Gazeta de Sud, ianuarie 2005 (Anul 11, nr. 2999-3022)

2005-01-04 / nr. 2999

2 COTIDIAN 13 nou-născuți în primele zile ale anului Anul Nou a debutat cu un număr destul de mic de nașteri în spitalele din județul Olt, cei mai mulți dintre nou-născuți fiind băieți. Primul copil care s-a născut în 2005 a fost un băiețel de 3,100 kg., care a venit pe lume în noaptea de Revelion la Spitalul din Caracal, la cinci minute după miezul nopții. In primele două zile ale anului s-au mai născut la Maternitatea din Caracal trei băieți și două fete. La Maternitatea din Slatina s­­au născut trei fetițe. Și la Spitalul din Balș a fost un început de an liniștit: numai trei copii, dintre care doi gemeni, au decis că nu mai are rost să aștepte prea mult, iar la Corabia s-a înregistrat o naștere. Potrivit cadrelor medicale care au fost de gardă, toți copiii au fost sănătoși, iar nașterile au decurs normal. (M.M.) Zeci de credincioși au ascultat rugăciunile vindecătoare de la Mănăstirea Lainici Zeci de gorjeni au fost în primele ore ale anului 2005 la Mănăstirea Lainici pentru a asculta rugăciunile călugărilor de aici. O tradiție veche de sute de ani îi aduce pe credincioșii creștini la Mănăstirea Lainici, unde în prima zi a anului, de Sfîntul Vasile cel Mare, au loc slujbe speciale și sînt rostite rugăciuni cu putere vindecătoare. Potrivit călugărilor de la mănăstire, și în acest an cetățeni din toată țara au venit să se roage și să îi asculte pe slujitorii lăcașului de cult, în speranța că se vor vindeca de diferite boli și vor avea mai mult noroc în noul an. Cu toate că porțile mănăstirii sînt larg deschise, în preajma sărbătorilor, pentru toată lumea, puțini credincioși se încumetă să stea două-trei zile la Lainici, întrucît, potrivit cutumelor, nici măcar de Anul Nou la mănăstire nu se consumă carne de porc, la masă fiind acceptată doar carnea de pește. (E.M.) Accidentat mortal în seara de Revelion Un bătrîn din comuna doljeană Coțofenii din Față a fost accidentat mortal în ultima zi a anului trecut, în timp ce se îndrepta spre casă pentru a petrece Revelionul. Pe raza comunei Almăj, Constantin Stoenescu, de 80 de ani, a încercat să traverseze prin loc nepermi­s și fără să se asigure, fiind surprins și acroșat de un autoturism Ford, condus de Augustin Constantin, de 40 de ani, din Craiova. In urma impactului deosebit de violent, bătrînul a decedat. Poliția continuă cercetările, pentru a stabili cu certitudine dacă șoferul are sau nu vreo parte de vină la producerea accidentului. (A.D.) Condamnați trimiși la „zdup“ de Sărbători Polițiștii doljeni au reușit să prindă și să trimită în spatele gratiilor mai mulți condamnați care se sustrăgeau execută­rii unor pedepse privative de libertate, dar au făcut greșeala de a se întoarce acasă de Sărbători. In perioada 30 decembrie 2004-2 ianuarie 2005 au fost încarcerați Marian Vlad, de 38 de ani, din Craiova (care are de executat o pedeapsă de doi ani de închisoare, pentru lovire și amenințare), Claudiu Păuna, de 37 de ani, din Craiova (șase luni de închisoare pentru vătămare corporală gravă), Ion Ciochia, de 45 de ani, din Piscu Vechi (un an și șase luni de închisoare pentru furt), Costinel Vladimir Codreanu, de 21 de ani, din Cetate (un an și două luni de închisoare pentru furt), și Can Ionul Dobre, de 18 ani, din Cetate (șase luni de închisoare pentru furt). (A.D.) .Trei