Gazeta Transilvaniei, august 1890 (Anul 53, nr. 172-195)

1890-08-05 / nr. 176

Pagina 2 răspunsă şi la celelalte atacuri ale procurorului, fîiindu de repeţite­ orî întreruptă de strigările de „bravo“ ale publicului română, aşa încâtă preşedintele a ameninţată că va ordona se se deşerteze sala, deca se voră mai repeţi menifesta­­ţiunile. Astăcii încă nu potă se ve dau ună raportă amănunţită, deorece materialulu acestui procesă e forte mare; ve voiu schiţia înse numai fdrte pe scurtă cele ce au decursă mai departe. Tribunalulă a refusată a adresa juraţiloră întrebarea privitore la cunoscinţa limbei române, era acusaţii au cerută voiă de a face declarare finală în privinţa aceasta. Intru aceea s’a suspendată şe­dinţa pe 12 oră. Redeschiriendu-se şedinţa, d-ră advocată I. Romană a stăruită pentru inratularea do­­vecfiloră ; cererea sa înse, deşi des­tulă de motivată, s’a respinsă de cătră tribunală. A urmată apoi pledoaria. Pro­­curorulă substitută dlă Jessenszky a vorbită 2 ore întregi, variândă temele ce le cetimă demied în foile maghiare, şi a vorbită cu multă vehemenţă în contra efia­­riştilor, şi a cel­oră ce luptă îm­preună cu ei. După discursulă procurorului, ambii acusaţi iacă declararea, că constrînsî de împrejurările faptice se vedă siliți a renunța la apă­rare, der ce privesce legea și for­mele loră, să vorbească apărătorulă. Urmeaza vorbirea d-lui apără­­toră advocată Iosifu Romanu, care cu argumentele cele mai puternice răsturnă toate afirmările procu­rorului. După replica procurorului şi duplica apărătorului urmeaza resu­­matulă preşedintelui şi punerea întrebărilor­ cătră juraţi. Juraţii se retragă în sala de consultare la 7x/.2 ore sera; după o­­2 oră se reîntorcă în sală şi preşedintele lor, prof. de univ. Dr. Fabinyi enunţă verdictulă, care în toate punctele declară pe acusați de vinovați. După aceasta procurorulă cere, ca acusatulă T. H. Popă să fiă condamnată la 3 ani închisoare de stată și câte 450 îl­ amendă, or redactorulă Dr. A. Mureșianu la 10 luni arestă. Tribunalulă retrăgându-se, după consultare de 3/4 oră, enunţă sen­tinţa, după care T. H. Popii este­ condamnată la 1 an. Inchisoare de statu şi 100 fi. amendă, or redac­torulă Dr. Mureşianu la 6 septemanî aresta. Acusaţii insinuă nulitate. Aşa s’a încheiată acestă pro­cesă remarcabilă. Eră actulă de acusaţiune ală procurorului ungurescă: Onorata tribunalu de pres­să ca curte cu juraţi! In faia caotidiană „Gazeta Transil­vaniei“, ce apare în Braşovă sub redi­­giarea responsabilă a locuitorului din Braşovă Dr. Aurel Mureşianu, şi adecă în Nr. 40 dela 20 Februarie (4 Martie) 1890, care s’a tipărită în Tipografia A. Mureşianu, a apărută în rubrica „Spirile­­filei“ o notiţă întitulată „Zuckerfabrick Botfalu“, fără semnătură de nume, ce i se alătură în traducere autentică. Con-­­­formă cuprinsului acestei notiţe,­­fiarele­­ „Kolozsvár“ şi „Magyarsag“, cari apară , în Cluşiu sub numele acesta, au dojenită­­ pe direcţiunea fabricei de zaharfi din Bodă, din causă că pe sigiliilă fabricei pentru indicarea firmei fabricei folosesce astfel­ de litere iniţiale, cari corăspundă intitulării în limba germană a fabricei. Pentru acesta „naivulă „Magy­arság — dice notiţa — strigă cu îngâmfare: Nix dajos! şi apoi recomandă: ca direcţiunea fabricei se vorbesc­ maghiaresce aici în „Maghiria.