Gazeta Transilvaniei, 1870 (Anul 33, nr. 1-102)
1870-08-05 / nr. 60
noi si se nu stricamu causei nationali, caci este usioru a arunca petra in fontana, dara greu a o scoate! — Discursului dlui deputatu E. B. Stanescu, tienutu in sied, dela 14 Iuliu a camerei Ungariei. (Urmare.) Totu dlu ministru Eötvös dice in opulu seu: „Cestiunea nationale“, pag. 66 urmatoriele: „inse, ca tier’a nóstra, celu pucinu sub miscamintele de astadi ale nationalitatiloru, nu s’a straformatu in unu statu centralisatu, in intielesulu prusescu seu francesu (ceea ce dorescu mai multi insi din partit’a guvernului, precum aratara prin discursurile loru dela acesta desbatere — observa oratorulu); acestea o intielegu cu atatu mai vertosu, caci sub acésta forma de administratiune (care — observa oratorulu — este depusa si in proiectulu de lege precum dreptulu virilu, etc.), suntu vatamate chiaru si cele mai moderate pretensiuni ale nationalitatiloru.“ La pag. 121, dice dlu Eötvös: „Cele doue miscaminte (relegiosu si nationalu)— in aparintia atatu de deosebite după materi’a loru — tiudu la aceluasi scopu, care la celu d’antaiu este libertatea relegiosa, era la alui doile libertatea nationale, ad. in ambe casurile libertatea.“ Intr’adeveru, romanii si celelalte nationalitati, tindiendu la libertate, s’au alaturatu din acesta causa catra patri’a liberale si nu catra cea guvernementale, io asia nu potu sprijini acestu proiectu de lege, care suprima orice miscamentu mai liberu, libertatea cuventului si representanti’a pura democratica, cari suntu totu atatea garanție ale libertății individuali, civili si naţionali. La pag. 126 se dice: „Ceealalte impregiurare speciale este: alipirea carea națiunea noastra o a aratatu-o totudeun’a catra institutiunile municipali.“ Marturisescu cu dorere, ca numai naționalitățile, partit’a stanga si partit’a principieloru dela 1848 au aratatu acésta alipire catra institutiunile tierei. In opulu seu, la pag. memorata, dlu Eötvös adauge: „Aceste referintie ale situatiunei noastre au una mare influintia la deslegarea cestiunei nationali“, era la pag. 67 dice: „Or cari se fia părerile noastre in teoria despre avantagiele centralisatiunei (si apoi acestu proiectu nu voiesce decatu centralisatiunea intrupata — observa orat.), in momentulu de facta nu se pote practică la noi alta centralisatiune decatu ceea ce s’ar margini la acele cause a carora decidere este de una trebuintia neevitabila in interesul unitatii statului, lasanduse totuodata destulu terenu si organisatiunei municipali in privinti’a administratiunei“. Acestea le a disu baronulu Eötvös că scriitoriu, si totu br. Eötvös că ministru a combatutu aceste aici in camera. Eu primescu, on camera, părerile menţionate si dechiaru, ca acele suntu nisce adeveruri, in faci’a carora se nimicesce cu totulu argumentatiunea dlui ministru Eötvös, prin carea voiesce a sprijini acestu proiectu de lege. După parerea mea chiaru „referintiele speciali ale tierei“, la cari se provoca astadi si dlu ministru Eötvös, demanda că cestiunea municipieloru nóastre se se resolve probasea celei mai perfecte libertăți. Inse libertatea este substituita cu omnipotenti’a comitelui supremu si, după parerea dlui ministru Eötvös, acest’a se face din caus’a „referintieloru nóstre speciali“. Intr’adeveru, aceasta conversiune neasteptata a dlui ministru este curioasa. Inse se mai citamu din opulu memoratu alu dlui ministru. La pag. 129 dice: „Sistemulu vechiei nóastre administratiuni si predilectiunea cu carea se alipesce natiunea catra elu nu dau garanti’a, ca libertatea ce legea o concede particulariloru pentru desvoltarea nationalitatii loru, nu va remane numai gratia scrisa“. Acést’a justifica dara erasi, pentru ce centrulu stângei si partit’a principieloru dela 1848 apera cu atat’a constantia institutiunile dela 1848. La pag. 130 se dice: „Intr’una tiera centralisata, guvernulu, ori ce intentiuni bune se aiba, nu poate aperă, nationalitatile, cari suntu in minoritate, contra influintiei maioritatii, inse pre langa unu sistemu de administratiune, precum lu doresce geniulu natiunei nóstre, oprimerea nationalitatiloru mai mice este imposibila. Asia data, aperarea proiectului de lege, lasata pre „referintiele speciali ale tierei nóastre“, nu poate