Gazeta Transilvaniei, iulie 1890 (Anul 53, nr. 147-171)
1890-07-01 / nr. 147
în Austria, pe căile ferate de stată s’au transportată în împrejurimea Vienei apróape 115.000 de persoane. In Ziua de Rusalii numărului persoanelor ei, cari au călătorită spre Viena și în jurulă Vienei, a fostă de 72.000.* * * Nu i-a succesa. Se scrie din Alba- Iulia, că Takács József, pantofară, urîndu’şi vieţa a vrută să mără spânzurată. Ei, dar o păţi bietulă Takács,căci o vecină a lui princânda de vestea grăbită la Takacs, a tăiată funia cu care era legată şi alergândă după ajutoră medicală, după multă frecare, li-au succesă să’nvieze pe nefericitulă, despre care se zice, că iubesce tare rachiulă. * * * Podula dela Murăşîi peste Cimbruda, după o esaminare amănunţită de cătră o comisiă pricepetoare, a fostă dată comunicaţiunei. Podulă este proprietatea comitatului şi comitatulă va lua vama dela trecătorii peste elă, dar după cum se spune tarifulă va fi moderată. Sinucidere. Ni se scrie, că în 8 a. c. s’a spenZurată în Runcă o muere. Era lucru curiosă a vede cum muerea sta spenZurată de grindă avândă înaintea ei pe masă o iconă și ună cuțită. Muerea înainte de a se spenZura a făcută mătănii și a sărutată icona. Causa spen-Zurărei e ună morbă îndelungată. Esamenii de notarii au făcută cu bună succesă, după cum ni se scrie la 9 Iulie n. d nii: Gedeonfi Vasă, Ioană Stană, din cerculă Arpaşului, Niculae Manoiu şi Ioană Vodă din cerculă Branului. Numiţii d-ni au fostă esaminaţi în casa comitatului Făgăraşiu. * * Furtună grozavă in Marea Nordului Se telegrafiază din Bruxella, că o furtună grozavă bântue marea Nordului. Pănă acum se anunţă naufragiulă a 16 luntri de pescari şi înecarea a 52 de omeni; 40 de luntri suntă încă absente; temă e, că şi ele s’au cufundată cu totă personalulă loră. In fața portului din Ostenda o corabiă cu trei catarte s’a înecată cu echipagiu cu totă. Corabia de salvare a trebuită să se întorcă în portă ; nici vaporele cele mari de poștă nu se potă apropia de porturi. Pe marea deschisă trebue să fi avută locă multe catastrofe. _________ * * * * * * Grindină, şi tempestăţî. Mai din toate părțile ţerei primimu a circare de care mai îngrozitoare despre pagubele nespuse, ce le-au suferitu bieţii economi prin grindina şi tempestăţile din Zilele din urmă. Era informațiunile, ce le avemîi pănă acum în privința aceasta. In 3 Iulie au fost bătute de grindină hotarăle mai multora comune din comitatul Cojocnei şi Solnocii-Dobâea, precum: Sântieu, Băbuţi, Cristură, Ascileulă mare, Şintereagă, Panticeu, Chiuza etc. In 4 Iulie grindina a sforîmată sămănăturile mai de pe întregă Câmpiă. Dela M.Ludoşă, Sângeră etc. în susă pe valea Ludoşului şi pănă cătră Ormenişulă de Câmpiă, apoi dela Turda, Ghirişă etc. spre Bandă, Căpuşă, pănă cătră Tergu-Mureşului. In unele comune mai vârtosii grindina a fostă de totă mare şi a nimicită apróape totală, ba se Zi°e că în Săcalulă de Câmpie ar fi căzută jertfă acestei tempestăţî şi 4 vieţi omenesci, hotarulă comunei Grebenişti se Zi°e că a fostă cu totulă sdrobită. Din Craifalcu tocmai acum primimă în privinţa grindinei dela 4 Iulie n. următorea împărtăşire: O furtună cu grindină în mărimea nuciloră şi a oualoră de găină a prădată mai multe hotare. Decâtă tóate însă mai râu atinsă a fostă hotarulă Craifalăului de Câmpiă, unde nu a rămasă nimica din