Gazeta de Sud, mai 2007 (Anul 13, nr. 3711-3736)

2007-05-02 / nr. 3711

Suicid pe calea ferată Un bărbat din Craiova s-a sinucis duminică după-amiază, în zona triajului din cartierul craio­­vean Craiovița Nouă, aruncându-se în fața unui tren rapid care circu­la pe ruta Timișoara - București. Polițiștii de la transporturi, cei care au anchetat cazul, au stabilit că este vorba despre o sinucidere și nu despre o moarte accidenta­lă. „Duminică, în jurul orei 16.30, un cetățean s-a aruncat în fața tre­nului rapid 792 ce circula pe ruta Timișoara - București. Din decla­rațiile mecanicului am stabilit că bărbatul a stat ascuns în vegetația de lângă calea ferată și a sărit în fața trenului când acesta s-a apro­piat destul de mult“, a declarat Constantin Budici, șeful Secției Regionale de Poliție Transporturi Craiova. Imediat după incident, polițiștii de la transporturi s-au deplasat la fața locului și au sta­bilit că victima se numește Ion Lupea, de 49 de ani, și este din Craiova. Deoarece cadavrul băr­batului a rămas prins de cârligul din față al locomotivei, garnitura nu a putut pleca până ce polițiștii și medicul legist nu au terminat cercetările, acumulând o întârzie­re de 50 de minute. Corpul neîn­suflețit al bărbatului a fost trans­portat la morga Spitalului „Filan­tropia“ pentru efectuarea necrop­siei. (A.M.) împușcături la Medieval Un tânăr din Craiova a fost reținut de jandarmii doljeni sâm­bătă, după ce a tras mai multe fo­curi de armă în zona clubului Medieval din localitate, în noap­tea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 3.15, in timpul desfășu­rării unei misiuni de menținere a ordinii publice în zona centrală, o patrulă de jandarmi a auzit din­spre barul Medieval două pocni­turi ce păreau a fi de armă. La fața locului s-a deplasat echipajul mobil al Inspectoratului de Jan­darmi Județean Dolj și între clu­bul Medieval și barul Corso au văzut un tânăr ce manifesta un comportament suspect. După ce l-au legitimat, jandarmii au stabi­lit că acesta este Ionuț S., de 25 de ani, din Craiova. La controlul sumar, asupra craioveanului au fost găsite un pistol cu aer com­primat de fabricație spaniolă marca GAMO și 47 de proiectile, pentru care nu deținea permis. Ionuț a declarat că arma era îm­prumutată de la un prieten. Tână­rul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de folosire a unei arme cu aer comprimat în locuri și împrejurări în care s-ar putea pune în pericol viața altor persoa­ne, actele premergătoare începe­rii urmăririi penale fiind înainta­te organelor competente pentru continuarea cercetărilor. (A.M.) Pădure de stejar, mistuită de un incendiu Zeci de hectare de pădure de pe raza a comunelor mehedințene Șimian și Prunișor au fost mistui­te de flăcări sâmbătă noapte. Flă­cările ce depășeau chiar și zece metri înălțime s-au manifestat pe mai bine de 15 kilometri. La fața locului au sosit trei echipaje de la ISU Drobeta și polițiști de la Posturile de Poliție Șimian și Prunișor. Din cauza terenului ac­cidentat, pompierii au fost ne­voiți să parcurgă câțiva kilometri pe jos și nu au putut interveni de­cât cu mături și sticle cu apă. De­pășiți de situație, ei au solicitat sprijin populației. „La ora 21.54, Detașamentul Drobeta Turnu Se­verin a intervenit cu trei autoca­mioane, un ofițer și douăzeci de subofițeri pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetația us­cată în zona Balota - Debovița. Incendiul a fost localizat și lichi­dat în cooperare cu forțele locale ale Comitetului pentru Situații de Urgență al comunei Prunișor și lucrători ai postului de poliție, deși exista pericolul propagării focului și la casele de locuit. Au ars