Gazeta Transilvaniei, aprilie 1890 (Anul 53, nr. 75-96)

1890-04-01 / nr. 75

Padina 3 GAZETA TRANSILVANIEI. Nr. 75—1890, patriarchală pe episcopulu Brancovici din Timişora; de alta parte se numescu a fi candidaţi episcopulu de 86 ani Stoicovici (Buda) şi episcopulu Zivcovici (Carlovaţă). Aserţiunea, că Zivcovici fi­­indu din nou alesa­arăşi nu va fi întă­rită de coronă, nu află credementa între membrii majorității congresului, deoarece când cu manevrele dela Belovar, împă­­tulit a distinsă pe episcopul­ Zivcovici de repetite­ ori cu vorbiri. In casa când to­tuși va fi respinsă, va fi alesă episcopul­ din Cattaro, Gerasim Petranovici. Con­­gresulă se întrunesce la 12 (24) Aprilie, spune o telegramă din Pesta. Comisarulă guvernului lor. Nicolici plecă în 9 (21) Aprilie la Carloviță, unde sosesce la 10 (22) Aprilie.* * * Esplosiune. In magazinulă militară de prață din Budapesta s’a întâmplată o esplosiune pe când lucrătorii descărcau cartuşe dela puşcile Wernd. Trei lucrători mai greu răniţi au fostă duşi în spi­­tale, or alţii trei mai uşoră răniţi au fostă duşi acasă. Edificială n’a suferită nici o stricăciune. * * * Sinucideri. In Clusiu s’a împuşcată calfa de brutarai Albert Kremer. S’a aruncata în Someşă lucrătorulă Ştefană Bagameri, care a fostă scosă în stare de nesimţire şi dusă în spitală. * * * Omortt in Suceava. In 19 Martie di­­minaţa a omorîtă geometrulă dela pre­fectura din Sucava, Iosef Oehm, pe soţia sa, împuşcând’o în inimă. Nefericitulă a trăită deja de multă timpă în cârtă cu soţia sa şi ducea o viaţă forte neregu­lată. In nóaptea înainte de faptă a ser­bată ajunută patronului seu şi a sosită cătră 6 ore diminaţa în locuinţa sa beată şi forte iritată. S’a născută o certa, elă fugi într’o odaiă de alături, unde era puşca lui de vânată, o lua şi împuşca în soţia sa nimerindu-o cu 17 alice în pieptă. Femea a murită tocmai când a intrată în odaiă medicală che­mată întru ajutoră. Ambii copii ai aces­tora soţi, unută în etate de­­10 ani şi f altulă de 7 ani, au fostă de faţă la scena acesta grozavă. Făptuitorul­ a fostă imediată predată tribunalului din Suceava.* * * Focă mare. Comuna Sălișta din co­­mitatul­ Murășă-Turda a arsă în­­jilele trecute aprope întragă. Din 100 de case au rămasă numai 15. Asigurate din casele arse au fostă numai 10. * * * Invitare. Corula vocala ala pluga­­rilor­ români din Curtici invită la con­certul, împreunată cu danţu, ce-lă va arangia Luni în 2/14 Aprilie 1890 în „Sala ospătăriei mari din locu,“ în favorulă fondului său. Inceputulă la 7 ore sora. Pre­­ţulă de intrare: 50 cr. de personă. Ofer­tele marinimose se voră curta cu mulţă­­mită pe calea publicităţii. Sub pausă să voră esecuta prin 13 corişti jocurile naţionale: „Bătuta, Căluşerulă şi Hora.“ Comitetulă arangiatoră. Programul 2. 1) „Cuvântă de­ deschi­dere“, rostită de parochulă locală Gr. Mladină. 2) „Motto“, eşec­ de corulă vocală, sub conducerea plugarului coristă, ca diriginte : Iosifă Mihu. 3) „Puterea cea mai mare“, poesiă de Ios. Vulcană, deci. de coristulă Ignată Andea. 4) „Cân­­tecă vânătorescă“, eşec. de corulă vo­cală. 5) „Peneşă Curcanulă“, poesiă de V. Alesandri deci. de coristulă Simeonă Negru. 6) „Limba mamei eşec. de cor. voc. 7) „Atunci măi Române !“ poe­siă de I. Tripa, deci. de coristulă La­­zară Plopă. 8) „Marşulă cântăreţilor­“, eşec. de cor. voc. 9) „Cum să fiu eu li­terată ?“­ poesiă de I. Tripa deci. de co­ristulă Daniilă Varşandană. 10) „Pe a ţării noastre zare“, eşec. de cor. voc. 11) „Moşă Martina“, poesiă de Iul. Grozescu, deci. de dirig. cor. Iosifă Mihu. 12) „Trei colori“, eşec. de cor. voc. 13) „Scălă-te Române!