Gazeta Transilvaniei, ianuarie 1890 (Anul 53, nr. 1-24)

1890-01-28 / nr. 23

lozsvar“ — când ne-amu ridicaţii glasulă în potriva Kisdedovuriloru plănuite de grofulu Csaky, ci ar fi fostu unu pecatu de morte şi vrednici amu fi fostu se fimu hu­liţi şi blăstămaţi de întregii ne­­mulți românescu, decă nu i-amu fi arătata noua nelegiuire, ce are de gândit se-o severşăscă guver­­nulu ungurescu spre cea mai mare stricăciune a lui. Elă acuma ne spune însăși foia guvernului „Nemzet“ că ce are el, de gândit se facă prin Kisdedovuri. I-a apucată turbarea maghia­­risării tocmai acuma mai tare, când în partea de dincolo a mo­­narchiei nóstre însuși guvernulu a luatu în mână sarcina de-a îm­păca şi îndreptăţi naţionalităţile, asigurându-le o desvoltare liberă şi liniştită naţională! Se veghiamu dor cu mică cu mare, se ne strângemu rândurile, căci duşmanii limbei şi ai naţio­nalităţii române se pregătescu pentru o bătăliă decisivă şi gata trebue se fimu cu toţii a­ o întâm­pina cu bărbăţia şi cu curagiula celoru ce luptă pentru o causă drepta şi sfântă! ZESe crista politică. Dinăuntru. S’a dusă vestea de cava­­lerismulu ungurescu. Regimulă încasseză milioane din dările naţionalităţilor­ ne­maghiare, le cheltuesce pentru tot­ fe­luile de institute maghiare de cultură şi de învăţămentă, dar nu găsesce eu cale, precum dreptatea cere, ca să c­heltuescă din aceste milioane şi pentru institute de cultură şi de învăţământă nemaghiare. Pentru elă naţionalităţile nemaghiare sunt m­oi bune numai de tunsă şi de mulsă. Nemulţămiţi „cavalerii“ cu atâta, se svorcolesc, se storcă pănă la măduvă pe Nemaghiari pentru ca se-i maghiari­­seze cu banii lor­ propri. Prin organele guvernului caută a impune dări poporaţiunei nemaghiare pentru societăţile de maghiarisare, pen­tru Kulturegyleturi, precum au făcută în comitatul­ Târnava-mare. Incuragiaţi de sprijinulă guvernului şi ală organelor­ lui, cari se află în frun­tea mişcării de maghiarisare, au crezută „cavalerii“, că a venită vremea se storcă şi pe Românii din Turda-Arieş, arun­­cându-le în spinare una adaus­ă de dare pentru „Kulturegylet“. „Gazeta“ aflândă de acesta manoperă ungureasca, a atrasă atenţiunea Românilor din Turda şi, când la 28 Ianuarie „cavalerii“ au venită se­ceră dare pentru Kulturegylet, Românii s’au înfăţişată în numără mare în adunarea comitatensă şi prin purtarea loră vred­nică şi bărbătâscă au zădărnicită planu­rile duşmaniloră. Aceştia s’au ved­ută nevoiţi a amâna pe altă-dată împlinirea planului lora diavolescă. Românii Tur­­denî însă voră veghiia şi în viitoru, ei suntă h­otărîţi a combate cu toate m­ijloa­­cele legale şi în viitoră uneltirile kul­­turegyletiste. In timpă ce organele guvernului conducă mişcarea de maghiarisare în provincia, vrendă a despoia prin dări kulturegyletesci pe Nemaghiari, pe a­­tunci regimulă făuresce proiecte de legi, prin care să se desnaţionaliseze ocopilulă încă dela sînulă mamei. Ministrulă Csaky a plămădită una proiectă de lege, care dispune să se facă asiluri (grădini) de copii în toate părţile prin comune. Asu­pra asiluriloră de copii regimulă îşi re­­servă o mare influinţă, pentru-că scopulă acestoră asilurî nu e crescerea, nici fe­rirea copiilor­ de nenorociri, mai alesă când părinții lipsescă de acasă, fiindă duși la lucru, ci scopulă loră e m­aghia­­risarea copiilor­. Etă ce dice proiectulă . Capitolulă ântâlnu, §§ 1—5, trac­­teaza despre problemele și scopurile asi­luriloră de copii. Se dă ca