Gazeta Învățământului, 1952 (Anul 4, nr. 144-195)

1952-01-05 / nr. 144

Pag. 2 GAZETA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI Atunci când lucrăm cu mai multe clase Și planificăm lecțiile este foarte important să determinăm just locul și caracterul muncii individuale a copiilor. Adesea, în­vățătorul dă de lucru clasei cu­­ care nu lu­crează direct, nu cu scopul, de a rezolva anumite probleme, pe care le pune lecția, ci numai pentru a da de lucru copiilor, cât timp va lucra cu cealaltă clasă. Munca individuală în timpul lecției poate fi productivă numai atunci când este bine chibzuită și serios pregătită. Munca individuală a elevilor trebue să se facă sub conducerea învățătorului și să se bizuie pe cunoștințele și deprinderile elevilor. Când se lucrează cu mai multe clase, este necesar ca unele lecții să fie strâns legate între ele nu numai prin conținut, dar și din punct de vedere al organizării. Stabilirea acestei legături este foarte im­portantă mai ales atunci când munca indi­viduală a elevilor este pregătită­­ de învă­țător din timp, cu două, sau trei zile îna­inte. Faptul acesta îl obligă pe învățător să-și planifice munca, pe care o face cu copiii, nu numai pentru ziua următoare, ci pentru mai multe zile. Un astfel de plan se alcătuește la început în linii gene­rale, învățătorul trasează în cuprinsul lui numai conținutul câtorva lecții. Pentru a planifica cu câteva zile înainte conținutul unor lecții, învățătorul trebue să cunoască amănunțit materialul de stu­diu. Sarcina învățătorului nu constă numai în repartizarea justă a materialului pe ore, ci și în stabilirea unei legături strânse în­tre ele. In planul de muncă lecțiile trebue să fie prezentate după un anumit sistem. Uneori, când învățătorul predă la două clase acelaș obiect, ca de pildă gramatica, aritmetica și, deși are de lucru cu mate­rial diferit pentru fiecare clasă, totuși fo­losește noțiuni și imagini înrudite, are po­sibilitatea să strângă la un loc pe copiii mici și pe cei mari și să lucreze împreună. Dăm un exemplu, învățătorul face exerci­ții gramaticale cu elevii din clasa IV-a. La această muncă asociază și pe elevii din clasa a II-a. Elevii din clasa a II-a se ocupă de cuvintele din propozițiunile scrise pe tablă pentru analiza grama­ticală care exprimă o acțiune, o în­sușire, găsesc întrebările la care răs­pund unele cuvinte, caută vocalele ne­accentuate, anumite consonante, etc. Ele­vii din clasa a IV-a analizează aceleași cuvinte ,arătând formele lor gramaticale, structura lor morfologică, schimbându-le la cererea învățătorului, încă un exemplu : La ora de gramatică, învățătorul intențio­nează să dea elevilor mai mici o lucrare individuală ca, de pildă să copieze de pe tablă, un text și să pună accentele în cu­vintele subliniate. Elevii fac această lu­crare oral, în prealabil, sub îndrumarea în­vățătorului. Citesc propozițiunile și anali­zează cuvintele subliniate, arătând din câte silabe este format fiecare cuvânt și pe care silabă cade accentul, învățătorul atrage în această analiză și pe elevii mai mari, com­plicând tema. Se cere de pildă, să arate vocalele accentuate și neaccentuate din cu­prinsul altor cuvinte din propozițiune, să găsească cuvinte care au aceeași rădăcină cu anumite cuvinte din text, să le subli­nieze și să alcătuiască propozițiuni cu aju­torul lor, etc. Tot așa se poate face cu două clase o lecție de aritmetică, făcând exerci­ții orale cu copiii. Lecția cu două clase este utilă pentru faptul că disciplinează pe copii, le creează încă de la început dra­gostea de muncă, trezește atenția și inte­resul pentru obiectul care se predă. De­­aceea, este foarte important ca această muncă să nu se desprindă din restul lec­ției, ci să fie folosită de învățător ca punct de plecare pentru desfășurarea mai de­parte a lecției. In majoritatea cazurilor, învățătorul care lucrează cu mai multe clase trebue să în­ceapă lecția dând lucrări individuale fie­cărei clase. Caracterul acestor lucrări se va deosebi după conținutul și tipul lecției. Lecțiile cu două clase sunt de trei feluri: a) lecție în care se învață, în amândouă clasele, material nou; b) lecție în care o clasă învață material nou, iar cealaltă fi­xează, repetă sau înregistrează materialul învățat; c) lecție în care amândouă cla­sele repetă materialul învățat. Pentru învățător este mai ușor să dea lucrări individuale elevilor mai mari decât celor mici. Copiii