Gazeta de Sud, aprilie 2002 (Anul 8, nr. 2155-2180)
2002-04-16 / nr. 2168
Inconștiența unei mame pune în pericol viața propriului copil Elena i-a transmis fiului său boala în timpul sarcinii. De la naștere, copilul stă numai în spital pentru a fi tratat. Mama sa fuge adesea de lîngă el pentru a căuta prin tomberoanele de gunoi din Tîrgu Jiu. Femeia se întoarce apoi lîngă copilul bolnav, îl ia în brațe și-l alăptează. Medicii nu reușesc să o convingă că escapadele sale pun în pericol viața fiului său, Ionuț. Elena. are 19 ani, iar în luna ianuarie a dat naștere unui copil la Spitalul Județean din Tîrgu Jiu. Medicii au constatat atunci că femeia are sifilis, boală pe care i-a transmis-o și copilului. Cei doi au fost trimiși la Secția de boli venerice pentru tratament. „Un nou-născut depistat cu această boală trebuie tratat de urgență, pentru că poate face sifilis congenital, deosebit de periculos și care poate lăsa urmări toată viața, unele chiar fatale. Copilul poate rămîne cu «buză de iepure» sau «gură de lup» la care se pot adăuga afecțiuni severe ale inimii“, a spus doctorul Constantin Davidescu, șeful Secției de boli venerice. Deși nu a împlinit încă trei luni, Ionuț a stat numai în spital, urmînd trei serii de tratament pentru a scăpa de boala pe care a luat-o de la mama sa. Acesteia nu pare să-i pese prea tare de copil și de cîte ori poate fuge din spital. Doctorul Davidescu a văzut-o pe pacienta sa căutînd prin gunoaiele din oraș după care femeia se întorcea în spital și își alăpta copilul de doar trei luni, care se lupta cu boala. Șeful Secției de boli venerice a încercat în zadar să o convingă pe Elena că îi poate face mult rău copilului. „Recunosc că mai umblu prin gunoaie, dar măcar nu fur. Lasă, că nu pățește nimic copilul. Am mai crescut unul așa și e sănătos“, răspunde femeia, ignorînd sfatul medicilor și cele peste 30.000.000 de lei pe care spitalul le-a cheltuit pentru tratamentul său și al lui Ionuț. Pentru fiecare interlocutor, o altă poveste După ce a încercat în zadar să o convingă pe femeie să renunțe la escapadele sale, doctorul Constantin Davidescu a chemat poliția pentru a cerceta acest caz, mai ales că tînăra nu avea nici un act de identitate și spunea că este de undeva din Slatina, dar nu-și mai amintește adresa. Polițiștii au venit, au fotografiat-o și i-au luat o declarație, urmînd să-i afle adevărata identitate și adresa. De fiecare dată cînd stă de vorbă cu doctorii, Elena spune alte lucruri despre ea. Ultima dată a mărturisit că mai are o fetiță de doi ani despre care nu mai știe nimic pentru că a luat-o tatăl său. Femeia mai povestește că a început o relație de concubinaj cu bărbatul respectiv de la 15 ani, iar în patru ani a dat naștere la doi copii despre soarta cărora nu se interesează prea tare. Nici în timpul sarcinii, Elena n-a fost prea grijulie cu viața copilului din pîntece. „Am știut că am sifilis. L-am luat de la concubinul meu. Sinceră să fiu, domnul doctor, să mă scuzați că vorbesc așa, dar am avut și sculament. N-o să pățească nimic nici copilul ăsta“, a spus femeia nepăsătoare. Medicii Secției de boli venerice spun că asemenea cazuri apar cam o dată pe an, dar ei se alarmează pentru că, netratat, sifilisul poate distruge viața unui copil. „Ori face sifilis congenital, cu urmările pe care vi le-am spus, ori face sifilis nervos și-și petrece restul vieții într-un spital de nebuni“, a mai spus doctorul Davidescu. • Cristina CATANĂ La doar trei luni, Ionuț are sifilis Reglementări noi, practică... veche Bolnavii de sifilis neasigurați vor fi tratați gratuit Printr-o hotărîre a Ministerului Sănătății și Familiei (MSF), bolnavii de sifilis vor fi diagnosticați și tratați gratuit, chiar dacă nu contribuie la asigurările sociale și deci nu au carnet de asigurat. Acest lucru va fi realizat prin fonduri asigurate de MSF. Casei Naționale a Asigurărilor de Sănătate îi revine sarcina să aloce bani pentru bolnavii asigurați și pentru