Gazeta de Sud, mai 2001 (Anul 7, nr. 1875-1900)

2001-05-02 / nr. 1875

Banii pagina s-au %P terminat Deponenții Băncii Internaționale a Religiilor fluieră o pagubă, în timp ce firmele lui Dinei nu rambursează credite de miliarde de lei După intervenția lui Dinei Staicu asupra BIR De 1 Mai, în Parcul Romanescu Berea bate munca de Mihaela PAPA, Mihai GAVRILA A fost odată în America... vre­mea capitalismului sălbatic. La 1 mai 1886, muncitorii din Chicago pro­testau în Hay Market împotriva pro­gramului de lucru insuportabil și a condițiilor mizere din fabrici. Ei au ieșit în stradă, cerînd program de lu­cru de opt ore. Poliția a intervenit, reprimind cu cruzime manifestația. în 1889, comemorînd greva muncito­rilor din Chicago, Congresul Inter­naționalei Socialiste a declarat ziua de 1 Mai ca fiind Zi Internațională a Muncii. Ulterior, ziua de 1 Mai avea să fie sărbătorită într-un cadru de săr­bătoare în URSS, apoi în toate țările comuniste, inclusiv România, în res­tul statelor europene, 1 Mai a fost, de obicei, prilejul unor manifestații po­litice. Paradoxal este că în țara de origine, SUA, Ziua Muncii nu se săr­bătorește la 1 Mai, ci în prima zi de luni din septembrie. Ziua Internațională a Picnicului Craiova, România, 2001. Toată lumea așteaptă cu nerăbdare ziua de 1 Mai. Fie că e om al muncii, elev de liceu sau student la fără frecvență, craioveanul sărbătorește. Ce? Nici el nu mai știe. O zi liberă, cel mai pro­babil. Și, mai mult decît pe 1 Decem­brie, de exemplu, o zi frumoasă. Cei care nu-și permit o minivacanță la mare sau măcar un grătar pe dealurile Bucovățului au la îndemînă Parcul Romanescu. Verdeață multă, muzi­­chie de toate felurile, mici, bere, vată pe băț și voie bună. Toate se găsesc din belșug în parc. Mai vine fanfara, mai vine pe semeni, are grijă și pri­măria să trimită un taraf, ceva... Să tot fie ! Mai! Românii sărbătoresc ! Mai muncitoresc... Te duci în parc cu noaptea în cap, pentru ca, vorba proverbului, să ajungi departe, îți pui copilul în lea­găn, pe mama soacră o rînduiești de pază și te duci la chioșcul fanfarei. Deocamdată, în locul fanfarei cîntă formația Tic-Tac, celebră pe la nun­țile Craiovei, adusă de PSM pentru atmosferă. Se aude că la ora 11.00 ar fi mare miting al oamenilor muncii, ca pe vremuri. Ora 11.00 vine și tre­ce și, în loc de manifestație, te alegi cu trei cuvinte din partea președin­telui organizației județene a PSM, Ilie Mandache. „Munca este izvorul tu­turor bogățiilor“, decretează optimis­tul pesemist, de la tribuna ad-hoc, înainte de a lăsa locul lăutarilor. Era mai bine înainte Cînd auzi „Doi, zece!“ e ca și cum ar fi sunat gongul pentru o apri­gă demonstrație de subcultură. „Ochii tăi îmi amintesc cît de mult ne iubeam...“ îți amintești de vre­murile de pînă acum zece ani. „Amintirile mă răscolesc...“ Năpădit de imagini de epocă este și un pen­sionar, nemulțumit de turnura eve­nimentelor. „Să dea Dumnezeu să se întoarcă roata!“, declară bătrînul în­tre un mic și o gură de bere, uitînd poate că Dumnezeu și-a făcut reapa­riția oficială cam de cînd ! Mai nu mai e prilej de marș pe stradă. „Fugi de-aici, că e mai bine acum!