Gazeta Mureşului, 1935 (Anul 5, nr. 1-20)
1935-01-01 / nr. 1
Anul V. No. 1. Numărul 2 lei Foaie săptămânală pentru răspândirea culturii in popor.....■■■ AB0HA6H£1HTUL. s 100 1 «ti pe a» Pentru preoţi, învăţători şi săteni 50 Lei pe an Pentru autorităţi — — 300 Lei pe an Redactor: Profesor MIHAIL DEMETRESCU Administraţia: Prefectura Jud. Mureş Redacţia: Pasagiul Ştefan Iosif No. 11. Un nou oamenii sunt nedrepţi şi nerecunoscători. Nedrepţi şi nerecunoscători faţă de alţii, răi cu ei înşişi. Această întristătoare constatare suntem nevoiţi să o facem în preajma oricărui an nou, observând bucuria aproape sălbatecă cu care omenirea îngroapă anul defunct. Ştiinţificeşte vorbind, nimic nu se schimbă din crugul vremii în noaptea de 31 Decembrie. Nepăsătoare, vremea curge sau stă pe loc, — cum voiţi, — fără să-i pese de regretele sau bucuriile muritorilor. Numai oamenii cari au avut prostul gând de a-şi împărţi efemera lor trecere pe această planetă în ani, luni şi zile, îşi închipuesc, cu o adorabilă naivitate, că stihiile sunt interesate la această trecere; că un an murind, se naşte un altul, când de fapt n'a murit nimic, nu s'a născut nimic. A trecut doar puţin din viaţa omului, sau, mai bine zis, omul a păşit cu un pas mai aproape de inevitabilul sfârşit, de totala lui desfiinţare. Dar, admiţând, după încântătoarele aiureli ale visătorilor şi poeţilor că într'adevăr anii există şi că în noaptea de 31, într'adevăr moşneagul gârbov 1934 îşi ia toiagul pornind pe drumul veşniciei, oare şi în acest caz, bucuria oamenilor este oare ea dreaptă, îndreptăţită ? Nu duce oare muribundul moşneag, în traista lui, o parte din viaţa noastră însăşi ? Nădejdile şi bucuriile noastre ; atâtea ceasuri şi clipe frumoase; visări şi avânturi; biruinţi şi dulci înfiorări care ne vor urmări ani şi ani şi de care înduioşaţi le vom aminti mai târziu?... Şi apoi, moşneagul urgisit de acum, nu este el oare tot acelaş 1934 pe care, nu mai departe decât acum 365 zile, îl salutam cu strigăte de bucurie şi declaraţii de dragoste ? Iată pentruce spuneam că oamenii sunt nedrepţi şi nerecunoscători !... Dar, omenirea aceasta, lăsată la voia întâmplării, roabă acelei oarbe forţe, veşnic necunoscute şi nepătrunse pe care cei vechi au numit-o Destin, a rămas încă tot în faza copilăriei... Căci, într'adevăr, cum am putea socoti complexul de stări sufleteşti care o cuprinde la începutul fiecărui nou an, dacă nu o iremediabilă copilărie?... Se bucură omenii în pragul noului an, nu atât de moartea anului îmbătrânit, cât de aşa zisul nou an care începe şi care, cine ştie, poate fi mai bun încă, mai darnic, mai plin de surprize fericitoare decât cel vechiu. Şi aici stă taina, marea taină a bucuriei omeneşti din noaptea Revelionului , marea calitate a sufletului omenesc, fără de care viaţa pe acest pământ ar fi tristă, insuportabilă ... Sufletul omenesc crede, crede mereu ... Ca legendara pasăre Phoenix, sufletul omenesc se ridică mereu din mijlocul dezastrelor; din durerile trecutului îşi făureşte armuri noui şi strălucitoare şi reîntinerit, plin de noui forţe, reia mersul păşind viguros Înainte pe drumul pe care, fără îndoială, îl aşteaptă noui înfrângeri şi noui dezastre, pentru ca iarăşi şi iarăşi... Sfârşiturile de an în acest caz sunt bine venite şi înţelepţesc lucru a fost crestarea veşniciei în ani. Aceste sfârşituri sunt popasuri de reculegere, de reînprospătare a forţelor noastre pentru drumul care ni se deschide în faţa noastră. Ele sunt de fapt începuturi, prilejuri de făurire a noui planuri de viaţă, a noui nădejdi de bucurii şi fericiri .. . ^Obosită şi desnădăjduită de adversităţile Destinului, lumea tresare din cotidianul banal şi mohorît; îşi înalţă fruntea şi, ca prin miracol, reînviorată şi plină de noui energii, îşi reia mersul pe drumul vieţii trudnice, mai mândră, mai tare, mai îndârjită. în pragul deci al noului an care începe, să facem şi noi, ca toată lumea. Să prindem viguros, cu amândouă mâinile, cupa cu forţe noui şi cu noui nădejdi care ni se întinde astăzi, şi sorbind-o cu voluptate să ne urăm după datină, unii altora . Anul nou cu bine, cu sănătate și cu mai multă bucurie decât cel care a trecut! Mihail Demetrescu. unul nou! Un strigăt de veselie deslânțuit in clopote şi in rugăciuni aleargă dealungul pământului. Ceva hotărâtor pare că se petrece în lume. Ceva proaspăt şi luminos creşte in suflet. Ce anume, n’am putea spune, dar un fel de bucurie nouă, se înalţă cuceritoare, peste lucruri şi peste oameni. Uluci vechi se prăbuşesc sub furtuna ultimei zile a calendarului şi într’o singură noapte, apare insula primăverii înflorite, apare primăvara sufletului omenesc. Anul nou este o rază isvorâtă în noapte, un miraj ameţitor de făgăduii şi de nădejdi. Este începutul metafizicei divine, care prin afirmaţia categorică a binelui, anulează durerea şi mizeria trecutului, pentru a ratifica cu gânduri constructive nădejdea noastră un progres şi în fericire. Un zâmbet optimist înseninează chipurile cele mai triste, iar din înalt, mâini nevăzute — şterg lacrimile întârziate sub pleoape. O intuiţie prietenoasă adună laolaltă, călători şi necunoscuţi, sub flacărea aceluiaşi candelabru şi deasupra aceluiaş pahar cu băutură. Sărbătorirea noilor iluzii ale anului strânge om lângă om întruchipând farandola înfrăţirii universale. Şi in această apropiere sufletul prinde aripi şi se face mai înțelegător. 