Gazeta Basarabiei, octombrie-decembrie 1938 (Anul 4, nr. 869-945)

1938-10-01 / nr. 869

' ' .................. ~........' asarabia dacă nu s'a bu­curat de prea multe lau­de, in schimb trebue să su­porte o permanentă acuzație, că nu e capabilă să dea din mijlocul ei o valoare deose­bită, care să facă cinste cul­turii, ori tehnicei românești. Datorită faptului că nu și-a format încă o tradiție cultu­rală, din cauza unor împreju­rări vitrege,, s'a mers până într’acolo încât provincia noa­stră a fost calificată de aridă din punct de vedere spiri­tual. Nu de mult a apărut in „Universul Literar" un mic eseu despre Basarabia cultu­rală a tânărului Fulga, care in două numere consecutiv a căutat să ne dovedească ne­putința Basarabiei de a se a­­firma în domeniul cultural. Lăsăm la o parte faptul că s'a scris tn termeni ofensatori la adresa ținutului nostru, și luăm în considerare numai fondul. Să fie adevărat că Basa­rabia n’a adus nici un aport pa­trimoniului spiritual al Cțării c­ultura românească nu-și are înscrise in paginile ei și nume, a căror pronunțare te fac să te gândești imediat la colțul de răsărit al țârii? Ce ar fi să pomenim nu­mai pe B P. Hasdeu și, cre­dem, ar fi de ajuns să con­vingem de contrariul pe acei care mai vorbesc încă de o ariditate spirituală basara­beană. B. P. Hasdeu a făcut pen­tru cultura noastră mai mult decât câteva duzini de condeie la un loc. Maxima strămoșilor noștri „non multa, sed multum“. în domeniul cultural, își găsește o aplicație din cele mai po­trivite. Dacă, totuși Basarabia nu a dat încă ceea ce putea să dea, apoi trebuie să ținem cont și de circumstanțele is­torice. In momentul când cultura românească ia un avânt, in preajma Unirei Principatelor, Basarabia se găsește sub o stăpânire străină, care îm­piedică orice inițiativă de a face o legătură culturală intre ținutul dintre Prut și Nistru și intre Moldova, în care soa­rele culturii pășea către me­­ridian­­e va spune:—dar Ardealul? Altă situație a fost acolo. Renașterea culturală din Ardeal și paralel cu ea și cea națională, pornește cu pu­tere din momentul când li s-au dat posibilități tinerilor arde­leni să meargă la Roma, pen­tru studiu. In Basarabia, altfel ,iau lucrurile. Nu numai că i s’a rupt ori­ce punte de legătură cu Ve­chiul Regat, dar este izolată total și de lumea latină, de care suntem legați organic. Cu toate acestea, forțele spirituale basarabene s'au a­­firmat și‘n trecut, în limita posibilităților. Astăzi, posibilitățile s’au înmulțit; și'n genere, întreaga situație este in favoarea unei afirmări culturale de mari proporții din partea Basara­biei. Rămâne, numai ca for­țele ei spirituale, care un timp au stat in oarecare măsură intr'o stare latentă, să fie stimulate către muncă crea­toare pe ogorul cultural. După războiu s‘a făcut ceva mai ales de către tineret. Da­că nu s'ar fi lucrat disparat ,s’ar fi realizat și mai mult i n momentul in care se va ivi forța centralizatoare, o per­sonalitate călăuzitoare pe câmpul spiritual, care să con­centreze în jurul său toate talentele și puterile culturale de care dispune Basarabia, așa cum a fost Titu Mai­­rescu pe vremea Junimei, abia atunci se va vedea și cântări puterea spirituală creatoare a ținutului nostru. Un călăuzitor e cu atăt mai necesar, cu cât