Gazeta Sporturilor, martie 1938 (nr. 2690-2720)

1938-03-01 / nr. 2690

minimi , ni fruntea clasamentului pri­­­­mei ligi engleze se fală «Wolverhampton Wanderers», acum fai­mosul team al «lupilor», pe care a «tint s’o facă repede celebră nu mai puțin celebrul său manager, maio­rul Buckley. S’a arătat că faimoasa chestiune a serului Strackman nu a fost în fond decât o afacere de reclamă a­­bilă și reușită. Iată-l acum pe maiorul Buckley, spirit inventiv și întreprinzător, fă­când un plan de mari proporții. Anume, maiorul Buckley vrea să adune 300 jucători tineri, doritori să ajungă «wolvers» (lupi). Dar nu acesta este planul. La el lucrează în afară de maiorul Buc­kley, antrenorul Charlie Bell, care a lucrat mulți ani în Franța. Managerul lui Wolvers vrea să creeze un pension de football. Pla­nurile acestui colegiu modern sunt terminate. Este vorba de un mare hotel, care va cuprinde 300 camere, saloane, săli d­e biliard, mese de joc, un bar, o bibliotecă, un restaurant, o sală de spectacole și apoi terenuri de tennis, o piscină, poligoane de tir, etc. Ucenicii footballiști vor veni să învețe meseria la stadion, în fiecare dimineață și după amiază. Ei vor urma cursuri teh­nice, vor studia problemele tactice, se vor antrena. Cursurile odată terminate vor re­veni la hotel, vor lua mesele, se vor odihni, se vor distra după plac, dar sub supravegherea unor monitori foarte atenți. Utopie? Nu. Maiorul Buckley nu a avut primul această idee. Planul este de mai multă vreme realizat în Brazilia, la Rio de Janeiro, unde «Fulminense» are un hotel de pri­ma clasă, care este de fapt un liceu de football. Dacă maiorul Buckley dirijează bine această­ inițiativă, indiscutabil că Wolverhampton va d­eveni în curând centru footballului brita­nic. L­a Villa Park, cu prilejul matchu­­lui al doilea dintre Aston Villa și Charlton Athletic, micul extrem dreapta al lui Aston Villa. Broome a fost eroul unei duble drame. 20 minute înainte de sfârșitul întâlnirii, când Charlton conducea cu 2—0, Broome a schimbat locul cu centrul înaintaș Shell și a marcat două goaluri în mai puțin­­ de cinci minute, smulgând un match nul în care nimeni nu mai credea. Dintre cei 61.000 spectatori, foarte puțini au fost însă aceia cari au cunoscut episoadele dramei ce se consumase în culise. In adevăr, câteva minute înainte de pauză conducătorii lui Aston Villa au fost anunțați la telefon că mama lui Broome este grav bol­navă. Consternare! S’a hotărât să se păstreze cel mai strict mutism până la sfârșitul matchului, pentr ca trista știre să nu parvină în vechile lui Broome. Mama jucătorului s’a restabilit a două zi. De bucurie, vedeta lui As­ton Villa a marcat în cel de al trei­­leea match de eliminatoriu cu Aston Villa trei din cele patru puncte ale echipei sale. (Scorul a fost, după cum se știe, 4—1). Eri­s a ținut în Capitală, în ca­drul inspecțiilor și consfătuirilor or­ganizate de comandamentul «Stră­­jii Țării», adunarea comandanților și comandamentelor din regiunea Muntenia. Adunarea s-a desfășurat cu mult fast, prilejuind o zi de adevărată sărbătoare pentru tib­etul român. La ora 8­ 30, cei 2000 de coman­danți și comandante au luat parte la un Te-Deum la biserica Am­zei Au asistat d. Teofil Sidorovici și toți membrii consiliului superior de îndrumare a tineretului în frun­te cu d. General Manolescu, d-rele Cămărășescu și Lizica, d-na prof. Șoimescu, maior Dimănescu, Ata­­nasie Popa, etc. ȘEDINȚA F­ESTIVA DE LA ATENEUL ROMAN După terminarea Te-Deum­ului, d. Teofil Sidorovici împreună cu co­mandanți și coman­dantele din le­giunile București Argeș, Dâmbovița, și din județțele Ilfov, Muscel, Olt, Putna, Teleorman și Vlașca, au plecat încolonați la Ateneu. Aci s-a desfășurat