Gazeta Transilvaniei, februarie 1890 (Anul 53, nr. 25-47)

1890-02-01 / nr. 25

Pagina -(i-AZET A TRAiN SIL V Ais iifii XDXTST Arestarea ducelui de Orleans. Scriea telegrafică, ce amu primit’o în dilele trecute, preocupă a­stădî toate cercurile din Parisa. Toatft lumea se in­­treba, că ce a îndemnații pe ducele de Orleans să m­ergă la Parisa. Consiliulu de miniștri, ce s'a întorunit și în zilele tre­cute în Paris­, a hotărîtă asupra preten­dentului la tron­ulii Franciei, or „Soir“ constată, c­ă guvernul­ francesft va aplica legea creată pentru familiile pretendente, în virtutea căreia fiă-care membru, care va intra în țeră, se va pedepsi c’unii arestii de 2—5 ani. Alţii susţină, că guvernul­ se va mărgini a escorta pe ducele peste hotarăle ţărei. De aitfel, splrile ce sosescu din Parisi spune, că ducele este tractată cuviinciosă. In numerii loră mai noi diarele pa­­risiene aducu amănunte despre sosirea şi arestarea ducelui. Tinerul, prinții pe­trecea în Laussane, unde făcea studii mi­litare sub inspecțiunea generalului Perce. Nu de multă, când adecă ajunse maio­­renă, a chiămată la sine pe prințulă de Lyne și declară, că deși tatălui său călăto­­resce în America, or mamă-sa petrece în Spania, era cu toate astea voesee a'şi face datorinţa faţă de patria sa. Ducele n’a împărtăşită intenţia sa nici tatălui seu, nici generalului Perce. După cum se vorbesce, ducele e de caractera forte independenta. Dorinţa lui, de a fi primită în armata francesă, a fost­ respinsă de ministeriilă de răsboiu. In urma aceasta ducele a adresatu o scrisore aceluiașfi ministru, în care ili rogă să nu’ia lip­­seascâ de onóarea de a servi ca gregară de rendu în armata francesă. Cu două­­cieci de minute mai târdiu ducele a fostă arestată. Rugarea de a’lfi lăsa pe pi­­cioră liberă, garantândO cu onoarea lui, a fost­ refusată. Ducele a trimisă următorea scrisore din aresta mamei sale la Se­villa : „Regretă multă, că trebue să vă pricinuescă dureri; dar n’am putută să mă opună agitațiiloră patriei mele cu piarele parisiene și mai alesă cele republicane condamnă pe ducele. „Re­­publique Franșaise“ (fiee, că în casulă acesta celă mai potrivită comentară este cuprinsulă legei, pentru­ că faptulă acesta ală ducelui nu este altceva, decât și o cutezată reclamă a pretendentului. „Figaro“ crede, că împregiurarea acesta nu poate să fiă decâtă favorabilă ideei monarchis­­mului. „Gaulois“ dice, că fapta aceasta va deştepta cele mai sincere simpatii faţă de ducele prisonieră. Pressa boulangistă se bucură, că guvernul v a câdută în di­lema, că seu va fi liberată prințulă, prin ceea­ ce se face ridiculă, seu îlă va ju­deca, prin ceea­ ce va comite o faptă ru­­­șinosă. Legea dela 1880, în virtutea căreia a fostă arestată ducele de Orleans, e de cuprinsulă următoră : ..1) Teritoriulă re­­publicei este oprită pentru capulă ace­lora familii, cari au domnită odinioră în Francia, precum și pentru următorii ce­­loră din prima nascere. 2) Guvernul­ are dreptulă a opri şi pe alţi membri din acele familii a păşi pe teritoruil­ re­­publicei, ceea ce o va face ministrulă preşedinte în virtutea unui decretă re­­digeată de consiliulă miniştriloră. 3) Acela, care în contra acestei legi va păşi pe pam­entul­ Franciei și ală Algeriei, sau care va petrece în coloniile fran­­cese, va fi pedepsită cu ineliisoare dela 2—5 ani. După împlinirea pedepsei, res­­pectivulă va fi escortată peste hotare. 