Fulgerul, 1913-1914 (Anul 6, nr. 1-52)

1913-11-04 / nr. 1

ANUL VL No. 1 (271) Un număr 10 bani. OftA ABONAMENTE Pe an . Pe 6 luni ANUNCIURI Pag. IV 20 b. rândul * III 30 „ „ Inserţiuni şi reclame 50 bani rândul. 8 lei. "O.C.V. „M. EMINdâCU“ IAŞI Luni 4 noembre 1915 ZIAR INDEPENDENT â. Apare in fiecare Luni "11 Redacţia şi Administraţia la Tipografia „Progresul“, Iaşi, Strada Ştefan-cel-Are 4 ABONAMENTE Pe an de 6 luni ANUNCIURI Pag. IV 20 b. rândul » 1N 30 » luni şi reclame bani rândul. 8 lei DRUMUL NOSTRU Cu numărul acesta „Fulgerul" păşeşte în al şaselea an al existenţei sale. Cinci ani de apariţie regulată, fără greş, pentru un organ de publicitate, în Iaşi, şi încă pentru un organ ce nu are ca sprijin la spatele sale nici un partid, nici o coterie politică, ci numai pe cetitorii săi, e o dovadă vădită că ziarul nostru, prin apariţia sa, a răspuns unei nevoi reale a laşilor. Tari pe sprijinul binevoitor pe care cititorii noştri ni l-au dat în decursul celor cinci ani ce s-au scurs de la apariţia ziarului nostru, ne vom urma drumul ţinut pănă acum, fără şovăială. Neavând nici duşmani de combătut cu orice preţ, nici prieteni de aparat, chiar şi în contra evidenţei faptelor, ne vom face datoria mai departe, biciuind fări de apucături şi nedreptatea ori de unde ar porni ele, scofind în evidenţă binele, acolo undei vom găsi. Interesul general, folosul marei mulţimi anonime va fi, şi în viitor, singurul fir conducător al nostru, după cum credem a fi dovedit în trecut că apararea drepturilor şi intereselor celor mulţi, în contra nedreptăţei ori nepăsărei celor puţini dar puternici, a fost singura pârghie care ne-a mişcat. Mulţumim numeroşilor noştri cititori pentru nepreţuitul concurs ce ne-au dat, nădăjduind a ne bucura şi pe viitor de acelaş sprijin binevoitor, pentru a ne urma mai departe menirea. REDACTIE1. Alianţa austro-bulgară Regele Ferdinand, ca sa şi mai refacă pujin falimentul straşnic al modului cum a condus soarta Bulgariei, a vizitat Viena, unde se zice că ar fi încheiat o alianță militară cu Austria, drept siguranţă a întărirei ţărei sale pentru viitor. Această ştire s’a răspândit de toată presa europeană, mai ales de cea din Austro-Ungaria. Nouă ne-a stârnit mare haz această veste trâmbiţată în lume cu atâta alai de regele Ferdinand. Am râs chiar la aflarea ei, şi ne-am adus aminte de zicătoarea că : Dumnezeu, pe cine vrea săi peardă, îi ia întâi minţile. Intr’adevăr, cum să nu râzi pe Ţarul cel Ferdinand, după ce cu tot ajutorul şi tratatul secret cu Austria şi-a văzut distrus visul de aur al mărirei Bulgariei şi perdute toate efectele luptelor câştigate la Kirkilise, Luleburgas, Adrianopoli şi pănă la Ceatalgea ? Mulţumită ajutorului Austriei, Bulgaria astăzi este mai decăzută, din toate punctele de vedere, de cum era înainte de război, şi decăderea ei e atât de mare, încât lumea cultă din toată străinătatea condeamnă statul bulgar ca perfid, barbar şi nedemn de civilizaţia modernă. Dezastrul ce Ferdinand a adus asupra ţărei sale, din cauza strânsei înţelegeri şi a sfaturilor Austriei, se vede că nu l-a cuminţit pe acest jar , pe semne că vrea să ducă şi mai tare de râpă sărmanul său popor, deoarece a intrat într’o nouă alianţă cu Austro-Ungaria. Destulă pildă a avut regele Ferdinand din istoria trecutului despre ce vrea să zică Austria. Putea să vadă foarte bine că imperiul habsburgic consideră pe aliatul seu drept obiect de exploatare, pănă’l doboară și’l anexează. Cu asemenea procedare dinastia Habsburg acaparase, în trecut, multe ţări de ajunsese în Alsacia-Lorena pănă la hotarele Franciei şi în provinciile cele mai mănoase pănă ’n sudul Italiei. Austria n'a părăsit această tactică niciodată, cu toate că răsplăţile nu întârziară să’i vie una după alta, mai bine de-un veac