noi, la noi, nu avem încă o tradiție culturală Când există aceas­tă tradiție, rolul unei astfel de călăuze este aproape cu totul diminuat. Credem, că nu-l vom aș­tepta prea mult. ANTONIUS Mote B Acuzafii neîntemeiate Sarbaiat & Ce. Viziraii colec’ua­ noastra i­ntimilor radele de tai și Iarna de Blănuri, paltoane bărbătești, etc. Preturi fixe, accesibile pentru toți 7331 , cursurile speciale de crolterie și cusutul h­ainelor de dame și copii a B­oei CUGOT iriga — primesc ucenice dela virata 14—50 ani. înscrierile se fac Silnic. Chișinău, str. Alex. cel Bun No. 44 Datier în medicină S. Fradis Boli de piese, venerice și genito-urina:« Consultații dela 9 — 1 și 5-8 seara Femei dela 4-5 d. m. Str. Carol Șmidt 86 colt Gen. Broș­­teanu. Intrarea principală pe str Gen. Broșteanu. (Intrarea în carte prin­ str.Smidt și Gen. Broșteanu) 6687—13 Sc­h­iDbilfesc „controlorii“ Ares­t ®r«a ■nui individ care se dădea drept controlor fiscal Ari dimineață la cârciuma­­rii Smirnov Gheorghe din su­burbia Tăbăcăria, s'a prezen­tat individul Pereteatcov Ni­cola* din str. Broșteanu No. 40, car*, dându-s* drept con­tre»!*? fiscal, a cerut delo­ cArciumar o sumă de bani, amenințându-l că in caz con­trar ii va aplica... amenda. CArciumar­ule bănuind că Pereteatcov nu este controlor fierar ci un excroc de mese­rie, ci chemat pe gardianul Doctor G. Stamatiu­v[dis Primar Medic Șef de Scrib­in Chirurgical Specializat la Paris Boii «J operațiuni de rinichi și căi urinare. Roale și operațiuni chirurgicale și de femei. Tratamentul sifilisului, bleno­ragiei și com «Hcațiunilor Comsultatiuni­ 4V1— 8 seara (Femei 41/*—5‘/1 seara). Str. Gen.Broșteanu 43(1. Cu« pece scaîa) lângă Turnul de apă ?el«foc 19.81 7333­ i Medîc>Djinti­l M.Zelțman Sir. Regele Ferdinand 54 vis »«țris farmacia Eslchman 5"« întors și a reluat consultațiile orele 9—2 și 5—7 Taltien No. 16.97 7334 din post, care a declarat a­­restat pe „controlorul fiscal" înaintându-l poliției. Din cercetări s'a stabilit că excrocut a mai „controlat“ și cârciuma lui A. Reilich din aceiași suburbie .,GAZETA~BASARABIA.1“ Curtea de Apel secția îl-a a judecat orl in fond apelul făcut de Vladimir I. Goian, licențiat in drept și șeful bi­roului de notariat al com­u­­nei Nisporeni și de Boris Ia­­nușevschi, secretar al acestui birou, în contra sentinței tri­bunalului Lăpușna, care a condamnat pe primul la 3 ani închisoare și pe secundul la 2 ani închisoare pentru fals în acte publice. Notarul Vladimir Goian a fost asistat de d-nii avocați Pogoneț, decanul baroului Iași și Andrei Dumitrescu. Apărarea în pledoariile sa­le a căutat să dovedească nevinovăția clientului său, a« rătându-l ca o victimă a se­cretarului Boris Ianușchev­­schi, care este autorul falsu­­lui la concluziune, apărarea a cerut un verdict de achi­tare, iar în subsidiar aplica» carea suspendării pedepsei conform art. 65 cod penal. Secretarul Boris Ianușchev­­schi a fost apărat de d. avo­cat Gh. Panișca, care intr'o documentata pledoarie a ară­tat în fața instanței că Boris Ianușevschi nu are altă vină decât acea de a fi executat ordinele date de superiorul său notarul Vladimir Goian. Cere deasemeni achitare. Din cauza timpului înain­tat pronunțarea se va da mâi­ne 1 Octombrie. Procesul unui notar public acuzat ere fals Dosarul