Gazeta Sibiului, 1944 (Anul 11, nr. 1-51)
1944-01-01 / nr. 1
Taxa poştală plătită în numerar conf. aprob. Dtr. G-rale P. T. T. ord. Nr. 3101-279-1940. mmm *, nlhijhfnlMnJi'jlUll / ' '' nlll'ii ihiii ' î,:' Redacţia şi administraţia: Director proprietar: Abonamente pe prans Sibiu, strada Şaguna Nr. 9 — Telefon 572 Locuinţa : Telefon 907 Anil XI. ■ IVr. 1 ■ Sibiu, 1 Ianuarie 1940 __VASILS iRĂCII_________ Inscris la Tribunalul Sibiu Nr. 2/1840 ___ ■A-pare săptămânal Prețul nr.5 exemplare — Punetonart, sieaertest, munetipvi și tărant . . &ei 360 — Funcționari superiori, Industriaşi și comerciant' . . 500'— Autorităji, mnatitudii, bănci și posetaji , 2000-— De sprijin . . ................... . 5000-— La cumpăna vremii Asurzit de urletul sălbatic al viorniței neostoite, de tunetul îngrozitor al tunarilor, de şueratul nebun al mitralierelor şi de vâjâitul cutremărâtor al bombardierelor; ciuruit de gloanţe şi sfârticat de schije; tuciurii de fum şi funingine, de scrum şiigurâ, bătrânul an 1943 se rostogoleşte, văduvit de binecuvântări şi de păreri de rău în adâncurile fără zăgazuri ale veşniciei. La margine de zări în flăcări, pe tăpşan de mărgărit, răsărit din negurile nădejdilor aburite de durere, un mândru copilaş se trudeşte să urce scara de argint a viitorului. Este cal nou născut al vremii răscolite de ură şi răsbi. -’Q^e, de poftă flămândei de a stăpâni fără măsură ţi râvneşte isbăvitor să urce culmi sărutate de lumină şi sâ-şi incrusteze numele în răbojul veşniciilor. La căpătâiul lui zăboveşte atotputernica ursi- toare, care-l înzestrează şi înveşmântează cu puteri năzdrăvane şi-l împodobeşte cu dorințele înflorite ale omenirei. Da, omenirea îşi înfloreşte dorințele semătătoare şi-şi limpezeşte nădejdile izbăvitoare, pentru a uşura celui ce vine urcuşul greu pe scară de argint din zări necuprinse. Şi grăieşte ursitoarea : „ Va urca flăcăul voiniceşte drumul de prăpăd al neamului omenesc, va trece fără temere toate prăpăsteniile prilejuite de pornirile diavoleşti şi glonţ nu-l va atinge şi nici roaza păsărilor de oţel nu-l va nărui în prăpastie pe frate sau ce s’a prăbuşit fără mântuire. Va poposi cuceritor încins în hlamida de lumină a nădejdilor, va poposi ve alaiuri şi prin văi ardelene, iri îşi cântă împreună cu voinicii, pe care-i saltă pe brafe de munţi nebiruiţi, credința în biruință şi şi-o mărturisesc. Da, neamul acesta, ferecat atâta vreme în chingi de oțel, şi-a strigat prin vitejiile sale in toate veacurile şi pe toate câmpurile de luptă din lume, credinţa nestăpânită în biruință Duhului Naţional, iar trecutul lui de jertfă este cel mai cuceritor imn al eroismului de apururi. Robii Domnului din adâncul văilor lui Zamolxe, din cetatea de stânci a lui Buerebista şi Decebal, biruitori ai primejdiilor, vor cânta înfiorând neamurile vrăşmaşe, graiuri desprinse de pe buze de prorooc: „ Cu noi este Dumnezeu, înțelegefi neamuri şi va pleca fi, căci cu noi este Dumnezeu". Şi neamul acesta se va înalța în podoabă de lumină dumnezeească a vitejiilor fără pereche şi a jertfelor fără de număr, se va înălța în fața tuturor neamurilor, drept răsplată că na şovăit în credința strămoşilor şi nu s’a îndepărtat de Dumnezeul părinţilor. Iar flăcăul acesta va deveni un Făt-Frumos *uitor. El va trece fără frică şi teafăr şerparu! ", ce încinge coapsele pământului şi biruind rele din văzduhuri, va sămăna frumuseţea cereşti pe pământ, îndemnând pe oameni la ițelegere. Anul 1944. Pace sau sacrificii? Anul 1943, s’a scurs ca o furtună groaznică însoţită de descărcări electrice. A fost un an greu, greu de tot, sub povara căruia, oameni, maşini, sate şi oraşe, s’au prăbuşit, prefăcându-se în pământ şi cenuşe. Secerişul lui a fost numai dureri, lacrimi, chin, şi moarte şi prea puțină bucurie. An fără bucurii, fără lumini dătătoare de nădejdi şi încărcat de îngrijorări, este îngropat în străfunduri, ca să fie cât mai greu readus în minţi şi suflete. Ce va aduce noul an ? Această întrebare, arată bâlbăiala noastră în credința unor vremi mai bune. Suntem la o răspântie de vremi, din cauza cefii prin care am trecut şi care dăinuite încă şi ne împiedică să vedem zările noului an 1944. Sguduirile vulcanice începute cu ani înaintea războiului ce continuă, sguduiri