Gazeta Transilvaniei, ianuarie-iunie 1885 (Anul 48, nr. 11-144)
1885-02-14 / nr. 35
REDACfllISEA ȘI ADSTOISTRAflVSE* BRASOVU, piaţa mare Nr. 22. SE PRENUMERA: la poşte, la librării şi pe la doi. corespondenţi. ,GAZETA" IESE ÎN FIECARE ţI. Pe a n c a a n 12 fior., pe ş e se luni 6 fior., pe trei luni 3 fior. v • Româna şi străinătate: Pe ană 96 fr., pe sftse luni 18 fr., pe trei luni 9 franci. ANULU XLVIII. Joi 14 (26) Februariu ANUNCIURILE: O seriă garmonda 6 cr. şi timbru de 30 «r. v. a. pentru fiecare publicare Scrisori refranoate nu 88 primesolb — manuscripte nu 88 retrămiru. Braşovu, 12 (24) Februariu 1885. Peste câteva zile Românimea va serba aniversarea morţii lui Horia şi Cloşca. Sâmbătă în 16 (28) Februarie 1885 se împlinescă o sută de ani, de când aceşti capi ai revoluţiunei române din 1784 au trebuită se sufere ororile cele mai crâncene ale morţii sub lovirile călăului, ca, după patru secuii de cumplită sclăviă, se potă resări din nou pe acestă clasică pământă semânţa libertăţii pentru poporulă română. Veaculă, ce ne desparte de acésta dureróasa şi tragică a fi, a spălată totu gunoiulă şi petrisulă, în care era ascunsă petra scumpă a mariloră sentimente şi a nobileloră scopuri, de cari au fostă conduşi eroii dela 1784 şi curată şi limpede ca cristalulă apare ca ar fi înaintea tribunalului istoriei. Istoria, aceasta craţa severă şi draptă, care toate le scoate la lumină, toate le răsbuna şi le împacă, care face din „tâlhari „eroi“ şi din „eroi“ „tâlhari,“ a răsbunată şi batjocurile, ce au trebuită să le sufere Horia şi Cloşca după ce au fostă prinşi şi până în ultimulă momentă, când li s’au spartă piepturile şi li s’au frântă fluerile piciorelor, cu roata. Horia apare acel înaintea scrutărei scientifice a istoricilor, din toate neamurile în lumină s’a adevărată nu ca „tâlhară“ şi „ucigaşă rebelă,“ ci ca ună mare şi adevărată luptătorii pentru libertatea poporului română. Nouă-(jeci de ani au trebuită se tracă dela moartea lui pentru ca Horia să fie admirată chiar şi de adversari în scrierile lor. In opulu: „Epoca lui Horia în Transilvania,“ scrisă de Franciscă Szilagyi şi publicată în Pesta la 1871 acestă istorică maghiară nu s’a putută reţină de-a nu aduce şi elă tributală recunoscinţei inimei mari a lui Horia, scriindă pe pagina 234 următdrele cuvinte: „Istoriculă imparţială trebue sé márturiséscu, că Horia a purtată pe inima sa sortea poporului său apăsată şi eliberarea lui, şi cu toate că pentru acestă nobilă scopă s’a folosită de mijloacele cele mai condemnabile, dar causa pentru care şi-a consacrată totă activitatea şi iotă viaţa şi pentru care a şi jertfit’o, niciodată n’a trădat’o, ci i-a rămasă pănă în sfârşită credinciosă, chiar şi pe eşafotă în faţa morţii celei mai crâncene.“ Ar fi oare cu putinţă ca atunci, când înşişi adversarii apreciază astfelă mărimea sufletului lui Horia, noi urmaşii lui se rămânemă nemişcaţi într’ună momentă atâtă de serbătorescă cum este aniversarea de o sută de ani a morţii sale? Căpitanii români dela 1784 au luptată pentru îmbunătăţirea sartei poporului nostru, pentru eliberarea lui de sub jugulă tirăniei seculare, ei au urmărită acestă nobilă scopă româindă întotdeauna credincioşi causei sânte a poporului, ei şi-au sacrificat chiar viaţa pentru elă şi noi, urmaşii loră, sé nu avemu, după o sută de ani, în care tirupă amă simţită uşurarea soartei, ce au purtat-o ei în inima loră, sé nu avemu,jicu, atâta pietate cătră acele măreţe umbre, ca să vârsămă măcară o lacrimă în a loră amintire şi