Gazeta de Sud, iulie 1998 (Anul 4, nr. 1007-1033)

1998-07-01 / nr. 1007

1007 / miercuri, 1 iulie 1998 EVENIMENT Căpitanul Constantin Cojocaru, ofițer de serviciu la Școala de subofițeri jandarmi „Grigore Alexandru Ghica“ din orașul Bumbești - Jiu, a sesizat telefonic în noaptea de 29 spre 30 iunie, la ora 1.00, ofițerul de serviciu de la Inspectoratul de Poliție al județului Gorj că în jurul orei 23.30, soldatul Petre Daniel Olaru, de 21 de ani, cu domiciliul în comuna Voivodeni, județul Mureș, militar în termen, aflat în serviciul de gardă la unitate, a părăsit postul, avînd asupra sa pistolul mitralieră din dotare și două încărcătoare cu 60 de cartușe. La scurt timp după aceasta, soldatul Daniel Olaru a deschis focul asupra autoturismelor care treceau pe drumul european E 79, în zona restaurantului Castrul Roman. 18 cartușe trase După părăsirea postului, sol­datul Daniel Olaru s-a deplasat pe drumul european E 79 în di­recția Tîrgu Jiu, făcînd cu mîna conducătorilor auto să oprească. Ajuns în zona restaurantului „Castrul Roman“, la aproape 3 km sud de orașul Bumbești - Jiu, Daniel Olaru a făcut uz de armă, trăgînd asupra autoturismelor 1­­ GJ - 4429, GJ - 05 - GTD și GJ - 02 - BVJ, rănindu-i prin îm­pușcare pe Nicoleta Popescu, de 17 ani, domiciliată în comuna Turcinești, elevă la Liceul Agricol Tîrgu Jiu, Nicolae Stoian, de 28 de ani, domiciliat în comuna Că­­preni, lăcătuș la SC CONDOR - BĂLȚOI Slatina, care prezintă le­ziuni ușoare, și pe Gheorghe Ur­­dăreanu, de 14 ani, din comuna Turcinești, elev, în prezent inter­nat în Spitalul Tîrgu Jiu cu diag­nosticul „plăgi îm­pușcate (ab­domen) transfixrante cu inter­sectare de colon descendent și jejun“. Imediat după sesizarea telefonică făcută de ofițerul de serviciu de la Școala de subofițeri jandarmi, au fost alarmate IJP Gorj, Școala Militară de Subofi­țeri Jandarmi din Bumbești - Jiu și Unitatea Militară de Jandarmi 0658 Tîrgu Jiu, fiind organizate trupe speciale care s-au deplasat imediat în „zona de foc“; între timp, soldatul Daniel Olaru a fost reperat în perimetrul stației de sortare Bumbești - Jiu din ca­drul Administrației Drumuri Naționale Gorj de către electri­cianul de serviciu Gheorghe Stănescu, de 42 de ani, domi­ciliat în Craiova. Acesta i-a luat arma, imobilizîndu-l și predîn­­du-l trupelor militare speciale care încercuiseră zona. La cea dintîi constatare au mai fost gă­site în cele două încărcătoare doar 42 de cartușe. „Trăgea din mers, exact ca in filmele alea americane" Nicolae Stoian, de 27 de ani, din comuna Căpreni, declară: „Mergeam spre Sadu cînd, după Castrul Roman, la circa un kilo­metru, s-a tras asupra noastră. Prima dată a tras un foc de a­­vertisment, dar noi am crezut că e pană și am vrut să oprim. Fe­tele l-au observat. Cînd să în­cetinim, s-a tras din spate și șo­ferul, de frică, a accelerat. Cînd am simțit lovitura în mînă, pri­mul gest a fost să-mi string bra­țul. Fiind întuneric, nu am reali­zat cît de gravă este rana. Acum ... sîntem încă șocați și rămînem cu o amintire neagră și... unică, sperăm“. Andreea Cristea, de 17 ani, din Tîrgu Jiu: „Mergeam la niște prieteni, la Sadu. Prima dată am crezut că a explodat un cauciuc, apoi l-am văzut în dreptul meu făcînd semn să oprim, iar cînd l-am depășit a început să tragă în spate“. Nicoleta Popescu, de 17 ani, din Tîrgu Jiu: „M-am uitat în spate la primul foc și l-am rugat pe cel de la volan să oprească. Am crezut că avem pană, dar șo­ferul l-a văzut pe militar care, a­­flîndu-se pe lateral, a tras două focuri din spate. Am simțit o lo­vitură la cap, am început să țip pînă am ajuns la poliție. Norocul meu a fost că m-am ales cu o ra­nă ușoară, cîteva plăcuțe de plumb, aproape de ureche, pe care mi le-au extras la spital. Mai departe, nu știu... am fugit. Nici acum nu ne-am revenit după acel șoc...