aproximativ 15 hectare de pădure, vegetație uscată și mără­­ciniș. Cauza a constituit-o focul deschis, lăsat nesupravegheat“, a declarat ofițerul de intervenție al ISU Drobeta. Serviciul de prevenire a in­cendiilor a intensificat controale­le în locurile cu vegetație fores­tieră, mai ales în cele frecventa­te pentru agrement (Mraconia - Dubova, Valea Vodiței, Bahna - Ilovița, Schitul Topolniței, Valea Jidoștiței etc.), și supraveghează respectarea cu strictețe a reguli­lor privind utilizarea focului deschis. (A.G.) Zeci de hectare de pădure au fost mistuite de flăcări întrebarea zilei la www.gds.ro Credeți că ar trebui închisă Clinica de Dermatologie de la Spi­ DA: 32% titlul de Urgență Craiova? NU: 68% EVENIMENT Infracțiunile nu ocolesc nici calea ferată Atac pe trenul Polițiștii din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Craiova au prins în ultimele zile mai multi­ autori ai unor infracțiuni comise pe calea ferată, printre care o tâlhărie și un furt. ^ Aldezir MARIN Polițiștii craioveni de la Transporturi s-au confruntat în ultimele zile cu două cazuri gra­ve, o tâlhărie comisă pe un tren personal și un fort de cale ferată, autorii infracțiunilor fiind identi­ficați și reținuți. Sâmbătă, în jurul orei 20.00, polițiștii Postului de Poliție Transporturi Caracal - Olt au fost sesizați de impiegatul de mișcare că la kilometrul 242 + 700, în zona localității Deveselu, pe una dintre liniile secundare, a fost tăiată șina cu un aparat de sudură..Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au găsit zece bucăți de șină a câte doi metri. Bănuind că persoanele care tăiaseră calea ferată vor veni să ia „prada“, oa­menii legii au organizat o pândă. Așteptările nu le-au fost înșelate, pentru că, în cursul aceleiași seri, doi bărbați au venit cu o căruță pentru a lua bucățile de șină. După ce aceștia au început să în­carce fierul, polițiștii au interve­nit și l-au reținut pe Petrică­ Fleancu, de 47 de ani, din Deve­selu. Cealaltă persoană a reușit să fugă, însă a fost identificată mai târziu în persoana lui Daniel Ma­rin, de 19 ani, din aceeași locali­tate. Pe numele celor doi a fost întocmit dosar penal pentru co­miterea infracțiunilor de pătrun­dere neautorizată în zona de sigu­ranță a căii ferate și furt calificat. Și tâlhărit, și căzut din tren " Poliția Transporturi Mehe­dinți a fost sesizată prin 112, du­minică noapte, în jurul orei 1.00, că Nicolae T„ de 18 ani, din loca­litatea Voineasa - Olt, a fost vic­tima unei tâlhării pe trenul perso­nal 9193, care circula pe ruta Craiova - Drobeta Turnu Severin, imediat după plecarea trenului din stația Prunișor. O echipă a polițiștilor de la Transporturi a plecat imediat cu o mașină și a așteptat trenul într-o stație înain­te de Severin. După ce s-au urcat în perso­nal, oamenii legii i-au identificat pe autorii tâlhăriei, aceștia fiind Traian V., de 16 ani, Ovidiu Mariș, de 19 ani, Mirela Șoșa, de 18 ani, și Georgian Lăzeanu, de 18 ani, toți din Craiova. în urma cercetărilor s-a sta­bilit că autorii tâlhăriei și victima s-au cunoscut în Craiova, însă pe drum primii s-au hotărât să-l je­fuiască pe Nicolae. Tânărul a fost bătut și jefuit de un telefon mobil și banii pe care îi avea asupra sa, în urma al­tercației acesta căzând din tren. „In timp ce încerca să se apere sau să scape din mâinile agreso­rilor, victima a căzut din tren. A fost transportată la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale, însă nu a suferit leziuni grave pentru că trenul mergea cu vite­ză mică, incidentul petrecându­­se imediat după plecarea din sta­ția Prunișor“, a precizat Con­stantin Budici, șeful Secției Re­gionale de Poliție Transporturi