Gazeta Învățământului, 1949 (Anul 1, nr. 25-39)

1949-09-23 / nr. 25

Să îmbunătățim pregătirea practică a tineretului școlar l­a școala sovietică m imbunătă­»st» m»r*u cali­tatea muncii instructiv-educative. Lucrul acesta reiese clar din rezultatele anului școlar trecut. Aceste rezultate strălucite nu trebui însă să­ ne facă să uităm unele lipsuri care mai există încă in școală noastră. Una din aceste lipsuri este formalismul în cunoștințele elevilor și, în consecință, însăși modul de predare al științelor. In cadrul procesului didactic in școală, proces care poate fi câte­odată plin de succes, rămân câteva probleme neresolvate și anume: legătura dintre cunoștințele teoretice și realitatea noastră sovietică, precum și practica construcției so­cialiste. Aceasta face ca multi elevi,­eșind din școală să nu se simtă încă destul de pregătiți pentru acti­vitatea practică. Această lipsă a fost semnalata de tov. Molotov la Congresul al XVIII-lea al P. C. (b) al U. S.: „Numă­rul de tineri și tinere care termină școala medie și merg în majoritatea cazurilor la o muncă practică fiind uriaș, se ridică problema ca, înainte de termi­narea școlii medii, ei să primească o oarecare pre­gătire pentru viitoarea lor muncă practică". Plecând de la aceste indicații, profesorii sovietici și organele învățământului au tras concluziile necesare și au obținut apoi în această direcție rezultate pozi­tive. Pentru înlăturarea lipsurilor care mai există a fost nevoie să se analizeze problema pregătirii practice a elevilor din școlile de 7 clase și a celor din școlile medii, cu ajutorul Academiei de Științe Pedagogice, așa cum s'a hotărît în sesiunea de la sfârșitul lunei Iunie. Sesiunea Academiei a adoptat o hotărîre care analizează o serie întreagă de pro­bleme legate de realizarea acestei mari probleme pedagogice. S'au făcut propuneri concrete Ministe­rului învățământului Public și Institutelor Academiei, propunându-se tematica cercetărilor științifice. Aceste proecte trebue realizate în mod activ. Dar și școlile, cadrele didactice și organele locale ale mv­­ământului pot și trebue să participe la re­zolvarea acestei chestiuni, să ducă o serie de acțiuni pozitive în această direcție. Una din căile principale de pregătire a școlarilor pentru activitatea practică este studierea temeinică, în școală a bazelor științelor. Insă această studiere trebue organizată în așa fel ca școlarii să înțeleagă unde și cum se aplică în viață cunoștințele însușite de ei. Lămuririle profesorului să provoace, în rân­durile tinerii generații, ridicarea unor probleme va­riate : de ce, pentru ce, cum, etc.. Elevii trebue să simtă în mod concret unitatea indisolubilă a teoriei și a practicei. Este natural că aceasta o poate face numai pedagogul care urmărește cu atenție desvol­­tarea științei teoretice și felul în care acționează ea asupra practicei. Pe de altă parte trebue să li se arate elevilor și cazuri când practica împinge teoria științifică spre căutarea unor noi soluții, a unor noi probleme și a unor noi descoperiri, într-un anumit domeniu al cunoștințelor omenești. Lucrările savan­ților ruși, ale laureaților Premiului Stalin, ale frun­tașilor și stabănoviștior din fabricile, uzinele și o­­goarele noastre, dau profesorilor un minunăt mate­rial instructiv și educativ. Prin studierea acestor lu­crări școlarii pot fi aduși spre concepția dialectică materialistă asupra lumii, spre înțelegerea unității dintre teorie și practică. In fața școlii mai stă însă o a doua sarcină: a învăța pe școlarii noștri să lucreze nu numai cu mintea, ci și cu brațele. Este vorba de înarmarea școlarilor noștri cu o serie întreagă de cunoștințe și deprinderi practice. Aceasta înseamnă că profe­sorii de fizică, matematică, chimie, biologie și geo­grafie trebue să aibă grijă ca școlarii, la lecțiile din clasă, în cadrul muncii din afara clasei și în acti­vitatea