Gazeta Transilvaniei, iulie-decembrie 1887 (Anul 50, nr. 142-288)

1887-07-22 / nr. 159

GAZETA TRANSILVANIEI.­­ 159. Marţi, Mercuri 22 Iulie (3 Augusta). 1887, REDACTTISTINA ŞI ADMINSTRATIVEÎEA­­ BRAŞOVC, piaţa mare Nr. 22. .GAZETA“ IESE ÎN FIECARE DI. Pe ună ani 12 fior., pe şase luni 6 fior., pe trei luni 3 fior. Romania şi străinătate: Pe ane 40 fr., pe şase luni 20 fr., pe trei luni 10 franc­. ANULU­L. SE PRENUMERA: la poste, la librăi­ii și pe la doi. corespondenți. ASUNDIIIXlLB: O serii garmondd 6 cr. și timbru de 30 cr. v. a. pentru fiecare publicare Sorh­ari nefrancat» nu au primeaoa. — Hannacripta nu retrimită. Brașovu, 21 Iulie 1887. E totula vacanțelor­ parlamentare, pe când pressa, ne mai fiindu îmbulzită de lungi rapoarte despre activitatea corpurilor­ representative, are ragazii de a esamina şi critica stările dinăuntru mai cu deamoruntula, aratându ce e de făcută şi de îndreptată în administraţia, în justiţiă, în şcoala ş. a. pentru ca să se înlăture celă puţină relele şi neajunsurile cele mai mari. Aşa lucră­m jiariştii din alte ţări civilisate, unde se ţine seama cu toata seriositatea de binele şi înflorirea poporaţiunei, dela care depinde şi progresul­ statelor­. Când cetea ce omulă în „Peşti Naple“, că „Budapesta e Parisulă Orientului şi Constantino­­polulă Occidentului,“ i-ar veni să créde, că totă aşa facă şi ziarele unguresc!, baremi cele ce se laudă a fi independente, că combată reaua ad­ministraţia a cutărui solgabireu ori fispană; că uiciuescă înceata, scumpa şi parţiala justiţiă din părţile locuite de naţionalităţi; că lovescă aspru în spiritulă de intoleranţă, de persecuţiune şi de împilare ală guvernului, ală organelor­ lui şi chiar ală unei părţi a societăţii maghiare, numite kulturegyletiste; că denunţă abusurîle de oficiu ale diferiţilor­ funcţionari; că strigă în gura mare să mai slăbescă guvernul ă surupulă dări lora, or esecutorii de dare să mai rărască sec­­vestrele şi licitările; că în fine infiereaza cum se cuvine amesteculă organelor­ administrative în afacerile şcolare şi bisericesc!, precum şi nenoro­cita şi imorala pornire de desnaţionalisare a şcóa­­lelor­ nemaghiare, şi alte multe şi nenumărate schingiuiri, ce au să le ’ndure Nemaghiarii, mai alesă, după ce ei suntă toporul, de ose­ală ce­­loră dela putere. Nici pomenire de toate acestea. Strigă, nu-i vorbă, foile oposiţionale contra celoră guverna­mentale, pentru că ală acestora e saculă cu grăunțele, or cele guvernamentale strigă în contra celoră oposiţionale, pentru că acestea vreau să li­ lă ia dela gură; mai strigă, nu’i vorbă, foile oposiţionale contra vre­unui slujbaşă ungurescă, pentru că e guvernamentală şi nu oposiţională, şi arăşi mai strigă foile oposiţionale unguresc! contra guvernului şi organelor­ lui, când în vre-ună colţă ală ţării se face administraţiune ori justiţiă în paguba rassei dela putere, ferita Dumnezeu fnsé ca să ’şi ridice vre-una glasulă când păgubaşulă e vre-una din naţionalităţi ori parte din acestea. Astfel, dela închiderea dietei unguresci în­­coace, dar mai alesă după sferşitulă alegeriloră, ori-cine a avută răbdarea să urmărescă cu aten­ţiune cele ce se scriu în pressa unguresca, şi cu deosebire în cea scrisă în limba ungurească, a pu­tută observa, că toate fără deosebire tracteaza, a­­proape 41 de 4b aceeași temă sub diferite titluri ca: spirită maghiară, limbă maghiară, cultură maghiară, națiune unitară maghiară, maghiarisare, remaghiarisare etc. etc. Și astfel, pe când foile unguresci dau mereu o oră înainte cu „cultura maghiară“, lucrurile mergă precum au pornită înainte, așa că într’ună accesă de mâniă foia ungurescu „Budapesti Hir­­lap“ a numită starea lucruriloru de aci: devas­tare tătărescă. Trebue să-i facemă numitei foi complimen­­tară, că a nimerită cuiu’n capă caracterisândă situațiunea din Ardeala, Bănată și Țara ungu­reascu cum mai corectă, mai adevărată și mai scurtă nici că se poate, deși n’a făcută, de sigură, aceasta