Gazeta Transilvaniei, 1853 (Anul 16, nr. 1-104)

1853-01-28 / nr. 8

Brașovu. Comercialu mi industr­iace din brașovu prima cetate a Transsilvani ndustria terț, fără a căroru ajutoriu puterdei patriotică ar măi era și în viitoriu ne lor k, din veacuri, cu acesta însă nu voimu a a Ip­șovulu în privința comerciului său și a nu să'și țină nasulu prea suu, nu nisi decumu, că prina­­tulu său este ce e dreptu­­ toi alătura acestă , dată însă ce mergemu cu mintea , la In euro­­nene, atunci a nostră trebue să cunoscă cum că ape să mai alerge încă forte multu atătu spre apusu cătu și spre răsăritu, pănă potă eluțta la o însemnătate europeană Decăndu Camera comercială și unaustriciă se așeză în Brașovu trebue să­­ toți cei peinteresați, că preste trebile și referințele nostre comerciale s'au răvăr­­satu multă Miină. Mai nainte înșii bărbații urem­iului avuseră ocasiune a cunoște­niții pe denapte, însemnătatea piaței brașovului Unu Secretariu alu Camerei, barbatu cu talente, care mai- naimte fusere lișiegatu în cariera politică și admi­­nietratiri. în ru de doi ani pătrunde binișoru și ce înformă bini­­stru despre totu ve numimu comertu și îndustriă în patria postră și lu prrile vecine, iară mai vărtosu în acestă piață, carea din puntu comercialu este încă totu puținu cunoscută, iară apoi cu elocvența și logica sa fu în stare de a îndupleca și pe o samă din connaționalii săi ca să desbrace odată prejudețele, să ce spele de vechea rutină, să părăsescă orba trufiă, să ce scuture de egoismulu celu mai lesuferitu din lume. Min di pe­­pciunea acesta Camera (adică o majoritate a ei) naintă pănă la unu locu. Danea însă în calea chemării sale întimpină și o sumă de greutăți, pe care trebuea să le înfrunte capu la capui­vi să aibă curagiulu de a propune Guberniului măsure întregi, iară nu paliiative, despre care urma dovedi că folosiră prea puținu. Atunci Camerei Mi­leni unu ajutoriu de josu, din o parte de unde bănca lar oi așteptatu mai puținu. Gremiulu leguțetorescu levantinu (celu mai numărosu în totă patria), stetese din vecuri în diversițe încordate cu corporățiunile meserierilor și cu toți ateia, carii pe acestea ne socotea de nu știu ce scutu mărmari alu naționalității loru. Acele diferințe din a. 1850 în cuce se renoiră preste toată așteptarea. Se porniră mai multe procesuri feliurite tăietore profundu în comerciu și in­­dustriă. Gremiulu levantinu le căștigă pe toate, însă nu aici joșu, ci numai la Guberniul provințialu și a Minieteriu, care pătrunsese de timpuriu starea tururilor noastre și sparse niște variete tari, despre care acumu însuș­i Vatepitat­ (Nr. 9) zile, că era rămă­șițe ale vecurilor barbare și că decă teha­­liștii nu le voru părăsi de buna loru voie, Bă veni potopulu și i Ba duce cu cine, pentru că oniuneaa loru de a înnota pe zăpe­­zișulu torrinte în susu, adică a se lupta cu concureința străină este o nebuniă de cele cu coarne.­­ mi se pare că aci este loculu de a enumăra căteva din prostele și multu nedreptăți­­torele, totu odată lncă și tragi-comutcele datine, legi și pri­­vilegii axe deloru mai multe țehiuri, între atestea ce renumără: legea de a nu mptimi pe cei de altă națiune la învățătura me­­seriiloru și a determina numărulu fecioriloru și învățăceiloru pentru fiecare maisteru. Legea de ași închide și țermuri nu­­mărulu membriloru așea, încătu pănă nu moare unu maieteru să nu mai fie priimitu altulu, pentru ca adică oamenii să se degrade pe sine la a se bucura unii de moartea altora chiaru în puterea legii;­­ mai încolo prea stricăciosa lege de a nu su­­feri pe maisteri ca să croiescă mai după moda și cerințele mai nouă a­le publicului, ci a lucra totu ca în zilele lui Racoți­mi Apafi, de a defige prețurile manufă­ptureloru așea, ca nici unu maisteru să nu potă vinde neguțetoriului cu prețu mai eftinu decătu s'a hotărâtu în adunarea membriloru­ techiuriloru; de a confisca ori­ce manufăptură a­ aduce neguțetorii din celelalte orașe și cetăți ate Ardealului aici la Brașovu spre a o vinde ori a o trece din colo, mai în scurtu și preste totu de a purta ei unșii, a face să poarte și alții unu popu cătu se gote mai lungu și mai țepănu legatu, pentru ca, nimini să nu'n­u poată scurta și mai netezi încătuba (vezi abusuri de acestea înși­­rate chiaru și în protocolulu Camerei între altele la ședința din 8. Dec. 1852). Din ticăloșii cumu suntu acestea și multe actele închie apoi și „atelitulu” că bietele geniuri voru apune și ele cușu apuseră cele doă Companii grecești din Brașovu și din Sibiiu, cărora le mai rămase numai numele, pentru că spiritulu unei alte asecțiațiuni minunate adie și mișcă în zilele noastre ne toată industria europenă și acelu spiritu sapă la ră­­dăcină, cutrieră, străbate și cotropește tote așezămintele cele învechite și staționarie a­le veacului de mijlocu.