“, spune soția nostalgicului, conștientă că fă­ră democrație nu există telenovele. Alți ocupanți ai băncilor din parc nu merg prea departe cu regretele. „E la fel de bine ca înainte, doar că nu mai face întreprinderea chef după de­filare“, e de părere un fost muncitor la ELECTROPUTERE. In bere veritas! Pînă la urmă, tot prețul berii in­dică evoluția nivelului de trai. „Nu mai poate omul să bea o bere, că e 15.000 de lei“, spune cu năduf un ce­tățean cu gîtul uscat. Vorbele sale sînt în deplină neconcordanță cu terasele pline. La Ciobănașul e chiar criză de scaune, așa că lumea stă pe mesele paradite din spatele localului. Ca să cumperi un mititel, stai la coadă, de parcă s-ar da pe cartelă... Una alta, excursia ta în parc se termină aburi de mici și spume de bere. Tră­iască munca! Trăiască berea! Apariția la București a lui Günther Verheugen a fost depar­te de a trece neobservată. Vizita a durat numai două zile, dar nu a fost ziar, post TV sau radio care să nu comenteze pe larg întîlnirile, spusele sale, discursul ținut în par­lament, participarea la ședința de guvern. Mesajul său a stîrnit reac­ții contradictorii pentru că a fost înțeles diferit. Pentru unii, mesajul înaltului comisar UE este unul po­zitiv. Argumentul acestora este că victoria în alegeri a PDSR și in­stalarea cabinetului Năstase au fost întîmpinate în Occident cu mult scepticism în ceea ce privește continuarea reformelor. Guverna­rea CDR/PD/UDMR făcuse puțin, PDSR urma să facă și mai puțin. Pentru aceștia era o întoarcere la postcomunismul primilor ani de după '89, la guvernarea antire­­formistă a lui Văcăroiu etc. Din această perspectivă, tonul mode­rat utilizat de Verheugen a fost un succes pentru PDSR. Pentru alții, declarațiile lui Verheugen au fost o notă proasta pentru cabinetul Năstase. Dincolo de frazele pro­tocolare, spusele lui Verheugen ar fi mai mult un avertisment, un ulti­matum chiar. Adevărul este că Verheugen este un excelent cunoscător al si­tuației în care se află România. El știe bine ce se petrece în econo­mie, în administrație, în viața noas­tră politică. Faptul că privește toa­te acestea din afară este un atu pentru el și pentru instituția pe ca­re o reprezintă. O privire rece, obiectivă, fără iluzii. El nu se aș­teaptă la miracole, cum a și spus. Chiar dacă ar aștepta așa ceva, ele nu s-ar produce. In fond, este interesul nostru să trăim mai bine, să ieșim din criză, să avem o de­mocrație mai stabilă. Chiar dacă mai mult trag de noi occidentalii pentru a face reforme, iar noi ne lăsăm rugați, este evident că UE, în ciuda tonului mai categoric, nu va putea să facă reforme în locul nostru. Deschiderea unor noi do­sare în negocierea pentru admi­terea în UE nu ține loc de efort național, de schimbări adînci, de privatizări și de reforme structu­rale. Unul dintre apelurile pe ca­re le-am auzit săptămîna trecută este că epoca declarațiilor și a promisiunilor s-a dus. Se așteaptă de la noi rezultate concrete. Țin­tele au fost arătate cu degetul, corupția, inflația, macrostabili­­zarea economică, administrația locală etc. Mai clar nu se putea. „România este în întîrziere, dar nu este exclusă". Verheugen dixit. Există totuși un aspect para­doxal, nesubliniat de presă. Ce spune comisarul nu este ceva nou. Sînt aceleași cerințe pe care UE le-a pus în fața României mereu. Cînd era la putere coaliția de cen­­tru-dreapta, aceste cerințe păreau firești. Natura reformelor este li­berală. Trecerea la capitalism, la o economie de piață eficientă es­te ce ni s-a cerut. Este exact ce au promis în campania lor cîștigătorii din 1996. Ei nu au reușit să facă mulți pași spre capitalism, spre în­chiderea tranziției. Procapitalismul lor, cerut și de UE, nu a avut suc­ces. Paradoxul face ca PDSR să se afle acum în fața acelorași ce­rințe. Adică : un marș forțat spre capitalism, spre economia de pia­ță. Va reuși cabinetul Năstase, PDSR, acest lucru? Programul electoral nu prevedea această tra­iectorie. Dar pentru UE este to­tuna cine deține puterea la Bucu­rești. Cerințele rămîn aceleași, in­diferent dacă guvernează un par­tid de