tote sămănăturile. Locuitorii suntă forte îngrijați. Sămănăturile nu se potă nici cosi. Erburile tóate suntă molite. Bieţii oameni îşi vândă vitele cum numai potă, de-oparte că nu au cu ce le ţine, or de alta pentru ca sâ-şi cumpere bucate. Cei, cari nu au ce vinde, îşi părăsescă casele şi se ducă încătrău voră căpăta de lucru. Asiguraţi nu au fostă numai vre-o trei proprietari mici. Totă în asemenea triste colori ni se scrie, că a fostă pustiită de grindina din 4 Iulie şi hotarulă comunei învecinate Ormenişă, ba ce e mai multă, astăzi primimă spirea, că în sara de 7 Iulie acâstă nenorocită comună a fostă a doua oră bătută de grindină, asemenea şi comunele vecine Şopteră etc. Totă în 7 Iulie a căzută grindină şi pe la Cluşiu. Ia comitatulă Ciucului au fostă devastate de grindină vre-o 7 comune, în părţile Aiudului asemenea mai multe comune. Prin părţile Abrudului tempestăţile au pricinuita pagube mari, prin comitatulă Zarandului grindina a prăj dată câmpiile, ba se Zi°öacă mai mulţi lucrători şi-au perdută chiar şi viaţa. In părţile Haţegului apoi a fostă în Ziua I de 3 Iulie ună adevărată potopă. Eră cum ne înfâţişeză d-lă protopopă Bociată I îngrozitorea tempestate, ce s’a ivită prin I părţile acelea . Grădisce, 6 Iulie n. 1890. Ştim. D-le Redactoră ! Puţine faime străbată în publicitate din acestă ţinută, ce se numesce ţara Haţegului şi de care suntă legate suvenirile cele mai frumóse ale unui trecută gloriosă, dâră — vecinică apusă. Cu adâncă durere trebue să spună, că şi cele urmatoare nu suntă de natură, ca se înveselesca inima românescă, căci suntă ună adausă la multe neajunse, ce trebue să îndure poporulă nostru ţărână. Este lăţită credinţa în poporă şi zadarnică e orice încercare de a-lă abate dela acâstă credinţă, că adecă fapte criminale săvirşite de anumiţi omeni între împrejurări deosebite, se răsbună prin pagube elementare extra-ordinare, trimise asupra ţinutului întregă şi pe care întâmplări poporală în limba giulă lui naturală le numesce „mânia lui Dumnezeu.“ Dela Pavel încoce în acestă ţinută se săvârşiră trei omoruri cu o sălbătăcie adevărată barbară. Acestea deşteptară temerea poporului şi venirea unei catastrofe nemaipomenite se aştepta pe totă Ziua-Nenorocirea presimţită şi urmă în 3 Iulie n. c. la 3 ore d. a. prin o plată torenţială însoţită de grindină şi urmată de ună povoiu înfricoşată, carele se vărsa peste comunele Zaicaria, Paucinescu, Hudiţa şi Grădişce, căşunândă pagube şi stricăciuni ne maipomenite atâtă în comune, câtă şi în sămănături şi fânaţe. După o fierbinţâtă înâduşitore, se descărca o plaiă vehementă, mestecată cu grindină mai măruntă, carea în scurtă crescu la mărimea ouăloră de porumbă, şi strivi grădinile şi sămănăturile. Acésta stricăciune póte nu s’ar fi silită aşa multă, decă nu urma potopulă, care umflândă păraele, cu o furiă ne mai văzută năvăli asupra comuneloră şi a hotarăloră din prejură, spălândă totă ce-i sta în cale. Fiindă munţii, unde se întâmpla o rupere de nori, în nemijlocită apropiere a comunelor, valurile turbate părăsindă alina apei cu o iuţală estra-ordinară, rupendă stavilele, se revărsară peste curţi, grădini şi strade, ducândă cu sine cele mai multe clădiri economice departe peste hotară. Bolovani şi bârne, ba chiar brazi întregi, scoşi din adâncimea văiloră de munte, se grămădeau prin trecătoarele