Gazeta Mureşului, 1935 (Anul 5, nr. 1-20)

1935-01-01 / nr. 1

Anul V. No. 1. Număr­ul 2 lei Foaie săptămânală pentru răspândirea culturii in popor­­.....■■■ AB0HA6H£1HTUL. s 100 1 «ti pe a» Pentru preoţi, învăţători şi săteni 50 Lei pe an Pentru autorităţi — — 300 Lei pe an Redactor: Profesor MIHAIL DEMETRESCU Administraţia: Prefectura Jud. Mureş Redacţia: Pasagiul Ştefan Iosif No. 11. Un nou oamenii sunt nedrepţi şi nerecu­noscători. Nedrepţi şi nerecunoscători faţă de alţii, răi cu ei înşişi. Această întristătoare constatare sun­tem nevoiţi să o facem în preajma ori­cărui an nou, observând bucuria a­­proape sălbatecă cu care omenirea în­groapă anul defunct. Ştiinţificeşte vorbind, nimic nu se schimbă din crugul vremii în noaptea de 31 Decembrie. Nepăsătoare, vre­mea curge sau stă pe loc, — cum voiţi, — fără să-i pese de regretele sau bucuriile muritorilor. Numai oa­menii cari au avut prostul gând de a-şi împărţi efemera lor trecere pe această planetă în ani, luni şi zile, îşi închipuesc, cu o adorabilă naivitate, că stihiile sunt interesate la această trecere; că un an murind, se naşte un altul, când de fapt n'a murit ni­mic, nu s'a născut nimic. A trecut doar puţin din viaţa omu­lui, sau, mai bine zis, omul a păşit cu un pas mai aproape de inevitabilul sfârşit, de totala lui desfiinţare. Dar, admiţând, după încântătoarele aiureli ale visătorilor şi poeţilor că într'adevăr anii există şi că în noaptea de 31, într'adevăr moşneagul gârbov 1934 îşi ia toiagul pornind pe drumul ve­şniciei, oare şi în acest caz, bucuria oamenilor este oare ea dreaptă, în­dreptăţită ? Nu duce oare muribundul moşneag, în traista lui, o parte din viaţa noa­stră însăşi ? Nădejdile şi bucuriile noa­stre ; atâtea ceasuri şi clipe frumoase; visări şi avânturi; biruinţi şi dulci în­fiorări care ne vor urmări ani şi ani şi de care înduioşaţi le vom aminti mai târziu?... Şi apoi, moşneagul urgisit de acum, nu este el oare tot acelaş 1934 pe care, nu mai departe decât acum 365 zile, îl salutam cu strigăte de bucurie şi declaraţii de dragoste ? Iată pentru­­ce spuneam că oamenii sunt nedrepţi şi nerecunoscători !... Dar, omenirea aceasta, lăsată la voia întâmplării, roabă acelei oarbe forţe, veşnic necunoscute şi nepătrunse pe care cei vechi au numit-o Destin, a rămas încă tot în faza copilăriei... Căci, într'adevăr, cum am putea so­coti complexul de stări sufleteşti care o cuprinde la începutul fiecărui nou an, dacă nu o iremediabilă copilărie?... Se bucură omenii în pragul noului an, nu atât de moartea anului îmbăt­rânit, cât de aşa zisul nou an care în­cepe şi care, cine ştie, poate fi mai bun încă, mai darnic, mai plin de sur­prize fericitoare decât cel vechiu. Şi aici stă taina, marea taină a bu­curiei omeneşti din noaptea Revelio­nului , marea calitate a sufletului ome­nesc, fără de care viaţa pe acest pă­mânt ar fi tristă, insuportabilă ... Su­fletul omenesc crede, crede mereu ... Ca legendara pasăre Phoenix, sufletul omenesc se ridică mereu din mijlocul dezastrelor; din durerile trecutului îşi făureşte armuri noui şi strălucitoare şi reîntinerit, plin de noui forţe, reia mer­sul păşind viguros Înainte pe drumul