Gazeta Transilvaniei, aprilie 1890 (Anul 53, nr. 75-96)
1890-04-01 / nr. 75
Padina 3 GAZETA TRANSILVANIEI. Nr. 75—1890, patriarchală pe episcopulu Brancovici din Timişora; de alta parte se numescu a fi candidaţi episcopulu de 86 ani Stoicovici (Buda) şi episcopulu Zivcovici (Carlovaţă). Aserţiunea, că Zivcovici fiindu din nou alesaarăşi nu va fi întărită de coronă, nu află credementa între membrii majorității congresului, deoarece când cu manevrele dela Belovar, împătulit a distinsă pe episcopul Zivcovici de repetite ori cu vorbiri. In casa când totuși va fi respinsă, va fi alesă episcopul din Cattaro, Gerasim Petranovici. Congresulă se întrunesce la 12 (24) Aprilie, spune o telegramă din Pesta. Comisarulă guvernului lor. Nicolici plecă în 9 (21) Aprilie la Carloviță, unde sosesce la 10 (22) Aprilie.* * * Esplosiune. In magazinulă militară de prață din Budapesta s’a întâmplată o esplosiune pe când lucrătorii descărcau cartuşe dela puşcile Wernd. Trei lucrători mai greu răniţi au fostă duşi în spitale, or alţii trei mai uşoră răniţi au fostă duşi acasă. Edificială n’a suferită nici o stricăciune. * * * Sinucideri. In Clusiu s’a împuşcată calfa de brutarai Albert Kremer. S’a aruncata în Someşă lucrătorulă Ştefană Bagameri, care a fostă scosă în stare de nesimţire şi dusă în spitală. * * * Omortt in Suceava. In 19 Martie diminaţa a omorîtă geometrulă dela prefectura din Sucava, Iosef Oehm, pe soţia sa, împuşcând’o în inimă. Nefericitulă a trăită deja de multă timpă în cârtă cu soţia sa şi ducea o viaţă forte neregulată. In nóaptea înainte de faptă a serbată ajunută patronului seu şi a sosită cătră 6 ore diminaţa în locuinţa sa beată şi forte iritată. S’a născută o certa, elă fugi într’o odaiă de alături, unde era puşca lui de vânată, o lua şi împuşca în soţia sa nimerindu-o cu 17 alice în pieptă. Femea a murită tocmai când a intrată în odaiă medicală chemată întru ajutoră. Ambii copii ai acestora soţi, unută în etate de10 ani şi f altulă de 7 ani, au fostă de faţă la scena acesta grozavă. Făptuitorul a fostă imediată predată tribunalului din Suceava.* * * Focă mare. Comuna Sălișta din comitatul Murășă-Turda a arsă înjilele trecute aprope întragă. Din 100 de case au rămasă numai 15. Asigurate din casele arse au fostă numai 10. * * * Invitare. Corula vocala ala plugarilor români din Curtici invită la concertul, împreunată cu danţu, ce-lă va arangia Luni în 2/14 Aprilie 1890 în „Sala ospătăriei mari din locu,“ în favorulă fondului său. Inceputulă la 7 ore sora. Preţulă de intrare: 50 cr. de personă. Ofertele marinimose se voră curta cu mulţămită pe calea publicităţii. Sub pausă să voră esecuta prin 13 corişti jocurile naţionale: „Bătuta, Căluşerulă şi Hora.“ Comitetulă arangiatoră. Programul 2. 1) „Cuvântă de deschidere“, rostită de parochulă locală Gr. Mladină. 2) „Motto“, eşec de corulă vocală, sub conducerea plugarului coristă, ca diriginte : Iosifă Mihu. 3) „Puterea cea mai mare“, poesiă de Ios. Vulcană, deci. de coristulă Ignată Andea. 4) „Cântecă vânătorescă“, eşec. de corulă vocală. 5) „Peneşă Curcanulă“, poesiă de V. Alesandri deci. de coristulă Simeonă Negru. 6) „Limba mamei eşec. de cor. voc. 7) „Atunci măi Române !“ poesiă de I. Tripa, deci. de coristulă Lazară Plopă. 8) „Marşulă cântăreţilor“, eşec. de cor. voc. 9) „Cum să fiu eu literată ?“ poesiă de I. Tripa deci. de coristulă Daniilă Varşandană. 10) „Pe a ţării noastre zare“, eşec. de cor. voc. 11) „Moşă Martina“, poesiă de Iul. Grozescu, deci. de dirig. cor. Iosifă Mihu. 12) „Trei colori“, eşec. de cor. voc. 13) „Scălă-te Române!