mai mari au mai multe cunoștințe, înțeleg lucrările mult mai re­pede decât cei mici, au mai multă price­pere și sunt mult mai deprinși să facă sin­guri lucrările date de învățător. Datorită acestui fapt, învățătorul poate să dea co­piilor mai mari o lucrare și să-i organi­zeze pentru muncă individuală. El poate astfel să-și facă timp pentru a explica ma­terialul nou copiilor mai mici. Lecția se poate alcătui și astfel, învățătorul dă mai întâi lucrări individuale elevilor mai mici. Lucrul acesta este posibil și corespunde scopului urmărit dacă lucrarea individuală, pe care o dă învățătorul pentru studiul materialului nou, este strâns legată de lu­crarea făcută de elevi acasă și se bazează în întregime pe materialul învățat atunci. Astfel, de pildă, dacă învățătorul explică scăderea numerelor până la 20, când trec de 10 (15—7) este evident că trebue să repete cu copiii cum se împart cifrele în părțile lor componente (7=5-1­2), scăde­rea din 10 (10—2) și scăderea a două nu­mere când rezultatul este 10 (15—5). Toate acestea au fost învățate, și în legă­tură cu ele elevii au făcut exerciții la lecțiile precedente. Desfășurarea lecției depinde de clasa cu care începe învățătorul munca directă cu copiii. Dacă învățătorul dă o lucrare individuală copiilor mai mici la începutul lecției, explicarea materialului nou se face în a doua jumătate a lecției. Copiii mai mari capătă explicații asupra materialului nou în prima jumătate a lecției. Când stabilește modul cum se va desfășura lec­ția, învățătorul nu trebue să uite că munca directă cu copiii depinde, în primul rând, de caracterul materialului de studiu pe care îl va explica copiilor. Dacă materialul se însușește greu și va fi nevoie, după explicații, să fixeze materialul nou în aceeași lecție, învățătorul va trebui să dea explicațiile în prima jumătate a orei. In timp ce într'o clasă se dau explicații, copiii din cealaltă clasă se pregătesc sin­guri pentru munca cu învățătorul: își re­văd lucrările făcute acasă, copiază de pe tablă textul dat de învățător, citesc mate­rialul nou din carte, etc. Explicarea noului material, atât într’o clasă cât și în cealaltă, se termină printr’o lucrare individuală. Copiii își încep lucra­rea sub supravegherea directă a învățăto­rului. Pentru aceasta, se iau câteva minute din timpul prevăzut pentru explicarea ma­terialului nou. Apoi elevii lucrează sin­guri. Ei fac în clasă o parte din lucrare, folosind timpul care le-a rămas și fac res­tul lucrării acasă. In clasă, unde învăță­torul a explicat materialul nou în a doua jumătate a orei, copiii fac numai o mică parte din lucrarea individuală. Lucrarea o încep în clasă și o termină acasă. Când se planifică lecția care într'o clasă începe cu studiul materialului nou, iar în cealaltă clasă cu fixarea sau repe­tarea materialului învățat sau cu contro­lul cunoștințelor elevilor, desfășurarea muncii depinde de clasa la care se face o lecție nouă. De pildă, dacă trebue să explice un material nou copiilor mai mari, învățătorul începe lecția cu elevii mai mici, iar elevii mai mari încep lecția cu munca individuală. Acest început de lecție, când o clasă învață material nou, iar cealaltă repetă sau fixează materialul, sau în care se face controlul cunoștințelor copiilor, este un început obișnuit. Dacă clasa în care se face repetarea sau fixarea materia­lului învățat a primit încă din lecția tre­cută o temă pentru muncă individuală sau dacă copiii continuă munca făcută în parte acasă, atunci învățătorul poate începe lec­ția direct cu cealaltă clasă. In majoritatea cazurilor, învățătorul trebue să respecte această regulă : să înceapă lecția, dând munca individuală clasei pentru care a prevăzut repetarea sau fixarea­­ materialu­lui învățat sau să dea o lucrare scrisă, pentru a controla cunoștințele elevilor. Faptul acesta dă posibilitate învățătorului să folosească o mare parte din timp pentru a explica materialul nou în cealaltă clasă. Totuși, trebue să ținem seama că este ab­solut necesar să prevedem în clasa în care se face repetarea sau fixarea materialului învățat, 10—15 minute în care învățătorul lucrează direct cu copiii, după efectuarea muncii individuale. Explicarea noului material și munca in­dividuală a copiilor la aceeaș oră se pla­nifică după acelaș procedeu ca și lecția la care se învață material nou în amândouă clasele. Lecția la care se repetă materia­lul învățat, în amândouă clasele, nu