Gazeta Transilvaniei, octombrie 1889 (Anul 52, nr. 220-243)

1889-10-01 / nr. 220

leh­uwiea, A fi ministrat ca ea si Tipografia: BRASOVU, piata mare Nr. 22. Scrisori nefrancate nu se pri­­mesc­. Manuscripte nu se re­­trimite! Birourile de anuaciari­ ide Exr­Min­srECJJL) -„Gazeta“ ese î­n fiecare dl. ADonamente pentru Austro-Ungaria: Pe unu anii 12 *L, pe sese luni 6 fl., Pe trei luni 3 fl. Pentru România şi străinătate: Pe unu anu 40 franci, pe şese luni 20 franci, pe trei luni 10 franci. Se prenumără la tote oficiele poştale din întru şi din afară şi la doi. colectori. Abonamentul­ pentru Braşovl: la administraţiune, piaţa*mare Nr. 22, Stagiul I I., pe unu anu 10 fl., pe sese luni 5 fl., pe trei luni 2 fl. 50 cr. Cu dusulu în casă. Pe unu anu 12 fl. pe şese liniî 6 fl., pe trei luni 3 fl. Unu esemplaru 5 cr, v. a. sau 15 bani. Atâtu abonamentele câtu şi inserţiunile suntu a se plăti înainte. Braşovu, piaţa mare Nr. 22. Inserate mai primescü în Viena Rudolfü Mosse, Haasmstein& Vogler (Otto Maas), Heinrich Schalck, Alois Herndl, M.Dukes, A, Oppelik,J- Dan­­neberg; în Budapesta: A. V. Gold­berger, Anton Mezei, Eckstein Bermit; în Frankfurt: G. L. Daube ;\n Ham­burg: A. Steiner. Preţulu inserţiunilor; o seria garmonda pe o coloana 6 cr. și 80 cr. timbru pentru o pu­blicare. Publicări mai dese după tarifă și învoială. Reclame pe pagina IlI-a o seria 10 cr. v. a. sau 80 bani. Nr. 220.—Anunt LII. Brasovu, Duminecă 1 (13) Octomvre 1889. UsTcna, abonamente „GAZETA TRANSILVANIEI.“ Cu f Ct­lomvir 1889 stil­ rechin se deschide nou idb­onainien­tii la care în­­vitămu pe toţi amicii şi sprijinitorii fetei nóastre. Preţuiu abonamentului: Pentru Austro-Un­gari­a: pe trei luni 3 ti, pe sése luni 1» fi., pe unu anui 12 ti. Pentru România şi străinătate: pe trei luni 10 franci, pe sése luni 20 franci, pe anu anüi 40 franci. Abonamente la numerele cu data de Duminecă: Pentru Austro-Ungaria: pe anu 2 fl. pe şese luni 1 fl. Pentru România şi străinătate: pe anu 8 franci­, pe şese luni 4 franci. Abonarea se poate face mai uşor şi şi mai repede prin mandate poştale. Domnii, cari se vor­ abona din nou, să binevoască a scrie adresa lămurită şi a arăta şi posta ultimă. Aflministratuiinea „Gazetei Transilvaniei“. Braşovii, 30 Septemvre v. O aspră judecată amu cetit­ în­­filele acestea într’una din foile de frunte maghiare asupra stărilor­ de lucruri din Ardelu. Au începută acum se se con­vingă și Maghiarii ardeleni, că Ardelulu nu numai că nu a tras­ nici unu folosit din uniunea sa cu Țera ungureasca, dar „de când cu uniunea orașele ardelenesc­ au decărlutu și țera este esploatată de Ungaria, fără se primeasca ni­mici în schimbi“. Aceste plângeri le-am­ ceru­l negru pe albi în „Pesti Napló“, care ne mai spune încă, că în so­cietatea maghiară se observă o mişcare în contra uniunei, sau mai bine tfişa între Ungurii arde­leni cresce vedendi cu ochii amă­răciunea şi nemulţămirea cu starea de faţă a lucrurilor­. Cei de la „Pesti Napló“ sunt! de părere, că