“ „Doră“ — continuă no­tiţa — „nu voră fi mâncată bureţi cei dela fabrică să facă pe chefulă jupâni­­loră dela Cluşiu.“ Pentru­ că dice „acestă pămentă nu e maghiară şi nici Maghiariă nu este acestă stată, asta s’o scie usur­­patorii, ci e ală tuturoră naţionalităţilor, deopotrivă.“ Mai departe, aceeaşi fotă a publicată în Nr. 72 dela 29 Martie (10 Aprilie) a. c. în fruntea ei, sub titula „Braşovă 28 Martie“, fără subsemnătură de nume, m­ă articula, ce se alătură aici în origi­nala şi în traducere autentică, susţiindă, că nicăiri nu se comite mai multă abusii cu cuvântulă „libertate“ ca în Ungaria, apoi continuă astfelă: Aci, adecă în Ungaria, naţiunile concretisate, care constituese şi acestă stată, sunt­ împărţite, prin uşurpare şi volniciă, prin săvîrşirea celui mai neru­şinată adusă de cuvântulă „libertate“, în două părţi: în o minoritate privile­giată, ai cărei conductori au libertatea de a’şi permite totă felul ei de nedrep­­tăţiri, şi în o majoritate aservită, des­poiată apróape de ori­ce drepturi; cu alte cuvinte, domnescă şi poruncescă unii, or mulţimea servesce... domni şi poruncitori politici deoparte, şi sclavi politici de altă parte. Privilegiaţii dela putere, ca se nu’şi pârfiă posiţia loră strălucită, ce au usur­­pat’o şi o monopoliseza de două-fiecî de ani, sub eticheta liberalismului falsă, au îngreuiată ană de ană lanţurile, în cari au aruncata massele, ca se le poate es­­ploata, şi ca unii, cari se temă de ade­vărata libertate, o paraliseză prin legi nedrepte şi prin ordonanţe despotice.... înfundă temniţele cu cei cari strigă după libertate, îi suspiţionază, îi calomnieză şi îi denunţă. Ba abusulă de putere... merge pănă a opri pe cetăţână să trăiescâ şi să’şî crescă copiii aşa, precum îi vine lui la socotală, precum ceră interesele familiei şi naţiei sale. Astfel, „puternicii“ privilegiaţi, cari domnescă şi poruncescă, au înlocuită libertatea cu siluirea legală, aducândă legi şi disposiţiuni duşmănose naţiu­­nilor­, cari constituescă statuia, duşmă­­nose desvoltării lor, spirituale, morale şi politice­ naţionale.... Abusală de putere ală acelora, cari au degradată statuia la trepta de uneită, pentru a-şi păstra posiţiunea loră privi­legiată, a adusă lucrulă acolo, că afii m­ajoritatea poporaţiunei e în adevér, tractată ca prisoneră.... Nu numai, că ’i­ se ’nchidă aceleia porţile culturei, oprind’o a’şi ridica şcole medii fiă măcară pe banii ei proprii, ca de pildă şcole medii române la Ca­­ransebeşă şi Aradă; maghiarisândă şco­­lele medii esistente, ca de esemplu gimnasiula română din Beiuşă; închi­­riândă gimnasiulă Slovacilorfi ; isgo­­nindă limba naţionalităţiloră din şcollele de stată, ci se uneitesce, ca de pildă la Slovaci şi Germani în Ţara ungurescă, se sescoţă limba loră maternă din sfânta biserică şi se se înlocuiesca cu o limbă neînţelesă de popora; se impune cu baioneta, de esemplu Slovaciloră, preoţi duşmani loră; se ordonă majorităţii ce­­tăţenilora... ba i­ se impune pentru