caracterisare, pentru ca noi să ne folo­­simă de ea. Devastare e ceea ce se petrece mai alesă în Ardeala de douăzeci de ani încoace, devastare pe terenură materială, morală şi culturală. Dar nu prin asemeni devastări a ajunsă Pa­risul, la importanţa ce o are pentru civilisaţiune, nu prin devastări, ci prin creaţiuni ingenioase, liberale şi folositoare întregei omeniri. A devasta e lucru uşoră, pentru aceasta nu e lipsă decâtă de Tătari; a clădi Insé, a cultiva și a ferici popoarele este o misiune nobilă și mare, care nicidecum nu se potrivesce cu firea tatáreasca, Italia și Papa. Se vorbea multă în timpul­ din urmă despre o apropiată împăcare a Italiei cu Papa. Se credea că acesta din urm­ă ,­e hotărită a renunța la puterea lu­measca, pe care nici nu o mai are de altmintrelea, și se va mărgini numai la puterea bisericăscă. Lucrul­ fnse s’a fărauri­ă. Nici vorbă nu poate fi de împăcare. Papa stăruesce a-șî recâștiga puterea sa lumeasca de mai nainte, căci ătă ce reese din o cercu­­lară a cardinalului Rampolla, secretarulu de statu aliî Papei, adresată cătră nunții: »In 23 Maiu a rostită Papa o alocuțiune în con­sistoriu, în care ’șî-a esprimată dorința d’a se pune ca­­peta stărei de nesuferită printr’o împăcare a Italiei cu Papismulă, dar în acelaşi timp, a supusă unei critice aspre pe guvernă şi pe toţi aceia cari nu voiescă o îm­păcare cu Papismulă în condiţiunile din trecută, când Papa avea teritoriu şi armată ca ori­ce suverană. Pa­­pismulă se declară chiar contra Italiei ca stată naţio­nală căci se face înticerculară: »Duşmani ai păcii suntă aceia, cari negândă istoria şi tradiţiunea socotescă că potă înfiinţa pe ruinele Papismului ună edificiu naţio­nală... care mai curândă ori mai târtfiu trebue se cacia. »In parlamentulă italiană miniştri au asigurată, că Italia nu simte nici o trebuință d’a se împăca cu Pa­pismul­, sacrificândă drepturile națiunei și permițândă intervențiune străină. Dér nici să nu creciá cineva, că Papa va renunța vreodată la puterea sa luméascá... Fără aceasta putere nu’și poate dovedi Papa suveranitatea sa luméascá, nu póate fi scaunulă apostolică independenta, nu’şi póate lăţi învăţăturile sale, nu’şi póate esercita de­plină ofieială său de păstoră. Drepturile Papei nu se potă ataca, cu atâtă mai puţină se potă nimici prin obi­şnuitulă argumentă: drepţii naţională. Căci acestă aşa numită dreptu ală naţionalităţiloră nu numai e cu totulu necunoscută dreptului positivă, care reguleza ra­porturile reciproce ale naţiuniloră, ei dăcă s’ar aplica la statele esistente, ar deveni o causă de încurcături ge­nerale*... In faţa acestei note, din care se vede că Papis­mulă e duşmană declarată al unităţii naţionale, guvernulă italiană cu cercurile liberale italiane au declarată ca ter­minată cestiunea împăcării. Guvernulă şi parlamentulă italiană continuă cu măsurile şi cu legile contra Papis­mului pe care însuşi regele le aprobă în modă demons­trativă. C­ea mai nouă lege e cea care ordonă desfiin­ţarea decimei bisericei. La rugarea Patriarhului din Veneţia adresată, în numele episcopului provinciei vene­­ţiane, cătră regele, de a nu sancţiona amintita lege, re­gele Humbert a răspunsă la rugarea cardinalului printr’o telegramă în care face că:­elă, regele, sancţionândă le­gea şi-a făcută datoria. Interesantă e o scrisoare a Papei, ce a adresat’o în dilele aceste cătră secretarulă său de stată cardinalulă Rampolla. Pentru însemnătatea ei politică vom publica şi noi ună resumată dintrînsa. Din afară, Scriea despre moartea ministrului-preşedinte italiană Depretis a făcută o adencă impre­­siune în Viena şi în Berlin­, deoarece acesta băr­baţii de statii a fost f und amica declarată ala alianţei cu Germania şi Austria. Este în genere cunoscută, că mai alesă Depretis a fostă acela, care a stăruită ca Italia să se alăture la alianța austro-germană și că a susținută aceasta politică cu tenacitate reușindă a rămâne în fruntea ca­binetului cu toate că