Gazeta Transilvaniei, martie 1889 (Anul 52, nr. 48-73)

1889-03-01 / nr. 48

Redactmusa, Aiministratiunea si Tipografia. BRAŞOVU, piaţa mare ftr 22. Scrisori notran:n­ o au se pri­mesca. Manuscrin­o nu ae re­feram ii ! Birourile de omeniri. Braeovű, piaţa rr.are r. 22. Inserate mai primescü în Viena Rudolf Müsse, Hausenstein <k Vogler (Oto Maas), Heinrich Schalek, Alois Herndl, M,t)ules, A.Oppelik,J. Dan­­neherg; în Budapesta : A. V Gold­berger, Autón Mezei, EcksteinBernat; în Frankfurt: G. L, Daube; în Ham­burg : A. Steiner. Preţul inserţiunilor­: o seria garmondei pe o coloana 6 cr. şi 80 cr. timbru pentru o pu­blicare. Publicări mai dese după tarifă şi învoiala. Reclame pe pagina Ill-a o seria 10 cr. v. a. seu 80 bani. XJDL „Gazeta“ iese în fie­care 4* ADonamente pentru Austr­o-Ungaria Pe unu anu 12 fl., pe şase luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. Pentru România şi străinătate Pe unu anu 40 franci, pe şase luni 20 franci, pe trei luni 10 franci. Se prenumeră la toate ofi­­ciele poştale din întru și din afară și la doi. colectori. Abonamentul­ pentru Braşov!: la administrațiune, piața mare Nr. 22, stagiul I I.: pe unu anu 10 fl., pe sese luni 5 fl., pe trei luni 2 fl.­­50 er. Cu dusula în casă. Pe unu anu 12 fl. pe­ sase luni 6 fl., pe trei l­uni 3 fl Unii esemplaru 5 cr. v. a. sau 15 bani. Atâta abonamentele câtu și inserțiunile suntu a se plăti înainte. Nr. 48. Brașovu, Moronii 1 (13) Martie 1889. Braşovd, 28 Februarie v. Luându notă despre articulii noștri, în cari niceamă că, deca se făcu Unguriloru concesiuni în privinţa limbei în armată, trebue se li­ se facă şi naţionalităţilor dn asemenea concesiuni, „Neues Pes­ter Journal“ dice, că desbaterea legii militare în dieta unguresca le-au datu şi foilor­ române cu­­ragiula de a ridica din parte-le pretenţiunî în privinţa limbei în armată şi adauge, că „Gazeta“ mulţămesce lui Apponyi, pentru că a adusă înainte, în cursul­ desbaterei, una articulă de lege dela 1807, care vorbesce pentru egala îndreptăţire a limbiloru în instruirea armatei. Este caracteristică espresiunea fotei guvernamentale, că desbate­­rile provocate de oposiţie „ne-au dată curagiu“ a pleda şi pentru îndreptăţirea limbei românesc!, ca şi când acesta îndreptăţire ar fi fostă înmormântată pentru tot­­deauna şi ca şi când naţionalităţile ar­ fi renunţată la ea de dragulă d-lui Tisza şi a şoviniştilor, un­gur! de totă soiulă. Observarea fetei din vorbă ne dovedesce din nou, că nie! Ungurii dela guvernă, nici oposiţiă ma­ghiară nu mai vreau se scie că mai suntă şi alte naţionalităţi în acesta stată, care deşi adî jocă numai ro­­lulă de privitor! ai spectaculului ce se petrece în dietă, nu ’şi uită de drepturile lor, şi nu suntă dis­puse a sacrifica din ele nici câtă e negru sub unghiă. Dar precum amu arătată, nie! nu-i mirare, că nimeni din dietă nu se mai gândesce la dreptulă de limbă ală naţionalităţiloră, de­­orece acolo e vorba totă numai de „limba statului“. Şi vorbitorii unguri, căci numai aceştia cântă şi descântă adî în dietă, au şi eli­minată cu totulă cuvintele „limbă maternă“ din discursurile lor­. Decâ ar fi vorba de limba maternă, atunci de sine s’ar nasce întreba­rea, că ce se va întâmpla cu Ro­mânii, Saşii, Slovacii, Sârbii. Dar aşa, aducându-se înainte totă nu­mai limba statului, prin acestă abusă