Gazeta Transilvaniei, ianuarie-iunie 1886 (Anul 49, nr. 1-144)

1886-01-24 / nr. 19

Nr. 19. Atâta cu aceasta ocasiune. După ce se va ține pertractarea finală criminală, să voiu comunica mai cu dea mărunt­ulă ceea ce a descoperită investigațiunea cri­minală. Numai aceea o mai adaugă, că administrațiu­­nea nostră »patriotică« este compromisă forte și în acestă casa. * E ste Ce se ține de vieța­ economică de pe aici amintescă, că neaua (zăpadă) n’avemă ca în palmă, timpulu — abs­tracțiune făcândă de ventura înfricoșată de cătră me­­cră­cii, care l’amă avută în dilele 27—29 n. c. — sea­­menă foarte a primaver. Economii au începută a ara; vitele și oile se scotă la câmpă, ba unii au începută a lucra și prin vii; sémănaturile de toamna suntă vere­!, așa cam rari, câmpulă începe a înverdi, unii arbori îm­­mugurescă. Cu ună cuvântă, pe aici timpulu începe a se desprimăvăra foarte de timpuriu. a I. RaportuLA senatorelui G. Orleanu. Acesta raportă despre care vorbim­ în „Spi­rile gjilei“ şi care a fostă presentată Senatului română din Bucuresci (filele aceste, este de ur­­mătorulA cuprinsă: Domnilor­ senatori! D-nii N. Ciurcu, A. Ciurcu şi I. Corneanu au adre­sată Senatului o petiţiune prin care se plângă de mă­surile luate de guvernă în contră-le, expulsându-i din țară, alegândă că, cu expulsarea D-loră, s’a călcată le­gea din 7 Aprilie 1881, lege care nu se aplică decâtă străiniloră, or nu și Româniloră neîmpămentenițî; că gu­­vernulă vrendu se dea satisfacția unui stată vecină, pentru nisce proclamațiunî irredentiste apărute in Ro­mânia, a fostă indusă în erore de agenții săi, cari cre­deau și pe f­loră între autorii aceloră proclamațiunî, lucru care nu era esacra, der care a atrasă asupră-le pedeapsa expulsării; că în fine aceasta măsură este ne­­dreapta și inutilă, ceremă ca senatul, se interviă pe lângă guvernă cerândă revocarea ei. Acesta cerere s’a trimisă comisiunei de petițiunî care, compusă din D-nii Gusti preşedinte, generală G. Anghelescu, Mache Atanasiu, Panaită Casimiră și sub­scrisulă, luând’o în cercetare, a numită raportorii pe subscrisulă care are onoarea a ve expune urmatoarele: Domnilor­ senatori, Prin legea asupra străinilor­ din 7 Aprilie 1881, se dă dreptulă puterei executive ca, printr’o decisiune ministerială, luată în consiliulă de miniștri, decisiune care va fi nemotivata, se constringă pe ună străină, seu se părăsâscă loculă în care se află, seu se locueasca într’ună locă anume, seu chiar de a părăsi țara, când prin pur­tarea sa, în timpul­ șederei sale în țară, ar compromite siguranța interioara seu exteriore a Statului, ar turbura liniștea publică seu ar lua parte la lucrări avândă de obiectă resturnarea ordinei politice în țără sau în străi­nătate. Aceasta lege, ori câte critice i s’ar aduce, se jus­tifică, căci suntă cașuri de acelea unde de multe ori in­terese de o ordine superioră ceră aa ună străină se fiă expulsată. Suntă străini cari vină intr’o ţara, care îi deschide porţile, ii dă ospitalitate, ba de multe ori îlă scapă poate de pedepsele pentru cari erau urmeriţi în tera loră, refusându-le extradiţiunea; şi aceşti străini, veciân­­du-se puşi la adăpostă de verice urmărire, reîncepă in­­trigele loră, intrigi cari, de ar fi tolerate, ar răci de multe ori relaţiunile ce există între ţara care i-a primită şi aceia care i-a urmărită; suntă încă unii, cari uitândă cu totulă ceea ce datoreza térei care i-au primită, se amestecă în certele interne, aţâţă orele, pasiunile, pro­vocă la resturnări, la perturbațiunî, credendă că totulă le e permisă și că nimeni nu ar avea dreptulă se le cera socoteala. (Va urma.) Giovenale Vegezzi-Ruscalla. (Urmare şi fine). In parlamentă nu o singură dată s’a aucjită vor­­bindu-se cu simpatiă despre națiunea română. Adeseori vocea lui Vegezzi-Ruscalla s’a ridicată in favoarea nostră. Elă era amicală lui Cavoură. Vegezzi-Ruscalla era în­sărcinată de regele Victoră-Emanuelă și de Cavoură ca se primeasca la Torino pe ună trimisă estraordinară ro­mână, acum vre-o 24 de ani, dar despre aceasta și des­pre numeroase alte legături ale lui Vegezzi-Ruscalla cu țara ndstr­ă îmî reservă a vorbi cu altă ocasiune, după ce voiu pune în ordine numeroasele și afectuoasele sale scrisori. Inturnându-ne la Vegezzi-Ruscalla sau cum dicea amiculă Mihaila Bestelei, »reviu!