Gazeta Învățământului, 1965 (Anul 17, nr. 784-830)

1965-05-14 / nr. 802

PAGINA 3 predăm scrisului Modernizarea T­ov Ion Dina, învățător la Școala de 8 ani din Frîncești, raionul Rîmni­­cu-Vîlcea, socotește că vina princi­pală pentru faptul că în momentul de față un num­­ăr mare de elevi nu-și pot forma­ un scris frumos se datorește nu caracte­rului literelor sau înclinației lor, ci insu­ficientului exercițiu caligrafic la clasa I. El critică faptul că în predarea scrierii se insistă­ numai asupra caracterelor literei noi, în timp ce asupra literelor învățate în lecțiile anterioare nu se mai revine, a­­cestea fiind folosite doar în cuvinte și propoziții, fără a se mai face exerciții privind tehnica scrierii lor. „Se pot da multe exemple — scrie tov. Ion Dina —cînd folosirea în scris a unor litere învățate, mai ales a literelor mari, intervine la mari intervale de timp, din care cauză elevii uită cum se scriu“. A­­ceste lipsuri s-ar putea remedia, după pă­rerea semnatarului scrisorii, prin intro­ducerea unei ore de caligrafie începînd din clasa I, atît în perioada abecedară cît și, mai ales, în perioada postabecedară. D­eși nu se declară de acord cu ten­dințele de a înlocui actualul carac­ter al literelor care se predau șco­larilor din clasa întîi cu o scriere verti­cală, învățătorul Ion D. Ungureanu de la Școala generală de 8 ani din Arad con­sideră totuși necesară trecerea la o scriere mai firească, mai ușor de însușit. „Pro­blema scrisului elevilor — afirmă tov. Ungureanu — a găsirii căilor celor mai eficiente de formare a unui scris frumos mă preocupă de multă vreme. Constată­rile pe care le-am făcut lucrînd în decurs de mulți ani cu copiii din primele clase mă determină să cred că orientarea spre verticală a literelor, în etapa învățării pri­mare, nu poate fi justificată suficient cu manuscrise ale oamenilor maturi, ale per­sonalităților care au scris astfel, fiindcă i se pot opune numeroase și valoroase exemple contrare. Tendința omului matur spre Simplificarea scrisului este o cerință a activității sale, în ceea ce-i privește pe copiii care învață să scrie, însă, cred că ei trebuie obișnuiți cu scrisul corect, ne­simplificat. Practica a dovedit și dove­dește că nu este nici o greutate în aceasta — dacă facem deosebire între scrisul co­rect și regulat (construirea corectă conturului literelor) pe care copilul de­­ șapte ani îl poate executa, și scrisul ca­ligrafic (decorativ, subțire-gros etc.) pe care copilul nu-l poate executa în această etapă a dezvoltării sale. Orn ce privește considerațiile de ordin fiziologic — problema acomodării vizuale binoculare — consider că ele nu pot fi privite ca argumente decisive pentru tre­cerea la învățarea scrisului pe caiete cu liniatura verticală. Sunt de părere că schimbarea liniaturii oblice cu cea verti­cală în însușirea primară a scrierii, nu rezolvă cîtuși de puțin problema predării scrisului, fiindcă nici una nici alta nu a­­sigură formarea deprinderilor de scriere corespunzătoare cerințelor. Sarcina prin­cipală în momentul de față este să găsim căile care împacă practicul, utilul, cu fru­mosul — căci problema scrisului este și o problemă a educației estetice — precum și cu libertatea elevului de a-și însuși un scris personal — bineînțeles corect, regulat și estetic. S­usținînd un punct de vedere apro­­­­piat, tov. Iulian Lungu, profesor de­­ desen la Școala de 8 ani „Simion Bărnuțiu“ din Zalău, își integrește argu­mentația cu unele contrapropuneri. ..O serie de păreri exprimate în ulti­mul timp în presa pedagogică și psiholo­gică, scrie el, preconizează adoptarea unui alfabet simplificat, corespunzător mijloa­celor moderne de scris utilizate curent. Ni se propune în legătură cu aceasta să luăm ca punct de plecare alfabetul „de­ tipar“. Argumentele prezentate în favoa­rea acestei propuneri îmi par, în parte, juste. Ținînd seama și de faptul că ele­vul vede literele de tipar în cărți, re­viste, pa filme, în afișe ,etc. ar fi mai ușor de a preda un scris simplificat, a­­propiat de cel de tipar, care n-ar fi de­cit un scris desenat. Or, este știut că orice