Gazeta Transilvaniei, mai 1889 (Anul 52, nr. 98-121)
1889-05-02 / nr. 98
Redactiunea, Administratiunea si Tipografia: BRAŞOVU, piaţa mare Nr 22. Scrisori nefrancate nu se primesca. Manuscripe nu se retrimitu ! Birourile de aiurau: Braşovu, piaţa mare Nr. 22. Inserate maiprimescü în Viena Rudolf Mosse, Haasenstein & Vogler (Oto Maas), Heinrich Schalek, Alois Herndl, MfDukes, A.Oppelik,J. Danneberg; în Budapesta:A. V Goldberger, AutonMeeei, Eckstein Bemal; în Frankfurt: G. L, Daube; ln Hamburg: A. Steiner. Preţul inserţiunilor: o seria garmonda pe o coloana 6 er. şi 30 er. timbru pentru o publicare. Publicări mai dese după tarifă şi învoială. Reclame pe pagina lu a o ■eriă 10 cr. v. a. sau 30 bani. „Gazeta“ iese In fiecare efi Abonamente pentru Anstr-Ungari Pe unu anu 12 fl., pe şase lun 6 fl., pe trei luni 3 fl. Pentru România şi străinătate Pe unu anü 40 franci, pe şase luni 20 franci, pe trei luni 10 franci. Se prenumeră la toate oficiele poştale din întru şi din afară şi la doi. colectori. Abonamentul pentru Braşov: la administraţiune, piaţa mare Nr. 22, Stagiul I I.: pe unu anü 10 fl., pe şase luni 5 fl . pe trei luni 2 fl. 50 cr. Cu du 8ul I în casă. Pe unu anu 12 fl. pe şase luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. Unii esemplaru 5 cr. v. a. sau 15 bani. Atâta abonamentele cât și inserțiunile suntu a se plăti înainte. Nr. 98. Braşovu, Luni, Marți 2 (14) Maiu 1889. H III. Braşovu, 1 Maiu v. Foile unguresc! s’au ocupatu în zilele trecute cu tinerimea ungureasca de pe la universități. Se nu crea cineva, că s’a ocupat o dată cu deosebitele „calităţi spirituale“ ce le-ar avea, „cu viaţa morală“ ce ar duce-o, cu„simţulă de libertate“ cear nutri, cu „activitatea literară“ ce ar desfăşura-o, cu „viaţa socială“ vrednică de laudă în care ar trăi etc. Nu, nimica din toate acestea nu releveaza pressa ungureasca, ci numai scăderi, defecte, corupţiune, trândăvie şi alte „însuşiri“ de felulă acesta. „Neues Pester Journal“ Nr. 115, de pildă, spune că în Budapesta viaţa caracteristică de odinioră a studenţiloru a dispărutu, luându-i loculă o adevărată caricatură de studentism. Fiecare ţară, vicemuia ungurescă, are studenţii ce-i merită, cari lasă se apară caracterul ei în formă tipică, ideală. Aşa e viaţa studenţilor în Germania, Francia şi Anglia, e o lume ideală şi abstractă, o viaţă de libertate a spiritului, de nobilă sociabilitate, de cea mai mare plăcere omenescă. „Noi suntemă tândale pe lângă ei — continuă fata unguresca — cari facemă venătore după bani şi după bunuri, pe când Germanii trâescă în imperială libertăţii spirituale şi stau departe de orîce parte trivială a vieţii. Vieţa loră e liberă de muerismu şi de jocul de cărţi, e curată plăcere a tinereţii, adeseori unii cultu însufleţitu alti sciinţei şi alti puterii spiritului. Negreşită, că acolo şi profesorii suntu astfel, ca să nutrescă aceste flăcări! Şi acum să se uite cineva la studenţii noştri! Ei nu se educă nici pentru a deveni învăţaţi, nici nu gustă bunur vieţii, nici nu se formeză pentru lume. Ei nu cunosc binecuvântarea libertăţii, nu gustă fericirea nobilei asociări. Marele lor reuniuni sunt numai forme... Sărăcia imprimă timbrul său Universităţei noastre. Sărăcia şi risipa lenescu lipitu una lângă alta, tocmai ca şi în ţară... Cuşma stă rău în cafenelele, unde studenţii jocă cărţi....