înguste ale comunelor, sau se opriau după sălci şi arbori dândă undeloră uriaşe la totă momentulă altă direcţiune, prin ceea ce pericululă se totă întindea şi chiar punctele cele mai înalte erau ameninţate. Pietrii cuadrate de 5—6 mări de grele se rostogoliau prin mijloculă comuneloră şi chiar pe drumul ţărei; arbori de mărime extra-ordinară scoşi din rădăcină jucau peste valuri, rupândă în căderea lor, totu ce le era în cale. Era o privelişte îngrozitore! Spaima cea mai adâncă era zugrăvită pe fețele tuturoră, și temerea, cumcă comunele întregi voră fi nimicite, deveni totă mai generală. Nici n’ar fi scăpată de aceasta grea nenorocire, deci acestă potopă ținea numai o jumătate de oră mai multă. Toate morile, podurile și clădirile din apropierea apei sunt o parte distruse, parte spălate; alina nouă în multe locuri ajunge adâncimea de 2—3 stânjinî şi numai cu cele mai grele încordări se vor pute îndrepta stricăturile de pe strade. Sămănăturile şi fânaţele, speranţa unui apă întregă, suntă aproape nimicite, desperarea la culme, pagubele nepreţuite. După calculul mijlociu, în comuna Grădişce pagubele se urcă la 10 mii fl. v. a. era în comunele înşirate pete peste 30 mii fl. v. a. In faţa acestei nenorociri cumplite ce vor face bieţii săraci numai Dumnezeu scie. Pierderi de vieţi omenesci s’au întâmplată în Grădisce 1, Hobiţa 2, Păucinesci 3 şi Zăicaniu 4, or câte nenorociri s’au întâmplată în curgerea apelor, pănă la Haţegă nu-mi este cunoscută. Pănă când ore nu va străbate folosula asiguraţiuniloru şi la inima plugarului română, care cu puţini cruceri — pe cari de multe ori îi aruncă pe nimicuri — îşi poate asigura munca sa cruntă de pe o vară întregă şi în casă de nenorocire nu rămâne espusă la lipsă şi fume estremă. Chiar când e cruţată de grindină, cheltuelile avute cu asigurarea sunt destulă de răsplătite prin liniştea, ce simte omulă solindă, că lipsa nu’lă va ajunge şi recolta promiţetore în scurtă îi va înveseli casa şi mesa. înaintea comasărilor, contrarii asigurărei mai aveau o umbră de scusă, căci fiindă parcelele împrăştiate, chiar şi în casulă celă mai rău o parte din sămănături său jenaţe îi rămânea omului scutită şi lipsa momentană era delăturată. Astăzi însă, când în cele mai multe comune moşia întrăgă e strînsă laolaltă şi prin urmare întrăgă e espusă distrugerei, neasigurarea e păcatulă celă mai mare, ce-lă face economulă faţă cu sine şi familia sa. Asigurarea, — fiă contra focului, efiă contra grindinei — este anulă dintre mijlocele principale pentru înaintarea economică şi este o stavilă puternică contra sărăciei şi decădinţei materiale a poporului nostru. Inteliginţa mirănă şi preoţăscă îşî împlinesce datorinţa cea mai sântă, merită să dobendăscă recunoseinţa cea mai viuă, dăcă cu totă ocasiunea şi cu stăruinţă recomandă poporului asigurarea puţinului seu avută, premergendă, firesce, cu esemplulu seu în tóte. Căci poporul, numai prin dovezi pipăite şi prin esemple se poate îndupleca de a primi ună sfată, care îlă costă oare-care spese, şi e legată mai multă de folosulă momentană. Dăcă însă vede, cumcă într’o asemenea nenorocire vecinulă seu este însutită răsplătită pentru banii spesaţî cu asigurarea, îşi dă ultimulă cruceră. Popa Avelu Bociatu, protopopulu Ulpiei Traiane. „Maiestate! nu ceră grațiă“ — Zise dama cu hotărâre... Numaidecâtă o conduseră