causa principală a relelor!, ce trebue se le îndure acel Ungurii ardeleni, este însăşi purtarea lor! servilă faţă cu gu­vernul! şi susţin!, că daca Un­gurii ardeleni vor­ trece cu toţii în tabăra oposiţiei, le va merge cu mult! mai bine. ■ Par’că prin simpla trecere din-­­ tr’o tabără într’alta s’ar pute lecui un! reu ca acela, care a produs! nemulțămirea cea mare în Ardély! Adevărat!, că niciodată un! guvern! nu a făcut! atâta reu Ardélului, ca guvernul! tiszaist! cu sistemul! seu de volniciă și de corupțiune. Der­ere delătu­­rarea lui Tisza Kalman ar fi de ajuns!, ca se se curme suferinţele Ardelenilor! ? Acesta este o întrebare, asu­pra căreia ar! trebui se cugete se­rios! şi Ungurii ardeleni, căci este în joc! şi viitorul! lor!, pentru cari s’a făcut! uniunea, nu numai al! acelora contra cărora s’a de­cretat! . „Pesti Napló“, ca și celelalte •foi maghiare, pune cestiunea ar­­deleana totdeauna pe teremul! ad­ministrativ!, căci nu vor! se măr­­turisesc!, că ea este de fapt! o cestiune de dreptate și de li­bertate. Nu numai odată s’a constatat!, că locuitorii Ardealului prin posi­­țiunea lor! geografică şi etnogra­fică au interese cu totul! deose­bite de acelea ale locuitorilor Tei­­ unguresci. Cum îşi vor! putea ei cultiva aceste interese, pe cât! timp! pot! fi în fiecare moment! majorizaţî de cei din Ungaria, fie guvernamentali ori oposiţio­­nali ? E vorba de a se îmbunătăţi administraţia. Ca administraţia se devină mai bună şi mai cinstită, este însă înainte de tote lipsă se domneasca în ţară libertate şi drep­tate şi legea se fie respectată. Este de lipsă ca toţi omenii cin­stiţi şi harnici se conlucre spre binele ţerii. Cum se va putea fuse aceasta în Ardeala, unde majoritatea coversitare a poporațiunei este delăturată dela aceasta conlucrare, sub cu­vent! ca e dușmană statului, și unde dreptatea și libertatea au r*­nnsit un! monopol! în mâna celor! dela putere ? Ungurii ardeleni au sperat!, că prin uniune vor! ajunge la putere şi la bunăstare. Cum vine dér, că ei astăcji după 20 de ani constată tocmai contrarul!, că a­­decă sunt! slabi şi sărăcesc! ? Căci dóra ei şi numai ei ocupă aeji tot! teremul! vieţei publice în Ardély, ei ocupă funcţiunile publice în ţară, ei o representă şi în dietă! Se poate oare crice) că sistemul! guvernului Tisza n’ar fi părtinit! elementul! unguresc! din Ardély? Nicidecum! Cum vine dor, ca Un­gurii ardeleni sunt! nemulţumiţi şi amărîţi aproape ca şi Românii cei năpăstuiţi? Lucrul! se poate uşor! tălmăci. Guvernul! unguresc! a părtinit! despotismul! de rassă, dar n’a păr­tinit! legalitatea, dreptatea şi li­bertatea, şi pre când a năpăstuit! cu totul! interesele deosebite ale Ardealului, a avut! în vedere nu­mai interesele dominaţiunei sale. Cum se putea, se nu sufere cumplit! şi Ungurii ardeleni sub­­ cest! sistem!? Ore binele ori reula, ce se revarsă asupra ţerii întregi, nu trebue se-i atingă şi pe ei, cari fac­ parte din popo­­raţiunea acestei ţeri ? Se putea ore, ca legile, ca