Gazeta Învățământului, 1949 (Anul 1, nr. 25-39)
1949-09-23 / nr. 25
Să îmbunătățim pregătirea practică a tineretului școlar la școala sovietică m imbunătă»st» m»r*u calitatea muncii instructiv-educative. Lucrul acesta reiese clar din rezultatele anului școlar trecut. Aceste rezultate strălucite nu trebui însă să ne facă să uităm unele lipsuri care mai există încă in școală noastră. Una din aceste lipsuri este formalismul în cunoștințele elevilor și, în consecință, însăși modul de predare al științelor. In cadrul procesului didactic in școală, proces care poate fi câteodată plin de succes, rămân câteva probleme neresolvate și anume: legătura dintre cunoștințele teoretice și realitatea noastră sovietică, precum și practica construcției socialiste. Aceasta face ca multi elevi,eșind din școală să nu se simtă încă destul de pregătiți pentru activitatea practică. Această lipsă a fost semnalata de tov. Molotov la Congresul al XVIII-lea al P. C. (b) al U. S.: „Numărul de tineri și tinere care termină școala medie și merg în majoritatea cazurilor la o muncă practică fiind uriaș, se ridică problema ca, înainte de terminarea școlii medii, ei să primească o oarecare pregătire pentru viitoarea lor muncă practică". Plecând de la aceste indicații, profesorii sovietici și organele învățământului au tras concluziile necesare și au obținut apoi în această direcție rezultate pozitive. Pentru înlăturarea lipsurilor care mai există a fost nevoie să se analizeze problema pregătirii practice a elevilor din școlile de 7 clase și a celor din școlile medii, cu ajutorul Academiei de Științe Pedagogice, așa cum s'a hotărît în sesiunea de la sfârșitul lunei Iunie. Sesiunea Academiei a adoptat o hotărîre care analizează o serie întreagă de probleme legate de realizarea acestei mari probleme pedagogice. S'au făcut propuneri concrete Ministerului învățământului Public și Institutelor Academiei, propunându-se tematica cercetărilor științifice. Aceste proecte trebue realizate în mod activ. Dar și școlile, cadrele didactice și organele locale ale mvământului pot și trebue să participe la rezolvarea acestei chestiuni, să ducă o serie de acțiuni pozitive în această direcție. Una din căile principale de pregătire a școlarilor pentru activitatea practică este studierea temeinică, în școală a bazelor științelor. Insă această studiere trebue organizată în așa fel ca școlarii să înțeleagă unde și cum se aplică în viață cunoștințele însușite de ei. Lămuririle profesorului să provoace, în rândurile tinerii generații, ridicarea unor probleme variate : de ce, pentru ce, cum, etc.. Elevii trebue să simtă în mod concret unitatea indisolubilă a teoriei și a practicei. Este natural că aceasta o poate face numai pedagogul care urmărește cu atenție desvoltarea științei teoretice și felul în care acționează ea asupra practicei. Pe de altă parte trebue să li se arate elevilor și cazuri când practica împinge teoria științifică spre căutarea unor noi soluții, a unor noi probleme și a unor noi descoperiri, într-un anumit domeniu al cunoștințelor omenești. Lucrările savanților ruși, ale laureaților Premiului Stalin, ale fruntașilor și stabănoviștior din fabricile, uzinele și ogoarele noastre, dau profesorilor un minunăt material instructiv și educativ. Prin studierea acestor lucrări școlarii pot fi aduși spre concepția dialectică materialistă asupra lumii, spre înțelegerea unității dintre teorie și practică. In fața școlii mai stă însă o a doua sarcină: a învăța pe școlarii noștri să lucreze nu numai cu mintea, ci și cu brațele. Este vorba de înarmarea școlarilor noștri cu o serie întreagă de cunoștințe și deprinderi practice. Aceasta înseamnă că profesorii de fizică, matematică, chimie, biologie și geografie trebue să aibă grijă ca școlarii, la lecțiile din clasă, în cadrul muncii din afara clasei