“. Cătănoiu Aris­­tică, de 28 de ani, din Căpreni, conducătorul auto al Daciei 1310 cu număr de înmatriculare GJ-05-GTD: „Eram la volan, cînd ne-am trezit sub o rafală de gloanțe. Am accelerat în direc­ția Sadu, în timp ce fata țipa de durere și am oprit la agentul de circulație. Pe militar l-am văzut trăgînd din mers, exact ca în fil­mele alea americane“. Gheorghe Stănescu va fi recompensat Colonelul Constantin Codi­ță, șeful IJP Gorj, l-a asigurat pe reporterul GdS că electricianul Gheorghe Stănescu, cel care l-a imobilizat pe dezertorul Petre Daniel Olaru, „care a avut tăria să intre în dialog cu soldatul care a părăsit postul, a acționat cu sînge rece, reușind să-l determine pe acesta să nu folosească arma­mentul din dotare va fi invitat la inspectorat și va fi felicitat în ca­dru festiv, fiind recompensat tot­odată în bani, cu o sumă substan­țială“. Reporterii GdS au avut de înfruntat și de această dată mo­jicia unor medici care suferă de un sindrom mai rar întîlnit: aler­gie la ziariști. O rugăm pe dr. Spe­ranța Vînă, directorul Direcției Sanitare Gorj, să le prescrie un tratament, dorindu-le însănăto­șire cît mai grabnică. Daniel Olaru era inapt pentru serviciul de gardă Din ordinul comandantului Jandarmeriei Române, s-a con­stituit o comisie de cercetare pentru stabilirea cauzelor și îm­prejurărilor în care s-a produs a­­cest grav eveniment, determina­rea răspunderilor și luarea mă­surilor legale împotriva celor vi­novați. Din primele date a re­zultat că deși militarul fusese de­clarat inapt pentru serviciul de gardă, factorii responsabili din UM 0663 Bumbești-Jiu nu au ți­nut seama de rezultatele testării psihologice și, încâlcind ordinele și dispozițiile în vigoare, l-au re­partizat în subunitatea care ex­ecuta paza și apărarea cazărmii. Concluziile cercetării vor face obiectul unei analize severe la nivelul comenzii Jandarmeriei, în scopul stabilirii măsurilor ce se impun pentru prevenirea în viitor a unor astfel de situații. Teroare pe șosea la Bumbești - Jiu U­n militar a rănit trei persoane și a speriat pasagerii din trei autoturisme •Ion ȘOLDEA, Claudiu MATEI i Minusurî pe răbojul vieții .După ce i-a murit vaca și tatăl , Marin Zbîrcea din­­ Rast - Dolj s-a spînzurat Marin Zbîrcea, de 52 de ani, din comuna Rast - Dolj, a fost • găsit spînzurat luni, 29 iunie, în podul grajdului din propria gol­• • podărie, în urmă cu o lună lui Marin Zbîrcea i-a murit o vacă. Necazul • s-a abătut din nou asupra sa după numai două săptămîni, cînd i­- a murit și tatăl. Aceste necazuri i-au provocat lui Marin Zbîrcea o­­ cădere psihică, ceea ce l-a determinat să-și curme viața. • Luni dimineața, Marin Zbîrcea a fost găsit de soția sa, spîn­• • furat cu o sîrmă de balot în podul grajdului. Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului din Băilești , pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cu exactitate a cauzei­­ morții. • Alina TÎRZIU : Molima sinuciderii : bîntuie Mehedintiul • Lucian Duțescu și Nicolae Mincu au renunțat la viață Se pare că o adevărată molimă a sinuciderii bîntuie Mehedințiul. • în zilele de 26 și 27 iunie alți doi mehedințeni au renunțat la viață. Lucian Duțescu, de 60 de ani, din Drobeta Turnu Severin, a­­ fost adus vineri la spitalul județean. El avea fractură de bază cra­­­niană și medicii nu l-au mai putut salvă. Așa cum s-a stabilit ulte­­­rior, el s-a aruncat de pe balconul vilei situate pe strada Toamnei • și a căzut în cap. Lucian Duțescu avea o situație materială bună și • cinci copii majori. Patru dintre ei s-au așezat pe la casele lor, • celălalt se află în Grecia. Cu două luni în urmă, soția lui s-a spîn­­­zurat de conductele de termoficare din prelungirea Splaiului Mi­­­hai Viteazu. Atunci s-a vorbit că femeia a făcut-o din gelozie. • Probabil că Lucian Duțescu a vrut să-și spele păcatele. • Gheorghe Buricea, asistent la spitalul județean, secția