drep­tatea şi libertatea se fie necur­mat! călcate în pici­ore faţă cu Românii ardeleni şi Ungurii se nu sufere nimic! ? Era cu putinţă, ca interesele de desvoltare ale unora se fie lovite, fără ca se simţă şi ceilalţi tristele urmări? N’a fost! şi nu va fi niciodată cu putinţă ! Acesta o mărturisesc­ acum Ungurii ardeleni înşişi, deşi caută căuşele reului în altă parte. Nu partidele trebue se se schimbe, ci sistemul! de guver­nare, ca Ardealului să-i mearga bine. Pănă când Românul! nu se va bucura de dreptate şi de li­bertate, pănă când el! va fi ur­gisit! şi năpăstuit! în aceasta ţară, Ungurilor! ardeleni nu le poate merge bine, ei vor! deveni tot! mai slabi şi mai săraci şi tot! folosul! îl! vor! trage ca şi pănă acuma numai ambiţioşii şi şovi­­niştii de la cârmă. FOILETONUL: „GAZ. TRANS.“ Sumetia şi umilinţa.­­ ) y Saovă. Cu ce măsură măsuri, cu aceea ţi­ se măsură. Acastă regulă de aure, dacă o vei avea înaintea ochilor­ de-apururea, nu vei avea pricină nici­odată să te căesci de cele ce ţi-se fac­ ţie. Căci decă mă­sura ta va fi drâptă, — drâptă o să ţi­ se întorcă, eră decă măsura ta va fi tică­losă, — în totă lovitura sorţii, ce te-a ajunge, trebue să cunosci dreptatea lui Dumnedeu cea nestrămutată, care res­­plătesce flăcăruia după a lui vredniciă , pentru faptele bune — bine, pentru fap­tele rele şi neomenese — osândă. Cine face bine, bine găsesce ; cine face rău, rău nimeresce. Deci nimeni altul!, decât! noi și faptele nóastre nesocotite sunt! acelea, cari ne osendesc!, ară nu Dumnedeu, căci Dumnedeu nu osendesce pe nimeni, el! numai dă fiecăruia după faptele sale. Cine s’ar îndoi despre acesta, as­culte la cele ce urméaza şi judece însuşi: De mult! — de mult!, când Dum­neejeu şi S. Petru umbla pe pământ! bine­cuvântând! cerul! şi pământul!, pă­mântul! de două ori, or cerul! de nouă ori, într’o zi cu mândrul! spre ajung! la un sat!. Satul! era mare şi avut!, precum o puteai înţelege îndată ce aruncai o ochire peste el!. Casele adecă erau mari şi frumoase, curţile largi şi pline de vie­tăţi — semne netăgăduite de belşug! şi bunăstare. Şi fiind­ vremea cam înain­tată, Dumnedeu şi S. Petru traseră la un! bogătan!, nu că doră ar­ fi fost! din cale afară osteniţi sau stăpâniţi de slăbiciunea foniei, nu, căci cel! ce cu cinci pâni şi cu doi pescuţi a săturat! mii şi mii de omeni, nu are nevoie de bucata mea ori a altuia, ci ca să se dovedască credinţa bogătanului şi mila ce-o are el! pentru cei fără adăpost!. Eră acesta era subţire-subţire, ca umbra dela spin!, ca să grăiesc! cu cântecul!: Când cugeţî, că te umbresce, Mai amar! te dogoresce. Trecând! pragul!, Dumnedeu şi S. Petru dau bineţele ca omenii de omeniă, când intră în casa altuia. „Bună dina omeni buni!“ „Sănătoşi voi cei nebuni !u li-o în­torc! bogătanii din fundul­ meselor!. „Aveţi ceva de ale mâncării“, urmeza S. Petru cu jumătate de gură, „că ve­nim! din depărtare şi ni­ s’a ciuntatu merindea!“ „Mâncare avem! destulă“, răspund! bogătanii îndopaţi, dâră : „Mâncarea nostră nu-i de voi, ci de nisce domni ca noi!