Gazeta Transilvaniei, iulie-decembrie 1887 (Anul 50, nr. 142-288)
1887-10-24 / nr. 234.
SSKACTKSKA ȘI ÎDXmHTIMTnim ! BRAŞOVC, piaţa mare Nr. 22, »GAZETA" IESE ÎN FIECARE Dl. Pe ună anii 12 fior., pe ş6se luni 8 fior., pe trei luni 3 fior. BnsntaSa şi gtr&inătates Pe ane 40 fr., pe ș6se luni 20 fr., pe trei lari 10 frnr.cî. ANULU L. SE PHENUMERÂ: la poşte, la librării şi pe la doi. corespondenţi. ASCmiUBUSi O seri.', garmond 6 cr. şi timbru de 30 cr. v. a. pentru fiecare publicare CorlsorT nsfrEimt» mi *« r 'inssoB. — snaovsaHsta nu «» retrimită. St.234 Sâmbătă, 24 Octomvre (5 Noemvre). 1887. Braşovu, 23 Octomvre 1887. Românii din părţile ungurene sunt forte îngrijaţi de crescerea periculósa limbei şi ritului bisericei române unite a acelor clerici români, cari suntă trimişi la studiu în seminariele străine. Primimă în acésta materia unu articulu dela uină binevoitorii şi zelosu fiiu ală acestei biserice, pe care îlă recomandămu cu tóata căldura atenţiunei archiereilora bisericei române unite, cari suntă chiămaţi în prima liniă a îngriji ca clericii de sub păstorirea lor, sĕ capete o educaţiune şi o direcţiune bisericescă şi românâscă adevărată, ca se potă deveni păstori demni şi credincioşi ai poporului română. Eată memoratură articula: „Lipsa uimui seminară românescă pentru clericii români gr. cat. din diecesa Oradiei mari este câtă se poate mai sâmţită. In aceasta diecesa se află pentru anulă scolastică curentă 31 de tineri teologi, dintre cari — în lipsa unui seminară românescu — 29 de înşi suntă trimişi prin seminariele latine din Budapesta, Oradea-mare, Strigoniu Sătmară, Ungvaru, unde nu numai că li se propune în limba latină, şi nu română, dar suntă condamnaţi sărmanii tineri a petrece câte patru ani de din juneţea loră între cei mai neîmpăcaţi dușmani ai Românilor. De multe ori aceste seminare suntă nisce periculoase curse de maghiarisare. Limba româneasca nu se aude în veci prin șatele și coridărele loră. Română cu Română din acelașă institută adeseori nu cuteza să vorbeasca unulă cu altulă în limba loră maternă, de frica dreiei colegiloră loră maghiari sau maghiaroni, cum suntă Ruteni şi Sloveni maghiarisaţi şi mai scie Dumnezeu câte alte fiinţe, care s’au lăpădată de legea şi naţiunea loră. Totă atâtea esemple triste, câtă se pote de triste, suntă acestea pentru tinerii români, cari din nefericire suntă condamnaţi să-şi primescă educaţiunea loră teologică în aceste institute I străine, unde limba, obiceiurile, ba chiar şi ritulă bisericescă ală poporului română suntă totă atâtea obiecte de dispreţă. Inrgurinţei acestoră triste împrejurări trebue să atribuimă faptulă, că diecesa gr. cat. a Oradiei mari, ori câtă de vechiă este ea, pană acum nu mi-a putută da decâtă mă numără relativă destulă de neînsemnată de preoţi adevărată consoli de misiunea loră bisericesca, nu numai, ci şi naţională. Nu voimă să vorbimă aici de identitatea credinţei dogmatice, dar punemă mare greutate pe diversitatea ritului şi a limbei, prin care în adevără se distinge biserica românâscă de cea romano-catolică, şi care este prin urmare semnală caracteristică, ce face ca poporul nostru să’şî cunoscâ biserica lui naţională. Ceea ce aflămă de regretată şi de condamnată în casulă de faţă este, că acei tineri teologi, crescuţi în seminarele catolice unguresci, îşi însuşescă prea multă obiceiurile şi formele ritului catolică, pe care poporul dela ţară nu scie să-l distingă ca ună caracteră ală bisericei catolice, ci-lă privesce ca ună caracteră esclusivă ală bisericei unguresci; şi acestă caracteră ală bisericei unguresc! se insuescă adeseori clericii români crescuţi în seminariele străine a-lă imprime mai mult sau mai puţină bisericei loră românesci. O facă acesta parte din nepricepere, parte din causa alterațiunei sentimentului loră curată românescă, a I acelui sentimente, ce l’au primită din frageda copilăria în casa parintesca și în biserica în care I s’au născută și s’au botezată Ună Română din Ardelu, intrândă