pe care, fără îndoială, îl aşteaptă noui înfrângeri şi noui dezastre, pentru ca iarăşi şi iarăşi... Sfârşiturile de an în acest caz sunt bine venite şi înţelepţesc lucru a fost crestarea veşniciei în ani. Aceste sfâr­şituri sunt popasuri de reculegere, de reînprospătare a forţelor noastre pen­tru drumul care ni se deschide în faţa noastră. Ele sunt de fapt începuturi, prilejuri de făurire a noui planuri de viaţă, a noui nădejdi de bucurii şi fe­riciri .. . ^Obosită şi desnădăjduită de adver­sităţile Destinului, lumea tresare din cotidianul banal şi mohorît; îşi înalţă fruntea şi, ca prin miracol, reînviorată şi plină de noui energii, îşi reia mersul pe drumul vieţii trudnice, mai mândră, mai tare, mai îndârjită. în pragul deci al noului an care în­cepe, să facem şi noi, ca toată lumea. Să prindem viguros, cu amândouă mâinile, cupa cu forţe noui şi cu noui nădejdi care ni se întinde astăzi, şi sorbind-o cu voluptate să ne urăm după datină, unii altora . Anul nou cu bine, cu sănătate și cu mai multă bucurie decât cel care a trecut! Mihail Demetrescu. unul nou! Un strigăt de veselie deslânțuit in clopote şi in rugăciuni aleargă dea­­lungul pământului. Ceva hotărâtor pare că se petrece în lume. Ceva proaspăt şi luminos creşte in suflet. Ce anume, n’am putea spune, dar un fel de bucurie nouă, se înalţă cuce­ritoare, peste lucruri şi peste oameni. Uluci vechi se prăbuşesc sub fur­tuna ultimei zile a calendarului şi într’o singură noapte, apare insula primăverii înflorite, apare primăvara sufletului omenesc. Anul nou este o rază isvorâtă în noapte, un miraj ameţitor de făgădu­ii şi de nădejdi. Este începutul metafi­zicei divine, care prin afirmaţia cate­gorică a binelui, anulează durerea şi mizeria trecutului, pentru a ratifica cu gânduri constructive nădejdea noastră un progres şi în fericire. Un zâmbet optimist înseninează chipurile cele mai triste, iar din înalt, mâini nevăzute — şterg lacrimile în­târziate sub pleoape. O intuiţie prie­tenoasă adună la­olaltă, călători şi necunoscuţi, sub flacărea aceluiaşi candelabru şi deasupra aceluiaş pahar cu băutură. Sărbătorirea noilor iluzii ale anului strânge om lângă om întruchipând farandola înfrăţirii universale. Şi in această apropiere sufletul prinde aripi şi se face mai înțelegător. 1935 vine sub zodiacul lui Dumnezeu. De aceia, din prisosul urărilor de bine, din mijlocul cântărilor de bu­curie, din plinul paharului spumos, din sufletul luminat de nădejdi — să îndreptăm un verset de dragoste, un gând de apropiere şi un strop de bunătate, pentru mulţii şi necunoscuţii îndureraţi ai acestui veac, pe cari des­tinul i-a închis şi i-a uitat­­ în azi­luri, în spitale şi închisori, Claudia Millian. Târgu-Mureș, 1 ianuarie 1955. AN NOU Veste nouă, veste plină, — anul nou Eşti în anul asta vestea bună?... A venit din funduri de genună Limpede — întraripat ecou, Sol de bucurie în furtună, Anul nou cu veste nouă, bună... A-ho ! A-ho! măi fraţi, e Anul­ Nou! A trecut pe sus un zvon de zurgălăi (Stelele de-argint aşa sunară ?) Mii de îngeri mici privesc din cer afară, Drumuri din văzduh şi înoptate văi Le-a umplut cu larmă, le’mpovară Vesel ciripit de