4) Nici unulă dintre membrii familieioră domnitoare în Francia nu poate servi în armata francesă sau la marina francesă, nici nu va putea ocupa nici o funcțiune și nici alesă ca deputată nu va putea fi. Iu 8 ale curentei, ducele a fostă dusă la primă-procurorulă de stată. După ce a fostă ascultată, ducele a fostă pre­­sentată poliției din arondismen­tulă ală nouălea. Advocații monarchişti au nă­vălită în mare numără la poliţie şi-şî ri­dicau pălăriile demonstrativă. Ducele a declarată, că s’a înscrisă în lista grega­ri­loră şi că vrea să servască în armată ca ostaşă de rendu. După cum spune „France“, ducele a adresată preşedinte­lui republicei Carnot o epistolă, în care apeleza la lealitatea nepotului marelui Carnet, ca se-lă înregistreze în armată. Membrilor­ familiei ducelui ie este per­misă a visuts ori şi de câte­ ori voră voi pe ducele. SOIRILE DILEI. Aniversarea morţii lui Popasu. Având în vedere, că la 5 Februarie v. c. se îm­­plinesce ună ană dela moartea fericitului Episcopă ală Caransebeşului, Ioană Po­pasu, şi ţinendă semă de meritele nepe­­ritoare ce şi le-a câştigată reposatula Episcopă pe terenură bisericescă şi na­ţională . P. S. S. actualulă Episcopă Ni­­colae Popea a dispusă, ca în toate bise­ricile din diecesa Caransebeşului să se ţină parastasă pentru odihna sufletului răposatului său predecesoră Ioană Po­pasu. In comunele orăşenesc! acesta nesce fata la uşe, şi acum... ce vrei? Acum toate’sti bune. Olga este măritată şi Iorgu, ginerile nostru, e băiată bună“. Cocoana Mariţa ofta odată și ațîntindu’și privirea în pămentă, începu din nou să învertescă păhărelulă ce era pe masă lângă ea. „N’avemu acum pe Nicu ? De elă ar trebui să ne ocupămă, să vedemă să termine mai de grabă, să’lă vedemă aseitată în casa lui. Tocmai de aceea ar trebui să se apuce de studiu.“ ♦ „Se va apuca elă“, grăi Mariţa căreia nu’i venea la socotelă stăruinţa continuă a bărbatu-său, ca să le plece băiatulă. „Ce atâta întrecere cu plecarea? Acum s’a dusă Olga, acum să plece şi elă ? Lasă’lft să mai rămână să’şi petrecă puţină, căci, cum îmi spunea elă, destulă se năcăjesce cu învăţătura şi acolo n’are tim­pă nici să mănânce cum se cade, atâtă e de ocu­pată cu ale lui.“ „Bine, bine, eu nu­­fieă ca plece acum în­dată, dar totuşi....“ grăi Mitică frecându-se cu mâna pe la frunte, „totuşi nuar fi rău să termine mai repede“. „Da la ce ? A remasu elă se trăescâ din învă­țătura lui? Ba că chiar! Asta ne-ar mai trebui, să’le înfundămă la vr’o plasă să’și amărască clilele căutândă pe țărani de beléle loră. Nicu are cu ce trăi, căci şi aşa n’avemu decâtă doi copii şi să­­ ţinem­ă împreju­­rulă nostru.“ „Aşa­­fică şi eu“, continuă Mitică. „Nu mai este vorba, că Nicu,... nai băgaţii tu de semă?“ „Ce se bagă de semă?“ „Nicu ăsta se ţine de ştrengării. N’ai ved­ută că n’o mai slăbesce pe Veta din ochi, că una doué, se ia după ea şi cine scie...! „Săracii de elă!“ d­ise Mariţa cu dispreţă. „Am mai audiţii una! Omului cum îi e firea, aşa’i e şi gândirea!