depistarea și tratarea gravidelor suferinde de sifilis care nu sînt pe lista unui medic de familie, avînd în vedere faptul că, în fiecare an, sunt înregistrate peste 50 de cazuri de sifilis congenital la nou-născuți. Hotărîrea a fost luată în urma unei statistici triste, România înregistrînd cele mai multe cazuri de sifilis din Europa. Hotărîrea ministerului vine să reglementeze însă o practică deja existentă și învechită. Orice doctor dermatolog responsabil realizează pericolul pe care îl reprezintă o persoană bolnavă de sifilis, mai ales că majoritatea suferinzilor provin din pături sociale defavorizate și contractează boala în urma relațiilor sexuale ocazionale, urmînd să o transmită la rîndul lor următorilor parteneri. La Clinica de Dermatologie din Craiova, bolnavii de sifilis neasigurați au găsit mereu înțelegere și au fost tratați, deși generau cheltuieli ce nu puteau fi justificate la CAS. „Cînd e vorba de o boală cu pericol epidemiologic, nu stăm la discuții!" „întotdeauna am avizat și semnat actele pentru tratarea bolnavilor de sifilis, chiar dacă nu aveau carnet de asigurat, și, potrivit vechilor reguli, nu ar fi trebuit să le acordăm asistență medicală. Toți îmi spuneau că o să plătesc pentru acei bolnavi. Dar cînd e vorba de o boală cu pericol epidemiologic, nu stăm la discuții. Pe acel bolnav îl tratez și îl plătesc eu din buzunar, dacă e cazul! E vorba de o logică elementară: dacă eu nu îl tratez pe un boschetar bolnav de sifilis și el infectează alte cinci persoane, să zicem asigurate, atunci CAS înseamnă că trebuie să plătească de cinci ori mai mult numai pentru că eu l-am refuzat pe primul“, a spus prof. dr. Ion Țolea, șeful Clinicii de Dermatologie a Spitalului Județean din Craiova. Prof. dr. Ion Țolea spune că în Craiova sifilisul nu este o boală care ridică probleme, numărul internărilor nefiind îngrijorător. în prezent, numai trei persoane suferinde de sifilis, cu vîrste cuprinse între 20 și 30 de ani, se află sub tratament la Clinica de Dermatologie craioveană. „O să continuăm să tratăm persoanele neasigurate, așa cum am făcut-o de altfel și în trecut. Teoretic, MSF a propus acest lucru, dar în scris nu am primit încă nici o hîrtie în acest sens“, a adăugat prof. dr. Ion Țolea. Aproape 30 la sută dintre bolnavii de sifilis existenți în România nu sunt înscriși pe lista unui medic de familie și nu plătesc contribuția la fondul asigurărilor de sănătate. Incidența sifilisului a crescut la nivel național de peste 2,5 ori în 2001 față de 1989. . • Ana IANCU GALETA de SUD, Marți, 16 aprilie 2002 SOCIAL 3 Un craiovean a învățat pe pielea lui „ rețeta “ eșecului Cînd te lasă două neveste, de Ana IANCU .M-am trezit la 32 de ani fără familie,fără casă și fără nici un venit“. Aceasta este concluzia tristă a unui bărbat care a investit suflet și, mai ales, toată averea pe care o avea, în două căsătorii eșuate din cauza infidelității celor două soții. Și a rămas cu sufletul pustiu și cu buzunarele goale. Acum doarme în mașină, singurul bun care i-a mai rămas, și își mai dorește doar un loc de muncă să o poată lua de la capăt și să își refacă viața. Constantin este un băiat simplu, crescut la țară, care a venit la oraș pentru a urma o școală profesională și liceul, întotdeauna i-a plăcut să muncească, să pună ban pe ban și să aibă tot ce se cade într-o casă de om muncitor. Și cum bucuria este mai mare cînd împărți totul cu cineva, Constantin s-a însurat, cînd avea 23 de ani, cu Roxana, hotărît să ducă o viață frumoasă. „Lucram la fabrica de bere ca gestionar, casier, distribuitor, șofer, tot ce era nevoie. Lipseam mult de acasă. Plecam și în afara județului și lipseam uneori cîteva zile. Dar cîștigam destul de bine“, își amintește bărbatul. Primul semn de întrebare al căsniciei lui cu Roxana a apărut cînd, detectîndu-se mașina, a fost nevoit să se întoarcă acasă mai devreme decît anunțase. Nevasta lui era cu un alt bărbat. La o cafea, nimic indecent, și