scopă, d’a feri pe copii de 3—6 ani de pericule, d’a le desvolta corpulă şi spiritulă. Ast­fel­­ de institute potă înfiinţa statul­ă, comunele, confesiunele, persoanale­ morale şi, dacă permite inspectorală şcolară, şi persoanele private. In asiluri trebue să m­eargă toţi copiii, deca nu simtă acasă supraveghiați cum se cuvine. Capitolul 2 al­ doilea, §§ 6 — 9, dis­pune, ca edificiile institutelor, să fiă să- ! netose și intr’o posițiune sigură în con­tra focului. Intro sală potă fi celă multă 100 de copii adunați. Copiii se ’nvețe se se roage, se vorbeasca, să cânte, să facă eserciţii corporale, se se ocupe cu jocuri şi cu lucrări de mână. Pentru asilurile de vérs sunt­ prescrise numai îngrijirea corporală şi jocurile. " Capitolul 2 al­ treilea §§ 10—13, prescrie pentru conducătoarele asilurilor, ca să aibă esamenu de calificaţiuneele suntă a se numi pe viaţă şi numai printr’o sentinţă disciplinară se potă des­titui. Pe lângă locuință, trebue se capete celă puţină 300 fl., bonele (doicele) 100 îl. pe ană. Capitolul 2 ală patrulea, §§ 14—18, Indatoreazâ pe comunele, ai căroră locui­tori plătesc ă peste 20,000 îl. dare, a înfiinţa asiluri; totă aşa pe comunele cu o dare de 10,000—20,000 fi., deci suntă celă puţină 50 de copii de supraveghiată. Comunele mai mici au se înfiinţeze numai asilurî de vară. Pentru întreţine­rea asilurilor, se impune o dare de pănă la trei procente. Capitolul 2 al­ cincilea, 19­27, impune pentru supraveghiarea asiluriloră o comisiune de cinci membri, fiindă membru ală ei și medicală comunală ori de cercă. Supraveghiarea superiora o are inspectorală școlară ungurescă. Cerculă de activitate ale comitetelor­ administrative se estinde și asupra asi­luriloră. Capitolul 2 ală şeselea, §§ 28—35, tracteaza despre institutele de învăţă­­mentă, anume pentru formarea conducă­­toarelor­ asiluriloră. Cu fiă­care astfelă de institută de învăţămentă e împreu­nată şi ună asilă de copii. In aceste insti­tute se primescu numai absolvente a patru clase medii ori civile, ori care au de­pusă esamenă mulţămitoră de admitere, cerendu-li-se şi cunoascerea limbei ungu­resc!. Capitolul 2 ală şeptelea, 36 şi 37 Indatoreaza pe conducătoarele diplomate puse’n poştă, ca în cursă de doi ani să depună esamenă de ca­lificaţiune; decă nu’lă depună, rămână în postă, dar atunci pentru ele n’are valoare garanția minimu­lui lefii. Capitolul 2 al­ optulea, §§ 38—40, cuprinde condițiunile, în care asilurile, ce nu suntă ale statului, se potu ajuta de stată. Proiectul­ de lege prevede, ca co­piii, când n'ar fi îngrijiţi acasă, să fie duşi în asiluri chiar cu gendarmn. Acolo voră învăţa copiii a vorbi, a se ruga şi a cânta unguresce, pentru­ că, precum ne spună chiar foile guvernului, scopulă asiluriloră ca maghiarisa pe copiii miei. Românii bucovineni au să înregistreze o isbândă în lupta loră politică. La ale­gerea de deputată în cerculă Siretă-Ră­­dăuţă-Sucava, pentru parlamentară din Viena, în loculă repausatului Dr. C. To­­masciuc, a fostu alesă dr. Eudoxiu Hur­uiţi,sa­hi. „Revista Politică“ însoţesce acesta isbendă cu următorele cuvinte : „Nu li-a ajutată duşmanilor­ noştri nicî tactica loră, nici mijloacele de totă soială, de cari s’au folosită în acesta operaţiă electorală. Bărbăţia română re­deşteptată şi încrederea aliaţiloru în con­ducerea nostră au repurtată victoriă a­­supra mândriei adversarilor noştri. Lupta încă nu începuse şi contrarii trîmbiţau cu dispreţă de noi, că n’avem ce căuta