justifică centralisatiunea intentionata prin proiectulu de lege de sub desbatere. Scriitoriulu br. Eötvös, astadi ministru, dice intr’altu locu: „Candu amu desfiintiatu prin legile din 1848 privilegiele nobilitarie si le-amu estinsu la toti locuitorii tierei, pre langa unu censu, după care, intr’una parte a tierei, le ecsercita atari locuitori, cari in majoritatea loru nu se tienu de naţionalitatea maghiara, amu ecsecutatu in parte principiulu egalitatii naţionali, si pentru ajungerea mai deplina a scopului nu se cere decatu că in sistemulu nostru de administrare se ne alipimu la principiulu de autonomia, la acésta forma, carea intr’unu lungu trecutu , s’a contopitu cu ecsistinti’a nóstra morale si usuale. Daca vomu sustiené principiulu egalitatii si sistemulu nostru de administratiune, pusetiunea particularieloru nationalitati va depinde numai dela vointi’a loru si dela libertatea, carea se va garantă vietiei municipali“. Afara de acestea, cumca unu asemene proiectu de lege penetratu de spiritulu centralisatiunei este daunosu si periculosu cu privire la „referintiele speciali ale tierei nóastre“, acésta a doveditu-o fóarte bine nu Eötvös că ministru, ci că scriitoriu, la pag. 135 a opului seu, unde dice: „Recunoscu, deca libertatea politica statori si la noi după formele, cari erau in vigóre in Franci’a inainte de imperiu, adica pre basea poterei absolute a majoritatii parlamentarie si a administratiunei centralisate (ceea ce corespunde pre deplina omnipotentiei partitei guvernementali maghiare si institutiunei de comiti supremi creata prin proiectulu de lege presentu — observa oratorulu) naționalitatea maghiara ar’ fi împărtășită in nisce favoruri, de cari nu s’a bucuratu nici una data; inse, abstragundu chiaru si dela greutățile cu cari ar’ fi impreunata in tiar’a noastra aceasta administratiune, aceasta centralisatiune rigida, aare favorurile, in cari s’ar impartasi naționalitatea maghiara, potovoru asecură statulu maghiaru? Nu. — (Va urmă.) UNGARI’A. In siedinti’a din 5 Augustu s’au alesu pentru delegatiuni următorii: S. Bittó, A. Bujanovics, Fr. Hasman, P. Ordody, Eol. Zell, Ed. Zsedenyi, conte Ford. Zichy, I. Csotta, Cs. Ernuszt, M. Szörgyényi, M. Ürményi, Fr. Wächter, I. Bánó, br. G. Kemény, br. Alb. Wodianer, conte Fr. Szirmay, Férd. Eber, A. Trefort, M. Wahrmann, D. Lázár, conte I. Zichy sen., br. I. Budics, conte P. Kálnoky, S. Tury, S. Bobus, Achaz Petrovay, Fr. Pulszky, conte V. Zichy- Feraris, Ed. Szeniszey, D. Ionescu , M. Tormássy, B. Szitányi, I. Kuba, M. Daniel, P. Királyi, croaţii St. Icucsó, St. Vucovics, conte Lad. Pejacsevics si Em. Suhaj. De substituti s’au alesit: conte I. Eszterházy, D. Török, V. Bogdán, E. Urbanovszky, A. Barcsay, conte A. Buttler, B. Jurka, K. Fabricius, I. Késmárky, croatulu Hugo Anker. „Pester Journal“ din 10 Augustu scrie fara a sta bunu, ca toti oficirii honvedi din garnison’a din Pest’a au primitu ordine a se pregăti de mersu. Despre fortificările la Eperjes si catra graniti’a Galitiei inca n’amu cetitu schri dementitorie. „Arader etg.“ si după ea si alte diurnale publica unu articulu plinu de spiritu republicanu, care intre altele dice, ca, candu tremura potentatii pe tronuri, atunci a sositu timpulu pentru popore a pretinde ce e alu loru, nu tereinduse, ci cum se cuvine barbatiloru frunte la frunte si din milione de guri se resune unu singuru strigatu: noi vremu libertate si lege nu imbucatatita, nu limitata, ci deplina si adeverata. Regele se fia numai primulu cive alu statului si ecsecutorulu vointiei poporulu. Diosu cu privilegiele, pentruca Ddieu a dîditu pe toti oamenii se fia ferice si liberi. Numai spiritulu si scienti’a se formeze aristocratia, nu nascerea. Alte intrebari si respunsuri republicane, ca cum ar’ vru se intre in ajunulu mazzinistiloru, nu ne da man’a ale reproduce. — Scrisorea de mana preanalta in caus’a concordatului) prin care i se pregatesce desfiintarea oficialminte: Iubite ministre de Stremayr! De orace învoirea (concordatulu) inchiata in 18 Augustu 1855 in Vien’a cu Santi’a Sa papa Piu alu IX., publicata prin patent’a mea in 5 Novembre 1855 Nr. 195 f. leg. imp. prin dechiararea cea mai prospera a Sf. Scaunu despre plenitudinea puterei capului supremu alu besericei catolice, decadintu