Gazeta Transilvaniei, iulie-decembrie 1888 (Anul 51, nr. 143-286)
1888-07-22 / nr. 160
Reacţiunea, Administraţiunea Tipografia: BRAŞOVU, piaţa mare Nr 22. Scrisori nebancate nu se primescu, Manuscripe nu se retrimitu! Birourile de atuncini; Braşovu, piaţa mare Nr. 22. Inserate mai primescü în Viena: hudolf Mosse, Haasenstem & Vogler (OttoMaas),Heinrich Schalelt, Alois Herndl, M.Dukes, A. Oppelik, J. Danneberg; în Budapesta: A. V. Goldberger, Anton Mezei, Eckstein Bernat; în Frankfurt: G.L. Daube; în Hamburg: A. Steiner. Preţuiri inserţiunilor: o seria garmonda pe o coloana 6 ptr. şi 30 cr. timbru pentru o putolicare. Publicări mai desu după tarifă si invoieloj»" Reclame pe pagina IlI-a ,4seriă 10 cr. v. a. seu 30 bini. Nr. 160. 3L.I. Brașovt, Vineri 22 Iulie (3 Augusta) „Gazeta“ iese In fiecarefi. ABonamente pentru Austro-Ungaria Pe u-^n anu 12 fi., pe sese luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. Pentru Mânia și străinătate. Pe unu anu 40 franci, pe şese luni 20 franci, pe trei luni 10 franci. Se prenumeră la toate oficiele poştale din întru şi din afară şi la doi. colectori. Abonamentul pentru Braşovii: la administraţiune, piaţa mare Nr. 22, stagiul I I., pe unu anu 10 fl., pe şase luni 5 fl., pe trei luni 2 fl. 50 cr. Cu dusula în casă. Pe unu anu 12 fl., pe sese luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. Unii esemplarui 5 cr. v. a. sau 15 bani. Atâta abonamentele câtu și inserțiunile sunt a se plăti înainte. 1888. Brașovii, 21 Iulie st. v. 1888. IST ara fi nici o mirare, că pe căldurile aceste mari s’au aprinsă şi creerii şoviniştilor unguri şi i-au făcută orâ şî se ia câmpii. Suntă şi aşa destulă de înfierbântaţi bieţii şovinişti de planurile şi utopiile nebune, după cari alergă în ruptură capului mai amară decâtă îndrăsneţii călăreţi cu pantalonii largi de pe pustele Ungariei. Dér’ pe lângă buruienele otrăvicioase, ce se plodescă în zilele acestea ale caniculei în creerii scrîntiţi ai şoviniştilor, mai este şi metodă în svârcolirile acestora, este o agitaţiune sistematică a loră, cu care avemă de a face. Totulă se ’nvârtesce, precum bine este cunoscută, inprejurulă ideei de maghiarisare şi Gestiunile cu cari se frământă şoviniştii se referă numai la aflarea modului celui mai potrivită spre a face posibilă şi a grăbi acostă maghiarisare. înainte cu vr’o cincîsprezece ani şoviniştii unguri îşi făceau calcululă, nu câtă vreme voră pute se cufunde naţionalităţile nemaghiare în cazanulă de maghiarisare. „Douezeci de ani de pace“, ziceau ei „ne trebuescă şi contopirea naţionalităţilor cu rassa maghiară va fi asigurată.“ Eră că mai lipsescă încă numai câţiva anî ca se se împlinască acestă timpă; în cursulă lui monarchia nostra s’a bucurată de cea mai adâncă pace; guvernulă ungurescă a putută se ia în linisce mesurile ca se-şî mai potă cârpi din când în când popularitatea sdruncinată la massele maghiare, cele aţîţate de strigătele nebune ale pressei şoviniste, strigăte ce pretindeau şi pretindă mereu ca se se restrîngă şi puţinele legi, cari mai favorisau încâtva desvoltarea individuală a naţionalităţilor nemaghiare. Ce se vedî înse? După atâta timpă şi după atâta muncă pentru pretinsa „întărire a statului“ numită în limbagiulă comună şovinistică maghiarisare, unulă din siatele cele mai de frunte unguresc!, care a nutrit mereu acestă curentă nenorocită, se vede constrînsă a mărturisi, că în locă se se slăbască resistenţa naţionalităţilor nemaghiare, ea din contră a devenită mai puternică şi că acţiunea guvernului n’a adusă pănă acum mai nici ună folosă maghiarisărei, care numai ici şi colo a prinsă puţină cojă. Şi care se fiă causa acestei apariţiunî ? „Pesti Naple“, ziarul, de care vorbimă — o găsesce în atitudinea bărbaţiloră de stată unguri. Aceştia, nice elă, n’au înţelesă pe deplină „spiritulă timpului“ şi nici consecvenţele, ce trebuia se le tragă din istoriă, de aceea totă cea făcută până acuma guvernulă ungurescă a fostă numai o sprijinire fără plană şi făcută în ascunsă a tendinţeloră de maghiarisare. Ceea ce trebue se facă înse guvernulă este : a părăsi cu totulă politica de precauţiune Sechenyiană, care cerea se li se lase deocamdată naţionalităţilor, limba neatinsă şi să li se inspire cu încetulă numai „spiritulă maghiară.