ex­perimentala să rezolve problemele experi­mentale, să învețe calculele tehnice elementare, să folosească aparatele de măsurare și să capete pri­mele deprinderi de prelucrare a lemnului, metalelor, sticlei și materiilor plastice. Această a doua sarcină cere, în primul rând, me­tode active de predare a obiectelor. Profesorii de fi­zică, chimie și biologie trebue să aibă grijă ca școlarii să îndeplinească toate lucrările de laborator și temele practice prevăzute în programe, să facă vizite la uzinele electrice în fabrici, la stațiunile de mașini și tractoare, la muzeele regionale, etc. Este foarte important ca toată această muncă să fie pla­nificată din timp, analizată și aprobată de consiliul pedagogic al școlii. Școlile trebue să se ocupe foarte serios de com­­plectarea inventarului cabinetelor didactice, precum și de procurarea uneltelor și materialelor pentru ate­lierele didactice și camerele de lucru. In această privință practica ne arată că întreprinderile care a­­jută școlile și, in special, organizațiile comsomoliste din fabrici și uzine, dau un ajutor prețios. In cadrul pregătirii practice a școlarilor, o muncă interesantă este dusă de instituțiile extrașcolare: sta­țiunile tehnice ale copiilor, stațiunile tinerilor natura­liști, casele de pionieri, secțiile de copii ale clubu­rilor muncitorești, etc. Școlile trebue să strângă le­gătura cu aceste instituții, să participe la planifica­rea muncii lor și să desemneze profesori pricepuți pentru conducerea activității cercurilor. Problema pregătirii practice a școlarilor capătă a­­cum, în perioada trecerii de la socialism la comunism, o importanță deosebită. Rezolvarea justă a acestei probleme este o etapă necesară în drumul spre re­zolvarea principalei probleme a școlii din societatea comunistă: unirea învățământului cu munca pro­ductivă. V. I. Lenin scria : ....nu ne putem reprezenta idealul viitoarei societăți fără unirea învățământului cu munca productivă a tinerei generații , nici învă­țământul și instrucția fără muncă productivă,­­ munca­­ productivă fără învățământ și instrucție para­lelă n'ar putea fi ridicată la înălțimea cerute ce nivelul actual al tehnicii și de situația cunoașterii științifice". (Din Ucitelscaia Gazeta) UNIVERsITATEA DIN BACU Universitatea azerbaidjană din Baku^ este vizitată adesea de oas­­peți străini, de pedagogi­ și de alți militanți pe tărâmul cultural. Cu­ moscând condițiunile vieții univer­sitare și activitatea desfășurată de Universitate, oaspeții cer de multe ori să le explicăm cum a reușit poporul azerbaidjan, care acum 30 de ani era o masă aproape com­pactă de analfabeți , să-și creeze un așezământ de învățământ su­perior cu un nivel științific atât de ridicat. Cum a putut oare acest popor, într’o perioadă atât de scurtă să creeze cadrele de învățați necesare acestei instituții?! La aceste întrebări răspund în­totdeauna, că acesta este un lu­cru normal într’un regim socialist că un fenomen asemănător poate fi observat în orice republică din Uniunea Sovietică. Intr’adevăr până la Revoluța din Octombrie nu exista în Azer­baidjan nici un profesor "sau do­cent de origină azerbaidjană, și nici un așezământ de învățământ superior. Actualmente însă, în Universitatea din Baku și în cele 18 Institute ale Azerbaidjanului sovietic își fac studiile peste 20.000 studenți. Datele de care dispun îmi permit să constat faptul că, în Azerbaidjan, numărul studen­ților (comparativ cu acela al popu­lației) este de 6—7 ori mai mare decât cel existent în Anglia de exemplu. Universitatea de Stat­ din Bacu este cea mai mare instituție de învățământ superior din Azerbaid­jan, ea având peste 3000 studenți și peste 400 colaboratori științi­fici, între care 33 profesori și 157 docenți. Dintre colaboratorii știin­țifici 80 la sută sunt de naționali­­tate azerbaidjană. In momentul creării universității, ea nu dispu­nea decât