Gazeta Mureşului, 1936 (Anul 6, nr. 1-19)
1936-01-15 / nr. 1
Anul VI. No. 1 Romanul 2 Lei Foaie săptămânală pentru răspândirea caitarii în popor ABONAMENTUL: 100 lei pe an Pentru preoţi, învăţători şi săteni 50 Lei pe an Pentru autorităţi — — — 300 Lei pe an Redactor: Profesor OdrillL DE PRETRESCU Administraţia: Prefectura Jud. Mureş Redacţia: Str. Traian No. 19. Rolul tineretului in consolidarea naţională. In rândurile ce urmează voi prezenta cuvântarea ce a fost rostită de d. Augustin Balint, la Reghin, în prima Duminecă a acestui an, prin îngrijirea Asociaţiei Profesorilor secundari din Tg.-Mureş şi a „Astrei“ din Reghin. De faţă erau cărturarii cu simţuri româneşti ai orăşelului, cărturari cari au dat dovadă de multe ori că sunt în stare să facă fapte frumoase şi pilduitoare.Subiectul cuvântării a fost tratat cu o impresionantă evocare a tuturor forţelor tinereşti care, timp de veacuri, de când poporul român a început să devină conştient de existenţa sa unitară şi de trebuinţa de a făuri cât mai curând un bloc puternic, au dus, cu stăruinţă şi fără teamă, prin nenumărate jertfe, flamurile înjghebărilor naţionale. Toate manifestările eroice ale neamului românesc au fost făcute întotdeauna prin forţa tineretului, gata oricând de jertfe pentru ţară şi neam, pentru ideal. Uitare de sine, abnegaţie, optimism, aceste sunt caracteristice tinereţii. Conferenţiarul a adus, după cum era şi natural, un imn Tinereţii, a acelei tinereţi care prin jertfele ei s’a aşezat la baza statului şi naţiunii noastre. In imnul său, cuvântătorul a pomenit numele atâtor figuri eroice figuri de tineri, cari au înscris cu sângele şi lacrimile lor cele mai frumoase pagini ale istoriei neamului românesc. 1848, 1859, reprezintă minunat vremurile când „Bonjurştii“ îmbrăcaţi în straie nemţeşti, toţi tineri însufleţiţi pentru binele patriei, aduceau în ţările române, fărâmiţate, dorul de libertate şi de unire. Câte frământări între cei tineri şi cei bătrâni ? Câte ciocniri n’au avut loc până când victoria să fie a tineretului, a bonjuriştilor în straie nemţeşti, spre fericirea celor două ţărişoare: Moldova şi Muntenia? 1848, 1859, 1877, 1881, sunt culmi ale avânturilor tinereşti sunt cele mai frumoase culmi de pe care putem privi, ca Români cu mândrie, „Trecutul“ şi cu încredere „Viitorul“. Puţine înfăptuiri româneşti am vedea astăzi dacă atunci când a fost timpul nu ar fi intervenit tineri, fără socoteli, fără prejudecăţi, care sâ schimbe cu totul stările de tape şi moravurile. Cum s’ar fi putut face, spre pildă, desrobirea ţiganilor şi exproprierea averilor fără gesturile umanitare şi pilduitoare ale unui Vodă Alexandru Cuza sau ale unui Mihalache Kogălniceanu ? Curii s’ar fi putut creia o limbă românească, în straie strămoşeşti, fără intervenţia dârză şi definitivă a unor tineri ca Alecsandri, Eminescu, Coşbuc, Creangă, Odobescu şi alţii, cari au dovedit prin scrieri variate şi multe că şi în limba românească se poate face literatură, ştiinţă, critică, etc, fiind destule cuvinte pentru fiecare din aceste manifestări intelectuale. Aceştia sunt adevăraţii Eroi naţionali. Eroi cari au ştiut să se impună oamenilor şi moravurilor. Dincoace de Carpaţi, tineretul a fost deasemenea la înălţimea timpurilor şi evenimentelor. Câte figuri tinere nu se ridică impunătoare ? Câte pilde strălucite n’au înscris tinerii transilvăneni cu sacrificiile lor ? 1784, 1785, 1848, 1892, 1914- 1918, sunt culmile avânturilor transilvănene, de pe care, crai de munţi, preoţi prefecţi, tribuni şi popor, au chemat la desrobire şi unire toate forţele româneşti de pe întinderile transilvane. Din evocările cuvântătorului au răsărit aevea conducători de oşti ţărăneşti, răsculate la o singură chemare, pentru a sfărâma odată pentru totdeauna lanţurile asupritoarelor stăpâniri. Conducători tineri ca Horea, Cloşca şi Avram Iancu. Frumoase vremuri. Frumoase şi îndrumătoare aducem aminte. Astăzi, mai mult ca oricând, trecutul nostru, plin de sbuciumări şi de suferinţe trebue sâ ne fie mereu înaintea ochilor minţii, pentru a ne da seama, cât mai bine, că toate aceste înfăptuiri româneşti au la baza lor cheag de martiri, traşi pe roate, înfipţi în suliţe sau atârnaţi în lanţuri la răspântii de drumuri, pentru că au încercat sâ ne lase noua, urmaşilor, un pământ al nostru. Sufletele noastre sâ se tulbure la gândul că peste aceste meleaguri de suferinţi şi nădejdi, de întristări şi de bucurii, năvălesc şi huzuresc venetici cari nu mai cunosc ruşine şi nu mai cunosc stăpânire. Max. Vasiliu. Târgu-Mureș, 15 Ianuarie 1936 Recunoştinţa faţă de oamenii mari şi cinstirea memoriei lor, sub diferite forme, sunt semnele unei vădite superiorităţi morale şi intelectuale ale unui neam, sunt pecetea maturităţii lui, sunt probele unei conştiinţe de sine, care îl ridică atât în ochii lumii cât şi în ai săi