Gazeta de Sud, martie 1999 (Anul 5, nr. 1210-1236)

1999-03-01 / nr. 1210

GAZE­TA de SUD Banca Națională a României (BNR) a decis trecerea, de luni, 1 martie, a BAN­COREX sub administrare specială, de­cizie luată vineri, 26 februarie, de Consiliul de Administrație al BNR. Ca administrator special - președin­te al BANCOREX - a fost numit Nicolae Dănilă, consilier al guvernatorului BNR. Conform Legii bancare nr. 58/1998, administratorul special preia integral atribuțiile Consiliului de Administrație al BANCOREX. Pe perioada aplicării ad­ministrării speciale se suspendă dreptul de vot în privința numirii și revocării administratorilor băncii și dreptul la di­vidende al acționarilor, activitatea con­siliului de administrație și a cenzorilor, precum și dreptul la remunerație al ad­ministratorilor și cenzorilor. Administratorul special adminis­trează banca și stabilește condițiile optime pentru conservarea activelor și încasarea creanțelor în interesul depo­nenților și al altor creditori. în termen de 45 de zile de la numire, administratorul special prezintă un ra­port scris consiliului de administrație al BNR cu privire la starea financiară a băncii și posibilitatea redresării situației acesteia din punct de vedere al siguran­ței financiare. De asemenea, raportul va conține și documentele referitoare la evaluarea activelor și pasivelor băncii, situația recuperării activelor, costul menținerii activelor și situația lichidării debitelor, în termen de 15 zile de la primirea raportului administratorului special, Consiliul de Administrație al BNR decide asupra prelungirii activității administra­torului special pe o perioadă limitată sau retrage autorizația și sesizează instanța competentă pentru declanșarea proce­durii de lichidare a băncii, se consem­nează la textul Legii bancare nr. 58/1998, în capitolul referitor la administrarea spe­cială a băncilor. Administratorul special a cărui ac­tivitate a fost prelungită prezintă peri­odic evaluarea situației financiare a băncii. Dacă Consiliul de Administrație al BNR constată, pe baza informărilor ad­ministratorului special, că banca s-a re­dresat din punct de vedere financiar și se încadrează în parametrii de supraveghe­re prudențială stabiliți prin lege și prin reglementările BNR, măsurile de admi­nistrare specială vor înceta și banca își va relua activitatea sub controlul orga­nelor sale statutare. (A.N.) FPS și Ministerul Finanțelor îngreunează privatizarea SC ELECTROCARBON SA Slatina PAS a depus la FPS suma de 3,4 miliarde de lei reprezentînd garanția pentru cumpărarea pachetului majoritar de acțiuni la SC ELECTROCARBON SA Slatina. în urmă cu o lună, FPS București a scos la vînzare acțiunile deținute, dar la licitație s-a prezentat doar PAS, motiv pentru care negocierile au început cu acesta. Directorul general al SC ELECTROCARBON SA, Florea Sterie, afirmă că nici FPS și nici Ministerul Finanțelor nu sînt interesați de privatizarea societății: „Sînt scep­tic în ceea ce privește privatizarea. Noi am cerut anularea penalităților la bugetul de stat, care sînt de 70 de miliarde de lei, și reeșalonarea datoriilor, în valoare de 65 de miliarde de lei, pe o perioadă de 10 ani. Sperăm să ne fie acceptate aceste condiții. Directorul Buică din Ministerul Finanțelor susține că nu poate lua aceste decizii și că ministrul Remeș este cel care hotărăște dacă sunt acceptate propunerile PAS. Ori, domnul ministru nici nu vrea să audă de anularea penalităților“. Florea Sterie mai spune că FPS a cerut SC ELECTROCARBON SA trei miliarde de lei, reprezentînd dividendele pe ultimii trei ani: „Nu avem bani pentru plata dividendelor. Dividendele către proprietar sunt neplătite din 1991. Nu înțeleg de ce FPS nu a cerut banii cînd unitatea mergea pe profit“. • Carmen RADULESCU 1210/ luni, 1 martie 1999 ■ . ' .f ■ ACTUALITATE PENTR­U CA AU MARIT MAI INTII SALARIILE ȘI APOI PREȚURILE Minerii de la Jilț ii suspectează pe guvernanți de inteligență Minerii de la Jilț au ales sîmbătă, 27 februarie, liderii care să le reprezinte in­teresele