de 15 profesori și do­cenți, dintre care niciunul nu era azerbaidjan. in opera creării unor cadre de pro­fesori Republica Azerbaidjană a că­pătat un ajutor neprețuit din partea unor eminenți învățați ruși, ca de pildă academicianul N. Marr, crea­­torul științei lingvistice marxiste, profesorul V. Barthold, unul din cei mai mari orientaliști sovietici, academicianul I. Meșanțnov, ling­vist și orientalist, etc. Acești în­vățați veneau special la Bacu spre a ține cursuri. Mulți din învăța­ții Azerbaidjanului se numesc cu mândrie elevi ai acestor savanți erudiți. In prezent mu­lți dintre foștii absolvenți ai universității conduc ei înșiși facultăți și catedre. Prin­tre aceștia Gaidar Guseinov doc­tor în filosofie este membrul Aca­demiei Azerbaidjane, Mamed Aga Ștraliev, prorectorul universității și profesor de filologie , mem­­brul­ corespondent al­­ Academiei, Ismail Guseniov doctor în științe istorice, e membrul­ corespondent al Academiei; profesorul Abad Uasamov, este doctor în științe biochimice; Șamtoai Mamedov, doct­or în științe chimice, D­ja­far Gadjiev, decan al facultății de fi­lologie, etc. Dacă la început, prin însăși forța împrejurărilor, limba de predare în Universitate era ex­clusiv cea rusă, în prezent, azer­­baid­janii, care formează 2/3 din numărul total al studenților, stu­diază în limba azerbaidjană toate cursurile, ca aspiranți, pentru a-și pregăti teza de candidat, ce reprezintă prima treaptă a titlu­rilor științifice. Peste 100 de as­piranți își desvoltă în prezent ac­tivitatea lor științifică în cadrul Universității d­in Bacu. In ultimii ani 253 de persoane au susținut disertațiile lor la universitate că­pătând titlul de doctori sau can­didați în științe. In decursul existenței eri, au absolvit universitatea azerbaidjană 5000 persoane, iar printre aceștia mai bine de jumătate au terminat cursurile universității în ultimii 10 ani. Numărul speciali­știlor pre­gătiți de universitate crește din an în an, și toți acești specialiști primesc de lucru chiar din mo­mentul obținerii diplomei. Statul Sovietic are însă cu mult înainte, grijă de condițiile mate­­riale ale studenților. Fiecare tâ­năr sau tânără primită în uni­versitate, capătă bursă lunară de la 250 până la 700 ruble (după suc­cesele obținute la cursuri). Sin­gura condiție pentru căpătarea bursei este aceea ca studentul să nu primească mențiuni proaste la examene. Peste 85 la sută din numărul total al studenților sunt în prezent bursieri. In afară de aceasta, cei ce vin din alte orașe, sau sate, capătă în mod gratuit locuri în căminele studențești. Biblioteca și clubul universității sunt puse în mod gratuit la dis­poziția studenților. Cei ce au nevoe de odihnă sau de tratamentul medical în sta­țiuni balneare și climaterice sunt trimiși în sanatorii și case de odihnă în contul universității. Pe­ste 600 de persoane și-au petre­cut, în ultimul an, vacanța în stațiuni balneare și climaterice. Datorită acestor condiții, orice lucrător sau țăran are posibili­tatea să-și trimită fiul, sau fiica, la Universitate. Acum câteva zile s’au terminat lucrările de primire a noi studenți la cursurile primu­lui an universitar. Peste 50 la sută din noii studenți, sunt veni din localitățile rurale ale Azer­baidjanului. Mulți, sunt fii­i­ muncitorilor petroliști din Bacu Trebue să amintesc, în înche­­ere, de cercetările științifice, ce sunt desfășurate la fiecare facul­tate și catedră. Numai în decursul ultimiilor opt ani, învățații Uni­versității azerbaidjane au înde­plinit 1243 lucrări științifice, cele mai multe de importanță practică pentru economia națională a Re­publicii. Astfel, în timpul răz­boiului, profesorul Iusuf Mam­e­­dalieiv (actualmente președintele Academiei Azerbaidjane) a desco­perit o metodă pentru îmbunătă­țirea producției benzinei aviatice. Alți învățați au elaborat metode noi de fabricare a medicamente­lor din materii