pre­zintă nicio greutate deosebită la organi­zarea ei. La aceste lecții învățătorul are posibilități mult mai largi pentru a efec­tua munca individuală cu elevii, decât la cele două tipuri de lecții, amintite mai sus. La planificarea lecției cu trei sau patru clase, împărțirea timpului este condiționată în special de gradul muncii în fiecare clasă­ de complexitate . Evident că, în clasa în care materialul lecției este mai complex, trebue acordat mai mult timp pentru munca directă a învățătorului cu copiii. Ca regulă, învățătorul trebue să rezerve mai mult timp pentru predarea materialului nou. In clasele în care munca individuală, bazată pe un material pregătit dinainte, poate să ocupe o­­ bună parte din lecție, munca directă a învățătorului nu ocupă mai mult de 5 sau 10 minute. Tim­pul acesta este suficient pentru revederea lucrărilor elevilor, pentru a da anumite îndrumări, sau pentru a schimba tema. Când predă un material nou, învățătorul dă elevilor la începutul lecției o scurtă lucrare pentru munca individuală, ca de pildă , să­ confrunte lucrarea scrisă" acrul*i cu textul de pe tablă, să confrunte dacă au rezolvat corect problemele și exercițiile făcute acasă, cu rezultatul dat de învățător, să examineze un obiect de studiu sau imaginea lui, să facă anumite observații după indicațiile învățătorului, să-și aducă aminte de materialul învățat și să pregă­tească răspunsurile la întrebările puse de învățător, etc. U. R. S. S. ME­I­M­V­A­T­A Pentru învățătorii care predau la două sau mai multe clase Planificarea și predarea lecției înflorirea culturii în satele colhoznice O puternică lumină electrică luminează seara străzile largi ale satului Nicolscoe din raionul Cuzneți, regiunea Penza. Un număr de 3 stațiuni hidroelectrice furni­zează curent electric fermelor pentru creș­terea vitelor, întreprinderilor auxiliare, instituțiilor sătești și unui număr de 1.280 de locuințe ale colhoznicilor din artelul agricol „Drumul spre comunism“. Colhoznicii acordă o mare atenție des­­voltării culturii. In sat funcționează o școală medie și două școli de 7 ani, 2 clu­buri, 3 biblioteci, 2 stațiuni de amplifi­care colhoznice, care deservesc 800 de abonați. Locuitorii satului primesc peste 300 exemplare de ziare și reviste. In anii regimului sovietic jumătate din numărul populației mature din satul Ni­colscoe a absolvit școli medii și superioa­re și și-a îmbogățit cunoștințele urmând la diferite cursuri. In regiunea Penza sunt multe astfel de sate. Cultura satelor colhoznice s’a des­­voltat în ritm impetuos în anii Cincina­lului de după război. Tradiționalele târguri de cărți organizate toamna se bucură de o mare popularitate- Anul acesta valoarea cărților vândute în cadrul unor astfel de târguri s’a cifrat la suma de 1.200.000 ruble. Numai colhoznicii din artelurile agricole: „Miciurin”, „Voroșilov“, și „Crasnoarmeeț" din raionul Cuznețc au cumpărat cărți în valoare de 20.000 ruble. Minunatele realizări în învățământul sovietic în anul 1951 In anul 1951, în U.R.S.S. s’au alo­cat pentru învățământul public 59 miliarde ruble. In ultimii 20 de ani, numărul șco­lilor medii din U.R.S.S. s’a mărit de peste patru ori, iar numărul școlilor de 7 ani a crescut de peste opt ori. După Marele Război pentru Apărarea Pa­triei, numai în R.S.F.S.R. s’au refăcut și construit 8.000 de școli care pot să cuprindă peste 1.000.000 de elevi. In anul 1951 s’au construit în R.S.F.S.R. 1860 de clădiri școlare, din­tre care majoritatea au început să funcționeze din prima zi a anului șco­lar. 570 de școli noi s’au deschis în 1951 în Ucraina, 423 de școli în Ka­­zahstan și sute de școli în alte republici. La 1 Septembrie 1951, în școlile din orașele și satele Uniunii Sovietice au intrat peste 37.000.000 de elevi. A­­cest număr întrece de peste patru ori numărul de elevi din Rusia prerevolu­­ționară. Deosebit de mult a crescut nu­mărul elevilor în Republicile naționale, care fuseseră la marginile vechii Rusii țariste. De pildă, în școlile din Uzbe­kistan sunt astăzi de 65 de ori mai mulți elevi decât înainte de Revoluție, iar în Kazahstan de 42 ori In Uniunea Sovietică funcționează școli în mai mult decât o sută de limbi ale popoarelor din U.R.S.S. Peste 40 de naționalități au căpătat deabia după Revoluție un alfabet al lor propriu. In regiunea autonomă Tuvină, a cărei populație nu avea scriere proprie până în anul 1917 și era aproape total anal­fabetă, există astăzi 