Gazeta Sporturilor, ianuarie 1941 (nr. 84-107)
1941-01-01 / nr. 84
Director VIRGIL POPESCUI Subdirector Mircea Pop Prim Redactor WL Papagheorghe Anul nou legionar, F ostul Campion de ^OVieß I cXo xjU( hx«. .Amiaza de primăvară era glorioasă ca o dimineață. Parcă izbucnise din trâmbițele.... unei victorii homerice. Cerul albastru primea dreptul elan al plopilor vibranți de verde în primăvara nouă. Unde erau vulturii ? Ochii lui Nelu păreau că-i caută în înălțimile eroice. Nici-o moliciune în aerul a bea cald, dar ager încă. Cu capul răsturnat pe speteaza automobilului, și mâinile nervos lăsate ne volan, Nelu își aștepta nevasta și copilul. Nerăbdătoare la început, mâna și chemase cu imperative cârâituri de claxon. Dar la clipa când își răsturnase capul pe spate, întâlnind singur, ca de pe un pist, ampla o plutire a cerului, —l uitase tot. De ani parcă nu mai privise un astfel de cer. Privirile porneau în el ca un chiot haiducesc. Nările aspirau voinicește aerul. Pieptul se ridica și se lăsa larg. Uitase că-i în automobil. Scăldat în cer, sufletul voia s-o pornească pe jos, simțind pământul cu picioarele trupului, călcând iarba, alergând, sărind, lovind mingea rotundă, ducând-o, ferind-o, ș i deodată, cu un elan, fulgerând-o în rețeaua porții, sus în colțul stâng. Dumnezeule, ce tânăr mă simt, exclamă el în gura mare, cu pălăria căzută, cu fața acoperită de Tirși de Târ? părând că într’adevăr vorbește cu cineva de sus. — Ce spune Papa Nel, mamă ! — Pana Nel face versuri, Răducule. — Hup !Răducule. Nelu îl prinse de iubțiori de pe scara automobilului, ridicându-l. — Mai sus, papa Nel, mai sus, mai așa. Cu el se ridicase dela volan, și în picioare, îl înălță sus, în cer și în primăvară. Robust și suplu ca fiu a brobat, copilul era numai mușchi și sănătate. Dinți albi de lupușor, ochi negri, sprincenele dese. Brațele în lături, picioarele depărtate, mijlocul arcuit, pieptul bombat, și înălțat în plin albastru, părea că învață să înoate sau să zboare în văzduhul primăverii. A coborî lângă el, cu ochii strălucitori de mândrie. — Nu vii lângă mama, Radu, eule ! — Eu stau lângă papa Nel, la volan, — vorbi el limpede și energie, luându-și cu hotărâre locul de alături. Papa Nel e voinic. — Și mama o întrebă din spate glasul Anișoarei. Răduca întoarse capul, gata s'o sfideze, mai în glumă, mai în serios. Dar ochii mamei îi potoleau îndată toate elanurile răsărite. — Mama e iute. — adăugă el prudent. Nelu zâmbea, privindu-i cu coada ochiului. — Nelule, nu-ți pui pălăria ? îl întrebă Anișoara, întinzându-i-o de la spate. — Nu. Azi am optsprezece ani, — vorbi el fără să întoarcă fața, scuturând capul acoperit de păr strălucitor castaniu, des, fără de fire albe. — Nelule, — îl dojeni ușor glasul din urmă. — Papa Nel, tu o asculți pe mama. — afirmă viclean glasul copilului — Ce să facem, Răducule, e mama noastră. Automobilul porni viguros, așa cum îi plăcea lui Răducu. Un «Lancia» jos, lung, cu o siluetă de barcă turbată și traectorii agresive, mai ales când era condus de Nelu, cu Răducu alături și din cel de primăvară deasupra. Și mai era ceva în mâinile lui Nelu și în picioarele lui : o emoție tare care-i dădea un neastâmpăr juvenil, o grabă, o teamă de a nu pierde ceva. Nu mai fusese de peste nouă ani, înainte de a se fi născut Răducu, la un match de foot-ball. Și acum, întâlnirea cu cerul privit drept în sus, violența primăverii și toate amintirile care se deșteptau la brațe, în piept și în picioare, readucându-i ritmuri vechi, îi dădeau o fierbere de must nou. In mie și în crud, profilul de alături îi semăna. Bereta bască pe o ureche, desvăluia aceiași frunte ușor bulbucată la rădăcina nasului , dar al copilului, carnima de copilărie, se oprea naiv și ușurel