prime locale, au dat lucrări prețioase în domeniul analizei spectrale a aliajelor dure, au activat pe tărâmul cultivării legumelor, etc. Acum câtva timp, consiliul științific al facul­tății de biologie a organizat două sesiuni științifice în decursul cărora siaai discutat problemele combateri paraziților din agricul­tură. In urma cererilor colhoz­nicilor, au fost editate câteva bro­șuri asupra acestei teme. învă­țații Universității sunt autori­i u­nei serii întregi de lucrări pre­țioase, în care sunt analizate pro­bleme mai puțin cunoscute din domeniul istoriei, culturii, litera­turii și limbii azerbaidjane. Corpul profesoral și studenții Universi­ă­­ții azerbaidjane simt marea grija pe care Partidul și Guvernul So­­vietic o manife­tă față de ne­cesitățile lor. Și ei se strâduiesc ca activitatea lor științifică și pe­dagogică să contribue la ridi­ca­­rea culturii socialiste a oameni­lor muncii din Azerbaidjan și din întreaga Uniune Sovietică. Abdula Caraev Membru al Academiei de științe din Azerbaidjan, rector al Universității din Bacu a începerea școlilor în U. R. S. S. fost un adevărat prilej de sărbătoare Iulia Gasparean (stânga) și Lidia Cavaleva, elevele clasei a IV-a din școala nr. din Moscova duc flori profesoarei lor. v­1 Studenții sovietici ajută colhoznicii în timpul vacanței de vară Un grup de studenți din Școala Superioară Pedagogică a orașului Murom din regiunea Vladimirsk­ au lucrat în timpul vacanței de vară pe câmpiile unui colhoz din regiune, ajutând colhoznicilor să strângă bogata lor recoltă. Timp de două săptămâni stu­denții împreună cu colhoznicii, au lucrat la secerat și la treerat, iar apoi la transportarea cerealelor. In orele de odihnă, ei citeau referate și conferințe pentru colhoznici cu temele cele mai variate. In timpul lucrului, ei au reușit să alcătuiască un colectiv artistic dintre local­nici, care a dat câteva spectacole. La plecarea studenților, condu­cerea colhozului a mulțumit cu căldură Viitorilor profesori pentru sprijinul dat. La Alma-Ata s’a deschis o expoziție a copiilor Ia Palatul Pionierilor din Alma- Ata s'a deschis o expoziție de artă plastică a copiilor. Aici sunt expuse peste 700 de lucrări executate de școlari. Juriul expoziției a decernat participanților la expoziție de 18 ori premiul I, de 17 ori premiul II și de 5 ori premiul III. 65 de lucrări au fost alese pentru Expoziția Unio­nală de artă plastică a copiilor, printre care o mare machetă a Pieții Roșii și a Mausoleului lui V. I. Lenin. Colectivul școlii medii din Toca­ev și-a com­pirian­t un post de radioficare Colectivul școlii medii din Toca­­rev, Raionul Telmansc, a realisat anul trecut complecta electrificare a satului și a școlii, fiind sprijinit in mod activ de sovietul local și de organizațiile de massă. Anul acesta școlarii și profesorii au ho­­tărît să creeze in școala lor un centru de radioficare. Radioamatorii au lucrat toată vara. In camera rezervată pentru centrul de radioficare s'a instalat un amplificator, un microfon și un patefon. In clase, pe coridoare, în cancelarie și in camera pionierilor s'au instalat 18 difuzoare. In fiecare zi, înainte de începe­­rea cursurilor și în timpul recrea­țiilor mari, se transmit noutățile școlare. Cu ajutorul centrului de radioficare se desfășoară o intensă muncă de agitație. In fața micro­fonului vorbesc cei mai buni șco­lari, pionierii, comsomoliștii și pro­fesorii. Profesorul Piotr Achimovici Stepanov a sărbătorit 40 ani de muncă pedagogică Profesorul Piotr Achimovici Ste­panov a întrunit de curând 40 de ani de muncă pedagogică. O mare parte din acești ani profesorul Stepanov a fost profesor în regiu­nea Cicalov, iar acum este profe­sor de fizică și matematică în școala de 7 ani din satul Arhan­­ghelsc—Golițin, Republica Mord­o­vină. Bătrânul profesor își iubește fier­binte profesiunea. El și-a cucerit respectul și dragostea