Gazeta Transilvaniei, iunie 1889 (Anul 52, nr. 122-145)

1889-06-01 / nr. 122

Redacţiunea, Admiflistratiunea si Tipografia: BRAŞOVU, piaţa maro Nr 22. Scrisori nefrancate nu se primesca. Manuscripte nu se retrimită ! Birourile de antumit: Braşovu, piaţa mapo nr. 22. inserate maiprimescü în Vlena Rudolf Mosse, Haasenstein & Vogler (Oto Maas), Heinrich Sdialek, Alois Herndl, M,t)ukes, A.Oppelik,J. Hanneberg ; în Budapesta: A. V Goldberger, AutonMezei, EcksteinBemat; în Frankfurt: G. L, Daube; în Hamburg : A. Steiner. Preţul inserţiunilorii: o seriă harmonda pe o colona G er. in 80 er. timbru pentru o publicare. Publicări mai dese după tarifă şi învoială. .Reclame pe pagina IlI-a p ■eriă 10 cr. v. a. sau 30 bani. LII. „Gazeta iese în fiecare cui Abonamente pentru Austro-Onuarii Pe unu anu 12 fl., pe ş6se luni 6 fl., pe trei luni 3 îl. Pentru România şi străinătate Pe unu anu 40 franci, pe ş0se luni 20 franci, pe trei luni 10 franci. Se prenumeră la toate oficiele poştale din întru şi din afară şi la doi. colectori. Abonamentul pentru Braşovu: la administraţiune, piaţa mare Nr. 22, stagiul I I., pe una ana 10 fl., pe şase luni 5 fl., pe trei luni 2 fl. 50 cr. Cu dusul în casă. Pe una ana 12 fl. pe şase luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. Unu esemplaru 5 pr. v. *.. sau 15 bani. Atâta abonamentele câtu şi inserţiunile suntu a se plăti înainte. Nr. 122. Braşovu, Joi 1 (13) Iunie 1889. Braşovu, Bl Maiu La 30 Maiu n. s’a desvelită pe Câmpulă pânei una monumentu ridicată în memoria luptătoriloră dela 13 Octomvre 1479 în contra Turciloră, cari năvăliseră în țară. Ridicarea acestui monument în amintirea unei cjile de gloriă pentru toate popoarele Ardealului și ale Bănatului timișan ar fi trebuit se se facă într’una timpu când ea ar fi putut se producă în adevăr un entusiasma generală, or nu acum când mai multă ca totdeauna aceste popoare suntu nemulţămite şi desbinate prin uneltirile celoră dela putere. Dar faimoşii „remaghiarisatori“ ai comitatului Hunedoara cu societatea loră archeologică n’au avută răbdare şi parcă le-a fostă frică, ca nu cumva mai tarefiu se sosesc în adeveră acelă timpă potrivită, de aceea au pusă la cale ridicarea și desvelirea acestui monument, în modă unilaterală, esclusivistă și atâtă de ascunsă, încâtă aceasta serbarea rămasă apróape neobservată de massa cea mare a poporațiunei. Pare că ară fi mai voită şoviniştii unguri, ca prin inscripţiunea de pe acestă monumenta se dea şi luptei gloriose de acum patru sute de ani ună caracteră specifică maghiară, de aceea au făcut’o numai în limba maghiară, vătemândă prin acestă esclusivismă din nou respectulă reciprocă, ce şi-lă datorescu popoarele acestoră ţări pentru faptele mari, ce împreună le-au severşită aperândă patria. Aceasta-i recunoscinţa, de care suntu capabili şoviniştii unguri, aceasta e recunoscinţa loră cătră „Valachii“ viteazului Bană „valahă“ Paulă Chinezu, care a câştigată victoria într’ună momentă, când armatele turcesc erau aproape se cânte imnuri de laudă lui Allah pentru isbendă. Isbenda luptei de pe Câmpulă pânei, precum a observată în escelenta sa vorbire preotulă sasă evangelica Schuster, cu ocasiunea desvelirii monumentului din vorbă, ea se mulțămi numai strînsei uniri dintre naţionalităţile din patriă, vieţii lor, frăţesc! şi bunei înţelegeri cea domnită p’atuncî între ele. Gloria chilei de 13 Octomvre 1479 e fructulă acestei uniri, precum nenorocirea cjilei de 16 Augustă 1526, desastrulă dela Mohács, a fostă fructulă tendinţeloru egoiste, ală desbinării şi ală neînţelegerii dintre popórele acestoră ţeri. Ca şi pe timpulă înfrângerei dela Mohács, domnesce aci desbinare între popóre. Furtunele ce ameninţă din astă şi din vestă ne potă găsi în acâstă tristă stare. Şi cum ar pute fi unire între popoarele patriei, când numai unulă singură vrea se guste toate bunătăţile şi foloasele ce le ofere statulă, or celelalte se ducă numai povara cea grea? Cum ar putea fi unire, când nici limba şi naţionalitatea nu li se mai respectă ? „Istoria îmi spune — erise preotul Schuster — că nici ună stată n’a avută durată, care a fostă construită pe base nemorale, ca nici ună guvernă n’a avută durată ori succese durabile, care a lucrată cu mijloce neiertate şi condamnabile, că nici ună poporă nu s’a susţinută, care a vrută se trăiască numai din jăfuirea altora şi care n’a respectată dreptatea şi cuviinţa . . . Orî-ce opunere în contra ordinei lumii e nebuniă, orî-ce atacă, chiar şi ală celoră mai violenţi, trebue se se sfărîme de acesta stâncă . . . Unde ună imperiu e în neunire cu sine însuşi, se pustiesce şi cade casă peste casă.