Gazeta literară, ianuarie-iunie 1959 (Anul 6, nr. 1-26)

1959-06-11 / nr. 24

. GAZETĂ LITERARĂ ZILELE CULTURII ŞI ARTEI BIELORUSE Inutili de nord-vest“, periferia imperiului, astfel era denumită în mod oficial Bielorusia de către funcţionarii Rusiei ţariste. Bieloru­­sia nu era însă o pe­riferie îndepărtată, de­oarece se găseşte în centrul Europei.­ Dar la începutul secolului al XX-lea, nu era în Europa un ţinut mai înapoiat, mai sărac, mai oprimat, cu mai mulţi analfabeţi. Asupririi sociale i se adău­ga, cea naţională. Ţarismul nu recu­noştea naţiunea bielorusă, ca şi pe multe, alte naţiuni. Limba bielorusă era considerată ca un dialect, o lim­bă neevoluată, de care se făcea haz. Nu exista nici măcar o şcoală bielo­rusă, nici un gimnaziu şi nici vorbă de vreo instituţie de învăţămînt su­perior. Dar nici o asuprire n-a putut înnă­­buşi conştiinţa naţională a poporului, năzuinţa lui spre libertate şi dreptate. In acelaşi timp în care presa ofici­ală ţaristă încerca să dovedească că nu există vreo naţiune, limbă sau cultură bielorusă, au răsunat, în anii primei revoluţii ruse, glasurile înflă­cărate ale poeţilor eminenţi Janka Kupala şi Iakub Kolas, care au expri­mat glndirea şi năzuinţa poporului lor; ei au fost cîntăreţii amărăciunii lui, ai luptelor lui, iar după Revoluţia din Octombrie cîntăreţii fericirii lui. Intr-una din primele sale poezii, care a fost îndată remarcată şi tra­dusă în limba rusă de Maxim Gorki, Janka Kupala scria : Dar cine merge pe acolo, cine mer­ge pe acolo Această gloată imensă ? Sunt bieloruşii.­­Dar ce oare, ce le trebuie lor, Oprimaţi de veacuri, lor, orbilor, sur­zilor Să se numească oameni ? (traducere liberă) Pentru ca „să se numească oameni" a trecut poporul bielorus alături de partidul lui Lenin la asaltul împotri­va ţarismului şi capitalismului. In cei patruzeci de ani ai puterii sovietice, Bielorusia s-a transformat, a devenit de nerecunoscut. Mergîn­d pe drumul leninist, sub conducerea Partidului Comunist, poporul bielorus a obţinut succese remarcabile, a dovedit un eroism excepţional, atît în munca paş­nică cit şi în apărarea cuceririlor lui Octombrie, împreună cu dezvoltarea industriei şi agriculturii s-a dezvoltat şi cultura poporului, socialistă în conţinut, na­ţională ca formă. Bielorusia Sovietică este ţara alfabetizării complete. In prezent, în republică, la 10 mii de locuitori sunt 1631 de elevi şi stu­denţi, în timp ce în Anglia sunt 1524 iar în Franţa 1442. In anul 1913, pe teritoriul Biel­orusiei se tipărea o singură carte la 100 de locuitori, dar chiar şi aceea era doar o psaltire sau o evanghelie. In pre­zent, se editează anual cîte două cărţi de fiecare locuitor. In 21 de mii de biblioteci populare sînt mai mult de 48 milioane cărţi. In patruzeci de ani, poporul bielorus şi-a creat o literatură naţională, care s-a dezvoltat sub influenţa literaturii ruse. Chiar din primii ani ai puterii sovietice au apărut în literatură zeci de poeţi, prozatori şi dramaturgi talentaţi, dintre care mulţi au devenit mai tîrziu maeştri vestiţi ai cuvîntu- lui. Aceştia sînt : Kondrat Krapiva, scriitor al poporului, Petrus Brov­­ka,­­Mihail Lînikov, Petro Glebka, Kuzma Ciornîi, Mihas