în următorii patru ani. Conven­ția sindicatelor miniere din Jilț a arătat că minerii nu mai cred în promisiunile guvernului. Ei se tem că mărirea sala­riilor cu 53% obținută pentru acest an nu va putea fi plătită și oricum nu ar acoperi creșterea prețurilor. Minerii au început să-i suspecteze pe guvernanți de inteligență pentru că au avut inspirația de a negocia mai întîi salariile și apoi au mărit prețul la combustibil cu același procent pentru a anula efectul creșterilor salariale. Apelurile la unitate sindicală le-au făcut în general cei care prestează ser­vicii pentru exploatările miniere și care au mari greutăți financiare după ce s-au transformat în societăți comerciale. Ră­mași fără protecția ortacilor, cei care le asigură transportul, hrana caldă și alte utilități se tem că vor fi eliminați de con­curență. Marin Condescu, președintele centralei de care aparține Federația Sin­dicatelor Miniere (FSM) Jilț, a spus că în această săptămînă vor fi finalizate de­mersurile pentru anularea datoriilor pe care aceste societăți le au către buget și a penalităților aferente acestora: „Exploa­tările miniere vor renunța la colaborarea cu acele societăți care nu prestează ser­vicii de calitate și este normal să fie așa. Am lucrat însă atîta timp împreună și nu ne este indiferentă soarta lor. Tot ceea ce putem noi să facem este să-i ajutăm să scape de datoriile moștenite de la regie, pentru a porni de pe picior de egalitate cu concurența. Este regretabil însă că prestatorii nu știu să-și apere singuri lo­cul de muncă. Am semnate că aceia care le fac acum concurență au cumpărat tot de la ei o serie de utilaje, la prețuri de nimic, și acum le iau piața.“ Ion Rușeț a fost reales președinte al FSM Jilț, iar ceilalți patru membri ai bi­roului executiv sunt Ion Moraru - pre­ședinte executiv, Nicolae Parnese și Nicolae Anicolaesei - vicepreședinți, Ion Purdescu - secretar executiv. • Roxana STOIAN ILIE ALEXANDRU, PREȘEDINTELE CCIR OLT, DECLARA: „Cu 115 impozite pe capul întreprinzătorilor mici și mijlocii nu se poate face nimic“ în foaierul Casei de Cultură a Sindicatelor din Slatina, a avut loc vineri, 26 februarie, forumul eco­nomic „Oltul la frontiera mileniului III“ cu tema „între­prinderile mici și mijlocii din județul Olt“. La forum au fost prezenți cîțiva patroni de firme mici și mijlocii din județ, dar și parlamentari de Olt. Președintele CCIA Olt, Ilie Alexandru, care a fost și organizatorul acestui forum, i-a invitat pe cei cîțiva patroni prezenți să-și spună păsurile. Unul din primii care au luat cuvîntul a fost Ilie Mărgărit, patronul societății MINATEX din Slatina: „Nu am cerut pomană, vrem doar să fim încurajați, însă, legislația ne macină, ne termină pe cei care vrem să facem ceva în țara asta. Ministerul Finanțelor nu face nimic pentru noi și cred că ideile lui Cataramă, chiar dacă unii zic că se luptă numai pentru propria sa firmă, ar trebui susținute. Nici pe plan local nu se face nimic pentru IMM, însă atunci cînd vin parlamentarii la prefectură și în județul Olt, le place să vină în vizită la puținele firme care reușesc să supraviețuiască. Avem numeroase greutăți la export, la graniță cu vama, în timp ce un export de contrabandă trece ușor, eu aștept la vamă două săptămîni“. Președintele CCIA Olt, Ilie Alexandru, a mărturisit că birocrația în România este peste tot, chiar și în cadrul CCIA: „Peste tot se dau «daruri» și în fiecare zi apar alte legi care îi zăpăcesc pur și simplu pe micii întreprinzători și cu atît mai mult pe investitorii din afară. Cu o dobîndă de piață de 80% și cu 115 impozite pe capul întreprinzătorilor mici și mijlocii nu se poate face nimic“. • Ana-Maria ANGELESCU, Carmen RĂDULESCU PROPLANT 1999 ■ Ediție jubiliară OLTCHIM SA Rîmnicu Vîlcea or­ganizează împreună cu Institutul pentru Protecția Plantelor București, sub înaltul patronaj al Ministerului Agriculturii și Alimentației și al Aca­demiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu Sisești“, ediția a X-a - jubiliară - a expoziției interna­ționale