școlarilor, a părinților și a tovarășilor de mun­că. Dragostea sa fierbinte pentru arta pedagogică bătrânul profesor Stepanov a transmis-o copiilor săi: cele trei fete ale lui Piotr Achi­movici sunt și ele profesoare. Fa­milia de pedagogi a Stepanovilor, în frunte cu Piotr Achimovici, cel mai bătrân profesor din Republica Mordvină, este înconjurată de dra­gostea și respectul întregei Repu­blici. Universitățile au început noul an școlar la Universitatea de Stat „Lomonosov” din Moscova Prima lecție a unei profesoare sovietice In ziua­ de 1 Septembrie 1949, Raisa Fedorovna An­dreeva a ținut prima lecție din viața ei. Cu demnitate și cu încredere în puterile sale, ascunzându-și emoția, ea a intrat in clasa a V-a, cu mâinile încărcate de flori. — Bună dimineața copii ! — spuse tânăra profesoară, uitându-se prietenos la toți copiii. Aceștia, ridicându-se li­niștiți în picioare, au salu­tat pe noua lor profesoară și o cunoașteau din ajun, când a stat de vorbă cu dânșii ca dirigintă și le-a vorbit despre prietenia din clasă, despre munca în co­lectiv și foloasele ei, despre ajutorul reciproc, despre a­­trăgătoarea muncă din gră­dina școlii, despre excursiile în pădure și pe câmp, des­pre vizitarea gradinei zoo­logice, a teatrelor și cinema­tografelor, despre cerințele sale față de ei. Acum, copiii așteaptă ne­răbdători să vadă ce le va mai povesti Raisa Fedorov­na, ce lucruri noi le va a­­duce la cunoștință. Tânăra profesoară și-a pregătit mult timp prima lecție de botanică. Ea a con­sultat o mulțime de cărți, și-a amintit de excursia in orașul Mieiurinsc, cu ocazia căreia a cules multe impresii. S’a hotărît să pornească, dis­cuția cu elevii, de la cuvin­tele lui Ivan Vladimir­ovici Miciurin: „Omul poate și trebue să creeze tipuri noi de plante, mai bine decât natura”. Oprindu-se asupra acestui lucru, Raisa Fedorovna a început să chibzuiască asu­pra felului cum trebue să explice copiilor, mai simplu și mai accesibil, că oamenii noștri de știință studiază profund viața plantelor, reu­șind să creeze forme noi, ne­cesare Patriei socialiste. Pla­nul lecției devenea tot mai clar și mai precis. Profesoa­ra și-a stabilit scopul lec­ției: elevilor li se va face o primă prezentare a botani­cii, li se va povesti despre răspândirea plantelor pe pământ, se va accentua fo­losul lor, se vor arăta ca­racterele plantelor tehnice și medicinale, transforma­rea plantelor sălbatice in plante de cultură, etc. In concluzie, ea s’a hotă­rit să le arate, în culori cât mai vii, tabloul transformării naturii din Patria noastră, după planul tovarășului Stalin, adică să atingă pro­blema perdelelor protectoa­re de păduri. Acesta a fost planul pri­mei lecții a profesoarei An­dreeva. Nu toate cele pre­văzute s’au realizat. Dar im­portant este faptul că, chiar de la începutul activității sale pedagogice, tânăra pro­fesoară și-a ales o m­etodă justă: ea a prezentat școla­rilor materialul în lumina actualității, in lumina reali­zărilor științei moderne. Când planul a fost — în linii generale — terminat, Raisa Fedorovna a analizat și problema intuiției. Toam­na, profesorii de biologie din școlile de la țară au ma­terial intuitiv din belșug. De pe pragul școlii în care ve­nise tânăra noastră profe­soară, se vedea o pădure în­tinsă. In jurul școlii se în­tindea grădina. Profesoara a hotărît să facă prima ju­mătate a lecției in clasă, iar a doua în grădina școlii. Lecția următoare a hotărît să o țină în pădure. Dar nici în clasă, un profesor de bio­logie nu trebue să intre cu mâinile goale. Raisa Fedo­rovna știa lucrul acesta încă de pe când era pe băncile școlii. Cât a fost in școală ea a iubit mai mult pe pro­fesorul de chimie și pe pro­­fesoara de biologie, care ve­neau totdeauna la lecție în­cărcați cu material intuitiv. Acest material înviora lec­țiile și ușura înțelegerea ce­lor explicate. Urmând exem­plul profesorilor săi și ți­nând