Gazeta Transilvaniei, 1871 (Anul 34, nr. 1-100)

1871-01-02 / nr. 1

62 vinu oblegati de a frecventa vre o scóla; de sine se intielege, cumca acesta proportiune se ie, ca cum ar’ arata asemenea resultatu conspectulu ge­­neralu alu tierei intregi. In comitatu suntu 338 invetiatori si anume: rom. cat. 42, ev. ref. 111, unitari 9, lutherani 11, romani 161, israeliti 4, in genere pre unu inve­­tiatoriu ajungu cate 84 oblegati de a frecventa; in ast’a privintia deca s’ar pote statori proportiunea de susu pentru intrega tiar’a, atunci amu sta mai aproape la Braunschweig, unde numai 70, la Prusi’a, unde 78, — din contra departe de Bavari’a, unde 106, si mai departe de Belgia, unde 132 oblegati la frecventare cadu pre unu invetiatoriu. Acesta calculatiune inse amu facut’o in gene­­ralu, pre candu esperinti’a personala m’a convinsu despre aceea, cum ca in 11 comune cadu mai multi de 80 oblegati sub man’a unui invetiatoriu, anume 160, ba chiaru si 180, care invetiatoriu pre langa acest’a in mai multe locuri este si cantoru. (Va unnu.) Ormaim cottulu Solnoc int. 4 Ian. 1871. Onorata Redactiune! Cu vi’a bucuria amu cetitu in Nr. 95 alu »Ga­zetei Transilvaniei* unu articulu subscrisu de „unu calatoriu* despre necesitatea infiintiarei unei bance­­de creditu populariu cu filiale prin comitate, di­stricte si scaune; — nu putemu in destula gratula calatoriului pentru ideea cea salutaria, prin care voiesce a scapa prin o contielegere reciproca intre barbatii nostri — poporulu din ghiarele camatari­­loru, cari si pana acuma au desbracatu sute si mii de romani de averea loru; deci si noi, cari avemu ocasiune — durere — pe tota din’a a ne convinge despre siarlataveri’a camatariloru facia cu poporulu nostru, va salutamu din anim’a propunerea rogandu pe barbatii nostri, ca se raisce tóte petrele pentru infiintiarea catu mai in graba a acestui institutu salutariu mantuitoriu de siarlatani si lipitori. E ca si cele audite din gur’a locuitoriloru din comun­a Ormanu: „Mantuitine pentru sângele lui Ddieu din manurile instelatoriloru“, dise audiendu de institute cu aceste, „ca de nu, vai si amaru de capulu no­stru si alu fiiloru nostri.“ — Elia Bercianu m­ p., posesoru si notariu. UNGARI’A. Pest’a 8 Ian. In Pest’a fă­cuse mare impresiune impregiurarea, ca cont. Iuliu Andrássy stete cu peptulu pentru relatiuni amica­­bile si aliantia cu Prusi’a, fiinduca chiaru si jude­­cat’a esita din pena de oficiri „despre situatiunea Austriei* condamna pe barbatii de statu dela carma pentru simpathiele bismarkiane, ca­ ce apropiandu­­se Prusi’a austriacii devinu elotii statului aceluia, care s’a fundata, s’a maritu prin răpiri si prin ră­piri se face si dispuitorulu generalu. Acelu ofi­­ciru spune francu, ca in armat’a austriaca domina eschisiva numai opiniunea, ca déca va cadé Fran­ci’a in lupt’a presents, si Prusiei i va succede a dicta pacea cu ignorarea puteriloru neutrale, atunci caderea Austriei si strimtorarea ei inca vine de sine sigilata, pentruca Austri’a n’are aliați si Prusi’a nu sole tiene nici cuventu nici amiciția, decatu numai dictatoriala. — Cu toate acestea c. Andrássy merse in 8 Ian. in Vien’a pentru a participă la fipsarea instructiu­­niloru pentru c. Szechen la conferintiele din Lon­­donu, — ce inca totu ajuna. — C. Szechen va re­­presenta Austro-Ungari’a, si daca Rusi’a va deveni neînduplecata la vaia conferintiei, va pune vorba si pentru aliantia cu Angli’a si Pruso-Germani’a in caus’a marii negre si orientale, cu atatu mai ver­­tosu, ca Prusi’a inca are interesu acum de aliantia, ca după finirea resbelului cu Franci’a se nu devină si ea isolata. — Unii, cari sciu, ca istori’a se de­­copiasa in diverse epoce, credu, ca Austro-Ungari’a poate da man’a si la o aliantia nordica, or’ in con­tra libertății Italiei si a Franciei, candu eroii li­bertății din gura potu deveni mai apoi chiaru sugrumătorii ei.