impertinent, lăsând să se mândrească subt sprâncenele tatei, ochii mamei. Le semăna amândurora, îmbinându-i într'un nou elan spre viață. Nelu îl răsfăța, Anișoara îl creștea. Cu toate că erau bogați, și cu venituri mereu sporite, copilul nu încăpuse nici o clipă pe bani de guvernantă. Vorbea românește ca mama și ca tata, era frumos și voinic ca și ei, și era mândru de amândoi. Pentru Răducu, automobilul lui papa Nel nu mergea, ci întrecea, întrecea tot : trăsuri, tramvae, copaci alarmați, și mai cu seamă toate automobilele Duminicei ieșene. Gonea în plină contravenție, dar toți sergenții cunoșteau și salutau infracțiunile acestui automobilist. Viza cu eșapamentul deschis, intrând în aleea parcului sportiv și bubuituri războinice. Așteptă la casa de bilete să-i vie rândul. — Maestrul Antohi ! Maestrul Antohi răsunară câteva șoapte. Dar nimeni nu-i făcu loc.“" O mirare și o absurdă melancolie de o clipă. Aștepta. Plătea ca să asiste la un match de foot-ball. Și nu mai era «Nelu», ci maestrul Antohi. Intrară pe teren. (Continuare în pag. 2-a) Direcția și Adria 3.2b.b9 Telefoane 1 Secretariat . . 5.9.86 Tipografia . 3.26.601 ABONAMENT an . .......................... . Lei lOOO 6 luni 3 luni 5oo 2So la mulți ani Tín An Aou este totdeauna și pretutindeni întâmpinat cu speranțe, cu urări de bine. Către el se îndreaptă, renăscute, nădejdile frânte pe roata vremii. De la el se așteaptă răsplata atâtor desamăgiri. Așa, o cere eternul optimism al firii omenești. In sectorul de viață se formează preocuparea ziarului nostru, anul ce vine este așteptat cu aceiași fierbinte dorință de mai bine. Căci el este menit să însemne o piatră de hotar. Să despartă două lumi — ACEA VECHE a păcatului, a huzurului, a sportului conceput ca mijloc de pricopseală sau trambulină de strimte interese personale — de TRIMEA CEA .VOI I, în care sportul intră pe făgașul lui firesc al slujirii neamului, ca prețioasă unealtă de afirmare a vânjoșeniei, tăriei românești, cu tot specificul ei. In ultimele luni ale anului ce își dă sfârșitul — odată cu o concepție de viață ce ne-a cășunat atâta rău — sportul românesc s’a eliberat din lanțurile grele in care fusese ferecat. I sa făurit un nou destin, incredințat minților și inimilor unor conducători ce au trăit realitățile sportului românesc, s'au jertfit pentru el, făcându-și un crez din ridicarea lui. Este falanga directorilor din Organizarea Sportului Românesc, de sub comanda încercatului și priceputului Hanoiu Stroici, care a dăruit sportului nostru trofeul unui campionat mondial. Fundamentul s’a pus. Ridicarea noului și adevăratului sport românesc se va face însă în anul liHl, menit să însemne o dată epocală. Sportul românesc, încadrat în coloanele biruinții verzi, pentru a da țării «piepturi călite ’n fier» și brațe de oțel, întru creiarea țării cea nouă «Ca Soarele sfânt de pe Cer». Nu e o urare de An Nou, ci o certitudine a unui destin întârziat, cucerit cu sânge, dar cu atât mai luminos. f] primăvara neamului ce a înfruntat multe urgii în decursul veacurilor și le-a biruit. N. VAPAGHEORGHE România va susține câteva întâlniri de ski în Italia, Austria și Slovacia Cum va fi alcătuit lotul care ne va reprezenta la Garmiseh Partenkirchen După cum se știe, zilele trecute au avut loc pe Vârful cu Dor probele de selecționare a elementelor din care va fi formată echipa de ski care va reprezenta România la campionatele internationale de la Garmisch Partenkirchen, probe soldate cu un desăvârșit succes și care au evidențiat un fapt: acela ca ski-ul românesc se bine în prezent pe elemente tinere, de real talent și de desăvârșită vigoare. Cu atât mai îmbucurător este faptul că tineretul și-a spus cuvântul în acest sport“atât de pretesfr tios cu cât el oferă un «bun material de lucru» antrenorului tirolez angajat de Directorat — Zengerle — care și-a anunțat sosirea pentru 3 ianuarie și sub conducerea căruia cei 17 tineri selecționați vor executa severe probe de antrenament până la data de 28 ianuarie, data începerii campionatului național. Selecționații vor fi «lucrați» în așa fel încât să se poată prezenta în condiții optime la campionate, dat fiind că acestea alcătuesc și un nou trial, în urma campionatelor, vor fi aleși «cei zece» — 8 titulari și 2 rezerve — cari ne vor reprezenta la Garmisch-Partenkirchen. Un turneu în Austria, Slovacia și Italia Așa cum am anunțat, România nu va participa la concursurile de la Cortina d’Ampezzo și explicația este simplă: deplasarea ar costa enorm și Directoratul nu și poate permite acest lux. Am fi participat probabil prin Lf. Budișteanu la probele de bob, dar anul acesta la Cortina d'Ampezzo nu se organizează concursuri de bob. In schimb, Directoratul sporturilor de munte este pe cate de a perfecta cateva întâlniri de cea mai mare importanță și anume cu Italia, Slovacia și Austria. Dat fiind faptul că reprezentanții noștri vor fi antrenați, România are suficiente șanse de a fi demn reprezentantă în aceste întâlniri. Pe de altă parte se dă ca sigură angajarea întâlnirilor de mai sus pentru care Directoratul duce în momentul de față intenseia ■ milă: Ryan 11.26.4. 1tative. 23.15. Ultimele rezultate nautice din Statele Unite SANTA BARBARA 31. — Federația nautică a Statelor Unite a organizat recent campionatele naționale cu care ocazie sau înregistrat următoarele rezultate: 110 g spate: Kiefer 1:05.5; 110 g viteză; loretz 58.4; 220 g viteză; ioretz 2:13.1. 2. Kiefer 2:15.2; 440 g viteză : Nakama 4:50.2; 1000 m. Nakama 21:31.4; 220 g piept: Skinner 2:48.8 ; 4x200 g viteză: Hawai 9:17.8; 3x110 y mixt: Chicago 3:22. Concursul doamne: 110 g viteză : Hester 1:09.6; H0 g spate: Gallen 1:18.5; 440 g viteză: Ryan 5:30; 220 g piept: Katsusaru 3:14.9; jumătate milă: Ryan ——— Matchul pentru titlul pană al Europei, L. Popescu-Weiss se va organiza în Aprilie la Berlin dată germanului îi admis challenger de I. I. U... Am anunțat de curând că «International Boxing Union», întrunindu-se la Roma sub preșidenția d-lui Campello, a revenit asupra hotărîrii anterioare ca pe tot timpul duratei războiului să nu se primească provocări la adresa campionilor în funcțiune și nici să nu se pună în joc titlurile vacante, hotărîre luată pentru ca în iarna trecută nu toate țările de pe continent, cu pugilism notoriu, ar fi putut lua parte în competițiunile deschise. S-a făcut însă o derogare de la oîntrebarea care se pune de îndată, este: cine va provoca pe campionul nostru, trimițând oficial provocarea I. B. U. ului. In prim rând este germanul Ernst Weiss, care dorește de multă vreme sâ-l întâlnească pe Lucian Popescu, tratative în acest sens ducându-se de multă vreme. In al doilea rând ar fi Pete S<vnstor, campionul Norvegiei la pană și pretendent la titlul mondial al aceleiaș categorii, recunoscut dealtfel ca unul dintre boxeurii buni și de Comisia de box de la New York. In al treilea rând este italianul Bondavalli, campion la această categorie și una dintre tinerile speranțe în ceea ce privește biruințele internaționale. Urmează apoi belgianul Dolhem pe care l-a deposedat de titlu Lucian Popescu, Press» care trebuia să boxeze cu Dolhem pentru titlul Belgiei și elvețianul Dubois. Presupunând că toți acești reprezentanți ai categoriei pană ar trimite provocări la I. B. U. e firesc să știm cine va fi determinat să tragă cu Lucian ? MATCHUL PENTRU TITLUL EUROPEI LA PANA VA AVEA LOC IN MOD SIGUR LA BERLIN CĂutând să sesizăm situația actuală, e firesc să întrevedem că matchul nu va putea fi organizat decât la