primăvară Sunaţi, măi, sunaţi din zurgălăi, hăi-hăi! Vino rumen, vesel, anule­ copil! In zăpezi bătrâne, — floare nouă! Gheţuri încruntate tu le plouă Cu lumini şi cântece de-April. Cu lumini în mâinile-amândouă Bucuria-ţi nouă dă-ne-o nouă, A-ho! A-ho! Bine-ai venit, copil!... VICTOR EFTIMIU Obiceiuri româneşti de Anul Nou In nordul Moldovei, trecerea în anul nou­ se sărbătoreşte prin trei obiceiuri rituale : pluguşorul, haiducii şi buhaiul. „Buhaiul“ este o reprezentaţie dra­matică interpretată de un impozant număr de artişti improvizaţi. Specta­colul are loc în ajunul anului nou, adică în seara de Sf. Vasile, între asfinţitul soarelui şi miezul nopţii. Locul în care se dă reprezentaţia este ales de obiceiu în faţa ferestrei gospodarului, căruia i se face urarea de anul nou. De multe ori însă, uliţa satului sau chiar interiorul caselor sunt cadrul în care se desfăşoară obiceiul „buhaiului". Personagiile sunt urmă­toarele : căpitanul, baciul, trei ciobani, trei travestiţi în capre, un ţigan, o ţi­gancă, cântăreţi, un moşneag şi două babe şi în sfârşit ursul (travestit). O serie întreagă de obiecte de plu­­gărie, de stână, din viaţa ţiganilor, costumele de capră şi urs, servesc la la îndeplinirea ritualului „buhaiului“. Principalul obiect este bineînţeles „buhaiul" prin care se imită mugetul vitelor. E confecţionat dintr'o putină de lemn la capătul căreia s'a adăugat o piele întinsă şi la mijloc e prins un fuior de păr din coadă de cal. Toţi fac roată în jurul ciobanilor cari stau de vorbă cu oile, reconsti­tuind o seară la stână. Numai ursul şi ţiganii stau mai deoparte. Ţiganul bate un fier pe nicovală, ţiganca spoie­­şte tingiri şi dă în cărţi. Muzicanţii încep însă să cânte cân­tece bătrâneşti şi toată lumea începe să joace : ciobanii, caprele, ursul,­­ toţi. Ursul profită când e neobservat şi găsind o poartă deschisă, se furişează afară, fură o capră şi fuge cu ea. Se produce mare învălmăşeală, stri­găte de ajutor. Ţiganul prinde ursul şi ciobanii readuc capra. Căpitanul va judeca apoi acum pe ţigan care n'a ştiut să-şi păzească ursul. Scena acea­sta e presărată de glume, care stâr­nesc veselia asistenţei­ . Căpitanul-primar: Cum te chiamă ? Ţiganul: Danciu Trăilă din Coli­beni... Primarul: Din comuna Năcăjiţi?... Ţig : Nu, Colibeni!... Prim.: Coliveni ?... Ţig.: Nu Co­li­beni... Prim.: Colăceni ? Tig.: Colibeni! Prim.: Chiolbeni?... Ţig.: E, scrie şi-aşa!... Prim.: Scrim din satu Golani aşa e ? Tig.: Apăi nici eu nu ştiu, c'am fugit de acasă de mult. Ţiganul se oferă drept despăgubire să facă o căldare. Cu trei bătăi în ni­covală bate trei tinichele, pe care le pune cu sila în mâna primarului. Apoi cere voie să facă un joc, dar în tot timpul jocului se milogeşte : „Sunt flămând, domnule căpitan, dă­­mi o bucăţică, dacă vrei să mai joc !... Primarul: Las'că mai bine joci flă­mând, că eşti mai uşor... Toată lumea se asociază la jocul ţi­ganului, se încinge joc mare cu stri­gături. După o mică pauză se rânduesc toţi la fereastră, făcând urarea finală. După urare, întreaga ceată intră în casă şi cinsteşte cu gospodarul. Căpi­­tanul primeşte de la acesta daruri în obiecte și bani.

Next