Ciarot, Andrei Alexandrovici, Arkadii Kulescu, Maxim Lujanin. Conduşi de îndrumările leniniste trasate de partid în domeniul litera­turii şi artei, scriitorii s-au situat ne­clintit pe poziţiile realismului socialist şi au zugrăvit în operele lor veridic viaţa şi lupta poporului lor. De la începutul activităţii lor crea­toare, ei au fost cîntăreţi ai prieteniei popoarelor. împreună cu Janka Kupala şi Iacob Kolas, scriitorii mai vechi i-au educat pe tinerii scriitori. In treizeci de ani, au intrat în lite­ratura bielorusă scriitori vestiţi ca Pimen Pancenko, Anton Belevici, Mi­has Kalacinski, Rigor Néhai, Taras Hadkevici, Vsevolod Kravcenko, Ivan Gramovici, Vasili Vitka, Alexei Zariţki, Janka Skrîgen, Platon Galavaci şi mulţi alţii. In acelaşi timp, în Bielo­rusia apuseană, care se găsea sub ocupaţia Poloniei panilor, răsunau glasurile curajoase ale poeţilor revo­luţionari Maxim Tank, Filip Pestrak, Mihas Vasili, Mihas Maşara, Mikola Zasim. Prin cuvintele lor inspirate, poeţii chemau poporul la luptă împo­triva jugului panilor, pentru realipi­­rea la Bielorusia Sovietică. In anii Marelui Război de Apărare a Patriei, scriitori bieloruşi au fost în primele rînduri ale luptătorilor îm­potriva fascismului. Unii au pornit împotriva duşmanului cu arma în m­înă, alţii însufleţind prin scrierile lor soldaţii şi partizanii în luptă. Dezvoltarea de după război a litera­­turii noastre se caracterizează prin creşterea măiestriei în domeniul tu­turor genurilor şi dezvoltarea prozei şi a dramaturgiei, genuri care pînă la război rămăseseră în urmă faţă de bogata poezie bielorusă, în fruntea căreia au stat giganţi cum sînt Kupala şi Kolas. Preţuirea nume­roaselor cărţi ale autorilor bieloruşi de către cititorii din întreaga Uniune, precum şi de către cititorii celorlalte republici • .■'ii«»,? şi din ţările de democraţie populară, este şi o con­secinţă a creşterii măiestriei scriitori­lor noştri. Niciodată mai înainte n-au existat la noi atîtea traduceri de cărţi bielo­ruse în limba rusă, ucraineană şi-n limbile altor popoare ale U.R.S.S., ca în zilele noastre. Nu numai cărţile scriitorilor vechi, dar şi cărţile autori­lor care au păşit în literatură după război, ca lanka Bril, Ivan Me'­ej, Vladimir Karpov, Alexei Kulakovski, Kastus Kircenko, Anatolii Veliughin, Mikola Avram­cik, Petro Prihodka, Vladimír Korban, cunoscuţi şi dincolo de graniţele patriei noastre. Dezvol­tarea prozei e caracterizată îndeosebi prin apariţia unui număr însemnat de romane şi nuvele. Romanul a ocupat un loc important în literatura bielo­rusă şi a cucerit mase largi de citi­tori. Au fost create opere epice ample, în paginile cărora au fost zugrăvite tablouri din viaţa şi lupta poporului în diferite momente importante în istoria Uniunii Sovietice. S-a scris mult în ultimii ani des­pre lupta muncitorilor din regiunile de apus în perioada celor 20 de ani de ocupaţie a polonezilor albi. Erois­mul pop­ului bielorus în luptele Ma­relui Război de Apărare a Patriei a fost amplu oglindit în numeroase opere literare. In ultimii ani, au apărut din ce în ce mai multe opere consacrate fap­telor eroice ale poporului în munca paşnică. A fost unanim apreciată