în o biserică gr. cat. românască din părțile acelea, va observa numai decâtă, mai vertosă în cântări etc, ună feliu de imitațiune mai mare sau mai mică a deprinderilor bisericei catolice unguresc!. Aceasta imitațiune a formelor esterioare din biserică constă des. în modulă facerei semnului crucei, plecarea genunchiului, întrebuinţarea de „Amen“, în locă de „Amină“ ş. a. De sine urméz, aşadară, că pentru Românii din Ungaria mai vârtosu, cari suntă atâtă de espuşi maghiarisărei, imitaţiunea acésta, fiă ea ori câtă de mică abatere dela formele rituale orientale, este câtă se poate de periculoasă. De aceea este neapărată necesară, credemă, ca să se interzică orice diformare a ritului bisericescă din partea acestor tineri. Românii gr. cat. din diecesa Oradiei mari dorescă multă — după cum scrie „Fata bis. şi şcol“ din Blasiu — ca să-şi înfiinţeze ună seminară propriu românescă în Oradea mare. Aceasta şi noi o dorimă, mai vârtos, pentru că avem o grmă speranţă, că în acelă seminară se vor propune studiile în limba româneasca, er nu latină, ca în seminarulă română din Gherla. Mai multă garanţiă însă dă în privinţa bisericeasca şi naţională ună seminară teologică din ună centru românescă, unde sentimentală bisericescă şi românescă nu este espusă alternaţiunei, nici prin educaţiunea internă din institută, nici prin societatea din afară. Din acésta consideraţiune nu putemă decâtă să salutămă cu bucurie fericita ideiă a Ilustrităţii Sale, actualului episcopă ală Oradiei mari, Michailă Pavelă, care de doi ani încoace a începutu a trimite câte doi tineri teologi în seminariulă din Blasiu. Ar fi, credemă, la totă casulă forte de dorită, ba chiar o necesitate supremă în împrejurările actuale, şi în interesulă adevărată ală bisericei unite române, ca câtă mai curend, să se ia disposiţiunile de lipsă pentru a se pute aduce în acestă seminară, pe câtă numai se poate, şi ceilalţi tineri ai dieceselor sufragane, cari petrecu în seminarie străine, până când îşi voră face şi ele seminariele loră necesare, căci mai bine va fi la totă casulă să se dea stipendiele menite pentru întreţinerea acelora unui seminară românescă, decâtă unui seminară străină, or spesele întreţinerei de sigură nu voră fi în Blasiu mai mari, decâtă în Budapesta, Strigoniu, Ungvară şi într’alte locuri. Făcendu-se acesta, celu puţină ună singură profită este garantată înainte prin împrejurarea, că s’ar delătura acea apariţiune, pe câtă de tristă pe atâtă şi de absurdă totodată, de a avea preoţi români, cari nu sciu românesce şi nu-şi cunoscă ritulă loră.“ A doua scrisoare a generalului T r a i a n ft I o d a. D. preşedinte ală camerii deputaţilor din Pesta, ignorândă declaraţiunea d-lui deputată Traiană Doda, cu cita 15 Octomvre a. c. Nr. tr”,îlă provoca ca în răstimpă de 15 chile să-şi presenteze credenţionalele. La acesta provocare d. deputată a adresată d-lui preşedinte ală dietei următorulă răspunsă : Stimate Domnule Preşedinte! In declaraţiunea ce aţi făcut’o în camera deputaţilor, în şedinţa publică din 12 a lunei curente, aţi recunoscută, d-le preşedinte, că v’a venită la mână scri sorea mea în care v’am împărtășită atâtă hotărîrea mea, că nu-mî voiu presenta credenționalele de deputată, nici nu voiu abtjice de mandatulă meu de deputată, — câtă și motivele, care m’au condusă la aceasta hotărîre. Cu toate acestea, prin scrisoarea de sub N. mă provocați oficiosă, ca să-mi presenteză credenţionalele, ignorândă simplu scrisorea mea din motivulă, re l’aţî spusă în acea şedinţă, cumcă ună deputată, carele nu-şî presenteză camerei credenţionalele, nu este deputată şi nu poate veni în atingere cu camera deputaţiloră. Vă rogă, dle preşedinte, să binevoiţi a’mî ascrie numai sincerităţii, ce-mi datorescă, dăcâ eu înainte de ce-mi iau libertate a vă răspunde la preţuita provocare, mă vădă silită a-mi esprima convingerea, cumcă nici punctulă de mânecare, din care aţi purcesă, nici procedura ce aţi urmat’o în aceasta causă, — nu se potă aduce în consonanță cu disposabile legii. In §. 