criminalilor din Visternlceni la parchet Organele poliției judiciare terminând cercetările preli­minare în legătură cu crima din Visterniceni, au înaintat în­tregul dosar împreună cu criminalii P. Grițcov și S. Scioglov la parchet. Acesta l-a înaintat cu con­­cluziuni de arestare la cabi­netul 1 instrucție, care va emite azi cuvenitele manda­te de arestare. Atacul foarte bine Ers la orele 11.30 a. m. a avut loc în orașul nostru un exercițiu de apărare pasivă împotriva atacurilor aeriene, care a decurs astfel: La orele 11.30 s'a dat alar­ma preventivă prin telefon pentru formațiunile de apă­rare, până ca ele să intre în posturi. La orele 11.50 a început difuzarea alarmei, prin clo­potul cel mare al Catedralei secondat de clopotele mari ale tuturor bisericilor din oraș și suburbii, precum și de șueratul sergenților, sirenelor fabricilor, etc. După darea alarmei, poliția a intrat în funcțiune, dirijând populația de pe străzi spre adăposturile marcate. Perso­­nalul tuturor instituțiilor și stabilimentelor publice sau particulare, a executat con­semnele stabilite prin planul de ape:­are a­ localului res­pectiv. Imensul public, care se gă­sea pe str. Alexandru cel Bun, pentru a vedea cum se va desfășura atacul, s-a în­dreptat spre locurile marcate la timp ca­dăposturi. Peste câteva minute Dic­ ud­ vehi­cul n’a mai circulat pe stră­zile orașului, care au căpătat un aspect de singurătate. Chișinăul sub bombe.. Sid­litril el­iobardai De Dt­de eri a resosit înmfr»*­iorul Apărarea Comportarea ce­tățenilor binișor mm i , jjjhs MftrtAa/xMQSI/EMJ combate sigur DURERI «CAP NEVRALGII RI < -1 733( Datorită timărului mare de elevi imsmmwswsmsm U cm us rjäossrla» va funcționa în două clădiri Populația școlari se ridică la circa 609 elevi Se știe că până'n anul a­­cesta au existat în orașul nos­tru două licee industriale de băeți. In anul a­cesta cete licee au fost contopite. Li­­­ceul are în prezent 7 clase fundamentale și 5 clase para­lele, cu o populație școlară de circa 600 elevi. Față de numărul mare de școlari, localul vechiu din str. Mareșal Averescu a devenit cu totul neîncăpător. in această situație, direc­țiunea liceului în înțelegere cu comitetul școlar, de sub președinția d-lui I. Valuța, a a luat hotărîrea de a muta cursurile teoretice într'un lo­cal separat. In acest scop s'a închiriat localul fostului gim­naziu No 2 din strada Co­­gâlniceanu. In acest nou local vor func­ționa numai cursurile teore­tice. Lucrările de reparație și amenajarea localului sunt a­­proape de sfârșit, așa că cursu­rile se vor putea deschide în curând. In localul din str. Mareșal Averescu vor funcționa nu­mai atelierele care se vor deschide Luni 1 Octombrie. Amatori! C­o­v­o­r frumusețe rară, obiect de artă, mărime mir. 5a6X3B ® și alte lucruri SE VÂND CAUZA PLECĂRII. Adresa la ziar. 7344 PREFERATIWk? TACÂMURI^* ^Stot^xeim INOXIDABILE DIN ALPACCA SI ARGINTATE DEPOS­TUL DE FABRICA NEMIROVSCHI ■ sansœnaïus EEifivar •1nmman BPSim''' Telefon 1307 7332 ti 0 cantină pentru elevii săraci Potrivit regulamentului învă­țământului industrial la liceul industrial din localitate cursu­­rile teoretice se țin zilnic între orele­ 1­­6 p. m. Având in vedere că in In­tervalul scurt de timp de o oră, elevii n'au posibilitate să mear­­gă acasă pentru a lua