Gazeta Mureşului, 1937 (Anul 7, nr. 1-17)
1937-10-15 / nr. 14
Anul VII. No 14. ABONAMENTUL * 100 lei pe an Pentru preoţi învăţători şi săteni 50 Lei pe an Pentru autorităţi — — — 300 Lei pe an Numărul 7 lei Târgu-Mureş, 15 Octomvrie 1957. Foaie săptămânală pentru răspândirea culturii în popor Redactor: Profesor MI H An it E METR SU Administraţia: Prefectura Jud Mure* Redacţia: Pasigi 1 S O. Iosif Nr 13 16 Octombrie O sărbătoare scumpă tuturor inimilor româneşti, ziua de 16 Octomvrie, când Maiestatea Sa Regele nostru Carol II împlineşte vârsta de 44 ani! Dat fiind sentimentul profund dinastic al poporului nostru, date fiind sentimentele de respect, de veneraţie şi de recunoştinţă cu care Românii sunt indestructibil legaţi faţă de cei doi mari regi înaintaşi: Carol I înţeleptului Ferdinand întregitorul, unchiul şi părintele Suveranului, şi date fiind iubirea neţărmurită şi marile nădejdi, puse de întreaga suflare românească în persoana Cârmuitorului de astăzi, nădejdile atât de fericit se văd zi de zi înfăptuite, bucuria neţărmurită cu care toate sufletele româneşti salută această zi, precum şi gândurile de devotament ce se îndreaptă din toate colţurile ţării spre treptele tronului regesc, sunt cu vârf şi îndesat îndreptăţite. Intr’ adevăr, în această zi de obştească sărbătoare, când inimele româneşti se înfrăţesc cu aceiaşi căldură spre a aduce Regelui omagiul lor de încredere, de respect şi de devotament, nu se poate să nu ni aducem cu toţii aminte de tot ceiace datorăm Dinastiei, de tot ceiace adică a isbutit să înfăptuiască în scurtul timp de 70 de ani, cu răbdare, cu perseverenţă, cu înţelepciune, cu trudă şi cu jertfă, indepedenţa ţării mici de ieri, unirea definitivă a pământurilor româneşti, atât amar de vreme robite, ridicarea ţării întregite de astăzi în concertul marilor ţări ale lumii, demnă de respectul prietenilor şi temută de duşmănii ei. Sărbătoarea de astăzi a Suveranului are de acela rezonanţe cu mult mai adânci în sufletele româneşti împletind trecutul cu prezentul, dă aripi dorurilor noastre de mai bine şi ne face să privim viitorul cu neclintit optimism. Cu înaltele-i calităţi cu care Pronia l-a înzestrat, cu dragostea-I ferbinte de ţară şi popor, cu marea Lui putere de muncă, având mereu în faţă exemplele şi realizările înaintaşilor Săi, Maiestatea Sa Regele duce România, cu paşi siguri şi repezi, spre un mare şi strălucit Destin. Să ne unim cu toţii, zid în jurul Lui, şi să- l jurăm, în această sărbătorească zi, devotamentul nostru întreg şi închinarea tuturor puterilor şi silinţelor noastre. Trăiască M. Sa Regele, şi prin Eî Dinastia, făuritoare de ţară şi împlinitoarea visurilor noastre româneşti! «GAZETA MUREŞULUI.» HORIA de jos te-ai ridcat drept pietros, viforos, pentru mori, pentru cei săraci şi goi, pentru to|i... ş-ai despicat în două istoria, ţăran de cr nme cum n’a fost altul să-i semene, Horia !... te-ai desprins aspru din gloată cu obraji sup|i, cu ochi crunţi, să lupţi să ’nfrunţi din sălbatecii-ti munţi, oştite craiului, temniţă, roată... vrut-ai să spinteci pe munţi, pe văi, largi, netede, slobode căi pentru-ai tăi cei mâncaţi de străini, despuiaţi de biruri, de sbiri, de rele-orânduiri... şi uitaţi de regi şi ’mpăraţi... pân’ la tăgrad pe roată, uimind că ăi, nem şi, gioaă, la bălul nosc bit sub tundra săracă aceeaşi mare, ne’nticolă inimă romanoducă... duhul trăeşte încă treaz în munţi şi va trăi dârz cât vor domni oaste moţi sbiri crunfi şi mişelnici despoţi... uriaş domn pe-al adincurilor noastre sfâşiat somn, pe-al răzmeriţelor roşu praznic, mai roşi-vei oare vreodat’ năpraznic, acestui neam, viaţa şi istoria, tu munte al vrerilor noastre celor mai crunte, Horia ?!... A. Cotruş Răscoala lui Horia Monumentul care s’a ridicat acum la Alba-Iulia eroilor revoluţiei ardelene în