încoace. Mania de hrăpire e atât de înrădăcinată în dinastia Habsburg, în cât, cu toate dezastrele suferite pănă la 1866, totuşea nu s’a lăsat de politica ce-a moştenit. Câte n’au fost tribulaţiile Austriei în contra ţărei noastre? Cum se întinsese în Olt, dar trebui să se retragă. Cum invadase ţara noastră în timpul războiului Crimeei, însă trebui să fugă ruşinos. Cât nu luptase ea contra Unirei noastre, dar în deşert. Şi, la urmă, după ce nu aplicase atâtea lovituri, începu să puie cti mişcare tactica ei de alianţă, ca să ne adoarmă într’o siguranţă desăvârşită şi să nu observăm că vrea să ne înghită, oferind o parte din ţara noastră altora, drept plată de consimţire. Aproape 40 de ani am fost în alianţă cu Austria şi rănile economice ce-am suferit de la ea reclamă mulţi ani ca să letămăduim. Ca un vampir Austria ne-a suiit în toate privinţele şi a căutat să ne lege de mâni şi de picioare, ca să fim slabi, de râsul lumei. Dacă n’am fi avut cu noi casa germană de Hohenzollern, cu a ei corectitudine legendară, şi care, cu o linişte şi perspicacitate admirabilă, ne-a dat tot ajutorul pentru a fi tari în apararea existenţei noastre naţionale, astăzi România ar fi fost statul cel mai slab din Balcani şi aservit, dacă nu chiar ocupat, de Austria. Pe cât de formidabilă a fost armata noastră mobilizată în câteva zile şi trecută în Bulgaria pănă aproape de Sofia, pe atât de spăimântătoare i-a fost casei Habsburg desiluzia tacticei sale. Din slabi şi nemernici cum gazetele oficioase din Viena şi Buda-Pesta ne considerau şi’şi băteau joc de noi — aliaţii lor — în tot timpul primului război balcanic, deodată s'au trezit că, în câteva zile, o armată de jumătate de milion de baionete e gata de luptă. Era un vis urât, un canche mare pentru biata casă a Austriei, care devenia pentru dânsa şi mai spăimântător, când află că, după câteva zile numai, armata noastră e în preajma Sofiei, iar alta în tot lungul Carpaţilor. Zăpăceala o cuprinse atunci pe biata cumătră Austria, care, cu toată convenţia militară secretă cu Bulgaria, lăsa pe ţarul cel Ferdinand în baltă să implore pe Regele nostru Carol să’şi oprească pe loc oştirile şi să’l scape de ruşinea ocupărei Sofiei şi luarea lui ca prizonier, căci generalul Musteaţă avea şi automobilul pregătit pentru transportul prizonierului regal. A reînoi cu Austria o alianţă care aduce cu sine aliatului numai dezastre, este negreşit trist pentru bietul popor bulgar, dar ridicol pentru regele seu îngâmfat şi alergând după măriri imposibile. Ori vrea poate ţarul Ferdinand să ducă lucrurile pănă acolo, încât, după puţini ani, tronul seu să-l vadă depus în muzeul de anticităţi din Viena, ca obiect de curiositate, iar ţara lui aservită şi ocupată de Austriaci ? Este o chestiune de mare însămnătate, de care regele Bulgariei nici nu-şi dă samă şi anume de-o învârteală a politicei austriace pentru realizarea lui „Drang nach Osten“. Cu toate sforţările de anul trecut şi din anul curent ale Austriei, care nu se dăduse în lături nici chiar de la mobilizarea armatei şi ţinerea ei pe picior de război timp de câteva luni, cu toate ameninţările la adresa Serbiei, Rusiei, chiar şi a Muntenegrului, cu toate tertipurile diplomaticeşti la conferinţa din Londra, Austria n’a putut reuşi să pue mâna pe sandgiacul Novi-Bazar, ca să’şi deschidă drumul spre Salonic. Dacă după atâtea încordări nu şi-a putut realiza acest vis anul trecut, şi nici anul acesta, s’a văzut silită să renunţe la Novi-Bazar, de care nu va avea niciodată parte, căci n’are să’i permită nimeni din Europa, şi atunci, ca ultima ratie, ministerul de la Ballplatz a făcut o voltă în planul seu şi a ales pe Bulgaria să aibă soarta ce Austria o destinase Novi-Bazarului. Şi de-atunci iţele începură să se ţese pentru a înpânzi mintea