Fulgerul, 1913-1914 (Anul 6, nr. 1-52)

1913-11-25 / nr. 4

ABONAMENTE LJe an Pe 6 luni 8 lei. ANUNC1UR1 Pair. IY 20 b. rândul III 30» , » Inserţiuni şi reclame 50 bani rândul.FULGERUL Z­IA­R INDEP­ENDENT -- Impare in fie­care Luni -w .?Ci Redacţia şi Administraţia la Tipografia „Progresul“, Iaşi, Strada Ştefan-cel-^ju*|& ABONAMENTE Pe an 8 lei 6 luni ANUNCIURI Pag. I­V 20 b. rândul » 111 30 » x Inserţ­ini şi reclame­­ 50 b ani rândul. Sfârşitul Colaborarei Ca şi individul care, văzând că se înneacă, se agaţă de ori­ce i iesă’n cale, in dorinţa de a scăpa de înec, aşa şi partidul conserva­­tor-democrat, care vede apropiata e i prăbuşire, caută a se măriţi­nea încă, prin ori­ce mijloace şi prin ori­ce căi. Conservatorii nu s'au sfiit şi nu se sfiesc a manifesta saţiu­­ lor de colaborare, de care sunt doritori să scape cu ori­ce sacrificii, chiar cu acel al retragerei de la putere. Cu toate acestea democraţii con­tinuă a li cădea silă cu dragostea cu care­ ar dori săi strângă în braţe pănă la înăbuşire, făcându­­se a nu pricepe numeroasele aver­tismente ce le-au primit, în vederea desfacerei tovărăşiei. Pentru a şi încuraja partizanii, coducătorii lor nu se sfiesc a in­venta şi pune în circulaţie, prin organile lor, zvonuri cu desăvâr­şire neadevărate . Ba că printre parlamentarii con­servatori s’a produs un puternic curent pentru prelungirea colabo­­rărei ; ba că d. Maiorescu, trecând peste câte­va zile în opoziţie, va întreprinde o lungă călătorie de recreaţie în străinătate, şi câte altele de aceiaş natură. De ceea ce se tem democraţii, însă, nu vor scăpa. Experienţa făcută de Ţară, de la înjghebarea partidului conser­­vator-democrat şi până astă­zi, a dovedit că acest partid, în mersul trebilor publice, nu-i de­cât o a cin­cea­ roată la căruţă,­­ care, în loc de-a fi de vreun folos, nu face de­cât să împedice acest mers, şi, ca o inutilitate dăunătoare, prin puterea împrejurărilor, va trebui să rămâe în drum. Fără doar şi poate, partidul con­­servator-democrat, după o aşa de scurtă şi precară existenţă, e con­­demnat, şi încă definitiv condem­­nat, să’şi dea­ obştescul sfârşit. Conducătorii lui cunosc mai bi­ne de cât ori­cine altul că dezno­­dământul fatal e pe cât de ine­vitabil, tot pe atât şi de apropiat, şi astă­zi se zbat numai a trage suma maximă de foloase din liqni­­dare, adică a’şi asigura o situaţie mulţumitoare, în viitor. Fără a fi cine­va profet, poate lesne prevedea că partidul conser­­vator-democrat, închegat prin dra­gostea pentru şef şi prin interesul material urmărit de partizanii sei, nu poate avea durată. El se va prăbuşi în foarte scurtă vreme. Cei cari î l constitue se vor reîn­toarce la obârşia lor, adică vor merge să îngroaşe rândurile par­tidului conservator sau pe cele ale partidului liberal, iar şeful cu sta­tul său major vor fi nevoiţi să treacă pe sub furcile caudine ale partidului conservator, a căruia nimicire o urmăreau cu atâta înverşunare, şi să-şi reeie locurile în acest partid, renunţând la ve­leităţile de comandă şi de supre­maţie. Manifestaţia liberalilor Duminica trecută partidul liberal a ţi­nut o mare întrunire publică în Iaşi. Nu vom face o dare de samă asupra ei, căci ar însemna să servim cititorilor noştri muştar după masă. Nu ne putem însă opri a constata fap­tul că, pe când în sinul partidului conser­vator, la putere ca şi în opoziţie, dom­neşte spiritul de răzvrătire şi disputa perpetuă, la partidul liberal domneşte cea mai desăvârşită—am putea zice chiar cea mai