Gazeta Transilvaniei, ianuarie 1889 (Anul 52, nr. 1-24)
1889-01-01 / nr. 1
Pagina 2 închisore, 300 fl. amendă în bani şi cheltuieli de judecată. Dar nu numai gazetarii români au avuto parte în acesta anii de aceste turbate prigoniri, ci şi ceilalţi cărturari fruntaşi ai noştri cari au avuta curagiula a se întrepune pentru apărarea şi povăţuirea românescă a poporului nostru. Intre aceștia locuia cela dintâiu îla are d-la generala Traianu Doda din Caransebeșh, contra căruia încă prin luna lui Februarie s’a intentata procesa de pressă din causa unui apela, ce ca deputata dictaté l’a adresata alegetorilor săi din cercula de alegere ala Caransebeşului. Acesta procesa a fosta amânata de două ori din causa balei d-lui generală, or la 17 Septemvre juriula din Arada l’a condamnata în lipsă la 2 ani închisore, 1000 fl. amendă în bani şi cheltueli de judecată. Aducendu-se sentința în absență, procesula după lege trebue să se reasumeze. Afacerea este încă pendentă. Tote aceste procese de pressă s’au intentata contra bărbaţilora noştri sub cuvânta, că ara fi aţîţatfi pe Români contra Unguriloră, şi totfi sub asemenea cuventa a aprobata astăveră şi tabla reg. sentinţa pronunţată de tribunalula din Sătmara contra d-lui Dr. Vasiliu Lucaciu din Sisiesci. Fiindcă s’a făcuta nou recursă, procesula d-lui Dr. Lucaciu asemenea este încă în curgere. Cum vedemă, cărturarii români în anula 1888 au avuta bună parte de temniţele unguresci. Tota în anula 1888 d-la Teofila Grigorescu, fostula învăţătora în Bistriţa şi actualula învăţătora la şcola principală română din Lăpuşul şi ungurescu, a trebuita să facă una aresta de 18jile în Bistriţa pentru că la una maiala a folosita tricolorul ardelenescu. Tota în acesta ana fispanula Banffy a ceruta maghiarisarea numelora de localităţi din comitatul Solnoca-Doboca prin societatea istorică din Budapesta, şi în acesta comitata s’a închisa şi şcola română gr. or. din Olpreta; s’a aruncata pe spinarea locuitorilorfi dare pentru scopurile de maghiarisare între cari amintima şi teatrula unguresca din Deşia. Pe când gazetarii români au fost stârâţi prin închisori, pe atunci gazetele unguresc, în deplină libertate şi cu cea mai orbă cutezanţă agitau necontenita când în contra şcolelor din Blasiu, când în contra gimnasiului din Beiuşfi, când în contra academiciloru români din Şemniţa. Agitat’au foile unguresci şi calumniatu-ne-au în modula cela mai brusca şi pe preoţii români, din Câmpiă mai alesu, şi pe diarele românesci, mai cu seama din incidentala proceselora lora de pressă, şi pe generalula Doda şi pe alţi număroşi bărbaţi fruntaşi de ai noştri. Şi pentru toate aceste agitări nici măcar şi unuia dintre diarele unguresci n’a fosta trasă în judecată. FOILETONULUI „GAZ. TRANS.“ IN PLASĂ. Sclxiţâb d.IXL ju.d.et xlvL „la lovadiţa.“. Era pe înserate pe când mă întorceam şi de pe Bărăganu, obosita de mersura în trăsură, muncita de arşiţa soarelui şi sătula de neajunsurile prafului, ce se ridica din picioarele cailor. Şesula e nemărginita şi astfela puteam să mă uita în toate părţile căci nimicul nu se punea în cale, ceea ce să-mi împedece privirea. Cerula roşiatica se atingea de pământ, într’una cerca grozava de mare or sorele se ascunsese subt arizona şi şi mai trimitea o rămăşiţă de raze pentru a colora norii subţiri, ce se întindeau ca o pânză în partea apusului. Pe drumul acela mare, ce duce la