masa, și ținând seamă de faptul că majoritatea elevilor sunt săraci și nu au­­ posibilitatea de a lua masa în oraș, comitatul scolal­­din inițiativa d-lui I. Valuță luat hotărârea de a amenaja la­r salonul localului din str. Cogâl­niceanu o cantină unde elevii vor putea lua masa pe preț de sinecos. In acest scop directorii li­ceului d-nii Draganciu și Po­nomaru au făcut o intervenție la d. inspector general școlar I. Macovei ca sa pună la dis­poziție pentru această cantină vesela unei școale desființate care a avut internat. S'au făcut deasemeni inter­venții la Camera de comerț și alte instituții pentru a da sprijinul necesar pentru o bu­nă organizare a cantinei. Se speră că î n urma demer­surilor pe care d. I. Valuță le face în prezent pe la foru­rile competente, se va putea înființa chiar și un internat pentru 80—100 elevi. Distrugerea producătorilor direcți și desființarea spiritului de cereale La ministerul agriculturei se lucrează la două proecte de legi, cari vor avea meni­rea să complecteze dispozi­țiile date pentru apărarea vi­ticulturei. Unul caută să pue capăt viilor de viță premiu (hibri­zii) cari fac concurență vite­lor alese E dorința veche a Uniunei Sindicatelor. Pentru o mai ușoară rezol­­vare viile de hibrizi mai ve­­chi vor fi răscumpărate în­­tr'o oarecare măsură și apoi distruse, iar cele mai noi vor fi distruse fără nici o răs­cumpărare. Al doilea proect caută să scoată în timp de cinci ani din consumație spirtul de ce­reale folosit la fabricarea fe­luritelor rachiuri Fabricile vor fi obligate a întrebuința pentru consu­mația alimentară numai alcool de vin. In chipul acesta o parte din vin va fi vândut fabrici­lor de rachiu. ATELIER DE ÎNCĂLȚĂMINTE­A. RUSU primește comenzi și reparații cu prețuri reduse Regele Ferdinand 91, alături de Liceul Dadiani 7333 D­EL Tribunalul Militar Ed a venit spre judecare în fața tribunalului completul de judecată militar, fiind compus din d-nii: colonel Du­mitrescu președinte, locotenent cl­­onel Fluture, maior Suce­­vianu, căpitan Gologan pro­curor și Margine grefier, pro­cesul d-lui Abur Ilie care și-a părăsit soția. Susnumitul s'a căsătorit cu d-șoara Florica și a trăit cu ea câțiva ani, având și o fe­tiță. De unde până unde A­­bur își părăsește soția și fetița care putea zice deja „tatăl” Fosta cere împricina­tului un *uvo­ier pentru în­treținerea fetiței, ori reluarea legăturilor familiare. L'ca din două, ori nici una! D. Abur declară că se recăsătorește din nou cu Florica. Ca să se poată face decla­rațiile și lucrările trebuin­cioase, sfârșitul procesului e mânat pentru primăvară. CITIT* mim BASARABIEI“ ce mai tine informaț­ilor din Basarabia 7345 Simularea unui bombardament . La orele 12 avioane inami­ce de bombardament au înce­put bombardarea orașului (fic­tiv). S'a incendiat și gazat o par­te... din clădirea primăriei și­­ soc. Telefoanelor. Îndată au fost anunțate formațiunile de apărare pasivă ale municipiu­lui, pompieri, echipe sanitare, etc. La orele 12 10, centrul de informație Lăpușna anunță trecerea pericolului. Tot atunci încep semnalele pentru înceta­rea alarmei. Încep să sosească la locu­rile sinistrate și să intre în acțiune formațiile de apărare pasivă. La orele 12,15 populația și-a reluat activitatea, iar e­­chipele sanitare au lucrat