Gazeta de Sud, mai 2001 (Anul 7, nr. 1875-1900)
2001-05-02 / nr. 1875
Banii pagina s-au %P terminat Deponenții Băncii Internaționale a Religiilor fluieră o pagubă, în timp ce firmele lui Dinei nu rambursează credite de miliarde de lei După intervenția lui Dinei Staicu asupra BIR De 1 Mai, în Parcul Romanescu Berea bate munca de Mihaela PAPA, Mihai GAVRILA A fost odată în America... vremea capitalismului sălbatic. La 1 mai 1886, muncitorii din Chicago protestau în Hay Market împotriva programului de lucru insuportabil și a condițiilor mizere din fabrici. Ei au ieșit în stradă, cerînd program de lucru de opt ore. Poliția a intervenit, reprimind cu cruzime manifestația. în 1889, comemorînd greva muncitorilor din Chicago, Congresul Internaționalei Socialiste a declarat ziua de 1 Mai ca fiind Zi Internațională a Muncii. Ulterior, ziua de 1 Mai avea să fie sărbătorită într-un cadru de sărbătoare în URSS, apoi în toate țările comuniste, inclusiv România, în restul statelor europene, 1 Mai a fost, de obicei, prilejul unor manifestații politice. Paradoxal este că în țara de origine, SUA, Ziua Muncii nu se sărbătorește la 1 Mai, ci în prima zi de luni din septembrie. Ziua Internațională a Picnicului Craiova, România, 2001. Toată lumea așteaptă cu nerăbdare ziua de 1 Mai. Fie că e om al muncii, elev de liceu sau student la fără frecvență, craioveanul sărbătorește. Ce? Nici el nu mai știe. O zi liberă, cel mai probabil. Și, mai mult decît pe 1 Decembrie, de exemplu, o zi frumoasă. Cei care nu-și permit o minivacanță la mare sau măcar un grătar pe dealurile Bucovățului au la îndemînă Parcul Romanescu. Verdeață multă, muzichie de toate felurile, mici, bere, vată pe băț și voie bună. Toate se găsesc din belșug în parc. Mai vine fanfara, mai vine pe semeni, are grijă și primăria să trimită un taraf, ceva... Să tot fie ! Mai! Românii sărbătoresc ! Mai muncitoresc... Te duci în parc cu noaptea în cap, pentru ca, vorba proverbului, să ajungi departe, îți pui copilul în leagăn, pe mama soacră o rînduiești de pază și te duci la chioșcul fanfarei. Deocamdată, în locul fanfarei cîntă formația Tic-Tac, celebră pe la nunțile Craiovei, adusă de PSM pentru atmosferă. Se aude că la ora 11.00 ar fi mare miting al oamenilor muncii, ca pe vremuri. Ora 11.00 vine și trece și, în loc de manifestație, te alegi cu trei cuvinte din partea președintelui organizației județene a PSM, Ilie Mandache. „Munca este izvorul tuturor bogățiilor“, decretează optimistul pesemist, de la tribuna ad-hoc, înainte de a lăsa locul lăutarilor. Era mai bine înainte Cînd auzi „Doi, zece!“ e ca și cum ar fi sunat gongul pentru o aprigă demonstrație de subcultură. „Ochii tăi îmi amintesc cît de mult ne iubeam...“ îți amintești de vremurile de pînă acum zece ani. „Amintirile mă răscolesc...“ Năpădit de imagini de epocă este și un pensionar, nemulțumit de turnura evenimentelor. „Să dea Dumnezeu să se întoarcă roata!“, declară bătrînul între un mic și o gură de bere, uitînd poate că Dumnezeu și-a făcut reapariția oficială cam de cînd ! Mai nu mai e prilej de marș pe stradă. „Fugi de-aici, că e mai bine acum!