tri­logia în proză a lui Iakub Kolas, „La răscruce“, romanul-epopee al lui Mi­has Lînkov, „Zile de neuitat", roma­nele lui Ivan Melej, „Direcţia spre Minsk“ a lui Petrus Brovka, „Und se unesc rîur­le“ a lui Taras Hadke­­vici, „Campania îndepărtată" a lui Vladimir Karpov, romanele autorului acestor rînduri „Tăcerea adîncă" şi „Kriniţii", nuvelele lui lanka Brii, Alexei Kulakovski, Roman Sobolenka. Eu am numit numai acele opere care au apărut în ultimii ani, deoarece este imposibil să citez tot ce a fost creat timp de 40 de ani. In marea litera­tură multinaţională sovietică, un loc de onoare ocupă poezia bielorusă, reprezentată prin poeţi remarcabili ca Janka Kupala, Iakub Kolas, Petrus Brovka, Maxim Tank, Arkadii Kuie­­sov, Pimen Pancenko, ca şi tînăra generaţie de poeţi talentaţi. In domeniul dramaturgiei continuă să lucreze cu succes vechiul drama­turg, scriitorul poporului Kondrat Kra­piva. Comedia sa „Cine ride la urmă", drama „Partizanii", comedia „Cîntă ciocîrliile", ultima piesă „Oameni şi diavoli" au intrat în fondul de aur al literaturii noastre clasice. Alături de Kondrat Krapiva lucrează elevii săi, dramaturii generaţiei mai tinere : Andrei Makaronak, Ales Kucear, Kos­­tas Gubarevici, Ivan Melej, Arkaan Movzon. In ultimii ani, ei au creat piese interesante inspirate din istorie ca şi din viaţa de astăzi a muncitorilor, ţăranilor şi intelectualităţii. Acum, patria noastră a păşit într-o eră nouă a vieţii sale, perioada con­strucţiei desfăşurate a comunismului. Planul de 7 ani, cifrele de control care au fost aprobate de cel de al XXI-lea Congres al P.C.U.S. au uimit, au surprins întreaga lume prin pers­pectivele sale măreţe, prin amploarea şi îndrăzneala transformărilor iniţiate în toate domeniile de activitate ma­terială şi spirituală ale oamenilor sovietici. Acum nu numai prietenii noştri, dar nici chiar duşmanii nu se mai pot îndoi că planul de 7 ani va fi îndeplinit şi depăşit. Dar pentru acea­sta va trebui o muncă încordată a tuturor colectivelor mari şi mici, a tuturor organizaţiilor şi instituţiilor şi a fiecărui om în parte. In raportul tov. N. S. Hruşciov, în cuvântările delegaţilor, în hotărîrile Congresului se subliniază cu o deo­sebită putere : cu cit este mai ridicată conştiinţa maselor de milioane, cu atît mai sigur va fi succesul înde­plinirii planului de construire a co­munismului. Congresul a chemat la ridicarea muncii ideologice pe o treaptă su­perioară. In activitatea de mare răs­pundere a educării oamenilor sovietici, a formării omului nou, care este pro­fund conştient de datoria sa socială şi de înaltele principii morale ale noii societăţi comuniste, un rol strălucit au jucat şi, într-o măsură şi mai mare, vor trebui să joace în viitor literatura, arta şi cinematografia noa­stră. Congresul a trasat noua etapă pe care trebuie s-o asalteze literatura sovietică. „Nu există sarcină mai no­bilă şi mai înălţătoare decît cea care stă în faţa artei noastre — aceea de a imortaliza faptele eroice ale poporu­lui constructor al comunismului“ , a spus N. S. Bruşciov. Aceste cuvinte, care au răsunat de la tribuna istoricului Congres al XXI-lea al P.C.U.S., reprezintă o indicaţie clară şi precisă