“ Spiritulă timpului pretindea cî, după „Pesti Napló“, ca bărbaţii de stată unguri, să stăruiască pe faţă pentru perfecta maghiarisare a Slaviloră, Româniloră şi Germaniloră din Ungaria şi Ardală căci numai astfel nu poate fi resolvată cestiunea naţionalităţiloră. Cea mai bună ocasiune li se pare Junkerilor dela „PestiNaplo“, că a sosită tocmai acuma spre a indrepta „greşele comise în trecută“ prin punerea în fiinţă a articulelor de lege XXX şi XLIV din 1868. Suntu erăişî prospecte pentru susţinerea păcii şi fără indoială, că împeraturu Germaniei nu s’ar fi hotărîtu se visiteze pe Ţarulii şi se delăture astfeliu conflictele dacă nu s’ar fi gândită şi la aliaţii sei dela „Pesti Napló,“ care aveau încă mare lipsă de pace, ca se potă duce la sfârşită, după programuid loră smintită, „perfecta maghiarisare“. Şi toate acestea năsdrăvănii ale aprinsei fantasii şovinistice voiesc voinicoşii dela „Pesti Napló“ se le arunce în spinarea „spiritului timpului.“ Auziţi acolo! Spiritul timpului se fiă acela, care pretinde ca Românii, Slovacii, Sârbii şi Saşii se fiă despoiaţi de limba şi naţionalitatea loră, de datinele şi obiceiurile loră; spiritul timpului se fiă acela, care cere uciderea morală şi intelectuală a acestora popore ; spiritulă timpului se fiă acela, care reclamă ca milioane de Nemaghiarî se fiă jertfiţi pentru utopiile unora nebuni. Şi când susţină asemeni monstruosităţî nu le ruşine celoră dela „Pesti Napló“ a se gera ca liberali, ca oameni patrioţi şi a-şi da chiar aerulă de bărbaţi de stată. Ei, cami altădată se laudă, că-şl iau pe Englesu ca modelă de imitată, n’ar fi trebuită se trecă cu vederea ceea ce a scrisă marele bărbată de stată englesu Fox despre libertate, asemenându-o cu cursură repede ală unui rîu, care nu poate fi oprită printr’o stavilă miserabilă şi pe care o încercare neputinciosă de a lă opri pe ună timpă Precare, l’ar întări numai, căci şî-ar face dramă prin noue canaluri, devastândă şi ruinândă totă ce i-ar sta în cale. „Politică de naţionalitate“. Sub titlul acesta publică „Pesti Napló“ în nr. 209 dela 29 Iulie a. c. ună ciudată particulă privitoră la naţionalităţi, despre care amă făcută amintire în numerulă trecută. Eră cuprinsulă lui din cuvântă în cuvântă . Evenimentele ce făceau să tremure lumea s’au domolită, resboiula s’a amânată din nou, arăşi e linişte. Avemu timpu în fine să ne ocupam şi de acele cestiuni, de cari, în urma continuelor prevestiri de răsboiu, era p’aci să ne uitămă, deşi resolvarea lor constitue cea mai ponderosă problemă a acestei generaţiuni. Astfeliu de cestiuni sunt: cestiunea financiară şi cestiunea naţionalităţilor. In interesul celei dintâi s’au întemplatu multe lucruri în anii din urmă, însă în interesul celei de a doua forţe puţină, aşa vicendu nu s’a făcută nimica pentru ca mai curendu să se dobândască o resolvare definitivă. In părţile locuite de naţionalităţi, mişcarea socială în simli inteliginţii unguresci, nefiindu protegiată din partea statului, pe lângă toate jertfele cele mari, ea nu poate reporta decât nisce succese forte neînsemnate şi aceste succese — chiar decâ massa naţiunei unguresci s’ar alătura la aceşti anteluptători ai ideei de stată maghiară — nu vor deveni cu multe mai însemnate pănă atunci, pănă când însuşi puterea de stată nu va păşi în fruntea acestei mişcări cu totulă pe faţă şi cu toate puterile dreptului şi ale dreptăţii, căci pe lângă actualele legi privitoare la naţionalităţi şi la instrucţiunea publică, ce suntă la noi în vigore, totă activitatea societăţii unguresci nasce în tabăra contrară o reacţiune cu atâta mai intensivă, cu câta se validiteză mai multu adevăratele nóstre succese, cari altmintrelea suntu fórte problematice. Macara de ne-amu desmeteci odată pe deplină în privinţa articulilor de lege XXX şi XLIV din 1868, dar pănă în ziua de astăzi nu ne-am desmetecita. Ba încă — în locu de a ne sili să ascundem greşala, ce amu comis’o înainte de asta cu 20 de ani, lăsându-ne să fimu seduşi de doctrinarii cei cu, gura mare — noi, când e vorba de a sta faţă cu ţările din streinătate, mereu ne provocămu FOILETONULU „GAZ. TRANS.