“, spune soția nostalgicului, conștientă că fără democrație nu există telenovele. Alți ocupanți ai băncilor din parc nu merg prea departe cu regretele. „E la fel de bine ca înainte, doar că nu mai face întreprinderea chef după defilare“, e de părere un fost muncitor la ELECTROPUTERE. In bere veritas! Pînă la urmă, tot prețul berii indică evoluția nivelului de trai. „Nu mai poate omul să bea o bere, că e 15.000 de lei“, spune cu năduf un cetățean cu gîtul uscat. Vorbele sale sînt în deplină neconcordanță cu terasele pline. La Ciobănașul e chiar criză de scaune, așa că lumea stă pe mesele paradite din spatele localului. Ca să cumperi un mititel, stai la coadă, de parcă s-ar da pe cartelă... Una alta, excursia ta în parc se termină aburi de mici și spume de bere. Trăiască munca! Trăiască berea! Apariția la București a lui Günther Verheugen a fost departe de a trece neobservată. Vizita a durat numai două zile, dar nu a fost ziar, post TV sau radio care să nu comenteze pe larg întîlnirile, spusele sale, discursul ținut în parlament, participarea la ședința de guvern. Mesajul său a stîrnit reacții contradictorii pentru că a fost înțeles diferit. Pentru unii, mesajul înaltului comisar UE este unul pozitiv. Argumentul acestora este că victoria în alegeri a PDSR și instalarea cabinetului Năstase au fost întîmpinate în Occident cu mult scepticism în ceea ce privește continuarea reformelor. Guvernarea CDR/PD/UDMR făcuse puțin, PDSR urma să facă și mai puțin. Pentru aceștia era o întoarcere la postcomunismul primilor ani de după '89, la guvernarea antireformistă a lui Văcăroiu etc. Din această perspectivă, tonul moderat utilizat de Verheugen a fost un succes pentru PDSR. Pentru alții, declarațiile lui Verheugen au fost o notă proasta pentru cabinetul Năstase. Dincolo de frazele protocolare, spusele lui Verheugen ar fi mai mult un avertisment, un ultimatum chiar. Adevărul este că Verheugen este un excelent cunoscător al situației în care se află România. El știe bine ce se petrece în economie, în administrație, în viața noastră politică. Faptul că privește toate acestea din afară este un atu pentru el și pentru instituția pe care o reprezintă. O privire rece, obiectivă, fără iluzii. El nu se așteaptă la miracole, cum a și spus. Chiar dacă ar aștepta așa ceva, ele nu s-ar produce. In fond, este interesul nostru să trăim mai bine, să ieșim din criză, să avem o democrație mai stabilă. Chiar dacă mai mult trag de noi occidentalii pentru a face reforme, iar noi ne lăsăm rugați, este evident că UE, în ciuda tonului mai categoric, nu va putea să facă reforme în locul nostru. Deschiderea unor noi dosare în negocierea pentru admiterea în UE nu ține loc de efort național, de schimbări adînci, de privatizări și de reforme structurale. Unul dintre apelurile pe care le-am auzit săptămîna trecută este că epoca declarațiilor și a promisiunilor s-a dus. Se așteaptă de la noi rezultate concrete. Țintele au fost arătate cu degetul, corupția, inflația, macrostabilizarea economică, administrația locală etc. Mai clar nu se putea. „România este în întîrziere, dar nu este exclusă". Verheugen dixit. Există totuși un aspect paradoxal, nesubliniat de presă. Ce spune comisarul nu este ceva nou. Sînt aceleași cerințe pe care UE le-a pus în fața României mereu. Cînd era la putere coaliția de centru-dreapta, aceste cerințe păreau firești. Natura reformelor este liberală. Trecerea la capitalism, la o economie de piață eficientă este ce ni s-a cerut. Este exact ce au promis în campania lor cîștigătorii din 1996. Ei nu au reușit să facă mulți pași spre capitalism, spre închiderea tranziției. Procapitalismul lor, cerut și de UE, nu a avut succes. Paradoxul face ca PDSR să se afle acum în fața acelorași cerințe. Adică : un marș forțat spre capitalism, spre economia de piață. Va reuși cabinetul Năstase, PDSR, acest lucru? Programul electoral nu prevedea această traiectorie. Dar pentru UE este totuna cine deține puterea la București. Cerințele rămîn aceleași, indiferent dacă guvernează