oarbă—disciplină. La chemarea şefului lor, liberalii s’au grăbit să răspundă din toate colţurile Ţâre», inundând Iaşul. Şi acest răspuns la apel s-au făcut nu de silă, ci cu dragă inimă, mulţi dintre cei mai cu dare de mână aducând pe propria lor socoteala pe delegaţii mai ne­­voieşi, şi ’n deosebire pe săteni, cu cari au umplut nu numai spaţioasa sală a cir­cului Sidon­, dar şi împrejurimile ei, aşa că îţi dădea iluzia că iarmarocul de la Abator s’a mutat în Piaţa Unirei. Şi toţi aceşti delegaţi ţineau să’şi ma­nifesteze dragostea pentru şef, tuastând pentru el prin localurile publice şi prin taverne. Acest spirit de disciplină şi dragoste pentru şef face cinste liberalilor şi lasă impresia că, la cel întâi semn, sunt gata să se arunce orbeşte în luptă. Numai cât dacă conducătorii ar avea înţelepciunea să ştie să conducă spre bi­nele Ţărei, nu spre răzvrătire, aceste trupe supuse şi ascultătoare, cari ar pu­tea realiza tot atâta bine, pe câtă şi pă­gubitoare nenorocire, căutat să lovească în cei mai de sa­mă oameni—şi prin cultura, şi prin moralitatea, şi prin activitatea lor — ai Bisericei noastre. Dragostea şi veneraţia ce-o poartă P. S. Episcop Nicodim al Huşilor, P. Cuv. Arhimandrit Iuliu Scriban şi cucernicului Iconon Pavel Savin toți acei cari­­ cunosc de-aproape, e prea sinceră şi curată, pentru ca, să nu se manifesteze prin proteste de in­dignare contra acelora ce d­in invidie şi răzbunare au căutat a­­ lovi. * '­­ De pretutindenea se rădică aseme­nea protestări. In Iaşi se ţin mereu consfătuiri asupra noului scandal, şi atât corpul preoţesc, în conferinţele ce s'au ţinut, cât şi cercul didactic, s au solidarizat cu cei pe cari unii dintre membrii Sinodului căutau sa­­ lovească. Studenţii teologi, ca şi un mare nu­măr de preoţi din Ţară, au făcut a­­celaş lucru. Chiar teologii români de peste munţi s au pus alăturea cu autorii „Micei Biblii“ şi tare bănuim că nechemaţii din Sinod, persistând în drumul ce l-au apucat, vor ajunge la un rezul­tat cu totul opus de acel cel urmă­reau, adică vor face, fără voea lor, ca Sf. Sinod să fe curăţit de ele­­mentele netrebnice ce s'au furişat în el. Şi aceasta, în definitiv, nu va fi de­cât spre binele şi liniştea bisericei romane. Sfiştoc Scandalul Sinodal Noul scandal, provocat de pătimaşii Arhierei din Sf. Sinod, ameninţă să fie proporţii la cari de­sigur acei ce l-au plăsmuit nu se aşteptau. In întreaga Ţară a produs o im­presie penibilă faptul că tocmai acei nechemaţi, cari­ ar trebui să 'şi pue pe cap ■cenuşa pocăinţei şi să'şi ispă­şească pacatile izvorâte din slăbăciu­­nile şi patimile lor, luând prăjina —­­ ca femeea perdută din poveste — au EAP­AŞI APA Săptămâna aceasta, ieşenii au îndu­rat iarăşi chinurile setei. Conducta s'a stricat la kilometrul 84, şi asemenea stricăciuni de sigur se vor repeta şi în viitor, întru cât de la înce­put s’a făcut marea greşală de a se schimba traseul şi de­ a se aduce con­ducta prin şesul Bahluiului, printr’un te­ren mlăştinos, expus oscilaţiilor, ceea ce a produs şi va produce dizlocarea con­ductei, întru cât nu s’a avut macar preve­derea a se face îmbinarea între tuburi în­­tr’un mod mai rezistent de cât legătura de cositor ce s’a făcut. E regretabil modul nepriceput cu care s’au condus aceste lucrări, pe cât de importante, pe atât și de costisitoare, și e de mirat cum acei cari se aflau în fruntea Comunei, pe timpul când se e­­xecutau lucrările, s'au păzit a consulta pe singurul om capabil, din Iaşi, în a­­semenea lucrări, care, prin