Gazeta Sporturilor, martie 1938 (nr. 2690-2720)
1938-03-01 / nr. 2690
minimi , ni fruntea clasamentului primei ligi engleze se fală «Wolverhampton Wanderers», acum faimosul team al «lupilor», pe care a «tint s’o facă repede celebră nu mai puțin celebrul său manager, maiorul Buckley. S’a arătat că faimoasa chestiune a serului Strackman nu a fost în fond decât o afacere de reclamă abilă și reușită. Iată-l acum pe maiorul Buckley, spirit inventiv și întreprinzător, făcând un plan de mari proporții. Anume, maiorul Buckley vrea să adune 300 jucători tineri, doritori să ajungă «wolvers» (lupi). Dar nu acesta este planul. La el lucrează în afară de maiorul Buckley, antrenorul Charlie Bell, care a lucrat mulți ani în Franța. Managerul lui Wolvers vrea să creeze un pension de football. Planurile acestui colegiu modern sunt terminate. Este vorba de un mare hotel, care va cuprinde 300 camere, saloane, săli de biliard, mese de joc, un bar, o bibliotecă, un restaurant, o sală de spectacole și apoi terenuri de tennis, o piscină, poligoane de tir, etc. Ucenicii footballiști vor veni să învețe meseria la stadion, în fiecare dimineață și după amiază. Ei vor urma cursuri tehnice, vor studia problemele tactice, se vor antrena. Cursurile odată terminate vor reveni la hotel, vor lua mesele, se vor odihni, se vor distra după plac, dar sub supravegherea unor monitori foarte atenți. Utopie? Nu. Maiorul Buckley nu a avut primul această idee. Planul este de mai multă vreme realizat în Brazilia, la Rio de Janeiro, unde «Fulminense» are un hotel de prima clasă, care este de fapt un liceu de football. Dacă maiorul Buckley dirijează bine această inițiativă, indiscutabil că Wolverhampton va deveni în curând centru footballului britanic. La Villa Park, cu prilejul matchului al doilea dintre Aston Villa și Charlton Athletic, micul extrem dreapta al lui Aston Villa. Broome a fost eroul unei duble drame. 20 minute înainte de sfârșitul întâlnirii, când Charlton conducea cu 2—0, Broome a schimbat locul cu centrul înaintaș Shell și a marcat două goaluri în mai puțin de cinci minute, smulgând un match nul în care nimeni nu mai credea. Dintre cei 61.000 spectatori, foarte puțini au fost însă aceia cari au cunoscut episoadele dramei ce se consumase în culise. In adevăr, câteva minute înainte de pauză conducătorii lui Aston Villa au fost anunțați la telefon că mama lui Broome este grav bolnavă. Consternare! S’a hotărât să se păstreze cel mai strict mutism până la sfârșitul matchului, pentr ca trista știre să nu parvină în vechile lui Broome. Mama jucătorului s’a restabilit a două zi. De bucurie, vedeta lui Aston Villa a marcat în cel de al treileea match de eliminatoriu cu Aston Villa trei din cele patru puncte ale echipei sale. (Scorul a fost, după cum se știe, 4—1). Eris a ținut în Capitală, în cadrul inspecțiilor și consfătuirilor organizate de comandamentul «Străjii Țării», adunarea comandanților și comandamentelor din regiunea Muntenia. Adunarea s-a desfășurat cu mult fast, prilejuind o zi de adevărată sărbătoare pentru tibetul român. La ora 8 30, cei 2000 de comandanți și comandante au luat parte la un Te-Deum la biserica Amzei Au asistat d. Teofil Sidorovici și toți membrii consiliului superior de îndrumare a tineretului în frunte cu d. General Manolescu, d-rele Cămărășescu și Lizica, d-na prof. Șoimescu, maior Dimănescu, Atanasie Popa, etc. ȘEDINȚA FESTIVA DE LA ATENEUL ROMAN După terminarea Te-Deumului, d. Teofil Sidorovici împreună cu comandanți și comandantele din legiunile București Argeș, Dâmbovița, și din județțele Ilfov, Muscel, Olt, Putna, Teleorman și Vlașca, au plecat încolonați la Ateneu. Aci s-a