Gazeta Transilvaniei, iulie-decembrie 1888 (Anul 51, nr. 143-286)

1888-12-08 / nr. 269

Nr. 269 bagage nu va mai fi greutate scutită de plată, dar se va plăti pentru fiecare bu­cată de bagagiu o sumă unitară, de 50 ei. Acesta sistema e adoptata după sis­­temula de porto la scrisori. Ministru ungurescu de comunicațiune e hotărît și să introducă acestă reformă. * * * La §-la 69 ale proiectului de lege pentru răscumpărarea regalielorfi de câr­­ciumăritfi, deputatula ales şi în cercula Lugoşului Béla de Szende propunéndu modificarea acestui­a în acela înţelesa, ca comuneloră grăniţăresci din fostulă con­­finiu militarii bănăţenii să se lase şi mai departe jumătate din veniturile acestora regale. Ministrulfi-preşedinte a răspunsa următorele: „Cej se atinge de modifica­­ţiunea propusă de deputatulfi Szende, eu o primesca, pentru că comunelor a grăniţărescî a fosta asigurată jumătatea veniturilora din aceste regalii. Facem şi dreptatea deplină, când asigurăma era­­riului dreptula de proprietate ala aces­tora regalii de o parte, de altă parte dacă dispunemă, ca statuia să fie înda­torata a da și pe viitora comunelorfi jumătate din interesele anuale ale capi­talului din răscumpărare.“ Va să dică erariulfi privindu-se pe sine de proprie­tara ala regalielora din cestiune va lua în posesiune capitalulă de răscumpărare eră comunelorfi va da jumătate din in­teresele anuale obveninde după acelfi ca­pitala.* * * D-la advocata Mană din Desiu a dăruita câte 50 de exemplare din opu­rile lui Simeonfi Bărnuţii: 1) Pedagogia. 2) Psichologia empirică şi Logică. 3) Dreptul şi naturala publică, care opuri s’au distribuita gratuita elevilor, dela institutula pedagogica şi teologica pre­cum şi bibliotecei institutului, a acercu­­lui de lectură din Caransebeşti şi ai Re­­uniunei învăţătorilorfi români gr. or. din diecesa Caransebeşului. * * * In locuia răposatului Iacobfi Bologa, s’a alesă membru în comitetula municipalii de cătră alfi doilea cercă electorala ala Sibiiului prefesorula seminarialfi Dr. Iona Crisiană.* * * Candidată de deputată la dieta un­­gurăscă în cercula electorala alfi Cisnă­­diei, representat pănă acum de Steinacker, este br. Eugenă Salmen. S’au aprobată de ministerulfi ungu­­rescu de interne statutele reuniunei pri­vate, formată din comunele comitatului Brașovfi, Codlea, Hălhii, Ghimbavu, Cârs­­tianfi şi Râşnovfi, în scopfi d’a înfiinţa staţiuni de prăsilă de mânzi şi viţei de tauri. Comitetulu Reuniunei femeilor­ ro­­mâne din Ar­adu şi provinciă va arangia în sera de 9 (21) Februarfi 1889 unfi balfi în favorulfi fondului reuniunei în sala hotelului dela „Crucea albă.“ In a­­ceeaşi 4i la 10 ore înainte de amarfi se va ţine şi adunarea generală ordinară a reuniunei femeilorfi române din Aradfi şi provinciă. Interesulfi ce l’a arătaţii pănă acum publicul ii română din Aradfi şi provinciă faţă de acestă reuniune, care şi-a înscrisă pe stindardulfi­ei cul­tura femeiei române prin ridicarea şi susţinerea unei scule de fete în Aradfi, face să se spere, că atâtni adunarea ge­nerală, câtă şi balulfi va fi bine cer­cetata. Respopv Bucură din Reşinari a fosta condamnata la două luni închisore pentru loviri date preotului Ionii Platoşă. Curia a întărită sentinţa. Episcopală ungurescă Domokos Szász, cela care a inspectată şcolele şi