psihia­trie, l-a găsit sîmbătă spînzurat în grupul sanitar pe Nicolae Min­o­cu, din municipiul severinean, pacient în secția respectivă. Acesta­­ mai avusese tentative de­ suicid: • Ion LECA • iltei sinucideri prin spînzurare ! Intro singură zi • într-o singură zi, luni, în județul Hunedoara s-au înregistrat­­ trei sinucideri prin spînzurare. Dobra Nicolae, un șomer de 53 de­­ ani, fost condamnat, cunoscut cu afecțiuni neuropsihice, din Ghe­­­­lari, a fost găsit cu ștreangul de gît, în jurul orei 11.00, în locul nu­­­mit „galeria lui Pascu“, din zona Mina Est a EM Ghelari. Sabi Bota, • de 73 de ani, din satul Homorod al comunei Geoagiu, s-a spînzurat , tot la ora prînzului, în jurul orei 12.00, în bucătăria de vară a lo­cuinței sale. Al treilea, mult mai tînăr - Gheorghe Bocoi, de 45 de­­ ani­­ fără ocupație, s-a spînzurat în grădina casei în care locuia. • • loan DRAGÁN Sectorul de servicii în Dolj este deficitar calitativ și cantitativ Sectorul de servicii este subdezvoltat în județul Dolj, deși se află în ușoară expansiune. Activitatea prestatorilor de servicii doljeni lasă de dorit atît din punct de vedere cantitativ - gama de servicii este redusă - cît și calitativ, cele mai multe societăți pres­tatoare nefiind dotate corespunzător. Insuficiența cantitativă este generată de faptul că veniturile mici ale populației duc la o cerere scăzută de servicii. Doljenii preferă să remedieze singuri micile defecțiuni ale aparatelor elec­­trocasnice sau instalațiilor sanitare. Prețurile mari îi determină pe doljeni să-și zugrăvească singuri apartamentele, gospodinele nu-și pun problema să apeleze la serviciile curățătoriilor și spă­lătoriilor, iar o cină cu familia la restaurant poate costa un sfert din salariu. Cu toate că 15% din populația activă a județului Dolj lucrează în sectorul serviciilor, prezența acestuia în economia județului se face destul de puțin simțită. Carențe mari sunt în exploatarea potențialului turistic și în oferirea unor posibilități de divertisment. Concomitent se înregistrează o dezvoltare a ser­viciilor de consultanță și de reparații mecanice, electrice și elec­tronice. Lipsa de capital i-a făcut pe micii prestatori de servicii să-și desfășoare activitatea în condiții improprii, multe unități neavînd autorizație sanitară de funcționare. • Roxana STOIAN De Sfinții Petru și Pavel Petre Galbenu s-a „tamponat" cu un autoturism Pe DN 6, pe raza comunei Butoiești - Mehedinți s-a produs pe 29 iulie, în jurul orei 23.00, un accident de circulație soldat cu rănirea gravă a lui Petre Galbenu, de 41 de ani. Fiind ziua lui, Petre Galbenu, șomer din Craiova, a dat o fugă pe la rudele lui din comuna Butoiești. S-au cinstit ca între neamuri și în jurul orei 23.00 Petre Galbenu s-a angajat în traversarea drumului național printr-un loc nepermis și fără să se asigure. El a fost lovit de autoturismul cu numărul de în­matriculare 3­ MH-182, condus neatent și cu viteză de Liviu Du­mitru Belgiu, de 51 de ani, tehni­cian stomatolog din Orșova. în ur­ma acestei întîmplări, Petre Gal­benu nu va uita niciodată cînd își sărbătorește ziua, dar și faptul că antigelul din boabele de struguri te face uneori să uiți că paza bună trece primejdia rea. • Ion LECA Dorind să-și repare televizorul Mircea Talianu a murit electrocutat Mircea Talianu, de 3ß de ani, necăsătorit, din Strehaia, s-a elec­trocutat pe cînd încerca să-și repare televizorul luni, 29 iunie, în ziua cu pricina, împreună cu fratele lui Emil, Mircea Talianu a muncit la cîmp. Ajuns acasă, a încercat să repare televizorul. Nefiind priceput în astfel de depanări, s-a electrocutat. Cînd fratele lui a venit să-l cheme la masă, l-a găsit căzut lîngă masa pe care era așezat aparatul. Transportat de urgență la spitalul din localitate, Mircea Talianu a murit pe drum. • Ion LECA Mai multe, mai dese și mai adînci! Locuitorii