Roxana a reușit să îl convingă că era o vizită nevinovată din partea unui prieten vechi. Povestea a fost uitată repede. Constantin cîștiga bani frumoși, avea și un chioșc de care se ocupau amîndoi și totul le mergea destul de bine. Pînă cînd el a suferit un accident de mașină, a fost grav rănit și soția lui, în loc să stea acasă să îl îngrijească, începuse să lipsească din ce în ce mai mult. „Eram la pat, nu puteam să mă deplasez, nu puteam să mă duc nici la toaletă. S-a întîmplat să lipsească mai multe zile la fine și atunci, rămas fără mîncare și fără nimeni care să mă îngrijească, am plecat, așa cum eram, sprijinit în baston, la sora mea“. înzdrăvenit și reîntors acasă, Constantin a descoperit că în timp ce Roxana avusese grijă de chioșc, dispăruseră bani și mare parte din marfa; în final au divorțat, în urma partajului și a proceselor costisitoare, toate pierdute, bărbatul a rămas cu o mașină Oltcit, chioșcul pe care îl avea dinainte de căsătorie, un televizor, o combină muzicală și un aparat de fotografiat. „Am avut bani, nu glumă, 5.000 de dolari și 27 de milioane" Divorțul s-a încheiat și Constantin a cunoscut-o pe Mihaela. Altă relație, alt eșec. „Nici acum nu realizez ce s-a întîmplat. Nu numai eu, dar toată lumea a rămas uimită de sfîrșitul relației noastre. Ne știa tot cartierul și toți prietenii cît de fericiți eram!“ Tinerii au vîndut chioșcul din Craiova și s-au mutat la țară la Constantin, la Vîrtop. Bărbatul spune că în acea perioadă s-au „topit“ 5.000 de dolari, bani obținuți din vînzarea acțiunilor pe care le deținea la fabrica de bere, și 27 de milioane primite cînd a intrat în șomaj din cauza restructurărilor: „Am luat o Dacie în rate, să fac taxi pe ea, dar cînd ne-am mutat la țară am renunțat. Cînd am terminat de plătit mașina am renovat pe exterior casa de la Vîrtop, singurul lucru făcut pentru mine, iar restul banilor i-am băgat în casa mamei Mihaelei, de la Giurgița, unde am făcut gard, coteț, grajd. în apartamentul părinților ei am pus gresie și faianță și l-am mobilat, iar pe mama ei am întreținut-o, practic, cinci ani, pentru că nu avea nici un venit“. Constantin spune că relația cu Mihaela s-a terminat pe neașteptate, fără nici un motiv aparent: „în ziua aceea eram în Craiova, la sora mea. A zis să trecem pe la apartamentul pe care îl închiriasem, să vedem dacă s-a plătit întreținerea. înainte am dat un telefon. Nici în visele mele cele mai groaznice nu îmi închipuiam ce o să se întîmple. După cinci minute de cînd ajunsesem acolo a sunat soneria și a intrat un băiat. Mihaela mi-a spus: «Din momentul de față nu mai stau cu tine. Rămîn cu Cătălin»“. Cea de a doua soție a bărbatului are însă altă variantă pentru cele întîmplate. Ea spune că nu se mai înțelegeau din momentul în care s-au mutat la țară și că relațiile cu socrul ei erau extrem de tensionate. „Nu este adevărat că a băgat bani în casa mamei mele. Lui îi convenea, munceam pe lupte și de la taică-său primeau numai vorbe urîte“, a spus femeia. Cert este că în urma celor două relații din viața lui, Constantin a rămas numai cu mașina Dacia, în care și doarme momentan, pentru că nu se mai înțelege nici cu tatăl lui, iar sora lui nu dorește să îl găzduiască. „Casa mea este mașina. Aș face taxi, dar nu am bani să fac actele. Aș vinde mașina să cumpăr o cameră la un cămin. Dar dacă nu găsesc de lucru, cu ce plătesc întreținerea și toate cheltuielile? Mă macină problema cu serviciul. Nu cer bani sau altceva, vreau doar să-mi găsesc un loc de muncă. Am umblat pe la tot felul de firme, am trimis o mulțime de CV-uri. Degeaba... Asta e viața! M-am trezit la 32 de ani fără familie, fără casă și fără nici un venit...“ Iama fara avere! Pentru a-și putea trăi viața Un tînăr din Slatina „preferă“ să locuiască într-un cămin de bătrîni Copii fiind, visăm la ceea ce am vrea să devenim cînd vom crește. întrebarea „Ce ai vrea să te faci cînd vei fi mare?