Gazeta de Sud, aprilie 1999 (Anul 5, nr. 1237-1260)

1999-04-01 / nr. 1237

1237/joi, 1 aprilie 1999 COTIDIAN în Craiova se află în prezent peste 100 de „copii ai străzii“. Abandonați de părinți sau plecați de bunăvoie, aceștia își găsesc un loc al lor în gări, canale sau la colț de stradă. Pentru mulți dintre ei, „acasă“ a rămas doar un cuvînt fără nici o semnificație. Uneori stau cu mina întinsă pentru a primi cîțiva bănuți, alteori, cînd foa­mea îi răzbește, fură pentru a putea să-și cumpere o bucată de pîi­­ne. Atunci cînd cineva le oferă șansa de a deveni „oameni“, seduși de mirajul unui cîștig ușor, refuză și se întorc iarăși în stradă. Vipale a fost internat de 20 de ori în Clubul „Copiii străzii“ Ionuț Rudaru, poreclit Vipale, s-a născut în urmă cu 13 ani în Valea Stan­ciului. Pentru că părinții mai aveau în­că șase guri de hrănit, copilul a plecat în lume să-și încerce norocul. După mai multe luni de perindări prin di­verse zone ale țării, s-a oprit în Gara Craiova. A început să-și cîștige traiul cerșind sau spălînd mașinile taxime­­triștilor care îi mai aduceau din cînd în cînd o hăinuță sau ceva de mîncare. în urma raziilor făcute în gară de Po­liția TF, lui Vipale i s-a oferit șansa de a rămîne într-un centru de ocrotire socială. Ordinea și disciplina însă nu i-au plăcut și de fiecare dată s-a reîntors la „familia“ care îl adoptase­­ cerșetorii din gară; în urmă cu o săptămînă, Vipale a fost adus pentru a douăzecea oară la Clubul „Copiii străzii“. Pentru că era plin de rîie, a fost internat în spital, dar a fugit din nou. Gabriel Chifu, directorul Clubului „Copiii Străzii“, spune că micuțul revine din cînd în cînd în instituție: „Stă la noi un timp, apoi dispare. Une­ori vine singur, atunci cînd știe că plecăm în tabără sau cînd este bolnav. Alteori este adus de poliție sau îl găsim noi. Niciodată nu rămîne însă pentru mult timp“. Nici acasă Vipale nu vrea să stea, pentru că, spune el, „tata mă bate și mă trimite la cerșit“. Nu se știe însă ca­re este adevărul. Acești copii și-au cre­at o lume a lor, în care minciuna ia de multe ori locul adevărului pentru a-i sensibiliza pe cei din jur. Doi copii ai nimănui Un alt chiriaș de ocazie al Clubului „Copiii străzii“ este Cristian Nicolae Badea, zis Năsuc, de 12 ani. Copilul s-a născut într-un sat din județul Vîlcea și a fost internat în mai multe centre de minori din țară. Nu a rămas însă ni­căieri și s-a reîntors în stradă. Năsuc își cîștigă existența cerșind și spălînd parbrize. La Clubul „Copiii străzii“, unde se află în prezent, nu poate ră­mîne pentru mult timp. Conform Or­donanței 26/1997, de soarta copilului trebuie să se ocupe Direcția Județeană pentru Protecția Drepturilor Copilului din județul Vîlcea. Deși a fost trimis de mai multe ori acasă, Năluc s-a reîn­tors în Craiova. Motivul: „Nu-mi place acolo“. Mai multe lucruri nu vrea să spună despre el. Ridică din umeri și cade pe gînduri. Angajații clubului nu știu nimic despre familia copilului, situația lui fiind cunoscută numai de cei din Vîlcea. Năluc este cuminte și se înțelege bine cu ceilalți copii. Nicolae Vasile, din Băilești, a fost adus ultima oară la Clubul „Copiii străzii“ după ce a fost găsit în urmă cu o săptămînă cerșind în Gara Craio­va. Sătul de traiul mizer, el a plecat de acasă anul