și în activitatea experimentala să rezolve problemele experimentale, să învețe calculele tehnice elementare, să folosească aparatele de măsurare și să capete primele deprinderi de prelucrare a lemnului, metalelor, sticlei și materiilor plastice. Această a doua sarcină cere, în primul rând, metode active de predare a obiectelor. Profesorii de fizică, chimie și biologie trebue să aibă grijă ca școlarii să îndeplinească toate lucrările de laborator și temele practice prevăzute în programe, să facă vizite la uzinele electrice în fabrici, la stațiunile de mașini și tractoare, la muzeele regionale, etc. Este foarte important ca toată această muncă să fie planificată din timp, analizată și aprobată de consiliul pedagogic al școlii. Școlile trebue să se ocupe foarte serios de complectarea inventarului cabinetelor didactice, precum și de procurarea uneltelor și materialelor pentru atelierele didactice și camerele de lucru. In această privință practica ne arată că întreprinderile care ajută școlile și, in special, organizațiile comsomoliste din fabrici și uzine, dau un ajutor prețios. In cadrul pregătirii practice a școlarilor, o muncă interesantă este dusă de instituțiile extrașcolare: stațiunile tehnice ale copiilor, stațiunile tinerilor naturaliști, casele de pionieri, secțiile de copii ale cluburilor muncitorești, etc. Școlile trebue să strângă legătura cu aceste instituții, să participe la planificarea muncii lor și să desemneze profesori pricepuți pentru conducerea activității cercurilor. Problema pregătirii practice a școlarilor capătă acum, în perioada trecerii de la socialism la comunism, o importanță deosebită. Rezolvarea justă a acestei probleme este o etapă necesară în drumul spre rezolvarea principalei probleme a școlii din societatea comunistă: unirea învățământului cu munca productivă. V. I. Lenin scria : ....nu ne putem reprezenta idealul viitoarei societăți fără unirea învățământului cu munca productivă a tinerei generații , nici învățământul și instrucția fără muncă productivă, munca productivă fără învățământ și instrucție paralelă n'ar putea fi ridicată la înălțimea cerute ce nivelul actual al tehnicii și de situația cunoașterii științifice". (Din Ucitelscaia Gazeta) UNIVERsITATEA DIN BACU Universitatea azerbaidjană din Baku^ este vizitată adesea de oaspeți străini, de pedagogi și de alți militanți pe tărâmul cultural. Cu moscând condițiunile vieții universitare și activitatea desfășurată de Universitate, oaspeții cer de multe ori să le explicăm cum a reușit poporul azerbaidjan, care acum 30 de ani era o masă aproape compactă de analfabeți , să-și creeze un așezământ de învățământ superior cu un nivel științific atât de ridicat. Cum a putut oare acest popor, într’o perioadă atât de scurtă să creeze cadrele de învățați necesare acestei instituții?! La aceste întrebări răspund întotdeauna, că acesta este un lucru normal într’un regim socialist că un fenomen asemănător poate fi observat în orice republică din Uniunea Sovietică. Intr’adevăr până la Revoluța din Octombrie nu exista în Azerbaidjan nici un profesor "sau docent de origină azerbaidjană, și nici un așezământ de învățământ superior. Actualmente însă, în Universitatea din Baku și în cele 18 Institute ale Azerbaidjanului sovietic își fac studiile peste 20.000 studenți. Datele de care dispun îmi permit să constat faptul că, în Azerbaidjan, numărul studenților (comparativ cu acela al populației) este de 6—7 ori mai mare decât cel existent în Anglia de exemplu. Universitatea de Stat din Bacu este cea mai mare instituție de învățământ superior din Azerbaidjan, ea având peste 3000 studenți și peste 400 colaboratori științifici, între care 33 profesori și 157 docenți. Dintre colaboratorii științifici 80 la sută sunt de naționalitate azerbaidjană. In momentul creării universității, ea