cine să se roage şi pentru cine să nu se roge în sfânta biserică. Asta-i „libertatea“ şi „egalitatea“, cu care se fălescă fără ruşine privile­giaţii dela putere.... ....Să nu uite ....privilegiații dela putere, că popoarele pretindă să fiă ele şi drepturile lor­ respectate, că nu mai voiescă, ca libertatea să le fiă sechestrată şi uşurpată.... Prin asemenea acte de ignobilă „ci­­vilisaţiuţie“,.... ce privilegiaţii se sbu­­ciumă a le săvârşi ....ca „statulă naţio­nală unitară maghiară“, nu se promo­­vază progresulă, nici bună­starea, nici cultura, pentru­ că acestea nu prindă ră­dăcini, decâtă pe pămentulă libertăţii, şi sub libertate nu se poate înţelege drep­­tulă de a apăsa pe celă mai slabă, ci dreptulă de-a se mişca liberă cetăţânală şi neîmpedecată, şi a se ţine samă şi de drepturile altora. Acesta-i ună adeveru, pe care, cum vedemă, nu-lă potă nega nici privile­giaţii, ....cari pentru a-şi păstra posiţiu­­nea loră escelentă au mersă şi mergii cu abusulă pănă a face din majoritatea poporaţiunei ună sclavă politică — o stare din care resultă şi sclăvia spiri­tuală, şi morală, şi economică. ....In popoarele acestui stată se deş­teptă consciinţa, că cu aurora secuiului viitoră se ivesce şi fiina libertăţii ge­nerale. Cuvintele notiţei întitulate „Zucher­­fabrik Botfalu“ din nr. 40 ală numitei foi caotidiane: „Pământulă acesta nu este maghiară, nici Maghiariă nu este acestă stată, asta s’o scie usurpatorii, ci e ală tuturoră naţionalităţiloră deopo­trivă“, atacă pe faţă caracterulă maghiară ală patriei nóstre, care se baseză pe sta­rea de dreptă publică stabilită prin ar­­ticululă de lege 44 dela 1868, şi pe membrii naţiunei maghiare, care alcă­­tuesce statulă, nu numai că în modă ameninţătoră îi numescă usurpatori, ci aţîţă la ură şi pe poporaţiunea de altă limbă pe care o contrapune Ma­­ghiarilor­, o aţîţă în contra acelei ins­­tituţiuni cardinale a constituţiunei noas­tre, că ea este maghiară, precum aţîţă în contra poporaţiunei maghiare a ţarei, înfăţişândă drepturile acestora basate pe lege ca ridicule şi, precum se pare din cuprinsul­ notiţei, ca neîndreptăţite. Acestă faptă constitue agitaţiunea con­tra naţionalităţii prevăfiută în cedulă pe­nală § 172 alinea a doua. Pasagere citate mai susă din articu­­lulă apărută în nr. 72 ală numitei foi sub titlulă „Braşovă 28 Martie“ însâ atribue unei părţi a naţiunei politice ungare, adecă „privilegiaţilor­“ Maghiari o ase­menea procedere, ca şi când acesta prin nenumăratele abusuri de uşurpare şi forţă s’ar insui sub masca „libertăţii“ şi a „ega­lităţii“, ca nu numai în privinţa politică, ci şi în privinţa spirituală, morală şi economică să facă sclavă pe majoritatea locuitorilor­ acestei ţări, pe cari îi pune faţă în faţă cu Maghiarii privilegiaţi şi cărei sclăvii ii va face ună finită odată deşteptarea consciinţii de sine a popoa­­relor­. Cuprinsulă pasajelor ei amintite suntă cu totulă de natură de-a agita partea mai uşoră de amăgită a singuratecelor­ naţionalităţi la ură în contra „privilegi­atei“ naţiuni maghiare. Acesta faptă in­­volvă asemenea delictulă prevăfiută în codulă penală § 172 alinea a doua. Deoarece în urma cercetărei făcute de tribunală filaristulă şi locuitorulă din Braşov, Traiană Popă a declarată, că elă este autorulă ambiloră articuli şi aşa şi ală espresiunilor ei înşirate mai susă din ambii articuli, şi deoarece a luată asupra’ui şi răspunderea pentru acestea, îlă acusă în publică, ca pe autorulă am­in­­titeloră espresiuni pentru delictulă de agi­tare prevăfiută în §. 