frunte cu Horia, şi corpcrarea vieţii lor şi a dreptului protest colectiv al ţăranilor români asupriţi de nobilimea maghiară, este un act de răsplată istorică. Răscoala provocată de Horia se înfăţişează ca o mişcare naţională şi socială a ţăranilor, pornită împotriva feudalilor cari deţineau toate drepturile, puterile şi libertăţile, abuzând de ele. In cartea »Revoluţia lui Horia« pag. 63, capitolul »Feudalitatea ungurească«, Nicolae Densuşianu ne dă aceste relaţiuni. »In scurt ţăranul nu era decât un sclav fără drepturi politice şi civile, condmnat chiar prin lege ca el niciodată să nu mai poată scutura jugul iobăgiei, declarat incapabil de a putea câştiga avere, lipsit de libertate personală şi lipsit chiar de dreptul de a se putea apăra în contra domnului său pe care nu putea să-l cheme în judecată«. Mai adăugaţi la această situaţie şi fanatismul religios al bisericii catolice şi reformate, — acelaş autor ni-o spune, — şi veţi avea tabloul complect al existenţei de iobag. In aceste condiţii de viaţă apare Horia. Existenţa ţăranilor români era fără cruţare asuprită şi umilită. Protestele lor, chiar cele mai timide, erau rezolvate cu bătaia şi închisoarea. De altfel plutea prin aer presentimentul noilor prefaceri şi visul unei umanităţi mai generoase In anul 1870, Horia ajuns la Viena, intră în audienţă la Jöset II, care ordonă cercetarea tuturor nedreptăţilor. De pe urma acestor dispoziţii imperiale, nu s’a putut trage însă nici un folos pentru ţărănime. După trei ani îl aflăm pe Horia iar la Viena şi la 1 Aprilie 1784 este primit într’o nouă audienţă. De astădată Horia se întoarce în mijlocul prietenilor şi al ţăranilor lui cu o cruce — dată de Iosif, cu scrisori dela el, — şi cu făgăduinţă fermă a împăratului că va reîntrona dreptatea. Dar de pe urma anchetei ordonate, vinovaţii şi provocatorii sunt găsiţi tot ţărani români. Insă printr’o măsură imperială, care ordonă «conscripţia militară» pentru iobagi, aceştia primesc avantajul ca, ajungând soldaţi grăniceri, să li se schimbe situaţia de robi. In această situaţie nu doresc decât arme, cu cari — afirmau ăspicat — vor împărţi dreptatea. Nobilimea cuprinsă de panie şi grijă se ridică împotriva conscripţia militare şi o anulează. In acelaş timp se trimit la Viena asigurări — din partea guvernului — că s’a reîntronat liniştea. O linişte însă tulburătoare şi neagră, încărcată de presimţirile apropiatului uragan. In acelaş an revolta se hotărăşte în biserica Mesteacăn la 31 Octombrie de către Crişan. întreg Zărandul cade în stăpânirea ţărănimii răsculate. Revolta se extinde şi în judeţul Hunedoara. Planul lor era să ocupe şi Deva, dar sunt respinşi şi mulţi dintre dânşii executaţi. Paralel cu desfăşurarea revoluţiei în aceste părţi, Horia ocupă Roşia, din munţii Abrudului. Revoluţionarii trec iureş prin Abrud iar răscoala întinzându-se până la Cluj, creşte în proporţii, împăratul fiind pus în curent cu gravele întâmplări, ordonă prinderea fruntaşilor revoltei, şi liniştirea ţăranilor cu ajutorul preoţilor, funcţionarilor şi al tunurilor. După câteva zile o dispoziţie imperială cere publicarea unei amnistii generale, dar luptele continua. Armata înconjoară de revoltaţi, iar aceştia se află desnădajduiţi de mersul revoluţiei şi de atacul neaşteptat al armatelor imperiale. Horia ordonă atunci ţăranilor retragerea, iar el avea de gând să traverseze munţii şi să se prezinte din nou împăratului. Adăpostit împreună cu Cloşca în pădurea Scorăcel este prins de oastea împărătească, în închisoare, Crişan se sinucide, şi declară că revoluţia a fost născută din pricina asupririi nobililor. Ceilalţi doi eroi ai revoltei au fost rupţi pe roată. Astăzi, insurgenţa iobagilor este privită ca un act de dreptate istorică şi socială, iar eroii ei privesc din bronz o ţărănime liberă.