Călăraşi, se vedea una alta nora, una nora negru de prafa printre care d’abiad’abia se zărea lungula şiră de căruţe încărcate cu grău şi din distanţă în distanţă stâlpii singuratici dela sîrmele telegrafului. Vizitiula mâna sdravăna căci mai era puţina pănă la marginea gârlei, ce se scurge printr’unii gata strimta din „Iezerula Călăraşilora“, pănă la sătulă unde petreceam eu de mai multă vreme. Gâştile sălbatice, ce ’şi umpluseră guşile pe Bărăgana, treceau cârduri-cârdurî pe deasupra nostră, şi gâgăindă vesele în şirula lor, nemărginita apucau drumula spre Baltă. Graurii se lăsau stoluri-stoluri printre ciredile de vite, or dropiile grăsulii în nătăvălosulfi lora sbota se ridicau de prin miriști. Vântula adia, er eu stama răzimata în trăsură şi ascultama zîzîitula greurușilora şi mai apoi audindfi întăglatele guri ale vrăbiilora sciama, că nu mai este departe pănă acasă. Ici colea licărea câte o lumină şi cum mă uitama cătră sata nu ’mi venea sc’la cunoscu, aşa de frumosa apărea era din depărtare. Vitele stau la o parte, care culcate, care în piciore, şi rumegau a lene mijinda din ochi. In unele ocoluri vedeama câte una ţărana ridicânda cu nevastă-sa snopii grei în stoguri, er airea zăreanta femei lângă cuptorulă de dinaintea casei, scotocinda prin jarula de fizică, ce ardea năprasnică de puteai crede că este o topitoare. Şi cum veneam a puţină la devale zăream cum se cade Silistra de dincolo de Dunăre cu minaretele ei luminate, or în gârla din apropierea satului scânteiau mii de reflexe dela focurile din sata. Eram obosita cum trebue și rîvneama să mă găsesca mai repede în odaia mea la arendașula din sata, unde petreceam.fi de vr’o câteva săptămâni. Satulfi era aproape. Casele, alba văruite, se zăreau, or stufulii de pe ele şi salcâmii de prin prejura dau satului una aspecta posomorita. Cumpenile dela puţuri scârţăiau întruna, căci omenii îşi adăpau vitele. Sumedenia nenumărată de câni, lucru caracteristica în satele de pe malula Dunării, se mişcau isteţi în toate părţile şi cu miile se dau la câte-una vitela răsleţa sau la câte-una notină mai jucătora, făcându’i să alerge nebunatici în drepta şi în stânga. Era destulă mişcare în sata. Numai biserica sta singură ca una călugării între mireni şi ’şi plângea parcă singurătatea în care se afla. Pe turnura ei se zărea ună cuibfi făcuta din gateje aduse din depărtare, er în vârfulă aceluia admiramfi barza mărâță ce sta într’ună piciorii și clănțănea din cioca ca și cum ar fi ținânda o cazaniă mormintelor pustii risipite în preajma bisericei. Iată-mă ajunsa la curte — căci aşa se chiamă locuința arendaşului — ,şi fără să aştepta pănă să se oprească trăsura, sară de lângă vizitiu şi pleca deadreptula la odaia mea. In curte era sgomota mare; toți umblau în toate părțile şi cu deosebire la bucătărie vedeama o învălmăşelă neobicinuită. In odăile de alăturea erau luminări aprinse, or în odaia mea era întunerecit. înainte de a sosi la pragă, mă oprii puţină, mă uitai împrejura, şi rămăsei cu ochii aţintiţi asupra spurcaţilor de ţînţari cari bâjbăiau şi jucau diardaşii pe la ferestri şi căutau să intre în odăi. Erau pânze străvechii la glamuri aşa că nu era chipa să străbată, şi ’mi părea bine că se necăjesc ei şi să nu potă intra în odăi aceste nesuferite lighione’ Desfătându-mă din ajunsa de cele ce erau pre prejuri, intrai în odaia mea şi după ce m’am plimbata puţina, aşa cu gura pe jumătate, începui să cânta o strofă dintr’una cântecii, ce’lă avejisemn nu de multă vreme dela fica arendaşului. Am cântată ce am cântată, dar dela o vreme, ca să ’mi îndrepteză puțina şalele, mă aruncai pe patura mea cu totă nădejdea. „La naiba!