nu dispunea decât de 15 profesori și docenți, dintre care niciunul nu era azerbaidjan. in opera creării unor cadre de profesori Republica Azerbaidjană a căpătat un ajutor neprețuit din partea unor eminenți învățați ruși, ca de pildă academicianul N. Marr, creatorul științei lingvistice marxiste, profesorul V. Barthold, unul din cei mai mari orientaliști sovietici, academicianul I. Meșanțnov, lingvist și orientalist, etc. Acești învățați veneau special la Bacu spre a ține cursuri. Mulți din învățații Azerbaidjanului se numesc cu mândrie elevi ai acestor savanți erudiți. In prezent mulți dintre foștii absolvenți ai universității conduc ei înșiși facultăți și catedre. Printre aceștia Gaidar Guseinov doctor în filosofie este membrul Academiei Azerbaidjane, Mamed Aga Ștraliev, prorectorul universității și profesor de filologie , membrul corespondent al Academiei, Ismail Guseniov doctor în științe istorice, e membrul corespondent al Academiei; profesorul Abad Uasamov, este doctor în științe biochimice; Șamtoai Mamedov, doctor în științe chimice, Djafar Gadjiev, decan al facultății de filologie, etc. Dacă la început, prin însăși forța împrejurărilor, limba de predare în Universitate era exclusiv cea rusă, în prezent, azerbaidjanii, care formează 2/3 din numărul total al studenților, studiază în limba azerbaidjană toate cursurile, ca aspiranți, pentru a-și pregăti teza de candidat, ce reprezintă prima treaptă a titlurilor științifice. Peste 100 de aspiranți își desvoltă în prezent activitatea lor științifică în cadrul Universității din Bacu. In ultimii ani 253 de persoane au susținut disertațiile lor la universitate căpătând titlul de doctori sau candidați în științe. In decursul existenței eri, au absolvit universitatea azerbaidjană 5000 persoane, iar printre aceștia mai bine de jumătate au terminat cursurile universității în ultimii 10 ani. Numărul specialiștilor pregătiți de universitate crește din an în an, și toți acești specialiști primesc de lucru chiar din momentul obținerii diplomei. Statul Sovietic are însă cu mult înainte, grijă de condițiile materiale ale studenților. Fiecare tânăr sau tânără primită în universitate, capătă bursă lunară de la 250 până la 700 ruble (după succesele obținute la cursuri). Singura condiție pentru căpătarea bursei este aceea ca studentul să nu primească mențiuni proaste la examene. Peste 85 la sută din numărul total al studenților sunt în prezent bursieri. In afară de aceasta, cei ce vin din alte orașe, sau sate, capătă în mod gratuit locuri în căminele studențești. Biblioteca și clubul universității sunt puse în mod gratuit la dispoziția studenților. Cei ce au nevoe de odihnă sau de tratamentul medical în stațiuni balneare și climaterice sunt trimiși în sanatorii și case de odihnă în contul universității. Peste 600 de persoane și-au petrecut, în ultimul an, vacanța în stațiuni balneare și climaterice. Datorită acestor condiții, orice lucrător sau țăran are posibilitatea să-și trimită fiul, sau fiica, la Universitate. Acum câteva zile s’au terminat lucrările de primire a noi studenți la cursurile primului an universitar. Peste 50 la sută din noii studenți, sunt veni din localitățile rurale ale Azerbaidjanului. Mulți, sunt fiii muncitorilor petroliști din Bacu Trebue să amintesc, în încheere, de cercetările științifice, ce sunt desfășurate la fiecare facultate și catedră. Numai în decursul ultimiilor opt ani, învățații Universității azerbaidjane au îndeplinit 1243 lucrări științifice, cele mai multe de importanță practică pentru economia națională a Republicii. Astfel, în timpul războiului, profesorul Iusuf Mamedalieiv (actualmente președintele Academiei Azerbaidjane) a descoperit o metodă pentru îmbunătățirea producției benzinei aviatice. Alți învățați au elaborat metode noi de fabricare a medicamentelor