trecut. Părinții lui nu au un loc de muncă și singura sursă de venit sunt alocațiile celorlalți trei copii și ajutoarele sociale primite de la primă­rie, care se ridică la­ aproximativ 300.000 de lei lunar. Casa în care locu­iește familia Vasile este sărăcăcioasă și nu le aparține. Părinții copilului de­clară că acesta are dese tulburări de comportament. Deși în urma unei an­chete sociale s-a constatat că familia are posibilități de întreținere a copi­lului, nimeni nu vrea să-l ia acasă. Copiii cerșetori s-au obișnuit să trăiască din mici furtișaguri și nici nu vor să-și aducă aminte de părinți. Pentru mulți dintre ei, cei care le-au dat viață nu există. „Nu am mamă, nu am tată, au murit“ - este fraza pe care micuții o repetă la nesfirșit, chiar dacă undeva, într-un colț al țării, există cineva al cărui nume îl poartă. • Cristina COTOCEL Strada - singurul loc care le oferă siguranță copiilor cerșetori Păcală, Nebunu și Sterie au violat o elevă din Craiova . Ei au bătut-o și au batjocorit-o în fața prietenului ei Ovidiu Sora, zis Nebu­nu, de 20 de ani, Costinel Florin Niculescu, poreclit Păcală, de 21 de ani, și Lu­cian Gheorghe Sterie, de 23 de ani, toți din Craiova, au fost arestați la începutul săptămînii pentru un viol în formă agravantă. La înce­putul lunii martie, o tînără de 16 ani, din Dăbuleni, elevă la Liceul „Elena Cuza“ din Craio­va, a fost bătută și violată într­­un imobil de pe strada Bres­­tei. în acea seară, Claudia V. era împreună cu Miti, prie­tenul ei, în barul Apolo. La plecare, în jurul orei 21.00, cei doi au fost acostați de trei indivizi. Prin forță și in­­timidîndu-i, cei trei agreso­ri au reușit să-i urce într-un taxi. După ce au ajuns în ca­sa lui George Sterie, eleva și prietenului ei au fost bătuți cu bestialitate. Apoi, fata a fost violată de Păcală, Nebu­nu și George. După ce și-au satisfăcut poftele carnale, vi­olatorii l-au obligat și pe Miti să facă sex cu Claudia. De teamă, tînărul a simulat actul sexual, iar cei trei pri­vitori, nemulțumiți de spec­tacol, au ieșit din încăpere. Bătută și batjocorită, cu mâi­nile tremurînde, Claudia a reușit să se îmbrace. Avea impresia că trăiește un coș­mar și aștepta parcă să se trezească din acel vis urît. A doua zi dimineață, la ora 5.30, Nebuna și companio­nii săi i-au dus pe tineri în stația de tramvai de la Spi­talul nr.2., unde le-au dat drumul. Eleva a reușit să-și învingă teama și rușinea și a povestit familiei tragedia a cărei victimă fusese. Ofițerii și subofițerii Biroului Poli­ție Criminală din cadrul Po­liției Municipiului Craiova au demarat o anchetă pen­tru prinderea făptașilor. Pri­mii care au căzut în plasa polițiștilor au fost Păcală și Nebunu, recidiviști cu state vechi în ale tîlhăriei. Cei doi provin din familii dezorga­nizate. Ei susțin cu tărie că nu o cunosc pe Claudia și că fata inventează o poveste pe gustul părinților. Din neferi­cire pentru ei, faptele și pro­bele la dosar sunt conclu­dente. După cîteva ore a fost prins și George. Violul fiind în formă agravantă, ei riscă o pedeapsă între 5 și 15 ani închisoare. • Mariana BUTNARIU La Drobeta Turnu Severin, un hoț opera în plină zi . El își alegea ca victime femeile care purtau bijuterii din aur de gramaj mare Cazurile de tîlhărie sunt în continuă creștere în ulti­mul timp. De cele mai