Gazeta Transilvaniei, iulie-decembrie 1885 (Anul 48, nr. 145-289)

1885-09-19 / nr. 208

M­r. 2SU». Maiestatea Sa a durată o oră. Sora d. Brătianu a pranditit la ministrul­ Kalnoky. SOIRILE DILEI. Duminecă în 22 Septemvre, cu ocasiunea serbărei Sf. Sofii, patronui scelelor­ române de aici, va vorbi în sala gimnasiului d. Ioană Popea despre: Ideile, de cari erau poveţuiţî, şi speranţele, ce le-au nutrită în su­­fletulu loru betrânii fruntaşi ai poporului braşovenii, cu protopopulă loru Popazu în frunte, când au luată h­otă­­rîrea, se pună potra fundamentală la clădirea gimnasiu­lui loru. 10— Tribunalulă din Timişora a dată ordinii să se facă cercetare în contra celoră cari au împrăştiată proclama­­ţiunea .irredentă.' 20— O ordinaţiune a ministrului de comunicaţiune mă­­resce maximulă mandateloră poştale dela 200 îl. Iar 300 fl., o altă ordinaţiune stabilesce minimulă scrisoriloră cu bani ce se dau deschise (adecă banii număraţi la peşte) la 300 fl., maximulă greutăţii la 250 grame.­­o— Ni se comunică, că în Capâlna inferioră boia de gramadă a secerată pănă la 20 Septemvre n. peste 80 de copii, ba chiar şi tineri pănă la etatea de 18 şi 22. Boia a încetată în Capâlna, dar grasăză în comunele Feisa, Vescusiu şi Sidveiu. In Feisa pănă la 20 Sept. n. au murită 52 de copii și ună tenera trecută de 20 de ani. « —0— După o dare de sumă a cassarului Societății pentru fondă de teatru română, presentată la adunarea gene­rală din Aradă, starea fondului este de 38,558 fior. 83 cf. —o— Pichetului (postului) de gendarmerie din Cohalmă i s’a făcută arătare, că preotulă din Paloşă, Teofilă Gheaja ar fi desgropată cu alţii pe hotarulă comunii o comoră mare şi ar fi ascuns’o în podulă nouei biserici. Cerce­tările făcute n’au avută nici ună resultată. In comuna Betlen S. Miclăuşă a fostă la 18, 19 şi 20 Septemvre n. târgu de vite. După cum ni se scrie, târgulă a fostă mare, vite multe , der cumpărători forte puţini, în trei c­ile s’au liberată 217 bilete. S’au vândută mai multe vaci sterpe grase pentru tăiată, viţei de câte ună ană şi puţine ‘vaci cu viţei, dér tóate eftine. Vacă de 5 ani cu vițelă care în alte timpuri se vindea cu peste 100 fl., acum s’a vândută numai cu 45 fl.; vițelă, care în trecuta se vindea cu 27—30 fl., acum s’a vân­dută numai cu 7 fl. —0— Batalionulă 28 de vânători va părăsi Sibiulă la 3 Octomvre, ducându-se la Fâgărașă unde va țină garni­­sona. Ală 3 batalionă din regimentul­ 2 de infanteriă va părăsi la 5 Octomvre Făgăraşulă, mergândă în pro­vinciile ocupate. 10­ Studenţii români de la Universitatea Francisco-Jose­­fină din Cernăuţi serbază Duminecă în 22 Septemvre (4 Octomvre) a. c. a zecea aniversare a fundării Uni­versităţii predândă, după participarea la serviciulă divină în biserica catedrală o adresă Magnificenţă Sale rectoru­lui Universităţii şi aranjândă în sala reuniunii musicale una comersă festivă. Inceputul­ comersului la 9 ore sola. FOILETONII. CRĂIASA DIATELCEU. (poveste de I. Popii Reteganulu.) (Urmare şi fine.) A doua zi când era soarele la prântră se deştăptă îmbrăţişaţi.... bărbată şi nevastă. Ea începe a plânge temându-se de furia dinelor­, der eră o mângăe, apoi se îmbracă şi esă amândoi afară. Nici urmă de palate nu mai era, nici umbră de dină nu se mai vedea. In minutulă când crăiasa a devenită nevastă, curţile (jî­­nelor) se cufundaseră în pămentă cu dîne cu totul şi rămase numai căsuţa unde dormia crăiasa cu feciorulă de împărată. Ciasulă şi lădiţa încă le înghiţiră pă­­mentulă. Numai inelulă mai rămase pe degetulă crăiăsei, care încă ișî perduse puterea de drînă și rămase o femeiă ca toate femeile, numai mai frumoasa decâtă toate. De atunci dine nu mai suntă pre pământă. Acum, (jise feciorulă cătră ea: „Draga mea­, așa a fostă să se întâmple, vécula cimeloră a trecută, er tu a fostă scrisă să-mi fii soţia mea, crăiasa mea." Femeea răspunse: »Vădă că aşa a fostă să se întămple, dreptă aceea eu mă lasă condusă de tine, unde ne-a împinge sortea, acolo mergă cu tine.