“ la regretatură filo-ro­­mână — nu e multă d’atunci — formându-se la Roma ună comitetă filo-elenică, arăta prin parele italiane, că Italienii datorescă o mai mare simpatiă Româniloră de­câtă Greciloră. Şi vocea lui fă ascultată Comitetulă de care este vorba şî­a şi dată obştesculă sfârşită, în aplausele filo româniloră. In 1880 se instituia Liga greco-latină prin iniţia­tiva lui Vegezzi-Ruscalla cu scopulă unei apropieri mo­rale a tuturoră poporelor­ aparţinâtore rasei greco-latine. GAZETA TRANSILVANIEI 1886 Preşedinţa comitetului din Bucurescî era oferită publicis­tului română C. A. Rosetti. Cu acelaşi acor­d, dar mai ales, pentru a uni pe Italieni cu România, Vegezzi-Rus­calla, împreună cu ginerele său, Nicolo­­Melisargo, din­­tr’o familie nobilă şi antică din Bari, forma în 1864 la Turin societatea neo-latină, din care făcea parte şi tine­rimea română, care îşi făcea atunci studiile pe la Tu­rină , şi ună română, Scribană, era secretarulă acestei societăţi, care publica m­ă diară săptămânală. Ilustrută întemeiătoră propusese şi obţinuse ca principele Jerome Napoleonă să primesca preşedinţa comitetului parisiană şi Castelană pe a comitetului din Spania. Pentru a perpetua în familia sa iubirea pentru Ro­mânia, Vegezzi-Ruscalla o educă în iubirea torei noastre şi distinsa lui fică, doamna Ida Melisurgo, a publicată deja mai multe nuvele cu subiectă naţională română şi multe alte scrieri literare şi politice asupra României; nepotulă sau, de 17 ani numai, a învăţată deja limba nostră şi citesce cărţile şi­­fiarele române, pe cari le pri­­mesce adesea. Nepotulă lui Vegezzi-Ruscalla este ună teneru de mare talentă, se ocupă şi scrie şi dânsulă în favoarea ţărei: elă îndeplinea cu laudă funcţiunea onorifică de »Secretară ală consulatului generală ală ţărei« — cum e zicea adesea bietulă Vegezzi-Ruscalla, când îşi es­­prima dorinţa de a vedea represintaţiunea onorifică a României la Turină trecută după moartea lui în sarcina iubitului nostru filo română, d. cavalerii Nicola Melisurgo şi a fiului său, amici devotaţi şi continuatori ai ideilor­ lui Vegezzi-Ruscalla în Italia. Emiţândă acesta ideă nu facemă decâtă a indica ministrului nostru ală afaceriloră streine la Bucurescî, d. Mihaila Berichide, şi a atrage atenţiunea asupra ultimei dorinţi intime a regretatului Vigezzi-Ruscalla. In timpul­ din urmă venerabilulă bătrână espuse în diferite articule prin­­fiare situaţiunea politică a Ro­mâniei, a tratată fără părtinire cestiunea hotarului cu Bulgaria (Arab Tabia); cestiunea Evreilor, a fostă multă și cu ardere tratată de Vegezzi-Ruscalla. A fostă adesea insultată de câteva organe ale Alianţei Israelite din Parisă, organe ce se întreceau la Parisă și la Viena spre a întuneca op­țiunea publică a Europei în cestiunea Evreilor­. Vegezzi-Ruscalla arăta că în­­fisa cestiune ,nu intra nici decum religiunea, dar interesele egoiste ale unor­ puteri ce voiau să pescuiască în apă turbure. Vegezzi-Ruscalla era ună cunoscătora adâncă ală istoriei noastre naționale, ală statisticelor­ noastre comer­ciale, ală industriei noastre naționale, cu ună curentă a totă mersului nostru politică­ comercială. »Din statisticele Italiei și ale României apare lămurită — scria Vegezzi- Ruscalla acum câtva timpă — câtă de folosită ar fi Italia apropiindu-se moralicesce de România.