­­ Căndu odată Înaltulu Guberniu se convinse, că lucrurile pe la noi mergu întru adevăru atătu de rău și stricăciosu pen­­tru naintarea industriei și a comerciului, a urmatu firește ca 7075 tăria și să re'nfrăne atătea aba- i atătea privilegii omorâtoare de fericirea prea mai rămaseră încă multe nelegiuiri unu îlu va costa ostenelă și timpu pănă țesăture una căte una, pănă ne va curăți toate, în protocolulu din 24. Noemvr­­alu Camerei com. NC care s'a escatu­m Sibiiu între te­­porari riloru (cioieriloru) au să prile de manufăptură a spre rudite între sine, și ele nu (Va urma.) le acestoru țechiuri suntu se sufere unele pe altele. Ad UNGARIA. Din Ungaria nici astădată nu este nici unu lucru de publicatii din sfera politicei. Din contră s'ar păre că ungurii au începutu a se abate de la străvechea lor greșelă de a totu politica și că ei se încercă a nainta mai multu pe calea științelor reale și practice, ași reforma și îndrepta economia, adustria, comerțiulu. De aceea mi­hn. Cocat­, unulu din publiciștii mariani, strigă mai dăunăzi: Să ce ocupe fiește care romănu cu științele practice și cu deslegarea întrebă­­ciniloru materiale, atunci ce sa împlini acelu proverbu care zice: Ungaria nu a fostu, ci ea va fi în viitoriu. Totu asemenea se poate însă zice și despre alte rațiuni în cultura științeloru prastice, că ele încă n'au fostu, p'au stătutu, n'au înfloritu, vi voru fi mi voru înflori pu viitoriu, dacă voru urma essemplulu Angliloru, Belgianiloru, Elvețianiloru și alu Americaniloru. Întocma se potu appleca acestea și la romăni. Săracului și calicului „pi prește putință de a-și căștiga științe și cultură, ba nici li vine gustulu a se ocupa cu ștințe, căndu elu e peritoriu de fome. Ceea ce este adevăru pentru parti­­culari, rămăne totu adevăru și pentru o națiune întregă. - Oradu, 17729. Ianuariu 1853. n­anii nu demultu trecuțu­ căndu prea onoratulu Domnu Patricie Popesculu Arhimandritulu Opovei, și Administratorulu diecesei Aradului, ca Protodiaconu a fost professoru de Teo­­logiă în institutulu Clericalu Arădanu, ca unu bărbatu zelosu Naționalistu romenu, bine cunoscănd de ce ar avea unu așa de mai înalte științe instititutu lipsă, și începu a întemeie o bibliotecă pe cama institutului, care parte prin benevole oterge, de cărți și bani, cumu să află însămnările în arhivulu insti­­tutului, parte prin alte, mai a sum­ite stăruințe ale Domniei Sale în scurtu n s­pumai întemei biblioteca acestui institutu, ci aceia ie și rădică pănă la 339 de auctori, și așa mai multe volume, și ca acasta bibliotecă să poată perenia, spre culti­­varea tinerimei, și crește, pentru conservarea ei depusă în ca­sea păstrătoarie Arădană 43 de fl. m. c. și 12 cr. și cu așa atăta generosă, cătu mi­i mortătoriă faptă înși glorifică numele său în romănime.­­ Precum cu cordiale naționale sentimente să adusă la ființă acastă bibliotecă, și să păstră de urmă­­torii în Professoratulu onoratului Domnu, pănă în timpulu re­­voluciunei, cănd după zica de comunu: „Cănd armele sună musele tacu'”, apuse acestu instituturu întru atâta din­ strepituru arme­­lor, cătu pentru cause diverse.­­ Cu apunerea lui, au remasu cărți din acastă bibliotecă atătu la clerici din diverși ani, cari după aceea sau și preoțitu, cătu și la privați spre cetire estra­­da te;­ma cu ocasiunea bătăliei întră în peretești și revolu­­ționari întrevenită în Aradu, biblioteca, cu toate sculele ace­­stui institutu dela unu locu sau purtatu la altulu și cum s'au putut s'au păstratu de periciune,­­ pănă în anulu 1851 cănd sus lăudatulu Domnu Arhimandritu tatălu acestei biblioteci, or­­dinatu de Administratoru diecesanu, venindu în Aradu răpi rămășițele din gura feziciunei.­­ În anulu presentu 18523 prin părințasca înălțatului postru înpăratu îndurare și a sfințeniei Sale Patriarhului sărvescu dispunere re­nviindu acesta institutu de sub ruinele învoluteloru revoluționare tâmpuri, cu durere află în catalogulu bibliotecei, după ce oam pericipară ini așesatu, cum că din 339 de Auctori să află 258 mi­ama 81 este deficitulu. atențiunea Domnului fundatoriu însă­și strânsa noastră datorință aduce cu cine, ca prin acastă publi­­căciune să luămu în jumătare, a m­ea provoca prietenește ne fieștecare, la care sar afla din aceste cărți ale acestei în leagănul nașterii foaste biblioteci și cari ca fideli con­­servatori le au scăpatu prin minerea la cine de periciune să ce­­ndure ale pe­ ptorce destinăciunei sale — Mai încolo: Noi romanii mi mai vărtosu pn, dieteza Aradului, în Periferia ace­­stii cetăți ne aflămu mai isolați de institute literarie romane gimnasiale mi de verce biblioteci de producte romăne literarie așezate la verum­ înstitutu naționalu și fiind­că din mică cu tren o vei pute face mape, am cugetatu a nu ci ne curbiincosu a­juta, prin acasta pre­ toți Domnii naționaliști, ca mica acasta bibliotecă, cu puținu ce s'aru pute din inimă națională jertui, se binevoiescă a o ajuta, iară mai vârtosu me adresezu cătră a- și alu apemapia

Next