Gazeta Transilvaniei, iulie-decembrie 1887 (Anul 50, nr. 142-288)
1887-11-25 / nr. 259
Nr. 259. GAZETA TRANSILVANIEI. poi continuă: scopul meu a fostă ca să deşteptă pe Români şi totdeodată ca vaitecele nóastre să străbată pănă la locurile cele mai înalte, ca să vedă şi Maiestatea sa, că nemulţumirea noistră este mare şi că suferinţele nóastre au ajunsă de nu le mai putem suporta; pentru că dăcă eu ca generală, carele am sângerată pentru tronă şi patrie, sunt silită să facă aceasta, atuncî trebue să fiă ceva putredă în apărăţia noastra, şi că trebue luate mijloace spre sunarea răului. In fine D. Generală sfătuesce alegătorii, ca să rămână şi pe viitoră solidari, să păstreze onóarea cercului nostru electorală, să nu să dea amăgirilor şi momelilor, pentru că astăzi de onóarea cercului nostru electorală este legată onóarea naţională a tuturora Românilor din patriă. Însufleţirea cu care a fost primită cuvântarea dlui Generală este mai presusă de orice descriere Dela comunitatea de avere petrecurâ toţi pe iubitulă deputată păn’ acasă, între neîntrerupte strigări de »se trăiască deputatulu nostru Generalulu Iraianu Dada!“ SOIRILE PILEI. Grigore Unu din Poiana, în comitatulă Sibiiului, a cumpărată vr’o 60 de porci de aci din ţară şi chiară din Clusiu. Finanţii unguri au găsită cu cale a’i confisca şi a’i vinde la licitaţiă, sub pretextă că au fostă aduşi ca contrabandă din România, deşi Românulă nostru avea toate documentele că suntă de aci. Astea ni le spune „Ellenzék" dela 2 Decemvre, care se arată »indignată“, der nu găsesce cu cale a cere pedepsirea finanților și despăgubirea bietului negu-îtoră. Dor amă uitată că acesta e Română! —x— Gendarmeria din Șeica mare de asemenea a confiscată apoape de comuna Stena, comitatulă Târnavei mari, 62 de oi, sub cuvântă că au fostă aduse ca contrabandă din România. —x— Sub titlulă „Sergentulă majoră și regele maghiară« scrie .EHenzek“ dela 2 Decemvre- „Așa numitulă Csiszér, ajutătoră ală notarului de cercă din' Rîulii de mâră CMalomviz), comitatulă Hunedorei, după ce își isprăvise lucrurile, se dusese în cârciumă la ună pahară de vină. Aici petrecea în bună voiă mai mulţi terani valachi cu sentimente daco-romăne din comuna învecinată Clopotiva. Ună sergentă majoră obsitară cu numele Fona la cuvântulă şi Valachii cu mare pictate ascultau cuvintele d lui ostaşă. După ce s’au aprinsă mai tare, li s’a părută că nici nu le cade așa bine băutura, deca în decursulă bâuturei nu aruncă cuvinte murdare, deca nu insultă pe Maghiari. Sergentulă obsitară și în acesta a premersă cu esemplu. Ajutorulă de notară, care altmintrea e ună june prea blândă și cultă (fiindă că e ungură şi denunţătoră?) n’a putută suferi aceasta insultă fără a nu siice şi fără ceva. A sărită cu toata furia asupra loră şi i-a atrasă atențiunea lui Fona asupra împrejurărei, că lui, ca unui fostă ostaşă ală Maiestății Sale, nu i se cuvine să’i esfi din gură astfelă de vorbe. Sergentulă c. r. la auctulă acestora a sărită cuprinsă de furiă și în glasă mare strigă: »Ce-mi pasă mie de regele maghiară între mine și între elă nici o legătură nu este, eu numai împârată cunoscă!