desfășurat ședința festivă a «Străjii Țării». Era de față o numeroasă asistență în frunte cu d-nii prof. Simion Mehedinți, prof C. Kirițescu, prof. Brate, Toni Roman, etc. După intonarea imnului regal și a rugăciunii a vorbit de comandant Teofil Sidorovici. ?KC—1 ■ atrosferia a traiteri o zi mare 2000 de comandanți străjeri a j defilat în fața Palatului Regal . Nu ți-am spus de atâtea ori să nu stai cu gura căscată când jucăm ping pong?... (Passing Show-Anglia) Defilarea comandanților străjerilor în fața Palatului Regal Comandanții și comandantele străjeri încoronați, având în frunte muzica legiunii București, au mers la Palatul Regal. La ora 12 și jumătate M. S. Regele și Marele Voevod Mihai a eșit în balcon și au salutat pe străjeri, cari după ce au intonat imnul regal, au isbucnit în puternice urale. După aceasta, rânduiți în coloană de marș și cu trei muzici militare, a plecat la statuia «Mihai Viteazul». Un detașament de onoare, compus din 30 comandanți și comandante, sub conducerea d-lui profesor Duțescu a mers la mormântul Eroului Necunoscut. ȘEZĂTOAREA DE LA TEATRUL NAȚIONAL ’ază pe ora 15,30 a urmat o foarte rea,te șezătoare străjerească dată de legiunile de străjere și străjeri București la Teatrul Național. Au asistat d-nii C. Angelescu, ministrul comunicațiilor, Teofil Sidorovici, d-rele Cămărășescu, Lizica, d-nii g-ral Manolescu, prof. Mehedinți, prof. Șoimescu, Paul Prodan, g-ral Dăscălescu, etc. Partea I. — Raportul. Ceremonialul de deschidere: Imnul Regal; rugăciunea «Tatăl Nostru»; deviza: cuvântul comandantului Legiunei de Străjeri București, «Trandafiri de pe răzoare», de Sabin Drăgoiu și «Pui de lei» de I. Brătianu, executate de corul mixt ce este format din stolurile «Azilul Elena Doamna» și «Seminarul Central», sub conducerea d-lui comandant prof. Nelu Ionescu, care a avut un deosebit succes. «Ce stai bade pe prag» și «Sus inima română», de N. Oancea, executate de corul stolului «Azilul Elena Doamna», condus de d- prof. Leon. Corul stolului «Colegiul Național Sf. Sava», sub conducerea d-lui prof. Cerchez «Garofița» de G. Dinicu, executat derchestra stolului liceul «Gh. Lazăr», sub conducerea d-lui prof. N. Oancea; «Credința Marelui Voevod Mihai», scenetă de prof. Gr. Sălcianu, interpretată de străjere și străjerii stolurilor lie: «Eliade Rădulescu» și lie: «Marele Voevod Mihai». Antrenorul Platke o a avut la Brăila activitate care poate fi încadrată in toate genurile de teatru. — S’a angajat cu un salariu de... tragedie (pentru brăileni). A făcut declarații... melodramatice că va face, din Duig campioana țării. Dar a ajuns la rezultate atât de... comice, încât a fost obligat să-și facă bagajele și să scutească footballul brăilean și de salarii tragice, și de declarații melodramatice, și de rezultate comice. Un cunoscut brăilean ne povestea eri c.morgan cu care a izbutit Platko să facă impresie la Brăila. Cu un aer de franciscan convins, fostul Francisc (Platko) al antrenamentelor falimentare, a anunțat la venirea sa la Brăila: — Voi antrena echipa să joace după sistemul... Sunderland. Formula aceasta a făcut, bine înțeles, impresie. In culisele grupării Duig nu se mai vorbea decât despre viitorul sistem de joc al lui Szutor. — Dacă-i învață să joace după sistemul Sunderland, suntem tari. Infrângem toate echipele!... După două săptămâni, Platko a anunțat modest: — Data. Sistemul... Sunderland a fost prins!... O săptămână mai târziu însă, sistemul Sunderland al Duigului a leșinat cu 0—1 în fața Unirii Tricolor. — Cum se poate d-lei... s’au mirat conducătorii brăileni. Nu mai are efect sistemul Sunderland? — Ba da!.