ședința festi­vă a «Străjii Țării». Era de față o numeroasă asistență în frunte cu d-nii prof. Simion Mehedinți, prof­ C. Kirițescu, prof. Brate, Ton­i Roman, etc. După intonarea imnului regal și a rugăciunii a vorbit de comandant Teofil Sidorovici. ?KC—1 ■ atrosferia a trait­eri o zi mare 2000 de comandanți străjeri a j defilat în fața Palatului Regal . Nu ți-am spus de atâtea ori să nu stai cu gura căscată când jucăm ping pong?... (Passing Show-Anglia) Defilarea comandanților străjerilor în fața Palatului Regal Comandanții și comandantele stră­­jeri încoronați, având în frunte mu­zica legiunii București, au mers la Palatul Regal. La ora 12 și jumă­tate M. S. Regele și Marele Voevod Mihai a eșit în balcon și au salu­tat pe străjeri, cari după ce au in­tonat imnul regal, au isbucnit în puternice urale. După aceasta, rânduiți în coloa­nă de marș și cu trei muzici milita­re, a plecat la statuia «Mihai Vi­teazul». Un detașament de onoare, compus din 30 comandanți și co­­mandante, sub conducerea d-lui profesor Duțescu a mers la mor­mântul Eroului Necunoscut. ȘEZĂTOAREA DE LA TEATRUL NAȚIONAL ’­­ază pe ora 15,30 a urmat o foarte rea­­,­te șezătoare străjerea­­scă dată de legiunile de străjere și străjeri București la Teatrul Națio­nal. Au asistat d-nii C. Angelescu, mi­nistrul comunicațiilor, Teofil Sido­rovici, d-rele Cămărășe­scu, Lizica, d-nii g-ral Manolescu, prof. Mehe­dinți, prof. Șoimescu, Paul Prodan, g-ral Dăscălescu, etc. Partea I. — Raportul. Ceremonia­lul de deschidere: Imnul Regal; ru­găciunea «Tatăl Nostru»; deviza: cuvântul comandantului Legiunei d­e Străjeri București, «Trandafiri de pe răzoare», de Sa­bin Drăgoiu și «Pui de lei» de I. Brătianu, executate de corul mixt ce este format din stolurile «Azilul Elena Doamna» și «Seminarul Cen­tral», sub conducerea d-lui coman­dant prof. Nelu Ionescu, care a a­­vut un deosebit succes. «Ce stai bade pe prag» și «Sus ini­ma română», de N. Oancea, execu­tate de corul stolului «Azilul Elena Doamna», condus de d- prof. Leon. Corul stolului «Colegiul Național Sf. Sava», sub conducerea d-lui prof. Cerchez «Garofița» de G. Di­­nicu, executat de­rchestra stolului liceul «Gh. Lazăr», sub conducerea d-lui prof. N. Oancea; «Credința Marelui Voevod Mihai», scenetă de prof. Gr. Sălcianu, interpretată de străjere și străjerii stolurilor lie: «Eliade Rădulescu» și lie: «Marele Voevod Mihai». Antrenorul Platke o a avut la Brăila activitate care poate fi încadrată in toate genurile de teatru. — S’a angajat cu un salariu de... tra­gedie (pentru brăi­­leni). A făcut declarații... melodrama­tice că va face, din Duig campioana țării. Dar a ajuns la rezultate atât de... comice, încât a fost obligat să-și facă bagajele și să scutească foot­­ballul brăilean și de salarii tragice, și de declarații melodramatice, și de rezultate comice. Un cunoscut brăilean ne povestea eri c.morgan cu care a izbutit Platko să facă impresie la Brăila. Cu un aer de franciscan convins, fostul Francisc (Platko) al antrenamente­lor falimentare, a anunțat la veni­rea sa la Brăila: — Voi antrena echipa să joace după sistemul... Sunderland. Formula aceasta a făcut, bine în­țeles, impresie. In culisele grupării Duig nu se mai vorbea decât despre viitorul sistem de joc al lui Szutor. — Dacă-i învață să joace după sistemul Sunderland, suntem tari. Infrângem toate echipele!... După două săptămâni, Platko a anunțat modest: — Data. Sistemul... Sunderland a fost prins!... O săptămână mai târziu însă, sistemul Sunderland al Duigului a leșinat cu 0—1 în fața Unirii Tri­color. — Cum se poate d-lei... s’au mi­rat conducătorii brăileni. Nu mai are efect sistemul Sunderland? — Ba da!.„ le-a explicat — expert — Platko. Oborenii, însă, au jucat ot în sistemul Sunderland.