“ „In legătură cu acestea — continuă »Ellenzék« — sergentulă a esprimată nisce înjurături contra naţiunei maghiare şi contra regelui maghiară, cari nici nu se pot fi reproduce. Csiszer turburata atrase atenţiunea lui Fona asupra urmărilor dictate de lege pentru înjurăturile sale şi cu acesta cumetrii s’au grăbită a se depărta din cârciumă. Ei însâ nu s’au dusă acasă, ci l’au pălită în drămă pe ajutorulă de notară, cu toţii s’au aruncată pe furişă asupra lui şi l’au bătută din crescetă pănă’n tălpi. Junele celii de tréba zace astăzi între móarte şi viaţă. Pe Fona l’au prinsă şi l’au dusă la judecătoria de cercă.* — Cum vedemă, foia kossuthistă, care reproduce ori ce i s’ar spune că s’ar fi rjisă undeva și cândva contra Unguriloră, de rândulă acesta găsesce că vorbele sergentului nu se petă reproduce. Prin urmare nu e la mijlocă decâtă o agitaţiune păcătosă contra Româniloră din comuna din vorbă, cari sâ vede, că nu voescă sâ şi plece grumazulă sub genunchele micelor paşale ale stăpânirei unguresc!, ei voescă sâ fiă trataţi omenesce şi ca Români. —x— Se scie că teatrele ungureşti, începândă din Pesta şi pănă în cea din urmă localitate din provincia, isprăvescă cu fiascurî. Aşa fiasculă ultimelor representaţiuni teatrale unguresc! din Braşovă ia pusă pe gânduri pe kultureggletiştii de aci. Capulă acestora, inspectorul ei şcolară ungurescă şi Tâncălăulă codiţei patriotice din locă — se nu crecia lumea că suntă trei persoane, nu, ci e una şi aceeaşi, — a ţinută o adunare kulturegyletistă şi a hotărîtă sâ invite pe kulturegyletist la forma din sînulă sau ună comitetă teatrală, care sâ ia afacerea în mână şi totodată sâ organiseze o societate de diletanţi permanenţi. — De nu s'ar da ochia de isprăvile ce o sâ le facă! Kulturegyletulu ardelenu îşi va ținâ adunarea sa generală de astă ană la 27 Decemvre în Clusiu. Isprava va fi ună — banchetă. Mai vrea Kulturegyletulă din Clusiu sâ dea în vrna acesta diferite petreceri și sâ institue ună comitetă de femei ală Kulturegyletului. Ispăvile voră fi alte — banchete. —x— La 2 Decemvre s'a scosă din Somasă în Mânăsturulu Glusiului cadavrulă unei femei, anume Berezlo. Medicii au constatată că s’a sinucisă Din nordulu Transilvaniei, în la Decemvre 1887. (Respingerea documenteloru scrise în limba română și germană de cătră tribunalulu regesen din Deşiu de cătră pretorulu din Gherla şi usitarea limbei române în genere.) — Déca Kultureguleiurile maghiare s’au înfiinţată spre a maghiarisa totă sufletulă omenescă de pe teritoriilă Ardealului şi a Ţârei unguresci şi lucră c’ună scopă premeditată în detrimentulă păcii şi bunei înțelegeri, aceasta e treaba loră, poporală română însâ în mânia tuturoră svârcolirilor fanatice maghiare va rămâne ceea ce a fostă, consclu de descendența sa din coloniile traiane. Deca însâ lucru reg. cu prepusă calcă şi violază legile constituționale, de cătră Maiestatea Sa Imparatură şi Regele sancţionate, — fiă chiar din mania de maghiarisare, — credă că a sosită timpulă ca sâ reclamămă şi în publicitate. E cunoscuta că din mai multe părţi ale Transilvaniei şi ale Ungariei au începută unii judi regesei cu deosebire la cărţile funduare a respinge rugările de întabulare pe basa documentelor scrise în limba română şi germană cu ignorarea legei de naţionalitate din an. 1868 şi că mai totdeuna de câte ori s’au recurată astfeliu de decisiuni ilegale, atâta tabla reg. din Târgul Mureşului (M. Vásárhely) câtă şi cea din Festa le-au nimicită şi au statorită din principiu, că documentele scrise în limbile ţârii: română şi germană sâ se ia în cuvenita consideraţiune şi ca basă pentru drepturile câştigate. — La tribunalulă din Deşiu ca oficială cărt. fund. însâ iteratele anulări ale decisiunilor