183 de școli cu 27.000 de elevi, o școală pedagogică, un tehnicum agricol, școli sanitare și cooperatiste, etc. Editurile didactico-pedagogice so­vietice au tipărit în anul 1951, 166 mi­lioane exemplare de manuale pentru elev. 1.600.000 de cadre didactice lucrea­ză în școlile Uniunii Sovietice. Majo­ritatea lor s’au pregătit pentru această muncă în anii puterii sovietice. In U.R.S.S. există peste 370 de școli su­perioare și institute pedagogice și a­­proape 700 școli medii pedagogice, în care învață sute de tineri și tinere so­vietice. In universitățile, institutele și tehni­­cismurile sovietice învață 2.720.000 de­­ studenți. Numai in anul 1951" " școlile speciale medii și superioare au dat eco­nomiei naționale a țării 463.000 de ti­neri specialiști. Institutele tehnice au dat aproape 30.000 de ingineri, iar universitățile și institutele de învățământ pedagogic au dat aproape 80.000 de profesori pen­tru școli și tehnicumuri. Agricultura a primit 12.000 de ti­neri specialiști. In toamna anului 1951, cele 95 de academii și institute agricole au primit în anul 1­25.000 de tineri și tinere. In perioada cincinalului stalinist de după război s-au editat pentru studenții sovietici peste 2.000 de titluri de ma­nuale și lucrări, cu un tiraj total de pes­te 36.000.000 exemplare. In legătură cu examenele din învățământul superior Examenele sunt o parte integrantă a procesului de învățământ din școala supe­rioară sovietică. Pregătirea pentru exa­mene permite fiecărui student să-și sinte­tizeze nu numai cunoștințele dobândite la prelegeri și la lucrările practice, ci și cunoștințele culese din cărți și în timpul practicii în producție. Examenele sunt, în acelaș timp cel mai important mijloc de control și evidență a învățăturii stu­denților . Ministerul învățământului Superior al U.R.S.S. a elaborat în luna Mai 1951 o nouă hotărîre în legătură cu examenele în școlile superioare. Această hotărîre lărgește drepturile conducătorilor institu­telor superioare de învățământ în privința rezolvării problemelor concrete care a­­par în procesul muncii didactice. Con­ducătorii institutelor de învățământ supe­rior trebue să asigure o înaltă exigență față de cunoștințele studenților. Hotărî­­rea subliniază în mod deosebit rolul de răspundere al catedrelor și al tuturor ca­drelor universitare, atât în organizarea pregătirii studenților cât și în desfășurarea examenelor. Primul punct al hotărîrii arată că uni­cul criteriu de apreciere a învățăturii stu­denților este examenul dat în termenul stabilit. Astfel, numai examenul dă o a­­preciere obiectivă și stabilită în mod ofi­cial cu privire la succesele obținute de studenți într'o anumită perioadă de timp. Un element organizatoric deosebit de însemnat este alcătuirea justă și publica­rea la timp a programelor examenelor. Aceste programe permit studenților să-și planifice din vreme munca de studiere materialului pentru examene. In legătură­­ cu aceasta, hotărîrea arată că programul examenelor trebue alcătuit de către de­can, această muncă de răspundere nepu­tând fi încredințată colaboratorilor teh­nici ai instituțiilor de învățământ superior. La alcătuirea programului examenelor, decanul trebue să țină seama de complexi­tatea diferitelor discipline și de timpul pe care-1 cer ele pentru pregătire, de con­dițiile în care s’au ținut cursurile respec­tive, etc. Toate acestea vor arăta care este cea mai­ justă repartizare a exame­nelor în timp, care examene trebue date la începutul sesiunii și care trebue lăsate la sfârșit. Decanul poate să țină seama și de dorințele studenților, dacă acestea nu contrazic cerințele metodologice și pot contribui la ridicarea calității cunoștințe­lor. Un program de examene bine stabilit exclude împărțirea mecanică a timpului rezervat pentru sesiune. într-o serie de cazuri este mult mai just ca pentru reca­pitularea materiei în vederea examenului să se rezerve pentru o disciplină 5—6 zile, în timp ce pentru asta se rezervă numai 2 sau 3 zile. O trăsătură caracteristică a școlii su­perioare sovietice este legătura strânsă dintre teorie și practică în procesul de învățământ. Această legătură trebue să se manifeste și în cadrul examenelor. In a­­cest sens, hotărîrea arată că la examene trebue să se verifice atât cunoștințele stu­denților în domeniul teoriei, cât și deprin­derile de aplicare a cunoștințelor la rezol­varea problemelor practice . Noua hotărîre, la fel ca și cea