„ le-a explicat — expert — Platko. Oborenii, însă, au jucat ot în sistemul Sunderland. Dar ei de unde îl cunosc?... De la Steinbach. Trebue să antrenez echipa după alte sisteme. Nouile sisteme n’au mai avut nume. Au avut însă, aceleași rezultate -catastrof alesuri au coborît Duigul în subsolul clasamentului. Conducătorii brăileni au suportat câtva timp aceste rezultate, așteptând ca Platko să găsească cel mai potrivit sistem pentru temperamentul jucătorilor brăileni. Sistemul însă, s-a încăpățânat să nu se arate, lăsând loc unor rezultate din ce in ce mai proaste. — Ce facem d-le?... au început brăilenii să se impacienteze. — Caut un alt sistem!... i-a anunțat Platke, cu aceiaș morgă. — Și crezi că ai să-l găseștif — Am unul cu care merg la sigur. — Care? — Cumpărați toată echipa... Venus, și luăm sigur campionatul!... Sistemul era într-adevăr formidabil. In mod inexplicabil, însă, conducătorii echipei britilenezu au vrut să-l accepte, lăsând Venusul să ajungă în capul clasamentului. Duigul să leșine ln coadă, iar Platko să plece din țară ca un Hamlet sportiv neînțeles de footballul românesc provincial... CASTOR Este lucru cert ca atât în Europa cât și mai cu seamă dincolo de ocean, matchurile dintre boxeurii de categorie grea au suscitat întotdeauna cel mai mare interes în rândurile publicului. Această afirmație o sprijină cu prisosință faptul, că și în noul continent ,ca și în Europa, recordul de asistență și în acelaș timp de încasări s’a stabilit atunci când pe ring au încrucișat mănușile doi boxeuri făcând parte din ,Heavyweights”. Astfel, la matchul Dempsey—Tunney, disputat la 22 Septembrie 1927 la Chicago, au asistat nu mai puțin de 155.000 spectatori plătitori cari au adus organizatorului — Tex Richards — în valuta noastră — formidabila sumă de 300 milioane lei. La noi — ne referim la continentul european — cea mai mare rețetă s’a făcut cu prilejul matchului Paolino—Camera, la 30 Noembrie 1930 la Barcelona. S’au încasat aproximativ 15.000.000 lei, ca o urmare a intrărilor pe cari le-au plătit cei 82 mii spectatori. Această afluență, dublată de marea atracție pe care o exercită asupra publicului matchurile dintre grei este ușor de explicat: spectatorul la asemenea dispute este privat de iuțeala cu care execută toată gama loviturilor boxeurii din categoria muscă sau cocoș; nu vede eschive clasice ce sunt a’e obicei în apanajul epnelor și ușorilor. Greu însă oferă spectatorilor ceva ce le este specific și care lipsește — vorbim de marea majoritate — boxeurilor din celelalte categorii: punctul. Acest „ateu” pe care-l au greu și care are darul să producă lovitura de teatru în orice moment al disputei este — după noi — factorul care determină afluența de spectatori. Dar mai este ceva. Aici, activează acei din rândurile cărora se desemnează campionul mondial al tuturor categoriilor. Acest titlu este cea mai mare distincție în viața unui boxeur, și implicit superlativul satisfacțiilor sportive pe car le cunoaște o țară al cărei fiu ar reuși să-și adjudece cel mai invidiat dintre titluri. Și pentru că suntem la acest capitol să încercăm a trece în revistă puținii, foarte puținii boxeuri, cari sunt vrednici de a-și disputa această onoare. Campion mondial la 23 ani Actualul campion mondial al tuturor categoriilor este negrul american Joe Louis. Foarte tânăr — n’are decât 24 de ani — și-a adjudecat titlul, învingând prin k. o. pe James Braddock. Boxează din 1934 și din toate matchurile pe cari le-a susținut —42 — nu a pierdut decât uimi. A fost învins prin k. o. în repriza 12-a de către germanul Max Schmeling, în seara de 19 iunie a anului 1936 Dealtfel marea majoritate a matchurilor și le-a adjudecat înainte de limită. Din ziua în