“ Paul Hervien ------ (4) TAINA GHEŢARULUI DE JOSU, 31T n•velă. Trad tinere de I. S. Spartalin. (Fine.) ...Gheţarulă înainta mereu. Pe locuia unde venise piramidele d’intâiu și cari se topiseră, se coborau alte piramide, cari se topeau și ele după ce ocupau o bucată de teren. Năvălitorului îi trebuiră încă orece primăveri pănă când în sfîrșit sl isbi în dărâmătura lui Ulric. Nouă deci de ani, din cari șese deci de ani de miseriă cumplită, martirisaseră corpul acestui om, îndoindu-i umerii, furându-i perii cei albi, pilindu-i carnea, scămoşindu-i ochii... Audi cu bucurie cum martea îi bătea la uşă. îşi închipui că terminal suferinţelor lui se împlinise şi că zidurile surpate pe densul o să-i slujescă de mormânt. Insă treceau săptămânile și starea locurilor, se modifica ciudata. Ghețarula se oprise încă odată și temelia lui se topea cu iuțelă din pricina căldurii de cuptori a lui Iulie. Intr’o diminață Ulric se năpusti ca uind nebuna spre satfi împiedecându-se aproape la fiăcare pasa. Străbătu stradele Grindelwaldului strigându câta putea: — Domnule Schuch s’a întorsa!.... .. Schuch s’a întorsa !... O ceată de excursionişti, care sta dinaintea otelului la „Marele Călugării“ ţinuta de nepoţii Moeren, gata să plece călări pe catâri, râse de dânsa. Şi avea oricine dreptfi să rîdă de ela, cu barba sburlită, cu părul și lunga pe spate ciufulită, cu ochii plini de lacrimi și cu rîsula pe buze. Ela însă nu se turbura și dise pe toate tonurile: — A venita domnula Schuch!... A venita d-nula Schuch! Omenii începeau să se strîngă și se întrebau cine este acesta dorind Schuh, care făcuse pe unchi așa să’și piardă sărita. Bătrânula însă se duse drepta la o casă veche, frumosă încă, și începu se strige și mai tare: — D-nule sindicu!.. d-le sindicu ! Degeaba se sileau omenii să-la facă | să tacă și se pricepu, că actualul sindic ședea într’altă parte. Ely le răspundea forte serios: — Lăsați-mă în pace !.. Ely chema pe acesta fiindcă este sindicul meu! Peste câteva minute se deschise o ferestră și se ivi uni obrazii maestosa. — Bună ziua! domnule sindicu.... Eu sunt Ulric Tagmer.... Trebue să vii numaidecât să primesci pe domnulü Schuch.... O grație melancolică înflori el în privirea lui și zise oftândo: — Imi aducți aminte de numele acestea și de întâmplare.... însă nu pricepu ce vrei să spui. — Ascultă, domnule sindica.... Poalele Ghețarului de Jos se topesc de căldură și domnule Schuch.... îți aduci aminte?.... Domnulu Schuch!.... care a pierito odată cu mine.....Ulric Tagmer?... — Da, sciu. — Ei bine! D. Schuch a fostu aduso pănă la ușa mea, în gaura în care picase.... i se vede capul..... Oh! l’am cunoscută eu.... Este totu același...... Domnule sindica, alergă, trebue să vii numaidecât !... Bătrânul nu prea vrea să creadă și nu vrea să plece. Murmura: — Domnule Schuch!... Ulric Tagmer!.... ce voescu cu mine strigoii aceștia ? Și își aducea aminte de amănuntele întâmplării și de alte împrejurări cari nu se legau de felii. — Trebue să vena! zise el, în sfârșită. Să m’așteptați! Mă întorca curenda. Dete la o parte pe slușnică fiindcă nu’lo lăsa să plece, își lua pălăria de mătase, bastonul, cu măciulia de argintă și eși. Lumea se strânsese pâlcuri. Se striga unula pe altulă și își spunea întâmplarea. — Mergi înaintea mea! zise sindicula. — Vezi bine! că o să merge înaintea dtale, domnule! răspunse Taymer. Fața i se înveseli de unu zâmbeta. Fără să se uite la sindica și fără să răspundă întrebărilor, lumei Ulric plecă cu pastila lui mare, sigură și înceta ca altădată. Martorii acestei întâmplări se luară după dânşii şi cu anevoe se ţineau după aceşti doi bătrâni spătoşi dintre cari unu secula ilii cocoşase pe mnulți, pe când pe celălaltă îlu făcuse şi mai drept şi mai mândru încă. Sindicula deşi obosită nu răsuflă decâtă în locul unde’i arătă Tagmer cu unii gestii poruncitorii.