“ Numita Joia încheiă dândă sfată guvernului, ca mai bine se fia mai scrupuloşa la alegerea profesorilor, se dea mai multe stipendii, decâtă se dea mereu ordonanţe, care n’ajută nimica. Kossuthistul „Ellenzék“ Nr. 98, de altă parte, după ce arată cum în Germania se face totul pentru crescerea fisică şi spirituală a tinerimei, zice că studenţii germani iau parte la toate petrecerile, se jocă cu mincia (pila), împuşcă la ţîntă, întocmesc lupte de întrecere, visiteaza și birturile, dar isbucnirile tinereței nu le ’nveninază simțulă loră morală şi nu le ruineaza sănătatea corpului. „Ce se face însă la noi ? întrebă foia Kossuthistă. „In adeveri, aproape ruşinați aducem, poate că deja pentru a cincîglecea oră, acăstă bubă pe tapetă, de care se scârbesce simţămentulă moralit ala fiecăruia. Dar trebue se sgândărimă putrediciunea, în speranţă, că totu se va face ceva pentru tinerime, a cărei putere spirituală şi sănătate corporală devasteză Clusială, oraşulă universitară, cu iaţăla unei epidemii. Fiecare scie, că e vorba de birturi, de cârciume şi de prostituţiunea ce se lăţesce în măsură înspăimântătore. Fiecare cunosce libertatea, de care se bucură în acesta oraşă chelnăriţele din birturi şi din bordeiele ascunse şi care aduce pagube necalculabile, esploatând-o chelneriţele în cela mai neruşinosă modă. Centrală oraşului e plină cu aceste persoane. La ele se ducă banii tinerimei, de la ele se lăţesce în măsură mare demoralizarea şi viţiulul. Resultatele suntngrozitoare. Derepenarea corporală bate la ochi. Spitalele şi prada medicilor privaţi dau cea mai înfiorătore dovadă despre diferitele bele infectătore. Acum doi ani, când s’a propusă comunităţii să isgonescă din Cluşiu chelnăriţele, a trecută peste propunere la ordinea zilei. De atunci corupţiunea înfloresce neturburată, corpul degenereză, sănătatea se ruineza şi epidemia se lăţesce. Ea nimicesce tinerimea şi în curenda va fi infectată şi generaţiunea viitoare...“ In septemâna trecută chiar, foile din Cluşiu ne aduseră spirea despre sinucideri severşite de tineri din pricina chelnăriţelor, aşa că în cele din urmă a trebuită să se aducă în discuţiune în representanţa comunală acestă stare de corupţiune, ce domnesce în Cluşiu. Şi pe când bântue acesta înfioratoru reu, corupţiunea şi viţiulă, în rândurile tinerimei unguresc!, pe atunci nici în dieta ungurescă, nici în simla kultureggleturilor, mai alesă, care pretindă a răspândi cultura, nu se lucreză altceva, decâtă totă numai şovinismă se face, totă numai maghiarisarea e pe buzele şoviniştiloră unguri ! Când le va veni odată acestoră omeni mintea la capă, ca se ’nţelâgă, că e ridiculă a’şi mai frământa capulă cu esecutarea unoră idei smintite, ca maghiarisarea, în timpă ce în sînulă loră propriu au de vindecată nenumărate rele, bube înspăimântătăre ? FOILETONULUI „GAZ. TRANS“ Curierulu Exposiţiei din Parisu. [Corespondenţa nostră particulară.] Parisu, 7 Maiu 1889. IV Serbările centenarului şi ale inaugurării Exposiţiunei trecură, dar suvenirulă loră va fi neperitoră. Câtă timpă se va perpetua între omenicultură Libertăţii şi ală Muncii, zilele de 5 şi 6 Maiu vor rămâne în veci memorabile. Solemnitatea cu care au fost celebrate aceste două zile mari, de naţiunea francesă şi de amicii ei din totă lumea, va fi titlulă loră de gloriă în faţa posterităţii celei mai îndepărtate. A mai insista, adi, asupra detaliilor tuturoră festivităţilor, ce le-a traversat Parisul, ori şi