Fulgerul, 1914-1915 (Anul 7, nr. 1-52)
1914-11-03 / nr. 1
ANUL VII. No. 1 (525) Un număr 10 bani. Pag. 1V 20 b. rândul III 30» Inserţiunî şi reclame 50 bani rândul.FULGERUL ZIAR INDEPENDENT ABONAMENTE Pe an . Pe 6 luni 8 lei. ANUNCIURI Luni 5 noemvre 1914 x -a* — ZIAR INDEPENDENT /A'lÄ = " Apare in fiecare Luni =====/ Apare in fiecare Luni Redacţia şi Administraţia la Tipografia „Progresul“, Iaşi, Strada Ştefan-ce ţia şi Administraţia la Tipografia „Progresul“, Iaşi, Strada Ştefan-ceN^VI^r^4-x \x y fAy 8 lei ANUNCIURI Pag. 1Y 20 b. rândul » III 30 » aserţiuni şi reclame /A 50 bani rândul. 1 PRO DOMO Cu numărul acesta „Fulgerul“ păşeşte un al şăptelea an al existenţei sale. Nu putem începe noul an, fără a aduce prinos de mulţumire numeroşilor şi statornicilor noştri cititori, prin al cărora sprijin bine-voitor „Fulgerul“ şi-a încheiat şăse ani de apariţie regulată, fără greş. Acest sprijin bine-voitor, pentru noi e o dovadă că apariţia ziarului nostru a acoperit un gol ce se simţea şi că am ştiut să nu facem datoria in conştiinţă, după cum e un înbold puternic pentru a duce mai departe, cu inima uşoară, greaua şi ingrata sarcină ce ne am luat. Neputând fi judecători in propria noastră cauză, nu vom pretinde că „Fulgerul“ a făcut mare ispravă şi că a fost infailibil. Poate că uneori să fi alunecat şi pe alăturea de drumul cel drept. Aceasta insă asigurăm că, dacă s’a fi întâmplat, a fost in afară de intenţia şi de voinţa noastră. Dacă câteodată am lovit prea aspru, sau poate chiar pe nedrept, datori suntem a face mea culpa, faţă de cei nedreptăţiţi, întru cât loviturile noastre n’au pornit niciodată din spiritul răutăcios de-a pricinui răul pentru rău, ci numai din nestrămutata dorinţă de-a înlătura răul acolo unde l-am văzut ori ni s’a părut macar a’l vedea. Cititorii noştri ne au recunoscut bunile intenţiuni de cari am fost totdeauna însufleţiţi şi simţim o deplină mulţumire sufletească că, prin concursul lor binevoitor, începând al şăptelea an al existenţei ziarului nostru, ii putem asigura că şi pa viitor nu ne vom abate de la linia noatra de purtare, lovind răul fără de cruţare, ori de unde ar porni ei, inferând nedreptatea şi luând apararea celor nedreptăţiţi. Ca şi in trecut, singura ţintă ce va urma-o ziarul nostru nu va fi decât interesul obştesc şi îndrumarea publicului cititor pe calea adevărului şi a dreptăţei. Redacţia tot atât de legitimă a fraţilor tăi de un sânge şi de o lege, şi atunci iată-te cuprins în acelaş fior de necesară nebunie , spre războiu. A cere cu orice preţ războiul, e o copilărie necondamnabilă pentru tinerime, detestabilă pentru bătrâni şi toţi scutiţii ; a fi iar cu orice preţ contra războiului e o slăbăciune, în alte cazuri o neputinţă. Dacă însă războiul, acest mare rău, devine uneori necesar, inevitabil, la această fatală alternativă de a lupta pentru onoare ori de a muri, trebuie să luăm parte cu toţii, după puterile noastre : tinerii şi voinicii cu braţul, cu pieptul, cu arma; bătrânii, bogaţii, cu sfatul cu averile adunate în timp de pace, iar femeile să deie luxul pe muniţii şi pansamente. Dar scutiţii ? dispensaţii ? Ce-s aceia ? Pe timpul recrutării unul era singur sprijin la mama văduvă, bine! dar văduva s’a măritat, ori a murit şi de atunci încoace tot dispensat rămâne? Altul, dimpotrivă, de la recrutare ori de la eliberare încoace, pănă la o mobilizare ori război, a rămas singur sprijin la mamă văduvă, bătrână şi săracă, apoi s’a mai şi însurat, are o casă de copii, ba i-a murit şi femeia, mama copiilor. Acesta va trebui să plece lăsând totul în nădejdea comisiunilor de ajutorare a mobilizaţilor ori în nădejdea dispensaţilor. Inţăleg să nu ei copiii, bătrânii şi bolnavii, pe cei ce acum se găsesc în stare de dispensă, — dar să vezi mişunând pe la întrunirile în cari se cere