« Şi se luară la dramă, şi au mersă multă lume împărăţiă, ca D-meu să ne ţiă, că cuvântulă din poveste mai nainte este, mândră şi frumosă, s’ascultaţi şi d-vostră, că cine a asculta, o va învăţa, cine va dormi, bine s’a hodini; cui nu-i place, nu asculte, pe mine mă lase să minţescă pănă în capătă. Şi s’au dusă multă cale şi lungă totu pe josu. Odată îi plesnesce feciorului prin minte că c­ă are şi cală, caută frâulă, îlă scutură, şi se ivesce calulă lui dicândă: »Ce poruncesc!, dragă domnuţulă meu?«—Să ne duci pe amândoi pănă dincolo de apă.« — »Ca gân­­dulă, ori ca văntură?« — „Ca gândulă!­­ Şi se suiră amândoi pe cală şi sbură calulă cu ei pănă la pescarulă dincolo de apă Şi era obosită calulă, că mă rog, sburase cu ei trei ani de «Ţie, cale lungă, nu glumă. Când fu la casa luntraşului, calulă plesni de obosita. Ei stătură câtă stătură, şi dau să mergă acum pe josă prin ţăra împăratului verde, cătră casă, în ţăra împăratului roşu. Acum însă aveau m­ă copilaşii ca de doi ani, la el o copilulă în braţe şi mergă amândoi, cale de o jumă­tate de 4'­ Când tu pe la amiazi nu mai puteau de caldă. Ajungendă la ună rîu, dau să se scalde. Lasă deci copilulă pe ţărmure jucându-se cu inelulă şi ei se bagă în apă să se răcorăscă. Ună trăsnită de corbă nu are ce lucra, ci vine şi fură inelulă dela copilă şi luându-lă în ciocă sboră cu elă în susă. Copilulă începe a ţipoti de părere de rău, tată-său ese repede să vădă că ce e? Vede atunci corbula sburândă cu inelulă în gură. De locă ia paloşulă şi fuga, aşa cum era, după corbă, că mă rogă nu era vreme de perduta cu îmbrăcatură. Şi merge şi merge, adecă fuge, corbulă prin văzduhu­­r­elă pre pămentă pănă era chiar în dreptulă corbului, atunci a­­runcă paloşulă şi nimeresce pre corbă chiar in inimă de scapă inelulă din clonţă (ciocă). După ce află inelulă se reintoarce la soţiă şi la copilă pănă dă de ei, se îm­bracă şi icii la drumă. Multă vreme voră fi călătorită, câtă? nu se scie, destulă că hăinuţele li se stricară şi călătoriau de ici pănă colo câştigându-şi merinde cu lucrură mâniloră ori cu cerşitură. Ajunseră ide grele. Odată, într’o zi cam pe la ojină, sosiră într’ună oraşă chiar în oraşulă de unde era elă, dar nu spune nevestei­­ca doră ei ar fi a­­junsă la loculă cătră care călătoriau, ci intrară într’o crîşmă slăbuţă, acolo ia elă o chiliuţă şi se aşază, zi­­cândă: „In oraşulă acesta vom­ sta vre-o două, trei zile, vomă lucra se ne însămămă bani de cale să ne a­­jungâ pănă acasă. Diminăţa se scula elă, merge în boltă şi cumpără 2 perii şi vacsă şi le dă nevestei licendă. »Eu mergă la lucru, unde voiu căpăta ceva, tu stai în piaţă lângă fântâna ceea, colo pe pâtră, pe acolo voră trece domni, oficerî, generali, voră 4'ce să le ştergi papucii de prafă şi vei căpăta frumoşi băni, or eu mergă, dar voiu căpăta nisce lemne de tăiată ori altă ceva, numai să ne însămămă ceva bani de cale." O lasă şi se duce la curtea împăratului, unde, de bună sem­ă, sdrenţesă cum era nu­ lă cunosce nime. Intră la maică-sa, la împărătăsa, care îlă cunoasce și poruncesce numai decâtă să­ la îmbrace în haine crăiescî, apoi povestesce elă toate din firă nu pără cum s’aă întâm­plată și unde și cum și-a lăsată nevasta. »Bine, zice mumă-sa, noi ne vomă găta de nuntă, poimâne va fi nunta, atunci să aduci nevasta.