“ Monumentală desvelită la 30 Maiu 1789 se le aducă aminte celoră dela putere, că nu prigonirile şi nedreptăţirile voră produce vreodată unirea, ci numai dreptatea şi respectulă limbei şi ală naţionalităţii fiecărui poporă, numai egala îndreptăţire o voră produce. IDUST Bulgarii şi Ţarurii. Semi-oficioasa Svoboda din Sofia vorbindă despre toastulă Ţarului ridicata în onoarea principelui Nikita, dice că toastulă acesta trebue sĕ fi facutu o mare impresiă în tote ţările din Balcani. „Este lesne de înţeleşii, — dice cfiarula bulgară, — de ce Ţarulii a disit, că Nikita îi este celu mai credincioşü amieți. Da, căci Muntenegrulă este departe de Dunăre, p’acolo nu este nici unu drumu spre Constantinopolu, acolo pămentulu este slabu şi stâncosit, atâta de rău, Incâtu nu-i trebue nici chiar Sultanului.“ „Svoboda“ descrie tote crucjimile şi păcătoşiile ce le-au comisă Muscalii când au stată în Bulgaria cu ocasia resbelului din urmă. Conchide apoi că dăcă Kaulbars s’ar fi dus în Muntenegru, de sigură că Muntenegrenii nu l’ar fi răbbată nici 24 de ore, şi dacă Rusia ar lăsa în pace pe Bulgaria ca pe Muntenegru, de sigură că nici Bulgarii nu ară ave nimica de dist. Despre aceea să nu se temă nimeni, că Bulgarii se vor face austriaci sau catolici, dar nici aceea să nu se crédă, că Bulgaria se va puté sdrobi cu dinamită, încheiă organulă bulgară. Cedarea Novibazarului. O telegramă din Agrama dip 8 Iunie cătră „Neues Pester Journal“ spune, că „Srbobran“ are o depeşă din Constantinopolu, în care se cice, că Sultanul şi-ar fi esprimata intenţiunea a ceda Serbiei Novibazarulu. Aici, adauge red. „N. P. J.“, pote că va ave şi Austro-Ungaria de disc ceva. Crispi şi liga de pace. In şedinţa camerei italiane dela 10 Iunie crise ministrulă-preşedinte Crispi între altele. „Pacea Europei e întemeiată pe tractate şi este datoria patrioţilor cinstiţi de a o observa cu stricteţă. Mingheti ciise odată: „Intâmplându-se schimbări în Europa, Italia ar avea să câştige tată şi n’ar avea să părdă nimica“. Decă însă se şi potu nutri asemenea aspiraţiuni, nu trebue să uitam de prudenţa aceea, care ni-a dată unitatea şi independenţa patriei. Ar sepune multe curse; una duşmană forte activă şi neîmpăcată internă (clericalii) ar saluta cu bucuriă (ziua, în care s’ar rupe legătura tare a alianţei triple şi acesta duşmană este sprijinită în lucrarea sa contra alianţei triple de-o anumită putere. Dar aceste încercări sunt zadarnice, pentru că nici o cursă nu va pute rupe alianţa care garanteaza pacea lumei“. „Italia 1859—1888“. Sub titlul acesta a apărută de curend, o broşură scrisă într’ună spirită duşmănosă Germaniei şi Italiei, în care se suspiţionază raporturile de alianţă între aceste două puteri. „Sonn und Montagzeitung“ din Viena, care susţine legături cu contele Taaffe, vorbindă de acestă broşură aprobă vederile espuse într’însa, numindu-o o „operă de merită“ şi „forte interesantă“. Repriviri, în trecută, dice acestă diară, suntu de mare preţă. Schimbările ce se facă cu încetulă în raporturile diferitelor state sunt numai de natură efemeră. Sferele de interese rămână totuşi sute de ani aceleaşi şi adevărata amiciţie şi duşmănie rămâne neschimbată, ori câtă de multă ar diplomatiza arta de stată crescândă alianţe artificiale“. „Despre acela, care a fostă înainte cu 80 de ani amiculă nostru, greu se poate admite, acu! ne e duşmană şi ărăşi nu-i prea vine omului să crédă, că acela, care înainte cu câteva crecenii mai bucurosă ne-ară fi nimicită de pe faţa pământului, să fiă aprinsă acum de iubire căldurosă faţă cu noi . . .