a percursă nu mai puțină ca optă crise ministeriale. In cele din urmă l’a câștigată și pe Crispi, care numai amică ală Germaniloră şi Austriacilor, nu este, pentru po­litica sa esterioara. In întru Depretis a căutată mereu se îm­pace partidele şi să se susţină astfelă la putere prin transacţiuni. Era ună bărbată înţeleptă şi dibaciu şi astfelă şi-a şi câştigată popularitate în Italia. Depretis este înlocuită deocamdată de cole­­gulă său din ministeriu Csispi, care a luată in­­terimară și conducerea ministeriului de esterne. Se nasce acum întrebarea deca Csispi va vrea să urmeze tocmai aceeași politică ca antecesorul­ său, ori că se va abate mai multă sau mai pu­țină dela linia trasă de Depretis? Aceasta este ce intereseaza mai multă cabinetele dela Viena și Berlină. SOIRILE PILEI. Din Deva se telegrafiază Biarului „Kolozsvár“ cu data 1 Augustă: „Pregătirile pentru primirea Maiestății Sale se facă cu mare grabă. Oficiile toate ce ocupau Magna Curia s’au mutată și acfi se începă lucrările pentru stră­­formarea acestei clădiri. Maestrulă de cvarlire Branko a sosită acfi aici spre a inspecţiona mersulă lucrăriloră. Din fondulă adunată pentru podulă de peste Mureşă s’au dată 6000 florini vice-spanului cu scopă de a se face cu acesta sumă inovările de lipsă, din care sumă în rendulă întâiu se vor fi întrebuinţa 1000 florini pentru îmbunătă­ţirea stradeloră în Deva“. —x— Din incidentulă unirei poşteloră cu telegrafele au ostă pensionaţi temporară de cătră ministrulă de comu­­nicaţiune l­­ung, următorii funcţionari de poştă şi de te­­legrafă din Ardeală: Gustav Kirk, secretară de direcţiune în Sibiiu; Anton Wieder inspectoră de poşte; Franciscă Kovato concipientă; Iosifă Zaon, administratoră de poştă în Újfalu; Iosifă Vedry, consiliară de secţiune la direcţi­unea poştelară şi Iosifă Schmid administratorulă poştei in Braşovă. Au mai fostă pensionaţî încă următorii o­­ficialî: Franc. Winter, Iohan Kocvuba, Mihail Arzt, Ioan Trifu şi Ignatz Lasch. — Intre cei loviţi de verdictura ministerială se află, cum am arătată, şi magistrală poş­tei din Braşov, d. Iosifă Schmid, pe care îl­ vede mă cu viuă părere de rău depărtându-se dela acestă poştă, unde în cursă de mai bine de şase ani a­solută să-şi câştige prin hărnicia sa şi prin purtarea sa amicabilă şi prevenitore stima şi simpatiile publicului braşovană fără deosebire de naționalitate. —x— Pentru instruirea cu succesă în limba ungureasca comisiunea administrativă a comitatului Solnocă-Dobrca o dată remunerația escrisă de ministrulă Trefort, și a­­nume 100 fi. învățătorului gr. or. lână Hodoreană din Gherla, or 50 fi. învățătorului gr. or. Grigore Gavrişă din Negrilescu. — Dar oare Românii, cari dau aceloră în­vățători pânea de toate­­filele suntă ei mulțămiți că li se maghiariséaza copii de cei doi învățători români ? Le a­­tragemă atențiunea asupra acestora noi campioni ai ma­­ghiarisărei și încă cu bani românesci, căci din birurile grele ale Românilor­ li s’au dată acei florini. Din băcănia lui Franz Oberrecht din Pesta s’a fu­rată Vineri în 29 Iulie , puşculiţa (cutia) plină cu crei­­tarî de ai Kulturegyletului ardeleană.—Ei, n’au norocă Kulturegyletiştii şi pace. —x— Intrunindu-se poştele cu telegrafele, ministrulă un­gurescă de lucrări publice a găsită cu cale se pensioneze fără vreme pe oficialulă poştală lonă Trifă, pe oficialii telegrafici lonă Jarcu, Pavelă Craşoveană şi Toma Belu, toţi patru români, încă în putere şi destoinici de lucru. —x— La târgură anuală de vite ţinută în Cohalmă la 25 şi 26 Iulie n. s’au adusă 10,000 capete, dintre care s’au vânduta 3534 vite cornute şi 648 cai, cu totulă 4192 capete. Preţuia pentru o păreche de boi crescuţi a fostă 140—254 fl. Ună bivolă a costată 45—50 fl., o vacă 40—45 fl., cai mai buni s’au v­ândută cu 80—90 fl. unulă. Târgulă de mărfuri a fostă de mijlocă. —x— Cu începutulă anului școlară 1887/8 suntă de a se conferi din fondurile archidiecesane sibiene următorele

Next