« Vegezzi-Ruscalla ceră în­totdeauna și cu dreptă cuventă ca Italia se sprijine in totă şi totdeauna causa română. Aceasta digresiune demonstra cum a­sciută să apere acestă patriotă italiană, causa dreptă a naţiunii noastre, unită prin legături de sânge şi de rasă cu cea italiană. Românii, recunoscători, propuseră şi Parlamentul­ din Bucuresci vota cetăţenia română ilustrului publicistă italiană, încă de când România forma două principate deosebite: Valachia şi Moldova. Şi credemă că următorulă faptă va aproba in­deajunsă dragostea pe care Vegezzi-Ruscalla o avea pentru a doua lui patrie. Elă îşi făcu, voră fi mai bine de 25 ani de atunci, ună acă de pieptă cu stema moldo-valahă, pe care îlă purta necontenită la cravată, pentru ca se scie toţi că era cetăţână română. Acestă acă a fostă dăruită apoi cu peasiunea proclamării independinţei şi regatului română unai amică ală său intimă din Bucurescî, am aflată acum, că acestă acă, suveniră ală trecutului nostru na­ţională, va fi dăruită în curândă museului din ţară. Şi nu era serbatoare naţională fără ca ilustrulă ita­liană şi cetăţână română să nu înalţe bandiera tricoloră română lângă cea italiană d’asupra casei sale din Turină, mândru cum era, că poate arăta »că densulă iubesce multă și de o potrivă Italia şi România.« Românii voindu se dea o dovadă solemnă de recu­­noscința loră acestui om, însemnată, guvernulă, sub mi­­nistrulă de esterne de pe atunci, regretatulă Boerescu, îl numi consulă generală ală României la Turină cu juris­­dicţiune asupra Piemontului întregă, ministrulă afacerilor­ străine de mai târziu d. Mihailă Cogălniceanu, acum 6 ani, îi conferi decoraţia „Stelei României« cu gradulă de comandoră şi mai târif cu ministrulă afaceriloră străine, d. Eugeniu Stătescu, ţinândă contă de lucrările lui Ve­gezzi-Ruscalla, îi conferi crucea de mare oficială ală »Co­ronei României«. Vegezzi-Ruscalla nu ’şi întrerupse ună singură mo­menta lupta sa în favoarea Românilor­;­­fiarele din Pie­mont coprindeau adesea lucrări şi articole de ale lui. D. N. Creţulescu, fostă ministru plenipotenţiară ală României pe lângă regele Italiei propuse la Bucurescî şi regele acordă pentru ilustrută scriitoră Bene merenti de aură clasa ântâia ca o slabă amintire a luptei susţinută de densulă în favoarea României Fica sa Ida, literară distinsă, măritată cu d. Nicolo Merisurgo, scrise forte multă în favoarea ţârei, scrise apoi „La Perle de Rouma­­nie“, (Mârgăritarulă României). Mai scrise apoi în lim­­pulă ultimului resbelă Curcanulă, lucrare dedicată d-nei Maria C. A. Rosetti, ca omagiu pentru iniţiativa luată de d-sa pentru organisarea spitalului Independinţa Ro­mână, în timpul­ răsboiului nostru contra Turcilor­, spi­tală ce dete, după cum este cunoscută o mare mângă­­ere curcanilor­ răniţi la Plevna şi aiurea. D-na Ida Melisurgo, publicistă distinsă şi colabora­­toare a mai multor t t ziare italiane şi străine are Bene­­merenti­a nostră de clasa anteia. D. Nicolo Melisurgo a fostă şi densulă decorată de cătră regretatură omă de stată Basile Boerescu cu crucea de ofiţeră ală ordinului română, Steaua României, în urma proclamărei şi recu­­­­noscerei independinţei române de către Italia. D. Mihail Ferikide, ministru de esterne, care cunosce negreşită totă ceea ce familia Vegezzi-Ruscalla a făcută pentru România, va continua, suntemă convinşi, opera lăudabilă a atâtor­ patrioţi români cari s’au succedată la ministerul­ afacerilor­ străine, în favoarea distinsei familie filo-română, care iubesce multă și de­o potrivă Italia și România. Prin moartea bătrânului Vegezzi-Ruscalla, postură de consulă generală ală României la Turină a rămasă va­cantă. Numirea cea mai nimerită pe care guvernul­ nostru ar putea s’o facă, spre înlocuirea regretatului amică ală terei, ar fi aceea în persona continuatorului ideilor­ lui Vigezzi-Ruscalla în Italia adică a domnului comandore Nicolo Melisurgo, inspectore generală ală drumurilor­ de feră a­le Italiei de Sudă ce reşedinţa la Turină. DIVERSE, NECROLOGII. — Karl Fuhrmann, farmacistă, în 31 Ianuariu 1886, în vârstă de 52 de ani, a repausato în urma unei paralisii de creerî. Alaltă­ eră (Marți) s’a îmor­­mântată în cimitirulă evang. conf. augsb. Fiă-i țărîna uș6ră! * * * NECRLOGII. — In 18 Ianuariu a. c. s’a mutată la céle eterne Juliana