“, poesiă de Iosifă Vulcană, deci. de coristulă Moise Tasa­­dană. 14) „Cuvântă de închidere“, ros­tită de parochulă locuia T. Pinteru, mine. Eu n’am luată nici una, or doi au venită singure şi mi­­ s’au pusă­­ pălăriă.“ — „Vegh dragulă moşului, acele două flori suntă păcate, şi anume: unulă păca­­tulă strămoşescă, or altulă păcatulă pă­­rintescă, de acelea nu se poate nime mântui.“ „Mai încolo am trecută printr’o apă, şi trecândă mi-au tremurată toate oasele, or când am fostă de cealaltă parte, nu mi-a fostă nimică.“ — „Ve4l, cine poate trece apa aceea, poate merge în raiu, căci e apa sciinței binelui și a răului.“ „Mergândă mai departe, am văzută 0 ciurdă de vaci stândă pe ună prundă, şi ziceau vacile, ferice de noi și de cine ne-a pusă pe noi aici.“ —„Vezi, acelea vaci suntă care le-au dată nănaşii la fini din inimă curată şi nu le-a părută nici decum rău de ele.“ „Mergândă mai departe, am văzută nesce ziduri mari, pe de­ asupra cărora erau o mulţime de pomi frumoşi. Acolo era o cârciumă şi mi-s’a oprită apa. Atunci şi eu m’am dată josă şi m’am băgată în cârciumă. O nevastă frumoasa mi-a dată mâncare şi beutură. Am mâncată­­ am beută pănă m’am săturată şi ce-a­­ rămasă am pusă în vase şi ţi-am adusă şi D-tale, moşule.“ „Mai departe am văzută o pară de focă albastră, care se suia pănă la nori, şi m­ă mielă mergea şi-şi uda lâna într’o baltă şi mergea şi se scutura pe focă şi atunci se mai potolia para. —„Vezi tu, foculă acela e ună tâlhară, care în tată viaţa lui numai rele a făcută şi numai ună mielă a dată de pomană. Aşa va arde în veci.“ „Bine dragulă moşului, că m’ai as­cultată, şi ai împlinită tóate cum se cu­vine. Eu încă ţi-oiu spune unde suntă surorile tale şi fraţii tăi . Fata cea mai mare e bucătărusă în raiu; fata cea mijlociă e nevasta din cârciuma, ce ai văzut-o, aceea e cheia raiului, or cea mai mică e aici la mine, vezi-o! Fraţii tăi suntă stâlpi de piatră la fântâna din poană. Mergi acolo şi ţi-l® să se scule şi voră învia: unulă surdă, unulă orbă de mnă ochiu, or tu stăpânesce înnăp­­răţia tată-tău, căci eşti vrednică de ea.“ Run­cu, 30 Martie 1890. Nicolau Mihăescu, învăţătorii. Poesii poporale. Frunză verde rugule, Ia-mă’n braţe dorule Şi mă treci darurile, Şi mă treci în ţara mea Pe-aicea nu potă şedea Că lumea e tare rea. Şi mă treci în sătulă mea, Că pe-aici trăescă cu greu. Eu mergă mândruţă’n cătane, Tu rămâi de spală haine, Şi le spală’n lăcrămele Şi le uscă’n doră şi’n jele. Le trimite-apoi la mine, Pe şuerulă vântului In mijloculă frontului. Unde-a fi stâgă ridicată, Eu acol­oiu fi culcată Cu capulă pe perinuţă Cu mâna la inimuţă Şi cu gândulă la drăguţă. Bădiţă cu pără sucită, Şedî la noi dac’ai venită. Nu te uita, că to’să prostă Nu facă silă’n casa vostra. Casa vastă-i casă mare Măta-i spulberată tare, Casa vastă-i casă grea Măta-i o muere rea. Ea tată umblă pe rezere Să cate fermecatoare Pe mine să mă omoare. Omorî-va pe para Da pe mine sciu că ba, Omorî-va pe focu Da pe mine sciu că nu. Frmura verde ş’mnă bănuţă, Ce mi-e mie de-ună drăguţă, Ca pădurei de-mnă lemnuţă. Numai m­ă ochiu de-oiu deschide Cinci şi şese mi-oiu cuprinde, Numai capu de-oiu clăti Doi­spre*rece mi-oiu găsi. Floricică mândră flore, Ce cresei nóaptea la răcore Şi’nfloresci mândru la soare Ca ş’o flore înflorită, Totă cu aură zugrăvită. Cu aură şi cu văpsele Cu ceriu cu multe stele. Dinţii’n gură ţi­ să zăhară, Guriţa mărgăritară; Ei afară din guriţă Totă zăhară şi tămăiţă Inluntru în gurişoră Trandafiră şi scorţişoră. Pe câte le-oiu sărata, Dar pe tin’ nu te-oiu uita Pănă nu m’oră îngropa. Corespondenţa „Gaz. Trans.“ Valea Jiului, la începutulă lui Aprilă. 