“, pusă de orice învățător copiilor săi, este întotdeauna însoțită de un răspuns, încă din acele momente, imaginația noastră o ia razna. Fiecare dorește să ajungă învățător ca doamna, polițist ca tata, pompier ca unchiul, ziarist... Visurile se mențin și mai tîrziu, cînd cei mai mulți nu reuușesc să-și îndeplinească în totalitate țelul. Pentru unii dintre noi, viața ne retează orice șansă. Și aceasta încă de la o vîrstă fragedă. O asemenea soartă nefericită se pare că a avut ca un tînăr din Slatina, care, la cei 31 de ani, ar fi trebuit să fie la casa lui, însurat și să aibă copii. Din păcate, un accident survenit la vîrsta copilăriei i-a schimbat viața. Și visele. Un destin schimbat... din neatenție Florin Crîngeanu, de 31 de ani, trăiește de mai bine de trei ani într-un cămin de bătrîni. Din cauză că a suferit un accident pe cînd avea șapte ani, viața lui s-a schimbat. Familia a fost nevoită atunci să-l dea pe Florin la școala unde învățau toți copiii vecinilor și au aranjat să meargă la o Școala ajutătoare din Balș, unde se îngrijesc copiii cu handicap. în urma accidentului de mașină suferit, vederea i-a fost afectată în proporție de peste 90%. Pînă în prezent a schimbat mai multe perechi de ochelari. „Văd împrăștiat“, spune el, încercînd parcă să explice de ce nu mai poartă ochelari. De la an la an, vederea i s-a înrăutățit tot mai mult. Cu toate acestea, merge destul de des în camera unde se află televizorul căminului la cantină. Nu vede mai nimic la televizor, dar îi place să... asculte. „Aș da orice ca să mai văd din nou..." în urma accidentului, lui Florin i s-a emis un certificat de handicapat gradul II. Din banii pe care îi primește de la Inspectoratul Teritorial pentru Handicapați, 600.000 de lei pe lună, 500.000 îi sunt opriți pentru plata „întreținerii“. Cu restul banilor își mai cumpără cîte ceva. „Aș da orice ca să mai văd din nou verdele frunzelor, roșul trandafirilor, orice... Dar nu se poate. Cel mult, pot doar să ascult“, spune Florin. El a avut o casă în satul Ipotești, comuna Milcov - Olt. Pentru că avea probleme cu vederea, era mai tot timpul furat de vecini. A răbdat cît a răbdat, pînă într-o zi, cînd s-a hotărît să-i lase casa unui cumnat, care i-a promis în schimb că o să aibă grijă de mama lui. De atunci, Florin s-a mutat la Centrul de îngrijire și asistență socială din Slatina. Nu este singur. Mai are trei colegi de cameră, sau, cum îi place să spună, colegi „de suferință“. Toți au vîrste de peste 70 de ani. Tînărul s-a obișnuit cu noul „stil“ de viață: „Nevoia m-a obligat să mă adaptez“. • Mugurel MANEA Deși este încă tînăr, Florin Crîngeanu este nevoit să trăiască din cauza handicapului într-un cămin de bătrîni Un bărbat paralizat locuiește în Gara Tîrgu Jiu Un bărbat imobilizat în căruciorul cu rotile s-a aciuat de cîteva zile într-unul din cotloanele Gării din Tîrgu Jiu. Pentru că nu mai are de cîțiva ani locuință și nici un sprijin, acesta s-a hotărît să plece din localitatea natală Lugoj, pentru a-și găsi în altă parte un loc în care să stea. Bărbatul nu a mai vrut să fie o povară pe capul familiei sale din Lugoj, respectiv mama acestuia, care are aproape 80 de ani, și o mătușă. Ioan Bobu s-a născut paralizat de la brîu în jos, iar timp de 58 de ani viața acestuia nu a însemnat decît chinuri și luptă cu destinul potrivnic. Faptul că este o persoană cu handicap de gradul I l-a împiedicat pe Ioan să aibă copii, neputîndu-și întemeia nici o familie. Cu chiu, cu vai, el a reușit să găsească la Lugoj o casă unde și-a petrecut o bună parte din viață, alături de mama sa, Veronica Biriș. In urmă cu trei ani, aceștia au pierdut locuința din cauza datoriilor imense pe care le aveau la întreținere. Dacă Veronica Biriș și-a găsit un acoperiș deasupra capului, fiind găzduită de o rudă, Ioan Bobu și-a luat inima în dinți și a ales să plece, singurul său cămin fiind căruciorul cu rotile. Acesta a fost obținut cu mari eforturi de la Crucea Roșie. Atunci cînd nu a avut cu ce să se deplaseze, bărbatul