alaltăeri, credă că e inutilă. Ar fi obositoră pentru lectură a mai ceti atâtea descripţiuni minuţiose despre nisce lucruri, ce, dacă nu le-a vădută în realitatea loră, nu va pute să şi le închipuiescă niciodată în adevărata loră splendore. De aceea nu vă voiu relata nimică nici despre afluenţa publicului pe locală şi în jurul Exposiţiunii, afluenţă, ce te făcea să te gândesci la emigraţia popoarelor, şi nici despre iluminaţiunea Parisului cu feeriile ei electrice şi pirotehnice, cu toate că a fostă în adevără splendidă. Cu totulă altmintrelea sunt a se considera cele două discursuri ale Preşedintelui Republicei, unulă rostită la Versailles şi altulă la inaugurarea Exposiţiunei. Ele suntă caracteristice din tote punctele de vedere pentru însemnătatea acestoră două zile şi pentru persona care le-a pronunţată. Spiritulă de conciliaţiune, în care sunt redigiate, sobrietatea şi exactitatea lor, în diferitele apreciări relative la trecută şi la viitoră le dau ună caracteră instructivă şi le asigură o valoare durabilă şi incontestabilă. Eră primulă discursă, în întregimea sa: Domnilor! Cuprinsă de o adâncă emoţiune, cu inima plină de recunoscinţă faţă cu strămoşii noştri, însufleţită de o viuă speranţă pentru viitoră, salută, ca primă magistrată ală Republicei, în acestă paiaţă ridicată de vechia monarchie, pe representanţii naţiunii francese cum e ea acii, în plină posesiune de sine însăşi, stăpână pe destinele ei şi în totă strălucirea şi forţa libertăţii sale. Prima nostră gândire, în acestă solemnă reuniune, trebue s’o îndreptăm cătră părinţii noştri, cătră acea nemuritore generaţiune din 1789, eşită din secolul XVIII-lea, care cu perseveranţă şi curagiu, cu preţulă atâtoră sforţări şi sacrificii, ne-a făcută părtaşi de binele de care ne bucurăm şi a cărei preţiosă moştenire o vomă transmite fiiloră noştri. Nici odată, nici recunoscinţă nostră, nici cea a urmaşilor noştri nu va egala mărimea serviciilor aduse de părinţii noştri Franciei şi geniului umană. Scriitori iluştri proclamară principiile de dreptate, de egalitate şi de neatârnare, ce conţineau în ele semanţia Revoluţiei francese. Părinţii noştri îşi luară asupra lor misiunea eroică de-a face din aceste principii basa însăşi a societăţii şi d’a întemeia ună regimă nou, de dreptate. Gloriă loră! Gloriă acestoră giganţi luptători! ei sciură să înfrunte toate greutăţile, toate periculele, spre a pute lăsa urmaşiloră ună preţiosă patrimoniu, ce nu e patrimoniu nici a unei partide, din care fiecare Francesa poate să-şi revindice partea sa, şi care adl a devenită ună bună comună ală lumii civilisate“. Ziua de 5 Maiu 1789 a fostă diua, în care Statele generale, convocate fiindă la Versailles pentru întăia oră după ună intervală de 175 de ani, erau invitate să arangieze finanţele monarchiei francese. Dar alta era misiunea ce li-o încredinţase ţera. Orba împotrivire a privilegiaţilor, paralisândă însă intenţiunile cele mai bune ale regalităţii şi silinţele prevăzătoare ale unui mare Ministru, zădărniciră toate încercările de reforme. Ora Revoluţiunii suna deci. Ea se vădii arătându-se din momentul în care aleşii naţiunii, lăsândă la o parte vechile epitete, se declarară Membrii Adunării naţionale şi jurară d’a nu se separa decâtă după ce voră fi lăsată Franciei o Constituţie a drepturilor şi libertăţilor ei. Era ţera însăşi, care le trăsese programa lucrărilor de urmată! Acea