cartierului Craiovița Nouă sînt nemulțumiți că primăria nu a finalizat lucrările de reas­­faltare din intersecția complexul Segarcea - Poșta Craiovița, lucrări începute în urmă cu trei luni. Aceștia se plîng că autoturismele personale sunt afectate de gropile neacoperite și spărturile din asfalt și solicită Primăriei Craiova urgentarea lucrărilor. Conducerea Serviciului Amenajarea Teritoriului din cadrul Primăriei Craiova asigură că lucrările de reasfaltare în zona respectivă vor fi finalizate în cursul următoarelor luni. Primăria așteaptă distribuirea de către Consiliul Județean Dolj a fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru reasfaltarea străzilor Craiovei. Drept consolare pentru locuitorii cartierului Craiovița Nouă, conducerea Serviciului Amenajarea Teritoriului a precizat că străzile Simion Bărnuțiu, Arieș și bulevar­dul Carol sînt presărate cu gropi mai multe, mai dese și mai adînci. • Marina BARBULESCU Accident de muncă la SMR Balș Un tînăr de 25 de ani a murit strivit de un tambur Petre Alecu, de 25 de ani, muncitor la SMR Balș, a fost ac­cidentat mortal în timp ce încer­ca să poziționeze un cablu de oțel la unul din tamburi. Ilie Șerban, șeful serviciului de Protecție a Muncii din cadrul Direcției de Muncă și Protecție Socială Olt, spune că tînărul a fost efectiv înfășurat pe acel tam­bur și apoi strivit. Cauzele exacte ale acciden­tului nu au fost încă stabilite, Ilie Șerban susținînd că apar mereu elemente noi, altele decît cele ini­țiale. Tot el spune că din primele date pe care le are nu-și poate ex­plica cum a ajuns Petre Alecu să fie prins de tambur. în momentul accidentului, acesta nu avea echi­pamentul de protecție, fiind îm­brăcat doar cu un maieu. Ilie Șerban nu exclude faptul că o parte din vină aparține unu­ia dintre șefii coordonatori, dar pentru moment nu poate acuza pe nimeni. SMR Balș a fost pînă anul trecut uzina cu cel mai mare nu­măr de accidente de muncă din județul Olt, multe din ele fiind mortale. în urma unor măsuri luate de DMPS, numărul acestora s-a redus considerabil, înregis­­trîndu-se doar cîteva accidente ușoare. Petre Alecu este primul muncitor care s-a accidentat mortal în acest an. • Gabriela FULGA A fost prins „ îndrăgostitul“ de aparatura TV Terra Sat Gabriel Cretan a furat stații de retransmisie în valoare de 51 de milioane de lei La sfîrșitul anului trecut cineva pusese ochii pe stațiile de retransmisie a emisiunilor TV recep­ționate pe satelit ale Terra Sat Drobeta Turnu Se­verin, în aproximativ două luni, paguba a ajuns la 51 de milioane de lei. Polițiștii municipiului Dro­beta Turnu Severin au reușit să-l depisteze pe cel care se dădea nevăzut, necunoscut. Este vorba de Gabriel Crețan, de 24 de ani, din municipiul Dro­beta Turnu Severin, electromecanic la CABLE­VI­SION OF ROMANIA. Stațiile le-a primit Ionel Țur­­caru Marincovici, care înființase o societate care se ocupa de rețelele de cablare. Acesta le-a dus la cumnatul lui, Dumitru Giumancă, din Breznița de Ocol, de unde au fost recuperate de polițiști. Pe 26 iunie Gabriel Crețan a fost audiat la Parchetul de pe lîngă Judecătoria Mehedinți, care a dispus cerce­tarea în stare de libertate. • Ion LECA Încercînd să evite un cîine Constantin Enculescu a avariat autoturismul și ș­i accidentat pasagerul Constantin Enculescu, de 23 de ani, din Broșteni - Mehe­dinți, a plecat la drum cu auto­turismul cu numărul de înma­triculare I-MH-8267, proprieta­tea lui Petre Enculescu în ziua de 28 iunie, pe la ora 4.00. Pe DN 67, la kilometrul 32, i-a ieșit în cale un cîine. Încercînd să-l evite, Constantin Enculescu a pierdut controlul volanului și a intrat într-un stîlp de beton. Stâlpul s-a rupt, autoturismul este bine șifonat, iar Petre Bă­­leanu, de 39 de ani, pasager al mașinii, maistru la cariera Lu­­poaia, s-a ales cu leziuni ușoare. • Ion LECA

Next