------­ Adunarea deput­atiloru României libere, siedinti’a din 7 Dec. v. 1870. (Urmare.) D. N. Blaremberg. După ce atinge, ca regimulu n’a doveditu in fapta simpathi’a catra Franci’a, fiinduca a opritu manifestati­unea, apoi dice, ca d. Stratu a servitu mai multu unei alte poteri amblandu pe la Düsseldorf sei­, apoi după diversiuni incepe: „Amu terminatu cu acesta mica digresiune, si trecu acum la politic’a preconisata de onor. d. Co­­galniceanu, si la critic’a ce­asa a facutu voturiloru emise de adunare in sesiunea trecuta. Camer’a prin acele voturi s’a pronuntiatu pen­tru o neutralitate, esprimandu in acelasi timpu si simpathiele natiunei pentru Franci’a. Mai multi au voitu se vedia o contradictiune, o inconsecintia intre aceste doue voturi, in cuventulu de neutrali­tate, asociatu cu acel’a de simpathii. Ei bine, se -mi permită acei onor, din a le spune, ca este o eroare de a crede, ca aceste doue lucruri s’ar esclude intr’unu modu absolutu. Neutralitatea implica inacțiune, or’ nu in dife­­rintia. Simpathi’a este unu sentimentu; ea nu este unu actu si actele singure, candu vatama materia­­licesce, violezi­ neutralitatea. Noi ne-amu impusu abstentiunea in privinti’a acteloru, nu abstentiune in privinti’a sentimenteloru. Era dara din punctulu acest’a de vedere, vo­turile nóstre pe deplinu justificate. S’a mai disu er’, ca amu impinsu prea departe ecsaltatiunea nóstra patriotica si ilusiunile nóstre, candu amu disu cu ocasiunea acestei discutiuni, ca loculu, ca drapelulu nostru, trebuie se fia acolo, unde va filfiai si alu Franciei. Ei bine, dloru, s’au gasitu oameni, cari, netienendu seama decatu de sla­­bitiunea noastra, au pretinsu, ca aceste cuvinte erau nu numai indrasnetie, dara si pucinu serioase, ca­ci loculu nostru nu ar’ fi pututu fi in nici unu casu alaturi cu unulu din beligeranti. Si spre a demon­­stra acést’a, s’a invocatu situatiunea nóstra geogra­fica, imposibilitatea pentru noi de a întinde man’a uneia din aceste puteri, fara a trece pe trupulu unoru colosi, si ca astfeliu ipotes’a nóstra era, celu pucinu, silita. Ei bine, vomu dovedi, ca nu este nimicu de invresambilabilu si de ecsageratu in ipotes’a ce amu anvisagiatu. Negresitu, dloru, datori’a si interesul nostru este de a observă cea mai stricta neutrali­tate ; dar’ are nu se pote ivi casulu, nu se potu infacisia impregiurari de acelea, unde acesta neu­tralitate, cu toata vointi’a nóstra de a o pastra, se devină materialmente cu neputintia? Toți sei­mu, ca neutralitatea noastra poate fi violata, sau celu mai pucinu amenintiata si de altii; si are atunci slabi­­tiunea nóastra, aceea slabitiune, asupra carea se in­sista asia de multu, ar­ fi unu scutu destulu de sigura pentru ca noi se ne ‘abtienemu? Nu, ne­gresitu! Astfeliu, de ecsemplu, acestu conflictu s’ar pute dintr’unu momentu in altulu generalisu, si in diu’a acea fiacare din puterile beligerante ar’ cauta se aiba adversari si aliati chiaru in giuruiu, chiaru la partile nóstre. Ei bine, eta ipotes’a ce amu avutu in vedere. Amu voitu se dicemu, ca in diu’a candu acelu con­flictu s’ar generalisa astfeliu incatu si Turci’a si Rusi’a si Austri’a se intre in lisa, loculu nostru nu ar’ putu fi decatu in partea aliatului puteriloru occidentali, in partea Turciei, si nici odata in acea a colosiloru dela nordu. Vedeţi dara, ca ipotes’a nu e nici decum silita, ca spre a fi diu’a acea ala­turi cu Franci’a nu vomu ave a străbate nici munţi, nici mari si ca politic’a pretinsa belicosa, imbracisiamu intr’unu casu datu, departe de a fi aventurosa, ne este inspirata de insusi instinctulu de conservare, ca este o simpla­ aplicatiune a prin­cipiului de legitima aperare. Era cum voturile no­stre esplica si se justifica de sine. Prin urmare nu potu acceptă nici un’a din criticele ce li s’au adresatu. Vinu acum la politic’a preconisata de d. Co­­galniceanu prin opositiune cu a nostra. Amu disu, ca in discursulu dsale suntu si lucruri bune, dara suntu si erori grave. Suntu cu totulu de acordu cu dsa, candu sustiene necesitatea ce este pentru noi, in faci’a denunciarei tractatului de Parisu de catra Rusi’a, de a avisa la aperarea drepturiloru nóstre, consacrate prin acelu tractatu. Acum, se vedemu, cari suntu midulacele cele mai eficace pentru aperarea aceloru drepturi, ca­ci aici este cestiunea? Nu me opunu de locu la ce­rerea dsale si a altoru oratori, ca acesta aperare se fia incredintiata agentului nostru la Constantinopole care se bucura de unu caracteru oficialu. Nu vedu erasi nici unu inconvenientu cu representantulu no­stru dela Parisu si Londonu se faca si densulu ce i va sta prin putintia ca se avemu si noi unu locu catu de modestu la conferintiele ce au a se des­chide, spre a face se se audia aperarea sau prote­­statiunea noastra. Cu o conditiune