­­ Dar ei de unde îl cunosc?... De la Steinbach. Trebue să an­trenez echipa după alte sisteme. Nouile sisteme n­’au mai avut nume. Au avut însă, aceleași re­zultate -catas­tr­of alesuri au coborît Duigul în subsolul clasamentului. Conducătorii brăileni au suportat câtva timp aceste rezultate, aștep­tând ca Platko să găsească cel mai potrivit sistem pentru temperamen­tul jucătorilor brăileni. Sistemul însă, s-a încăpățânat să nu se arate, lăsând loc unor rezultate din ce in ce mai proaste. — Ce facem d-le?... au început brăilenii să se impacienteze. — Caut un alt sistem!... i-a anun­țat Platke, cu aceiaș morgă. — Și crezi că ai să-l găseștif — Am unul cu care merg la sigur. — Care? — Cumpărați toată echipa... Ve­nus, și luăm sigur campionatul!... Sistemul era într-adevăr formida­bil. In mod inexplicabil, însă, con­ducătorii echipei britilene­zu au vrut să-l­ accepte, lăsând Venusul să ajungă în capul clasamentului. Duigul să leșine ln coadă, iar Platko să plece din țară ca un Hamlet sportiv neînțeles de footballul ro­mânesc provincial... CASTOR Este lucru cert ca atât în Europa cât și mai cu seamă dincolo de o­­cean, matchurile dintre boxeurii de categorie grea au suscitat întotdea­una cel mai mare interes în rându­rile publicului. Această afirmație o sprijină cu prisosință faptul, că și în noul con­tinent ,ca și în Europa, recordul de asistență și în acelaș timp de încasări s’a stabilit atunci când pe ring au încrucișat mănușile doi boxeuri fă­când­ parte din ,­Heavyweights”. Astfel, la matchul Dempsey—Tun­­ney, disputat la 22 Septembrie 1927 la Chicago, au asistat nu mai puțin de 155.000 spectatori plătitori cari au adus organizatorului — Tex Ri­chards — în valuta noastră — for­midabila sumă de 300 milioane lei. La noi — ne referim la continen­tul european — cea mai mare rețetă s’a făcut cu prilejul matchului Paoli­­no—Camera, la 30 Noembrie 1930 la Barcelona. S’au încasat aproxima­tiv 15.000.000 lei, ca o urmare a intrărilor pe cari le-au plătit cei 82 mii spectatori. Această afluență, dublată de ma­rea atracție pe care o exercită asu­pra publicului matchurile dintre grei este ușor de explicat: spectatorul la asemenea dispute este privat de iu­țeala cu care execută toată gama loviturilor boxeurii din categoria muscă sau cocoș; nu vede eschive clasice ce sunt a’e obicei în apanajul epnelor și ușorilor. Greu­ însă oferă spectatorilor ceva ce le este specific și care lipsește — vorbim de marea majoritate — boxeurilor din celelalte categorii: punct­ul. Acest „ateu” pe care-l au greu­ și care are darul să producă lovitura de teatru în orice moment al disputei este — după noi — factorul care determină afluența d­e spectatori. Dar mai este ceva. Aici, activează acei din rândurile cărora se desemnează campionul mon­dial al tuturor categoriilor. Acest titlu este cea mai mare distincție în viața unui boxeur, și implicit super­lativul satisfacțiilor sportive pe car­ le cunoaște o țară al cărei fiu ar reuși să-și adjudece cel mai invidiat dintre titluri. Și pentru că suntem la acest ca­pitol să încercăm a trece în revistă puținii, foarte puținii boxeuri, cari sunt vrednici de a-și disputa această onoare. Campion mondial la 23 ani Actualul campion mondial al tu­turor categoriilor este negrul ame­rican Joe Louis. Foarte tânăr — n’are decât 24 de ani — și-a ad­judecat titlul, învingând prin k. o. pe James Braddock. Boxează din 1934 și din toate matchurile pe cari le-a susținut —­42 — nu a pier­dut decât uimi. A fost învins prin k. o. în repriza 12-a de către ger­manul Max Schmeling, în seara de 19 iunie a anului 1936 Dealtfel marea majoritate a mat­­ch­urilor și le-a adjudecat înainte de limită. Din ziua