din materii prime locale, au dat lucrări prețioase în domeniul analizei spectrale a aliajelor dure, au activat pe tărâmul cultivării legumelor, etc. Acum câtva timp, consiliul științific al facultății de biologie a organizat două sesiuni științifice în decursul cărora siaai discutat problemele combateri paraziților din agricultură. In urma cererilor colhoznicilor, au fost editate câteva broșuri asupra acestei teme. învățații Universității sunt autorii unei serii întregi de lucrări prețioase, în care sunt analizate probleme mai puțin cunoscute din domeniul istoriei, culturii, literaturii și limbii azerbaidjane. Corpul profesoral și studenții Universiății azerbaidjane simt marea grija pe care Partidul și Guvernul Sovietic o manifetă față de necesitățile lor. Și ei se strâduiesc ca activitatea lor științifică și pedagogică să contribue la ridicarea culturii socialiste a oamenilor muncii din Azerbaidjan și din întreaga Uniune Sovietică. Abdula Caraev Membru al Academiei de științe din Azerbaidjan, rector al Universității din Bacu a începerea școlilor în U. R. S. S. fost un adevărat prilej de sărbătoare Iulia Gasparean (stânga) și Lidia Cavaleva, elevele clasei a IV-a din școala nr. din Moscova duc flori profesoarei lor. v1 Studenții sovietici ajută colhoznicii în timpul vacanței de vară Un grup de studenți din Școala Superioară Pedagogică a orașului Murom din regiunea Vladimirsk au lucrat în timpul vacanței de vară pe câmpiile unui colhoz din regiune, ajutând colhoznicilor să strângă bogata lor recoltă. Timp de două săptămâni studenții împreună cu colhoznicii, au lucrat la secerat și la treerat, iar apoi la transportarea cerealelor. In orele de odihnă, ei citeau referate și conferințe pentru colhoznici cu temele cele mai variate. In timpul lucrului, ei au reușit să alcătuiască un colectiv artistic dintre localnici, care a dat câteva spectacole. La plecarea studenților, conducerea colhozului a mulțumit cu căldură Viitorilor profesori pentru sprijinul dat. La Alma-Ata s’a deschis o expoziție a copiilor Ia Palatul Pionierilor din Alma- Ata s'a deschis o expoziție de artă plastică a copiilor. Aici sunt expuse peste 700 de lucrări executate de școlari. Juriul expoziției a decernat participanților la expoziție de 18 ori premiul I, de 17 ori premiul II și de 5 ori premiul III. 65 de lucrări au fost alese pentru Expoziția Unională de artă plastică a copiilor, printre care o mare machetă a Pieții Roșii și a Mausoleului lui V. I. Lenin. Colectivul școlii medii din Tocaev și-a compiriant un post de radioficare Colectivul școlii medii din Tocarev, Raionul Telmansc, a realisat anul trecut complecta electrificare a satului și a școlii, fiind sprijinit in mod activ de sovietul local și de organizațiile de massă. Anul acesta școlarii și profesorii au hotărît să creeze in școala lor un centru de radioficare. Radioamatorii au lucrat toată vara. In camera rezervată pentru centrul de radioficare s'a instalat un amplificator, un microfon și un patefon. In clase, pe coridoare, în cancelarie și in camera pionierilor s'au instalat 18 difuzoare. In fiecare zi, înainte de începerea cursurilor și în timpul recreațiilor mari, se transmit noutățile școlare. Cu ajutorul centrului de radioficare se desfășoară o intensă muncă de agitație. In fața microfonului vorbesc cei mai buni școlari, pionierii, comsomoliștii și profesorii. Profesorul Piotr Achimovici Stepanov a sărbătorit 40 ani de muncă pedagogică Profesorul Piotr Achimovici Stepanov a întrunit de curând 40 de ani de muncă pedagogică. O mare parte din acești ani profesorul Stepanov a fost profesor în regiunea Cicalov, iar acum este profesor de fizică și matematică în școala de 7 ani din satul Arhanghelsc—Golițin, Republica Mordovină. Bătrânul profesor își iubește fierbinte profesiunea. El și-a cucerit respectul și