prece­dentă, recomandă ca examenele să se facă pe bază de bilete. Acest sistem de verifi­care a cunoștințelor studenților are multe avantaje. Discutând conținutul biletelor, catedra poate asigura linia ideologică­­politică și formularea precisă a întrebări­lor pentru examen. Această metodă de e­­xaminare nu exclude însă întrebările ver­bale puse de examinator. In acest caz însă trebue să se asigure ca nici o problemă să nu se repete în cursul examenelor, iar formularea întrebărilor să fie precisă și limpede, astfel încât tuturor studenților să li se pună în față aceleași cerințe. Bi­neînțeles că este mai ușor să se respecte toate aceste cerințe atunci când se folo­sesc biletele dar, în unele cazuri, cate­drele pot găsi că pentru anumite discipli­ne este mai potrivită forma de examinare prin întrebări directe. Examinatorii trebue să pună întrebări suplimentare numai în cazul când un stu­dent n’a răspuns destul de precis sau des­tul de cuprinzător la întrebările din bilet, sau dacă există bănuiala că Studentul nu s’a pregătit suficient pentru examen. In această privință, o cerință metodologică importantă este ca examinatorul să știe să asculte pe student până la capăt, fără a-l întrerupe cu întrebările suplimentare. Problemele metodologice ridicate de pregătirea și desfășurarea examenelor trebue să fie rezolvate de fiecare catedră în parte, pe baza principiilor generale după care se conduce școala superioară sovietică. (După un articol de docent S. I. Zino­viev, publicat in Vestnic Vissel Școli) Noi fabrici și uzine In anii puterii sovietice R.S.S. Kirghi­­ză s’a transformat­­ într’o republică cu o industrie desvoltată. Sutele de întreprin­deri industriale, — uzine și fabrici, mine și schele petrolifere — construite în acea­stă perioadă, dau țării cărbune și petrol, mașini agricole și strunguri, țesături de mătase și lână, piele și încălțăminte, con­serve și zahăr. Industria acestei republici continuă să crească și să se desvolte. Pe an ce trece se construesc mereu noi întreprinderi, se reconstruesc și se lărgesc cele vechi. In așezarea Rebad­e este în curs de construc­ție un mare combinat pentru prelucrarea cărnii­ Aici s-a terminat construcția unei uzini electrice, a unui frigider și a unei secții pentru prelucrarea cărnii și a gră­simii. O parte a acestui combinat func­ționează livrând țării primele sale produ­se. Se lărgește și combinatul pentru pre­lucrarea cărnii din orașul Frunze, care navagi și în R.S.S. Kirghiză se îmbogățește cu un frigider și utilaj nou." In republică se construesc deasemeni, câteva fabrici noi pentru prelucrarea un­tului și brânzei. Pe una din pășunele al­pine ale regiunii Isc-Culskî, s’a terminat de curând construcția unei fabrici de brân­zeturi, care va prelucra anual circa 1.000 tone de lapte. In această întreprindere toa­te procesele de fabricație sunt mecanizate. Se termină deasemenea construcția fabri­cii de produse lactate din Qșc și a fabri­cii de unt de la Krîl-Kirsk. In 1952 la Ana­niev va începe construcția unei fabrici de unt și a altor întreprinderi pentru prelu­crarea laptelui. In raionul Panfilov, regiunea Frunze, a început construcția primei fabrici de iută din republică. Se lărgește considerabil ca­pacitatea fabricii pentru prelucrarea câne­pii, din orașul Frunze. Revoluția din 1905—1907 a fost un eveni­ment istoric a cărui influe­nță a depășit gra­nițele Rusiei. Experiența vastă câștigată de massele revoluționare în lupta împotriva asu­pririi și exploatării, formele de luptă folosite în anii revoluției, principiile strategice și tac­tice elaborate de Lenin și Stalin pentru Par­tidul proletariatului în revoluția burghezo­­democratică, — toate acestea au devenit un bun al proletariatului internațional. O înrâurire deosebit de puternică a avut re­voluția din 1905—1907 asupra mișcării mun­citorești din țara noastră. Se știe că mișcarea muncitorească dela noi s’a desvoltat într’o vreme când centrul miș­cării revoluționare se mutase din Apusul în Răsăritul Europei. Din această pricină — așa cum ne învață tov. Gh. Gheorghiu-Dej — „în­cepând cu crearea primelor cercuri muncito­rești, cursul întregii desvoltări a mișcării noa­stre muncitorești este influențat de cursul mișcării revoluționare din Rusia” (Gh. Gheor­­ghiu-Dej : „30 de ani de luptă a Partidului sub steagul lui Lenin și Stalin”). Se înțelege că un eveniment de amploarea revoluției din 1905—1907 nu putea trece fără a lăsa