si ministrulu meu de estenie a pusu la cale in urma acestora pasii receruti spre a notifica scaunului pontificalu, formala desfiintare a invoielei acesteia, te provoca ca se puni la cale mesurele corespondietorie si in specie se pregatesci proiectele de lege pentru modificarea proscrieriloru, ce remanu in valore, ale patentei mele din 5 Novembre 1855 pentru regularea causeloru besericei catolice in imp. meu după normativulu leg. fundamentale de statu si cu privire la relatiunile istorice. Vien’a 30 Iuliu 1870. FRANCISCU IOSIFU m/p. Stremaur m/p. Cronica esterna. ROMANI’A. In 13 Augustu guvernulu României primi o telegrama dele prefectulu de Valcea (acestu districtu ajunge cu marginea pana in Carpatii de catra Sibiiu, Boiti’a, Talmaciu, unde se afla dislocati honvedi din Sibiiu pentru ecsercitia—) prin care face cunoscutu, ca la punctulu Riulu Vadului s’au concentratu pe fruntari’a României trupe unguresci scrie „Rom.“. — Acum diurnalele nemtiesci aducu o telegrama dela Bucuresci din 13 Augustu de cuprinsu, ca consululu generalu austro-ungurescu deminte cu totu adinsulu faimele ce cursitéza acolo despre concentrare de trupe la confintele transilvane. Se vede, ca s’a cerutu dechiarare si Beust deminti. — Simpathiele romaniloru catra Franci’a se dovedescu si acum prin necontenite contribuiri, cari se publica prin diurnale pe séma celoru vulnerati in resbelulu presentu, cr’scirile din campulu resbelului nelinisceccu animele, incatu junimea e aproape resolvata a forma unu corpu auxiliarii spre a merge intru ajutoriu fratiloru sei francesi, — vediendu, ca resbelulu s’a prefacutu in resbelu de rasa, care a resculatu tata Germani’a in contra unui singuru statu de viti’a latina. — Descoperiri de secrete diplomatice. La inceputulu belului intre Franci’a si Prusi’a esi in giganticulu diurn. „Times“ una invoiala secreta, care s’ar fi facutu intre solulu Franciei din Berlinu si Bismark, pentru a imparti la teritorie prin aliantie. Bismark vediendu descoperirea emise una cercularia catra solii federatiunei germane pela curtile stateloru neutrali, afirmandu, ca au ecsitatu asemene propuneri din partea Franciei, inca inainte de belulu dela Sadov la 1866, propunenduse Prusiei atatu din partea rudenieloru catu si din a agentiloru imperatului Franciei, candu pentru Belgiu, Luxemberg, candu pentru graniti’a dela 1814, ér’ in Maiu 1866 s’ar fi facutu o propunere de alianta ofensiva si defensiva, in care contele Benedetti solulu francesu din Berlinu pretinse, ca in casa de unu congresu Prusi’a se lucre împreuna cuVeneti’a se se dé Italiei, or’ ducatele albingice se le anecseze Prusi’a. Remanendu inse congresulu fara resultatu Franci’a si Prusi’a se faca aliantia ofensiva si defensiva. Prusi’a se incépa dusmaniele in 10 dile după desfacerea congresului; neadunanduse congresulu atunci Prusi’a in 30 de dile se incépa belulu, imperatulu Franciei va dechiara Austriei resbelu indata ce voru începe dusmaniele intre Prusi’a si Austri’a, in 30 dile va tramite 300 mii fetiori. Conditiunile pacei apoi se fia Veneti’a la Itali’a, Prusi’a se ie teritoriulu germanu de vreo 7—8 milioane suflete după plăcu si se si reformeze federaratiunea cum vre. Franci’a se capete teritoriulu intre Mosel’a si Rinu, tiermulu stangu alu Rinului bavaresc Birkenfeld, Homburg, Darmstadt; de aici se remana aliantia maritima si militaria intre Franci’a si Prusi’a; din momentulu subscrierei acesteia regele Italiei se se invoiesca cu ei. Bismark mai continua, ca de atuncia cu toate ocasiunile i se făcură asemeni propuneri, pe care elu ca germanu, tara, nu voiea ai mestecului nimcrni in trebile naționali, nu le a primitu niciodata, ci le a respinsu. C. Benedetti nu nega ecsistinti’a actului, ci descopere, ca elu fu dictatu de Bismark lui in pena fara vnse ca se fi sciutu imperaturu de elu, numai intre patru ochi, inse de Belgiu nici vorba nu era si propunerile era făcute de Bismark. Acum era o descoperire prin gen. Tiirr intr’o Scrisoare deschisa a lui Tiirr catra Bismark. Stefanu Tiirr adica vediendu descoperirile lui Bismark publica o scrisore deschisa, in care descopere, ca in 10 Iuniu 1866 se afla in casa lui Bismark, in li in grădina sub unu pomu mare, candu Bismaark era ingrigiatu de resultatulu resbe-