« După aceea se arată fraţilor­ şi tătâne-său, cari abia îlă mai cunoscău, credendă că de multă a murită prin cea lume mare. Tatălă său era slabă şi betrână. I A i lUlűo±_Li V Alpinii Pănă acum mulţi pote credeau, că cei dela forţa »patriotică« din locă nu sciu mai multe limbi. Apoi iată că Tâncălău scie și latinesce scriindă în Nr. 110: »Si vis pacem szara bellum.« Textuală. Celă ce va roși s’o traducă acesta classică latinâscă, adreseze-se la au­­torulu. —0— Duminecă seara, pe la orele 11, s’a spartă admini­strația (Jiaruhn »Românulă,« furându-se suma de 1.300 lei. Poliţia urmăreşce pe mai multe persoane bănuite. Adunarea societăţii pentru fondă de teatru română. (Discursură de deschidere ală preşedintelui Iosifă Vulcană.) Onorabilă adunare generală. Sunt­ tocmai­­zece ani, de când Societatea nostră a ţinută în aceste părţi una din adunările sale generale; dar ne este încă în viuă memoriă ospitalitatea frăţăscă şi entusiasmulă cu care amă fostă întâmpinaţi la anul­ 1875 în oraşul­ Reşiţa. încă atunci Societatea a fostă invitată cu multă căldură de cătră onorabila inteliginţă română d’aicî aşi ţine la doi ani adunarea în Bocșa-mon­tană, însă întâmplarea a voită, ca in drumulă cătră D­v., ântâiu se facemă ună ocolu mare pe la Lugoşă, Abrudă, Sibiiu, Blasiu, Sighetulă - Marm­ației şi Aradă. Ba nici acum n’amă pornită d’a dreptulă aici, căci ană se frcsase Biserica-Albă pentru adunarea nóastra din anulă curentă; dar deocamdată neputându-ne întruni acolo, a vostră, cu zelulă ce ve caracterisază, ați usată de prilegiu și ne ațî chiămată de pe drumuri la căminulă ospitalității Domniiloră Vóastre. Țină se constateză aceasta din "ca­­pul" locului, spre a vă mulțămi încă de acum, în nu­mele Societăţii nóastre, pentru gentila învitaţiune ce ne aţi făcută. Ş-acum revenindă între d-vostră, în tocmai ca pă­rinţii când îşi revede băiatulă, de sigură şi d-vostră veţi fi doritori să aflaţi ce progresă amă făcută de atunci? întrebarea aceasta e firăscă, pentru că la cea din urmă întâlnire Societatea nostră era tncă forte tâneră și nu se putea sei dacă ea va fi trainică, ori va apune ca multe idei frumoase, cari n’au fostă în stare să stârnască vr’o interesare mai mare!? Constatămă cu bucuriă, că Societatea nostră a eșită Invingătoare din lupta pentru viață. Stăgură nostru culturală a fostă întâmpinată cu căldură pretutindenea unde-lă fâlfâirămă pănă acuma. Aderenții se înmulțiră din ană în ană şi sprijinulă materială, precum se va vedéa din rapoartele ce vă presintămă și cu astă ocasiune, întrecă aşteptările nóastre. Fundatorii acestei Societăţi nu şi-au făcută ilusiunî esaltate. Ei au sciută, că noi Românii avemă o mulţime de lipse, că în multe părţi suntem­ săraci şi că indiferentismulă ne-a lângecată în­­terprinderi din cele mai însemnate; dânşii dară n’au pu­tută crede, ca ţinta dorită să se atingă în timpă scurtă; ceea ce au interprinsă, au făcută în perspectiva unui viitoră, fiă acela câtă de îndepărtată, mimai ca odată să se facă începutulă. Și ată resultatulă de pănă acuma ne oferă plăcuta convingere, că — în conformitate cu planurile noastre de realisare — acelă timpă nu e departe ... Ba cuteză se­mica că e aproape... Dacă vomă adopta ideia, ca ânteiu se înființămă ună teatru ambulantă, numai câțiva ani ne mai trebuescă și Societatea nostră va putea să-și inceapa activitatea pe terenulă ce s’a alesă. * * * Ideia teatrului națională la noi Românii a începută să se răspândăscă în anii trecuți din ce în ce mai multă; or în anulă curentă aceea s’a arătată ca nici odată. In mai multe părți se formară societăți de diletanți, cari