copil desenează încă înainte de a ști să scrie și să citească. Fondul problemei este însă dacă simplificarea scrisului prin a­­propierea lui de cel „de tipar“ ar aduce o modernizare a scrisului actual. In ul­tima instanță, modernizarea scrisului con­stă în a găsi procedeele cele mai potrivite prin care să se dea elevilor posibilitatea de a scrie mult, citeț, corect cu cel mai mic efort fizic, fără a obosi repede. Dintre scrierile utilizate la noi, cea mai aproape de cerințele modernizării este, după părerea mea, scrierea scrierea rapidă sînt înlăturate rapidă. In eforturile pricinuite de formarea trăsăturilor sub­țiri și groase, putîndu-se întrebuința sti­louri, creioane cu pastă sau orice fel de penițe. Poziția corpului este cea normală : trunchiul drept, banca. Miinile sînt neaplecat și paralel cu sprijinite pe bancă fără a fi supuse unui efort de susținere, iar înclinația literelor provine din ținerea caietului înclinat față de marginea băncii. Studiind cu atenție această scriere s-ar putea găsi și o metodică adecvată pentru predarea ei, ajungîndu-se în felul acesta la rezultate superioare celor actuale. O problemă importantă ni se pare a fi și uniformizarea scrisului. Cred că, găsind forma cea mai simplă de scris, cu carac­terele literelor astfel trasate nicit să nu poată suporta mari modificări, s-ar ajunge la o scriere care să poată fi citită ușor de oricine. Consider foarte util ca principalele pro­cedee propuse să fie introduse experimen­­­tal la cîtev­a școli din țară, astfel incit practica să-și afirme cuvîntul asupra celui mai indicat. T­ov. Marin Biciulescu, învățător pen­sionar, face în scrisoarea sa unele in­cursiuni­ de ordin istoric: „Scrierea cursivă, caligrafică — arată el — a fost în­scrisă la noi în programele de curs primar (clasele I—IV) încă înainte de 1890, repar­­tizîndu-i-se două ore sau patru jumătăți de oră. Elevii scriau pe caiete de caligra­fie cu modele, exercitîndu-se pentru a do­­bîndi o scriere migăloasă, încadrată într-o rețea de linii oblice și orizontale, cu tră­sături subțiri și groase, prin presiunea uneltei de scris, a peniței cu vîrful ascuțit și cu respectarea multor reguli de scriere, de poziție a caietului, a corpului etc. Sco­pul principal — scrierea frumoasă — nu a putut fi atins. Din cauza mulțimii de re­guli și de dificultăți pe care le prezenta scrierea caligrafică și a lipsei de legătură cu scrierea zilnică din caietele de dic­tando, caligrafia a rămas un apanaj al ce­lor cu înclinații deosebite în domeniul res­pectiv. Pornindu-se de la această consta­tare s-a renunțat la caietele de caligrafie cu modele și s-au adoptat caiete pe care elevii să-și scrie în primele trei clase toate lecțiile, la toate materiile S-a con­siderat că astfel, dirijată de la început cu precizie și încadrată în rețele de linii de la care elevul să nu se poată abate, scrie­rea caligrafică va fi însușită cu mai multă ușurință de către elevi. Din păcate, însă, nici utilizarea acestei metode nu a dat re­zultatele așteptate. Se impune deci o re­vizuire nu numai a metodelor, ci și a ca­racterelor alfabetului predat, mai buna lor adaptare la capacitățile intelectuale și fi­zice ale elevilor și la cerințele pregătirii lor pentru viață. De ce să-i dăm elevului din clasa I pe­nița cu vîrful ascuțit, pe care el nu o poate mînui cu ușurință, ca să redea grosimea și subțirimea literelor, cînd mina lui încă neîndeminat ecă nu poate face eforturile cerute de scrierea caligrafică de presiune ? De ce primele exerciții de scriere să fie executate pe caiete speciale, cu rețele de linii și nu pe caiete cu o liniatură sim­plă? . . Aș propune, de aceea, să se adopte pen­tru predare o scriere curentă, firească, avînd o înclinare convenabilă, care­ să îm­plinească cerințele de lizibilitate și este­tică, cu mijloace simple și cu unelte de scris potrivite puterilor elevilor. O învățătoare din Gilău, raionul Hue­din — tovarășa Ana Pașca își spri­­­­jină afirmațiile pe­ o serie de obser­vații și experimente efectuate pe parcursul unei îndelungate cariere didactice: „în cariera mea didactică de aproape patruzeci