care a deposedat pe Braddock de sceptrul suprem, a boxat de mai multe ori; fülul însă nu și l-a pus în joc decât o singură dată. Acum câteva zile când a întâlnit la Madison Square Garden pe talentatul dar nu experimentatul Nathan Mann. In mai puțin de 9 minute, campionul a dat la activul său o nouă adăuvictorie înainte de limită, asupra unui challenger „ales" de Mike Jacobs din mai multe motive. Cum clasa actuală a greilor din întreaga lume este foarte slabă,— ,,mitraliera din Detroit"—așa este GAZETA SPORTURILOR Cum se va lichida lupta pentru titlul suprem La 19 iunie, Joe Louis-Schmelling Campionul: 24 ani Challengerul: 33 ani numit Joe Louis ar putea dormi liniștit cupiul său. Dar campionul are un adversar excepțional, care vizează pentru a doua oară titlul suprem. Este vorba de Max Schmeling , pretendentul Germanul, deși este la o vârstă în care alți boxeuri au pus de mult mănușile in cui — Schmeling ,sie născut In 1905, are deci 33 de ani — totuși, datorită vieții extrem de sobră pe care o duce, continuă să se mențină pe primul plan al actualității pugiliste. Practică boxul de 12 ani și a reușit in 1030, să-și inscrie numele pe lista campionilor mondiali învingând prin descalificare in repriza 4-a, pe americanul Jack Sharkey. După 2 ani, fiind învins In match revanșe de Sharkey, a pierdut și titlul. De atunci a boxat de 9 ori și »u a fost învins decât de Max Baerel 1033 și de Steve Hamas un an mai târziu. Datorită faptului că acum 16 luni a bătut categoric pe Joe Louis, germanii au se sfiesc a-l considera drept campion mondial. In fiecare ieșire publică — și-i curios acest lucru deoarece timpul trece — Schmeling dovedește tuturor că este posesorul unor forme excelente. Dacă adversarul pe care-l vizează, — Joe Louis — se bucură de faima de a lovi extrem de puternic, germanul este considerat de toate somitățile pugliste drept cel mai mare tactician și tehnician din Iume. La 19 iunie, matchul După lungi tergiversări, faimosul promotor american Mike Jacobs, a reușit să obțină asentimentul ambilor boxeuri pentru a se întâlni într’un match, în care titlul deținut de american să fie pus în joc. Data a fost de pe acum stabilită: 19 iunie. Jacobs nu s’a decis încă asupra orașului care va găzdui marele eveniment. Preferințele sale oscilează între New York și Chicago. Indiferent însă pentru care va opta în cele din urmă, totuși acest match nu va egala nici ca spectacol și cu atât mai puțin ca încasări memorabila dispută Dempser-Tunneg. Atât Schmeling erst și Joe Louis sunt departe de vea pe care o reprezentau cei doi protagoniști ai ringului din acea vreme. Apoi un alt motiv tot atât de serios este faptul că Joe Louis, este un om de culoare, lucru care explică aversiunea pe care o au față de el mulți dintre americani, iar Schmeling este boicotat datorită actualului regim din Germania. Cu toate acestea matchul se va face. Iar în noaptea de 19 Iunie ne vom putea da seama cine a avut dreptate: germanii, cari în toate gazetele lor nu pierd ocazia de a proclama pe compatriotul lor drept cel mai bun greu din lume sau americanii cari afirmă că Jos Louis este de neînvins. O. LIGDOPOL — Allo, allo! Brașovul? — Allo, duduie, Brașovul ? Interurbanul? Allo! — Da, Brașovul. — Duduie, casa d-lui doctor Stroescu. Te rog urgent, duduie. — Allo! Casa d-lui doctor Stroescu? — Da. — Cine e la aparat? — Fata din casă. — Cu d. doctor te rog. — E la masă, reveniți dv. mai târziu. — Nu se poate. E un caz grav, urgent. Spune-i mata, te rog, lucrul ăsta. — Așteptați un moment. — Doctorul Stroescu. — Vă salut d-le doctor. Aici maiorul Secure dela «U. E. F.». — Bună ziua, dar ce s’a întâmplat? — Campionul național