minte indicațiile ex­perimentatului profesor de metodica biologiei, din Insti­tutul Pedagogic, Raisa Fe­dorovna a strâns o mulțime de material intuitiv pentru lecția din clasă. In ajunul lecției ea s’a dus la stațiu­nea biologică din apropiere, de unde s’a întors cu foarte multe plante, potrivite pen­tru lecție. Lucrul acesta a înviorat expunerea lecției. Copiii au ascultat cu atenție și cu in­­teres tot ce li s’a spus des­pre plantele care îi încon­joară, despre plantele din Nord, din pustiuri și din fundul mărilor. Totul era clar pentru ei. Cel mai in­teresant li s’a părut faptul că din plantele sălbatice se pot obține plante de cultu­ră, din care se scot și pro­duse alimentare și țesături și coloranți și multe altele. Deosebit de interesantă fost povestirea despre coc­ & sacâz, tânăra plantă care se cultivă acum în Țara So­vietică; ei au ascultat cu emoție descrierea luptei oamenilor noștri de știință, pentru a scoate o cantitate maximă de cauciuc din fie­care rădăcină de coc-sacâu. Partea a doua a secției, desfășurată în grădina șco­lii, a fost la fel de interesan­tă. E drept că școlarii au văzut deocamdată numai câteva feluri de varză. Dar, perspectiva atrăgătoare, a­­rătată de profesoară, i-a­ cucerit pe toți. Ei vor munci, vor căuta, vor expe­rimenta... îndată după ce profesoa­ra a d­oit tema pentru aca­să, a sunat de ieșire. Pri­ma lecție a profesoarei Andreeva, se terminase. Copiii au înconjurat pe noua lor profesoară. Fie­care căuta să-i spună ceva sau să o întrebe despre ceva. — Școala noastră o să ai­­bă și ea un colț viu al na­turii? — Cât de curând. — Am să aduc mâine o veveriță pentru colțul viu. — a făgăduit unul dintre băeți. — Eu am să aduc pești­șori pentru acvariu. — Eu am să aduc flori, întrebările copiilor și do­rințele lor de a face căt mai curând un colț al na­turii vii în școală, arată că tânăra profesoară a și înce­put să cucerească inimile lor. Raisa Fedorovna a făcut și unele greșeli la prima lec­ție. Directorul de studii i le-a arătat cu mult tact. Profesoara a primit cu recunoștință aceste indica­ții și a făgăduit că în viitor să evite asemenea greșeli. 11. Vladimirov satul Alabușevo, regiunea Moscova. (Din „Ucitelscaia Gazeta ") P­oetul G. Coșbuc a fost prezentat de școala bur­gheză ca un cântăreț duios, care se consumă în li­rism gratuit, în pastel. Școala burgheză a ascuns chipul ade­vărat al poetului țărănimii Universul poetic al lui G. Coș­buc a fost falsificat. Multe din poeziile lui sociale au ră­mas îngropate în paginile „Tribunei” de la Sibiu. Cele tipărite in volum au suferit diformări prin falsa interpre­tare a conținutului lor. Este cazul poeziei „Noi vrem pă­mânt”, confiscată de cavale­rii naționalismului șovin, în interesul lor. Este adevărat că poetul nu a fost un revoluționar, care cheamă massele la luptă pen­tru răsturnarea regimului burghezo-moșieresc și nimici­rea claselor exploatatoare. Coșbuc simțea însă tragedia exploatării masselor țărănești. El înțelegea că produsul mun­cii țăranului, că tot ce obține el cu trudă, tot ce adună „cu boii din mila căldurii și a ploii”, trece în visteria boie­rului. Foamea, bolile, prigoni­rile și moartea rămâneau ță­ranului. V. Arion, un apărăto­­r al feudalității române, după răs­coala țărănească de la 1907, aruncă venin asupra poeziei poetului, ca orice feudal care vede „căderea neamurilor și ridicarea gloatelor”. Și in cele mai nevinovate idile, el vede o chemare la răscoală. Spiritul de luptă, mândria demnă a țăranului muncitor l-au spe­riat pe Arion, ca și pe toți in­telectualii burghezi vânduți feudalității. Coșbuc lovea în temeliile vieții lor: „Stăpânii au scump­e nevoi. „Va­leagul” și dineuri și păsuri Și amante cu cai și mătăsuri” Mânia poetului nu este o stare sufletească trecătoare. Este o ură puternică amenin­țând cu surparea și nimicirea temeliile statului burghez o­­moșieresc care consfințește