războiul toţi „asiguraţii“ îmbuibaţi în belşug şi plini de sănătate; să-i vezi pe loc în urma celor plecaţi, lăudându-se că lor li va rămâne gloria că au cerut războiul ? Iată încă o nedreptate care, mai fiind vreme de îndreptat, ar trebui să ne atragă atenţiunea, înainte de a se consuma în noianul nenumăratelor nedreptăţi ce alcătuesc uriaşa monstruozitate : războiul. Lascar Tarabuta O NEDREPTATE Că războiul, ca şi orice duel simplu, poate fi adesea ori o îndoită nedreptate, nu mai încape îndoială : poţi fi cel insultat, cel jignit şi nevinovat, şi totuş poţi fi tot tu, om sau sfat, cel căzut, cel învins în lupta pentru onoare, pentru dreptate ! Poţi fi voinicul ori viteazul vitejilor şi totuş să ştii că se poate ca moartea viteazului să vie de la mâna păcătosului, a mişelului, mai ales în forma în care se dau astăzi războaele. Dar dacă războiul în sine e o nebunie, o sălbătăcie şi o mare nedreptate, el devine adesea un rău necesar, cum de altfel sunt multe răle necesare. Şi când de această nebunie e cuprinsă toată lumea dimprejuru-i, nu ţi-e îngăduit să te crezi cuminte dacă vei sta cu mânile încrucişate, fără să te pregăteşti de apărarea ta proprie, sau de apărarea E PREA TÂRZIU Ungurii sunt la ananghie, înfrângerile repetate suferite de armatele austro-ungare, atât pe frontul rusesc, cât şi pe cel sârbesc, i-au pus pe gânduri. Ei văd bine că prăbuşirea baratcei putrede, ce se chiamă imperiul austroungar, pe zi ce trece, se apropie mai mult şi, dacă de forma luptă pentru menţinerea, monarhiei habsburgice, în fond caută, pe căi lăturalnice, să asigure o cât mai mare putere viitorului stat maghiar independent, a căruia creare o prevăd într un viitor apropiat. Aşa, pe deo parte caută, pe sub mânecă, aşi asigura bunile graţii ale Rusiei, care va avea cuvânt hotărâtor în viitoarea împărţeală a succesiunei ,,Femelei bolnave“ ce stă să tragă de moarte, iar pe de altă parte caută saşi atragă simpatia naţionalităţilor străine de dânşii, de pe teritoriile ce ei ar dori să fie înglobate între graniţile viitorului stat maghiar. Mai cu samă pentru Românii de peste munţi, cari s'au dovedit a fi un contingent foarte preţios, nu numai ca valoare numerică, ci şi ca valoare ostăşească, i-a prins pe bieţii Unguri o dragoste subită. Contele Tisza, acel care a tratat atâta vreme împacarea cu Românii din celelalte ţinuturi româneşti, pentru a adormi cu speranţe zădarnice şi pe ei şi pe noi, tratative cari, la urma urmelor, n au ajuns la nici un rezultat, de astădatâ se arată foarte galantont în făgădueli, dând nădejde Românilor din imperiul habsburgic că prima grijă a Maghiarilor, îndată ce vor căpăta libertatea de acţiune, va fi, de a li îmbunătăţi soarta. Cam târziu sciu deşteptat Ungurii şi-a lor conte Tisza, cari, şi acum, la ananghie, când sunt gata de prăbuşire, încă nu şi lasă fumurile de supremaţie asupra celorlalte naţionalităţi, prin nimic justificată. Chiar dacă contele Tisza ar promite Românilor o egală îndreptăţire cu Ungurii, nu o stare de inferioritate lor, în viitor, încă promisiunea sa nu plăteşte nici o ceapă degerată, căci Românii ştiu cât preţ treime să pue şi pe promisiunile ungureşti şi pe dragostea maghiară. Ei ştiu cât au avut de pătimit, din cauza şovinismului maghiar şi a dorinţei de supremaţie a Ungurilor, atunci când acest şovinism şi această dorinţă de supremaţie îşi găsea un temperant în autoritatea imparatului, chemată a proteja pe toate popoarele monarhiei. Ce-ar fi de capul bieţilor Români şi a celorlalte naţionalităţi, ce-ar cădea sub dominaţiunea necondiţionată a Maghiarilor, când această putere temperatoare n ar mai exista? Românii de peste munţi o ştiu prea bine, şi aceasta va face să nu poată fi adormiţi şi înşălaţi nici de făgăduelile ungureşti, nici de prefăcuta dragoste ungurească, şi la vreme, să lucreze