Gazeta Transilvaniei, august 1889 (Anul 52, nr. 171-195)

1889-08-05 / nr. 175

Pagina 2 GAZETA TRANSILVANIEI. Nr. 175—1889. țiunile acestei cooperări sunt stipulate în tractata. Alte îndatoriri afară de cele prescrise în acesta tractata n’are nici una din părțile interesate, nici drepturi, nici pretențiuni nu au, care ar fi să se îndeplinescă pe conta streina sub pretextula alianţei. Aşa înţelega Cehii însemnătatea politică a alianţei austriacegermane. Boulanger — „vinovată“. Scima că tribunalula de stata franceza a declarata vinovata pe generalula Boulanger. După ce senatorii din drepta s’au retrasa, majoritatea republicană compusă din peste 200 de senatori a hotărîta, că tribunalula de stata este competenta a judeca asupra tuturora punctelora acusațiunei și îndată a și procedată la esaminarea faptelora imputate acusatului. Privitora la completă generalula Boulanger a fosta declarata vinovata cu 206 voturi, şese senatori abţinându-se dela votare, ci privitora la atentată cu 198 contra 10 voturi. Condamnarea pentru atentata s’a făcută pe basa celora întâmplate la gara din Lyon, unde în 8 Iulie 1887, când generalula a plecata spre a’și lua comanda în Clermont-Ferrand, s’au fosta adunata 40—50,000, spre a împedeca plecarea lui. Acusaţiunea susţine, că generalula a pusa la cale însuşi acestă mişcare, cu scopa de a pune mâna pe puterea statului. In adevăra mulţimea striga necontenita: „Nu-i ertata să plece! La Elisee eu era“ ! (Elisee se numesce palatura preşedintelui republicei). Boulanger ar fi putută să se retragă dinaintea manifestaţiilor acestea, dar ela aştepta pe anarchişti, cari îi promiseră sprijinule, însă nu veniră. După ce îi succese apoi poliţiei să împrăştie mulţimea, duoi agenţi de poliţie şi şeful ei de stațiă l’au făcuta pe Boulanger se părăsăscă Parisula pe o locomotivă. — Tribunalula de stata a declarata și pe Dillon și Rochefort vinovați ca complici la complota. In urma urmelor, se va vota asupra mesurei pedepsei totfi nominala. Boulanger — condamnată. In 14 Augusta sera la 7 ore a cetită preşedintele tribunalului de stata sentinţa, prin care Boulanger, Dillon şi Rochefort sunta condamnaţi la deportaţiune intro fortăreţă şi la plătirea speselora procesului. Tribunalula de stata a declarata totodată pe gen. Boulanger vinovata de a fi suprimată şi înstrăinată bani publici şi n’a primita nici o împrejurare atenuantă. Unii binefăcătorii. Alexandru Bonnaz, episcopula diecesei romano-catolice de Cianada, cu reşedinţa în Timişora, a încetată din vieţă. Binefacerile acestui episcopa sunt necomparabile. Peste una milionă şi două sute de mii fia dăruita spre scopuri de binefacere, peste 42 biserici, locuinţe parochiale ş. a. a zidita şi reparata. Nu se scie încă ce va fi mai dispusa prin testamenta. Bonnaz a fosta francesa.* * * Filoxera s’a mai constatata şi în viile dela Vălută în comit. Târnavei-mari; apoi în Huedina, Chetişa, Fildu de mijloca, Bichelata, Farnaşa, Joboca, din comit. Coştocnei. SCHULE IILEL Regele României, împreună cu prinţula moştenitora, întorcându-se în ţară, va trece pe la gara Braşovului cătră Predela în urma unei nouă disposiţiuni Duminecă dimineţa, el nu mâne Sâmbătă. * ___________* *__________________ clasica anticitate şi pe care terminându-o, cam pe la începutula lunei lui Septemvre 1888, a presentat’o ilustrului profesora T. L. Maiorescu. Lucrarea, se fiice, că s’ar fi cetită în cercula societăţii literare „Junimea“ şi unii ara susţină, că ar fi localisată, păstrândul chiar numele persoanelor din Lays, piesă francesă a lui Emile Augier. Chiar aşa fiinda, scrierea însă, avându o incontestabilă valoare literară pentru admirabila şi originala frumseţă de formă a versurilor, merită solicitudinea noastră să fiă dată