sfaturile ce le-ar fi putut da, la timp, ar fi evitat de­sele stricăciuni ce se produce la con­ductă. Dar, bună că aşa cum e lucrarea, da­că ar fi administrată cu puţină pricepe­re şi chibzuială, ieşenii n'ar avea de suferit lipsa de apă. Avem două rezervorii, de capacitate de vreo 10—11 mii metri cubi de apă. Dacă cei ce administrează distribuţia apei în oraş ar avea grija ca aceste re­zervorii să fie totdeauna pline, apa din ele, mai cu samă în timp de toamnă şi de iarnă, când nu se stropesc strade şi grădini, când nu se spală canaluri, când chiar consumaţia făcută de particulari e scăzută în mod simţitor, ar fi suficientă să alimenteze oraşul 10-15 zile, mai mult deci de­cât trebue pentru repara­rea conductei. Lucrurile se petrec însă altmintrelea. D. inginer Bălănescu, directorul ser­viciului de distribuţia apei, are grija să aibă totdeauna rezervoriile goale, între­buinţând apa la spalarea rigolelor şi ca­­nalurilor, ori—lucru ne­mai uzitat nică­­iuri aiurea—la spalarea conductelor, a­­dică la curăţirea lor prin descărcare, de­şi nu poate fi nimic de curăţit în ele, apa ce trece prin aceste conducte ne­putând avea nici mâl, nici alte impuri­tăţi, şi dovada acestei griji a d-lui in­giner Bălănescu, de a ţinea totdeauna rezervoriile goale, o avem în faptul că, chiar de a doua zi după ce s-a produs stricăciunea, debitul apei a fost sus­pendat. Faptul acesta repetându-se nu mai ştim pentru a câtea oară, e de mirat cum administraţia comunală tolerează acestui domn pretins inginer hidrolog să’şi bată joc de întreaga populaţie a unui oraş de însămnătatea Iaşului, şi nu’l trage la răspundere pentru daunele ce le pricinueşte prin incapacitatea sau răua voinţa sa. Crede oare administraţia comunală că pentru neînţelegerile dintre d-nii ingineri Bălănescu şi Ionescu, populaţia Iaşului, care plăteşte comunei taxe îndestul de grele pentru apă, e datoare să sufere lipsa de apă cu zilele şi cu săptămâ­nile. Nu se gândeşte oare administraţia co­munală că răbdarea acestei populaţii poate avea şi ea un capăt şi că aceas­tă populaţie, exasperată de capriciile şi de fantaziile d-lui inginer Bălănescu, ca şi de impasibilitatea administraţiei co­munale, se va duce, într’o bună zi, în masă la primărie, va lua de guler şi va arunca pe fereastră pe d. inginer Bălă­nescu, care primeşte peste 1000 lei lu­nar din contribuţiile orăşenilor pentru a’şi bate joc de ei şi a’i tortura prin sete ? Aşteptăm să vedem macar de astă dată luându-se măsuri pentru ca ase­menea fapte să nu se mai repete. Lipsă de şcoli Pe fie­care an Insuficienţa şcoale­­lor secundare se face a fi din ce în ce mai mult simţită. Anul şcolar în care­ am intrat, această insuficienţă s-a dovedit cu mult mai mult de­cât în trecut. La liceul internat, la seminar, la şcoa­la normală de fete ca şi la cea de­ băeţi, numărul candidaţilor la locurile vacante au fost în proporţie de 4, 5, şi chiar şi mai mult pentru un loc, dar la şcoalele în cari se primesc numai externi, un ma­re număr de elevi au rămas neînscrişi, din cauza lipsei de locuri. Cu această ocazie nu ne putem opri a semnala o indulgenţă foarte de­la lo­cul ei, indulgenţă care, în loc de a adu­ce vreun bine cuiva, nu va face de­cât să aducă numai rău tuturor. Ministerul instrucţiei, în loc de a crea clase divizionare—pănă la crearea de şcoale nouă—a dat ordin să se pri­mească câte 75 de elevi—număr exage­rat de mare—în fie­care clasă a liceului naţional. Secretarul,­ mai indulgent de­cât ministerul, a înscris 85 de elevi.

Next