dragostea școlarilor, a părinților și a tovarășilor de muncă. Dragostea sa fierbinte pentru arta pedagogică bătrânul profesor Stepanov a transmis-o copiilor săi: cele trei fete ale lui Piotr Achimovici sunt și ele profesoare. Familia de pedagogi a Stepanovilor, în frunte cu Piotr Achimovici, cel mai bătrân profesor din Republica Mordvină, este înconjurată de dragostea și respectul întregei Republici. Universitățile au început noul an școlar la Universitatea de Stat „Lomonosov” din Moscova Prima lecție a unei profesoare sovietice In ziua de 1 Septembrie 1949, Raisa Fedorovna Andreeva a ținut prima lecție din viața ei. Cu demnitate și cu încredere în puterile sale, ascunzându-și emoția, ea a intrat in clasa a V-a, cu mâinile încărcate de flori. — Bună dimineața copii ! — spuse tânăra profesoară, uitându-se prietenos la toți copiii. Aceștia, ridicându-se liniștiți în picioare, au salutat pe noua lor profesoară și o cunoașteau din ajun, când a stat de vorbă cu dânșii ca dirigintă și le-a vorbit despre prietenia din clasă, despre munca în colectiv și foloasele ei, despre ajutorul reciproc, despre atrăgătoarea muncă din grădina școlii, despre excursiile în pădure și pe câmp, despre vizitarea gradinei zoologice, a teatrelor și cinematografelor, despre cerințele sale față de ei. Acum, copiii așteaptă nerăbdători să vadă ce le va mai povesti Raisa Fedorovna, ce lucruri noi le va aduce la cunoștință. Tânăra profesoară și-a pregătit mult timp prima lecție de botanică. Ea a consultat o mulțime de cărți, și-a amintit de excursia in orașul Mieiurinsc, cu ocazia căreia a cules multe impresii. S’a hotărît să pornească, discuția cu elevii, de la cuvintele lui Ivan Vladimirovici Miciurin: „Omul poate și trebue să creeze tipuri noi de plante, mai bine decât natura”. Oprindu-se asupra acestui lucru, Raisa Fedorovna a început să chibzuiască asupra felului cum trebue să explice copiilor, mai simplu și mai accesibil, că oamenii noștri de știință studiază profund viața plantelor, reușind să creeze forme noi, necesare Patriei socialiste. Planul lecției devenea tot mai clar și mai precis. Profesoara și-a stabilit scopul lecției: elevilor li se va face o primă prezentare a botanicii, li se va povesti despre răspândirea plantelor pe pământ, se va accentua folosul lor, se vor arăta caracterele plantelor tehnice și medicinale, transformarea plantelor sălbatice in plante de cultură, etc. In concluzie, ea s’a hotărit să le arate, în culori cât mai vii, tabloul transformării naturii din Patria noastră, după planul tovarășului Stalin, adică să atingă problema perdelelor protectoare de păduri. Acesta a fost planul primei lecții a profesoarei Andreeva. Nu toate cele prevăzute s’au realizat. Dar important este faptul că, chiar de la începutul activității sale pedagogice, tânăra profesoară și-a ales o metodă justă: ea a prezentat școlarilor materialul în lumina actualității, in lumina realizărilor științei moderne. Când planul a fost — în linii generale — terminat, Raisa Fedorovna a analizat și problema intuiției. Toamna, profesorii de biologie din școlile de la țară au material intuitiv din belșug. De pe pragul școlii în care venise tânăra noastră profesoară, se vedea o pădure întinsă. In jurul școlii se întindea grădina. Profesoara a hotărît să facă prima jumătate a lecției in clasă, iar a doua în grădina școlii. Lecția următoare a hotărît să o țină în pădure. Dar nici în clasă, un profesor de biologie nu trebue să intre cu mâinile goale. Raisa Fedorovna știa lucrul acesta încă de pe când era pe băncile școlii. Cât a fost in școală ea a iubit mai mult pe profesorul de chimie și pe profesoara de biologie, care veneau totdeauna la lecție încărcați cu material intuitiv. Acest material înviora lecțiile și ușura înțelegerea celor explicate. Urmând exemplul profesorilor săi și ținând