se eschide din capulă lo­cului orî­ce dreptă de limbă ală naţionalităţiloră. Acesta e şi scopulă şoviniştiloră car! luptându-se pentru liberarea limbei maghiare din cătuşile ce i­ le impune organisaţia germană a armatei, nu se mulţămescă nu­mai a câştiga ună dreptă mai multă limbei maghiare, ci vară totodată se ştrirgă orî­ce dreptă de limbă ală naţionalităţiloră. Astfelă ajungă foile oposiţio­­nale, în ferbinţăla luptei loră pen­tru limba maghiară în armată, la nisce pretenţiunî, pe câtă de ab­surde pe atâtă şi de ridicule, cum este pretenţiunea ce o face „Egye­tértés“ când dice: „In statulă a­­cesta totulă trebue se fia maghiară, ce atârnă dela stată şi ’şi are ră­dăcina esistenţii în stată. Totulă trebue se fiă maghiară, ce’şî trage léfa din dările cetăţeniloră unguri. Maghiară trebue se fiă fie­care şcolă, fie­care institută publică, fie­care oficiu, orî­ce instituţiune, întru câtă e a statului. Şi deşi „naţiunea“ din punctă de vedere de oportunitate mai poate se ’nchidă ună ochiu, nu urmeza de aci, că ea a renunţată la dreptulă ei ne­­îndoelnică“. Cu alte cuvinte toate în stată se fie magiare şi numai maghiare. Oposiţiă maghiară pretinde acum ca şi examenele de oficeră în ar­mata comună se se facă în limba maghiară şi acesta nu numai pen­tru Unguri, ci pentru toate popoa­­rele. Mane­vară pretinde ca şi comanda şi administraţia armatei se fiă maghiare şi aşa mai de­parte. Pănă acuma limba maternă a naţionalităţilor­ se bucura de­ o egală tractare în sînulă armatei comune ca limbă de regimentă pe lângă limba de serviciu ger­mană. Şoviniştii voră acum ca şi acesta se înceteze şi se se vor­­bescă în armată numai unguresce, ca şi când scopulă ei ar fi de a maghiarisa şi nu de a apera mo­narchia. Dar şoviniştii îşi facă şi de astădată socoteala fără birtaşă. Ei se înşălă amară deca credă că cestiunea dreptului de limbă ală naţionalităţilor­ nemaghiare s’a resolvată deja prin legile, care au introdusă limba maghiară în sce­­lele poporale şi medii ca studiu obligatoră și că de aci încolo n’ar mai fi necesitate de altă limbă decâtă de cea maghiară în lun­­gulă şi latură Ardelului şi ală Terii unguresc!. Reu se amă­­gescă deca credă, că prin pracsa observată pănă acuma de cătră guvernă şi de cătră organele lui faţă cu legea de naţionalitate dela 1868 s’au îngropată pentru tot­­deuna drepturile naţionalităţilor­ nemaghiare, încă nu a succesu pănă acuma nici unei puteri omenesc! de a schimba mersulă naturală ală des­­voltării unui stată şi acésta nu va succede nici şoviniştiloră unguri fiă guvernamentali, pr­­oposiţionalî. Ei voră trebui se se convingă, că naţionalităţile nemaghiare n’au re­nunţată şi nu voră renunţa nici­odată la drepturile loră neprescrip­tibile între car! celă mai de frunte este dreptulă loră de limbă şi că voră avea și curagială de a stărui din toate puterile pentru validita­tea loră. O serisóre a lui Zankov. Drăgan Zankov a adresata amici­­lor­ săi politici din Sofia o scrisoare, în care le raporteaza despre decursul­ au­dienței sale la Imperatura Rusiei. Cu­­prinsul­ interesantei scrisori este, după „Corr. de l’Est“,urmatorul­: „Cătră amicii şi soţii mei de partid! Vi-e cunoscută, că în 28 Ianuarie st. v. înainte de a părăsi Petersburgul, ca să mă ducă la Bucuresci, am avuta ocasiune se mă înfăţişez şi M. Sale împăratului Ru­siei, care