asupra faptului că tema principală a literaturii şi a artei noastre trebuie să devină tema des­crierii muncii şi vieţii omului de astăzi, a calităţilor lui sufleteşti şi morale, a năzuinţelor şi idealurilor sale. Această chemare a trezit exigenţa poporului şi a cititorilor. Dacă con­­sulţi statisticile bibliotecilor pentru a observa care sunt operele cele mai discutate, se remarcă imediat faptul că în ultimii ani au precumpănit acele opere ce se referă la actualitate. La fiecare întîlnire cu cititorii, cu oa­menii de cele mai deosebite profesi­uni, noi, scriitorii auzim una şi ace­eaşi chemare : „Scrieţi despre noi !“ La prima vedere aceasta pare na­ivă. Dar nu este aşa. Este exprimată aici marea dorinţă a oamenilor de a citi cărţi bune, scrise inteligent, inte­resant, despre cele mai arzătoare, mai vii şi mai actua­le probleme. Scriitorii bieloruşi au răspuns cu căldură la chemarea partidului. In ul­timul timp, mulţi dintre ei s-au în­dreptat spre marile construcţii ale sep­­tenalului, trăiesc şi muncesc împreu­nă cu cei ce îndeplinesc planul gran­dios de construire desfăşurată a co­munismului. Cu fiecare an se lărgesc legăturile scriitorilor bieloruşi cu literaţii altor popoare. Legăturile noastre cu literatura rusă, ucraineană şi polonă au tradiţii bogate. In limba rusă se tipăresc în fiecare an zeci de cărţi ale scriitorilor bieloruşi. Traduc mult din literatura bielorusă şi prietenii noştri ucraineni. Noi, la rîndul nostru, din an în an, mărim editarea în limba bielorusă a scriitorilor din republicile fră­ţeşti. In problema lărgirii legătu­rilor literare, joacă un mare rol „Săptămânile literaturilor frăţeşti“, a căror organizare a început în ultimii ani. Astfel, de exemplu, în anul 1957 a fost organizată o săptăm­nă a lite­raturii ucrainene în Bielorusia şi a celei bieloruse în Ucraina , în anul 1958, am organizat asemenea manife­stări împreună cu vecinii noştri litua­nieni. Fără îndoială ca „Decada culturii bieloruse în Republica Populară Ro­­m­înă" şi „Decada culturii romîneşti“ ce se va desfăşura în R.S.S. Bielo­rusă vor sluji cauzei nobile a întări­rii prieteniei între popoarele noastre, lărgirii legăturilor culturale şi lite­rare. Literatura poporului bielorus IVAN SA , scriitor, vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor din R. S. S. Bielorusă . In fotomontajul nostru , articole şi fotografii din presa letoni consacrate, operelor literare, pieselor şi filmelor romineşti care s-au bucurat de un re­marcabil succes in R.S.S. Letonă. V*1* Vedere din oraşul Minsk, capitala R.S.S. Bieloruse. Mică albină, Eu nu mă plictisesc cu tine. Mică albină, Un zumzet eşti cît ziua fine Şi nu mă mir, De mică eu te ştiu aşa, Fii liniştită, Tu nu mă superi, draga mea. îţi netezeşti în zori plăpîndele-aripioare, Sunt deşteptarea, Spre cîmp s-o luăm peste ponoare. Eu n-am fost trîntor, Cu tine-am înălţat o casă Şi am făcut-o — Pentru albine — luminoar' PETRUS BROVKA Mica albină Neîncetat, Din zori vuiască pînă-n seară. Mică albină, Să nu te temi de-o clipă-amară. Dacă cumva Vreun val ar da să te înece. O frunză-ntind Şi peste-acest ocean vei trece. Şi de cumva Furtună s-o-ntîmpla să fie, M-oi face stîncă , Să