Craiova. Cercetați în stare de libertate Cei patru tineri - Traian V., Ovidiu Mariș, Mirela Șoșa și Georgian Lăzeanu - au fost reținuți, iar lnii au fost prezentați unui procuror, care a dispus ca aceștia să fie cercetați în stare de libertate pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, personal Un tânăr a fost tâlhărit pe un tren personal care circula pe ruta Craiova - Drobeta Turnu Severin Nuntă de minori la Strehaia Alin GHIDIULESCU Două familii de romi din Strehaia le-au unit destinele co­piilor lor de la vârsta de 12 ani, împotriva normelor Europei, dar și departe de privirile curioșilor și autorităților. Nunta a avut loc în acest sfârșit de săptămână, la eveni­mentul organizat de familiile Fu­­matu Ion și Tarzan Mihai partici­pând'peste 500 de invitați.­ Silvia Ion, mireasa de 12 ani, elevă în clasa a VI-a, a fost cumpărată de familia mirelui Dan Tarzan, de 12 ani, cu 300 de galbeni mari. Cor­tul în care s-a făcut nunta a fost amplasat pe una dintre străzile orașului Strehaia, care a fost închi­riată de la primărie pentru trei zile. Nunta minorilor a fost motiv de bucurie și de mare petrecere pentru cele două familii și invita­ții lor, zeci de lăutari întreținând atmosfera, printre care și mane­­listul Nicolae Guță. Cu toate că autoritățile au știut de această nuntă, mai multe persoane sunând la poliție și la Protecția Copilului, nimeni nu a intervenit să o împiedice. „Am sunat la poliție la Severin și la Strehaia. L-am sunat pe domnul comisar Zamfiroiu, de la IPJ Me­hedinți, dar nu au venit să opreas­că nunta“, a declarat unul dintre invitați, care, în momentul când a observat că fata este băgată în casă pentru respectarea tradiției cu cearșaful alb, a dorit să opreas­că nunta. Sâmbătă noapte, în jurul orei 23.00, se pare că minorii au fost forțați să întrețină relații sexuale în fața martorilor, pentru a de­monstra nuntașilor că fata a fost virgină. „Au intrat în casă pe la 11.00 și au forțat copiii să întrețină re­lații sexuale. Eu am sunat la 112 și le-am spus ce se întâmplă, dar am închis când mi-a cerut numă­rul de telefon și numele. Dacă află țiganii, mă omoară, sunt foarte periculoși“, a declarat un rom din Strehaia. Duminică, după cum se cere tradiția, mirii s-au plimbat cu o găleată cu apă curată prin oraș, pe la toți cunoscuții, și au confirmat nunta, iar de luni micuții locuiesc împreună într-o cameră pregătită special în casa familiei Ion Fu­­matu. Manelistul Nicolae Guță a întreținut atmosfera Furt din materialele sinistraților Cinci tineri din Craiova sunt cercetați pentru comiterea infrac­țiunilor de furt calificat și violare de domiciliu, după ce, în noaptea de vineri spre sâmbătă, au sustras mai multe materiale destinate re­construcției unei case din Cârna, afectată de inundațiile de anul trecut. Agenții Postului de Poliție Cârna au fost sesizați sâmbătă dimineață de Ion Chetoiu și de Ioana Tom­a, ambii din localitate, că, în noaptea de vineri spre sâm­bătă, persoane necunoscute le-au sustras din curte 12 scânduri din lemn și trei giurgiuvele pe care le foloseau pentru reconstrucția ca­sei, precum și 65 de scânduri din gard, în valoare totală de 200 de lei, în urma cercetărilor polițiști­lor, au fost identificați cinci tineri din Craiova. Aproape jumătate din bunuri au fost recuperate: Gheorghe Zamfirescu, de 24 de ani, Cătălin Ionică, de 23 de ani, Claudiu Rusu, de 24 de ani, Aure­lian Oprea, de 22 de ani, și Raz­ván Fuiorea, de 18 ani, sunt cer­cetați în stare de libertate pentru comiterea infracțiunilor de furt calificat și violare de domiciliu. (A.M.) RADIO Târziu Jiu 97.9 Știri - tel. 0253-211.000, fax. 0353-401.264 Publicitate - tel/fax 