se rostimă o rugăciune fierbinte cătră Părintele cerescu ală popoareloră pentru sufletele loră? Amă trebui sé nu fimă strănepoții aceloră legionari, cari se mândreau, că sciu să-și aducă aminte de binefaceri ca şi de injurii; amă trebui sé nu fimu fiii acelui poporu, a căruia liber- tate a resăritu în peptula lui Horia şi să nu avem o inimă pentru propria noastra soarte, pentru sânta causă a libertăţii noastre, la care marele erou a ţinută cu credinţă neînfrântă chiar şi în faţa morţi, ca să nu ne aducemă aminte cu pietate de iubirea lui nestrămutată, de jertfele şi suferinţele lui, îndurate împreună cu soţii sei, cari nu l’au părăsită până în ultimulă momentă! Orice Română cu sâiţă nobilă a trebuită să se întristeze vedAndfi, că în împrejurările politice de astădî nu ni-a fostă cu putinţă de a serba aniversarea de o sută de ani a revoluţiunei din 1784, aşa cum se cuvenea şi cum dorea inima nóstra. Noi, cari totdeuna amă ţinută contă de toate împrejurările, amă tăcută pănă acuma, amă tăcută mai vârtosă pentru că alţii nu tăceau şi fiind că adversarii noştri dintru începută s’au silită de a descrie lucrulă astfelă, ca şi când din afară amu fi jidăriţî şi influinţaţi şi ca şi când noi aici n’amă mai vrea se seimă de trecutulă nostru, de marii bărbaţi ai acestui trecută şi de jertfele, ce le-au adusă ei pentru noi! Linişte domnesce acum earăşi în acéasta privinţă în toate părţile şi de aceea a sosită momentulă ca organulă nostru să-şi redice glasulă, solicitândă împlinirea unei sacre datorii a Românilor, dela noi cătră umbrele martiriloră, cari şi-au espiată viaţa pe eşafotă la 28 Februariu 1785 pentru ca să uşureze jugulă, sub care gemeau propărinții lor. Şi fiind că linişte domnesce pretutindeni, cuvine-se ca şi serbarea noastra să fie liniştită şi plină de seriositate. N’avemă lipsă de nici o pregătire. Se ne îmbrăcămă în vestmintele noastre de serbatoare şi se mergemu la biserică. Aici în casa Domnului său, unde nu este biserică, sub celulă liberă se înălţămă rugile nóastre cătră Tatălă celă de susă pentru sufletele marilor martiri şi pentru ca să ne dea şi noue acea tăriă şi credinţă nestrămutată în viitorulă poporului română, de care au fostă însufleţiţi ei. Cei cu dare de mână se de ună semnă ală pietăţii loră, prin împărţirea de milă la cei sărmani, căci Horia multă se gândea la lipsele lor, jăluindu-se că-i ducă dela Ponţiu la Pilată şi că „bieţii oameni nu mai potă umbla în susă şi în josă, căci le e frigă şi flămânescă.“ Cei ce voră fi împedecaţi de a sărbători în cjiua aniversării, adecă Sâmbătă în 16 (28) a lunei curente, o potă face acesta şi în ciua următoare, care este o Duminecă. Sperămă că toţi preoţii noştri vor aminti în rugăciunile loră dinaintea altarului şi pe martirii libertăţii români dela 1784—85, cântându-le vecinica loră pomenire. Trăimă într’ună stată, a căruia regimu s fălesce înaintea străinătăţii, că „cea mai mare libertate“ domnesce sub dânsulă. Amă fi condamnaţi aşader chiar de cătră contrarii noştri ■ dacă nu ne-amă împlini sânta datorinţă, ce ne léga de scumpa memoriă a eroiloru, cari şi-ar jertfită viaţa pentru a ne conduce din întunereculă servituţii la lumina libertăţii. 