Gazeta Mureşului, 1938 (Anul 8., nr. 1)

1938-01-15 / nr. 1

GAZETA MUREŞULUI PAGINA AGRICOLĂ Agricultorul cuminte trăeşte cu pre­vedere şi cercetează pe tot locul cum trebue făcută o treabă ori alta, pen­­tru ca toamna să iese cu hambarul şi punga pline. El nu pregetă să-şi schimbe felul de lucru atunci când vede că munca mai chibzuită îi aduce în casă mai mulţi bani. O bogăţie care îngrijită mai bine poate să-i sporească averea, e băle­garul de grajd. Bălegarul de grajd cuprinde 4 fe­luri de hrană foarte trebuincioasă pen­tru sporirea rodniciei pământului. Aceste feluri de hrană sunt: azotul, fosforul, potasiul şi calciul. Aşa cum iese din grajd, această hrană e o hra­nă crudă. Pentru ca ea să fie mân­cată de plante, trebue pregătită, dos­pită după anumite regule. Nu voiu spune acum cum trebue pregătită această hrană, ci altădată. De data asta fiindcă ştiu că orice om nu şi schimbă felul de a munci decât atunci când a înţeles că ceea ce face el nu este bine, voesc să arăt de ce nu este bună pregătirea bălegarului aşa cum se face în­deobşte astăzi. Să ne dăm seama cum stau lucru­rile începând din grajd. Cu toţi ştim că nu mai toate gos­podăriile se pune in grajd prea puţin aşternut sau nu se pune deloc. Ori multe cercetări făcute de învăţaţi au arătat că aşternutul are rostul Însem­nat de a lega hrana din bălegar. Dacă lipseşte el, o parte din hrană se pier­de. Aşa se pierde mult azot care se desface din materia în care e el fixat şi se duce în aer. Dovadă că azotul se pierde este mirosul înţepător, pe care îl simţim când intrăm în grajduri rău îngrijite. Acest miros este tocmai azot prefăcut într'un abur numit amo­niac. Şi tot aşa se pierde cu timpul şi o parte din potasiu şi fosfor, spă­late de pieile care vin peste grămada de bălegar lăsată afară neadăpostită. Când bălegarul se scoate afară, se aruncă împrăştiat. într'un loc cade balegă mai multă, in alt loc pae. Vân­tul şi soarele il usucă scoţând bruma de udeală ce o mai avea. Fără apă hrana nu se poate găti, rămâne tot crudă, nedospită, ca In starea în care era atunci când a fost scoasă din grajd. Dacă bălegarul scos zilnic e mai mult, se usucă numai cel din partea de deasupra, iar cel din partea de jos rămâne mai umed. Se fac astfel în grămada de bălegar, ochiuri de udea­ 1e şi ochiuri de uscăciune. Cum bă­legarul a rămas din furcă înfoiat şi are înăuntru mult aer, în prezenţa acestui aer, acolo unde este puţină udeală, se înmulţesc nişte fiinţe mici de tot, care încing tare bălegarul şi fac să se piardă foarte multă hrană din el. Acolo unde nu e udeală, sau e foarte puţină, paiele rămân aproape neschimbate, adică aproape tot aşa cum au fost când le-am împrăştiat un grajd. Se face astfel în timp de câteva luni, cât grămada stă în bătătură, un bălegar, prea păros in unele locuri ale grămezii, prea putrezit în altele, un bălegar din care s’a pierdut cu deo­sebire o hrană foarte trebuincioasă, hrana de care toate pământurile au nevoie, azotul. După ce s’a pregătit rău în gră­madă, când se duce la loc, se face o altă greşală. Bălegarul se răspândeşte la suprafaţa pământului şi se lasă aci câteodată săptămâni întregi. Soarele, vântul, ploile, fac să se piardă canti­tate însemnată de hrană din el, astfel încât încetul pe încetul, bălegarul îşi pierde tot sucul şi ajunge ca o iască. Acest bălegar îngropat in pământ nu-i aduce aproape nici-o putere. In locurile secetoase, se întâmplă de multe ori ca acest bălegar, în primii ani, să vateme producţia agricolă. Nu rareori auzim ţărani care spun că ei nu dau bălegar fiindcă bălegarul arde plantele. Ei bine această ardere nu e datorită bălegarului, ci felului rău după care se pregăteşte