aduse contra legilor și sustă tare nu l’au conturbată nici decum pe domnulă jude reg. Pap Farkas, — pe strănepotulă preotului gr. cat. din Ciugudfi, a căruia tată Aloisiu Pap, și sub absolulismă încă a fostă numită jude reg. ca română — și acestă d. Pap Farkas din hiperzelă maghiaronă, cum facă toţi care n’au avută norocirea de a se deriva din sângele lui Arpad, a’ respinsă neîntreruptă documentele în limba română scrise, făcând daune enorme părţiloră, cari au dorită aşi validita vreună dreptă de proprietate sau vr’o pretensiune, aşa a păţit’o biserica gr. cat. din Mica, în care causă am onorea va comunica, spre publicare, recursulă bine motivată compusă de d. advocat Aug. Munteană şi otărîrea tablei reg. din Târgul- Mureşului, ambele în limba originală ca acte istorice*); totă astfelă o păţesce biserica gr. cat. din Copleană, care a cumpărată pe vecin ună loc internă cu scopă de a-şi edifica biserică pe el, de la Ionă Dană a lui Mihaiu şi , soţia sa — oficială cărţii funduarie prin d. Pap Farkas, ca referinţe, respinge întabularea, pentru că contractul e compusă în limba română, contra cărei decisiuni asemenea s’a apelată la Tablă, şi a păţit’o şi institutulă »Economulă« din Cluşiu cu mai multe contracte trimise la Deşiu spre întabulare ca să’şi asigureze banii împrumutaţi incâtă în urmă fă silită direcţiunea „Economului“ a se plânge la ministerulă de justiţiă. Intr’aceea şi preşedintele tribunalului din Deşiu, d. Balás Máthé încă ceru inviare dela Esc. Sa ministrulă de justiţie că ce sâ facă cu documentele scrise în limba română? Dela ministru a şi sosită râspunsulă atâtă la plânsarea direcţiunei „Economului“, cât la cererea preşedintelui căpătândă aceasta îndrumare determurită, ca sâ înfluinţeze la cărțile funduare ca astfelă de documente sâ se primeascâ cu valoare de dreptă şi pănă când legea nouă în trebite funduare, nu ar cuprinde o altă disposiţiune Aceasta disposiţiune legală şi înțelaptă a Esc. Sale ministrului ce irapresiune a putută face numitului jude şi preşedintelui, care precum se vede încă cu scopă a ignorat legile sustâtare, e treba loră! Apa rece e o medicină generală, pote că şi d-loră voră sâ se mai stâmpere de mania maghiarisărei şi sâ recunóscâ, că au a se supune tegioră, pe cari au depusă jurământulă; râmâne însâ o singură întrebare: are presidiulă comunicat la disposiţiunea ministerială pe cale oficiosa cu d. Pap Farkas şi are acestă d. jude se va supune acelei disposiţiuni înalte? vederemo! Speramă însă că documentele scrise în limba română pe viitor, se vorî primi la toate oficiile şi fără alăturarea copielor făcute în limba maghiară. Spre încheierea acestui comunicat, observă, că şi organele administrative nu respectază limba română, în care privinţă încă potă servi ca o faptă complenită. Primariil satului Dindeleag, Ioană Veres, fă depusă din oficiu, că nu scie limba maghiară. In loculă acestuia pretorulu d. Adam din Gherla obtrude pe ună Borbély Árpád. Aresta de fraudéza vre-o 600 fl. și în loculă acestuia amintitulă pretoră preste voia representanțiloră comunali impune pe Veres Ákos, altă Maghiară, venită de aicea în sală, numai fiindă că scie unguresce, fără observarea formelor legale. Representanţii români recurgă la comisiunea comitatensă, care aprobă procedura pretorelui. *) Le vom publica — Red. FO ILIETONU. lacobina. (după Pierre Decourcelle). Era toamna anului 1869 in luna lui Brumară; vântulă sufla cu asprime