te feresc de-a ei urgie. | Mică albină, Trudeşti şi zumzăi fără­ oprire Şi te ascultă Salcîmi şi flori şi-ntreaga fire. In romîneşte de bUZANA DELCIU | PE SAPTAMINA OASE DOMNEŞTI ŞI SFÎNTUL AŞTEAPTĂ O gazetă din Apus, „Spandauer Volksblatt“, a avut curiozitatea să întreprindă o anchetă în rai­durile câtorva regi detronaţi din Euro­pa. Gazeta respectivă dorea să ştie ce părere au fostele capete încoronate despre viitor şi, surprinzător, a aflat că „spre deosebire de supuşii lor de ieri", care i-au expediat peste graniţă fără nici un „la revedere", ex-regii ,se cramponează de aşteptare cum se agaţă un om care se îneacă de un fir de pai". Cu ocazia acestei anchete, s-au făcut cunoscute unele amănunte semnificati­ve despre modul de viaţă al celor care altădată se bucurau de harul divin şi venituri considerabile smulse de la naţiuni. Ex-regele Petru, care a trecut gra­niţa iugoslavă cu o avere uriaşă, a cheltuit şi a risipit totul. Pînă una alta, la cei 35 de ani ai săi, bietul Pe­tru se plictiseşte într-o vilă pe Riviera franceză, regretînd amarnic că nu mai posedă aceleaşi sume pe care era obiş­nuit să le arunce la cazinoul din Mon­te-Carlo sau Nissa. De citva timp, se află in tratative cu un mare hotel din New York, pentru a deveni şeful lui de publicitate. Re­cent, i s-a oferit postul de reprezentant al unei firme de automobile, pe care l-a refuzat. Cînd i s-a atras atenţia că fostul rege gîngav al Romîniei a iz­butit să facă bune afaceri în comerţul cu oţel şi fier, Petru a remarcat : „S-ar putea ca Mihai să fie un bun om de afaceri ; mă îndoiesc însă că aceasta corespunde demnităţii sale : ieri rege, astăzi negustor de fier El uitase să adauge de ce consideră că ar fi mai onorabil comerţul hotelier decit cel cu fier şi oţel, dar asta e o chestie de gust „regal“. Mihai, care a fost expediat peste graniţă cu multe vagoane încărcate cu destule „amintiri” şi bijuterii de fami­­­­lie, este un spirit mai întreprin decit lăsa să se creadă. Se pare că a izbu­tit să-şi înmulţească averea în comer­ţul rentabil în care intră şi niscaiva armament atomic, iar acum se repau­zează într-o sărmană vilă la Versoix, pe malul lacului Geneva. La întreba­rea trimisului special al ziarului „Span­dauer Volksblatt“, a dat un răspuns jovial : „Atita vreme cit afacerile merg bine, vom fi răbdători şi vom aştepta. Astăzi ştiu că poţi fi rege şi democrat în acelaşi timp“. Marele democrat jo­vial îşi aminteşte probabil cit de bine era să ai moşii şi fabrici, cit de bine era să-ţi mini supuşii pe cîmpiile Sta­­lingradului şi cit de rentabile erau sutele de mii de morminte ale altora. Fostul Don Carlos al Spaniei aş­teaptă ca Franco să se odihnească în pace, nu înainte de a-şi ţine făgăduiala şi a transforma din nou Spania în re­gat. Fostul Umberto şi Vittorio Ema­­nuele se îndeletnicesc, tată şi fiu, cu aventurile amoroase. Primul şi-a adus nevasta in pragul orbirii, al doilea vinează in momentul de faţă o dansa­toare „streap-tease“. Fostul Zogu al Albaniei şi fiul său, colosul Micha, in vîrstă de 17 ani şi cîntărind 125 kg., se răcoresc tot pe coasta Rivierei, iar fostul Simeon al Bulgariei se află în Spania, unde este întreţinut cu