în care a de­posedat pe Braddock de sceptrul suprem, a boxat­­ de mai multe ori; fülul însă nu și l-a pus în joc de­cât o singură dată. Acum câteva zile când a întâlnit la Madison Square Garden pe ta­­lentatul dar nu experimentatul Na­than Mann. In mai puțin de 9 minute, campionul a dat la activul său o nouă adău­vic­torie înainte de limită, asupra unui challenger „ales" de Mike Jacobs din mai multe motive. Cum clasa actuală a greilor din întreaga lume este foarte slabă,— ,,mitraliera din Detroit"—așa este GAZETA SPORTURILOR Cum se va lichida lupta pentru titlul suprem La 19 iunie, Joe Louis-Schmelling Campionul: 24 ani Challengerul: 33 ani numit Joe Louis ar pu­tea dormi liniștit cu­p­iul său. Dar campionul are un adversar excepțional, care vizează pentru a doua oară titlul suprem. Este vorba de Max Schmeling , pretendentul Germanul, deși este la o vârstă în care alți boxeuri au pus de mult mănușile in cui — Schmeling ,sie năs­cut In 1905, are deci 33 de ani — totuși, datorită vieții extrem de sobră pe care o duce, continuă să se men­țină pe primul plan al actualității pugiliste. Practică boxul de 12 ani și a reușit in 1030, să-și inscrie numele pe lista campionilor mondiali învingând prin descalificare in repriza 4-a, pe ame­ricanul Jack Sharkey. După 2 ani, fiind învins In match revanșe de Sharkey, a pierdut și titlul. De atunci a boxat de 9 ori și »u a fost învins decât de Max Baer­el 1033 și de Steve Hamas un an mai târziu. Datorită faptului că acum 16 luni a bătut categoric pe Joe Louis, ger­manii au se sfiesc a-l considera drept campion mondial. In fiecare ieșire pu­blică — și-i curios acest lucru de­oarece timpul trece — Schmeling do­vedește tuturor că este posesorul unor forme excelente. Dacă adversarul pe care-l vizează, — Joe Louis — se bucură de faima de a lovi extrem de puternic, germa­nul este considerat de toate somi­tățile pugliste drept cel mai mare tactician și tehnician din Ium­e. La 19 iunie, matchul După lungi tergiversări, faimosul pro­motor american Mike Jacobs, a reușit să obțină asentimentul ambilor boxeuri pentru a se întâlni într’un match, în care titlul deținut de american să fie pus în joc. Data a fost de pe acum stabilită: 19 iunie. Jacobs nu s’a decis încă asupra orașului care va găzdui marele eveniment. Preferințele sale os­cilează între New York și Chicago. Indiferent însă pentru care va opta în cele din urmă, totuși acest match nu va egala nici ca spectacol și cu a­­tât mai puțin ca încasări memorabila dispută Dempser-Tunneg. Atât Schme­ling erst și Joe Louis sunt departe de v­­­­ea pe care o reprezentau cei doi protagoniști ai ringului din acea vreme. Apoi un alt motiv tot atât de serios este faptul că Joe Louis, este un om de culoare, lucru care explică aversiunea pe care o au față de el mulți dintre americani, iar Schmeling este boicotat datorită actualului regim din Germania. Cu toate acestea matchul se va face. Iar în noaptea de 19 Iunie ne vom pu­tea da seama cine a avut dreptate: germanii, cari în toate gazetele lor nu pierd ocazia de a proclama pe compa­triotul lor drept­ cel mai bun greu din lume sau americanii cari afirmă că Jos Louis este de neînvins. O. LIGDOPOL — Allo, all­o! Brașovul? — Allo, duduie, Brașovul ? Interurbanul? Allo! — Da, Brașovul. — Duduie, casa d-lui doctor Stroescu. Te rog urgent, duduie. — Allo! Casa d-lui doctor Stroescu? — Da. — Cine e la aparat? — Fata din casă. — Cu d. doctor te rog. — E la masă, reveniți dv. mai târziu. — Nu se poate. E un caz grav, urgent. Spune-i mata, te rog, lucrul ăsta. — Așteptați un moment. — Doctorul Stroescu. — Vă salut d-le doctor. Aici maiorul Secure dela «U. E. F.». — Bună ziua, dar ce s’a în­tâmplat? — Campionul național la