jaful rapace, exploatarea sân­geroasă a omului abrutizat de foamete și de boli... „Ați pus cu toții jurământ Să n’avem drepturi și cuvânt, Bătăi și chinuri când țipăm, Obezi și lanț când ne mișcăm Și plumbi când istoviți strigăm Că vrem pământ". Tabloul vieții țăranului muncitor ne este redat în ver­suri cuprinzând imaginea plu­garului care ară pe deal „slăbit de-amar și frânt” și care „abia-și apasă fierul în umedul pământ”, a cărui „coaje de mălai de eri”­ este cerută de ciocoi și ai cărui băieți sunt duși în război, sau de versurile : „Flămânzi copiii’n drum ne mor Și ne sfârșim de mila lor”. Dar țăranul muncitor asu­prit și istovit de mizerie, nu pleacă fruntea în așteptarea „zilei de apoi, ziua judecății” El ține capul sus, cu demni­tate și amenință : „Să nu dea Dumnezeu cel sfânt Să vrem noi sânge, nu pământ! Când nu vom mai putea răbda, Când foam­ea ne va răscula, Hristosi să fiți, nu veți scăpa Nici un mormânt L" Ura, sfânta ură a celui asu­prit de veacuri, țâșnește cu o putere uriașă. Religiozitatea lui Coșbuc se năruie aici defi­nitiv. Ea este subminată de realități sociale, care se cer rezolvate. Poetul a anticipat cu 14 ani incendiul care urma să se aprindă la 1907. De aceea, el a fost socotit de in­telectualii burghezi printre instigatorii răscoalelor din 1907. Revolta împotriva ciocoiu­lui este o stare permanentă în poezia lui G. Coșbuc. Ea a­pare în toate împrejurările : la nuntă, acasă, la horă . Ciudă mi-e pe lume mie Numai pe ciocoi, M’a plesnit și eri cu biciul Ici grămadă aș vrea să-l pui Coșbuc n’a avut ideia lim­pede a luptei de clasă, con­dusă de forța puternică și or­ganizată a oamenilor muncii, de partidul Mizeria însă nu proletariatului subminează forța poporului. In mijlocul său se găsesc destule puteri capabile să răstoarne jugul asupririi. Optimismul lui Coș­buc este forța nesecată, însuși puterea de viață a poporului: „O luptăm­ viața, deci te luptă cu dragoste de ea, cu dor”. Această atitudine eroică este o trăsătură specific populară, pe care o întâlnim exprimată în mai multe poezii. In­cunta pentru un viitor fericit, oriir’ este însuflețit de o concepție eroică asupra vieții. Viața este „pentru cel ce vrea să lupte”. Mama din „Moartea lui Fulger” crede că „viața­­ fum”, dar replica bătrânului e puternică : „Zici fum ? O, nu-i adevărat Războiu’ i de viteji purtat! Viața-i datorie grea Și lașii se ’ngrozesc de ea”. In concepția nunțării este un sterilă a re­păcat s lupți și să trăești. Omului din poezia lui Coșbuc „i-a fost drag să fie în lume”, „a prea iubit ce-a fost frumos”. Deși a trebuit să muncească pentru familie, pentru mama și pentru frații săi, el a iubit cântecul, jocul, tinerețea cu toate iluziile și bucuriile ei. Coșbuc este un mare poet pa­triot­, înțelegerea adâncă a vieții țărănești, apăsată de tirania exploatatorilor, pu­ternica simpatie pentru sufe­rințele oamenilor de la țară, se reflectă în poezia lui. Pla­iurile, munții și ogoarele țării trec pe dinaintea ochilor noștri cu bogățiile și coloritul lor nespus de viu. G. Coș­buc a iubit poporul cu o pa­siune pe care o au numai aceea care luptă pentru feri­cirea lui. Poezia lui este un reflex al vieții lui sbuciumate, al bucuriilor și nădejdilor lui. Victimă a educației sale re­ligioase, el n’a înțeles că stea­gul roșu va aduce libertatea și desrobirea pentru care s’au jertfit luptând fiii cei mai aleși ai poporului. El n’a vă­zut limpede căile de eliberare și de nimicire a tiraniei și ex­ploatării burghezo-moșierești. Mlădierea versului său, pu­terea de evocare a vieții de trudă și de luptă a țărănimii noastre exploatate de la sfâr­șitul secolului al XIX și înce­putul secolului al XX-lea, optimismul de care sunt pă­trunse, necontenita lor che­mare la viață, eposul lor, tre­buiesc văzute în primul rând. V. Cavarnali George Coșbuc, un ris vrătit împotriva orânduirii burghezo - moș­erești

Next