Gazeta Transilvaniei, ianuarie-iunie 1887 (Anul 50, nr. 1-141)

1887-04-22 / nr. 88

GAZETA TRANSILVAN­IEN­ ACŢIUNEA ŞI ADMINISTRAŢIUNEA­­ BP.AŞOVfi, piaţa mare Nr. 22. GAZETA“ IESE­AN FIECARE Dl.­e unui ană 12 fior., pe şase luni 6 fior., pe trei luni 3 fior. România ţi străinătate: Pe ană 40 fr., pe şase luni 20 fr., pe trei luni 10 franci. ANUL II L. SE PRENUMERĂ: la poşte, la librării şi pe la doi. corespondenţi. AHDN11VBILB. O seriă garmondă 6 cr. şi timbru de 30 cr. v. a. pentru fiecare publicare Sorlisrt nefranoats nu te prlmstoă. — ■ţnuiorlpts nu te retrimb­fi. N= 88. Mercurî, 22 Aprilie (4 Maiu). 1887. Ungurii şi conferenţa din Sibiiu. II. Braşovu, 21 Aprilie 1887. Este interesantă a urmări mersul­ ideilor­ fetei unguresc­ guvernamentale, care îşi dă mari silinţe să desfăşure nisce teorii imposibile, vrând a îmbrăca despotismul­ de fată ungurescă în haina principiilor­ liberalismului modernă, haină ce nicidecum nu i se potrivesce pe trupă. „Kolozsvár“ (în nr. 103 dela 30 Aprilie) Zice continuândă: „Marea rătăcire constă în aceea, că Românii în tuţălă n’au soluţit să facă deosebire între ideile reformă­­tore ale secuiului al­ 19-lea, ci le-au luată aşa cum le-au aflată la Francesi şi la alte popoare Faptă este, că idea naţionalităţii sau mai bine­­fisă idea naţională e fătută timpului modernă şi că apare mergândă mână în mână cu ideile de libertate, egalitate şi frăţietate. Şi în patria noistră idea libertăţii s’a deşteptată deodată cu înflăcărarea sămţului naţională, prin urmare şi Românii le-au luată pe amândouă laolaltă. Totuşi este mare de­osebire între aceste idei. Dreptul­ libertăţii, egalităţii şi al­ frăţietăţii indică drepturi cetăţeneşti faţă cu statuia, idea naţională însă privesce numai pe stată însuşi, şi in­dică său ună stată deja formată său ună stată ce se află în formaţiune“. „Acele popore, cari le-au luată pe amândouă îm­preună, au lărmuită pentru libertate, egalitate şi frăţietate în cerculu unei singure idei naţionale, şi aeăsta a fostă la locă. Românii într’aceea au credută, că potă să facă şi ei dintr’odată totă aeăsta prin adoptarea unei noue şi deosebite idei naţionale, ce se abate dela stată. Greşăla cea mare s’a făcută mai ântâiu în adunarea dela Blasiu, unde se vede că matadorii său nu au fostă în dlară cu lucrurile, său au fostă de mai înainte aţîţaţî". îşi va aduce aminte „Kolozsvár“, că numai înainte cu câteva săptămâni a publicată m­ă şiră de articulî, deca nu ne înşelămă totă din aceeaşi până, asupra cestiunei naţionalităţilor­. Ei bine, în aceşti articuli „Kolozsvár“ recunósce, că le­gislatorii unguri dela 1868, între cari răposatulă lr. Eötvös a fostă celă mai de frunte, au pusă prin art. de lege 44 din 1868, lângă idea naţio­nală maghiară şi idea naţionalităţilor­, ceea ce — după propria mărturisire de mai susă a numitu­lui­­Ş­iar­i — este identică cu idea naţională ro­mână, germană, slovacă etc. îşi va aduce aminte „Kolozsvár“, că în nu­­mărul­ său dela 2 Aprilie a. c. a făcută urmă­­torea constatare: „Statuia (ungară) primindă între instituţiunile sale şi causa naţionalităţilor­ a recunoscută deja şi afară de sine o altă personalitate de popoare, representată prin limbi deosebite, şi aceste popoare şi-au câştigată basa, de unde se poatu continua răsboiulă pentru idea de na­ţionalitate“. De unde şi până unde vine acum acelaşi „Kolozsvár“ şi vrea să nege ori şi ce basă ideei noastre naţionale, când numai ori alaltăeri ne-a spusă, că însăşi legile unguresci ne oferă o basă pentru continuarea luptei, care are de scopă a face să fiă respectată acăstă ideă ? Nu vede fóia maghiară contrazicerea în care se înfundă ? Suntu foarte întunecoase cuvintele de mai susă ale fóiei unguresci. Cu toate aceste amu înţelesă ce voiesce ea, şi credemu că amă înţeles’o fóarte bine. Cu puţine cuvinte, „Kolozsvár“ voiesce să ne dea libertatea, egalitatea şi frăţietatea ungu­rescă