m’a primita în acelaş­i cabi­neta, în care M. Sa, atunci succesora la tronă, mă primise cu d. Balabanov în 1876 înainte de răsboiu şi după măcelă­rirea din Batak. M. Sa mi-a pregătita o primire forte graţiosă şi mi-a spuso, că se bucură forte multă d’a mă vedea pentru a doua oră şi că îşi aduce încă bine aminte de întâia mea missiune în Petersburga. M. Sa îşi aduse aminte și de întrebările ce mi­ le făcuse întâiaşi dată înainte de liberarea Bulgariei. In­­curagiatii prin acesta binevoitoare primire, luai cuventula și vorbii următorele cătră împăratula: „Sire, când am avuta onoarea d’a fi primita de voi pentru înteiași dată, aţi avută bunătatea a’mi pune două între­bări : întâiu, déca după retragerea trupe­­lora turcesci ar fi în Bulgaria provisiune în cantitatea necesară pentru armata rusă, și ală doilea , déca s’ar afla destui vo­luntari bulgari, ca să formeze una cârpă, ce ar putea servi ca simbrie pentru o viitoare armată bulgară. Am răspunsa, Sire, afirmativa la aceste două întrebări şi nu m’am înşelata atunci. Şi în îm­prejurările de adî sunt sigura că nu mă’nşelfi, deca asigura pe Maiestatea Vostră, că Ţarula şi poporula rusă trâ­­esefi în inima fiă­cărui Bulgara. Deca s’au găsită Bulgari, cari au servita ini­­micilora Rusiei ca instrumente, acesta e unii fapta curata accidentala si nu poate dura multa timpu. Sunt convinsa că fii rătăciţi ai patriei vora vede încurândfi, că au fosta seduşi, şi atunci vora veni la simţăminte mai bune şi se vora în­­rândui în majoritatea naţiunei.“ „Deorece împăratula a binevoita a’mi replica. Că şi ela e convinsă, cumcă po­­porul, bulgara e alipită Rusiei şi că Bulgarii ajunşi pe căi rătăcite se voră căi într’o zi de greşela lora, am rugata pe M. Sa cu supunere, să binevoiască a’mi permite, ca să fiu faţă cu elfi in­­terpretulfi adevăratelorfi simţeminte ale poporului bulgarfi, care nutresce firma credinţă, că domnitorulu tuturorfi Ruşilorfi va da înaltulfi seu scutit în tot­ timpulu principatului Bulgariei,pe care l’a creată înălţatulfi său tată, Ţarulfi-liberatorfi, şi a cărui operă elfi nu o va lăsa să pară. La aceste cuvinte M. Sa împăratul a bi­nevoi­a’mi răspunde cum urmeza: „Totu ce a creata înălţatulfi meu tată îmi zace totdeuna la inimă şi sufletulfi meu a fosta forte durerosfi atinsfi, când am primită cunoscinţă despre pericululă ce ameninţa la d-vestre biserica ortodocsă şi despre prigonirile puse în lucrare de prinţul­ui în contra clerului ortodoxa. A lua sub protecţie biserica ortodoxă şi pe clerula ei, va fi totdeuna o grije princi­pală a guvernului meu. Spera, că înşişi Bulgarii vom­ isgoni dela ei pe principele nelegale, cu toate opintirile ce face elfi, ca să se stabilească definitiva în ţară.“ „După aceste vorbe am rugată cu supunere pe M. Sa să-mi permită a da espresiune dorinţei, ca luarea în pose­siune a tronului bulgarii de cătră prin­­ţul ei de Gobourg să nu strice niciodată vatrei Rusiei şi prosperărei Bulgariei. Atingânda cestiunea viitorului principe ală Bulgariei, mi-am esprimat şi cugetulfi, că ar fi de dorită, ca să se pună mai mulţi candidaţi, între cari să potă alege marea adunare naţională.