în consecinţă, datoria de buni Români, când e în joc neamul şi ţara lor. D-nii Victor Ionescu, T. Speranţă, Mihail Dragomirescu, Ottescu, Aurel Iliescu şi Sroescu văzând acţiunea scandaloasă a ziarului Ziua şi a d-lui Ion Slavici, implicat, s’au prezentat d-lui ministru de interne V. G. Morţun, cerându-i să ceie măsuri în contra atitudinei nedemne a acestui pretins ziar românesc şi a directorului seu. LSă sperăm că, în interesul superior al neamului, d. V. G. Morţun va lua măsuri. St. Vlădescu-Iaşi. Un am vândut Singurul ziar românesc admis în Ungaria, unde predică şi înşală pe fraţii noştri de dincolo asupra sentimentelor Românilor din ţară, e ziarul Ziua a vândutului Ion Slavici. Nu-i multă vreme de când acest domn făcea pe naţionalistul grozav şi pe mâncătorul de Unguri, căutând să treacă drept victimă a lor, pentru a ajunge astăzi să se vândă şi să ne vândă, săvârşind cea mai odioasă crimă contra unui neam întreg, pentru un pumn de arginţi. Niciodată nu mam gândit că tocmai el, pe care l-am crezut trup şi suflet din trupul şi sufletul neamului românesc, să se puie de a curmezişul sentimentului naţional. Dar în ţara aceasta mai există suflete cinstite, conştiinţi curate, cari ’şi cunosc o instituţie trebuitoare De la o vreme încoace, numărul tinerilor doritori a ’şi câştiga o instrucţie mai întinsă a sporit aşa de mult, încât locurile din şcoalele secundare publice au devenit neîndestulătoare pentru ei, şi, cu toate sacrificiile făcute de stat, în ultimile decenii, pentru sporirea numărului şcoalelor secundare, mulţi dintre ei rămân pe dinafară. Pentru a remedia macar o parte din răul adus culturei noastre de această stare de lucruri, un număr de profesori secundari s-au asociat şi au fundat, în Iaşi, un institut particular, sub denumirea „Gh. Asachi“, având complecte cursul inferior şi superior de liceu şi şcoală comercială, cu programul statului, pentru elevi interni, semi-interni şi externi. Pe lângă lipsa de locuri în şcoalele publice, tineritul nostru studios mai avea să sufere de alte răle. In primul loc sunt gazdele la caii părinţii, străini de localitate, sunt nevoiţi să-şi plaseze copii lor, gazde cari, în cele mai multe cazuri, se dezinteresează cu desăvârşire şi de instrucţia şi de educaţia copiilor ce li sunt lăsaţi în îngrijire. Pentru o remedia acest rău, asociaţia profesorilor de la Institutul „Gh. Asachi“ a hotărât să primească interni elevii ce urmează ca externi cursurile de la diferite şcoliSecundare, găsind la acest institut, organizat după toate regulile pedagogice, casă, masă, iluminat, încălzit, cameră specială de preparaţie, grădină şi ogradă spaţioasă pentru jocuri sportive, control foarte îndeaproape, şi supraveghere medicală, adică o adevărată îngrijire părintească pentru educaţia fizică, morală şi estetică, putând avea la îndemână, în schimbul unei mici taxe deosebite, profesori şi pedagogi speciali de limbi străine şi de cursuri, precum şi pentru pictură, vioară, etc. Din cauza numărului prea mare de elevi prin clase, din cauza insuficientei pregătiri prin clasele precedente şi mai cu samă din cauza lipsei de control din partea părinţilor, mulţi elevi rămân corigenţi şi chiar repetenţi, pentru un obiect, două sau mai multe. Spre remediarea acestui rău, Institutul a organizat un curs preparator pentru toate obiectile de curs secundar, comercial, etc., pentru elevii de la toate şcoalele din oraş, între oarele 41 —6 sara, la care elevul va putea prepara lecţiunile la cursul sau cursurile la cari şi mai slab. De asemenea în Institut se fac preparaţii şi cu funcţionarii cari vor să-şi complecteze studiile, dând examen in particular. Instalat în cea mai sănătoasă parte a oraşului — strada Toma-Cozma 13 — într’o clădire spaţioasă şi confortabilă, şi pus sub conducerea unui consiliu de adminis-