şi să ne ia naţionalitatea româniască. Idea dintéiu, Zice faia din Cluşiu, întră în cadrulă statului ungară aşa cum l’au plăsmuită sau vo­­iescă să-lă plăsmuiască Ungurii dela putere, idea din urmă însă nu încape în acestă cadru. Cei dela „Kolozsvár“ nu vreau să scie de marea contradicţiune, în care s’au încurcată sus­­ţiindă o teoriă fără părechiă în istoria modernă a desvoltării poporelor­. Ei nu se sfiescă a se pune în conflictă chiar cu legile esistente ungu­resc!, când susţină absurditatea, că idea naţio­nalităţii române, „sau mai bine d’su idea na­ţională română,“ nu întră de locă în cadrulă statului. Binevoiască cei dela „Koloszvar“ a deschide cartea legilor­ unguresci mai nouă. Aici voră afla articululă de lege 44 din 1868 „asupra e­­galei îndreptăţiri a naţionalităţilor­.“ Nu voimă să întrămă în discuţiunea acestei legi. îi este ori şi cui bine cunoscută, că ea nu a mulţămită şi nu mulţămesce nici pe una dintre multele na­ţionalităţi ale părţii răsăritene a monarchiei habs­­burgice, dar totă odată trebue să fie clară pen­tru ori şi cine, că art. de lege 44 din 1868 re­cunosce esistenţa de diferite naţionalităţi cu di­ferite limbi şi astfel­, deşi nu tocmai pe faţă şi categorică, dar implicite recunosce şi îndrep­tăţirea unei idei naţionale românesci, germane, serbesci, slovace etc. în cadrulă desvoltării sta­tului ; căci ce însemnéazâ a le acorda diferiteloră popoare dreptulă de a se folosi de limba loră, fie și între anumite margini, decâ nu recunoascerea, că aceste popoare au trebuință de oarecari drep­turi de limbă spre a’și putea desvolta individua­litatea loră naţională ? Der — susţine „Kolozsvár“ — Românii n’au sciutu şi nu sciu face deosebire între ideile reformatore ale secuiului al­ 19-lea; ei confundă idea de libertate, egalitate şi frăţietate cu idea naţională, care privesce numai pe stată. Ne luăm­i voia a întreba pe multă sciiitorii şi înţelepţii politici dela „Kolozsvár“: cine e statulă ? Să fiă ore munţii şi văile, colnicele, pădu­rile, livezile şi rîurile acestui comfilexă de pă­­mântu statulă ? Să fiă ore moşiile magnaţilor­, cari suntă îndatorate pănă dincolo noilor­ cetă­ţeni din seminţia semitică, statulă ? Ori dóra ma­rele fabrici de spirtă şi de rachiu, cari îmbogă­­ţescă pe unii pe contură bunăstărei morale şi materiale a tuturoră celorlalţi, suntă statulă? Este guvernulă ungurescă, este dieta ori înalta curtă regescu din Pesta, ori este „Kultur­­egyletulă din Clusiu statulă? Conjurămă pe cei dela „Kolozsvár“ să ne spună ce felă de dihaniă este statulă dumneloru, décá pe lângă elă şi întrînsulă nu mai poate esista nici o fiinţă de sine stătătdre şi décá elă trebue să înghită ori­ce viaţă individuală, ce se manifestă pe teritoriulă lui? Noi scimă şi amă învăţată, că statulă se compune din totalitatea locuitorilor­, cari tră­­iescă între marginele lui şi cari aducă sacrificii de sânge şi de avere pentru susţinerea lui. Nu ne putem­ nicidecum închipui, cum ar putè să fie statulă o personalitate deosebită de persona­litatea indivizilor­ şi a popoarelor, ce-lă compună şi cum ar putèa să aibă elă scopuri deosebite de acelea ale locuitorilor­, cari îlă constituescă. Idea, ce-o desvolta „Kolozsvár“ despre stată, este idea vechiă a despotismului asiatică, care şi-a trăită de multă veacură, dar nu idea ma­­relor­ reforme, ale secuiului al­ 19-lea. Legile vechi au sacrificată pe omă scopurilor­ efemere ale statului, dar principiile moderne voiescă să-i asigure omului libera desvoltare a individualității sale în legătura socială a statului. Nu mai poate a fi pretinde statulă nici o jertfă involuntară dela indivizii ce-lă forméza, ci elă trebue să respec­­teze libertatea loră pe deplină , după cum cere dreptatea şi umanitatea, şi să aducă armoniă între drepturile şi datoriile, şi între interesele lor­. Adevărata libertate stiméza şi cruţă totă ce este ală omului, ce este