Fulgerul, 1914-1915 (Anul 7, nr. 1-52)

1914-11-03 / nr. 1

ANUL VII. No. 1 (525) Un număr 10 bani. Pag. 1V 20 b. rândul III 30» Inserţiunî şi reclame 50 bani rândul.FULGERUL ZIAR INDEPENDENT ABONAMENTE Pe an . Pe 6 luni 8 lei. ANUNCIURI Luni 5 noemvre 1914 x -a* — Z­IAR INDEPENDENT /A'lÄ = " Apare in fie­care Luni =====­­/ Apare in fie­care Luni Redacţia şi Administraţia la Tipografia „Progresul“, Iaşi, Strada Ştefan-ce ţia şi Administraţia la Tipografia „Progresul“, Iaşi, Strada Ştefan-ceN^VI^r^4-x \x y fAy 8 lei ANUNCIURI Pag. 1Y 20 b. rândul » III 30 » aserţiuni şi reclame /A 50 bani rândul. 1 PRO DOMO Cu numărul acesta „Fulgerul“ păşeşte un al şăptelea an al existenţei sale. Nu putem începe noul an, fără a aduce prinos de mulţumire numeroşilor şi sta­tornicilor noştri cititori, prin al cărora sprijin bine-voitor „Fulgerul“ şi-a încheiat şăse ani de apariţie regulată, fără greş. Acest sprijin bine-voitor, pentru noi e o dovadă că apariţia ziarului nostru a a­coperit un gol ce se simţea şi că am ştiut să nu facem datoria in conştiinţă, după cum­ e un înbold puternic pentru a duce mai departe, cu inima uşoară, greaua şi ingrata sarcină ce ne am luat. Neputând fi judecători in propria noas­tră cauză, nu vom pretinde că „Fulgerul“ a făcut mare ispravă şi că a fost infai­libil. Poate că une­ori să fi alunecat şi pe alăturea de drumul cel drept. Aceasta insă asigurăm că, dacă s’a fi întâmplat, a fost in afară de intenţia şi de voinţa noastră. Dacă câte­odată am lovit prea aspru, sau poate chiar pe nedrept, datori suntem a face mea­ culpa, faţă de cei nedreptă­ţiţi, întru cât loviturile noastre n’au por­nit niciodată din spiritul răutăcios de-a pricinui răul pentru rău, ci numai din nestrămutata dorinţă de-a înlătura răul acolo unde l-am văzut ori ni s’a părut macar a’l vedea. Cititorii noştri ne au recunoscut bunile intenţiuni de cari­ am fost totdeauna în­sufleţiţi şi simţim o deplină mulţumire sufletească că, prin concursul lor bine­voitor, începând al şăptelea an al exis­tenţei ziarului nostru, ii putem asigura că şi pa viitor nu ne vom abate de la linia noatra de purtare, lovind răul fără de cruţare, ori de unde ar porni ei, in­ferând nedreptatea şi luând apararea ce­lor nedreptăţiţi. Ca şi in trecut, singura ţintă ce va urma-o ziarul nostru nu va fi de­cât interesul obştesc şi îndrumarea publicului cititor pe calea adevărului şi a d­reptăţei. Redacţia tot atât de legitimă a fraţilor tăi de un sânge şi de o lege, şi atunci iată-te cu­prins în acelaş fior de necesară nebu­nie , spre războiu. A cere cu ori­ce preţ războiul, e o co­pilărie necondamnabilă pentru tinerime, detestabilă pentru bătrâni şi toţi scutiţii ; a fi iar cu ori­ce preţ contra războiului e o slăbăciune, în alte cazuri o nepu­tinţă. Dacă însă războiul, acest mare rău, devine uneori necesar, inevitabil, la a­­ceastă fatală alternativă de a lupta pen­tru onoare ori de a muri, trebuie să luăm parte cu toţii, după puterile noas­tre : tinerii şi voinicii cu braţul, cu piep­tul, cu arma; bătrânii, bogaţii, cu sfatul cu averile adunate în timp de pace, iar femeile să deie luxul pe muniţii şi pan­samente. Dar scutiţii ? dispensaţii ? Ce-s aceia ? Pe timpul recrutării unul era singur sprijin la mama văduvă, bine! dar vă­duva s’a măritat, ori a murit şi de a­­tunci încoace tot dispensat rămâne? Altul, dimpotrivă, de la recrutare ori de la eliberare încoace, pănă la o mobili­zare ori război, a rămas singur sprijin la mamă văduvă, bătrână şi săracă, apoi s’a mai şi însurat, are o casă de copii, ba i-a murit şi femeia, mama copiilor. Acesta va trebui să plece lăsând totul în nădejdea comisiunilor de ajutorare a mobilizaţilor ori în nădejdea dispensa­ţilor. Inţăleg să nu ei copiii, bătrânii şi bol­navii,­­ pe cei ce acum se găsesc în stare de dispensă, — dar să vezi mi­şunând pe la întrunirile în cari se cere