incendii au izbucnit în Mehedinți în numai 48 de ore Pompierii mehedințeni au intervenit, în ultimele 48 de ore, la stingerea a trei incendii. Sîmbătă dimineață, Detașamen­tul Dobeta Turnu Severin a intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la apartamentul lui P. Claudiu, din municipiu, ce a avut drept cauză instalația suprasolicitată la care s-a produs un scurtcircuit. Duminică după­­amiază, în satul Bistreț - comuna Devesel, a izbucnit­ un incendiu la depozitul de furaje al lui Gheorghe Ilarie. La sosirea echipei de intervenție, incendiul cuprinsese circa 15 tone de furaje, cu posibilitate de propagare la restul gospodăriei. Cauza incendiului a fost o țigara aprinsă, aruncată la întîmplare de o persoană necunoscută. După aproximativ trei ore, Detașamentul Drobeta Turnu Severin a intervenit pentru stingerea unui alt incendiu, izbucnit la o casă ce aparține Sofiei­­. In urma cercetărilor, s-a stabilit că incendiul a izbucnit datorită amplasării unor materiale textile în apropierea sobei încinse. (L.P.) GcARETA de SUD, Marți, 4 ianuarie 2005 La cumpăna dintre ani în Craiova au venit pe lume 23 de copii în noaptea de Revelion și în prima zi a anului 2005, în Craiova au venit pe lume 23 de copii. Bucuria părinților a fost extrem de mare, mai ales că toți be­belușii sunt sănătoși și au greutatea co­respunzătoare. Ca de obicei, numărul fetițelor este mult mai mare decît al bă­ieților. „Pe 31 decembrie s-au născut șapte copii, dintre care patru sunt fete. Pe 1 ianuarie am avut nouă nașteri, șapte din bebeluși fiind fetițe“, a decla­rat Elena Coleta, șefa Secției nou-năs­cuți, din cadrul Spitalului de Urgență Craiova. Primul dintre bebelușii care au ve­nit pe lume, imediat după miezul nopții, este un băiețel a cărui greutate a fost de 3,5 kilograme. La cei doar 24 de ani, mămica bebelușului, Monica Matei, este la a cincea naștere. Bucuria femeii este cu atît mai mare că are băiat, întrucît acasă are încă patru fetițe. „Sunt foarte fericită că am în sfîrșit și un băiat. Este o bucurie pentru toată familia.Vineri seară m-au apucat durerile, chiar la ora 12.00 noaptea, într-un sfert de oră am născut. Este un copil sănătos și foarte frumos. O să îi punem numele Vasile, pentru că s-a născut chiar în ziua de Sfîntul Vasile“, a spus Monica Matei. Lenuța Sandu a născut imediat după ora 12.00 noaptea și a adus pe lume o fetiță de 2,9 kilograme., Aveam deja nouă luni și două zile, nașterea întîrziase. Era noaptea de Revelion, petreceam alături de familie. La 23.45 ieșisem în curte cu copilul de 11 ani să aruncăm cu artificii, cînd m-au apucat durerile. Am ajuns la spital și am și născut, îmi doresc să fie sănătos și să aibă noroc în viață“, a spus femeia. La Spitalul Municipal Filantropia din Craiova, pe 1 ianuarie au venit pe lume șase bebeluși. Primul copil s-a năs­cut la ora 0.30. Bebeluși abandonați de Sărbători în spital în timp ce pentru multe familii este o adevărată binecuvîntare să aducă pe lume un copil, pentru altele este o pova­ră. în perioada Sărbătorilor de iarnă, în Maternitatea Spitalului de Urgență Cra­iova au fost abandonați 14 micuți. „Pînă pe 31 decembrie am avut 14 bebeluși abandonați. Pe 1 ianuarie am înregistrat un nou abandon, iar din cîte cunoaștem pînă în prezent, alte două mame vor să­­și părăsească micuții. Majoritatea femei­lor care și-au abandonat copiii sînt ex­trem de