bălegarul. Bălegarul rău pregătit, aşa cum am arătat mai sus, are în el multă hrană crudă care poate fi luată de plante. Cum orice vine în pământ, pământul caută să prefacă pentru a pune la în­demâna plantelor şi această hrană trebue prefăcută, trebue gătită. Găti­­rea ei se face în pământ cu ajutorul fiinţelor mici care se numesc bacterii. Bacteriile au nevoe pentru a creşte, a lucra şi a se înmulţi, de hrană. Un aliment însemnat în hrana lor este Azotul. Ele iau acest azot de acolo de unde îl găsesc mai uşor de mân­cat. Cum pământul are încă o mică rezervă de azot gătit, bacteriile iau acest azot. Se naşte astfel o concu­renţă (întrecere) între bacteriile care gătesc bălegarul şi între plantele cul­tivate de noi. De multe ori bacteriile înving şi iau astfel mult azot pe care ar trebui să-l ia plantele cultivate. Se înţelege astfel că plantele trebue să sufere, să crească mai prost, să dea rod mai puţin. Totodată pentru ca să se gătească de către bacterii, bălegarul uscat şi paiele uscate nedospite, e nevoe de apă. Această apă e luată tot din pă­mânt şi tot de la gura plantelor. Dacă pe vreme ploioasă sugerea apei de bacterii nu se cunoaşte, pe vreme uscată sugerea aceasta aduce înseta­­rea plantelor şi când uscăciunea ţine mai mult, ofilirea lor. Bălegarul uscat şi păios mai are apoi şi cusurul că înfoiază pământul, ţine în el aşa­dar goluri mari, prin care pătrunde cu uşurinţă vântul şi face să se piardă iarăş apa. Vedem dar, că bălegarul neîngrijit face să se piardă atât apa, cât şi o parte din hrana pământului. Se înţe­lege astfel de ce bălegarul acesta în loc să sporească producţia plantelor, le arde. Arzând plantele, înţelegem de ce mulţi ţărani îl aruncă la râpă. In regiunile umede, fiind apă mai multă, bălegarul neîngrijit dă rod ceva mai bun ca pământul neîngrăşat cu bălegar, dar dă prea puţin faţă de ceea­ ce ar putea să dea atunci când e îngrijit cum se cade. E nevoe, prin urmare, să părăsim felul acesta rău de îngrijire al băle­garului şi să dăm o îngrijire mai pot­rivită, pentru ca de la acelaş bălegar pe care ni-l dau vitele, să căpătăm roa­dă cel puţin îndoită. Dr. D. C. Sandoiu. Inginer agronom. Sfaturi pentru gospodari O bogăţie care trebue grijita Pagina 3. Cum sa clădim un grajd la ţara Locul pe care se construeşte un grajd, nu trebue să fie umed sau ni­sipos şi mai ales unde a existat îna­inte un depozit de gunoiu. Aşezarea grajdului se face în aşa fel, încât lumina, prin geamuri, să poată pătrunde în interior. Adăpostul va fi ferit de vânturi reci care in ano­timpurile friguroase bat atât de puter­nic în unele regiuni ale ţării. Pe lângă orientare, grajdul trebue să îndeplinească următoarele condiţi­­uni: să fie proporţional de mare cu numărul animalelor adăpostite, să fie uscat, luminos şi bine aerat. Aranjamentul interior este cel mai important factor în construcţia graj­dului. De el depinde comoditatea pen­tru animal, posibilitatea de a contracta diferite boli, economisirea timpului la îngrijirea animalelor, întreţinerea cu­răţeniei, etc. Cel mai practic sistem pentru un grajd mai mare, este aranjamentul dublu, adică aşezarea animalelor pe două rânduri şi anume: coadă la coadă (şi nu cap la cap). La mijlocul grajdului trece un drum principal, prin care se scoate băligarul de la cele două încăperi, urmează apoi jghiaba de urină cu canalul şi în fine ieslea încăperea poate să fie lungă de 2’70 m. sau scurtă de 1'70 m. Lăţi­mea ei este de 1*20 m. pentru vaci şi cai şi de 1'30 pentru tauri. Supra­faţa necesară unui viţel­­sugător este de 4—6 mp. în încăperea individuală şi de 4 mp. în încăperea comunală. Volumul grajdului trebue să fie de trei ori cât