la sărituri, Florin Bădescu, a suferit un accident, aici, sus, în poiană. $i-a fracturat un picior. — Cine? Florin? Extraordinar!... Și concursurile? — Unde se află? — Aici, la «Turcu», de unde vă telefonez. Vă rog veniți dv. să-l vedeți. — îndată. Alerg — Vă mulțumesc, d-le doctor, vă mulțumesc. Poiana Brașovului e un cearceaf imens peste care a năvălit, murdărindu-i, un furnicar de lume, ce se agită într’o forfotă furibundă. Oamenii, — puzderie — se năpustesc spre restaurantul «Turcu». Se îngrămădesc, întreabă, compătimesc, se miră. Unii fac mutre de o piozitate caraghioasă. Toți sunt însă impresionați. Veselia a sucombat subit sub lovitura evenimentului neașteptat. Pe ușa hotelului-restaurant se strecoară în costume de ski, tineri de ambele sexe. Mai încolo, în spatele restaurantului, dincolo de vile, înspre zona brazilor, pârtia a rămas pustie și stingheră, sfârșită prin trambulina căzând spre cer, ca o gură imensă de cetaceu înfometat, formând, acum, un tablou dezolant. Intr’o cameră dela etajul Iiu, s’a deschis larg o fereastră. înăuntru, pe pat, un tânăr robust, într’o cămașe de cow-boy, cu mâneci scurte, sta întins. E alb ca varul și are ochii închiși. Nu e leșinat și nici nu doarme. Ține ochii închiși, într o liniște desăvârșită; nimic nu-i trădează durerea lăuntrică. In jurul lui câțiva skhiori, un maior, alți doi ofițeri și câțiva civili. In pat, tânărul sa mișcat puțin. Ceilalți au aruncat priviri îngrijorătoare spre el. Pe fața lui s’a încrustat o grimasă, apoi iar și-a luat calmul. După câteva clipe, respirația i s’a accelerat. Pieptul i se bate ușor. Cineva i-a scos de sub cămașă, în dreptul stomacului, o compresă, schimbând-o. Omul din pat s’a mai liniștit. E cu bocancii și pantalonii de ski. Nu i-au fost scoși de teama de a nu i se provoca vreo agra de EM LIENCER vare. Iar s’a mișcat puțin, svârlind ușor capul într’o parte. O șuviță din părul șaten i-a căzut peste frunte, acoperind o sprânceană și jumătate din pleoapa învinețită. Pare acum mai în vârstă. Arată de peste 30 ani, deși e cu mult mai tânăr: întâmplarea s-a schimbat brusc. Durerea și-a lăsat urma pe obrazul său, până atunci rumen, pârjolit de sficiuiri de vânt și zăpadă, veștejindu-l întrucâtva. Pe ușă s-a strecurat afară o șapcă englezească, deasupra unei perechi de ochelari, un gazetar. Fusese chemat jos, în holl. I se obținuse legătura cu gazeta sa de la București, căreia urma să-i comunice accidentul. Zurgălăii unei sănii care se apropia iute, spărgeau frigul cu orchestra lor de clinchete. Cineva dădu buzna pe scări, anunțând că vine doctorul. Sania își făcu apariția dinspre «Hoekenheim» și stopă în fața restaurantului. Doctorul Stroescu coborî iute, salutat de mulțimea ce-i făcu loc imediat. Se interesă unde se află accidentatul. După un examen care nu dură mult, doctorul, după ce îndeplini cele necesare pentru primul moment, coborî și se îndreptă spre ușă printre sportivii care, curioși, îl chestionau asupra stării lui Florin. Urcă în sanie și clopoțeii își reluară concertul, depărtându-se. Ce are? Ce este? Ce i s’a întâmplat? E fractură sau numai o luxație? Ii taie piciorul? Acestea erau întrebările care eșuau de pe buzele celor de față. După scurt timp, Florin fu adus de sus, purtat atent pe brațe. O sanie care staționa prin apropiere trase la scară. Fu instalat în ea cu mare băgare de seamă. Picioarele îi fură învelite cu pături groase. Tineri și tinere năvăliră să-l privească. — Vai ce alb este! se miră o săsoaică dolofană. — Dar tot frumos! completă o brunetă, până mai era blondă, care, deși la ski, nu uitase să-și aștearnă pe buze cotidiana porție de Coty. (Va urma) Ski-uri trânte —=*<