“ Mitică nu se siuiţia bine la aceste vorbe, dar tăcu; cocoana Mariţa insă se năcăji şi vorbi cam apăsată : „Ved! Mitică, cum te găsescă pe tine! Tu în locă se mai mergi pe la Buzău, să te ocupi de gine­­re-tău, se vedi ce mai face Olga, să’i mai pui la cale, tu te interesezi de lucruri de a doua mână. Tu eşti astfelă, ca şi cum Veta ar fi fata ta, or nu Olga“. Mitică se mişcă la aceste vorbe, încreţi din sprâncene şi strîngendu-şi pumnală,îşi puse la gură. Rămase puţină tim­pă astfelă şi îndată apoi îndrep­­tându’şi ochii ţintă la nevastă-sa grăi: „Am fostă la Buzău. Iorgu își vede de afaceri, or Olga este acolo la elă. Ce vrei să facă? Nu este elă oră întregă ?“ „Ba da“,­­zise cocoana Marița, „dar totuși tu mergi prea rară la Buzău, și verfi, Mitică, asta nu e bine. Par’că Olga nu este copilulă tău“. „Eu mă ocupă acum de Nicu, căci Olga este măritată. Ea este la casa ei şi se împacă bine cu Iorgu. Nu m­i-ai spusă şi tu tată astfelă ? Ce, ori ţi-a spusă ţie ceva Olga? Voi femeile totdeauna sunteţi mai curiose. Vouă vi­ se pară lucrurile mai grozave ca cum suntă“. „Nu dică în­mi­că despre Iorgu, dar mi­ se pare, că cheltuesce prea multă, şi Olga nu­ se simte toc­mai bine“. „De ce ?“ întreba scurtă Mitică. „Eu nu dică, că nu-i bună Iorgu, dar totuşi ai putea să’lă mai ţii de scurtă, să nu se întindă la cheltuelî prea mari. Şi-a tocmită tocmai o trăsură la Bucurescî, deşi trăsura care i-am dat’o era destulă de bună. A vândut’o unui prietină mai pe nimica,­­fr­­iendă, că nu mai e la modă și c­ă a văd­ută elă altfi fasonfi de trăsuri la Bucurescî, la șosea“. „A vândută trăsura?“ întrebă mirându­-se Mitică și se ridică furiosă dela masă. „Tată este elă usurelfi“! zise Mitică în cele din urmă... Intr’aceea în odaia de alături aucji rîsul ei nebunatică ar fi lui Nicu, se opri lângă uşe şi asculta puţină cu interesă şi apoi se în­­torse cătră nevastă-sa. „E Nicu, cine să fie ? !“ zise cocoana Mariţa. „Da, da, e Nicu, rîde ca ună nebună“. „Lasă se rîcjă, că acim­ îi e vremea. „Acum îi e vremea ? Uite, că Vladă nu prea ride.“ „Vlada e m­ă mojică!“ grăi cocoana Marița nă­căjită. „Cum e, cum nu e, a terminată. Acum vreau ca și Nicu se termine. De aceea mă interesezi­, ca să plece.“ „Ba mi­ se pare, că nu de aceea“, îi aruncă ne­­vastă-sa vorba și se depărta de la masă. „Te-ai putea ocupa mai cu dinadinsulă de Iorgu, de ginere-tău, şi de Olga. E fata ta,“ grăi cocoana Mariţa e­şinaă din odaiă. Mitică rătuase singură în odaiă şi cuprinsă de o iritaţiune mare. „Am să’lă espedeză eu pe neisprăvitură de Nicu. La ce să mă muncescu atâta, păcătosului Acum să mai am şi alta pe capă? Pe Iorgu, pe ginere-meu ?“ (Va urma.) parastasă se va ţină în cina aniversărei, adecă Luni în 5 Februarie st. v., or în Comunele rurale în Dumineca următore, 11 Februarie. . . . Pemisionarea lui Tisa. „Magyarság“ de la 10 Februarie v. aduce o solie te­legrafică din Budapesta, în care se sus­ţine, că în cercurile politice şi în întrega capitală s’a răspândită ca ună fulgeră vestea, că d-lui Tisza şi-ar fi dată de­misia. Causa se dice c­ă ar fi neînţele­geri ivite în datele din urmă între mem­brii guvernului. Maiestatea Sa a pri­mită la 8 ale curentei în audienţă, care a ţinută mai multă de-o jumătate de oră, pe conţii Csáky şi Szapáry. Tot.fi în aceeaşi di­sera s’a ţinută ună lungă consiliu de miniştri.