insa „cu o con­­ditiune sine qua non cu acesta aperare se se faca astfeliu cum o intielegemu noi, adica natiunea; or’ nu cum o intielegemu numai unii dintre noi, cari poate nu urmarescu decatu scopuri personali si cari voiescu a edifică ambiţiunea loru pe ruinele tierei? Onor. d. Ionescu s’a redicatu cu multu cuventu in contra unei declaratiuni de independintia sub auspiciele numai unor­a din puteri, pote tocmai cele mai ostile, astfeliu precum lucrulu se presusa, de­catu ca timpu de unu diaru cunoscutu ca primindu -si inspiratiunile dela d. B. Boerescu. Se miru *unii, ca nu voiau de neatârnare in asemenea conditiuni. Nu, de o miia de ori nu! Nu in momentulu, unde forti’a triumfa asupra drep­tului si se proclama singura legitima, nu, spre a fi confundati cu slavii, si a ne indruma spre o apro­piata anecsiune, vomu primi veri odata a arunca manusi’a noastra turcii si occidentului, si a distruge titlurile nóastre la ecsistintia. Nu poate fi unu sin­­guru omu de buna credintia, care preconisandu a­­cesta noua politica se ne poata representa darurile rusii, decatu ca unu beneficiu transitoriu de retrasu din complicatiunile actuali remaindu a ne intoarce la politica tradiționala, care este singura o egida sigura. Vomu vedéa inse indata, deca acest’a ne va mai fi cu putintia, si daca toate bunurile, de cari ne ar’ gratifică Rusi’a pentru momentu, ar’ fi altu­­ceva de nu unu plasmentu usuraru cu o scurta sca­­dentia. A! candu fratii nostrii din occidentu voru fi remisi din desastrele loru, candu tari si respectati voru pute din nou se ne întinsa o mana secura­­bila; candu Turci’a ea insasi va intielege, ca o aliantia ofensiva si defensiva cu Romani’a neatar­­nata este mai buna decatu legaturile ce ne rata­­sieze actualu la acea putere; ei bine, in diu’a acea, dara numai in diu’a acea, nu vomu astepta ca altii se ne invetie ce ecsige demnitatea si patriotismulu nostru. Dara acea neatarnare sub garanti’a colec­tiva, Rusi’a, sei­mu, nu o va voi, ca­ci, in locu de a fi o slabitiune, acea va fi o fortia, si piedesta­­lulu de argilu ce ni se oferă astadi, s’ar transformă in stanca de granita. Nu! nu voimu se incetamu de a fi tributari, deca e cu periclulu nationalitatii si libertăţii noastre! Cloru, suntu silitu se intru in consideratiuni mai complecte asupra situatiunei si rolului nostru in complicatiunile actuali. Rusi’a denuncia tracta­­tulu de Parisu. Ce este acelu tractatu? Amu ve­­diutu, ca ide’a cea mai respandita este, ca ecsistin­­ti’a n’ar dat’a, ca se dicu asia, decatu dela acelu tractatu. Aici -mi voiu permite o erata. După mine, tractatulu dela Parisu nu este decatu unu actu, care in jurisprudent, se chiama recognesiu, unu actu, care nu face decatu a constată preeesistinti’a unoru alte acte. Art. II din conventiunea de Parisu, se esprima astfeliu: „In temeiulu capitulatiuniloru emanate dela Sultanii Bajazet L, Mahomet II., Selim I. si Soli­­man II., cari constituescu a loru autonomia, regu­­landu reporturile loru cu sublim la Porta si cari au fostu consantite de mai multe hatisierifuri si mai cu sama de hatisterifulu din 1834, conformu si ar­­ticuleloru 22 si 23 ale tractatului inchiatu la Pa­risu la 30 Martiu 1856. Principatele voru um­a de a se bucura, sub chiezasi­a colectiva a puteriloru contractante de privilegiurile si imunitatile, de cari suntu in posesiune.“ Asia dara art. 2 din conventiune recunosce elu insusi, ca nu ni s’a facutu elempsin’a unoru drepturi, pe cari nu le-amu fi avutu pana aici; tractatulu de Parisu nu este decatu o recunóscere colectiva a drepturiloru nóstre ale antiquo, de unde resulta, ca si unirea si totu ce amu facutu noi de atunci incoce intra in limitele stricte ale auto­nomiei nóastre, consemnate in tractatulu lui Bog­­danu, si ceilalti domni romani, pe cari tractatulu de Parisu n’a facutu decatu ale consacră odata mai multu. Era teremulu, pe care credu, ca ne-amu putu pune, spre a dovedi, ca in desvoltarea noastra con­stituționale n’amu facutu decatu se usamu de unu dreptu legitimu si incontestabile, si a cărui origine trebuie cautata aiurea decatu chiaru in tractatulu de Parisu. Dara chiaru deca tractatulu de Parisu ar’ fi singur’a basa a ecsistentiei noastre, are modificările ce s’au adusu acelui tractatu in ceea ce privesce organisarea noastra din launtru, facutu-s’au ele in

Next