Gazeta Transilvaniei, martie 1889 (Anul 52, nr. 48-73)
1889-03-01 / nr. 48
Redactmusa, Aiministratiunea si Tipografia. BRAŞOVU, piaţa mare ftr 22. Scrisori notran:n o au se primesca. Manuscrino nu ae referam ii ! Birourile de omeniri. Braeovű, piaţa rr.are r. 22. Inserate mai primescü în Viena Rudolf Müsse, Hausenstein <k Vogler (Oto Maas), Heinrich Schalek, Alois Herndl, M,t)ules, A.Oppelik,J. Danneherg; în Budapesta : A. V Goldberger, Autón Mezei, EcksteinBernat; în Frankfurt: G. L, Daube; în Hamburg : A. Steiner. Preţul inserţiunilor: o seria garmondei pe o coloana 6 cr. şi 80 cr. timbru pentru o publicare. Publicări mai dese după tarifă şi învoiala. Reclame pe pagina Ill-a o seria 10 cr. v. a. seu 80 bani. XJDL „Gazeta“ iese în fiecare 4* ADonamente pentru Austro-Ungaria Pe unu anu 12 fl., pe şase luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. Pentru România şi străinătate Pe unu anu 40 franci, pe şase luni 20 franci, pe trei luni 10 franci. Se prenumeră la toate oficiele poştale din întru și din afară și la doi. colectori. Abonamentul pentru Braşov!: la administrațiune, piața mare Nr. 22, stagiul I I.: pe unu anu 10 fl., pe sese luni 5 fl., pe trei luni 2 fl.50 er. Cu dusula în casă. Pe unu anu 12 fl. pe sase luni 6 fl., pe trei luni 3 fl Unii esemplaru 5 cr. v. a. sau 15 bani. Atâta abonamentele câtu și inserțiunile suntu a se plăti înainte. Nr. 48. Brașovu, Moronii 1 (13) Martie 1889. Braşovd, 28 Februarie v. Luându notă despre articulii noștri, în cari niceamă că, deca se făcu Unguriloru concesiuni în privinţa limbei în armată, trebue se li se facă şi naţionalităţilor dn asemenea concesiuni, „Neues Pester Journal“ dice, că desbaterea legii militare în dieta unguresca le-au datu şi foilor române curagiula de a ridica din parte-le pretenţiunî în privinţa limbei în armată şi adauge, că „Gazeta“ mulţămesce lui Apponyi, pentru că a adusă înainte, în cursul desbaterei, una articulă de lege dela 1807, care vorbesce pentru egala îndreptăţire a limbiloru în instruirea armatei. Este caracteristică espresiunea fotei guvernamentale, că desbaterile provocate de oposiţie „ne-au dată curagiu“ a pleda şi pentru îndreptăţirea limbei românesc!, ca şi când acesta îndreptăţire ar fi fostă înmormântată pentru totdeauna şi ca şi când naţionalităţile ar fi renunţată la ea de dragulă d-lui Tisza şi a şoviniştilor, ungur! de totă soiulă. Observarea fetei din vorbă ne dovedesce din nou, că nie! Ungurii dela guvernă, nici oposiţiă maghiară nu mai vreau se scie că mai suntă şi alte naţionalităţi în acesta stată, care deşi adî jocă numai rolulă de privitor! ai spectaculului ce se petrece în dietă, nu ’şi uită de drepturile lor, şi nu suntă dispuse a sacrifica din ele nici câtă e negru sub unghiă. Dar precum amu arătată, nie! nu-i mirare, că nimeni din dietă nu se mai gândesce la dreptulă de limbă ală naţionalităţiloră, deorece acolo e vorba totă numai de „limba statului“. Şi vorbitorii unguri, căci numai aceştia cântă şi descântă adî în dietă, au şi eliminată cu totulă cuvintele „limbă maternă“ din discursurile lor. Decâ ar fi vorba de limba maternă, atunci de sine s’ar nasce întrebarea, că ce se va întâmpla cu Românii, Saşii, Slovacii, Sârbii. Dar aşa, aducându-se înainte totă numai limba statului, prin acestă