de ani, scrie tov. Pașca, am lup­tat aproape mereu cu insuccesele elevilor în însușirea unei scrieri estetice și prac­’­tice. Am încercat tot felul de procedee pînă cînd, cu titlul de experiență, am ho­tărât să predau în clasele I și a II-a scrie­­­rea rapidă, o scriere simplificată, fara gros-subțire și eliberată de elemente de­corative, care necesită o apăsare mai mică și uniformă și care se realizează ușor atît cu creionul, cît și cu tocul cu pastă sau cu stiloul. în clasa a IlI-a am trecut (în orele de caligrafie) și la scrierea cursivă pentru ca elevii să o cunoască și pe aceas­ta. Totodată, la orele de desen elevii au învățat și cum se scriu literele de tipar, pentru a le folosi la diferite planșe. La baza scrierii rapide în clasa I am considerat că trebuie să stea cîștigarea în­­demînării, pe care m-am străduit să le-o asigur copiilor prin exerciții repetate. Menționez că am renunțat la denumirile tradiționale ale elementelor grafice — zala,­ biciul etc. — care desemnează obiecte ieșite din uz sau străine copiilor. In schimb am căutat să pun la baza scrierii unele elemente firești, care dau impuls repre­zentărilor grafice ale copilului, i-am în­drumat pe elevi să scrie dintr-odată cuvîn­tul, să nu se oprească pentru a pune punc­tul pe i, căciulite pe o sau­ă etc. decit la sfîrșit. Rezultatele experimentului pe care l-am­­ făcut mi-au arătat că trecerea directă, , din clasa X, la scrierea rapidă prezintă multe avantaje. Ea se încadrează foarte bine în metoda fonetică­tică de predare și nu cere analitice­ sinte­­schimbări în­ abecedar, ci va îmbogăți doar partea re­­­­­zervată preabecedarului. Dacă tov. Ana Pașca­ este , pentru in­troducerea din clasa I a scrie­rii rapide, învățătorul . Grigore­ Măzăreanu, de la Școala de nr. 4 din Bacău, susține o scriere .. . am­.. apro­piată de cea verticală, de genul ce­lei propuse în articolele apărute an­terior în paginile „Gazetei învățămîn­­tului“; în legătură cu aceasta el socotește necesar să se realizeze o liniatură specială și unitară a caietelor pentru clasele I și a II-a, atît la caligrafie cît și la limba ro­mână și la aritmetică. „Cred indicat — scrie el — ca această liniatură să fie for­mată din dreptunghiuri de 5x3,5 mm, așezate cu baza mică pe orizontală. Practica — afirmă de asemenea tov. Mă­zăreanu — ne-a arătat că scrierea mode­lului pe tablă pentru actualul alfabet este insuficientă pentru majoritatea copiilor. Deci, este necesară scrierea modelului pe caiete. A trece însă din bancă în bancă pentru a scrie litere model tuturor elevi­lor înseamnă o pierdere de timp anuală de zeci de ore și în același timp o sursă de dezordine și indisciplină, deoarece în timp ce învățătorul scrie literele modei unuia dintre elevi, ceilalți, așteptindu-și rîndul, se plictisesc și își caută alte pre­­­­ocupări. Și aceste deficiențe ar fi înlătu­rate prin adoptarea unei scrieri simplifi­cate î­n aceeași problemă conf. ursiv. Alexandru Tohăneanu, de la Institu­tul pedagogic de 3 ani din București ne scrie: „Printre preocupările principale ale metodicienilor de la facultățile de arte plastice ale institutelor pedagogice din București, Cluj și Iași, se numără și aceea referitoare la mijloacele de îmbunătățire a scrisului elevilor din școala de 8 ani. Se pune întrebarea: de ce atunci cînd elevii trec în clase mai mari scrisul lor devine inestetic, încîlcit, contorsionat, ili­zibil, suferind tocmai pe linia uneia din cele mai importante funcții sociale — de a fi mijloc de comunicare între oameni ? Credem că aceasta se datorește în pri­­­­mul rând­ faptului că începînd din clasa I, ei învață scrierea în mod fălimitat, fie­care literă fiind descompusă și apoi re­­compusă din trăsături groase și subțiri, pe care le conturează cu degetele crispate în mod chinuitor pe condei. Rezultatul acestui sistem de scriere practicat la "cla­ ”­sete mici este că, în loc de a se pune chiar " de la început bazele unei scrieri ușoare, ritmice și curgătoare, premiză firească a unui scris rapid și în același timp estetic — copiii deprind în scris greoi, compli­cat și anevoie de executat. Ce