biseri­cile unguresci din România, a dăruiţit Kulturegyletului 200 fi. * * * * * * * * * * * * Câtă de desfi s’au străformat şi slăbiciuni simple, prin propunerile perfide ale lui, în crime adevărate! Câţi săraci rătăciţi n’au văzută — graţie declamaţiunilor­ rigide — căpendă pe capetele lorfi cea mai grozavă asprime a legei, deşi unii prin întristarea ce i-a cuprinsă de greşelele lorfi comise au fostii deja destulă de pedepsiţi. Dar şi numai cugetându-te la ele te face a tremura! Şi apoi decă mai socotesce omul şi nenumăratele rele ce au resultatu, sau au putută să resulte din acusările acestea ca luminătore: fa­milii desonorate, ruinate, împrăştiate, legături amicale rupte, dispreţuia neme­­ritatii, ruşine, năcazii, desperare, poftă de isbândă, blăstămarea justiţiei omenesci, şi acelei dumnezeesci; se poate întreba cineva, că pre cu nedreptulfi se asămănă cu unii tâlharfi şi ucigaşfi unii omfi ca acela, care pentru unfi interesă personala miserabilfi, dar sub masca împlinirei unei datorinţe sfinte, cu inima neso­cotită a causatfi sau a profitată de oca­­siune a face toate aceste rele ? Tu pro­testezi“, urmă mai departe Sfântului, „tu zicî că sunt pre­stricţii, însă îngerulfi tău apărătorfi nu aşa 4i°e­ Elfi tocmai aşa de bine vede ca şi mine, că pentru nisce greşele mici câtfi de mari suntu consecinţele funeste, mai vârtoşii cănd acestea se comită de bărbaţi, cari suntu învestiţi cu unfi oficiu sfântă, deră cu acesta abusezfi. Tu erai consternată, când audiai cum spiritulfi minciunei mă­rea smintelele tale prin intenţiunea’ţi perversă. Tu te-ai fi revoltată contra mea, dacă eu aşii fi, ca judecătorii pă­mântului, supuşfi rătăcirilor­, şi la pro­punerea îngerului rău aşii fi adusu o ju­decată nedreptă. Şi totuşi acesta nu e altceva decâtfi ce tu în cariera ta ca acusatorii publicfi ai făcută, şi la care ai duso pe alţii să facă. De ce te-ai pute tu plânge acum, decă ai fi tractată de mine, cum ai tractata sau ai făcută să fie tractaţi alţii? Nu tu însuţi ţi-ai fi dictaţii sentinţa ? Dar bilanţurii justi­ţiei divine nu cunosce ponduri false. Măsura exactă a smintelelor fi tale (şi spre nenorocirea ta, aceea e mare) va fi şi măsura pedepsei tale.“ Trad. de Gr. Cardoşoi. GAZETA TRANSILVANIEI. Mircea V. Stănescu. — O schiţă de caractere. — „....O legitimă durere, unii adenci sentimente ce mă împresoră, îmi impune datoria, de a da cursă li­beră acestora simţiri. Cetitorule, nu vei găsi aci decât și esactitatea faptelor­ și adevérulu impresiuni­­lor­, cari vecinicii neșterse voru rămâne în sufletul meu“.— Doctorul Cabanis „Despre boia și moartea lui Mirabemc. Intre cetitori se voru găsi de aceia, cari vora zice, că prea multă importanță se dă acestui omfi, ca să se vorbescă şi după săptămâni despre dânsulfi în pu­blică , acum când lumea şi peste evenimente mai mari trece în câ­teva zile la ordine. Nu pentru astfelfi de oameni am scriso acestă schiţă. Pen­tru mine şi pentru o mulţime de prie­tini şi cunoscuţi ai lui Stănescu, elfi mai multă a valorată, decâtfi acelea somităţi diplomatice şi acei potentaţi, cari avendfi în mână sartea ţărilorfi pentru vanitatea lorfi personală, storcfi mereu sacrificiele poporelorfi, fără a le da în schimbfi dreptula d’a trăi mulţumiţi. — Pentru noi, cele 8 milioane de Români, cari trăimfi în acestă