proprii. Neamurile civilizate şi geloase de prestigiul lor caută să veşnicească pe fiii lor, cari s’au distins prin vre-o operă de seamă şi de folos obştesc, fie prin instituţii, cari să le poarte numele, fie prin statui care să reamintească tuturor şi neîntrerupt personalitatea lor ilustră, fie prin aniversări şi sărbătoriri, care să reîmprospăteze in minţile generaţiilor tinere superioarele lor virtuţi, în scopul de a stimula pe de o parte la cultivarea acestor virtuţi, iar pe de altă parte de a le mări încrederea şi mândria în puterile neamului din care fac parte. Şi neamul nostru românesc, deşi tânăr, îşi are personalităţile sale strălucite, „eroii“ săi, care şi-au dovedit vrednicia pe toate terenurile în aceeaş măsură şi putere cu geniile neamurilor celor mai civilizate. Unul din aceşti fii, cari fac fala neamului nostru, este şi marele scriitor Ion Creangă din Humuleştii Neamţului, cea mai tipică, mai completă şi mai curată icoană a firei neamului nostru românesc neprihănit şi neatins de înrîuririle străine, ci aşa curat şi luminat cum a ieşit din mâinile Atotputernicului. Din opera sa literară — neajunsă şi neîntrecută până azi — răsare complet şi strălucitoare caracteristica rasei noastre româneşti. Nici un scriitor n’a isbutit să zugrăvească atât de viu şi de iscusit mintea ageră, sufletul cald şi bun, inima simţitoare şi milostivă, ospitalitatea largă, omenia neîntrecută, voca bună şi deschisă, spiritul mucalit şi şăgalnic, umorul sănătos şi fin, vorbacuviincioasă şi înflorită, gustul ales şi nobil ale neamului românesc, cum le-a zugrăvit şi scos în relief Nică a lui Ştefan a Petrii din Humuleşti. Pentru veşnicia numelui lui Ion Creangă, neamul românesc a făcut prea puţin. « O asociaţiune de Nemţeni s’a gândit să înlăture această lipsă prin înfăptuirea a trei aşezăminte culturale, care să poarte numele lui Ion Creangă şi anume : a) Ridicarea în Humuleşti a unei statui demne de personalitatea lui Ion Creangă; b) Terminarea monumentalului local de şcoală primară, ce se ridică în satul lui şi care-i va purta numele, şi c) înfiinţarea unui muzeu regional „I. Creangă“, chiar în casa în care s-a născut şi copilărit, casă ce, din fericire, se păstrează aşa cum a fost în vremea lui I. Creangă, clădind pentru moştenitori o altă casă de locuinţă alături de cea bătrânească. Cum însă I. Creangă nu aparţine numai Humuleştilor şi nici numai judeţului Neamţ sau numai Moldovei, ci aparţine întregului neam românesc de pretutindenea, se cuvine ca aceste trei aşezăminte să fie înfăptuite cu contribuţia întregii suflări româneşti. In acest scop am făcut o caldă rugăminte către marele patriot şi sprijinitor al operelor de interes naţional,i Stelian Popescu, directorul celui mai românesc şi mai răspândit ziar „Universul“, să binevoiască a deschide o coloană în acest ziar, pentru o subscripţie publică cu care să se ducă la bun sfârşit cele trei opere, care vor veşnici numele lui Creangă spre cinstea şi bunul nume al neamului românesc. Spunând gândul şi dorinţa noastr la cunoştinţa întregului popor român, rugăm pe toţi deo potrivă, şi mai cu seamă tineretul şcolar şi lumea intelectuală, să-şi dea cu grăbire obolul lor, fie cât de modest, în scopul arătat, dovedind prin aceasta solidaritatea noastră românească şi cultul ce-l avem pentru gloriile neamului. Inaugurarea celor trei monumente se va face în 1937, când se împlinesc 100 de ani de la naşterea lui I. Creangă. Preşedinte, Nicodim, Mitropolitul Moldovei. Vicepreşedinţi, Leon Mrejeriu, prefectul judeţului Neamţ; Colonel Manoliu, comandantul garnizoanei şi al regii Răsboeni; secretar, V. Gaboreanu inspector şcolar. O datorie naţională. Cinstirea memoriei lui Ion Creangă Mişcarea populaţiei la Tg.-Mureş Din datele încheiate de oficiul stării civile a municipiului Tg.-Mureş, d. Perhaiţa Oliver, rezultă că mişcarea populaţiei pe anul 1935, a acestui oraş este următoarea: vii născuţi 636; morţi născuţi 51 ; decedaţi 612. La născuţi vii se remarcă că populaţia românească faţă de anul 1934 este într’o urcare de 25 la sută, pe când cea minoritară este în descreştere. Căsătoriţi 348, divorţuri 37. Din aceste căsătorii rezultă că 47 sunt mixte (adică între români şi minoritari). La divorţuri s’a remarcat că acestea s’au efectuat în majoritatea cazurilor după 6 ani de căsnicie. Din 117 schimbări de confesiune românii au câştigat 77 aderenţi şi au pierdut numai un singur credincios, ceia ce rezultă că e o tendinţă de romanizare neforţată. Cu privire la decesuri putem remarca, că un mare număr al decesurilor, se datorește cancerului și tuberculozei. Cel mai în vârstă decedat a fost de 93 ani. Cel mai în vârstă mire în 1935 a fost de 77 ani, iar mireasa lui era de 27 ani, ambii minoritari. Cel mai tânăr mire, amintim că a fost de 19 ani iar mireasa de 16 ani. Anul 1936 s-a început cu 6 căsătorii.