spulberândă sărmanele frânete îngălbenite prin văzduhe. Erna fiindă la portă, fie-care ’și aduna în jurulă casei sale cele trebuincioase, pregătindu-se a întâmpina acestă oaspe greu de împăcată şi necruţătoră ală naturii Alergatură p’afară ală copiiloră încă era pe sfârşite; ei părăsiseră cămpulă şi codri mergândă unii la scola, ei alţii alegându’şi de arenă a petreceriloră loră loculă din jurulă căminului. * Intr’o odăiţă, ca ună adevârată curbă de pasârî, locuia o familiă. Tatălă, cu numele Ioană Reynauld, era artistă; făcea desemne pe lemnă şi câştiga pe douâ(jeci pănă în douâ zecî 9* c'nci franciMama, Maria Madelena, încă de totă lună, deşi avea o fiică măritoră de şapte ani, îngrija de casă şi torcea la lână. El fiica, mica lacobina, era într’adevâră ființa cea mai adorabilă, jumătate îngerii, jumătate diavolă, făcându’și pe tata și pe mama ei, de diminața pănă seara, sâ inebuneasca de dragulă ei. Și aceasta se întâmpla din douâ motive, întâiulă, că mamă sa nu i se împotrivea în nimica, ală doilea, că tatălă ei îi făcea totă ce ea dorea. Copila era cam sburdalnică, e adevârată, der en sâ ’ți fi dată mâna—ca tată—a’i refusa ceva, o jucâriă seu o cofetură, unei ființe micuțe, blonde, care ii rjice cu vocea ei cea blândă și dulce .Bunulă meu tată, vei fi foarte nobilă, deca vei avea bunătatea... a face ceea ce voescă eu!« şi carea te ia de după capă în braţe, şi carea te imbrăţişază astfel, cum numai femeia te soie îmbrăţişa. Ei vieţuiau tustrei în miculă loră curbă, de fotă simplu, totă atâtă de simplu câtă şi de curată, situată la Neuilly, şi ne costândă de câtă cinci sute de franci pe ană. Tustrei trăiau deplină fericiți. Râsboiulă sosi. Prusienii îlă purtară victorioși. Franciei îi ajunse cuțitulă la ușă și’și provocă toți fii într’ajutoră. Ioană Reynauld își părăsi creionele de desemnă și luă pușca în mână, pe care o sciamăria, fiindă că ’și făcuse serviciulă militară de şapte ani. Maria Madelena nu era romană, dar era o bună franceză. Vârjendu-şi bărbatulă că ’şi împlinesce datorinţa sa, ea nu vârsâ nici o lacrimă. De câte ori pleca bărbatu-sâu la batalionulă sâu, ea mă îmbrăţişa şi-i dădea şi pe mica lacobina sâ-lă îmbrățişeze. Parisulă fă asediată. Ioană Reynauld nu voia ca soţia și fiica sa sâ sufere de oroarea asediului. Deca n’ar fi avută decâtă numai pe soţia sa, și-ar fi dus’o cu sine, sciută fiindă că femeile Franciei — și ele au dovedit’o din destulă in acestă ană funestă — suntă totă atâtă de eroice ca și femeile Romei antice sau ale vechei Galii. Dér la mijlocă era lacobina! Și Ioană Reynauld nu se putea împăca cu idea de a’șî vedé iubita sa fiică lipsită de pâne și chiară de somnă Elă le trimise dér la ună unchiu ală sâu, carele era farmacistă în Libourne, aproape de Bordeaux. Le dudă toţi banii ce’i pusese la o parte pentru a forma zestrea Iacobinei, şi le conduse la gara d’Orléans. Despărţirea dintre bărbată şi soţie a fostă sfăşietare. Copila îi privea plângândă cum se îmbrăţişau şi cuprinsă de grozavise: „Mamă, haid’ sâ nu ne ducemă!“ Locomotiva fluerâ. Ioană Reynauld închise ușa vagonului, care ducea douâ jumâtăți ale inimei sale, și se reintorse acasă murmurândă: „Adio familiă!... Patriă pentru tine să gata! Nici ună faomentă n’a fostă mai tristă pentru elă decâtă acela, când reintră desolată în acea casă deșartă unde de şapte ani nu aflase decâtă bucurii, şi unde se vedea singură, despărţita de acele fiinţe pe care le iubea 1887.