1890. Domnule Redactoră! Credă, că veţi înregistra bucurosă în colonele preţuitului D-Vostre chiar spirile ce vi­ se co­munică şi din aceste părţi muntose, şi încă acesta o credă cu atâtă mai vârtosă, fiindcă până acum puţină s’a relatată on. publică despre starea şi împreju­rările nóstre de pe aici, înainte deci, de a intra în meritulă causei, care e motivulă acestui raportă, cu permisiunea on. Redacţiunî, voiu schiţa pe scurtă unele trăsături din viaţa po­porului română de pe Valea-Jiului. Jiulă isvorăsce pe teritoriulă rega­tului vecină România şi intrândă în Transilvania pe la sudvestă, după ce percurge o distanţă cam de 150 km., pe teritoriul­ patriei noastre, cu o iu­­ţală foarte mare, eră şi se întoarce îndă­­răta în ţara din care a pornită şi prin o curgere lină traversază plaiurile ei, pănă când se varsă în Dunăre. E o alegorie indică cursulă acestui rîu, care din cele mai josă înşirate va apăra în totă frumseţa sa. Teritorială muntosă, percursă de Jiu e locuită în lungulu său de popo­­raţiune curată românâscă. Românului îi place la munte, căci aci a fostă obicinuită elă a se retrage dinaintea vijeliilor­, încă din timpurile străvechi. Aci afla elă scutire şi refugiu în timpuri grele. Aci se putu elă desvolta liberă şi neconturbată pănă acum, conservân­­du-şi caracterulă şi datinele străbune. Aci, aşezată şi pe o parte şi pe alta a văii Jiului, ducea o viaţă patriarchală susţinendu-se din pierită şi păşunatură viteloră. Pământulă încă’lă cultivă, însă în urma climei aspre, cucuruzulă se pro­duce cam slabă şi abia se rentază lu­­cratură lui. Astfelă trăindă pănă mai erl-alaltăerî, era fericită şi îndestulită, avendu toate cele trebuincioase pentru viaţă. Astădi însă, în locă să progreseze, începe din cji în 4* a scăpăta şi a sărăci, şi încă cu aşa paşi repezi, încâtă mai continuând­ă astfeliu în 2—3 ani e rui­nată cu totulă. Deja suntă comune, în care la jumătate din locuitori nu mai găsescl astăzi ună capă de vită, deşi înainte de asta cu 3—4 ani era lucru ruşinosă şi dejositoră pentru cineva, dacă nu avea în ocolă barenul 3—4 vite şi 10—15 oi. Şi oare ce să fie causa acestui re­gresă materială, în aceste părţi? Multe suntă căuşele, dintre cari cu astă oca­­siune voiu aminti numai trei, reser­­vându’mi a relata despre altele altădată. Causa primă este fără îndoială co­­rupţiunea morală mare, provenită din numerosele crîşme jidovesci şi din indi­­ferentismulă conducătoriloră poporului. Crîşmele jidovesci suntă foculariulă a totă feliulă de fărădelegi şi lucruri scan­­dalose în acestea părţi. Bietulă ţă­rână e amăgită şi sedusă prin totă feliulă de promisiuni şi aşteptări din partea jidanului, pănă când acesta îlă prinde bine în cursă, apoi după aceea îlă jocă după placă, secvestrându’lă fără milă şi luându’i chiară şi cea din urmă bucătură din gură. Poporală, fiind încă pe o treptă inferioră de cultură, lesne este amăgită şi dusă pe povârnişă. Ur-­­ marea de aci este, că er, pe lângă aceea că ajunge la sapă de lemnă, se desbracă şi se despaie şi de ori­ce siinţă morală şi religiosă, oi evreul, mândru de suc­cesele sale, deşi poate înainte cu câţiva ani vindea cercei şi inele pentru soirenţe, astăzi jocă pe domnulă, umblândă în tră­sură şi desfătânduse pe spatele bietului poporă română. Birturile sunt totă­dauna pline şi îndesuite, pe când în biserici nici chiar Dumineca nu afli pe nimenea altulă afară de preotă şi cantoră, cari sbiară la păreţii goli. Vina în acâstă pri­vinţă o purta şi cei chemaţi a lumina poporală, cari însă în urma împrejurări­­lor­ vitrege şi a nepăsărei, pănă în tim­purile mai recente nu se pro gândiau