patriă, moartea lui Stă­nescu este o perdere ireparabilă! Vene­­rabilulfi bărbaţii G­. Bariţfi a zisit odată că nimenea nu este atâtii de indispen­sabilii, ca să nu potă fi înlocuiţii cu al­­tulfi. O maximă asta, carea trece în totă lumea de adevărfi. Ei bine, spu­neţi asta unui omfi săracii, care şi-a pierduta pe unuia din puţinii feciori harnici ce-i avea; spuneţi-o şi să vedeţi decă s’a simţită mângâiată! — Unii ase­menea omfi săracfi suntemă noi Ro­mânii, suntema nespusa de săraci în ca­ractere; nu caractere private, oneste, înţelegfi, ci caractere mari, bărbaţi cu curaj fi civicii neclintită. Astfelfi de ca­racteru a fostii Mircea V. Stănescu, şi astăzi celfi puţind, — la loculfi său nu aflămă pe altulfi, încă ca studentă în gimnasiulfi din Aradfi — loculfi nascerei sale, — se distingea între conscolarii sfii prin tră­suri de caractere extraordinare. Deci cineva îi era simpatica, îlfi iubea ca pe unfi frate și făcea totulfi pentru densulfi ; dar pe care nu’lfi putea suferi, îlfi vexa fără cruțare, dacă nu se arăta blândă și nu asculta pe densulfi. Acestfi caracte­ristică fundamentală a firei sale și-a păstrat’o pănă târziu în etatea bărbă­tească, din care causă lumea îlfi credea excentricii şi exaltată. Unfi talentfi de­osebită pentru învăţătură însoţita de o diliginţă de férfi: două însuşiri, cari rar se găsescfi într’unfi individă, i-au câşti­gată una nimica între conscolarii săi cu care impunea nu numai lorfi, ci şi profesorilorfi, cari se făleau cu elevul­ lora. Intr’o schiţă biografică am cetită că colegii săi dela gimnasiu îi făcură versulfi: „Stănescu Imre Vazul: „StănescuEmr. Vasilie 6 éjjel nappal tanul“­ţ­i şi nópte înveţă.“ In anii, când începuse el şi a umbla la şcolă şovinismul şi naţională în Arad şi nu era cunoscuta nici pe nume. Atunci începuseră pe acolo, ca în totă Româ­­nimea, luptele ierarchice pentru despăr­ţirea de cătră Sârbi. Toate naţionalităţile trăiau aici în cea mai bună armonie înainte de anul­ 1848. Dovadă este că în Aradfi, în a­­cest fi an scaunul şi de primarii ale oraşu­lui era ocupată de Dimitrie Haica, fiiu de plugarii români din Aradfi, a cărui casă era în acelaşi­ timp, cen­trala Românilor, inteligenţi din oraşfi. Advocaţii Arcaşi, Brădeanu, profesorii preparandiali Dr. Şandorfi, Alexandru Gavra, protopopulfi Raţfi, proprietarii Şerb, Fruşa erau elita societăţii româ­nesc! pe timpul ei dela 48 Incoce. In acelea familii se cultiva fără genare limba şi musica românescă. Streinii nu găseau trădare de patriă în convenirile şi petrecerile românesci la casa primului cetăţen şi alfi oraşului, al fi „polgar-maistă­­rului.“ Maghiarii petreceau cu ei împre­ună şi jucau jocurile românesci şi cân­tau horele şi doinele noastre. Decă to­tuşi multă puţinii Românii se separea de celelalte neamuri, era biserica, care îi făcea să-şi caute pretini intimi întru de ai lorfi. Luptele, ce în anii dela cinched se încinseseră cu mare vehemenţă în contra ierarhiei sârbesc! i-au strînsfi pe Românii din Aradfi şi mai multfi la­olaltă, în­tocmai precum jugula comunii ala ab­solutismului făcu să se înfrăţască la în­cepută toate naţionalităţile în contra sis­temului. Din tradiţiunea familiei sciu, că deja pe la începutul­ anilor, cinched românimea privea la Şaguna ca la mân­­tuitorulfi nostru, care avea să ne salveze