“ .. . Sferele de interese ale Germaniei şi Italiei sunt încă şi acuicată aceleaşi, „căci decă Germania şi Italia au şi dobândită, ce au voită, nu este eschisă posibilitatea, că aceste state, fiindă silite de forţa împrejurărilor, ar trebui erăşi să renunţe la ceea ce au câştigată, şi de aceea ele îşi potă gândi că aceste perderi ară putè urăşi să-i vnă spre bine aceluia, pe a căruia socotelă ele s’au mărită şi unificată.“ FOILETONULU „GAZ. TRANS“. Despre critice. (Prelegere umoristică.) Cum s’a născută şi câtă de departe a mersă. Con- şi Supracritici stricţi! Când se susţine, că lumea înaintezâ, aceasta aserţiune este adevărată numai cu respectă la lumea materială. In acestă lume numimă distanţele percurse „progrese“ , pentru că aci suntem nevoiţi a ne ţine de pământă şi a ne mişca în direcţiune orizontală peste suprafaţa lui pe câtă se pote nivelată. In lumea spirituală însă, mişcarea mai departe a luată o direcţiune ce merge în süsü. Punctul de plecare este „nadirul“, ţînta „zenitul“, direcțiunea prin urmare este o direcțiune verticală. In aceasta lume se cade a merge în süsü şi nicidecum înainte. Totă ce este în aceasta lume percursă, ne este sub noi, toate lucrurile cătră cari privimă momentană în susu în curândă le vomă vede de desuptulă nostru, și cu câtă ne ridicămă mai susu, cu atâtă mai neînsemnate și mai nearătătose ni se voră paré, pănă când în urmă voră dispare adâncă sub picioarele nóastre, ca ună nimica. Acesta este ună cugetă sumătă, carele pentru noi pe atâtă este de înălţătură, pe câtă este de deprimătoră pentru alţii, cari nu ne potă urma. Regiunea artei, cătră care publiculă celă mare de odinioră privea cu o veneraţiune însufleţită, de multă deja se numără la noi între stadiile percurse, asupra cărora numai în josă mai putemă privi. Ca şi cum te sui din cerculă aeriană, umplută cu nori în colori şi în forme fantastice, în eterulă celă curată, rece şi limpede, tocmai aşa neamă ridicată şi noi din nebuloasa sferă a artei în regiunea golă-eterică a criticei, şi în parte amă ridicată dimpreună cu noi şi pe contimporanii noştri. Dar şi aici ne aflămă încă totă la o staţiune de trecere. Nu-i destulă, că noi neamă ridicată la critică şi că putemă privi în josă asupra artei — care este supusă la totă critica — nu, ci trebue să ne înălţămă şi mai sus, chiar şi deca după metodulă lui Münchhausen ar fi să ne ridicămă pe noi înşine de pără în susu — noi trebue să ne înălţămă în susu în eterulă eterului, la critica potenţată, or de s’ar desfăta cei de desubtulă nostru privindă asupra artei şi artiştiloră cu ochiane şi telescope, după cum va fi punctulă loră de stadiu, mai multă ori mai puţină josă, ori după scurţimea mai mare ori mai mică a vederii loră. Noi ceşti cari neamă înălţată pe trepta cea mai înaltă, vomă privi de acolo în josă asupra acestora omeni. Noi vomă critica, vomă deveni recensenţi ai recensenţilor — de sine se înţelege, că cu aceeaşi sublimă neîndurare, cu care se uită fiinţele, ce stau dedesubtulă nostru, asupra artei preoţiloră acesteia! Dor ca sâ tratămă lucrală temeinică, sâ începemă ab ovo, sau întrebuinţândă terminală biblică, dela crearea lumei! Pe timpulă cândă paradisulă se afla în flarea lui şi omenii încă nu se ridicaseră peste fericita loră stare dela începută, nu se afla nimica pe pământă, ce ar fi putută să se numască „artă“. Natura era totală şi fiindcă în natură totală era frumseţă şi perfecţiune curată, cu atâtă mai puţină putea fi vorba de critică. Intr’aceea, eta-mi-te că se vîrî — spre Dumnezeu cum şi de unde, — se vîrî cjică, spiritulă criticei între fericiţi, şi-şi începu mişcarea sa înălţătore prin aceea, că se sui prin încolăciri de şerpe pe pomulă sciinţei binelui şi ală răului spre a impune de acolo copiilor nestudiaţi ai naturei. Elă lia istorisită, că mai este o fericire şi mai mare decâtă fericirea de a gusta şi a admira, adecă aceea de a cerceta şi a critica; dar spre a se putèa face cineva părtaşă de acestă fericire, trebuia să se înalţe pe ştafeta nevinovăţiei, spre a face cunoscinţă cu ceea ce avea să fie criticată. Dreptă ună antegustă ală acestei gustări le dede spiritulă criticei ună fructă culesă de pe pomulă cunoscinţei. Câtă ce gustară morală celă acriu, numai decâtă li se deschiseră ochii, dar în înţelesulă celă mai verbală ală cuvântului, în modă aşa de diavolică orbitoră, încâtă și credeau a vedea momentană gre-