eleganţă regală de Franco. De cînd colindă Europa şi aşteaptă nu ştiu ce miracol, regii detronaţi n-au devenit mai înţelepţi, dar, în schim­b­, au căpătat fiecare o stare civilă,­ cu buletinul, biroului de populaţie in re­gulă. Fiecare arată ce p­oate. Unul joa­că la ruletă şi speră să devină hotelier, celălalt este salariatul lui Franco, un altul e vînător de fuste, unul preferă să iasă la pensie şi, in sfirşit, simpa­ticul os de Hohenzollern încheie tran­zacţii în fier şi oţel, ca demn moşte­nitor al lui pupă,­­ mare bancher şi comersant. Cu alte cuvinte, fiecare se descurcă (dacă nu curge, picăi) in acelaşi stil regal, insă mai moderat. Fără sudoarea mâinilor sau a frunţii, care este, precum se ştie, vulgară. Caseie domneşti, insă, aşteaptă. Pe cine ? Pe Sf. Aşteaptă, desigur, Ion MiftAILEAK’! 99Lolita“ sau apologia desfrîului Best-seller-ul american pe 1958, cu un prim tiraj de 150.000 exemplare, se cheamă „Lolita“. Despre autorul ei, Vladimir Nabokov, gardist alb la ori­gine, criticii transoceanici se exprimă în termeni bombastici : „Artist de prim plan... Scriitor al marii tradiţii... Cel mai important poate dintre scriitorii acestei ţări“... etc. Care sînt concepţiile artistice, ideile, preferinţele lui Nabokov ? „Artistul de prim plan“ nu dă nici o ceapă degerată pe Thomas Mann şi Balzac („nişte fa­ţade impozante“), asigură că nu înţe­lege o iotă din Sartre, îl găseşte plicti­cos şi anacronic pe marele organist şi umanist Albert Schweitzer (,,aş vrea să ştiu, la urma urmei, cine l-a mai inventat şi pe doctorul Schweitzer?“). In treacăt fie spus, omul cu aceste păreri atît de măgulitoare la adresa unor clasici sau a unor umanişti con­temporani este profesor de literatură la Universitatea americană ,,Carmen“. In ce priveşte concepţiile sale asu­pra creaţiei artistice, două propozi­­ţiuni ajung să le definească: „In «Lolita» nu există nici un fel de me­saj. Eu nu sunt un telegrafist oare­care...". Şi „Lolita“ ilustrează cum nu se poate mai clar ideile autorului ei. Un roman caracterizat de un critic lite­rar care nu şi-a pierdut încă bunul simţ, drept „cronică obscenă a distru­gerii şi uciderii unui copil“ nu poa­te conţine nimic luminos, nici un în­demn umanitar, nici un dram de fru­museţe morală care să fi rămas măcar pe fundul sufletului unuia dintre eroi. „Lolita“ exemplifică de minune starea de descompunere a autorului, a mediu­lui literar, a unui public american destul de larg. (De altfel, o curtezană a descoperit această carte peste care se aşternuse praful şi cu ajutorul unui amic a făcut-o celebră. La aşa carte nici nu se potrivea un alt agent de publicitate !). Refuzată de patru edituri, „Lolita“ a apărut în cele din urmă. (Unul din editori, găsind că romanul nu e des­tul de desfrînat, a fost gata să-l tipă­rească „dacă Lolita ar deveni un bă­­­ieţaş“ de 12 ani care s-ar lăsa sedus de un ţăran, într-un grajd, în­ mijlo­cul unui decor neliniştitor — totul în fraze scurte şi realiste). Cine este „Lolita“ ?. Romanul poves­teşte istoria unui cvadragenar, Hum­bert. Humbert, obsedat de ceea­ ce el numeşte „nimfele“ — „aceste fetiţe im­pubere care pentru unii călători vrăjiţi, de două sau de mai multe ori