de jugula clerului serbesefi. Eră tradiţi­unea : Haica, primarulfi oraşului, care mai târziu, refusândfi d’a primi sluj­ba sub absolutismu, rămase advocată în Aradfi, avea două fetiţe, cărora la ser­­bători le arăta bustulfi noului episcopfi românii alfi Ardealului, nicendu că acesta este bărbatulfi dela care aşteptămni noi salvarea nostră. Apoi aşeza bustulfi sub icona Maicei Domnului lângă candela aprinsă. Fetiţele, cari se crescuseră în aceştii spiritfi, cărora li se arătau la 4ile mari bărbaţi mari, pentru a le in­spira veneraţiune, astăzi suntu con­­sortele duorfi Români distinşi, unulfi civilă celalaltfi militarii. Ce colosală deosebire între atunci şi astăzi! Decă privimfi pe Români în deosebi, şi anume numărulfi inteli­genţei şi alfi familielorfi române din Aradfi, în comparaţiune cu trecutulfi, nu putemfi tăgădui oare­care înaintare. Dar să facemfi comparaţ­ă între Aradulfi cu societatea de astăzî şi între întrega so­cietate de acum 20—30 de ani, şi vomfi perde şi cea din urmă fărîmătură de op­­timismfi. Gimnasiulfi era pe atunci îm­­populaţfi de sute de Români şi zeci de străini, a4i suntemfi mai pe joşii decâtfi cu proporţia întorsă. II. După generaţiunea anilor­ 48, a urmata­­.h­a. Intre tinerii români pe cari îi găsimfi aruncându-se în luptă, acum nu numai pentru drepturi biseri­cesce, ci şi pentru cele naţionale, vedemfi pe Mironfi Romanii, Popovici Deseanfi, Popovici Alexa, Popovici Iosiffi, Deme­­triu Bond, Lazaru Ionescu, Nic. Fili­­monii etc., toţi advocaţi — afară de cela dintâiu — şi toţi devotaţi causei române în timpul­ când lupta nostră era sufe­rită, ba poate încuragiată de sferele înalte. Dintre aceştia unii puţini au susţinuta lupta dreptă şi în constelaţiunile vitrege, dar ceilalţi au aflată, că e mai „prudentă“ a se da după părfi. Relaţiuni intime Stă­nescu n’a întreţinuta decâtfi cu Alexă Popovici şi Nic. Filimonfi. Apogeulfi activităţii naţionale din Aradfi cade pe timpulfi prefectului George Popa, când şuba Românului lăsa urme pe catifeaua fotohelorfi din salonulfi pre­fectures Pe atunci s’a întemeiata şi „Associaţiunea aradană“. A41 prefecţii şi asociaţiune au rămasă numai „de piă me­moria“. Din acesta a doua generaţiune făcea parte Stănescula nostru. Elfi însă a rămasii între toate împrejurările ne­strămutată în convingerile sale şi în modul­ său de combatere. Mergea oblu, cu fruntea deschisă şi ridicată, isbea fără milă în cei lăbăi şi în acelaşii timpii arunca cu furiă în faţa contrarilor nemului nostru fărădelegile, cu cari asupreau pre po­­porfi. Aşa în sinode şi congrese, aşa la comitatfi şi în dietă, şi tot fi aşa şi în representanţa oraşului, unde era singurulfi apărătorii alfi populaţiunei şi confesiune­­lorfi române. De unfi temperamentet sanguinico-colericfi, se aprindea în vede­rea celorfi mai mici fapte nedrepte şi se revolta înfricoşata contra apucăturilorfi despotice. In asemenea momente Stă­nescu nu avea consideraţiuni pentru acela, pe care îlfi credea păcătoşii. In adevărfi am cunoscută şi eu pre neuitatulfi nostru amicii şi potfi cu sufletfi curata­tice despre densulfi ceea ce cla­­sicul­ Cabonis susţine despre Mirabeau. Stănescu orî­ câtii de îndrăsneţfi ar fi fosta în ideile sale, orî-cât de neobicinuite erau câte-odată demersurile sale, ori câta de exagerate se păreau