suprafaţa. Astfel dacă un grajd are 13 mp., volumul va fi de 39 mc. înălţimea grajdului va fi de 3 m. pentru animalele adulte şi de 25 mp. pentru tineret. In micile gospodării săteşti se poate tot atât de bine alege între un grajd cu aranjament dublu — coadă la coadă — sau unul simplu pe un singur rând, animalele având in spate ușa și fe­restrele. Cauzele nerodirei pomilor şi combaterea acestor cauze Nu e uşor lucru a statori la prima vedere din ce cauză, un pom oerecare, încetează de a mai rodi sau că, cu toate că e rodit de o grămada de ani, el creşte fără încetare dar de rodit nici votcă. Astfel de cazuri sunt foarte multe şi de aceea mă voiu sili a înşira în cele următoare pe cele mai cunos­cute şi anume: 1. In unele împrejurări însuşi solul şi clima sunt nepotrivite unor soiuri de pomi. In astfel de locuri e bine să nici nu încercăm sădirea arioilor, fiind orice cheltuială făcută de­geaba. 2. Se poate întâmpla, că pădureţii cari servesc suport pentru altoire, nu se potrivesc cu mlădiţele nobile ce le altoim pe ei. In cazul acesta să ne ferim a aduce portaltoii (pădureţii) din pădure, ci să-i prăsim noi in grădină din sămânţă aleasă. 3. De multe ori mlădiţele sunt luate de la un pom care e de neam nero­ditor. E bine, ca mlădiţele sâ ni-Ie cule­gem noi înşi­ne sau să ni­ le procurăm dela oameni de încredere. 4. Sunt unele soiuri de pomi, cari cer un timp mai îndelungat până să înceapă a rodi, cum e d­­e: mărul Gravenstein, Borsdorfer, mărul Părul, Poinic, Maşanski sau părul Prăsad etc. Aceste soiuri încep să rodească abia după 10—15 ani şi aci nu ajută nu­mai aşteptarea şi indulgenţa. 5. Altoiul a fost sădit prea adânc, — desigur din neştiinţă. Acest neajuns il putem combate numai scoţând altoiul (pomul) şi re­­platându-l din nou după toate regulile sădirei pomilor. Un pom sădit prea adânc, nu va rodi nici­odată în cantităţi satisfă­cătoare. 6. Solul care conţine prea multă umezeală nu e potrivit pentru plan­tare de pomi. Apa, umezeala prea abudentă împiedecă aerisirea solului, lemnul crescut în primăvară nu poate să ajungă la deplină coacere până toamne fi aatici, ia iarna următoare degeră și pier mugurii de floare. Astfel de locuri nu se plantează cu pomi, ci numai în cazul când apa poate fi condusă, prin drenaj, la locuri mai joase. 7. Solul lipsit de materii nutritoare (sărăcit) poate fi făcut roditor prin gunoire sau îngrăşare. 8. Şesurile expuse unor curenţi reci, sunt nepotrivite pentru pometuri. 9. Pomii mai pot fi oarecum forţaţi să rodească dacă de jur împrejurul lor, dela trunchiu D/2—2 m., să sapă un şanţ de 50—60 cm. adâncime tăindu-se toate rădăcinile ce ne vin in cale. La vârful rădăcinilor scurtate se vor forma o mulţime de peri ab­sorbanţi. Perii absorbanţi au o deo­sebită influenţă asupra formării lem­nului productiv (roditor). Această luc­rare trebue făcută primăvara, pe când începe circulaţia sucului în pom. Prin această procedură se împiedecă creş­terea nebunească a lemnului şi se protejează desvoltarea mugurilor fruc­tiferi. Solul prea gras încă poate împie­deca productivitatea pomilor, mai ales când solul conţine prea multe materii azotoase.­­ In cazul acesta, dăm pomului praf de var din greu. b­. Pomii prea puţini roditori mai pot fi forţaţi la o rodire mai îmbel­şugată, dacă legăm vârfurile crengilor ce merg spre vârful pomului, cu sâr­mă sau sfori, le tragem la vale astfel ca, crengile să formeze câte un semi­cerc. Prin procedura aceasta încetinim coborârea sucului ce, în circulaţia sa, coboară iarăşi spre trunchiu. In urma vocetinerei circulaţiei, se vor desvolta mai mulţi muguri producători de flori, decât de cei producători de lemn, Ieronim Mardan.

Next