stînga sau o coaliție de cen­tru-dreapta. Aceste diferențe ideo­logice nu au nici o relevanță la Bruxelles, dacă vrei să devii mem­bru UE. România trebuie să înde­plinească anumite standarde. Atît. In rest, e treaba politicienilor ro­mâni. Sub acest aspect, vizita lui Günther Verheugen a clarificat lucrurile. Cabinetul Năstase tre­buie să reușească acolo unde de­functa coaliția de centru-drepta a eșuat. Paradoxul e că PDSR va trebui să îndeplinească programul partidelor pe care le-a învins în alegeri. Să urgenteze privatizarea băncilor și a marilor perdanii din economie. Exemplul recent al Băncii Agricole și OLTChIM a arătat că guvernul nu a venit cu mîna goală la discuțiile cu Ver­heugen. Urmează SIDEX. Nu este ușor să împingi lucrurile înainte cînd muncitorii speră ca întreprin­derile să fie renaționalizate și sta­tul să plătească salarii, să facă rost de furnizori, să vîndă produ­sele învechite și scumpe ale indus­triei românești. Nu e ușor pentru că muncitorii au alcătuit un seg­ment important al electoratului PDSR. Nu e ușor și pentru că ali­anța cu sindicatele realizată în perioada electorală e pusă la în­doială. E pus la îndoială și pactul social, prin care guvernul avea asigurată liniștea în 2001. Va fi compromis procesul integrării în UE în fața protestelor sociale con­duse de sindicate? E greu de spus. Cînd PDSR se afla în opo­ziție, a sprijinit aceste proteste îm­potriva guvernării CDR-PD-UDMR. Aceleași revendicări ridică acum sindicatele ca în anii trecuți. Ce va face PDSR acum, cînd se află la putere? Cred că în acest punct stă­­ toată chestiunea. Dacă PDSR va ceda în fața protestelor, grevelor, sindicatelor, programul de refor­me va fi compromis. Și atunci Ver­heugen și-a răcit gura de pomană la București, de Stelian TANASE Verheugen TELE EUROBINGO -ANTENA 1 luna I I Privatizarea Electroputere Craiova se amînă cu o lună Termenul limită pentru depu­nerea ofertelor finale privind pri­vatizarea societății ELECTRO­PUTERE Craiova a fost decalat cu circa o lună, fiind programat pentru 15 iunie, după ce inițial se stabilise ca acest termen să expire la 10 mai. Potrivit directorului general al societății ELECTROPUTERE, Petru Săbăilă, amînarea a fost de­cisă la cererea mai multor firme interesate, care au dorit să aibă la dispoziție mai mult timp pentru a putea întocmi ofertele tehnice și, eventual, pentru a analiza posibi­litățile realizării unor alianțe prin intermediul cărora să participe la negocieri. Săbăilă a declarat că între fir­mele interesate de ELECTRO­PUTERE se numără companii din Europa de Vest și SUA, cu obiect de activitate în domeniu. Documentele de participare vor fi deschise în data de 18 iu­nie, în prezența tuturor ofertan­ților. Anunțul de privatizare a­ so­cietății ELECTROPUTERE Cra­iova a fost publicat în presa inter­nă și internațională în luna martie a acestui an. Autoritatea pentru Privatizare și Administrarea Parti­­cipațiilor Statului (APAPS) a scos la vînzare, prin negociere directă, un pachet de 62,46% din acțiunile societății, valoarea nominală a unei acțiuni fiind de 1.000 de lei. Capitalul social al societății din Craiova se ridică la aproxi­mativ 123 de miliarde de lei. ELECTROPUTERE Craiova are ca obiect principal de activitate producția de motoare, generatoa­re și transformatoare electrice, aparate pentru distribuția și co­manda electrică, construcția și re­pararea materialului rulant. Po­trivit datelor APAPS, datoriile în­registrate de societate se ridică la peste 475 de miliarde de lei. APAPS este asistată în pro­cesul de privatizare al ELEC­TROpUTERE de un consorțiu condus de firma EUROPEAN