tinere, iar motivul invocat de acesta pentru abandonul copiilor este sărăcia. Părinții acestora au preferat să își părăsească pruncii, chiar în zile de sărbătoare, iar„ nici un fel de remuș­­cări“, a precizat Elena Coletă. • Ana CARAMAN Prima mămică din Craiova care a adus pe lume un copil în acest an Nenorociri pentru cei mai ghinioniști • Un craiovean a chefuit pînă a intrat în comă alcoolică și a murit • O tînără din Poiana Mare și-a pierdut un ochi după ce a fost lovită de o petardă în Piața Prefecturii din Craiova • Tot de la petarde a luat foc o gospodărie în Calafat • Alt incendiu­­ provocat de o mînă criminală - a fost la un pas de transforma în scrum locuința altui calafetean Peste 350 de craioveni au avut nevoie de serviciile Ambulanței Consumul de alcool a făcut ravagii printre craioveni de Revelion, dar și în zi­lele următoare. Un bărbat de 60 de ani a fost găsit decedat, ieri-dimineață, lîngă ba­rul Roata, vizavi de Universitatea din Cra­iova. Reprezentanții Serviciului de Ambu­lanță Dolj susțin că bărbatul a intrat în comă alcoolică, decedînd, după toate pro­babilitățile, în urma unui stop cardio-respi­­rator. Identitatea bărbatului nu a putut fi stabilită deocamdată, polițiștii efectuînd în continuare cercetări. . De­ fapt, alcoolul a fost principala ca­uză pentru care zeci de craioveni au ajuns în stare gravă la spital. Pe 1 ianuarie, în camera de gardă a Spitalului de Urgență Craiova, cadrele medicale au făcut față cu greu avalanșei de bolnavi, cei mai mulți cu diverse afecțiuni provocate de consumul exagerat de băuturi alcoolice, dar și de mîn­­catul în exces. „Am avut, în medie, peste 100 de apeluri pe zi, fiind înregistrate pes­te 350, în trei zile. Cele mai multe cazuri au fost reprezentate de colici biliare, consum exagerat de alcool și traumatisme provoca­te de utilizarea petardelor“, a declarat Ma­­rilena Ursu, operator la Servicul Județean de Ambulanță Dolj. Șapte persoane au ajuns la spital cu răni produse de petarde De Revelion nu au lipsit nici agresiu­nile și accidentele provocate de utilizarea petardelor. După două zile de petrecere, pe unii i-a apucat plictiseala și s-au gîndit să mai învioreze atmosfera agresîndu-și prie­tenii de pahar. Așa s-a întîmplat cu Radu Șișu, de 25 de ani, din Băilești, care a ajuns de la chef la Spitalul de Urgență Craiova, după ce a fost bătut de un amic. La fel s-a întîmplat și cu Anița Drăgan, de 30 de ani, care a ajuns la urgență cu traumatism cra­nian și traumatism toracic, numai că de data aceasta agresorul este cumnatul victi­mei. La cumpăna dintre ani, mai mulți dol­jeni care petreceau pe străzi au fost victime ale accidentelor provocate de utilizarea petardelor. Șapte persoane, majoritatea co­pii, au necesitat îngrijiri medicale în Clini­ca de oftalmologie a Spitalului de Urgență Craiova, după ce au fost loviți cu petarde în ochi. Cadrele medicale susțin că în toate aceste cazuri leziunile suferite au fost su­perficiale. O tînără și-a pierdut un ochi de la o petardă Nu același lucru s-a întîmplat cu Car­men Andrei, de 25 de ani, din Poiana Mare. Tînără se afla cu soțul ei în Piața Prefectu­rii din Craiova, cînd o petardă aruncată de un copil la vreo zece metri distanță i-a să­rit în față. Schijele i-au perforat pleoapa și ochiul drept. Medicii nu au reușit să-i sal­veze ochiul, femeia rămînînd mutilată fizic pentru tot restul vieții. Din