pâ­nă la ora 12.30. Controlul executării dispo­zițiilor cuprinse în ord. Nr. 7, a fost efectuat de autoritățile municipale și polițienești. După 5 minute de la darea alarmei, două automobile ca­muflate, în care se aflau d-nn­ gen. Bâlăcioi, chestor Motaș, V. Cazacu, șeful secției apă­rării pasive, etc., au circulat prin oraș pentru a vedea mo­dul cum se execută dispozi­țiile prevăzute în regulamen­tul apărării pasive. În general vorbind, publicul s'a comportat relativ bine. a Salon dû haine de hame B­a­ta SE PRIMESC COMENZI DE HAINE, COSTUME MANTOURI, BLĂNURI și ROCHI Au sosit ultimele 1,o«JSJ! din Paris și Viena prețurile foarte convenabile Str. Filipescu (Politeischi) No. 2 vis-a-vis de Fete Tașcher h­. »apă 50 de sorturi A fost arestată banda de spărgeri, care "activa intens în localitate Organele polițienești sesi­­zate de desele furturi și spar­geri care au fost comise în ul­timul timp, au luat întinse mă­suri pentru arestarea hoților. Măsurile luate au dat re­­zultate îmbucurătoare. Au­­fost arestați indivizii Iacob Crivorucic, Andrei An­­dreenco, Petre Malașov, Aga­­fia Malochișan și Ana Jele­­bovschi, cari constituiți în bandă dădeau lovituri în stil mare. Astfel, într'un timp relativ scurt, această bandă a comis peste 50 de furturi și spara­geri . Deasemeni a fost descope­rit un depozit de obiecte fu­rate. In prezent organele anche­tatoare fac cercetări pentru a identifica persoanele care cumpărau lucruri furate, vân­dute de această bandă. Sunt cercetate circa 150 persoane. In cursul zilei de ori în­treaga bandă a fost înaintată parchetului local. Un cadavru intrat în putrefacția descoperit într’on sânt Organele jandarmerești ale postului de jandarmi Rădeni a făcut ori dimineață o lugub­ră descoperire în apropiere de satul Belești, într'un șanț de la marginea drumului, a fost găsit intrat în putrefacție cadavrul locui­torului Petre Bilă, prezen­tând urme de violență. Se crede că la mijloc este o crimă. Parchetul local sesizat a dispus o severă anchetă. PROCES «le lese maj­estate Eri s'a judecat la tribuna­lul militar o parte din proce­sul preotului Galațchi Victor din satul Calfa județul Tighi­­na, învinuit de crimă de lese majestate Martorii ascultați sunt: Du­mitru Sulaci fost primar și se­cretarul primăriei din Calfa. Dela început de președinte vede că are de a face cu o înscenare. 1 Octombrie, ora 9 seara TEATRUL „COLOSEUM" Trustul veseliei Zădarnic au jurat pe cruce domnii martori, căci falsifică declarațiile. Ce era alb se face negru și ce era negru se face alb De bună seamă Suloci nu este ca orice țăran, ci are imprimat în firea sa ceva din perifidia demagogului. In numele dreptății, domnul președinte le spune martori­lor impostori că-i va face cât mai degrabă pe unul primar și pe altul secretar la puș­cărie. Lucrurile luând o întorsă­tură grea fostul primar și se­cretarul sunt puși la închisoa­re în celule separate, iar pro­cesul este amânat pentru ore­le patru când vor fi ascultați și ceilalți martori. cu revista celebri DE LA MUNTE LA MARE care a ținut Capitala în cascade de râs foaia vara Biletele se vând la Agenția .CARTEA, Telefoane No. 131 și 14.62 Hoctorr S. PINCEVLCSH Boli interne și de copii Consult. 8—10 și 4—7 Str. Gen. Rudeanu 24 (Iașilo Intre Alexandru cel Bun si Stoiciț

Next