“ Dumnedeu şi S. Petru lasă să fie ei cei nebuni şi se duseră mai departe. De cu­ser! ajung! la celalalt! cap! de sat!. Aici era o căsuţă mică, dar prieti­­nosă, ascunsă între nisce tufe de mă­lin! — casa săracului. In casă era lu­mină şi multă voiă bună. Juru-împrejuru pe lângă măsuţa în­vechită şedeau săracii satului întocmai ca bogătanii la casa bogatului: ceia la băut! şi la mâncat!, ăştia la glume şi vorbă bună. Dumneczeu şi cu S. Petru intră şi dau bineţele. „Bună ser a omeni buni!“ „Sănătoşi voi, cei mai buni!“ Fie! săracii cu o gură. „Aveţi ceva de cină?“ Intreba Dum­nedeu sfântul!. „Avem! cină Cam puţină“ — răspund! săracii, „Dar avem! şi omeni buni, Ne’mprumută pănă mâni!“ Şi s’aşâdă la cină toţi dimpreună şi mânca cu inimă veselă, căci de vese­­lie e plină inima omului, când a făcut­ o faptă creştinesc!. Săracii se simţiau fericiţi, căci din puţinul­ lor! pot! se facă parte şi altora. Ură Dumnedeu sân­tul! cu puterea lui cea dumnedeescă a fă­cut!, că din ce mâncarea era puţină, se ajungă la toţi cu prisosinţă, şi din ce era soraca, — unde s’a pune, să se lipescă. După cină îşi fac! cruce şi se dau la poveşti. Unul! spunea, ceilalţi ascul­tau şi trăgeau învăţăturile cele bune. Acuşi dau poveştile la o parte şi încep! la glume... şi ce glume?... Rîdea şi su­fletul! din tine de dragul­ lor!... glume românescl!__Tot! aşa pănă târdiu — târdiu, când cuprinşi de somn!, se de­părtară fiecare la vatra sa. La despărțire tot! insul! voia se fiă ai lui ospeții, dară stăpânul! casei luând! cuvântul! a dis!, că decă a fost! cu vrerea lui Dumnedeu să-l! alegă pe el! norocul!, să nu i-l! răpescă din mâni. Așa Dumnedeu și S. Petru râma­ revista politică. Din năuntru, la vederea apropierii deschiderii dietei din Pesta, deputații se întrec­­a’şi da seama de isprăvile să­­vârşite de ei, înaintea alegătorilor­ lor!, mai ales! cei din oposițiune ţin! multai să răspundă la vorbirea ministru­lui Tisza, rostită în Oradea-mare. Astfel! contele Apponyi, capul­ opo­­siţiunei moderate, dise că pănă ce nu va căde ministrul! Tisza, nu se poate aş­tepta o stare sănetosă şi mulţămitore, pentru­ că sub sistemul­ lui Tisza cu pre­siunea şi corupţiunea oficială nu poate ajunge la valoare voinţa poporului pe cale legală. Vorbind­ despre reforma administraţiei, contele Apponyi e pentru administraţia de stat!, fiindcă numai de­la ea aşteptă desvoltarea spiritului de stat! unitar! şi asigurarea naţiunii de periculile din năuntru şi din afară, firesc, dăcă reforma administraţiei nu va fi numai o trecere dela stările anarchice-asiatice la o stare de despotism­. Cu alte cuvinte, contele Apponyi vrea administraţiă de stat­, pentru ca să se desvolte maghiarizarea, să se asi­gure naţiunea maghiară în contra peli­culelor­ din năuntru, adecă în contra naţionalităţilor­ nemaghiare. Poate fi în­­tr’un­ asemenea cas! o mai ticălosă stare de despotism! maghiar!, decât! sub o administraţia, care pentru Unguri

Next