la Saint- Pierre. Acesta ședea pe un fotoliu, liniștită, cu o seriositate bărbătască, dar cu fața senină. Când Cara îlă vea, cu fața înroșită se arunca în brațele lui și începu a-i pune sute de întrebări, dar Saint- Pierre la toate acestea răspundea cu ună simplu surâsă. ’Lă ruga să-i răspundă și numai cu ună singură cuvântă, dar înzadară. La toate încercările, la toate sbuciumările numai ună suspină era răspunsulă. Buzele lui Saint-Pierre nu s’au deschisă nici barem! spre ună singură cuvântă. Cara părăsi pe iubitură ei cu inima înfrântă, cu ochii plini de lacrimi... In Ziua urmatoare, arăși a mersă la elă. „Saint-Pierre“ — Zise! când a intrată — „să poate ore ca tu să te îndoiesc! în acea ființă, decâtă care mai cu căldură nici una nu te poate iubi pe lume, — dară crezd că am venită să te cercă? Mă jură, că nu!“ Saint-Pierre nu răspunse. „Așaderă te îndoiescl în sinceritatea mea ?“ — continuă Cara — „Nu mă învrednicescl nici de ună răspunsă milosă? — Fiă deră!“ — și fata-i ca aurora s’a înroşită, — „îndoiesce-te, dormi-mi numai cuvântulă : „te iubescă“, şi mă jură pe Dumnezeu, că-ţi voiu împlini dorinţa.“ La cuvintele pasionate, eroulă mută se cutremura, dar buzele i-au rămasă mute... Cara ’lă părăsi cu ochii plini de lacrimi. Cea avută în inimă: mai multă mâniă, răsbunare, seu iubire, nici ea nu scia!? încă o Zi Și deca buzele lui Saint- Pierre voră rămâne mute, Cara şi-a sfîrşită vieţa, deşi ea era lipită de viaţă, căci iubia. Incă odată pentru ultima oră se duse la Saint-Pierre. „Iubesci-mă ?“ îlă întrebă când întră la dânsulă. Saint-Pierre își puse mâna pe inimă și privi spre ceră, voi să’lă cheme de mărturie, că o iubesce. „Voesci-mi martea, Zise Caja cutremurată. Acestă întrebare ’l o cutremură pe Saint-Pierre. „O! vorbesce dor, căci maartea îmi e sigură“. Saint-Pierre, cu ochii plini de lacrimi, privia obrajii înroşiţi ai Cajei şi tăcea. „Ah nemilosule!“ striga Caja cu durere — „pentru ce laşi a se reoglinda din ochii tăi mă amoră atâtă de ferbinte, decă la rugarea mea rămâi surdă; pentru ce prefaci iubire, când pe a mea o desprețuesci; or deci mă iubesc!, pentru ce mă arunci, prin muția ta, dela care te-am mântuita ca jertfă a morții ? Dar nu, tu nu mă mai iubescl. Mă crede, că nu moartea, ci pierderea amorului tău mă doare! Oh! decă poftesc o mărturiă amorului meu, pentru ce întârzii a mă strânge la sânulă tău ? — căci suntă a ta!“ Saint-Pierre, cu o iubire înflăcărată îmbrățișa pe tinera damă, dar de pe buzele lui în locu de cuvânta numai suspina și oftări sburau, or pentru Caja n’a avutu nici baremi una cuvânta de mângăere. Aceasta tăcere cerbicosă a frânta pe femeiă și deși eroula mută era convinsa despre amorulă ei, elfi nu grăia. „Ore i s’a înțepenită limba prin aceasta tăcere de trei ani? şi acum are sâ rămână muta pe veciă ? Da! aşa trebue sâ fiă“ — cugeta întru sine, — „căci altcum e cu neputinţă, ca să rămână aşa de neînduplecata la cuvintele rugâtoare, — ba scie şi aceea, că voiu fi judecată !“ S’au despărţită... In acesta minutfi înfiorător fi, Caja nu mai avea nici o lacrimă, căci de multa încă toate le-a vărsata, nici o singură căință nu îi suna de pe buze. Tăcută își întinse mâna lui Saint-Pierre și ultimulfi săruta suna pe buzele ei, săruta înfiorătorfi ca moartea. Eșafodulfi era încunjuratfi de mulțime mare de oameni. Cortegiulfi înainta