în oraşele cele mai vechi ale ţărişorei noas­tre. Statuia majoră ală loră, compusă din niste venetici, decretase stărpirea româ­nismului din aceste oraşe. Acest­ă tactică a vrăşmaşilor­ noştri ni-a deschisă ochii, ne­ a deșteptată deplină și concentrân­du-ne umerii la umără și dândă mâna cu toți alegătorii onești și binevoitori noi am fi intrată în luptă şi amă învinsă. In urma acestei decepțiuni adversarii voră încerca se se reculega și se se în­­târeasca pentru alegerile viitoare. Aceasta o scimă prea bine pentru­ că scimă, ce țintă și-au pasă ei. Ac­esta cunoscendu-o noi, le spunemă în față, că și pregătirile noastre suntă făcute. Decá înainte de a­­legerea de erî n’am fostă destulă de bine organisați, deca pănă atuncea n’am fi desvoltată destulă energiă, alegerea de erî ne va învăţa cum şi prin ce să devenim fi tari şi mari ! Atacu­rile în contra esistenţei nóastre na­ţionale, proiectele de desbinare urdite prin ascunsă asupra factori­lor­ noştri politici, le vomă sei se le întîm­­pinămă şi se le zădărnicimă. Nobilimea nostră, din partea protivnicilor, aşa de rău clevetită, biserica nostră călcată în piciore şi poporul­ de la ţară ignorată şi tratată de denşii ca materială brută şi necoptă pentru o viaţă politică, aceste elemente puternice pentru esistenţa nostră vor sei de acu înainte să-şi facă datoria lor. Uneltirile subversive ale adversarilor­ noştri sunt­ descoperite, programa lor­ politică se arată faţă de ţara nostră de fată greşită. Ura în contra boerimei noastre naţionale şi a preoţimei noastre nu le va ajuta şi politica adoptată de centralişti şi cei din stânga camerei de­­putaţilor­ din V­iena rămâne precum a o fostă absolută inaplicabilă pentru ţă­­rişora nostră, feciorei de sub teiu. Fecioara apoi îşi înălţa ochii ei umedi către cer­i. Faţa ei palidă avea espresiunea unei blândeţe ceresci, când îşi întinse braţele şi strigă cu glasă înăbuşită: „Rămâi cu bine, iubitulă meu! Baremî de-ai fi fericită tu cu ea şi ea cu tine. Decă iubirea mea n’a putută să te fericescă, fericescu-te celă puţină clipa, în care m'ai părăsită. Tu n’ai sciută nimică când eu ţi-am condusă în loculă acesta pe alesa inimei tale, nici n’ai avută sciinţă despre lacrimile şi nopţile mele fără de somnu. Rămâi cu bine şi dă-m­ă uitărei; eu voiu avé de ajutoră pe Tatală din ceră!“ Audiudă Iubirea vorbele acestea, s’apropia de sfârşita fecioră şi ’i săruta fruntea ei îngălbinită. In clipa acesta se iviră de-odată în preajma ei Virtutea şi Bunetatea. „Binecuvântată să fii tu fiinţă ome­­nescă!“ şopti atunci Iubirea. „Tu te-ai înfrânată singură; acesta e cea mai înaltă chemare.“ Fecioara simţi scoborîndu-se pe dea­­supra ei una ce mai pe susă de fire, privi cătră ceră ca şi când ar vede pe cele trei surori înălţându-se şi legănân­­du-se prin aeră. Ea privia zîmbindă şi lăcrimândă, şi vederea ei se perdea în zarea depăr­tată a cerului. Blasiu, 1800. Maria Harfa. Din viéţa unui omi­ sărmană de Tolstoi. Nici eu nu mai sciu, cum şi în ce chipă, destulă, că într'o sera pe când îmi făceam o notiţă după esplicarea pro­fesorului, mă treclui de-odată la spatele mele p­e ceata de polițai condusă de doi oficeri de rangă mai înaltă. „Tocmai la muncă o găsim­ă pe pa­sărea cea bună“, răcni unulă dintre ci­­novnici amețită de rachiu, „legați-lfi mai întâiu, ș’apoi ne vomă vedea de lucru“. „Dar, domnii mei, vă rogă !