abusă se eschide din capulă locului orîce dreptă de limbă ală naţionalităţiloră. Acesta e şi scopulă şoviniştiloră car! luptându-se pentru liberarea limbei maghiare din cătuşile ce i le impune organisaţia germană a armatei, nu se mulţămescă numai a câştiga ună dreptă mai multă limbei maghiare, ci vară totodată se ştrirgă orîce dreptă de limbă ală naţionalităţiloră. Astfelă ajungă foile oposiţionale, în ferbinţăla luptei loră pentru limba maghiară în armată, la nisce pretenţiunî, pe câtă de absurde pe atâtă şi de ridicule, cum este pretenţiunea ce o face „Egyetértés“ când dice: „In statulă acesta totulă trebue se fia maghiară, ce atârnă dela stată şi ’şi are rădăcina esistenţii în stată. Totulă trebue se fiă maghiară, ce’şî trage léfa din dările cetăţeniloră unguri. Maghiară trebue se fiă fiecare şcolă, fiecare institută publică, fiecare oficiu, orîce instituţiune, întru câtă e a statului. Şi deşi „naţiunea“ din punctă de vedere de oportunitate mai poate se ’nchidă ună ochiu, nu urmeza de aci, că ea a renunţată la dreptulă ei neîndoelnică“. Cu alte cuvinte toate în stată se fie magiare şi numai maghiare. Oposiţiă maghiară pretinde acum ca şi examenele de oficeră în armata comună se se facă în limba maghiară şi acesta nu numai pentru Unguri, ci pentru toate popoarele. Manevară pretinde ca şi comanda şi administraţia armatei se fiă maghiare şi aşa mai departe. Pănă acuma limba maternă a naţionalităţilor se bucura de o egală tractare în sînulă armatei comune ca limbă de regimentă pe lângă limba de serviciu germană. Şoviniştii voră acum ca şi acesta se înceteze şi se se vorbescă în armată numai unguresce, ca şi când scopulă ei ar fi de a maghiarisa şi nu de a apera monarchia. Dar şoviniştii îşi facă şi de astădată socoteala fără birtaşă. Ei se înşălă amară deca credă că cestiunea dreptului de limbă ală naţionalităţilor nemaghiare s’a resolvată deja prin legile, care au introdusă limba maghiară în scelele poporale şi medii ca studiu obligatoră și că de aci încolo n’ar mai fi necesitate de altă limbă decâtă de cea maghiară în lungulă şi latură Ardelului şi ală Terii unguresc!. Reu se amăgescă deca credă, că prin pracsa observată pănă acuma de cătră guvernă şi de cătră organele lui faţă cu legea de naţionalitate dela 1868 s’au îngropată pentru totdeuna drepturile naţionalităţilor nemaghiare, încă nu a succesu pănă acuma nici unei puteri omenesc! de a schimba mersulă naturală ală desvoltării unui stată şi acésta nu va succede nici şoviniştiloră unguri fiă guvernamentali, proposiţionalî. Ei voră trebui se se convingă, că naţionalităţile nemaghiare n’au renunţată şi nu voră renunţa niciodată la drepturile loră neprescriptibile între car! celă mai de frunte este dreptulă loră de limbă şi că voră avea și curagială de a stărui din toate puterile pentru validitatea loră. O serisóre a lui Zankov. Drăgan Zankov a adresata amicilor săi politici din Sofia o scrisoare, în care le raporteaza despre decursul audienței sale la Imperatura Rusiei. Cuprinsul interesantei scrisori este, după „Corr. de l’Est“,urmatorul: „Cătră amicii şi soţii mei de partid! Vi-e cunoscută, că în 28 Ianuarie st. v. înainte de a părăsi Petersburgul, ca să mă ducă la Bucuresci, am avuta ocasiune se mă înfăţişez şi M. Sale împăratului Rusiei, care m’a