este de făcut ? Să adaptăm scrisul elevilor la realitățile zilelor noastre. Să se introducă chiar din clasa I un sistem de scriere care să răs­pundă cerințelor vieții. Cel mai firesc lu­cru este Ca elevii să învețe­ de la început ... o scriere curgătoare, nefragmentată, for­mată dintr-un fir de grosime uniformă ; o scriere ritmică, bazată pe mișcarea ante­brațului, care să nu solicite mișcări..ane­,­­ voioase și obositoare ale degetelor și nici strîngerea acestora pe toc. S-au făcut variate propuneri, dar toate sistemele de scriere propuse — inclusiv­­ cele din articolele publicate anterior în „Gazeta învățămîntului“ — se apropie de sistemul Palmer. Personal propun folosi­rea sistemului de scriere Palmer pentru litere mici, literele mari urmînd să repre­zinte o îmbinare între literele mari de tipar și caracterele scrierii Palmer, în așa fel incit să se obțină un maxim de ușu­rință și de claritate. Scrierea Palmer, care se execută ritmic, este formată din linii continue, de o gro­sime uniformă. Ea se bazează pe mișcări largi, neîntrerupte, ale mîinii (fără a cere strîngerea degetelor și apăsarea condeiu­lui în timpul scrierii), ca și pe balansul antebrațului. Scrierea fiecărui cuvînt este legată de la început pînă la sfîrșit, fără­­ să se ridice penița de pe hîrtie pînă cînd se termină scrierea cuvîntului în între­gime , abia după aceea se țin semnele diacritice și semnele de punctuație. Mișcările acestei scrieri sunt urcătoare,­­ coborâtoare, șerpuitoare, rotunde și spira­­lice. Deprinderea ei se bazează pe exer­­­ciții preliminare asupra acestor caractere. Astfel, se fac exerciții de mișcări urcă­­toare-coborîtoare, rotunjite jos, pentru li­terele i, î, u și t, exerciții de mișcări șer­­­­puitoare pentru literele X și R,­ exerciții combinate pentru literele n și m etc. " Aceste exerciții preliminare imprimă un­­ anumit ritm în mișcarea mîinii. Pe măn­­­­sură ce elevii învață scrierea literelor mici se alcătuiesc cuvinte, care și ele con­­­tinuă să dezvolte simțul (chiar necesita­­­­tea) ritmului.. Desigur, înlocuirea sistemului de serbare­­ nu este un lucru prea ușor, pentru că s-a­­­ format o­­ anumită rutină. Cadrele­ didac­tice și-au format o scriere mai mult sau­­­ mai puțin apropiată de tiparele folosite pînă acum și trebuie să-și restructureze la rîndu-le scrisul, cel puțin cînd scriu pe tablă sau pe caietele elevilor (cu prilejul corecturilor). Consider însă că, introdu­­cînd acest sistem de scriere în școală, se­­ va obține o ameliorare a scrisului elevi­lor, creîndu-se posibilitatea ca aceștia să-și adapteze cu ușurință scrisul cerin­țelor actuale. * Considerăm că punctele de vedere ex­­­­­pri­pate în cadrul acestei pagini înfăți­ ’ ‘­șează în esență opiniile existente în mod­­­meritul de față în rîndul cadrelor didac­­tice cu privire la predarea scrisului. Sun­tem­ convinși că analiza lor judicioasă, științifică, va fi utilă pentru determinarea modalităților prin care să le putem forma’ "" elevilor, începînd cu prima clasă, o scriere ușor de însușit, estetică, rapidă. • . • .? *) Vezi articolele : „Cunoștințele ele­­­­vului din primele clase (III) G. I. nr. 777 • cj și „Modernizarea predării scrierii“ inf­­.. Numeroase scrisori sosite la redacția noastră in ultima perioadă se referă la înarmarea școlarilor din prima clasă cu deprinderi corecte de scriere. Se referă la această problemă nu numai cadrele didactice care predau nemijlocit­ la primele clase, ci și profesori din institutele de pregătire a viitorilor pedagogi, ca și cercetători in domeniul peda­gogiei și psihologiei. O serie de scrisori se ocupă de o experiență prezentată nu de mult în gazeta noastră*), referitoare la înlocuirea caracterelor actualului tip de scriere predată în clasa I cu o scriere ale cărei caractere să fie orien­tate pe verticală. Parte din semnatarii scrisorilor aduc argumente în favoarea adoptării unei asemenea scrieri, parte o combat, susținînd că este neindicată pentru elevii din prim clasă. In totalitate, însă, ei­ con­sideră necesară îmbunătățirea conținutului și a metodelor de predare a scrisului — I

Next