cauza unor ac­cidente de acest fel care se produc în fieca­re an în preajma Sărbătorilor de iarnă, me­dicii oftalmologi craioveni au solicitat în mai multe rînduri interzicerea utilizării pe­tardelor și a anumitor tipuri de artificii. „Am anunțat poliția și am cerut să se ia măsuri pentru interzicerea folosirii petarde­lor, pentru că din ce în ce mai mulți oameni ajung la spital cu leziuni oculare. Ni s-a spus că nu se poate face nimic, pentru că legea permite folosirea materialelor piro­tehnice în noaptea de Revelion. Foarte pu­țini sînt conștienți de cît de periculoase sunt aceste petarde“, a precizat dr. Doina Bărăs­­cu, șefa Clinei de oftalmologie de la Spi­talul de Urgență Craiova. Nici incendiile nu i-au ocolit pe dol­jeni în perioada Anului Nou. Gospodăria unui calafetean a fost la un pas de a se face scrum, incendiată de un „binevoitor“. Pă­gubitul, care a avut noroc să scape cu via­ță după acest eveniment, este Ion Catrina, din Calafat. Gospodăria bărbatului a luat foc în noaptea de duminică spre luni, in­cendiul distrugînd adăpostul de animale și propagîndu-se cu repeziciune spre locuin­ță. Doar prezența de spirit a proprietarilor și a vecinilor care le-au sărit în ajutor a fă­cut ca focul să nu se extindă, pînă la sosi­rea pompierilor. Aceștia din urmă au reușit să stingă incendiul și au stabilit că focul a fost pus intenționat de o persoană rămasă neidentificată. Alte două incendii s-au produs în ju­dețul Dolj, chiar în prima zi a Noului An. Pompierii din Calafat au intervenit în satul Moreni, la locuința lui Costinel Prună, unde focul cuprinsese un adăpost de ani­male și șase tone de furaje. Pompierii au stabilit că focul a fost declanșat de petarde. Nici pompierii din Băilești nu au avut un început de an liniștit, fiind nevoiți să se deplaseze cu o autospecială cu apă și spu­mă, în localitate, pe strada Dreptății, la lo­cuința lui Dascălu Marin. Au ars două tone de furaje, coceni și lucernă, focul fiind de­clanșat de scînteile provenite de la o țiga­ră aruncată de o persoană rămasă neidenti­ficată. • Simona TUDOR De Revelion nu au lipsit agresiunile și accidentele provocate de utilizarea petardelor Revelion incendiar, la propriu TALON MICA PUBLICITATE GRATUITA Maximum 15 cuvinte DATELE SOLICITANTULUI Numele și prenumele__ Adresa________________ Tel.________B.l. seria nr ________Politia TEXTUL ANUNȚULUI -----------. .%] h .........­NU ESTE VALABIL pentru vînzari - cumpărări imobile, utilaje, GSM, oferte serviciu, prestări servicii, erotice îmi asum răspunderea pentru conținutul anunțului de mai sus. Semnătura solicitantului. Taloanele se vor aduce la biroul de publicitate pînă cel tîrziu MIERCURI,ORA 19.00. Data apariției 7 ianuarie 2005 Rubrica Cronica neagră a Revelionului în Gorj • O bătrînă a ars de vie în propria casă • Cinci incendii în noaptea de Revelion • Ambulanța a fost solicitată în 76 de cazuri • Un bărbat a fost mutilat de la o petardă O bătrînă din municipiul Tîrgu Jiu a ars de vie, în prima zi a acestui an, în propria casă. Lucreția Beloiu, de 72 de ani, locuia împreună cu fiul ei, în vîrstă de 40 de ani, într-o spațiu închiriat de la o societate comercială, situat în zona de­pozitelor FEDERALCOOP, aflate lîngă pîrîul Amaradia. în seara de 1 ianuarie, bătrînă a rămas singură în locuință, bă­iatul ei fiind plecat la cumpărături. Lu­creția Beloiu a adormit, iar o haină