“ „Nici o vorbă, spânduratule“, îmi striga poliţaiulă, cătră care îndrăsnisemă să mă întorcă. Cu mănile legate la spate mă rădi­­mară de părete şi începură a mă ispiti. Bine sclindă, că afară de cărţile de şcoli, eu nu am la mine nimica, aşteptamă foarte liniştită sfirşitulă lucrului. Cu puţinele mele mobile o sfirşiră curendă; după aceea scotociră prin totă lo­culă, pe sub podini, pe după obleneie ferestriloră, prin sobă, prin crepăturile uşei, c’o vorbă, prin totă loculă unde s’ar fi putută ascunde cevaşl. Asta ţinu trei ore. „Să vedemă acum păretele“, zise cinovnicule. Râseră varulă de pe părete aşa că îmi umplură cu elă totă odaia şi ciocă­­niau în fiăcare cărămidă. După ce spar­­seră şi sdrobiseră totă, în adevăratulă înţelesă ală cuvântului, fără să găsescă ceva, îmi legară manile în lanţuri grele, mă puseră într’o cusculiă închisă1) or alături de mine steteau doi gendarmi cu baionetele îndreptate spre pieptulă meu. Orologiulă turnului bisericei „Isacă“, bătea miedule nopţii, când ajunse tră­sura la porta cetățuei; numai atunci am băgată de sema, că patru ostaşi călări m’au escortată pănă aici. Cum şi în ce chipă am fostă primită în cetăţue, e de prisosă a mai istorisi.. Voiu spune numai lucrurile mai în­semnate. Chilia de sub pământă, în care am fostă aruncată, era frigurosă, umedă și întunecosă. Afară de prietinii clocani, eram numai eu singuri. îndată ce m'am ') Trăsura închisă a temniţei, în care sunt­ duşi cei arestaţi, aruncată pe-o murdară şi mare saltea-­ umplută cu paie, cinstiţii prietini şi ve­niră să-mi ţină de urîtă. De somnii nici vorbă nu putea fi; trebuia să mă păzescă să nu mă începă animalele, ce în lumea loră puteau să facă şi o astfelă de obrăsniciă. In sfîrşită se lumina de diuă; pâr­­călabulă îmi aduse dimineţa o mare bu­cată de pâne năgră şi apă. La am­edi nimică. De bună-semă, că nu­ina voră fi înşirată încă intre acei nenorociţi, cari se chinuiau în suteranele acestea. Paltonulă mi­lă luară când am fostă înfățișată în cancelariă, înainte de-a mă arunca în loculă meu de osîndă; n’a­­veam cu ce se mă acoperă. Mî-era frigă. Dela pârcalabă zadarnică ceream vre­­une țolă, cu care să mă apăru de frigă, ba în locu să fiu miluită, elă mă spunea soldatului, ce se plimba în susă și înjosii pe galeria, or acesta mă ameninţa cu puşca. „Deci va dice numai o vorbă“, cjicea pârcălabulă, „împuşcă-lă“! „Ințelegă, domnule !“ respundea sol­­datulă. Cum am trăită trei săptămâni cu 21 Strejaev. Dinafară. In ditele acestea s­au des­coperită in Bulgaria o conjura firme în­dreptată în contra principelui Ferdinand şi a miniştrilor­. Capulă conjuraţiunei e maiorulă Pauiţa, fostă adjutantă ală principelui. Maiorulă cu alţi complici au fostă arestaţi. Foile rusescî, ca „No­­vosti“ şi altele, se bucură de mişcarea pornită de Pauiţa, care măreşce speran­ţele şi aşteptările rusescî. „Novosti“­elice, că oficerii bulgari suntă nemulţă­­miţi cu măsurile militare luate de prin­cipele Ferdinand I, deoarece acesta are de gândă, de dragulă patronilor­ săi austri­aci, să înarmeze armata bulgară cu pusei, declarate în Austria ca netrebuincioase. Pentru ca să facă imprumutule, prin care vrea să-şi susţiă troiulă, principele a jertfită interesele armatei. Nemulţu­mirea oficerilor­ a luată mari dimensi­uni şi a împinsă lucrulă la complota. Oficerii arestaţi, dire faia rusescă, voră fi mai multă ori mai puţină­ aspru pedepsiţi, dar aceasta va înăspri nemulţămirea...Cei din Viena şi din Berlină trebue să se convingă, că sistemul­ de a alătura ţările balcanice la alianţa triplă are base

Next