“, poesiă de Iosifă Vulcană, deci. de coristulă Moise Tasadană. 14) „Cuvântă de închidere“, rostită de parochulă locuia T. Pinteru, mine. Eu n’am luată nici una, or doi au venită singure şi mi s’au pusă pălăriă.“ — „Vegh dragulă moşului, acele două flori suntă păcate, şi anume: unulă păcatulă strămoşescă, or altulă păcatulă părintescă, de acelea nu se poate nime mântui.“ „Mai încolo am trecută printr’o apă, şi trecândă mi-au tremurată toate oasele, or când am fostă de cealaltă parte, nu mi-a fostă nimică.“ — „Ve4l, cine poate trece apa aceea, poate merge în raiu, căci e apa sciinței binelui și a răului.“ „Mergândă mai departe, am văzută 0 ciurdă de vaci stândă pe ună prundă, şi ziceau vacile, ferice de noi și de cine ne-a pusă pe noi aici.“ —„Vezi, acelea vaci suntă care le-au dată nănaşii la fini din inimă curată şi nu le-a părută nici decum rău de ele.“ „Mergândă mai departe, am văzută nesce ziduri mari, pe de asupra cărora erau o mulţime de pomi frumoşi. Acolo era o cârciumă şi mi-s’a oprită apa. Atunci şi eu m’am dată josă şi m’am băgată în cârciumă. O nevastă frumoasa mi-a dată mâncare şi beutură. Am mâncată am beută pănă m’am săturată şi ce-a rămasă am pusă în vase şi ţi-am adusă şi D-tale, moşule.“ „Mai departe am văzută o pară de focă albastră, care se suia pănă la nori, şi mă mielă mergea şi-şi uda lâna într’o baltă şi mergea şi se scutura pe focă şi atunci se mai potolia para. —„Vezi tu, foculă acela e ună tâlhară, care în tată viaţa lui numai rele a făcută şi numai ună mielă a dată de pomană. Aşa va arde în veci.“ „Bine dragulă moşului, că m’ai ascultată, şi ai împlinită tóate cum se cuvine. Eu încă ţi-oiu spune unde suntă surorile tale şi fraţii tăi . Fata cea mai mare e bucătărusă în raiu; fata cea mijlociă e nevasta din cârciuma, ce ai văzut-o, aceea e cheia raiului, or cea mai mică e aici la mine, vezi-o! Fraţii tăi suntă stâlpi de piatră la fântâna din poană. Mergi acolo şi ţi-l® să se scule şi voră învia: unulă surdă, unulă orbă de mnă ochiu, or tu stăpânesce înnăprăţia tată-tău, căci eşti vrednică de ea.“ Runcu, 30 Martie 1890. Nicolau Mihăescu, învăţătorii. Poesii poporale. Frunză verde rugule, Ia-mă’n braţe dorule Şi mă treci darurile, Şi mă treci în ţara mea Pe-aicea nu potă şedea Că lumea e tare rea. Şi mă treci în sătulă mea, Că pe-aici trăescă cu greu. Eu mergă mândruţă’n cătane, Tu rămâi de spală haine, Şi le spală’n lăcrămele Şi le uscă’n doră şi’n jele. Le trimite-apoi la mine, Pe şuerulă vântului In mijloculă frontului. Unde-a fi stâgă ridicată, Eu acoloiu fi culcată Cu capulă pe perinuţă Cu mâna la inimuţă Şi cu gândulă la drăguţă. Bădiţă cu pără sucită, Şedî la noi dac’ai venită. Nu te uita, că to’să prostă Nu facă silă’n casa vostra. Casa vastă-i casă mare Măta-i spulberată tare, Casa vastă-i casă grea Măta-i o muere rea. Ea tată umblă pe rezere Să cate fermecatoare Pe mine să mă omoare. Omorî-va pe para Da pe mine sciu că ba, Omorî-va pe focu Da pe mine sciu că nu. Frmura verde ş’mnă bănuţă, Ce mi-e mie de-ună drăguţă, Ca pădurei de-mnă lemnuţă. Numai mă ochiu de-oiu deschide Cinci şi şese mi-oiu cuprinde, Numai capu de-oiu clăti Doispre*rece mi-oiu găsi. Floricică mândră flore, Ce cresei nóaptea la răcore Şi’nfloresci mândru la soare Ca ş’o flore înflorită, Totă cu aură zugrăvită. Cu aură şi cu văpsele Cu ceriu cu multe stele. Dinţii’n gură ţi să zăhară, Guriţa mărgăritară; Ei afară din guriţă Totă zăhară şi tămăiţă Inluntru în gurişoră Trandafiră şi scorţişoră. Pe câte le-oiu sărata, Dar pe tin’ nu te-oiu uita Pănă nu m’oră îngropa. Corespondenţa „Gaz. Trans.“ Valea Jiului, la începutulă lui Aprilă. 