să­rituri, Florin Bădescu, a suferit un accident, aici, sus, în poiană. $i-a fracturat un picior. — Cine? Florin? Extraordi­nar!... Și concursurile? — Unde se află? — Aici, la «Turcu», de unde vă telefonez. Vă rog veniți dv. să-l vedeți. — îndată. Alerg — Vă mulțumesc, d-le doctor, vă mulțumesc. Poiana Brașovului e un cear­ceaf imens pe­ste care a năvălit, murdărindu-i, un furnicar de lu­me, ce se agită într’o forfotă furi­bundă. Oamenii, — puzderie — se năpustesc spre restaurantul «Turcu». Se îngrămădesc, în­treabă, compătimesc, se miră. Unii fac mutre de o piozitate ca­raghioasă. Toți sunt însă impre­sionați. Veselia a sucombat su­bit sub lovitura evenimentului neașteptat. Pe ușa hotelului-restaurant se strecoară în costume de ski, tineri de ambele sexe. Mai încolo, în spatele restau­rantului, dincolo de vile, în­spre zona brazilor, pârtia a rămas pustie și stingheră, sfârșită prin trambulina căzând spre cer, ca o g­ură imensă de cetaceu înfo­metat, formând, acum, un ta­blou dezolant. Intr’o cameră dela etajul I­iu, s’a deschis larg o fereastră. înă­untru, pe pat, un tânăr robust, într’o cămașe de cow-boy, cu mâneci scurte, sta întins. E alb ca varul și are ochii închiși. Nu e leșinat și nici nu doarme. Ține ochii închiși, într o liniște desă­vârșită; nimic nu-i trădează du­rerea lăuntrică. In jurul lui câțiva skhi­ori, un maior, alți doi ofițeri și câțiva civili.­­ In pat, tânărul sa mișcat pu­țin. Ceilalți au aruncat priviri îngrijorătoare spre el. Pe fața lui s’a încrustat o grimasă, apoi iar și-a luat calmul. După câteva clipe, respirația i s’a accelerat. Pieptul i se bate ușor. Cineva i-a scos de sub cămașă, în drep­tul stomacului, o compresă, schimbând-o. Omul din pat s’a mai liniștit. E cu bocancii și pantalonii de ski. Nu i-au fost scoși de teama de a nu i se provoca­ vreo agra­ de EM L­IENCER vare. Iar s’a mișcat puțin, svâr­­lind ușor capul într’o parte. O șuviță din părul șaten i-a căzut peste frunte, acoperind o sprân­ceană și jumătate din pleoapa învinețită. Pare acum mai în vârstă. Arată de peste 30 ani, deși e cu mult mai tânăr: întâm­plarea s-a schimbat brusc. Du­rerea și-a lăsat urma pe obrazul său, până atunci rumen, pârjo­lit de sficiuiri de vânt și zăpadă, veștejindu-l întrucâtva. Pe u­șă s-a strecurat afară o șapcă englezească, deasupra u­­nei perechi de ochelari, un ga­zetar. Fusese chemat jos, în holl. I se obținuse legătura cu gazeta sa de la București, căreia urma să-i comunice accidentul. Zurgălăii unei sănii care se apropia iute, spărgeau frigul cu orchestra lor de clinchete. Cineva dădu buzna pe scări, anunțând că vine doctorul. Sa­nia își făcu apariția dinspre «Hoekenheim» și stopă în fața restaurantului. Doctorul Stroes­cu coborî iute, salutat de mul­țimea ce-i făcu loc imediat. Se interesă unde se află accidenta­tul. După un examen care nu dură mult, doctorul, după ce în­deplini cele necesare pentru primul moment, coborî și se îndreptă spre ușă printre spor­tivii care, curioși, îl chestionau asupra stării lui Florin. Urcă în sanie și clopoțeii își reluară concertul, depărtân­­d­u-se. Ce are? Ce este? Ce i s’a în­tâmplat? E fractură sau numai o luxație? Ii taie piciorul? A­­cestea erau întrebările care e­­șuau de pe buzele celor de față. După scurt timp, Florin fu adus de sus, purtat atent pe brațe. O sanie care staționa prin apropiere trase la scară. Fu instalat în ea cu mare bă­gare de seamă. Picioarele îi fură învelite cu pături groase. Tineri și tinere năvăliră să-l privească. — Vai ce alb este! se miră o săsoaică dolofană. — Dar tot frumos! completă o brunetă, până mai era blondă, care, deși la ski, nu uitase să-și aștearnă pe buze cotidiana por­ție de Coty. (Va urma) S­ki-u­ri trânte —=*<

Next