multe ori, vinovate sunt chiar victi­mele, care, din neștiință sau din nepăsare, lasă la vedere obiecte de valoare, telefoane mobile și bani, fără să bănu­iască ce pericol se așteaptă. Un astfel de caz de tîl­hărie s-a petrecut în muni­cipiul Drobeta Turnu Seve­rin, în plină zi. Vasile Calotă, de 18 ani, din comuna Șimi­­an, sat Dudașul Cernețului, își alegea victimele din rîn­­dul femeilor care purtau obiecte din aur: lănțișoare, inele, cercei. După ce le lua obiectele, se facea nevăzut. Primele două încercări au fost reu­șite, Victoria Cagica și Miha­­ela Stoenescu au rămas fără cercei. Dar cum „ulciorul nu merge de multe ori la apă“, la cea de a treia încercare, Vasile a avut ghinion. Aflîndu-se în zona ma­gazinului Modern, acesta a urmărit-o pe Veronica Dia­­conescu, care purta un lăn­țișor de aur de 15 grame, pe care a reușit să i-l smulgă de la gît, dar a fost prins de so­țul acesteia. în prezent, Vasile Calotă se află în arestul IJP Mehe­dinți pentru 30 de zile. • Iulia CERGAN GAZETA de SED fol MINOR FIIND, DUPĂ CE A FURAT MAȘINA TATĂLUI ȘI . Fiul unui polițist din Balș a accidentat grav doi tineri Alexandru Dorin Cos­­tea, de 16 ani, fiul unui sub­ofițer din cadrul Serviciului Poliției Rutiere Balș, a pro­dus un grav accident de cir­culație în noaptea de sîmbă­­tă spre duminică, 27 spre 28 martie, pe o șosea din Bra­­neț­-Olt. După ce i-a furat mașina tatălui său, el a intrat în plin într-un grup de ti­neri care se întorceau de la discotecă. Sîmbătă, în jurul orei 20.00, Alexandru Costea a furat cheile de la autoturis­mul tatălui său, a urcat la volan și a plecat într-o mică excursie prin împrejurimi. După miezul nopții, el a ajuns în localitatea Braneț­- Olt și, din cauza neatenției, a observat prea tîrziu grupul de tineri care mergea în aceeași direcție. După acci­dent, realizînd gravitatea faptei, Alexandru Costea a fugit de la locul faptei, lăsîn­­du-și victimele într-o baltă de sînge, căzute pe asfalt. Mariana Văduva a fost internată la Spitalul Clinic din Slatina, iar Cristian Pa­vel a fost transpotat în stare gravă la Spitalul Clinic nr.1 Craiova. El a fost internat la secția neuro­chirurgie cu diagnosticul traumatism cranio-cerebral acut dechis și multiple leziuni. Mama lui Cristian Pavel spune că soția polițistului a venit la spital să-i propună împăca­rea: „Cred că a venit la mine forțată de împrejurări. Mi-a spus că ar fi mai bine să ajungem la o înțelegere. Dar eu nu pot face asta, pentru că băiatul meu a suferit foarte mult.“ Alexandru Do­rin Costea este cercetat în stare de libertate, pe numele lui fiind întocmit dosar pe­nal pentru săvîrșirea infrac­țiunilor de conducere fără permis și vătămare corpo­rală din culpă. • Andreea BĂLAȘA * Prețul nu PROFITAȚI, CA OFERTA ZBOARĂ! C­ONNEX GO! vă aduce-n zbor o nouă veste: până la 15 mai, aveți cel mai mic preț de până acum pentru pachetul cu telefon - 149$ ,un preț special pentru pachetul cu cartelă - 25$” și un credit suplimentar gratuit de 10$ . In plus, o casetă cu Divertis! E o ofertă rară. Iar dacă nu o prindeți, zboară. Și, credeți-ne, nu se mai întoarce. t UN SERVICIU LEGENDAR, CU CONECTARE IMEDIATĂ. telefon­ în timpul perioadei promoționale. Veți primi creditul suplimentar în maximum 24 de ore de la activare. *** în limita stocului disponibil.

Next