mai în vîrstă decît ele, îşi arată adevărata lor natură, Care nu este umană, ci demo­niacă“. Cartea este închinată pasiunii lui Humbert faţă de Dolores Haze, o fetiţă de 12 ani, descoperită într un orăşel din Noua Anglie. Pentru a ră­­mîne lîngă Dolores, el se căsătoreşte cu mama ei. Aceasta din urmă cade sub roţile unei maşini, după ce aflase pasiunea deformată a soţului său din paginile jurnalului său intim. Humbert o păşi trează pe Lolita lîngă el şi, spre marea sa surpriză, fetiţa, care fusese iniţiată în ale amorului într-o tabără de va­­ cantă, îl seduce. Cuplul porneşte într-o călătorie ex-­ travagantă prin Statele Unite. După aproape doi ani de peregrinări, Lolita fuge cu un autor dramatic, şi acesta bătrîn. Humbert îi urmăreşte, îi ajun­ge şi gelos, îşi ucide rivalul. I­olita fuge din nou şi, cînd o regăseşte, e măritată cu un inginer şi aşteaptă un copil. Humbert vrea s-o ia cu el, Lo­­ lita refuzi şi el se predă autorităţilor.­ Acesta este pe scurt — romanul ars 140.000 de­­cuvinte — cuprinsul „Lo­­litei“. Are acest delir de bătrîn des­­frînat vreun mesaj ? In sensul în care înţelegem noi acest cuvînt, fără în­doială că nu. „Lolita“ poartă totuşi un mesaj. Macabru, tragic şi care a­­junge în sufletele şi minţile copiilor, pervertindu-i. (Un raport, privind star­rea „tinerelor mame“ din şcolile din Washington, semnala 185 de cazuri la fete între 12 şi 15 ani). Că mesajul acesta ajunge la copil, o dovedeşte o întîmplare povestită de însuşi Nabokov. „Intr-o seară, o fetiţa de 8 sau 9 ani a­ venit să-mi bată la uşă pentru a-mi cere bomboane. Ea era deghizată în Lolita cu o coadă de cal, o rachetă de tenis sub braţ şi o in­signă pe care scria «Lolita». Aceasta m-a şocat“. O dată cu afirmarea pînă la plicti­seală a principiului libertăţii depline a creatorului de artă (bineînţeles, cu con­diţia să nu atingă tabu-urile societăţii capitaliste), apărătorii esteticii bur­gheze neagă literaturii rolul de educa­­tor al maselor. Influenţa negativă e­­xercitată de literatura pornografică, de cea de aventuri şi de comicsuri, este de asemeni negată. Realitatea şi premi­siul dat de Nabokov — şi care l­a So­est — dovedeşte însă că această lite­ratură siluieşte mentalitatea tinerel­tului, o sluţeşte şi o perverteşte. Ro­lul­­negativ al literaturii de categoria „Lolitei“ este clar şi nu trebuie să mai fie demonstrat. Best-seller-ul anului trecut, prelungit şi în anul acesta, este un exemplu­ ti­pic de morbiditate şi desfrîu, de deca-' denţă ajunsă la pragul cel mai de jos. Al. GIRNEAŢA Director : Acad. ZAHARIA STANCU. Colegiul redacţional : Acad. MIHAI BENIUC, MARCSI BRESLAŞU, EUSEBIU CAMILR, membru corespondent al Academiei R­P­R; PAUL GEORGESCU (redactor-şef) ; EUGEN­ JEBELEANU, membru corespondent al Academiei RPR; GEORGE MACOVESCU, ION MIHAN­EANU, V. MINDRA (redactor­ şef adjunct) ; MIHAIL PETROVEANU (redac­tor şef adjunct); CICERONE THEODORESCU, ION VITNER. ■DACŢ1A, București — B-dul Ana Igărescu 15. Telefon: 12.74.26; 11.39.36- 11.50.17. ADMIN 181 RATIA : Șos. Kiseleff nr. 10 Telefon: 17.07.99 ABONAMENTE: 3 luni 6,50 lei; 6 luni 13 lei; 1 an 26 lei. Tiparul: Intreprin­derea Poligrafică 9 Rrprr»ifmnU 23—2£

Next