propunerile sale, pentru cari lupta încruntând adeseori fără milă pe adversari, decă îşi găsea omul, care cu duhul şi blândeţei scia să-l fi convingă, că interesulfi causei pretinde să-şi calce pe inimă şi să se supună, ela ceda. III. Lumea românâscă atribue toate nen­­ţelegerile Românilor, de pretutindenea, cu deosebire cele dela Aradfi, lipsei de disciplină a fruntaşilorfi. „Toţi vreau să fie conducători“ au st­ric0n că pre cei ce nu cunoscfiibine trebile. Ei bine, măr­­turisesefi, că şi eu eram multa timpu de acestă părere, dar câta pentru Stă­nescu, trebue să o spunfi, că nu odată am avuta ocasiune să mă convingă, că toţi l’am fi cunoscută rău. Nu-i vorbă, avea şi densulfi ambiţiune, avea nobila aspiraţiune d’a servi causa naţională după cum îi dicta simţulfi său curată şi capulfi său celfi luminata; apoi compa­­rându-se cu alţi tovarăşi în luptă, nu recunoscea pre altula mai capabila nici ca talentfi, cunoscinţe, pratonă, nici ca zela şi activitate asiduă, ce se recere dela unii conducătorii. Ceea ce-i lipsea era acea manieră blândă, de multe ori făţarnică, d’a se apropia de fiecine cu mănuşi pe mâni şi cu miere pe buze, ceea ce în limba diplomatică se 4io® „tactilEi bine, Stănescu, totdeuna cu respecta şi politeţă, — făţarnică nici­odată n’a scruta să 6ă. Ajutorii săi din cancelarie scieau, că atunci când, adre­­sându-se cătră ei, le 4i°ea „tucu-te dom­nule N.“ era supărata focii, dar se stă­pânea. — Ii mai lipsea ceva, nu scia să fie pru­dentă. Vai câte păcate se comită de cătră bărbaţii noştri publici sub masca „prudenţei“. De atunci a încetat fi vieţa politică a Românilor­ din Aradfi, de când cei mai mulţi s’au făcutii „prudenţi.“ Astăzi în Aradfi „prudenţa“ este egală cu laşitatea, nemernicia. „Fi prudenţii“ zice şefulfi cătră subalternii săi înainte de alegeri. „Fi prudenţa“ 4i°e mi­tui­­­torulfi cătră mituită. Aceştia se facă toţi prudenţi în contulfi moralului pu­blica, care decade de multa „prudenţă“ ce mereu se vâră în capetele oamenilor, făcândfi inima să tacă. Stănescu n’a fostit „prudenţă“. Totă viaţa sa a fostit o continuă luptă în con­tra acestei prudenţe afurisite, care tinde a slăbi caracterele pănă şi în băncile scelei. Respingeţi băieţi cu indignaţiune sfaturile acelorfi caractere slăbănoge, cari mereu vă îndemna să vă înăbuşiţi foculfi sacru alfi inimei june şi să vă fa­ceţi vermi tîrăitori! Ce va fi de gene­raţiunea care se cresce în asemenea epocă a „prudenţei“ ? Ce va fi mai vâr­­tosit de dânsa, decă nu va ave înaintea sa modele luminătore, modele de curaj a civicii, cum era fericitului Mircea! Ce mai plătese fi pentru noi congregaţiunile comitatense de când figura sa imposantă, dreptă ca unii firii de bradi, nu mai stră­­luce la masa verde? Ce era sinodul­ acela, în care glasulfi lui tenorii, limba­­giulfi său res­icat,fi, argumentele sale sdrobitoare nu răsunau în sală ? Nu-i vorbă, nu erau primite ideile sale, nu, pentru că erau ale sale, erau radicale. Ideile sale răsunau în inimile sinodalilorfi, dar nu putea străbate pănă la creerî, căci acolo se încuibase „prudenţa“. Urme neşterse însă au lăsată în inimile şi, îmi place a crede, în capetele celorfi din ga­­leriă, cari chemaţi vor­ fi la rânduiţi lorii să ocupe loculfi prudenţilor!! de as­­tăzi! O durere pătrunzătore mă cuprinde 1888

Next