­­ * Manuscripte de-ale lui Eminescu. Dlă căpitană Mateiu Eminovici, fratele mult regretatului Eminescu, a făcută cunos­cută, că se află ia posesiunea mai mul­­toră scrieri de-ale lui Eminescu, pe cari voesee se le publice rend pe rend în re­vistele literare, ce apară în Bucurescî. * * „Societatea „România Jună“ dinViena și-a alesă pentru anulă administrativă 1890 urm­ătorului comit­etă: Iacobă Ță­rână, drd. med., președ.; George Candrea stud. fii. vicepreșed.; Filimonă Taniacă, stud. med. secretară I.; Eudocsiu Pro­­danciucă, stud. med., secretară II.; Va­­silie Tebinca, drd. med., cassieră; Eu­­genă Solomonă, drd. med., controloră; Ioană Sciutuilă, stud. forest., bibliote­cară ; Petru Macsimiac stud. fii., eco­no­mă. îi« îi: * Scrierile lui loana Crenga. Scrierile marelui povestitoră Ioană Crengă, carele a repausată în­­filele trecute, voră eși toate de sub țipară. Spre scopulă acesta s'a formată ună comitet,ă dintre cei mai adicți amici ai răposatului, carele se ocupă cu arangiarea loră şi cu adunarea date­­lor, spre a-i face biografia. D-lă căpitan Constantin şi Crângă a depusa la banca naţională din Iaşi 900 lei spre a se aco­peri o parte a speselor, cu tipărirea scrierilor­ tatălui său. * £ •­* Episcopulu ev. Czekus ală districtului Tisza a murită. Czekus era unul­ din cei mai mari persecutori ai Slovacilor, naţionalişti şi ună maghiarisatoră de frunte. al. A ^ Omori. Georgy Spenati din Eymes­­băk, în Ciucă, se logodise cu o fată fru­­mosă, în care se înamorase şi ună altă fecioră totă din acea comună. Nunta avea să fia Marța din urmă a carneva­­lului. In noaptea de 3 Februarie n. însă, pe când Spenati se’ntorcea dela mireasa sa, fu ucisă. Bănuiala cădii pe rivalulă său, care fu­ arestată. Inimă ruptă. Nu-i poveste, e lucru deja întâmplată. înșiși medicii au con­statații aceasta. Rosa Seif din Dunaszer­­dahely era o tînără şi frumosă fată­. Pă­rinţii ei omeni cu frumosă posiţie. Fata se ampresase grozavă într’un fi tînără. Dragostea ei tăinuită din di­­n di o făcea totă mai tristă, mai melancolică, o slă­bise, o sdrobise cu desăvârşire. Părinţii ei, nesciindă suferinţele şi boia fetei, o duseră în spitalul­ din Pojană, unde în scurtă vreme muri. Corpulă ei a fostă secţionată în faţa doctorului Katka, de cătră medicii Kovács şi Mergi, cari nu­mai decâtă au constatată, că inima fetei plesnise in urma prea marei cantităţi de sânge, ce năvălise în inimă, aşa că ea nu putu să resiste acestei nenorocite sf­irşiri. A fost d înmormântată apoi, or inima ei ruptă o opriră medicii ca o cu­­riositate. Inima a fost d­espusă vederei unei corporaţiuni de medici, dintre cari unulă se pregăteşte a ţine o disertaţiime despre aşa (lisa „ruptura cordis“. Purtă. Lui Emanuel Seidner din Pesta, care e nebună, ’i­ s’a furată în modă rafinată una liberă de depuneri la o cassa de economii. Hoţulă, Ignaz Schwarz, adjunctă în cancelaria unui ad­vocată, încasă banii în sumă de 14.200 şi’i puse în siguranţă la o rudeniă a sa, unde au fost­ găsiţi. „Cinstitură“ adjunctă e arestată. * * * Marina comercială română pe Dunăre. In şedinţa Senatului de Luni, săp­tămâna trecută, d-lă P. S. Aridianu şi-a desvoltată interpelarea sa in privinţa creărei unei societăţi naţionale de navi­­gaţiune pe Dunăre. D-lă Al. Marghilomanu, ministrulă lucrărilor­ publice, răspundendă d-lui Aureliană, dise. Din punctul ei de vedere economică, creaţiunea unei marine comerciale ro­mâne se impune. „Marina nu va putè decâtă să alimenteze căile noastre ferate, care într’ună viitorii apropiată voră fi în măsură a acoperi traficul­­ Europei

Next