programă o găsimă inscrisă, totă, în memoriile aprobate de 6 milioane de alegători, în memorii, a căroră moderaţiune face se reiasă înălţimea ideilor, între cari găsimă acesta frumosă devisă: „Libertate, Egalitate, Fraternitate“, ce e acil a Republicei, — în acele memorii, a căroră unanimitate surprinejetore ne invedereaza în acelașă timpă și prevederea și unitatea morală a poporului francesc cu toate divisiunile provinciale. Deja d’atunci se dicea: josă cu provinciile, patria în locală loră! Opinia publică reclama închiegarea unei naţiuni forte, unite, respectate şi libere, prin desfiinţarea barierelor ce întretăiau teritoriul vechei Frande, prin suprimarea privilegiilor incomode şi jignitoare; opinia generală mai reclama, ca să se asigure acestei naţiuni ună dreptă uniformă, ună guvernă representativă în numele tuturora şi controlată de aleşii poporului; mai reclama în fine egalitatea înaintea legii, garantarea libertăţii individuale şi independenţa opiniunilor religiose şi politice, şi ştergerea oricărei urme de feudalitate şi servagiu. Aceste suntă principiile dela 89 espuse pe ici şi pe colo în diferitele memorii (cahiers) şi coordonate în Declaraţiunea drepturilor omului. Grandiosă chiămare, dinaintea căreia părinţii noştri nu s’au retrasă şi pe care o sciură aduce la îndeplinire c’o admirabilă perseveranţă, fără se se lase a fi întimidaţi de cele mai îngrozitoare pedeci. Condamnată a susţină în contra BUT Miseria în Italia. Cine e causa miseriei ce domnesce în Italia ? La întrebarea aceasta a răspunsă deputatulu oraşului Bari cu ocasiunea unei interpelări privitoare la miseria economică ce domnesce în Apulia. Deputatului Imbrianidise, că singura causă a miseriei este politica esteriorâ a guvernului, „atitudinea lui servilă faţă cu Austria şi Germania." Toţi ţăranii şi domnii din acea provincie sunt convinşi, că alianţa triplă este singura causă, din care Francia a închisă piaţa ei pentru productele din Italia. Nu poate vinarsula italiană concura cu rachiură austriacă. Tarifurile de frahturi cu ţările aliate sunt pentru Italia chiar mai nefavorabile şi păgubitore, decât condiţiunile comerciale, ce le-apusă Germania Franciei duşmane. Elă nu vrea prin acestă plângere să aţâţe poporală, ci este condus numai de iubirea pentru Italia. S’au ridicată în urma aceasta alţi deputaţi, cari au susţinută, că guvernulă italiană face totă posibilulă şi că miseria în Apulia nu e aşa mare cum susţine deputatul Imbriani şi nici că are vre-o legătură cu politica din afară. Ministru-preşedinte Crispi mai adause, că densulă va rămâne credinciosă alianţei cu puterile centrale,pentru că acesta folosesce ţării, fără ca acesta alianţă se ignoreze drepturile popoarelor, cum s’a dovedită în peninsula balcanică. Imbriani răspunse, că alegerea lui nu poate fi privită decâtă ca ună protestă in contra politicei esteriore a cabinetului. Elă nu vre să ațîțe poporală, decă va cere binele Italiei, va fi gata a sprijini și monarchia, dar nu e iertată ca monarchia și interesele ei să fiă puse peste interesele patriei. Deca guvernulă va face ceva pentru Apulia, densulă îi va mulțămi. Deocamdată se scie numai,că guvernulă a dată pe seama celoră ce suferă de miseriă 20,000 lire, pe când în acelașă timpă s’a comandată — nu în Italia, ci în străinătate — țină trenă regală pentru 400,000 lire, care va ave să ducă pe Regele la Berlină. Imbriani încheie (ji-