la acâstă datorinţă sfântă de a lumina şi conduce poporală pe calea cea bună şi adevărată. Astăzi se începă mişcări sa­lutare în acâstă privinţă, cari, deşi târrjiu, dar totuşi ne bucură, sperândă că vom­ putu ajunge totuşi la resultate îmbu­­curătore. Causa a doua suntă impositele şi dă­rile grele, cari astă4î suntă insuportabile pentru poporă. Pământul­ e rău şi ne­fructiferă şi abia produce atâta, câtă să se întorcă spesele avute cu îngrijirea lui, în multe locuri însă nici atâta. Acâstă iată ar fi cum ar fi, căci poporului nos­tru îi place economia şi ostenelele sale nu şi­ le pune în socotală, dacă ar puta ca şi contribuţiunea să şi-o plătască re­gulată. Tocmai aci însă zace ună rău mare, căci şi când are ună bană în pungă, îlă duce poporală, pate şi de amarulă năcazuriloră, la jupânulă Itzig pe beutură otrăvitore în locă de a lăsa crîşma şi a’şi duce banulă la dare. Amară însă simte în fine urmările acestei nesocotinţe. Or­ganele competente încă nu’şi împlinescă de ajunsă datorinţa loră în acâstă privinţă, căci ar trebui ca în decursulă anului să’i admonieze pe oameni mai de multe­ ori să-şi achite impositele. Să vede însă, că acâsta cu intenţiune se amână şi lasă pănă în momentulă ultimă, căci când în Decemvre vine executorulă de dare în sală şi începe a vinde la vite pe calea licitaţiunei, atunci elă îşi socotesce şi competinţa sa, notarială asemenea (adó­­behajtási illeték), jurii comunali aseme­nea, aşa încâtă, dacă bietului omă i-sa vândută vita cu 8 fi., atunci după ce se subtragă toate cheltuielile abia’i mai ră­mână 4 fl. pentru dare, precând dacă’și vindea vita la timpă cu 20 — 25 fl., atunci plătia totă contribuțiunea și era scăpată; așa însă i­ se vândă la altulă 3—4 capete de vite cu licitațiă, și încă nici atunci nu e plătită deplină. E că der o altă causă pentru care sărăcesce aşa de tare poporală nostru de pe aci. A treia causă este starea culturală de tată înapoiată. Exclamaţiunea însu­­fleţitore a nemuritorului poetă Andreiu Mureşianu: „Deşteptă-te Române,“ se pare a se fi resfrântă în culmele înalţilor­ Carpaţi de pe aci şi abia acum începe a pătrunde şi în urechile poporului nostru din aceste părţi echoală acestui strigătă. Pănă mai eri alaltăerî, mai că nu scia Jiua­­nulă ce e popa şi biserica, ce e şcola şi învăţătorulă. Astăzî se vădă paşi mai spre bine, însă totă mai este multă de dorită. Ce sensă au cele vre-o 80—90 de sărbători nerecunoscute de biserică, cum suntă: a lupului, a ursului şi alte de acestea, cari se ţină şi astăzi pe Jiu? De unde provină atâtea superstiţiuni şi credinţe deşerte de pe aci? De sigură că de acolo, că valută întunerecului şi ală nesciinţei încă nu s’a ridicată de pe fruntea poporului. Ce să mai amintescă şc6la, când Jiuanulă nici astăzi nu cu­­nosce efectele salutare ale acesteia pen­tru viaţă. Elă ar sacrifica ori­ce, numai să nu fiă silită a’şi trimite copilulă la şcolă. Acâsta am esperiat’o însu­mi, când ca învăţătorii am venită în aceste părţi. E lucru tristă, când într’ună sată în se­­cululă ală 19-lea abia afli 2—3 omeni, cari să’şi scie scrie bareml numele. Cum să nu fiă Jiuanulă înşelată şi sedusă de toţi, când elă şi astăzi dorme, nu se trezesce! E adevărat, că-i suntă puse în cale multe piedecî, însă pe lângă bunăvoinţă şi zelă din partea celoră chemaţi spre a îndrepta defectele şi a arăta calea cea adevărata, tóate se potă îndrepta. f­acă dor pentru­ ce fială venindă din Ţara românâscă, curge forte repede pe teritoriulă ţărei nóastre câtă­ va distanţă şi apoi arăşl se întoarce la plaiurile plă­cute ale originei sale. El­ figurază prin acestă curgere întocmai ca și când mnă

Next