urme adânci în istoria mișcării muncitorești din țara noastră. Prin însăși caracterul său, prin obiectivele sale, prin sarcinile pe care și le punea, prin forțele participante, revoluția din 1905—1907 a trebuit să aibă o influență con­siderabilă asupra proletariatului din Româ­nia. In raportul său „30 de ani de luptă a Par­tidului sub steagul lui Lenin și Stalin”, tov. Gheorghiu-Dej scoate în evidență caracterul specific al evoluției României în perioada des­­voltării capitaliste, și anume faptul că bur­ghezia a căzut la înțelegere cu moșierimea pentru a înăbuși lupta poporului. In condițiile trecerii capitalismului spre stadiul imperialist, la începutul secolului al XX-lea, economia ță­rii noastre păstra puternice rămășițe feudale, la baza înțelegerii între burghezie și moșie­­rime fiind menținerea marii proprietăți moșie­rești asupra pământului. Sângeroasa exploa­tare a țărănimii de către moșieri și arendași se împletea cu intensificarea exploatării ca­pitaliste a proletariatului, ca urmare a des­­voltării industriei. Cele ce se petreceau în țara noastră erau­ o confirmare concludentă a afirmațiilor lui Lenin, care spune: „Este în avantajul burgheziei să se sprijine pe unele rămășițe ale trecutului împotriva proletaria­tului, de pildă pe monarhie, pe armata perma­nentă, etc. Pentru burghezie este avantajos ca revoluția burgheză să nu măture prea ho­­tărît toate rămășițele trecutului, ci să mai lase unele din ele, astfel ca această revoluție să nu fie pe deplin consecventă, să nu meargă până la capăt, să nu fie hotărîtă și necruță­toare”. Alianța dintre burghezie și moșierime avea drept rezultat crâncena exploatare a masselor muncitoare de la orașe și sate, mi­zeria și întunericul în care se zbăteau oame­nii muncii. Singura forță socială în stare să ducă societatea înainte era proletariatul. Lui îi revenea sarcina istorică de a fi „conducă­torul și călăuzitorul transformărilor necesare în direcția burghezo-democratică pe cale revo­luționară” (Gh. Gheorghiu-Dej : „30 de ani de luptă a Partidului sub steagul lui Lenin și Stalin“). Revoluția din Rusia din 1905—1907 avea un caracter burghezo-democrat. Obiectivele sale erau răsturnarea absolutismului țarist, des­ființarea rămășițelor feudale, instaurarea re­publicii democratice. Participarea largă la re­voluție a ma­selor muncitoare și asuprite a imprimat revendicărilor revoluției pecetea de­mocratică , ziua de muncă de 8 ore, libertatea presei și a cuvântului, etc. Prin caracterul său popular, revoluția rusă din 1905—1907 a avut un puternic ecou în țara noastră. Sub influența ei, mișcarea muncito­rească a căpătat un impuls puternic, iar în rândurile ma­selor țărănești asuprite a înce­put clocotul răscoalei. Revoluția din Rusia a influențat organiza­rea pe baze mai temeinice a mișcării munci­torești din țara noastre­. După ce, în 1899, elementele oportuniste trădaseră țelurile revo­luționare, mișcarea muncitorească din Româ­nia a cunoscut o perioadă grea, de activitate redusă, de dezorganizare. Vechiul partid so­cialist era dominat de ideologia oportunistă a Internaționalei a II-a, care și-a găsit expresia în ideile menșevice ale lui Dobrogeanu-Ghe­­rea. Se înțelege că, în asemenea condiții, miș­carea muncitorească din țara noastră, cu o conștiință de clasă slab desvoltată și lipsită de un partid politic revoluționar, înarmat cu ideologia marxistă, a cunoscut o perioadă de reflux, de scădere a avântului revoluționar. Totuși anii 1899-1905 nu au fost ani de inacti­vitate totală. Muncitorimea avea revendicări pe care trebuia să și le impună. Deslănțuirea revoluției din 1905 a găsit muncitorimea din țara noastră în plină frământare pentru or­ganizarea sindicatelor, luptând împotriva legii reacționare a corporațiilor. Ridicarea prole­tariatului rus a constituit pentru muncitori­mea din țara noastră un imbold pentru a trece la o activitate mai vie. Ca semn al solidarității internaționale a muncitorilor din țara noastră cu revoluția rusă, a avut loc, la 24 ianuarie 1905, în sala Eforia din București, o mare adunare munci­torească. Mii de muncitori au luat parte la această întrunire. Nici încercarea guvernului reacționar de a împiedica ținerea adunării, nici brutalitățile poliției n’au putut înfrânge voința de luptă a muncitorilor, întrunirea s’a ținut, oratorii au înfățișat protestul vehe­ment al masselor muncitoare din țara noa­stră împotriva teroarei țariste, împotriva „Du­minicii sângeroase” și simpatia lor pentru lupta poporului rus. In acelaș timp, vorbitorii au ridicat în cadrul întrunirii și probleme le­gate de lupta de eliberare a poporului român exprimându-și hotărîrea de a lupta pentru ca mișcarea muncitorească din România să por­nească pe drumul unei­­ desvoltări mai largi, cu caracter de massă. Tot ca protest împotriva măcelăririi sutelor de muncitori ce manifestaseră pașnic în „Du­minica sângeroasă”, apare la 27 ianuarie, în București, gazeta „Jos despotismul”, având ca subtitlu „Protestare împotriva masacrelor din Rusia”. întregul număr al gazetei înfă­țișează evenimentele de la Petrograd din 9 ianuarie 1905, iar editorialul gazetei înfie­rează absolutismul țarist și exprimă încrede­rea în victoria proletariatului revoluționar. Solidaritatea muncitorimii din țara noastră cu lupta poporului rus s’a manifestat și în­ nu­meroasele întruniri organizate în provincie. La aceste întruniri, muncitorimea din țara noastră își întărește încrederea în propriile sale forțe și-și găsește drumul spre orga­nizare. Un alt aspect al solidarității cu proletaria­tul revoluționar din Rusia îl constitue orga­nizarea comitetelor care au dat sprijin găzduire marinarilor revoluționari de pe cru­șt cișătorul „Potemkin“, debarcați la Constanța. Aceste comitete au ajutat pe unii din marina­rii răsculați, fie să se reîntoarcă în Rusia pentru a lupta mai departe, fie să-și desfășoa­re activitatea în țara noastră, sau să emigreze în alte țări. Sub influența revoluției ruse, mișcarea mun­citorească dela noi se reîncheagă. In Mar­tie 1905 apare gazeta „România Muncitoare”, încep să fie organizate sindicatele. Primul sindicat este întemeiat de I. C. Frimu. Nenu­mărate altele îi urmează. Aceste sindicate or­ganizează lupta muncitorilor pentru limita­rea zilei de muncă, pentru libertatea de or­ganizare și de întrunire. Au loc greve și demonstrații: greva din 1905 a cismarilor și tipografilor din București, greva muncito­rilor de la șantierele din Turnu-Severin, gre­va din 1906 a factorilor poștali și a mun­citorilor de la Regia București, etc. înmulți­rea și desvoltarea sindicatelor și a acțiu­nilor lor au pus problema centralizării activității lor, transformării mișcării sin­dicale într-o mișcare unitară Lucrul acesta a fost realizat la conferința pe țară a sindi­catelor, în August 1906. Conferința a ales un Consiliu General Sindical și a hotărît condi­țiile în care trebue organizate grevele munci­torești. In acelaș timp, conferința sindicală a afirmat hotărîrea muncitorilor de a lupta nu numai pentru revendicări economice, dar și pe tărâm politic. O moțiune specială de sim­patie a fost adresată proletariatului revoluțio­nar din Rusia. In felul acesta, revoluția din 1905 a întărit în rândurile mișcării muncitorești din țara noastră voința de luptă și încrederea în pro­priile ei puteri. Sub influența revoluției ruse se desvoltă în sânul mișcării muncitorești grupul alcătuit din elemente revoluționare, în frunte cu Ștefan Gheorghiu, grup a cărui li­nie de luptă se manifestă cu tărie în timpul răscoalelor țărănești din 1907. Răscoalele țărănești din 1907 sunt rezulta­tul ascuțirii contradicțiilor de clasă la înce­putul secolului XX, ca și al ecoului puternic stârnit de revoluția rusă în rândurile țărăni­mii noastre, sângeros oprimată de moșierime și arendași. „Desvoltarea industriei la înce­putul secolului al XX-lea, accentuarea pătrun­derii capitalului străin în principalele ramuri ale economiei au ca urmare o tot mai mare aservire economică și politică a României de către țările imperialiste, intensificarea exploa­tării capitaliste a proletariatului, împletită cu o sângeroasă exploatare de către moșieri și arendași a țărănimii, oprimată și redusă la cea mai neagră mizerie. Ascuțirea contradic­țiilor de clasă provocată de această situație, ca și impulsul revoluției ruse din 1905, a a­­prins vâlvătaia marilor răscoale țărănești din 1907“ (Gh. Gheorghiu-Dej : „30 de ani de luptă a Partidului sub steagul lui Lenin și Stalin“). Desvăluind marile energii revoluționare care clocoteau în sânul țărănimii, răscoalele țărănești au demascat atitudinea oportunistă a conducătorilor social-democrați și a lui Gherea, care luaseră atitudine împotriva răs­coalei, împotriva poziției lor oportuniste s-au ridicat numeroase grupuri de muncitori, care și-au manifestat prin acțiuni directe solidaritatea cu lupta țărănimii. La