războiul toţi „asiguraţii“ îmbuibaţi în belşug şi plini de sănătate; să-i vezi pe loc în urma celor plecaţi, lăudându-se că lor li va rămâne gloria că au cerut războiul ? Iată încă o nedreptate care, mai fiind vreme de îndreptat, ar trebui să ne a­­tragă atenţiunea, înainte de a se consu­ma în noianul nenumăratelor nedreptăţi ce alcătuesc uriaşa monstruozitate : răz­boiul. Lascar Tarabuta O NEDREPTATE Că războiul, ca şi ori­ce duel simplu, poate fi adesea ori o îndoită nedreptate, nu mai încape îndoială : poţi fi cel in­sultat, cel jignit şi nevinovat, şi totuş poţi fi tot tu, om sau sfat, cel căzut, cel învins în lupta pentru onoare, pentru dreptate ! Poţi fi voinicul ori viteazul vi­tejilor şi totuş să ştii că se poate ca moartea viteazului să vie de la mâna păcătosului, a mişelului, mai ales în forma în care se dau astă­zi războaele. Dar dacă războiul în sine e o nebu­nie, o sălbătăcie şi o mare nedreptate, el devine adesea un rău necesar, cum de altfel sunt multe răle necesare. Şi când de această nebunie e cuprinsă toată lumea dimprejuru-­i, nu ţi-e îngăduit să te crezi cuminte dacă vei sta cu mâ­­nile încrucişate, fără să te pregăteşti de apărarea ta proprie, sau de apărarea E PREA TÂRZIU Ungurii sunt la ananghie, înfrângerile repetate suferite de ar­matele austro-ungare, atât pe frontul rusesc, cât şi pe cel sârbesc, i-au pus pe gânduri. Ei văd bine că prăbuşirea baratcei putrede, ce se chiamă imperiul austro­­ungar, pe zi ce trece, se apropie mai mult şi, dacă de forma luptă pentru menţinerea, monarhiei habsburgice, în fond caută, pe căi lăturalnice, să asi­gure o cât mai mare putere viitoru­lui stat maghiar independent, a căruia creare o prevăd într un viitor apropiat. Aşa, pe deo parte caută, pe sub mâ­necă, aşi asigura bunile graţii ale Rusiei, care va avea cuvânt hotărâtor în viitoarea împărţeală a succesiunei ,,Femelei bolnave“ ce stă să tragă de moarte, iar pe de altă parte caută saşi atragă simpatia naţionalităţilor străine de dânşii, de pe teritoriile ce ei ar dori să fie înglobate între gra­­niţile viitorului stat maghiar. Mai cu samă pentru Românii de peste munţi, cari s'au dovedit a fi un contingent foarte preţios, nu numai ca valoare numerică, ci şi ca valoare ostăşească, i-a prins pe bieţii Unguri o dragoste subită. Contele Tisza, acel care­ a tratat a­­tâta vreme împacarea cu Românii din celelalte ţinuturi româneşti, pentru a­­ adormi cu speranţe zădarnice şi pe ei şi pe noi, tratative cari, la urma ur­melor, n au ajuns la nici un rezultat, de astădatâ se arată foarte galantont în făgădueli, dând nădejde Românilor din imperiul habsburgic că prima grijă a Maghiarilor, îndată ce vor căpăta libertatea de acţiune, va fi, de a li îmbunătăţi soarta. Cam târziu s­ciu deşteptat Ungurii şi-a lor conte Tisza, cari, şi acum, la ananghie, când sunt gata de pră­buşire, încă nu şi lasă fumurile de supremaţie asupra celorlalte naţiona­lităţi, prin nimic justificată. Chiar dacă con­tele Tisza ar prom­ite Românilor o egală îndreptăţire cu Un­gurii, nu o stare de inferioritate lor, în viitor, încă promisiunea sa nu plă­teşte nici o ceapă degerată, căci Ro­mânii ştiu cât preţ treime să pue şi pe promisiunile ungureşti şi pe dra­gostea maghiară. Ei ştiu cât au avut de pătimit, din cauza şovinismului maghiar şi a do­rinţei de supremaţie a Ungurilor, a­­tunci când acest şovinism şi această dorinţă de supremaţie îşi găsea un temperant în autoritatea impar­atului, chemată a proteja pe toate popoarele monarhiei. Ce-ar fi de capul bieţilor Români şi a celorlalte naţionalităţi, ce-ar cădea sub dominaţi­unea necondiţionată a Ma­ghiarilor, când această putere tempe­­ratoare n ar mai exista? Românii de peste munţi o ştiu prea bine, şi aceasta­­ va face să nu poată fi adormiţi şi înşălaţi nici de făgăd­uelile ungureşti, nici de prefăcuta dragoste ungurească, şi la vreme, să lucreze în consecinţă, datoria de buni Români, când e în joc neamul şi ţara lor. D-nii Victor Ionescu, T. Speranţă, Mi­­hail Dragomirescu, Ottescu, Aurel Iliescu şi Sroescu văzând acţiunea scandaloasă a ziarului Ziua şi a d-lui Ion Slavici, im­plicat, s’au prezentat d-lui ministru de in­terne V. G. Morţun, cerându-i să ceie măsuri în contra atitudinei nedemne a acestui pretins ziar românesc şi a di­rectorului seu.