1890. Domnule Redactoră! Credă, că veţi înregistra bucurosă în colonele preţuitului D-Vostre chiar spirile ce vi se comunică şi din aceste părţi muntose, şi încă acesta o credă cu atâtă mai vârtosă, fiindcă până acum puţină s’a relatată on. publică despre starea şi împrejurările nóstre de pe aici, înainte deci, de a intra în meritulă causei, care e motivulă acestui raportă, cu permisiunea on. Redacţiunî, voiu schiţa pe scurtă unele trăsături din viaţa poporului română de pe Valea-Jiului. Jiulă isvorăsce pe teritoriulă regatului vecină România şi intrândă în Transilvania pe la sudvestă, după ce percurge o distanţă cam de 150 km., pe teritoriul patriei noastre, cu o iuţală foarte mare, eră şi se întoarce îndărăta în ţara din care a pornită şi prin o curgere lină traversază plaiurile ei, pănă când se varsă în Dunăre. E o alegorie indică cursulă acestui rîu, care din cele mai josă înşirate va apăra în totă frumseţa sa. Teritorială muntosă, percursă de Jiu e locuită în lungulu său de poporaţiune curată românâscă. Românului îi place la munte, căci aci a fostă obicinuită elă a se retrage dinaintea vijeliilor, încă din timpurile străvechi. Aci afla elă scutire şi refugiu în timpuri grele. Aci se putu elă desvolta liberă şi neconturbată pănă acum, conservându-şi caracterulă şi datinele străbune. Aci, aşezată şi pe o parte şi pe alta a văii Jiului, ducea o viaţă patriarchală susţinendu-se din pierită şi păşunatură viteloră. Pământulă încă’lă cultivă, însă în urma climei aspre, cucuruzulă se produce cam slabă şi abia se rentază lucratură lui. Astfelă trăindă pănă mai erl-alaltăerî, era fericită şi îndestulită, avendu toate cele trebuincioase pentru viaţă. Astădi însă, în locă să progreseze, începe din cji în 4* a scăpăta şi a sărăci, şi încă cu aşa paşi repezi, încâtă mai continuândă astfeliu în 2—3 ani e ruinată cu totulă. Deja suntă comune, în care la jumătate din locuitori nu mai găsescl astăzi ună capă de vită, deşi înainte de asta cu 3—4 ani era lucru ruşinosă şi dejositoră pentru cineva, dacă nu avea în ocolă barenul 3—4 vite şi 10—15 oi. Şi oare ce să fie causa acestui regresă materială, în aceste părţi? Multe suntă căuşele, dintre cari cu astă ocasiune voiu aminti numai trei, reservându’mi a relata despre altele altădată. Causa primă este fără îndoială corupţiunea morală mare, provenită din numerosele crîşme jidovesci şi din indiferentismulă conducătoriloră poporului. Crîşmele jidovesci suntă foculariulă a totă feliulă de fărădelegi şi lucruri scandalose în acestea părţi. Bietulă ţărână e amăgită şi sedusă prin totă feliulă de promisiuni şi aşteptări din partea jidanului, pănă când acesta îlă prinde bine în cursă, apoi după aceea îlă jocă după placă, secvestrându’lă fără milă şi luându’i chiară şi cea din urmă bucătură din gură. Poporală, fiind încă pe o treptă inferioră de cultură, lesne este amăgită şi dusă pe povârnişă. Ur- marea de aci este, că er, pe lângă aceea că ajunge la sapă de lemnă, se desbracă şi se despaie şi de orice siinţă morală şi religiosă, oi evreul, mândru de succesele sale, deşi poate înainte cu câţiva ani vindea cercei şi inele pentru soirenţe, astăzi jocă pe domnulă, umblândă în trăsură şi desfătânduse pe spatele bietului poporă română. Birturile sunt totădauna pline şi îndesuite, pe când în biserici nici chiar Dumineca nu afli pe nimenea altulă afară de preotă şi cantoră, cari sbiară la păreţii goli. Vina în acâstă privinţă o purta şi cei chemaţi a lumina poporală, cari însă în urma împrejurărilor vitrege şi a nepăsărei, pănă în timpurile mai recente nu se pro gândiau la