Berlin. Intr’adevăr, în oricare altă capitală e greu de org această regulă punându-se în competiție titlul Europei la categoria ușoară, între germanul Blacho și italianul Abrueiatti. Prin decizia recentă însă a fost vizat și compatriotul nostru Lucian Popescu, deținător al tiltului roper la categoria pană, care nuva trebui să primească provocarea acceptată de I. B. U., boxând între 15 Ianuarie—15 Aprilie 1941, adică în termen de patru luni, de la punerea oficială a titlului în joc, vizat azi un astfel de match. Sunt atâtea impedimente, începând cu aranjamentul burselor și terminând cu deplasarea, încât dacă ar fi admis de pidă Sanstor sau Dolhem, ar trebui să se scurgă cele patru luni, fară ca matchul să fie angajat și deci titlul să fie din nou declarat vacant. Deasemeni, nu credem că ar putea fi reținut pe primul plan Bondavalli, deoarece Weiss, are atom palmaresului deasupra celorlalte. In asemenea conditiuni repetăm, matchul nu va putea fi organizat decât cu Ernst Weiss, la Berlin. Și motivăm: La București, nu avem nici o sală care ar putea cuprinde numărul de spectatori, care să acopere bursele celor două boxeri, pe când la Berlin există Sportpalast, unde e normal să se desfășoare întâlnirea. ORGANIZATORUL JOACHIM GOETERT VA PUNE IN PICIOARE ÎNTÂLNIREA, DACA I. B. U., IL VA DESEMNA PE WEISS In această privință, din sursă demnă de toată încrederea am fost înștiințați că cei care va purce în picioare întâlnirea, — bineînțeles în caz că I. B. îl va desemna ca challenger oficial pe Weiss — este organizatorul berlinez Joachim Goetert, care duce tratative cu Lucian in prezent. Dacă se va ajunge la o înțelegere, matchul va avea loc în preajma lui 15 Aprilie 1941. AL. RAICU Weiss, Sanstol, Dorhiem, Preiss, Dubois sau Bondavalii LUCIAN POPESCU , ir importanta sportului în educația tineretului de IV. Gram Pentru numărul de Ani al «Gazetei Sporturilor» an rit să avem colaborarea suin a unui articol, a cunosc cronicar sportiv N. Grămăj Pseudonim sub care se ștfi Vizează în presa sportiv din ce mai mari ramâni autori dramatici aL - jî a,>cSJ.5 JM rău insa, nut în casă de o maladie ce îl piedică, momentan, dela optactivitate publicistică. Cum însă am ținut cu orice preț ca un numărul de fată să elvem, totuși această colaborare, l-am rugat să ne spună câteva cuvinte pentru noua «Gazetă « Sporturilor». Caiace, autorul «Sufletelor tari» a făcut-o cu o foarte mare amabilitate, vorbindu-ne despre importanța sportului. Iată, acum, aceste declarații: Importanța sportului în educația tineretului și în manifestările dinamismului național mi s’a părut totdeauna considerabilă. O ideie trebue să birue în toate modalitățile concretului și ideea românească nu putea să nu birue și în sport. De altfel, asta au înțeles-o admirabil toate statele totalitare. Acesta a fost motivul pentru care ANI DE ZILE AM CERUT ÎNLOCUIREA ECHIPELOR DE MERCENARI CU ECHIPE DE ORGOLIU ȘI VITALITATE ROMANEASCA. E, ceea ce sunt sigur că va realiza actualul conducător al sportului românesc. De altminteri, vedetele de ieri, mergând după sentimentele lor adevărate și-au luat, așa cum popular se spune, zborul. Cine putea să le reproșeze că au dat ascultare unor înclinații atât de profunde și firești? Un sportiv adevărat se simte un exemplar al neamului lui. Hockey-stul Bumbăcescu suspendat întrucât jucătorul de hockey Bumbăcescu din gruparea Juventus nu are încă o situație clară cu privire la origine sa etnică. Directoratul sporturilor de iarnă a dispus suspendarea acestuia de la orice activitate, până la, complecta clarificare a situației sale. ■ Gruparea Juvesttus a fost înștiințată de Directorat printr-o adresă oficială despre hotărîrea luată Numărul viitor al ziarului nostru apare Vineri 3 Ianuarie 1941