1 ----------- CRONICA POLITICĂ. Advocatură din Cluşiu Iosifă Petrană scrie în »Magyar Polgar« una articulo, în care arată necesitatea unei apropieri şi împăcări între Români şi Maghiari,jicăndă între altele: »Schimbarea raportului ce esistă între elementula rormânescă şi maghiară a devenită atlî o necesitate ce nu se mai poate amâna. Conveţuirea în acestă stată ar fi trebuită să producă deja pănă acum ună orecare gradă de comunitate de interese între aceste două elemente, şi dacă pănă acum n’a isbutitu acesta, motivul trebue căutată în neînţelegeri, a căroră înlăturare s’a sdrobită de atitudinea neclintită a Românilor. S’au făcută chiar şi din partea Românilor, încercări d’a se ajunge la o înţelegere, dar n’au avută nici ună resultată practică, fiindcă majoritatea preponderantă n’a voită să'și părăsască posițiunea sa înlănțuită. Societatea unguresca a văcfută prăpastia, ce o desparte de elementulă română; ea a încercată să aplaneze diferențele, dar totdeauna i s’a opusă curentulă, care nu voia să scie de vr’o cedare în pretenţiunila sale.» Referându-se apoi la toastele din Cluşiu, cjice că mijloacele spre o împăcare esistă, numai voinţă să aibă Maghiarii a realisă dorinţa ce şi-au esprimat’o. E de fotă ciudată că unii Români mai discută cestiunea de împăcare şi încă tocmai în diarele unguresc!, care declară, că de o împăcare nu vrea să scie pe cale politică ci numai pe cale socială, adecă între pahare. Ei bine, majoritatea aceea preponderant de care vorbesc e d. losifă Petrană nu voi făce împăcare decâtă pe cale politică, şi nu din causa neînţelegerileru relaţiunile dintre elementulă română şi maghiară suntă atâtă de acute, ci din causa şovinismului şi fanatismului maghiară. Câtă timpă Maghiarii voră ţină în proţapă »idea de stată maghiară,« ală cărei scopă este nimicirea naţionalităţioră, de împăcare nu póate fi vorbă. * Ministrulă ungurescă de comerţă corniţele Paulă Secheny a fostă în Viena, unde a conferită cu M. Samonarchulfl, cu ministrulă austriacă de comerţă baronulă Pino şi cu ministrulă de esterne corniţele Kalnoky. S’a pusă la cale întrunirea unei conferinţe vamale austro-ungare, în care să se stabilască acele măsuri, ce vor fi necesare a se lua, din causa sporirei taxelor vamale ce s’au introdusă în Franţa şi în Germania pe numeroasele producte ce se esporta din Austro-Ungaria. E vorba să se răspundă Franţei şi Germaniei cu acalaşî măsuri. * înfrângerea Englesilor în Sudană va avea, precum se pare, fatale urmări pentru posesiunile englese din Asia şi Africa. Cele mai nouă serii sosite din Africa vestică suntă forţe neliniştitore pentru Englesî. In Quettah au isbucnită turburări. Negrii vreau să scape de dominiţiunea englesă și începutulă l’au făcută împușcândă pe guvernatorulă, care căctă lovită de patru glonții, după ce Negrii au învinsă pe cei 40 de soldați ai săi. Alți 60 de soldați stau sub conducerea unui ofițeră teneru și spereaza că voru putea apăra orașulă și fortulă în contra atacurilor intenţionate. * Puterile, care au subsemnată actulă conferinţei Congului, s’au obligată a respectă neutralitatea teritorielor amintite in acestă actă şi puse sub sistemulă comerţului liber. In cas când o putere, care esercită dreptulă de suveranitate sau de protectorată în teritoriele amintite, ar fi încurcată într’ună răsboiu, puterile se îndatoreaza a-șî oferi bunele lor servicii pentru garantarea neutralității acestor teritorii. — După scirile ce le are »Neue freie Presse« despre organisarea noului stată Congo, în loculă lui Gordon pașa, căzută în Chartum, şi fostulă şefă ală espediţiunei .Associaţiunei internaţionale a Congului,« va fi numită guvernatoră Stanley, România şi Ungaria. Amu spusă într’ună numără trecută ală fetei nóastre, că opiniunea publică în România este în contra reînoirii convenţiunei comerciale cu Austro-Ungaria, şi aria reprodusă şi ună