0353-401.265 e mail: radio@targujiu.rdsnet.ro Minerii olteni intră două ore în grevă Sindicatele miniere conduse de Marin Condescu au anunțat că astăzi vor fi în grevă timp de două ore, din cauza faptului că Varujan Vosganian, ministrul economiei și finanțelor, a fost de acord cu trecerea complexurilor energetice la Autoritatea de Valo­rificare a Activelor Statului (AVAS). Marin Condescu, preșe­dintele Uniunii Sin­dicatelor Mi­niere din Oltenia (USMO), a spus că ortacii nu vor munci între orele 13.00 și 15.00, iar la complexuri­­le energetice se va asigura o trei­me din activitate. Acesta a spus că va aștepta reacția guvernanți­lor în urma grevei de avertisment, după care se va lua o decizie în privința organizării pe 6 mai a unui miting la Târgu Jiu, unde vor mărșălui aproximativ 15.000 de ortaci. „Așteptăm să vedem reacțiile după greva de avertis­ment și apoi vom hotărî ce se va întâmpla în continuare“, a preci­zat Marin Condescu. Vineri, 27 aprilie, la Târgu Jiu, Colegiul Di­rector al Federației Naționale Mine Energie a decis că pe 2 mai va fi organizată o grevă de aver­tisment, care va fi urmată de un miting de protest pe 6 mai, la Târ­gu Jiu. Aceste lucruri au fost fă­cute publice printr-un comunicat de presă dat publicității de Fede­­rația Națională Mine Energie. La miting vor participa 15.000 de persoane din sectoarele miniere și energetice ale Olteniei. Marin Condescu a precizat că, în funcție de rezultatele celor două acțiuni de protest, Federația Națională Mine Energie va analiza posibilitatea­­ deplasării la București a 15.000 membri de sindicat, care să prota­­­teze față de „decizia unilaterală a premierului Călin Popescu Tări­­ceanu de a trece complexurile energetice la AVAS“. Sindicaliș­tii sunt nemulțumiți că reprezen­tanții guvernului intenționează să privatizeze complexurile în lipsa unei strategii energetice care să fie adoptată printr-o lege. (M.F.) * Marin Condescu Raciro O in rt rin Târgu Jiu Number 1 hit factory Cele mai importante evenimente din Gorj le asculți la Știrile Locale. www.radioomega.ro radio.o|nega@intergori.ro tel/fax: 0253/219.500 91.8 Radio Omega Hoț prins de polițiștii de la Rutieră Un spărgător de boxe a fost prins vineri, în flagrant, de poli­țiștii de la Rutieră. Locatarii unui bloc de pe bulevardul 1 Mai din Craiova au observat vineri, în ju­rul orei 16.30, un bărbat necunos­cut care a intrat într-o boxă a imobilului printr-o fereastră de aerisire. Aurica Popescu, de 70 de ani, locatară a blocului respectiv, a anunțat primii polițiști pe care i-a văzut, doi agenți de la Rutie­ră, care executau o acțiune de control în trafic pe bulevardul 1 Mai. Polițiștii s-au deplasat la fața locului și­ l-au prins în flagrant pe Gheorghe Lali, de 49 de ani, din Craiova, care avea asupra sa unelte pentru forțarea încuietori­­lor. Acesta a declarat în fața poli­țiștilor că a intrat în boxă cu in­tenția de a sustrage bunuri. Pe nu­mele craioveanului a fost întoc­mit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de furt calificat. (A.M.) Abonează-te la Gazeta de Sud cu 50% reducere! * - Pentru a participa la Tombola Abonaților, abonații prin Poșta Română sau Rodipet trebuie să trimită dovada plății prin poștă, pe adresa redacției. - Cost adițional distribuție: prin rețelele proprii: o,6 RON; prin Poșta Română: 2,6 RON. ► Primești ziarul în fiecare dimineață în cutia poștală ► Participi automate la Tombola Abonaților dacă te abonezi prin sistemul de distribuție al Gazetei de Sud ► Economisești 50% față de prețul de la chioșc­­ C251/412.146 TELEFON ABONARE Preț abonament: numai 12,9 RON. • ______________________________________________________ r,

Next