“ grăii eu și sării ca cum așa fi călcata pe ună şarpe. Mă uită cătră pată, observa că e cineva, dar nu puteamă deosebi bine. Ești afară buimăcita să chemfi o Servitoare să aprindă o luminare, și cum mă întelnesca în curte cu soția arendașului îi spună întâmplarea. „Cum păcatele!“ se mira ea, er eu dădui din umeri. „E subprefectura, s’a pus să se odihneasc, căci vine de departe şi are tocmai inspecţia.... e cam bolnavă“. Coeoana arendaşului chemă a servi- GAZETA TRANSILVANIEI. Nr. 1—1589. SOECOVA. Este îndeobşte cunoscuta simţul şi poetica atâta de desvoltata ala poporului nostru. Nu este nici o întâmplare mai însemnată din vieţă, pe care Românula să nu o îmbrace cu haina strălucitoare a poesiei. Dela nascere şi pănă la înmormântare vieţa Românului nelustruita, a Românului netăvălita încă în casanula cela mare ala cosmopolitismului, este însoţită de una şira întregă.De obiceiuri, care de care mai originale şi mai încântătore. Viaţa rece, prusaică, basată numai pe socoteli, întocmai ca mersula trenurilor, nu este pentru poporul nostru. Rata timpului nu se învârtesce monotona înaintea ochilor Românului, numai ca să se învârtescă, ci fiecare clipită îşi are însemnătatea sa, fiăcare îi aduce ceva nou, fiăcare este o rapsodie, una fragmenta din poemula vieţii, ce se desfăşură vesela sau tragică, după înprejurări. Se înţelege, că una momenta aşa de însemnata, cum este îngroparea unui ana vechiu şi începutul altuia nou, n’a putută fi trecuta cu vederea din partea omului nostru din poporă, ci dimpotrivă a fostă şi este împodobita cu o mulţime de datine interesante, a fosta şi este o adevărată serbare pentru poporula nostru. Nu este scopula rândurilor de faţă a arăta toate aceste datine atâta de fruntaşe, atâta de „cu noimă“, — ca să nu întrebuinţeza cuvântului „semnificative“. Lucrulă acesta l’au făcuta alţii cu alte ocasiuni, şi nici „Gazeta“ n’a întrelăsată a atinge în deosebite rânduri aceste lucruri atâta de preţiase, din care unele, după cum s’a dovedită, îşi au isvorală în timpurile clasice ale Grecilor şi şi ale Romanilor. Voma releva una singura momenta, o singură fruntaşă scenă, când adecă unii copilă drăgălaşă, cu mânile înroşite de asprimea gerului şi cu căciula tras pe urechi, întră în odaia nostră şi atingându-ne uşora cu străvechia „Sorcovă,“ ne ureza cu glasulă lui argintiu: Sorcova Vesela, Să trăiţi, Să ’nfloriţi Ca una măiră, Ca una păra, Ca ună fira De trandafira; Peste vară, Primăvară Toţi, toţi sănătoşi, Ca petrile de vârtoşi! Şi apoi face şăgalnica încheiere: Câte ţîgle suntă pe casă, Atâţia galbini pe masă; Câţi cărbuni suntă în cuptor. Atâţia ageri gonitori. Câte petri ’să în fântână Atâtea cară cu lână! Cine nu va rămâne impresionata de acestă fruntaşă scenă ? Cine nu va primi acestă clipită ca ună bună începută ală noului ană şi cine nu se va legăna în credinţa, că dorile micului îngeraşfi de bună semă se vor împlini? Numărula de faţă ală „Gazetei“ va întră în multe case românesci deodată cu copilaşul cu „Sorcova“. Şi ela trebue să ducă, şi elă duce cu totă inima urările cele mai căldurose la totă suflarea românescă. Pe cei tari la sufletă