publicităţii. Ela, ca şi Leopardi alfi Italienilorfi, îşi căuta idealura în timpurile trecute, şi pentru a reînvia virtutea străbună, vorbia cu măreţele umbre ale Basarabiloru şi Muşăteştilor, er cu pena sa măestra, relevânda scripturile de aură române din trecută în comparaţiune cu sgârciturile Epigonilor, din presenţă, cari precupeţesc, cu cartea ca şi neguţătorii cu marfa, esclama durerosa: Eră noi? noi epigonii? . . . Simţiri reci, harfe sdrobite, Mici de dile, mari de patimi, inimi bătrâne, urîte, Măsci rîdende puse bine pe unu caracteru inimicii; Dumnedeulü nostru: umbra, patria nóstra,: o frasă, In noi totulu e spoială, tatu e lustru fără basă; Voi credeaţi în scrisulu vostru, noi nu credemă în nimica. Privindu apoi în jura de sine şi văfiendu o plutocrniță cosmopolită şi fără inimă, unită cu o burgheziă oportunistă, spre a face legi pentru cei săraci, elă revărsa ca şi o stea aprinsă o radă de lumină în calea timpiloră ce vină şi, îndemnândă clasele muncitoare cu unii tona suverană, le comanda: Sdrobiţi orânduiala cea crudă şi nedreptă, Ce lumea o împarte în miseri şi bogaţi. Atunci când după morte răsplata nu v’aşteptă, Faceţi ca ’n astă lume să aibă parte drepta Egală fiăcare, şi să traimit ca fraţi! Din firea lui fiindă cu multă mai ambiţiosa decâta să fiă vanitosă, succesele literare nu’la încălfiiau, laudele nu’la mângăiau, defăimările nu le turburau şi Criticiloru săi, cu o despreţuitore nepăsare, le răspundea: Critici voi, cu flori deşerte, Care râde n’aţi aduso, E uşoru a scrie versuri, Când nimica nu ai de spusa. Spre a pute analisa şi comenta scrierile lui Eminescu în comparaţiune cu situaţiunea politică, socială şi literară, în care se găsia naţiunea înfilele sale, s’ar cere să faca o carte întrega. Numai când s’ar putea tóate spune, câte ar fi de fusi în privinţa neajunsurilor poetului, care rătăcia printre noi, fără speranţă şi perspectivă de a’şi pute crea o esistenţă asigurată, fără de a găsi în ramura lui unii terenți de activitate, si de a’şi pute manifesta capacitatea, într’o epocă, în care poporula gemea sub apăsarea unei păture suprapuse, în care gustul pentru literatura naţională nu era desvoltata, în care Mecenaţi pentru încuragiarea artelor frumoase nu esistau şi în care geniulu la Români era o nenorocire, — atunci şi numai atunci ara avè cuvânta să se pronunţe în deplină cunoscinţă de causă căpătuiţii noştri optimişti : decă poetul Eminescu a fost a uni cugetătorii, pesimistă, sau nu ?! In interesul istoriei literaturei nóastre, înainte de a termina, voiu mai aminti câteva date biografice. Mihaila Eminescu s’a născuta din părinţi săteni români, în comuna rurală Ipotesci din judeţula Botoşani, unde, după cum fiice bardulă dela Mircesci: La ala Moldovei dulce spre Cresce flore lângă flore. A urmata clasele liceale în Cernăuţi, fiindu crescută de Infocatura naţionalista, neuitatula profesoru Arone Pumnula, de origine Oltenii din Cuciulata în Ţara Făgăraşului, şi care ,în frunte cu fraţii Hurmuzachi şi cu alţi boeri şi învăţaţi ai ţărei au întemeiata Juna Bucovină, reinviindu în patria lui Stefana cela Mare literatura română. In anulu 1866, tenerulu Eminescu era studenta în a VI-a clasă liceală în Roma-mică, dintre Târnava-mare şi Târnava-mică, fiindu în acelaşi timpu şi bibliotecara la biblioteca studenţilora dela liceula din Blaşiu. După terminarea studielor liceale, trecendu la sfârşitula anului şcolara 1868 prin Sibiiu, distinsulu nostru istoricu N. Densuşianu i-a procurata cele necesar * * * De-ale Kulturegyletului. Secretarula de pănă acum ala acestei reuniuni, considerându-se „muuultele aafaceri“, va fi în viitora numai „purtătorula agitaţiunei spirituale“, or pentru lucrările de cancelarie se va numi una nou secretara. Ei, vecii