1935 vine sub zodiacul lui Dumnezeu. De aceia, din prisosul urărilor de bine, din mijlocul cântărilor de bucurie, din plinul paharului spumos, din sufletul luminat de nădejdi — să îndreptăm un verset de dragoste, un gând de apropiere şi un strop de bunătate, pentru mulţii şi necunoscuţii îndureraţi ai acestui veac, pe cari destinul i-a închis şi i-a uitat în aziluri, în spitale şi închisori, Claudia Millian. Târgu-Mureș, 1 ianuarie 1955. AN NOU Veste nouă, veste plină, — anul nou Eşti în anul asta vestea bună?... A venit din funduri de genună Limpede — întraripat ecou, Sol de bucurie în furtună, Anul nou cu veste nouă, bună... A-ho ! A-ho! măi fraţi, e Anul Nou! A trecut pe sus un zvon de zurgălăi (Stelele de-argint aşa sunară ?) Mii de îngeri mici privesc din cer afară, Drumuri din văzduh şi înoptate văi Le-a umplut cu larmă, le’mpovară Vesel ciripit de primăvară Sunaţi, măi, sunaţi din zurgălăi, hăi-hăi! Vino rumen, vesel, anule copil! In zăpezi bătrâne, — floare nouă! Gheţuri încruntate tu le plouă Cu lumini şi cântece de-April. Cu lumini în mâinile-amândouă Bucuria-ţi nouă dă-ne-o nouă, A-ho! A-ho! Bine-ai venit, copil!... VICTOR EFTIMIU Obiceiuri româneşti de Anul Nou In nordul Moldovei, trecerea în anul nou se sărbătoreşte prin trei obiceiuri rituale : pluguşorul, haiducii şi buhaiul. „Buhaiul“ este o reprezentaţie dramatică interpretată de un impozant număr de artişti improvizaţi. Spectacolul are loc în ajunul anului nou, adică în seara de Sf. Vasile, între asfinţitul soarelui şi miezul nopţii. Locul în care se dă reprezentaţia este ales de obiceiu în faţa ferestrei gospodarului, căruia i se face urarea de anul nou. De multe ori însă, uliţa satului sau chiar interiorul caselor sunt cadrul în care se desfăşoară obiceiul „buhaiului". Personagiile sunt următoarele : căpitanul, baciul, trei ciobani, trei travestiţi în capre, un ţigan, o ţigancă, cântăreţi, un moşneag şi două babe şi în sfârşit ursul (travestit). O serie întreagă de obiecte de plugărie, de stână, din viaţa ţiganilor, costumele de capră şi urs, servesc la la îndeplinirea ritualului „buhaiului“. Principalul obiect este bineînţeles „buhaiul" prin care se imită mugetul vitelor. E confecţionat dintr'o putină de lemn la capătul căreia s'a adăugat o piele întinsă şi la mijloc e prins un fuior de păr din coadă de cal. Toţi fac roată în jurul ciobanilor cari stau de vorbă cu oile, reconstituind o seară la stână. Numai ursul şi ţiganii stau mai deoparte. Ţiganul bate un fier pe nicovală, ţiganca spoieşte tingiri şi dă în cărţi. Muzicanţii încep însă să cânte cântece bătrâneşti şi toată lumea începe să joace : ciobanii, caprele, ursul, toţi. Ursul profită când e neobservat şi găsind o poartă deschisă, se furişează afară, fură o capră şi fuge cu ea. Se produce mare învălmăşeală, strigăte de ajutor. Ţiganul prinde ursul şi ciobanii readuc capra. Căpitanul va judeca apoi acum pe ţigan care n'a ştiut să-şi păzească ursul. Scena aceasta e presărată de glume, care stârnesc veselia asistenţei . Căpitanul-primar: Cum te chiamă ? Ţiganul: Danciu Trăilă din Colibeni... Primarul: Din comuna Năcăjiţi?... Ţig : Nu, Colibeni!... Prim.: Coliveni ?... Ţig.: Nu Colibeni... Prim.: Colăceni ? Tig.: Colibeni! Prim.: Chiolbeni?... Ţig.: E, scrie şi-aşa!... Prim.: Scrim din satu Golani aşa e ? Tig.: Apăi nici eu nu ştiu, c'am fugit de acasă de mult. Ţiganul se oferă drept despăgubire să facă o căldare. Cu trei bătăi în nicovală bate trei tinichele, pe care le pune cu sila în mâna primarului. Apoi cere voie să facă un joc, dar în tot timpul jocului se milogeşte : „Sunt flămând, domnule căpitan, dămi o bucăţică, dacă vrei să mai joc !... Primarul: Las'că mai bine joci flămând, că eşti mai uşor... Toată lumea se asociază la jocul ţiganului, se încinge joc mare cu strigături. După o mică pauză se rânduesc toţi la fereastră, făcând urarea finală. După urare, întreaga ceată intră în casă şi cinsteşte cu gospodarul. Căpitanul primeşte de la acesta daruri în obiecte și bani.