­­ LSă sperăm că, în interesul superior al neamului, d. V. G. Morţun va lua măsuri. St. Vlădescu-Iaşi. Un am vândut Singurul ziar românesc admis în Un­garia, unde predică şi înşală pe fraţii noştri de dincolo asupra sentimentelor Românilor din ţară, e ziarul Ziua a vân­dutului Ion Slavici. Nu-i multă vreme de când acest domn făcea pe naţionalistul grozav şi pe mân­cătorul de Unguri, căutând să treacă drept victimă a lor, pentru a ajunge astă­zi să se vândă şi să ne vândă, săvârşind cea mai odioasă crimă contra unui neam întreg, pentru un pumn de arginţi. Niciodată nu mam­ gândit că tocmai el, pe care l-am crezut trup şi suflet din trupul şi sufletul neamului românesc, să se puie de a curmezişul sentimentului naţional. Dar în ţara aceasta mai există suflete cinstite, conştiinţi curate, cari ’şi cunosc o instituţie trebuitoare De la o vreme încoace, numărul tine­rilor doritori a ’şi câştiga o instrucţie mai întinsă a sporit aşa de mult, încât locu­rile din şcoalele secundare publice au de­venit neîndestulătoare pentru ei, şi, cu toate sacrificiile făcute de stat, în ultimile decenii, pentru sporirea numărului şcoa­­lelor secundare, mulţi dintre ei rămân pe dinafară. Pentru a remedia macar o parte din răul adus culturei noastre de această stare de lucruri, un număr de profesori se­cundari s-au asociat şi au fundat, în Iaşi, un institut particular, sub denumirea „Gh. Asach­i“, având complecte cursul inferior şi superior de liceu şi şcoală comercială, cu programul statului, pentru elevi in­terni, semi-interni şi externi. Pe lângă lipsa de locuri în şcoalele publice, tineritul nostru studios mai avea să sufere de alte răle. In primul loc sunt gazdele la caii pă­rinţii, străini de localitate, sunt nevoiţi să-şi plaseze copii lor, gazde cari, în cele mai multe cazuri, se dezinteresează cu desăvârşire şi de instrucţia şi de educa­ţia copiilor ce li sunt lăsaţi în îngrijire. Pentru o remedia acest rău, asociaţia profesorilor de la Institutul „Gh. Asach­i“ a hotărât să primească interni elevii ce urmează ca externi cursurile de la dife­rite şcoli­­Secundare, găsind la acest in­stitut, organizat după toate regulile pe­dagogice, casă, masă, iluminat, încălzit, cameră specială de preparaţie, grădină şi ogradă spaţioasă pentru jocuri sportive, control foarte îndeaproape, şi suprave­ghere medicală, adică o adevărată îngri­jire părintească pentru educaţia fizică, morală şi estetică, putând avea la înde­­mână, în schimbul unei mici taxe deo­sebite, profesori şi pedagogi speciali de limbi străine şi de cursuri, precum şi pentru pictură, vioară, etc. Din cauza numărului prea mare de e­­levi prin clase, din cauza insuficientei pregătiri prin clasele precedente şi mai cu samă din cauza lipsei de control din partea părinţilor, mulţi elevi rămân cori­genţi şi chiar repetenţi, pentru un obiect, două sau mai multe. Spre remediarea acestui rău, Institutul a organizat un curs preparator pentru toate obiectile de curs secundar, comer­cial, etc., pentru elevii de la toate şcoa­lele din oraş, între oarele 41 —6 sara, la care elevul va putea prepara lecţiunile la cursul sau cursurile la cari şi mai slab. De asemenea în Institut se fac prepa­raţii şi cu funcţionarii cari vor să-şi com­­­plecteze studiile, dând examen in parti­cular. Instalat în cea mai sănătoasă parte a oraşului — strada Toma-Cozma 13 — în­­tr’o clădire spaţioasă şi confortabilă, şi pus sub conducerea unui consiliu de adminis-

Next