aşa, ce tata cu mâţa ’n saca! Spuneţi curata, că agitaţi. * * * Epidemiă de vite. Intre bivolii din Roşia s’a ivita o bolă, căreia i-au căftat jertfă pănă acum opta bivoli. Procesul de presă alfl „Luminătorului“. Lăsăma să urmeze afii, după „Luminatorulu“, discursula de apărare rostita în limba română de acusatula Ioniț V. Burcianu. La cele ce onorab, d-na apărător a avii bunătate a desvolta întru combaterea acusaţiunei, ridicate contra mea, am să mai adauga încă numai unele puţine. Mărturisesc ei, că acestă acusaţiune este forte gravă, căci, în cele din urmă, ea involvă în sine cea mai grea învinovăţire ce se poate face unui cetăţăn, libera într’una stata constituţionala ; învinuirea , d’a fi lucrata contra ţării proprie. Insă acăstă învinuire, mă grăbesca a adauge numai decâtă, pe câtă este de lipsită dela începută pănă la sfârşita de orice temeiu reala şi legiuita, pe atâta este deci şi de vătămătore şi apăsătore pentru mine. La astfela de acusaţiune nu pota, nu-mi este iertata să taca. Dacă consciinţa-mi, asupra căreia puterea omenescă nu poate substitui înrîurinţa divină, m’ar fi admoniata cândva in nepretenţiosa mea activitate publică de 20 de ani încoace; deca m’ar nelinişti câta de câtu cu acesta prilegiu, n’aşa avé cutezanţa să-mi ridică privirea la lume, n’aşă avé tăria să grăiescu aşa precum vedeţi şi aufiiţi că o faca. Considerândă mancitatea şi golătatea motivării acusaţiunei contra mea, mai că n’aşa găsi nici o trebuinţă de a mă mai apăra. Insă din respectă cătră legile esistente şi din stimă cătră D-vóstră, judecătorii mei, cari, ce e drepta, pănă în momentulă acesta nici nu ne-amă vefiuta şi cu atâta mai puţina ne-amă cunoscuta unuia pe altuia prin vr’o manifestaţiune a esistenţii nóstre în acestă lume mare, deşi suntemu vecini câtă de apropiaţi, sunt datori să vă dau în puţine cuvinte trebuincioasele desluşiri, referitoare la substratura acestui proces de pressă, pentru ca cu atâta mai sigura şi mai clara să vă fie cu putinţă a vă declara în acestă causă. Mai departe, se pricepe, este treba consciinţei D-vostre ca cetăţeni, cărora, trebue să creda, asemenea vă zace la inime sartea acestei ţări locuite şi susţinută de mai multe popoare lucrătore de sute de ani şi pururea credincioase. La ascultarea mea prealabilă din 2 Aprilie a. c. la on. tribunale reg. din Timişora am depusă şi subscrisa în procesură verbala, spontaneu, neînfluinţată şi din convingere: că eu nu suntu autorula intelectuala ala articolilora încriminaţi; că traducerea în limba maghiară din limba originală română a acelora articoli încriminaţi, cari formeza baza acusaţiunei procurorului de stat, contra mea, nu este autentică, nu este exactă, nici corectă nici în privinţa gramaticală, nici în privinţa spiritului şi a tendenţei articolilor originali românesci, ceea ce uşora a putută contribui la ducerea în erore a d-lui procuroru, care de altcum, însuşi trebue să scie perfecta în ale limbei române decă are să intenteze procese productelor limbei românesci; şi că n’am avuta intenţiune a agita sau a aţâţa la ura contra poporului sau a naţionalităţii maghiare, ci tocmai din contră. Toate aceste declarări ale mele le-am şi dovedita întru câta mi s’a admisu la o așa scurtă și grabnică ascultare protocolară, alăturânda procesului verbala acte și date concrete, cari creda, că și acuma se vota găsi acolo. Articulii încriminați au apăruta separata din diferite incidente; cu toate acestea d-la procurorii de statu s’a refiutit silita a nu le separa, ci a le contopi şi mesteca în actula de acusaţiune, părându-i că astfela va fi în stare a făuri o acusaţiune mai impunătore, mai motivată, ceea ce însă dovedesce pre limpede numai neputenţioşia şi netemeinicia acusaţiunei, căci decă