primita în acelaşi cabineta, în care M. Sa, atunci succesora la tronă, mă primise cu d. Balabanov în 1876 înainte de răsboiu şi după măcelărirea din Batak. M. Sa mi-a pregătita o primire forte graţiosă şi mi-a spuso, că se bucură forte multă d’a mă vedea pentru a doua oră şi că îşi aduce încă bine aminte de întâia mea missiune în Petersburga. M. Sa îşi aduse aminte și de întrebările ce mi le făcuse întâiaşi dată înainte de liberarea Bulgariei. Incuragiatii prin acesta binevoitoare primire, luai cuventula și vorbii următorele cătră împăratula: „Sire, când am avuta onoarea d’a fi primita de voi pentru înteiași dată, aţi avută bunătatea a’mi pune două întrebări : întâiu, déca după retragerea trupelora turcesci ar fi în Bulgaria provisiune în cantitatea necesară pentru armata rusă, și ală doilea , déca s’ar afla destui voluntari bulgari, ca să formeze una cârpă, ce ar putea servi ca simbrie pentru o viitoare armată bulgară. Am răspunsa, Sire, afirmativa la aceste două întrebări şi nu m’am înşelata atunci. Şi în împrejurările de adî sunt sigura că nu mă’nşelfi, deca asigura pe Maiestatea Vostră, că Ţarula şi poporula rusă trâesefi în inima fiăcărui Bulgara. Deca s’au găsită Bulgari, cari au servita inimicilora Rusiei ca instrumente, acesta e unii fapta curata accidentala si nu poate dura multa timpu. Sunt convinsa că fii rătăciţi ai patriei vora vede încurândfi, că au fosta seduşi, şi atunci vora veni la simţăminte mai bune şi se vora înrândui în majoritatea naţiunei.“ „Deorece împăratula a binevoita a’mi replica. Că şi ela e convinsă, cumcă poporul, bulgara e alipită Rusiei şi că Bulgarii ajunşi pe căi rătăcite se voră căi într’o zi de greşela lora, am rugata pe M. Sa cu supunere, să binevoiască a’mi permite, ca să fiu faţă cu elfi interpretulfi adevăratelorfi simţeminte ale poporului bulgarfi, care nutresce firma credinţă, că domnitorulu tuturorfi Ruşilorfi va da înaltulfi seu scutit în tot timpulu principatului Bulgariei,pe care l’a creată înălţatulfi său tată, Ţarulfi-liberatorfi, şi a cărui operă elfi nu o va lăsa să pară. La aceste cuvinte M. Sa împăratul a binevoia’mi răspunde cum urmeza: „Totu ce a creata înălţatulfi meu tată îmi zace totdeuna la inimă şi sufletulfi meu a fosta forte durerosfi atinsfi, când am primită cunoscinţă despre pericululă ce ameninţa la d-vestre biserica ortodocsă şi despre prigonirile puse în lucrare de prinţului în contra clerului ortodoxa. A lua sub protecţie biserica ortodoxă şi pe clerula ei, va fi totdeuna o grije principală a guvernului meu. Spera, că înşişi Bulgarii vom isgoni dela ei pe principele nelegale, cu toate opintirile ce face elfi, ca să se stabilească definitiva în ţară.“ „După aceste vorbe am rugată cu supunere pe M. Sa să-mi permită a da espresiune dorinţei, ca luarea în posesiune a tronului bulgarii de cătră prinţul ei de Gobourg să nu strice niciodată vatrei Rusiei şi prosperărei Bulgariei. Atingânda cestiunea viitorului principe ală Bulgariei, mi-am esprimat şi cugetulfi, că ar fi de dorită, ca să se pună mai mulţi candidaţi, între cari să potă alege marea adunare naţională.