Gazeta Transilvaniei, august 1889 (Anul 52, nr. 171-195)

1889-08-01 / nr. 171

Redactiunea, Administratinea si . Tipografa: BRAŞOVU, piaţa mare Nr. 22* Scrisori nefrancate nu se privacecn. Manuscripte nu se retrimite! Birourile de amaciri: Braşovu, piaţa mare Nr. 22. Inserate mai primescü în Viena Rudolfű Mosse, Haastnsteinéc Vogler (Otto Maas), Heinrich Schalek, Alois Herndl, M.Dukes, A, Oppelik, J- Danneberg; în Budapesta:4. V. Goldberger, Anton Mezei, Eckstein Bernat; în Frankfurt: G. L Daube; in Hamburg: A. Steiner. Preţulu insertiunilor; o seria garmonda pe o coloana G er. şi BO er. timbru pentru o publicare. Publicări mai dese după tarifă şi învoială. Reclame pe pagina IlI-a o serie 10 cf. v. a. sau 80 bani. Nr. 171. Braşovu, Luni, Harţi 1 (13) Augusti „Gazeta“ ese în fiecare cui-Aţionamente pentru Austro-Ungaria: Pe unu anu 1.2 fl., pe sese luni 6 fl., Pe trei luni 3 fl. Pentru România şi străinătate: Pe unu anu 40 franci, pe şese luni 20 franci, pe trei lunî 10 franci. Se prenumără la toate oficiele poştale din întru şi din afara şi la doi. colectori. Abonamentul pentru Braşovîi: la administraţiune, piaţă mare Nr. 22, Stagiul I I., pe unu anii 10 fl., pe sese luni 5 fl., pe trei luni 2 fl. 50 cr. Cu dusulu în casă. Pe unu anu 12 fl. pe șese luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. Unu esemplaru 5 cr. v. a. sau 15 bani. Atâtu abonamentele câtu și inserțiunile suntu a se plăti înainte. 1889. Brașovu, Bl Iulie. Dintre toate visitele princiare, ce le-a primitu tânerulu împeratu germană Wilhelm II în reşedinţa sa, cea mai importantă este fară îndoială visita monarchului nostru, a împăratului Franciscă Iosifă, care, pe când scriem aceste rânduri, îşi va face intrarea în Berlină, unde va fi primită în modulă celă mai strălucită şi mai cordială. Bucuria şi însufleţirea, ce domnesce în Berlină din incidentulă acesta, este forte naturală, căci în casulă de faţă nu este vorba numai de ună actă de curtenire, ca urmare a îndatoririi ce o avea monarchulu nostru de a-i întorce împăratului germană visita, ci de o nouă manifestare a strînsei legături de alianţă, ce esistă între aceste două împărăţii; sau, întrebuinţândă cuvintele foii oficiale din Viena, „Wiener Abendpost“, e vorba de manifestarea „raporturilor” strînse şi intime, ce esistă acum între puternicile case domnitoare Habsburg şi Hohenzollern.“ Intr’adeveră, diplomaţia germană poate fi pe deplină mulţămită de resultatură dobândită prin alianţa cu Austro-Ungaria. Astăfi, celă mai puternică dintre principii confederaţiunii germane de odinioră merge la curtea prusiană, spre a-şî dovedi acolo simţămintele sale de credinciosă aliată, de membru ală nouei federaţiuni, ală cărei capă este acel regele Prusiei, federaţiune, care-lă apropiă şi lă îndatorăză faţă cu Germania aproape în aceeaşi măsură, ca pe statele confederate care facă parte din împărăţia germană. Nu se poate nega, că prin acăstă federaţiune puterea germană în centrală Europii a ajunsă la apogeulă ei, căci se estinde de faptă acuî pănă’n Marea adriatica şi pănă în Carpaţi. Foile din Germania, ca şi cele din monarchia nostră, accentueza mereu comunitatea de interese, ce esistă între aceste două state, precum și simpatia ce lega popoarele ei unulă cu altulă. Foia oficială amintită din Viena accentueză aceasta în deosebi. Câtă pentru comunitatea de interese, nu numai odată s’a constatată chiar de foile austro-ungare, că ea nu s’a dovedită de când esistă alianța în modă satisfăcetoră, nici pe tăremură economică nici pe celă politică, întru câtă adecă suntă în jocă interesele speciale ale monachiei noastre în Orientulă Europei. Nu numai odată a declarată însuși cancelarulă germană, că lui îi este indiferentă mersulă politicei în peninsula balcanică; nu totă aşa stă lucrură în ce priveşte Austro-Ungaria, care pretinde a avea în Orientă interese vitale. Totă cam acelaşi lucru se poatefice şi despre sentimentele de amiciţiă şi de simpatiă dintre popoarele ambelor împărăţii. O adevărată simpatiă pentru alianţa cu Germania s’a manifestată pănă acuma numai de cătră Germanii din Austria. Nu totă aşa se pote cjice despre lumea neoficială a Slaviloră din monarchiă, cari se temă de