părţile singuratice suntu neputenţiose şi netemeinice, nici colecţiunea lora, nici forostoirea lora nu póte fi altcum. Articulula „Nascerea Domnului“ s’a scrisa din incidentală Crăciunului gr. or., era de basă şi cinosuiră ia servita articulula apărută din acelaşă incidenţa, adecă la Craciunul, rom. cat., în n-rulü 855 alü feiei „Budapester Tagblatt“, din pâna° d-lui conte Albert Apponyi. Articululu „Anulă Nou“ i-a servita de fira conducătorii și de temeiu articululu apăruta mai nainte în n-rula 1 alü feiei oficioase „Nemzet“, scrisa tocmai de vicepreşedintele d’atunci alu dietei din Budapesta, adecă de d-lu Horvath Gyula. „Luminatoriulu“ însă, ca organui ala poporului Românescă amărîta pănă peste capu şi nemulţămita pănă în adâncula sufletului său de nedreptăţirile şi apăsările, ce acesta popota îndura de cătră inumanula şi greşitula sistema politica d’acum ala guvernului, „Luminatoriulu“, se pricepe, n’are vreme nici chiămare d’a se ocupa în rândulu ântâiu de uşurarea sorţii sclavilor din Africa centrală, ci de a Românilora. Deci precum acei doi luceferi politici maghiari au scrisu acele contemplaţiuni ale lor, din puncta X3a,portul.l-ul adunărei generale anuale a „Despărţimentului Silvaniei“ al „Associaţiunei transilvane pentru literatura română şi cultura poporului română“, şi a „Reuniunei femeilor române selăgene“. Valoarea unui popora atârnă dela cultura sa. Acesta e unu lucru atâta de constatata, încâta nimenea nu se poate îndoi despre adevérulu lui. Istoria ne convinge, că una popota numai pănă atunci poate esista între celelalte popoare, pănă când progreseză pe calea culturală dimpreună cu acestea, — îndată ce stagneză seu chiar dă înapoi, dispare încetula cu încetula contopindu-se cu altă popota mai culta decâta densula, şi în urmă piere cu totula şi se dă uitărei, ori dacă nu, atunci cela multa rămâne o tristă amintire despre densula. Deci ori-care naţiune, care nu vrea să fiă înghiţită de alte naţiuni, oricare naţiune, care vre să trăiescă, şi să joace unii rola oarecare în lumea asta, are imperiosa necesitate, de a se îngriji de acele mijloace, prin cari să se poata ridica la acela nivela ala culturei, de unde să privească fără frică şi gelosiă la celelalte naţiuni. Dar eu nu am de scopat a vorbi despre influinţa educaţiunei, ci scopul meu este a vă descrie decursul adunării generale a „Despărţământului Silvaniei“ al „Associaţiunei transilvane“, precum şi a „Reuniunei femeilor române selăgene“ . Adunarea s’a ţinuta în 6 Augusta st. n. în comuna Trăsnea. Cu plăcere marturisescu, că nu m’am înşelata în aşteptări, căci încă desa de dimineţă în criua adunărei, pe stradele acestei comune unduia o mulţime de ospeţi, sosiţi din tote părţile Selagiului, ba şi din comitatele Satu-mare, Dobâca, Cluşiu şi din alte părţi ale Transilvaniei. La orele 8 dim. ne adunarama cu toţii la biserică pentru invocarea Spiritului Sfânta. După terminarea serviciului divina, cam la orele 10 a. m ,vedem îndesuită biserica de străini şi săteni, unde avea a se ţine şedinţa. Nu peste multa, Preşedintele „Despărţământului“ Revolss. D-na Alimpiu Barboloviciu, vicariula demnit ale Silvaniei, ocupându-şi scaunul între urările de „să trăască“ ale publicului present, dechiarâ de deschisă şedinţa prin o vorbire acomodată şi bine simţită, îndată după aceea se procede la esecutarea programului. D-la preşedinte rogă pe d-la secretata ala „Despărţământului“ Andreiu Cosma a’şi face raportul. Se alege o comisiune pentru încassarea taxelor, dela membrii vechi şi pentru înscrierea membride vederea la intereselora partidului loru, astfela şi „Luminatoriulu“ simplu a aplicata unele părţi din scrierile acelora politici maghiari la sartea şi starea actuală a poporului românescă. (Va urma.)