PROPLANT 1999, la Comple­xul Favorit din stațiunea Poiana Bra­șov, în perioada 2-4 martie. Această manifestare expozițio­­nală, de largă recunoaștere pe plan național și internațional, va reuni fir­me de prestigiu producătoare și dis­tribuitoare de pesticide, producători agricoli, cercetători și cadre univer­sitare. Cu acest prilej, sala de confe­rințe va găzdui prezentările comer­ciale ale firmelor participante și dez­bateri pe teme cu referire la preve­nirea și combaterea bolilor, dăună­torilor și ierburilor din culturile agri­cole. • George MITRICOF COMPLEXUL AGROSEM DOLJ Craiova, str. Romanescu, nr. 35, tel. 051/42.90.74 șI 051/42.96.09 VĂ STĂ LA DISPOZIȚIE PENTRU LIVRARE CU URMĂTOARELE SORTIMENTE DE SEMINȚE: CULTURA PREȚ ____________________________(INCLUSIV TVA) OVĂZ 2.500 LEI/KG MAZĂRE FURAJERĂ______________3.443 LEI/KG SOIR_________________________________3.478 LEI/KG PORUMB - hibrizi: 376,322, Danubiana, Olt, F365, precum și posibilitatea aprovizionării cu hibrizi din import. FLOAREA-SOARELUI - hibrizi: Festiv, Rapid, Favorit La sămînța de porumb și floarea-soarelui prețurile se vor stabili definitiv după apariția hotăririi guvernamentale cu privire la reducerea de preț cu 37%. Pentru ambele culturi sămînța se poate trata în funcție de solicitările fiecărui cumpărător. Producătorii agricoli individuali se pot aproviziona cu semințe prin specialiștii camerelor agricole din cadrul primăriilor locale, Complexului Agrosem, punînd la dispoziția cultivatorilor mijloacele de transport necesare. Dialogul cu sindicatele gorjene a intrat în impas Sindicatele din județul Gorj sunt nemulțumite de rezoluția prefectului Pantelimon Manta privind excluderea reprezentantului acestora, Liviu Brân­­cuși, din comisia de control a agenților economici producători de produse de panificație. Ca urmare a mitingului din data de 3 februarie al salariaților de la SC GORJ­­PAN SA, s-au înființat, prin ordinele nr. 10 și 11 ale prefectului de Gorj, două co­misii de verificare a producătorilor de produse de panificație, în urma nego­cierilor purtate între liderii sindicatului de la GORJPAN și Prefectura Gorj s-a convenit ca din cele două comisii să facă parte și cîte un reprezentant al Uniunii Județene a Sindicatelor Libere. Federația Patronatului Privat Gorj a trimis o adre­să prefecturii, prin care solicită exclu­derea din comisiile de control a repre­zentanților Sindicatului de la GORJPAN deoarece aceștia reprezintă de fapt con­curența: „Anularea din echipa de control a reprezentantului GORJPAN sau admi­terea și a reprezentanților FPS în cadrul acestor comisii“. URSS­­ Gorj precizează printr-o scrisoare deschisă adresată pre­fecturii că nici un reprezentant al admi­nistrației sau sindicatului de la SC GORJ­PAN SA nu face parte din aceste comisii. Constantin Retezeanu, președintele UJSL­­ Gorj, afirmă: „Această rezoluție a prefectului este de toată jena. Biroul ope­rativ al UJSL hotărăște retragerea repre­zentanților săi din cele două comisii de control“. ■ Prefectul de Gorj consideră că atitudinea sindicatelor este o chestiune de orgolii Referitor la situația creată, prefectul de Gorj, Pantelimon Manta, declară: „Co­misiile își vor face în continuare datoria și trebuie găsită o cale de dialog. Pe pro­blema de fond privind utilitatea contro­lului s-au înțeles fiecare. Nu a negat nici una dintre părți că aceia care au fost în control nu și-au făcut datoria sau nu au fost intransigenți. Deci, problema de fond nu au acuzat-o. Este numai o ches­tiune de orgoliu, care e mai tare și mai mare“. Prefectul mai spune că ori participă și Federația Patronatului Privat și reprezentanții sindicatelor ori nu mai participă nici una dintre părți. • Alin IQN Numai 1369$! Imprimantă Laser PagePro8L • 8 ppm, 600x600 dpi • 2 (max. 18) MB RAM • opțional * placă de rețea FnțwrH» int Mimi TV* * in­sta­tt*cutul «st»nM­ Copiator EP1052* • format A3 • zoom 50*200% • 15 copii / mituit Numai 369$! Minolta CRAIOVA. Str. Unirii, nr. 139. Craiova. 1100, Tel: 051/43.14.26. Fax: 051/43.20.15

Next