un partid de stînga sau o coaliție de centru-dreapta. Aceste diferențe ideologice nu au nici o relevanță la Bruxelles, dacă vrei să devii membru UE. România trebuie să îndeplinească anumite standarde. Atît. In rest, e treaba politicienilor români. Sub acest aspect, vizita lui Günther Verheugen a clarificat lucrurile. Cabinetul Năstase trebuie să reușească acolo unde defuncta coaliția de centru-drepta a eșuat. Paradoxul e că PDSR va trebui să îndeplinească programul partidelor pe care le-a învins în alegeri. Să urgenteze privatizarea băncilor și a marilor perdanii din economie. Exemplul recent al Băncii Agricole și OLTChIM a arătat că guvernul nu a venit cu mîna goală la discuțiile cu Verheugen. Urmează SIDEX. Nu este ușor să împingi lucrurile înainte cînd muncitorii speră ca întreprinderile să fie renaționalizate și statul să plătească salarii, să facă rost de furnizori, să vîndă produsele învechite și scumpe ale industriei românești. Nu e ușor pentru că muncitorii au alcătuit un segment important al electoratului PDSR. Nu e ușor și pentru că alianța cu sindicatele realizată în perioada electorală e pusă la îndoială. E pus la îndoială și pactul social, prin care guvernul avea asigurată liniștea în 2001. Va fi compromis procesul integrării în UE în fața protestelor sociale conduse de sindicate? E greu de spus. Cînd PDSR se afla în opoziție, a sprijinit aceste proteste împotriva guvernării CDR-PD-UDMR. Aceleași revendicări ridică acum sindicatele ca în anii trecuți. Ce va face PDSR acum, cînd se află la putere? Cred că în acest punct stă toată chestiunea. Dacă PDSR va ceda în fața protestelor, grevelor, sindicatelor, programul de reforme va fi compromis. Și atunci Verheugen și-a răcit gura de pomană la București, de Stelian TANASE Verheugen TELE EUROBINGO -ANTENA 1 luna I I Privatizarea Electroputere Craiova se amînă cu o lună Termenul limită pentru depunerea ofertelor finale privind privatizarea societății ELECTROPUTERE Craiova a fost decalat cu circa o lună, fiind programat pentru 15 iunie, după ce inițial se stabilise ca acest termen să expire la 10 mai. Potrivit directorului general al societății ELECTROPUTERE, Petru Săbăilă, amînarea a fost decisă la cererea mai multor firme interesate, care au dorit să aibă la dispoziție mai mult timp pentru a putea întocmi ofertele tehnice și, eventual, pentru a analiza posibilitățile realizării unor alianțe prin intermediul cărora să participe la negocieri. Săbăilă a declarat că între firmele interesate de ELECTROPUTERE se numără companii din Europa de Vest și SUA, cu obiect de activitate în domeniu. Documentele de participare vor fi deschise în data de 18 iunie, în prezența tuturor ofertanților. Anunțul de privatizare a societății ELECTROPUTERE Craiova a fost publicat în presa internă și internațională în luna martie a acestui an. Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului (APAPS) a scos la vînzare, prin negociere directă, un pachet de 62,46% din acțiunile societății, valoarea nominală a unei acțiuni fiind de 1.000 de lei. Capitalul social al societății din Craiova se ridică la aproximativ 123 de miliarde de lei. ELECTROPUTERE Craiova are ca obiect principal de activitate producția de motoare, generatoare și transformatoare electrice, aparate pentru distribuția și comanda electrică, construcția și repararea materialului rulant. Potrivit datelor APAPS, datoriile înregistrate de societate se ridică la peste 475 de miliarde de lei. APAPS este asistată în procesul de privatizare al ELECTROpUTERE de un consorțiu condus de firma EUROPEAN