Paș­cani, muncitorii de la căile ferate au eliberat un grup de țărani arestați. In Prahova, muncitorii petroliști s-au alăturat țăranilor răsculați. Ștefan Gheorghiu a desfășurat o vie agitație printre soldați în favoarea răs­coalei, fapt pentru care a fost arestat și schingiuit în mod bestial. Inăbușirea sângeroasă a răscoalelor țără­nești a ridicat pe muncitori la mari mani­festații de protest. Astfel, la întrunirea ți­nută la Eforie, în București, la 11 Martie 1907, 5000 de muncitori au protestat cu e­­nergie împotriva reprimării răscoalelor și au cerut satisfacerea revendicărilor țărănimii. In felul acesta începe să se cristalizeze, pen­tru muncitorimea conștientă, necesitatea le­gării luptelor muncitorești cu cele țărănești, necesitatea alianței dintre clasa muncitoare și țărănimea muncitoare. Sângeroasa înăbușire a răscoalelor țără­nești și măsurile represive luate împotriva muncitorilor au dus la întărirea voinței pro­letariatului din țara noastră de a se afirma ca forță politică independentă. Mișcarea muncitorească din țara noastră se îndreaptă astfel spre maturizarea ei.­ ­­ Influența revoluției din 1905—1907 asupra mișcării muncitorești din țara noastră nu se mărginește însă numai la perioada revoluției și la anii imediat următori. învățămintele revoluției din 1905 și principiile tactice sta­bilite de Lenin in această perioadă au slu­jit in mod nemijlocit luptei partidului revo­luționar al clasei muncitoare din țara noa­stră. Congresul al V-lea al P.C.R., ținut în ia­nuarie 1932, congres care a constituit o co­titură în viața partidului, s-a călăuzit după tezele elaborate de Lenin și desvoltate în lucrarea „Două tactici ale social-democrației in revoluția democratică” (iulie 1905) sta­bilind tactica de luptă a Partidului Comu­nist din România pentru eliberarea clasei muncitoare și a întregului popor. Călăuzit de principiile tactice leninist-sta­­liniste, Partidul nostru și-a dus cu succes lupta pentru desăvârșirea revoluției burghe­­zo-democratice, pentru instaurarea__ puterii populare. Victoria în această luptă a fost obținută în condițiile existenței puternicului Stat Sovietic, a fost obținută datorită spri­jinului dat poporului nostru de marele popor sovietic. Și în perioada care a urmat eliberării noa­stre de către glorioasa Armată Sovietică, Partidul și clasa muncitoare din țara noa­stră au folosit din plin învățămintele, și ex­periența Partidului Bolșevic și, printre ace­stea, învățămintele câștigate în revoluția din 1905—1907. Astfel, eliberarea de către Armata Sovie­tică și răsturnarea dictaturii militaro-fascista de către forțele populare conduse de Parti­dul nostru au însemnat începutul unei etapa de luptă care ,prin Conținutul ei, reprezenta o revoluție democratică populară. Această etapă de luptă — după cum arătă tovarășul L. Răutu în articolul „Statul de democrație populară și funcțiunile lui” — „constitue o admirabilă ilustrare a puterii de previziune pe care o posedă învățătura leninist-stali­­nistă : încă în anul 1928 tovarășul Stalin pre­vedea că în drum spre dictatura proletaria­tului țara noastră va avea de parcurs câteva trepte intermediare de felul dictaturii prole­tariatului și a țărănimii". Clasa muncitoare din țara noastră a înțeles însemnătatea închegării unității sale poli­tice, ideologice și organizatorice. Ea a înțeles însemnătatea făuririi unei alianțe trainice­ cu țărănimea muncitoare, a înțeles însemnăta­tea întăririi unității partidului, factorul de bază în victoria revoluției. Instaurarea regimului de democrație popu­lară, trecerea de la desăvârșirea revoluției burghezo-democratice la revoluția socialistă, este rezultatul luptei Partidului clasei mun­citoare, care a știut să conducă valul mișcă­rii revoluționare a proletariatului și a masse­lor largi. Izvorul nesecat al forței Partidului este fidelitatea sa față de ideile nepieritoare ale marxism-leninismului, este aplicarea la condițiile țării noastre a glorioasei expe­riențe de luptă a Partidului Bolșevic, Parti­dul lui Lenin și Stalin. învățămintele des­prinse din desfășurarea revoluției din 1905—­ 1907 ocupă un loc de frunte în comoara de­ experiență a Partidului Bolșevic, pe care Partidul nostru, alături de toate partidele comuniste și muncitorești, a folosit-o și el folosește ca pe cea mai prețioasă călăuză. C. LITTMAN Consultație influența revoluției din 1905—1907 din Rusia asupra mișcării muncitorești din țara noastră

Next