minte indicațiile experimentatului profesor de metodica biologiei, din Institutul Pedagogic, Raisa Fedorovna a strâns o mulțime de material intuitiv pentru lecția din clasă. In ajunul lecției ea s’a dus la stațiunea biologică din apropiere, de unde s’a întors cu foarte multe plante, potrivite pentru lecție. Lucrul acesta a înviorat expunerea lecției. Copiii au ascultat cu atenție și cu interes tot ce li s’a spus despre plantele care îi înconjoară, despre plantele din Nord, din pustiuri și din fundul mărilor. Totul era clar pentru ei. Cel mai interesant li s’a părut faptul că din plantele sălbatice se pot obține plante de cultură, din care se scot și produse alimentare și țesături și coloranți și multe altele. Deosebit de interesantă fost povestirea despre coc & sacâz, tânăra plantă care se cultivă acum în Țara Sovietică; ei au ascultat cu emoție descrierea luptei oamenilor noștri de știință, pentru a scoate o cantitate maximă de cauciuc din fiecare rădăcină de coc-sacâu. Partea a doua a secției, desfășurată în grădina școlii, a fost la fel de interesantă. E drept că școlarii au văzut deocamdată numai câteva feluri de varză. Dar, perspectiva atrăgătoare, arătată de profesoară, i-a cucerit pe toți. Ei vor munci, vor căuta, vor experimenta... îndată după ce profesoara a doit tema pentru acasă, a sunat de ieșire. Prima lecție a profesoarei Andreeva, se terminase. Copiii au înconjurat pe noua lor profesoară. Fiecare căuta să-i spună ceva sau să o întrebe despre ceva. — Școala noastră o să aibă și ea un colț viu al naturii? — Cât de curând. — Am să aduc mâine o veveriță pentru colțul viu. — a făgăduit unul dintre băeți. — Eu am să aduc peștișori pentru acvariu. — Eu am să aduc flori, întrebările copiilor și dorințele lor de a face căt mai curând un colț al naturii vii în școală, arată că tânăra profesoară a și început să cucerească inimile lor. Raisa Fedorovna a făcut și unele greșeli la prima lecție. Directorul de studii i le-a arătat cu mult tact. Profesoara a primit cu recunoștință aceste indicații și a făgăduit că în viitor să evite asemenea greșeli. 11. Vladimirov satul Alabușevo, regiunea Moscova. (Din „Ucitelscaia Gazeta ") Poetul G. Coșbuc a fost prezentat de școala burgheză ca un cântăreț duios, care se consumă în lirism gratuit, în pastel. Școala burgheză a ascuns chipul adevărat al poetului țărănimii Universul poetic al lui G. Coșbuc a fost falsificat. Multe din poeziile lui sociale au rămas îngropate în paginile „Tribunei” de la Sibiu. Cele tipărite in volum au suferit diformări prin falsa interpretare a conținutului lor. Este cazul poeziei „Noi vrem pământ”, confiscată de cavalerii naționalismului șovin, în interesul lor. Este adevărat că poetul nu a fost un revoluționar, care cheamă massele la luptă pentru răsturnarea regimului burghezo-moșieresc și nimicirea claselor exploatatoare. Coșbuc simțea însă tragedia exploatării masselor țărănești. El înțelegea că produsul muncii țăranului, că tot ce obține el cu trudă, tot ce adună „cu boii din mila căldurii și a ploii”, trece în visteria boierului. Foamea, bolile, prigonirile și moartea rămâneau țăranului. V. Arion, un apărător al feudalității române, după răscoala țărănească de la 1907, aruncă venin asupra poeziei poetului, ca orice feudal care vede „căderea neamurilor și ridicarea gloatelor”. Și in cele mai nevinovate idile, el vede o chemare la răscoală. Spiritul de luptă, mândria demnă a țăranului muncitor l-au speriat pe Arion, ca și pe toți intelectualii burghezi vânduți feudalității. Coșbuc lovea în temeliile vieții lor: „Stăpânii au scumpe nevoi. „Valeagul” și dineuri și păsuri Și amante cu cai și mătăsuri” Mânia poetului nu este o stare sufletească trecătoare. Este o ură puternică amenințând cu surparea și nimicirea temeliile statului burghez omoșieresc care consfințește jaful