a fost nevoit să își petreacă vreo cîțiva ani și în pat. „Cînd vin boschetarii, mă ascund după calorifer" De cînd a venit la Tîrgu Jiu, bărbatul nu a găsit un alt loc de găzduire decît gara. Aici și-a găsit loc lîngă un calorifer. Cel mai mare necaz pentru bărbatul paralizat nu este lipsa hranei, ci boschetarii, care fac legea în gară. „îmi este și mie greu, că nu pot să mă descurc din căruciorul ăsta. Cînd vin boschetarii, mă ascund după calorifer. Nu vreau să am probleme. E greu să ai picioarele paralizate și să nu ai pe nimeni. Banii din pensia pe care o primesc i-am lăsat la o mătușă, la Lugoj, pe care am împuternicit-o să-i ridice. Are grijă de mama, că e bătrînă. Eu am plecat. Merg kilometri și kilometri. Ca să urc în tren mă rog și eu de doi oameni care să mă ridice. Casa mi-a luat-o statul. De ce statul nu face ceva și pentru noi, cei cu handicap? Un cămin pentru astfel de oameni. De ce trebuie să stăm pe străzi?“, s-a plîns Ioan Bobu. Șefa Serviciului care se ocupă cu asigurarea curățeniei în gară, Daniela Sîrbu, a spus că l-a lăsat pe bărbat să stea lîngă calorifer și pentru că este liniștit. „Nu avem ce să facem cu el. Se plimbă toată ziua pe peron. Problema noastră sunt însă boschetarii, care au ajuns să își facă nevoile pe scări și în sălile de așteptare. Nu avem ce să le facem.“ • Eugen MĂRUȚĂ Ioan Bobu și-a găsit un loc printre boschetari Pentru a ajuta un copil bolnav de leucemie Prefectura Gorj a scris la emisiunea „Surprize, Surprize“ Soții Cehan din Tîrgu Jiu se luptă de mai mulți ani pentru a salva viața fiului lor, Daniel. Micuțul este bolnav de leucemie, iar trista poveste a familiei Cehan am mai prezentat-o cititorilor noștri, în urma celor relatate de noi, o familie din Craiova l-a ajutat pe Daniel, trimițînd medicamentele de care copilul avea nevoie și pe care părinții săi nu au avut banii necesari să le cumpere. în prezent, băiețelul se află la Spitalul Fundeni din București, de mai bine de două săptămîni. Alături de el este mama sa. Ca și în trecut, soții Cehan își duc lunar copilul la Fundeni, pentru ca micuțul să fie tratat. Numai că, atunci cînd vine momentul plecării către spital, Daniel plînge: „ îi este teamă că-l vom lăsa singur. Ne spune cu lacrimi în ochi că nu mai suportă tratamentul, că este dureros și vrea să se întoarcă acasă. Părerea medicilor este că fiul meu ar trebui tratat în străinătate, deoarece la noi nu sunt condiții. Mă duc și acum la spital, cu medicamentele în traistă. Altă problemă este și faptul că la Fundeni nu prea mai sunt locuri. Vă rog să mă credeți că nu mai știm în ce parte s-o luăm “, ne-a spus Gheorghe Cehan, tatăl băiețelului. Soții Cehan au cerut sprijinul oficialităților gorjene După mai multe memorii trimise pe adresa diferitelor fundații sau institutuții publice, soții Cehan speră să se facă auziți. Ei au nevoie în primul rînd de bani, dat fiind faptul că medicamentele pentru Daniel sunt extrem de scumpe. Gheorghe Cehan a cerut ajutor parlamentarilor gorjeni și autorităților locale, pentru ca fiul său să poată fi tratat în străinătate. Din fericire, există șanse ca Daniel să fie vindecat. Aflînd de necazul care s-a abătut asupra familiei, subprefectul de Gorj, Eugen Vîlceanu, a trimis, la rîndul său, adrese către fundațiile de întrajutorare din țară și la publicațiile centrale. De asemenea, acesta a cerut și sprijinul bine cunoscutei Andreea Marin, căreia i-a solicitat în scris să vorbească despre Daniel în emisiunea sa „Surprize, Surprize“: „ Avînd în vedere toate eforturile depuse de noi, sper că Daniel va primi ajutorul unor oameni cu suflet. Acest copil, ca oricare altul, trebuie să se bucure de viață. Cred că aceia care au primit adresele pe care le-am trimis îl vor ajuta. Sper ca Daniel să primească un tratament sau măcar o consultație în străinătate. Nu ne rămîne decît să așteptăm răspunsul la solicitările noastre“, a declarat Eugen Vîlceanu. • Mihaela CHORVATH Cei doi copii ai familiei Cehan