germanisare, şi a Unguriloră, cari cu orice ocasiune dau frău liberă urei loră în contra germanismului. Lealitatea cătră tractatură de alianţă şi alipirea cătră dinastia, care l’a încheiată, nu se potă confunda cu pretinsa simpatie şi amiciţie generală. Şi cu toate astea, celă mai surprineţătoră lucru este, că legătura dintre monarchie şi Germănia apare ca o consecenţă a nouei formaţiuni de stată dualistice în Austro- Ungaria , care numai prin idea supremaţiei celoră două rasse, germană şi maghiară, vine în contactulă celă mai strînsă cu interesele germane, contactă căruia atâtă de viă espresiune ia dată de curendă prinţulă regentă ală Bavariei în vorbirea sa cătră gimnasticii austriace în München. întâmplarea a voită, ca tocmai astăfiî, în fliua sosirei împăratului nostru în Berlină, se-şî serbeze jubileulă esistenţii sale de zece an! ministerială Taaffe, care, cu totă realitatea sa dovedită pentru alianţa germană, a desvoltată o activitate ce nu intră nicidecum în cadrulă ideiloră dualisate germane-maghiare şi ală ideiloră de germanisare desfăşurate în München. Dar poate că tocmai spre a eşi din impasulă acestora vădite contradicţiunî în raporturile dintre ambele împărăţii aliate, pressa germană accentuăză cu deosebire importanţa ce o are visita monarchului nostru pentru susţinerea păcii. Alianţa cu menirea de a susţină pacea şi de a garanta respectarea tractatelor, apare în altă lumină şi ori-şi-cine trebue să recunăscă marea ei însemnătate pentru întrega Europă. E vorba de a se crea totă mai puternice stavile pentru asigurarea păcii generale. Totă cu acestă scopă a întreprinsă împăratulă Germaniei călătoria sa în Anglia, de unde s’a întorsă eri. Tristă este numai, că și pacea cu sacrificiile nesfârșite ce le impune ace! poporelor, a devenită pre apăsătore, şi ar fi de dorită, ca cei care nisuescă a o susţină şi întări să găsăscă ună modă de a mai uşura statele de militarismulă celă costisitoră, care sleiesce puterile popoarelor. Austro-Ungaria sufere, poate, mai multă de acăstă plagă. Fia, ca monarchulă nostru, care este însoţită de ministrulă său de esterne şi de presumtivulă moştenitoră ală coroanei, să găsăscă îm FOILETONULU „GAZ. TRANS.“ Culţi şi miturile lui Apoi la Eleni. (Urmare din Nr. 169.) Apollo ca[cu alu anutimpului caldă, ală verei şi alu toamnei. După anutimpulacela frumosa şi plăcuta ala primăverei urmază anutimpul a ferbinte, adecă vera şi tomna. O caracteristică a acestui anutimpu se poate vede mai bine din observaţiunea făcută asupra lunei atice Targelion, în care atunci ca şi astădi cade secerişula produsa prin arşiţa solară a lunilora Maiu şi Iuniu. O altă caracteristică a acestui anoitimpa este aceea, că prin aceeaşi arşiţă se produce uscarea vegetaţiunei şi mulţimea belelor epidemice, cari seceră atâţi oameni. Deci omenii îl adorau pe Apollo, deala soarelui în acelaşi timp, pe de-o parte ca pe o putere binefacetoare a prosperărei secerişului şi a sănătăţii, pe de alta ca o putere distrugătoare, care se îmblânjia prin sacrifice şi daruri. Prima sărbătore în acestă sensă erau Targeliile atice, cari se mai ţineau şi la Miletă, Efes, Delos şi Masilia şi poate chiar şi la Delphi. După Momsen la acestă sărbătore vina de esprimată două idei forte nimerite, şi anume: La 6 Targelion, după mărturia lui Helladios, era obiceiul s a se ţină o procesiune cu doi omeni; dintre cele 2 idei una era presentată pentru purificaţiune cu privire la bărbaţi şi una cu privire la femei. In timpurile cele mai vechi cu acestă acasiune se aduceau sacrificii omenesc!. Acesta uşa de purificaţiune servia pentru depărtarea belelora contagioase, cari obicinuescă a isbucni véra şi tomna. Cu totulă deosebita era caracterulă părţii din urmă a sărbătorei. Acesta provenia de acolo, că la finea anotimpului de primăvară şi la începutul anotimpului fierbinte omenii se îngrijiau nu numai a împăca pe deala arşiţei pustiitoare şi aducătoare de bale ci şi pentru a-i mulţumi pentru darurile secerişului. Omenii dreptă aceea îi oferiau pârga secerişului numită iKQyigha, constătătore din cele mai diferite producte ale timpului, dela cari sărbătorea şi luna şi-au primită numele. La Delos acestă sărbătore se chema