Bulgariei, oferindu’i toate bunătăţile pe hârtie, ca s’o adulmece, s’o sugă economiceşte, ca, la urmă, s’o cuprindă, pentru a avea drumul liber la porturile Mărei Egee. Convenţia alianţei cu Austria este pentru Bulgaria actul care î i va produce primejdiile cele mai mari de existenţă naţională şi pagubele economice cele mai neaşteptate. Acţiunea de la Athena Consequenţi simţimântului de imparţialitate, de care totdeauna am fost conduşi, nu putem să nu recunoaştem măreţul rezultat de care a fost încoronată acţiunea dlui Take Ionescu, la Athena. Pentru a doua oară România a intervenit cu succes în ferberile ce frământă peninsula balcanică, ferberi ce ameninţau să se schimbe într-un nou conflict, ale căruia urmări nu puteau fi decât dezastruoase pentru bunul mers al progresului întregei Europe. România şi de data aceasta şi-a spus cuvântul ei, şi i-a spus un mod aşa de hotărâtor, încât să fie ascultat. Europa întreagă recunoaşte astăzi, prin glasul marelor ziare mondiale, că Ţara noastră a ajuns — şi nu fără s’o merite în mod real — a fi arbitrul situaţiei din peninsula balcanică, după cum recunoaşte înţelepciunea cu care am ştiut să intervenim, la timp oportun, pentru a pune capăt măcelului dintre popoarele balcanice, şi pagubelor enorme ce le încerca mişcarea economică a întregei Europe. Acest nou succes al Ţărei noastre nu poate decât să ne bucure şi felicităm pe acei cari au ştiut să-l înfăptuiască. Colonelul IOAN RENESCU Se duc, unul câte unul, vitejii veterani cari, redeşteptând pe câmpiile Bulgariei gloria străbună, ne-au câştigat neatârnarea Ţărei. Alaltăieri ieşenii au asistat, cu inima îndurerată, la înmormântarea generalului Sc. Scheletti, astăzi, tot cu inima îndurerată, vor conduce la locuinţa vecinică rămăşiţele pământeşti ale aceluia ce-a fost colonelul Ioan Renescu. Născut la Galaţi în 13 martie 1856, tânărul I. Renescu, după ce termină cursurile şcoalei comerciale din primul port al Ţărei, intră voluntar în armată în decembre 1874, având vrâsta de 18 ani. Distingându-se prin silinţa şi purtarea sa, fu trimis la şcoala militară de la Bistriţa, unde vi găsi războiul de la 1877, în care fu trimis ca plutonier în cel mai brav regiment: regimentul XIII de dorobanţi, în care, luând parte la lupta de la Rahova, se distinge aşa de mult, în câte unul dintre cei trei subofiţeri pe ale cărora pepturi s’a atârnat „Virtutea Militară“. Cu o vitejie demnă de toată lauda ia parte la înverşunatile atacuri de la Griviţa, şi ’n ziua de 8 septembrie 1877 e scos din lupă prin două răni grave ce căpătă: una la cotul mânei drepte şi a doua la piciorul stâng Pentru actele sale de bravură, fu înaintat sublocotenent pe ziua de 16 septembre 1877, fiind în spital. Prin muncă stăruitoare şi cinstită, Ioan Benescu şi câştigă celelalte avansări: La 8 april 1881 locotenent, la 10 mai 1885 căpitan, la 8 april 1892 maior, la 10 mai 1903 locotenent-colonel, încredinţându-i-se pe rând comanda regimentelor de infanterie 29 Dorohoi şi 25 Vaslui. Amărât de nedreptăţile ce se făceau cu avansările, pe ziua de 1 april 1908 demisionează din armată, iar pe ziua de 10 mai 1911 fu avansat la gradul de colonel în rezervă. Când cu zvonurile de mobilizare, cu câtă însufleţire spunea intimilor sei că dorinţa lui cea mai mare e de a’şi termina cariera acolo unde şi-o începusă, adică de a şi găsi un sfârşit glorios al zelor pe câmpul de luptă, şi cu cât avânt răspunse, când Ţara ’l chemă să încredinţeze comanda unei brigăzi! Dar destinul sortise altmintrelea. Şi câtă amărăciune n’a încercat el, când medicii i-au spus că boala care ’l mina, îl punea în neputinţă a’şi îndeplini din nou datoria către Patrie. Această nouă decepţie ’i agravă şi mai mult boala, care ’i curmă firul vieţei vineri dimineaţă, la 1 noembre. Fie ţărâna uşoară!