îi îndemnă să-şi păstreze tăria şi pe viitori, pe cei ce stau la îndoiéli îi sfătuesce să nu despereze, căci este Dumnezeu în ceră care ţine seama şi de păsurile Românului. Nu-i vorbă, cerulă, ce i le acopere, nu este tocmai aşa de limpede, cum ar trebui să fie, dar pentru aceea nu ne vomă teme, ci ne vomă aduce aminte, că am fi vădut şi nori şi mai negri şi am fi eşită învingători din vijelii şi mai turbate. „Românula nu piere“. Să fimă numai bărbaţi, omeni cu inima la loc şi şi acesta axioma se va adeveri şi de astă-dată. Copilaşul nostru, trămisă cu „Sorcova“ în cele patru colţuri ale lumei locuite de Români, doresce ori cărui fiu adevărata ală poporului nostru: Ană nou cu bărbaţiăl Ela nu va întârdia de bună semă a întră şi în locuinţele celorl’alte surori, în redacţiunile celorl’altefiare, ca să le dorésca la tóte unu anu nou fericitu! De, anula e mare şi cine scie ce se mai poate întâmpla în decursula lui! In ori şi ce casa le dorima şi lora şi nouă: tăria de sufletă. Nu-i vorbă. In Vaţa nu-i tocmai bine.... Mai rău e în ruşine! 8CIRILE IILEL Comitatul „Arpad.“ Una membru din comisiunea comitatensă a Pestei a făcuta propunerea şi a dat’o în scrisa vicespanului, ca „în amintirea esistenţei de o miiă de ani a naţiunei“ să se schimbe numele capitalei Budapesta şi ala comitatului Pesta-Pilis-Solt-Cumania mică în „Arpad.“ Propunerea s’a trimisa regulamentara la comitetulă permanenta. Adecă de ce nu s’ar da numiri altaice ? Carpaţii să se numescă Altai, Dunărea — Irtsă, Budapesta cu comitatula ei — Atelkuza etc. * * * De ale Kulturegyletului. Ungurii, cari vreau să facă Unguri din Români, se laudă, că în cele 1000 de discuri, aşedate de reuniunea femeilora unguresci din Clusiu în deosebite părţi, s’au adunata o jumătate miliona de creițari pentru Kulturegylet. La vara calului s’ora mai face Unguri din Români. * * * Universitatea din Clusiu. înscrierile pentru semestrul al doilea se face dela 11—22 Ianuarie n. Dela 23—25 numai decanula respectivei facultăți poate admite înscrierea, or în următorele 8 cjile numai rectorulu, decă întârdierea e temeinică motivată. După acesta termină nu se mai primesce nici o înscriere. Târgula de ernă in Sibiiu. Deși vremea a fostă urîtă, au fostă de vâncjare la târgă 1086 vite cornute, 180 cai, 175 porci. Cumpărători n’au fostă mai de locă, setre puţine, peste totă, tergulă a fostă de totă slabă. * De ale gloateloru. Ministrula ungurescă de interne a provocată jurisdicţiunile, ca pănă la 15 Ianuarie n. să’i trimetă listele aceloră funcţionari municipali glotaşi, cari suntă neapărată trebuincioşi în serviciul jurisdicţiunei. Ajutore regelei. Cu ocasiunea sărbătorilor Crăciunului nostru Regele şi Regina României au împărţita din casseta loră privată 25,00 franci în bani, lemne şi încălţăminte la săracii din mai multe oraşe ale României. * * * Regina României a fostă alesa preşedintă a bibliotecii internaţionale a femeilor scriitoare din Parisa. Acestă societate literară e înfiinţată de D-sora Ana de Wolska şi între membrele ei se află şi soţia mareşalului de Camrobert, princesa Dolgoruki şi princesa Urusov. * * * * * * BIDTJCA^CpiTJnsrE. Cine e de vină, că din atâţi băieţi trecuţi prin şcoli se alegă nisce omeni de nimic? Cum se poate, auejimit adeseori vorbindu-se, că o mulţime de elevi, pe lângă tote mfluinţele, ce le esercită şcoala (nilnica asupră-le prin cuventu, prin înfăţi