Augura, consoarta bineme­ritatului preotă din Ocniţa, Simeonă Augură, lăsândă în doliu pre neconsolabilulă soţă şi iubiţii fii, Alesandru preotă în Toca cu soţia s’a Ana; Elena cu soţulă Ioană Moldovană, preotă în Ujfalcu ; Emiliă cu soţulă Constan­tină Costină, coopera­toră în Ujlacă, şi minorenii Ana şi Aureliu, studentă în Blaşiu. Decedata a fostă ună modelă de pietate şi o adevărată mamă de familie. La înmormântare a participată o imensă mulţime de poporă şi inteliginţa din locă şi giură. — Fiţi terína uşoră! Principele Munitenegruliu. — Corespondintele din Parisă ală­­Jiarului „LTndâpendance belge“ scrie urmatoa­rele în privința principelui Muntenegruluî: Principele Ni­­colae alăMuntenegrului are aproape patru-creci și cinc­i de ani de când a văzută Parisulă pentru prima oră. La acea dată intra ca elevă internă în curtea liceuluiLouis-le-Grand, şi camarazii lui de colegi, de atunci ’mî-au spusă impre­­siunea lor, pe care o resimţiseră la privirea acestui ,ne­venită. Costumul­ lui națională, vesta lui cea largă bro­dată cu firă de aură, strînsă pe talie cu o centură foarte frumoasa, eclipsa cu totul, tunicele elevilor. Tânărul prin­cipe avea aerul­ unei apariţiunî din 10 miie şi una de Nopţi» în tristeţa prusaică a vechei locuinţe universitare. In momentul sosirii s­ale la colegiu, principele nu seia nici un­ cuvânt din limba francesă. Abia răspundea la numele lui de familie Petrovicî; dar îndată ce se fami­liarisa puţin cu limba nostra, fu o adevărată plăcere pent­ru tinerii colegianî d’a se aduna în giurul lui şi a’l asculta. C’o gravitate şi ’n acelaşi timpă c’o emoţiune de mirată povestea luptele sângeroase ale ţărei s’ale cu Turcii; atacurile de prin munţi făcute de tatăl şi de unchii săi; cele mai interesante episode ale acelui res­­belă secular, care a popularisată în Europa numele popo­rului muntenegreană. Trebuie să mărturisesc că spuse de ténérula principe aceste lucruri, n’aveaă în tot-d’auna caracterul cavaleresc, după cum le înfăţişa imaginaţiu­­nile noastre occidental, ca nisce epopeie resbelnice. Principele nu admitea mila faţă c’ună inamică fără milă. Intr’una din dile, pe când unuia din camarazii săi, în urma unei păruieli, ce adesea se întâmpla între cole­­giani, trântise la pământă pe adversarul lui și mulțumit de victoria sea, se sculase sfirșind d'a-lă mai lovi. Pe­trovicî îlă chiăma d’o parte și’i­­fise: »Pentru ce, când aveai genunchiul pus pe peptură inamicului teu, nu ’i-ai dat nisce pumni zdraveni in obraz?* — „Pentru că acesta n’ar fi fost bine. Era deja desarmat, adăogâ in­­vingătorul­ generos.“ — »Poate că ai dreptate, repunse Petrovicî, după ce se gândă puțin; nu este un Turc.«— Trebuie să adaogă că în liceul Louis-le-Grand, Petrovicî n’a tratat nici o dată pe camaradă lui de Turcă... Era cel mai dulce și mai bine-voitor dintre camarazi- De altminteri, foarte inteliginte, a făcut îndată progrese în instrucțiune, și știa că d’atunci a păstrat o bună su­venire de fostula său colegiă. * * 4c SOIRI TELEGRAFICE. (Serv. part.­ală »Gaz. Trans.«) FILIPOPOLÜ, 4 Februariu. — Karavelov a avisat­ pe toți prefecții în Bulgaria ca să facă cunoscută fără amânare poporațiunei bulgare trada Sultanului, prin care se recunoasce uniunea bulgară sub guvernulă prințului Bulgariei. ATENA, 4 Februariu. — Guvernulă gre­­cesca respout^enda la nota colectivă, ce i-au a­­dresat’o marele puteri tjice, că crede a fi su­­perflu să-şi mai esplice şi preciseze din nou punc­­tulă său de vedere; mai departe declină dela sine orice responsabilitate pentru urmările unui conflict'ci eventuală şi declară, că orice piedecâ, care s’ar pune liberei întrebuinţări a puterilor­ maritime ale Greciei, trebue să­ o considere cabinetulă gre­­cescă ca una ce nu se poate uni cu drepturile coroanei grecesci şi cu Interesele politice ale Greciei. CANNES, 4 Februariu. — Prinţulă moş­tenitor­ă Leopold de Anhalt­a răposată. Editoră : Iacobit Mureşianu. Redactoră responsabilă: Dr. Aurel Muresianu.

Next