umană. Ea nu pote da nici chiar totalităţii putere arbitrară asupra ace­­loră drepturi, cari nu se potă cugeta decâtă nu­mai ca drepturi curată individuale. ţ­ice însă „Kolozsvár“ în articululă său dela 30 Aprilie mai departe: „S’au adunată Românii (la Blasiu, în 1848) spre a se declara acolo asupra proclamării drepturiloră omului şi acesta a fostă corectă şi frumosă lucrată faţă cu statulă de atunci şi cu instituţiunile iobăgesci. Dăcă Românii voră remâna aici numai pe tăremură drepturiloră omului nimeni nu va redica niciodată vre-o obiecţiune în contra pronunciamentului din Blasiu. Conducătorii într’aceea au încurcată lucrură şi numai aşa în grabă şi-au băgată mâna în drepturile statului, proclamândă pe Români ca naţiune deosebită. De aici se trage şi după realizarea libertăţii şi egalităţii cetăţenesci, nebunia tinerei de con­­ferenţe naţionale deosebite“• Credemă a­ le puté dovedi celoră dela fata unguresca, că nu conducătorii poporului română dela 1848 au fostă zăpăciţi şi cu capetele în­curcate, când, în basa consecinţei naturale ce re­­sultă din drepturile omului, au proclamată pe Români ca naţiune deosebită, ci că adevărata confusiune babilonică troneza în creerii celor­ dela „Kolozsvár“, cari susţină, că drepturile omului n’au nici în clină, nici în mânecă cu drepturile lui individuale. Credă ei, că drepturile omului nu sufită decâtă ună reversă dată de stată indiviziloră, că le va apăra drepturile loră private? are fiu s’au gândită niciodată cei dela „Kolozsvár,“ că şi indivizii au şi trebuie să aibă drepturi egale asupra statului însuşi, drepturi ce isvorescă din imboldulă propriei loră conservări şi cari suntă nisce drepturi eterne şi neprescriptibile ale omu­lui, drepturi ce nu potă fi răsturnate de nici ună privilegiu istorică ? Ei bine, decâ n’au scluţit păn’a acum afle ani dela noi, că Românii, după cea mai firmă a nóstra convingere, au dreptulă faţă cu statulă în care trăiescă de a pretinde dela elă respec­tarea şi îngrijirea individualităţii lor­ naţionale. „Kolozsvár“, vorbindă de drepturile omului ne aruncă pe toţi, Români, Unguri, Saşi, Serbi etc. într’o căldare. Aici nu noi, ci el­ însuşi vrea să maimuţască pe Frances!, închipuindu-şi pe cetăţenii acestui stat, ca ună singură poporă cu aceeaşi limbă, cu aceleaşi datini, obiceiuri, tradiţiuni şi aspiraţiunî. Adevărată, omă este şi Românulă ca şi Ungurulă, dar luându-i ca individi şi pe unulu şi pe altulă, vei afla între ei o colosală deose­bire, în caracteră, în temperamentă, în modulă de viaţa, în credinţe, în datini şi­­obiceiuri, în tradiţiuni şi aspiraţiunî şi mai pre­susă de tóate în limbă. Limba Maghiarului e limbă sintetică, a Românului limbă analitica; limba Maghiaru­lui e limbă ural-altaică, care n’are afinitate de­­cată cu cea fin­landesă, or limba Românului e limbă latină, soră cu limba, în care s’a procla­mată mai întâiu drepturile omului. A trăi ca națiune deosebită în stată insemna dor pentru Români, a-şi conserva toate aceste individualități, aşi conserva caracterulă loră ro­­mânescă, tocmai aşa cum şi’lă conservă şi Ma­ghiarii pe ală loră. Românii, ca şi Maghiarii, au dar dreptulă a pretinde dela stată să respecteze individualitatea loră, fără de care nu poate esista libertate şi egalitate pentru ei. (Ună articulă finală va urma.) Sinodulii arch­idiecesanîi din Sibiiu. Sibiiu, 16 Aprilie 1887. In şedinţa de eri, a patra, se autentică protocolulă şedinţei premergetore cu unele modificări, se predefe co­­misiunei respective o cerere înaintată prin protopresbi­­terule Iona Dracu pentru m­ă ajutoră la salariulă învă­ţătorului din Mercurea şi o rugare a comitetului parochiale din Tissa, protopopiatul­ Dobrei, pentru ună ajutoră de 400 fi­­scalei. Deputatul­ Romulă Crainică propuse, ca consisto­­riulă arhidiecesană, la însărcinarea sinodului, să inter­vină la guvernă pentru cassarea tărgurilor­ din dilele de

Next