rapace, exploatarea sângeroasă a omului abrutizat de foamete și de boli... „Ați pus cu toții jurământ Să n’avem drepturi și cuvânt, Bătăi și chinuri când țipăm, Obezi și lanț când ne mișcăm Și plumbi când istoviți strigăm Că vrem pământ". Tabloul vieții țăranului muncitor ne este redat în versuri cuprinzând imaginea plugarului care ară pe deal „slăbit de-amar și frânt” și care „abia-și apasă fierul în umedul pământ”, a cărui „coaje de mălai de eri” este cerută de ciocoi și ai cărui băieți sunt duși în război, sau de versurile : „Flămânzi copiii’n drum ne mor Și ne sfârșim de mila lor”. Dar țăranul muncitor asuprit și istovit de mizerie, nu pleacă fruntea în așteptarea „zilei de apoi, ziua judecății” El ține capul sus, cu demnitate și amenință : „Să nu dea Dumnezeu cel sfânt Să vrem noi sânge, nu pământ! Când nu vom mai putea răbda, Când foamea ne va răscula, Hristosi să fiți, nu veți scăpa Nici un mormânt L" Ura, sfânta ură a celui asuprit de veacuri, țâșnește cu o putere uriașă. Religiozitatea lui Coșbuc se năruie aici definitiv. Ea este subminată de realități sociale, care se cer rezolvate. Poetul a anticipat cu 14 ani incendiul care urma să se aprindă la 1907. De aceea, el a fost socotit de intelectualii burghezi printre instigatorii răscoalelor din 1907. Revolta împotriva ciocoiului este o stare permanentă în poezia lui G. Coșbuc. Ea apare în toate împrejurările : la nuntă, acasă, la horă . Ciudă mi-e pe lume mie Numai pe ciocoi, M’a plesnit și eri cu biciul Ici grămadă aș vrea să-l pui Coșbuc n’a avut ideia limpede a luptei de clasă, condusă de forța puternică și organizată a oamenilor muncii, de partidul Mizeria însă nu proletariatului subminează forța poporului. In mijlocul său se găsesc destule puteri capabile să răstoarne jugul asupririi. Optimismul lui Coșbuc este forța nesecată, însuși puterea de viață a poporului: „O luptăm viața, deci te luptă cu dragoste de ea, cu dor”. Această atitudine eroică este o trăsătură specific populară, pe care o întâlnim exprimată în mai multe poezii. Incunta pentru un viitor fericit, oriir’ este însuflețit de o concepție eroică asupra vieții. Viața este „pentru cel ce vrea să lupte”. Mama din „Moartea lui Fulger” crede că „viața fum”, dar replica bătrânului e puternică : „Zici fum ? O, nu-i adevărat Războiu’ i de viteji purtat! Viața-i datorie grea Și lașii se ’ngrozesc de ea”. In concepția nunțării este un sterilă a repăcat s lupți și să trăești. Omului din poezia lui Coșbuc „i-a fost drag să fie în lume”, „a prea iubit ce-a fost frumos”. Deși a trebuit să muncească pentru familie, pentru mama și pentru frații săi, el a iubit cântecul, jocul, tinerețea cu toate iluziile și bucuriile ei. Coșbuc este un mare poet patriot, înțelegerea adâncă a vieții țărănești, apăsată de tirania exploatatorilor, puternica simpatie pentru suferințele oamenilor de la țară, se reflectă în poezia lui. Plaiurile, munții și ogoarele țării trec pe dinaintea ochilor noștri cu bogățiile și coloritul lor nespus de viu. G. Coșbuc a iubit poporul cu o pasiune pe care o au numai aceea care luptă pentru fericirea lui. Poezia lui este un reflex al vieții lui sbuciumate, al bucuriilor și nădejdilor lui. Victimă a educației sale religioase, el n’a înțeles că steagul roșu va aduce libertatea și desrobirea pentru care s’au jertfit luptând fiii cei mai aleși ai poporului. El n’a văzut limpede căile de eliberare și de nimicire a tiraniei și exploatării burghezo-moșierești. Mlădierea versului său, puterea de evocare a vieții de trudă și de luptă a țărănimii noastre exploatate de la sfârșitul secolului al XIX și începutul secolului al XX-lea, optimismul de care sunt pătrunse, necontenita lor chemare la viață, eposul lor, trebuiesc văzute în primul rând. V. Cavarnali George Coșbuc, un ris vrătit împotriva orânduirii burghezo - moșerești