PRIVATIZATION AND INVESTMENT CORPORATION (EPIC). ELECTROPUTERE este una dintre societățile incluse în programul PSAL convenit cu Banca Mondială. (F.R.) Cu basca pe ochi Trăiască șpaga care ne-a făcut de Razván BARBULESCU In prag de 1 Mai muncitoresc, capitaliștii buticari demolați de Băsescu și-au jurat în fața unui foc de tabără, la care se perpelea un berbecul, să construiască o lume mai bună. Bercenii răsunați de cîntecul năpăstuiților, care o dăduseră pe chiolhan de inimă amară. „Podul de piatră s-a dărîmat... A venit primăria și ne-a demolat... Vom face altul pe rîu în jos... Dar fără șpagă și mai frumos". Toate bune, dar de ce fără șpagă? Dacă șpaga le-a clădit buticurile, de ce la greu s-o înfierezi? Și tocmai într-o zi proletară? La urma urmei, ce e șpaga decît acel imbold universal care face lucrurile să se miște ca tise? Veșnic însuflețiți de ideea de a sărbători nu numai un ! Mai fără muncă, ci fiecare zi, mai înjurăm și șpaga, care măcar produce. De ce atîta ură? De ce atîta înverșunare împotriva unui fenomen care aduce progresul? Primarii, convinși că au fost aleși pentru farmecul lor personal și pentru IQ-ul care-i saltă în plopi, sînt singurii care privesc șpaga, atenția, comisionul etc. ca pe ceva util, o contribuție cetățenească pentru un serviciu făcut nu doar cu mintea, ci și cu sufletul. De curînd, ziarele au publicat știrea că un judecător a primit 1.700 de dolari șpagă ca să semneze eliberarea unui borfaș. Ce înseamnă 1.700 de dolari față de un tun de cîteva zeci de miliarde? Ziarul în care public aceste rînduri vorbea de afaceri de zeci de miliarde din taxa pe valoarea adăugată. Numita TVA, față de care mai toți negustorii au un respect deosebit, naște pui vii cu mult mai dolofant decît o prăpădită de șpagă. Sărăcia și istoria națională sînt repere de neclintit, iată că li se adaugă și șpaga, potrivit mărturisirii ministrului justiției, ce recunoștea mitei, atenției, șpagii, comisionului ceea ce le aparține, pedigriul și anvergura: „Corupția este la noi gravă prin vechime, constanță și amploare". Numai calități. Vă reamintiți? Banca Mondială însăși constata că fenomenul corupției este perceput ca fiind obiceiul cel mai răspîndit la toate nivelurile societății. Domnul Verheugen dădea o înaltă atenție corupției, care trebuie neapărat combătută. Dar, în România, orice combați crește. Aș propune să ne adaptăm, să ne mișcăm pengă ea, s-o luăm prin învăluire. Dar, mai ales, să redefinim corupția. Se simte nevoia unui concept nou: șpaga minimă pe economie și comisionul mediu pe licitație. Șpaga trebuie să se dezvolte coerent, deopotrivă pe orizontală și pe verticală, din punct de vedere macro. La nivelul individului, putem opri exemplele la studenții străini care pleacă din România cu o diplomă de absolvent universitar, deși cunoștințele de limbă sînt mai aproape de peluză decît de medicina care i-a făcut oameni. Un sudanez nu spunea că facultatea sau profesorii l-au făcut om, ci șpaga, întrebați despre chestiune, universitarii au declarat că asta e boala studenților proști. Mănîncă banii și scriu în țară că i-au costat examenele, că și-au plătit examenele etc. Șpaga minimă pe economie ar reglementa lucrurile. Ai ști la ce să raportezi șpaga grasă, tunul mediu și tunul dezastru. Ar deconspira impostura de tipul studentului sudanez, închei declarînd că sînt alături de buticarii care au supraviețuit datorită șpagii, dar au sucombat nedrept din pricina neînțelegerii exacte a fenomenului. Să cîntăm de 1 Mai nu doar trăiască berea care ne-a născut, ci și șpaga care ne-a făcut.