“ Acestea suntă vorbele ce le-a schim­bată Ţarulă cu Zankov, care crede, că a fostă interpretulă simţămintelorfi în­tregului poporfi bulgarfi. Regele Milanoi. Dintre domnitorii actuali, de siguru, că regele Milanfi a fostă cela mai noro­­cosfi, celă care mai multă a simţită gre­utăţile coronei, n’a fosta fericită nici ea soţă, nu a câştigată gloriă nici în răs­­boiă şi a avută multă de luptată şi în ţară pentru a stabili pacea. A fosta nenorocita ca copila chiar, şi se vede că sortea l’a persecutata me­reu. A crescută în sărăciă şi suferinţe. Tatăla lui n’a putută să­ la îngrijescu, de oare­ce murise de vreme, încă când fiula seu era miefi. Mamă-sa s’a datfi mereu vieții ușore. O crisă isbucni apoi în Balcani, domnitorulu Serbiei cădu sub lovituri de pumnalfi, or Milana a fostu asedatfi pe tronu. Milana este nepotul­ ciobanului de odinioara Milosai Obrenovici. Ela s’a năs­cuta la Iasy la 1856..... Lumina chilei a vedut’o deci ca odraslă a unora exilați de pe pamentulu patriei. Tatalu său era agricultora, mamă-sa din neamula Ca­­targiestiloru, Maria Catargi. La versta de 6 ani, mnurindu’i tatalu său, a fosta data pe mâna unei bătrâne și inculte servitoare. Prietenii săi de copilăria erau fiii de ţărani şi cel mai nedes­părţita tovarăşa şi supusa ala său unu baiata de ţigafffi. Maică-sa îndată după moartea soţului ei deveni damă de onoare a principelui româna Alexandru I. Cuza. Rolul­ ce a jucata ea la curtea acestui fosta domni­torfi se scie de toți. Când Cuza fu detronata, d’odată cu densula fu isgonită din țară și Maria Catargi. Mama numai la Parisfi, după câți­va ani, își revătju pe fiula ei Milanfi. Aici tâ­­nărul­ Milano câștiga favorula lui Mi­­hailo Obrenovici, care ne avendu fii, flai primi de fiu de sufletfi și moștenitora al său. Ila dete deci în casa profesorului Francisca Huet și din casa acestui filo­­sofi urma cursurile la liceula Ludovica cela mare. Era de 14 ani, când după asasin­a­­tulfi întâmplata asupra persoanei princi­pelui Mihail, în grădina dela Topolder, 2 Iulie 1868, — fu proclamata de domnii­ala Serbiei, şi-şî şi făcu intrarea sa tri­umfală în Belgrad şi, însoţită de profeso­rala său Huet. Se înţelege, că în ale diplomaţiei nu multa se pricepea atunci. Cu toate acestea câştigă simpatia şi în­crederea tuturorfi celorfi cari îlfi încun­­jurau şi Ilii admirau de frumosa ce era: înaltă, spatosit, cu faţă rotundă şi albă, ochi plăcuţi. Pănă ce să ajungă a fi major fi, re­genţii săi i-au fost şi d-nii Blaznavac şi Ristici. Cela dintâiu, generala, l’a cres­cută milităresce. Ilii puneau să înveţe forte multa. Şi avea nevoiă de învăţă­tură ; când intra în Belgrad şi nu scia a­­próape nici unii cuvânta sârbesce. Lite­ratura sârbă a învăţat’o cu renumitul­ Pozza Orsatto. Regenţii săi la 22 Au­gusta 1872 îi jurară credinţă şi’şi depu­­seră mandatul­ lor­. Milanfi fu atunci purtata prin totă ţara şi întâmpinată pre­tutindeni cu triumfa. La 1874 făcu o că­­lătorie la Constantinopolii, unde Abdul Aziz ila primi căldurosii și cu pompa cuvenită unui astfel­ de înaltă vasala. La vârsta de 21 ani se însura cu Natalia Keck­o, fiica generalului rusă Kecîko, înrudita cu familia Ghica. Feri­cirea lui familiară a fosta însă în curând conturbată de evenimente, cari­elii ame­nințau cu perderea tronului său; răsbo­­iula din 1876 deschisa contra Sultanului a fosta o nenorocire pentru densulți, ar­matele sale au fostu sdrobite rendu pe rendu. La Zaita i-a învinsă Osmana Pașa, la Iavora Mehemed-Ali și la Mo­rava fură învinși de Abdul-Kerim.

Next