PRIVATIZATION AND IN­VESTMENT CORPORATION (EPIC). ELECTROPUTERE este una dintre societățile incluse în programul PSAL convenit cu Banca Mondială. (F.R.) Cu basca pe ochi Trăiască șpaga care ne-a făcut­ de Razván BARBULESCU In prag de 1 Mai muncito­resc, capitaliștii buticari demolați de Băsescu și-au jurat în fața unui foc de tabără, la care se perpe­lea un berbecul, să construiască o lume mai bună. Bercenii răsu­nați de cîntecul năpăstuiților, ca­re o dăduseră pe chiolhan de inimă amară. „Podul de piatră s-a dărîmat... A venit primăria și ne-a demolat... Vom face altul pe rîu în jos... Dar fără șpagă și mai frumos". Toate bune, dar de ce fără șpagă? Dacă șpaga le-a clădit buticurile, de ce la greu s-o înfierezi? Și tocmai într-o zi prole­tară? La urma­ urmei, ce e șpaga decît acel imbold universal care face lucrurile să se miște ca ti­se? Veșnic însuflețiți de ideea de a sărbători nu numai un ! Mai fără muncă, ci fiecare zi, mai în­jurăm și șpaga, care măcar pro­duce. De ce atîta ură? De ce atît­­a înverșunare împotriva unui fe­nomen care aduce progresul? Primarii, convinși că au fost aleși pentru farmecul lor personal și pentru IQ-ul care-i saltă în plopi, sînt singurii care privesc șpaga, atenția, comisionul etc. ca pe ce­va util, o contribuție cetățenească pentru un serviciu făcut nu doar cu mintea, ci și cu sufletul. De cu­­rînd, ziarele au publicat știrea că un judecător a primit 1.700 de dolari șpagă ca să semneze eli­berarea unui borfaș. Ce înseam­nă 1.700 de dolari față de un tun de cîteva zeci de miliarde? Ziarul în care public aceste rîn­­duri vorbea de afaceri de zeci de miliarde din taxa pe valoarea adăugată. Numita TVA, față de care mai toți negustorii au un res­­­pect deosebit, naște pui vii cu mult mai dolofant decît o prăpă­dită de șpagă. Sărăcia și istoria națională sînt repere de neclintit, iată că li se adaugă și șpaga, potrivit mărturisirii ministrului jus­tiției, ce recunoștea mitei, atenției, șpagii, comisionului ceea ce le aparține, pedigriul și anvergura: „Corupția este la noi gravă prin vechime, constanță și amploare". Numai calități. Vă reamintiți? Banca Mondială însăși constata că fenomenul corupției este per­ceput ca fiind obiceiul cel mai răspîndit la toate nivelurile so­cietății. Domnul Verheugen dă­dea o înaltă atenție corupției, ca­re trebuie neapărat combătută. Dar, în România, orice combați crește. Aș propune să ne adap­tăm, să ne mișcăm pe­­ngă ea, s-o luăm prin învăluire. Dar, mai ales, să redefinim corupția. Se simte nevoia unui concept nou: șpaga minimă pe economie și comisionul mediu pe licitație. Șpaga trebuie să se dezvolte coerent, deopotrivă pe orizon­tală și pe verticală, din punct de vedere macro. La nivelul indivi­dului, putem opri exemplele la studenții străini care pleacă din România cu o diplomă de absol­vent universitar, deși cunoștințele de limbă sînt mai aproape de pe­luză decît de medicina care i-a făcut oameni. Un sudanez nu spunea că facultatea­­ sau pro­fesorii l-au făcut om, ci șpaga, întrebați despre chestiune, uni­versitarii au declarat că asta e boala studenților proști. Mănîncă banii și scriu în țară că i-au costat examenele, că și-au plătit exa­menele etc. Șpaga minimă pe economie ar reglementa lucru­rile. Ai ști la ce să raportezi șpa­ga grasă, tunul mediu și tunul de­zastru. Ar deconspira impostura de tipul studentului sudanez, în­chei declarînd că sînt alături de buticarii care au supraviețuit da­torită șpagii, dar au sucombat nedrept din pricina neînțelegerii exacte a fenomenului. Să cîntăm de 1 Mai nu doar trăiască berea care ne-a născut, ci și șpaga care ne-a făcut.

Next