cari au crescut mereu şi cresc, ne-au făcut să nu ne mai putem regăsi cu adevărat tihna şi siguranţa. Cu cât cazanele fabricilor vor topi mai mult oțel pentru arme, cu atât ni se pare că se topeşte în oameni credința unor vremi mai bune. Se poate ca anul 1944, să ne aducă pace, cum tot aşa de bine se poate ca el să ne ceară sacrificii şi mai mari. Ce să facem ? Să întoarcem cursul vremurilor ? Nu putem ! Să ne ascundem capul în pământ ca struțul în fața vânătorului, crezând că scăpăm de primejdie? E ceva înșelător, e tot ce ne-ar putea duce la pierzare sigură. Singura scăpare , e adevărat cu multe troiene de necazuri, este să urmăm calea strămoşilor, cari în vremuri grele, au ştiut să sufere, să lupte şi să moară. De-o fi una, de-o fi alta. ..Ce e scris şi pentru noi. Bucuroşi le-om duce foaie, de e pace, de-i râzboiu. Au trecut peste noi valuri spumegoase de barbari, ne-au putut pleca dar nu ne-au putut rupe nicio*dată. Să fim încrezători în Dumnezeul strămoşilor noştri I şi în puterea noastră de neam. Ne simfim slăbiţi ? Nu suntem ! Vremurile nu ne dau de ales decât o singură cale: „Uniţi în cuget şi , simjim înăuntru ţarii şi inafară, să ne fie lozinca noastră. Ce furtuni n’au mai pornit Pofta răilor şi ura. Ca să pieri tu neam iubit, Dar din toate ne-au mântuit Spada noastră şi scriptura. Cu aceste gânduri şi încrezători acestor fapte, vom putea trece, vom putea înota prin noianul vrejmurilor grele, pentru a ieşi la limanul dorinţelor noastre. O Românie mare, temătoare de Dumnezeu şi temută de duşmani. N. Balteş Balaurii cu multe capete și uriaşii înspăimântători, istovifi de crâncenele încleştări, se vor retrage frânfi de oboseală, desnădăjduiti în vizuinele lor, în vreme ce sublima libertate va înflori ca un crin cu bună mireasmă pe toate olaturile. Doar Fât- Frumosul acesta „1944“ va frânge cu puteri năzdrăvane toate chingile, toate cătuşele şi toate lanţurile robiilor. De pe creastă din dealul durerilor româneşti , va chema din trâmbiţă cerească şi din bucium strămoşesc pe toţi fiii neamului, risipiţi prin munţi străjuitori şi pe maluri de râuri repezi, bnjugafi de lifte păgâne să bea din izvorul cu apă vie a strămoşilor, să alcătuiască un singur neam, mândru înmănunchiat sub o singură păstorire şi atunci făloasele surori îl vor îndrăgi cu toată căldura şi-l vor alinta cu toată gingăşia, iar străinii îl vor admira cu temere şi cu frică. Voinicul nostru năzdrăvan 1944, nu va îmbătrâni, ci nemuritor, la împlinirea sorocului se va smuci voiniceşte din vrajba celor trecătoare şi se va înălţa spre cerul veşniciilor, unde va zăbovi întru nemurire, în formă de stea sclipitoare, slujind neamului din văi ardelene şi şesuri dunărene, din munte până la mare, stăruitor de a nărui nedreptatea şi de a îndrepta hotare strămoşeşti, slujind ca stea povăţuitoare, conştient că neamul acesta de viteji este vrednic să aibă deapururea cea mai luminoasă stea“ ... Ursitoarea se topi în zări, iar mândrul copilaş ce creşte ca din apă, începe să calce voiniceşte pe treptele de argint, clădite de marele meşter: Viitorul. Vino, Făt-Frumos ceresc, te-aşteptăm cu sufletele aprinse de lumina nădejdilor, cu ochii înfloriţi de icoanele pământului strămoşesc, vino şi ne adu pace şi dreptate românească ! Z. Sandu Nu este bună apa din Sibiu ? De-o bună vreme încoace circulă svonul în municipiul nostru că apa potabilă (de băut) din Sibiu, n’ar îndeplini condifiunile unei ape bune, fiindcă nu confine destul iod și calciu, fapt pentru care multe persoane căpătă gușe. La început am râs de această afirmație, dar ulterior după ce persoane mai serioase au întărit această afirmafie, dându-ne ca exemplu oameni cu guşe de prin satele de sub munfii Sibiului, cari consumă aceiaşi apă de munte ca noi sibienii — am crezut potrivit să semnalăm cele de mai sus prin gazetă, pentru ca autoritatea în cauză şi mai ales medicii — în sarcina cărora cade grija de sânătatea publică — s’o analizeze dând un comunicat spre a se pune capăt svonurilor tendenţioase. Insistăm pentru analiza apei din Sibiu şi pentru faptul că oraşul nostru era vestit cu apa sa, şi acum deodată — pupăză peste colac — ea nu mai îndeplinește condițiunile unei ape bune. Nădăjduim că cei în cauză nu vor întârzia cu răspunsul.