“ Acestea suntă vorbele ce le-a schimbată Ţarulă cu Zankov, care crede, că a fostă interpretulă simţămintelorfi întregului poporfi bulgarfi. Regele Milanoi. Dintre domnitorii actuali, de siguru, că regele Milanfi a fostă cela mai norocosfi, celă care mai multă a simţită greutăţile coronei, n’a fosta fericită nici ea soţă, nu a câştigată gloriă nici în răsboiă şi a avută multă de luptată şi în ţară pentru a stabili pacea. A fosta nenorocita ca copila chiar, şi se vede că sortea l’a persecutata mereu. A crescută în sărăciă şi suferinţe. Tatăla lui n’a putută să la îngrijescu, de oarece murise de vreme, încă când fiula seu era miefi. Mamă-sa s’a datfi mereu vieții ușore. O crisă isbucni apoi în Balcani, domnitorulu Serbiei cădu sub lovituri de pumnalfi, or Milana a fostu asedatfi pe tronu. Milana este nepotul ciobanului de odinioara Milosai Obrenovici. Ela s’a născuta la Iasy la 1856..... Lumina chilei a vedut’o deci ca odraslă a unora exilați de pe pamentulu patriei. Tatalu său era agricultora, mamă-sa din neamula Catargiestiloru, Maria Catargi. La versta de 6 ani, mnurindu’i tatalu său, a fosta data pe mâna unei bătrâne și inculte servitoare. Prietenii săi de copilăria erau fiii de ţărani şi cel mai nedespărţita tovarăşa şi supusa ala său unu baiata de ţigafffi. Maică-sa îndată după moartea soţului ei deveni damă de onoare a principelui româna Alexandru I. Cuza. Rolul ce a jucata ea la curtea acestui fosta domnitorfi se scie de toți. Când Cuza fu detronata, d’odată cu densula fu isgonită din țară și Maria Catargi. Mama numai la Parisfi, după câțiva ani, își revătju pe fiula ei Milanfi. Aici tânărul Milano câștiga favorula lui Mihailo Obrenovici, care ne avendu fii, flai primi de fiu de sufletfi și moștenitora al său. Ila dete deci în casa profesorului Francisca Huet și din casa acestui filosofi urma cursurile la liceula Ludovica cela mare. Era de 14 ani, când după asasinatulfi întâmplata asupra persoanei principelui Mihail, în grădina dela Topolder, 2 Iulie 1868, — fu proclamata de domniiala Serbiei, şi-şî şi făcu intrarea sa triumfală în Belgrad şi, însoţită de profesorala său Huet. Se înţelege, că în ale diplomaţiei nu multa se pricepea atunci. Cu toate acestea câştigă simpatia şi încrederea tuturorfi celorfi cari îlfi încunjurau şi Ilii admirau de frumosa ce era: înaltă, spatosit, cu faţă rotundă şi albă, ochi plăcuţi. Pănă ce să ajungă a fi major fi, regenţii săi i-au fost şi d-nii Blaznavac şi Ristici. Cela dintâiu, generala, l’a crescută milităresce. Ilii puneau să înveţe forte multa. Şi avea nevoiă de învăţătură ; când intra în Belgrad şi nu scia apróape nici unii cuvânta sârbesce. Literatura sârbă a învăţat’o cu renumitul Pozza Orsatto. Regenţii săi la 22 Augusta 1872 îi jurară credinţă şi’şi depuseră mandatul lor. Milanfi fu atunci purtata prin totă ţara şi întâmpinată pretutindeni cu triumfa. La 1874 făcu o călătorie la Constantinopolii, unde Abdul Aziz ila primi căldurosii și cu pompa cuvenită unui astfel de înaltă vasala. La vârsta de 21 ani se însura cu Natalia Kecko, fiica generalului rusă Kecîko, înrudita cu familia Ghica. Fericirea lui familiară a fosta însă în curând conturbată de evenimente, carielii amenințau cu perderea tronului său; răsboiula din 1876 deschisa contra Sultanului a fosta o nenorocire pentru densulți, armatele sale au fostu sdrobite rendu pe rendu. La Zaita i-a învinsă Osmana Pașa, la Iavora Mehemed-Ali și la Morava fură învinși de Abdul-Kerim.