representară cu succesă piese originale, mai cu seama de ale lui Alecsandri. Câteva din aceste societăţi apoi se stabiliră anume ca trupe permanente de di­letanţi teatrali, cu statute aprobate şi de guvernul­ ţării. Poporul­, sub conducerea unor­ preoţi şi învăţători bravi, formândă încă mai de multă — îndeosebi în părţile bănă­ţene — coruri vocale, nu se mai mulţămesce nici elă­­ cu armonioasele cântări in biserică, nici cu concertele cari surprinseră lumea, ci începă să dea la sate represen­­taţiunî teatrale. Abia începute, anulă acesta ele se şi înmulţiră în modă de necrezută. Amă ajunsă acolo, încâtă poporulă nostru din aceste părţi nu m­ai poate petrece cum se cade Crăciunulă, Paşcile şi Rusaliile, Hramulă bi­sericii (ruga), dacă totodată nu dă vr’ună concertă sau câte o representaţiune teatrală. Ţăranulă nostru întor­­cendu-se dela plugă muncitorulă română obosită de lucru, sera şi în sărbători ia în mâna-i brăzdată cartea și notele musicale, învăță, se cultivâză, ca să potă urca scena artelor! . . . Teatrulă românescă la sate jucată de plugari! Ațî crecjută asta înainte de după-tjecî de ani? Ei bine, să nu-țî tresalte inima de bucuriă vedendu acestă progresă incultură?!.. . Să nu simțescl o mândriă ade- I vărată, că poporulă capabilă de atâta inteligenţă e ro­­­mână?!... Şi pe când poporulă »jocă teatru« la săr­bători mari, tinerimea nostra arborăză in­feriile şcolare­­ drapeliilă Thaliei române. Nici odată însă tinerimea n’a falangiată atâtea representaţiuni teatrale ca ’n feriile din , anulă acesta. Toate aceste probăză, că teatrulă a ajunsă va fi dorita în toate părțile și de cătră toate arteriile na­­­­t­unei noastre ... Nu poate fi dată departe momentulă, în­­ care să se înființeze și la noi Românii ună teatru națio­nală ... Se poate că ne aflămă chiar în ajunuia acelui mare actă culturală ... Chiar­ să nu existe Societatea nostră, totuşi l’ar întemeia curentulă pornită în favorulă acestei idei. De acum înainte dar rolulă Societăţii nostre are să fiă mai uşoră ... Ea nu va mai trebui să capa­­cite şi să producă mişcarea, ci numai să dea direcţiune puternicei mişcări care a începută . . . Direcţiune­a la care avemă se tinde că trebue să fie arta. Şi să o definescă mai bine, voiu­ţjice: arta naţională. Care va să f­că, teatrală română are să represinte arta teatrală românăscă, originală, propriă şi deosăbită de celelalte arte teatrale. Să nu mi­­jică nimene, că arta n’are naţionalitate, căci asta-i o amăgire, pe care o desminţesce istoria. De n’ară avea, n’amă cunosce diversele şcoli în litera­tură, în musică, în pictură şi, fiindă că vorbimă de teatru, în declamaţiune. Are! Şi va avă totdeauna, pe câtă timpă vor­ fi popoarele capabile să dea artei tim­brată idiomului lor­. Numai fondul­ artei este comuna: comoră de sentimente omenesc!. Dar şi aci trebue să adaugăm îndată, că numai noţiunea acelora este identică tuturoră naţiunilor­, nu însă şi forma prin care le se­­primă. Toate națiunile culte sciu de­o­potrivă ce este am­orula, libertatea, virtutea, vitejia și altele, dar nu toate le simtă asemenea și nu toate le profesăză în același modă. Cultura, deprinderile, moravurile, clima, ba și nu­trimentală au înrîuire mare în privința asta. Aceasta deosebire între naţiuni relativă la înfâţo­­şarea în lumea intelectuală, este originalitatea spiritulu fie­căreia. Aceasta e naţionalitatea artei lor­. In con­­certură artistică ală lumei, naţiunea aceea este una aplaudată, care se presintă acolo mai originală. Numai artistulă acela poate să producă efectă seriosă, care a îm­părtășită lumei ună ce nou, ce încă nimene n’a văzută JLÖÖÖ.

Next