acâstă datorinţă sfântă de a lumina şi conduce poporală pe calea cea bună şi adevărată. Astăzi se începă mişcări salutare în acâstă privinţă, cari, deşi târrjiu, dar totuşi ne bucură, sperândă că vom putu ajunge totuşi la resultate îmbucurătore. Causa a doua suntă impositele şi dările grele, cari astă4î suntă insuportabile pentru poporă. Pământul e rău şi nefructiferă şi abia produce atâta, câtă să se întorcă spesele avute cu îngrijirea lui, în multe locuri însă nici atâta. Acâstă iată ar fi cum ar fi, căci poporului nostru îi place economia şi ostenelele sale nu şi le pune în socotală, dacă ar puta ca şi contribuţiunea să şi-o plătască regulată. Tocmai aci însă zace ună rău mare, căci şi când are ună bană în pungă, îlă duce poporală, pate şi de amarulă năcazuriloră, la jupânulă Itzig pe beutură otrăvitore în locă de a lăsa crîşma şi a’şi duce banulă la dare. Amară însă simte în fine urmările acestei nesocotinţe. Organele competente încă nu’şi împlinescă de ajunsă datorinţa loră în acâstă privinţă, căci ar trebui ca în decursulă anului să’i admonieze pe oameni mai de multe ori să-şi achite impositele. Să vede însă, că acâsta cu intenţiune se amână şi lasă pănă în momentulă ultimă, căci când în Decemvre vine executorulă de dare în sală şi începe a vinde la vite pe calea licitaţiunei, atunci elă îşi socotesce şi competinţa sa, notarială asemenea (adóbehajtási illeték), jurii comunali asemenea, aşa încâtă, dacă bietului omă i-sa vândută vita cu 8 fi., atunci după ce se subtragă toate cheltuielile abia’i mai rămână 4 fl. pentru dare, precând dacă’și vindea vita la timpă cu 20 — 25 fl., atunci plătia totă contribuțiunea și era scăpată; așa însă i se vândă la altulă 3—4 capete de vite cu licitațiă, și încă nici atunci nu e plătită deplină. E că der o altă causă pentru care sărăcesce aşa de tare poporală nostru de pe aci. A treia causă este starea culturală de tată înapoiată. Exclamaţiunea însufleţitore a nemuritorului poetă Andreiu Mureşianu: „Deşteptă-te Române,“ se pare a se fi resfrântă în culmele înalţilor Carpaţi de pe aci şi abia acum începe a pătrunde şi în urechile poporului nostru din aceste părţi echoală acestui strigătă. Pănă mai eri alaltăerî, mai că nu scia Jiuanulă ce e popa şi biserica, ce e şcola şi învăţătorulă. Astăzî se vădă paşi mai spre bine, însă totă mai este multă de dorită. Ce sensă au cele vre-o 80—90 de sărbători nerecunoscute de biserică, cum suntă: a lupului, a ursului şi alte de acestea, cari se ţină şi astăzi pe Jiu? De unde provină atâtea superstiţiuni şi credinţe deşerte de pe aci? De sigură că de acolo, că valută întunerecului şi ală nesciinţei încă nu s’a ridicată de pe fruntea poporului. Ce să mai amintescă şc6la, când Jiuanulă nici astăzi nu cunosce efectele salutare ale acesteia pentru viaţă. Elă ar sacrifica orice, numai să nu fiă silită a’şi trimite copilulă la şcolă. Acâsta am esperiat’o însumi, când ca învăţătorii am venită în aceste părţi. E lucru tristă, când într’ună sată în secululă ală 19-lea abia afli 2—3 omeni, cari să’şi scie scrie bareml numele. Cum să nu fiă Jiuanulă înşelată şi sedusă de toţi, când elă şi astăzi dorme, nu se trezesce! E adevărat, că-i suntă puse în cale multe piedecî, însă pe lângă bunăvoinţă şi zelă din partea celoră chemaţi spre a îndrepta defectele şi a arăta calea cea adevărata, tóate se potă îndrepta. facă dor pentru ce fială venindă din Ţara românâscă, curge forte repede pe teritoriulă ţărei nóastre câtă va distanţă şi apoi arăşl se întoarce la plaiurile plăcute ale originei sale. El figurază prin acestă curgere întocmai ca și când mnă