care era pusă la uscat a căzut pe reșoul care încălzea locuința. Focul s-a extins cu repeziciune, locuința fiind acoperită cu plăci din PAL. Pompierii nu au mai pu­tut să o salveze pe bătrînă, aceasta fiind găsită carbonizată. Un cățel a murit asfixiat într-un incendiu Pompierii au avut mult de lucru în noaptea dintre ani. Aceștia au avut în total cinci intervenții, reușind să salve­ze bunuri în valoare de 930 de milioane de lei. Mobila dintr-o garsonieră din Tîrgu Jiu a ars, focul izbucnind de la o luminare lăsată aprinsă de proprietari. Pe lîngă bunurile materiale, un cățel a murit asfixiat. Laurențiu Popescu, pur­tătorul de cuvînt al Inspectoratului de pentru Situații de Urgență „Lt. col. Du­mitru Petrescu“ al județului Gorj, a spus că pompierii au mai intervenit pentru stingerea focului la două clăi de fin și coceni în comunele Turcinești și Stă­­nești, una dintre acestea arzînd de la petardele și artificiile folosite necores­punzător. Un alt incendiu izbucnit în noaptea de Revelion a fost înregistrat la o afumătoare, care a ars în întregime. Un gorjean a rămas fără deget din cauza unei petarde Un gorjean a rămas fără deget, după ce o petardă i-a explodat în mînă. Medicii nu i-au mai putut salva degetul bărbatului, chiar dacă acesta a fost dus de urgență la spital. Serviciul de Ambu­lanță Gorj a intervenit, în noaptea de Re­velion, în patru cazuri provocate de fo­losirea necorespunzătoare a petardelor. Potrivit conducerii Serviciului de Ambu­lanță Gorj, două persoane au suferit ar­suri, iar alte două cu traumatisme din cauza petardelor. Serviciul de Ambulanță Gorj a in­tervenit, în noaptea de Revelion, în 76 de cazuri, cu jumătate mai mult decît într­­o zi normală. „Majoritatea intervențiilor pe care le-am­ avut în noaptea de Reve­lion au constațt în accidente neurologice, hipertensiuni și accidente vasculare. Am avut și patru traumatisme în urma unor căzături, din cauza consumului de alco­ol“, ne-a spus Călin Neamț, directorul Ambulanței Gorj. Un gestionar a sustras banii din încasări pentru a se distra de Revelion Nici pentru polițiștii gorjeni noaptea de Revelion nu a fost una liniștită. Trei tineri din Tîrgu Jiu în vîrstă de 18 și 25 de ani s-au ales cu dosare penale pentru săvîrșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri. Aceștia au provocat și au participat la un scandal, care a avut loc într-un bar din Tîrgu Jiu. Marcel Cristian, în vîrstă de 18 ani, gestionar la o stație PECO din orașul Rovinari, a sustras opt milioane de lei din încasări pentru a se distra în noaptea de Revelion. Acesta a reclamat ulterior că a fost prădat de trei indivizi. Polițiș­tii au găsit asupra tînărului suma de 6,5 milioane de lei, restul de 1,5 milioane de lei fiind cheltuiți într-o discotecă. Mar­cel Cristian a fost sancționat contraven­țional cu cinci milioane de lei și i s-a în­tocmit dosar penal pentru delapidare. • Andrei IONESCU Tragerea la sorți a cîștigătorilor premiilor acordate de GAZETA DE SUD abonaților din luna decembrie are loc astăzi, 4 ianuarie 2005, ora 17.00, la sediul din Craiova, str. Cîmpia Islaz nr. 97A. Gazeta de Sud angajeaza în Calafat Maglavit Galicea Mare și Bârlești DISTRIBUITOR ABONAMENTE Se oferă: - salarizare atractivă; - program de lucru flexibil. Relații la fel: 41.22.53. 0744.997.215.­­ • Jht* Se cer: - seriozitate; - studii medii; - de preferință bărbați. k

Next