86 art. d. 1. 33 din 1874 sefice apicată: «Președintele electorală .... proclamă de deputată dietală ală cercului pe acelă candidată, care a întrunită majoritatea absolută a voturilor valide însemnate.* __ Calitatea de deputata aşadară este independentă de oii şi ce condiţiuni ulterioare, prin urmare este pe deplină independentă dela presentarea ori nepresentarea credenţionalelor, şi ea este validă din momentulă precisă determinată prin lege. Pe acesta lasă fiecare deputată se bucură de dreptul de inmunitate din momentul alegerii, fără privire la verificarea ori nimicirea alegerii. Şi, încâtă sciu eu, nu există lege, care ar îndreptăţi pe preşedintele dietei, ca prin o simplă enunciaţiune presidială să-i potă detrage acesta calitate vreunui deputat, proclamată după prescrisele legii într’ună cercă electorală. Dealtcum, acestă punctă de mânecare stă în contrarietate atâta de mare, nu numai cu cuvântul, chiar ală legii, ci și cu natura causei, încâtă D-voastru, d-le preşedinte, aţi fostă însuși necesitată de a vă abate în faptă dela acestă punctă de mânecare absolută greşita, provocându-mă pe mine deadreptulă, ca pe deputatulă alesă in cerculă Caransebeşă ală comitatului Caraşă Severină, ca să-mi presenteză credenționalele, prin ce aţi dovedită în celulaneclatantă modă, şi în contrazicere cu declaraţiunea D-vóastre făcută publice, — că în faptă me recunioseeţi de deputată alesă în cerculă electorală ală Caransebeşului. Obiectivitatea şi stricta stimă faţă de lege, care aţi dovedit-o fără privinţă la partide, şi care e’a distinsă atâtă de multă în posiţia înaltă de preşedinte, — me îndreptâţescă a presupune, că veţi recunosce, cumcă n’aţi fostă îndreptăţită a ignora amintita mea scrisoare, ba din contră aţi fostă îndatorată a o presenta în toata forma camerei deputaţilor, spre deliberarea normală, ca ori care altă scrisoare a vreunui deputată adresată președintelui, dar apar pnetoare de competința dietei. Și cu atâtă mai vertosă meseria îndreptățită a aștepta aceasta, deoarece în înțelesul legii comisiunea consuratoare, era în acestă casă escepțională comisiunea de incompatibilitate este singură îndreptăţită de a subtrage mandatură vreunui deputată, în caşurile prescrise de lege şi în înţelesul normelor sustatatoare. Procederea, care are să se urmeze în causa mea, este de altcum normată în art. de lege 39 din 1876 provocată şi în preţuita D-vóstra scrisoare. Atunci, când eu n’am denegată simplu presentarea credenționalelor mele, nici n’am întrelăsată presentarea loră prin simplă tăcere, ci am motivată acesta întrelăsare! din parte-mî am satisfăcută pe deplină formalităților cerute de lege, prin urmare am trebuită să fiu de aceea convingere, că și D voastra, d-le președinte, veți avea înaintea ochilor formele prescrise de lege. In intesul acestei legi, scrisoarea mea trebuia transpusă comisiunii de incompatibilitate spre competentă deliberare, era chiemarea acestei comisiuni, în înțelesul a §lui 7 ală citatei legi, este de a decide: „că aare esistă condiţiunile, de cari suntă legate consecinţele proveijute in § 5 ală acestei legi?« Adecă: conformă §-lui 5 comisiunea are să cerceteze: că are justificat’am eu de ajunsă nepresentarea credenționaleloră mele ? Nu potă presupune, cum că onorații membri ai comisiunii, din punctulă loră de vedere politică vor afla de motivată între lăsarea presentării credinționalelor mele, dar și în acestă casă comisiunea trebue să enunțe aceasta, înainte de ce-mi va putea detrage mandatulă în formă legală. Atâta din punctă de vedere formală, încâtă privesce meritulă causei, de sine se înțelege, că nu potă face altceva, decâtă se susțină învntregăcuprinsulă ei dechiarațiunea mea din 10 a lunei curgetoare, și alăturândă ună duplicată ală acesteia Ve rogă : Se binevoiți acestă răspunsă ală meu, dimpreună cu alăturata scrisoare, a-lă transpune prin camera deputaților comisiunii de incompatibilitate, care singură este competentă în aceasta cauză.