zijAta, care, după o notiţă a lui Calimach şi Plutarch de asemenea era o sărbătore a secerişului. In Sparta se numiau Hiakyntele, camărăşi para a fi fostă cam asemenea Targeliilor atice. După unele relatări era o reflexiune la efectele nimicitoare ale arşiţei solare. Luna, în care se ţineau Hiakyntele, era cea mai căldurosă şi mai periculosă a întregului an, adecă luna răsăririi lui Sirius. Sărbătorea ţinea 9 dile şi anume: în cilua Si noaptea primă cu tristeţă, se auciau din locă în locă cântece jalnice, însă în cele următore cu bucurie şi veselie şi cu ospeţe bogate. Mitula, la care se referă acesta cultă nareză, că Apollo avea o simpatie deosebită faţă de frumosula Hiakynthos, celă mai tînăra fiu ală lui Amidas. Odată, pe când se juca cu el, cu discula Zephiros, deala favorită ală copiilor, din gelosiă îndreptă disculă spre capulă lui Hyakinthos, care imediata espira în braţele lui Apollo. Acesta faptă supără forte multa pe Apollo și, spre aducerea aminte, lăsă, ca din sângele favoritului său să răsară floarea „hyacinthau, pe ala cărei potiră se poate vedea imprimată esclamarea de durere a lui Apollo: „ai, ai“ Morței lui Hyakinthos, care se prefăcu în o flore de acelaşi nume, i se atribue întristarea manifestată la începutul Hykinteloră, ol reînvierei sale, bucuria (filelor) următore. In modă evidentă mitula semnifică amorţirea şi reînvierea naturei, care aci e întrupată în imaginea unui tînăra, şi totă aşa de evidentă este aruncarea discului o imagine a soarelui, sub a cărui arşiţă vegetaţiunea se uscă. Apollo era aci adorată cu epitetula „Hyakinthios.“ Cultur a lui ca atare se respândi pe întrega ţărmurala sudică ală Peloponesului, în Sidona, Mesenia, Amidae şi Sparta. In Amidae, în Laconia, se serba în fiecare ana în cele mai lungi dile de veră o sărbătore poporană de trei zile. In diua primă, toi plină de tristeţă, se jertfea morţilor şi se da ospeţe nesgomotoase, fără musică (pomeni). In dimineţa următore premergeau procesiuni vesele cu cântece răsunătore, musică şi jocuri. Aci se afla una sanctuară ală lui Apollo, unde se afla şi sarcofagulă lui Hyakinthos. După aceasta sărbătore se ţinea în Augusta sărbătorea Carnerelor, care în Sparta avea două aspecte: unulă, care se referă la Apollo, deulă resboiului, pe care l’amă descrisă mai nainte, şi altulă, care preună cu aliaţii săi acestă mijlocă mântuitoră. IDI2ST Manevrele din Galiţia. Manevrele militare, ce au să se facă în curând în Galiţia, în presenţa monarchului Francisca Iosifa, dau prileju foii rusesci „Novosti“ de a face una şiră de consideraţiuni strategice într’unii tona, ca şi cum Austro-Ungaria şi Rusia s’ar afla în ajunul unui résboiu. „Imperatul, Francisca Iosifă,“ scrie „Novosti“, „va examina la fața locului destoinicia de résboiu și starea de pregătire pentru mobilisare a antegardei acelora trupe, cari se țină gata pentru ună résboiu cu Rusia. Trupele, cari vora lua parte la manevre, se află aproape aduse la efectivula de resboiu. Trupele frontului nordestica sunt întărite și li s’a data o organisațiă, care asigură putinţa de a fi repede întrebuințate. La granița austro-rusă se află acum, în loca de două, trei corpuri de armată. Dela 1 Octomvre a. c. Austria va avea la frontală nordestica şese divisii de infanterie, trei divisii de artilerie de câmpa, afară de artileria de fortăreţă şi de trupele de ingineri. Deşi e neîndoiosa, că înarmările sporite ale Austro-Ungariei formeză pregătirea pentru una resboiu ofensivă, totuşi nu se poate admite, că suprema conducere de resboiu a Austriei ar intenţiona, să împingă trupele frontului nordestica pe teritoriul Rusiei, fără a aştepta concentrarea celorlalte corpuri. A forţa garnisoanele rusesci dela graniţă, ca să se retragă în interiorul ţării, a împedeca mobilisarea lora și a asigura frontala principala strategica Cracovia-Lemberga de o năvălire a cavaleriei rusesci, aceste probleme sunt seriose și esecutabile. Scopul măsurilora luate de conducerea austriacă a răsboiului constă tocmai în aceea, de a asigura succesula celui dintâiu actuala unui resboiu ofensiva, anume concentrarea armatei în punctele de atacă alese. Cele dintâiu operațiuni ale trupelor austriace în casula unei cioc-