172 al. 2 ală cod. pen. şi comisă pe calea pressei şi totodată pen­tru cuprinsulă ponibilă al publicaţiuniloră amintite, pe temeiulă § 34 punctă b ală pa­tentei împărătesei austriace dela 27 Maiu 1852, care a rămas aici încă în vigore, acasă şi pe Dr­ulă Aurel Mureşianu ca pe re­­dactorură responsabila ală numitei foi caotidiane şi rogă cu stimă pe On. pre­­sidiu ală tribunalului de pressă, ca curte cu jurați, ca să binevoiescă și spre răs­plătirea faptelor­ cuprinse în actulă meu de acusațiune se stabilescu (fiua pentru pertractarea procesului și se citeze pen­tru aceasta (fi pe acusați, însciințându-mă despre aceasta și pe mine. Târgulu Mureșului, 24 Iulie 1890. Vita Sándor procuroră reg. sup. mătrulă tău din Oliţă, veni şi ne spuse, că li-a poruncită domnii din Solea Ar­­borenilorfi, Clitenilorfi şi Solcaniloră să’şî ice sare pentru cada iepuriloră“ — aice rîse — „şi să vie să ne“ — nise oră, — „noi şedeamă pe vârfulă lui „Vodă“ şi ne uitamă la vitejia şi hătria staipu­­ciloră ce se’nvârtiau printre norodă colo pe uliţele Solch.“ — „Da eu ce făceamă atuncea?“ întrebă cimpoeşul la carele tocmai atuncia ajunsese plosca. — „Ce făceai tu?“­­zise cela. „D’apoi ţie-ţi crăpa cimpoiul şi de cele de-ale tale şi de ale nóstre; parcă aşişl chemai anume potera să urce la noi în vîrfulfi dealului. — „Aşa-i“, efise Darii, „şi-apoi, ca să nu stricămă plimbarea Nemţilor, la bîtca lui „Vodă, unde efice, că Ştefană Vodă, ce-a făcută mănăstirea Solch, când venia cu glota sa la mănăstire şi era efi frumosă, se suia cu toţi ai săi, cu Dómna, cu copii şi cu cei mari ai ţerei ce veniau cu elă, pe vârfulă acelui munte şi-’şi petreceau acolo susă, credă că nu şi fără ună pahară de Cotnariu de celă — domnescă, şciţi cam de-acela la care anţărţ!, colo la Bogdănesci, cu grea inimă se uita ciocoială, că îlă slo­boefimă din antalasă pe gârliciulă nostru şi ne umpleamă cu el şi ploscile. Ca să nu stricămă, fiică plimbarea domniloră la vârfulă celui munte, ne luarămă hăisa la vale şi trecurămă prin mijloculă Solcei spre Părteştii de susă,unde ne ospătarămă óamenii frumosă şi de unde apoi, ca să trecemă dincolo, la chiaburulă armană din Baia, o luarănă pe de-antregu pe din susă de Dacia, unde cătră soră aufu­rămă în pădure ună copilă plângândă și ți­­pândă. — „Ai făcută și tu Iane atuncea una ca fiece“, îl­ întrerupse aicea Iacobă; „eu unulă n’o făceamă.“ — „Că am gogolită copilulă, ce se vedea, că e de dor­nă“, urma Darii, „şi-l dusei în braţe prin mijloculă Cacichei la părinţii săi, unde aflândă dela nişte băeşi, ce’i întâlniseră, ală cui e copilulă, mersei la casa părinţilor­ lui şi acolo între mai mulţi domni şi domne, cari veniseră să afle ce întâmplare e cu co­pilulă, ce aiuriră, că s’ar fi perdută, de­­dei copilulă pe mâna părinţilor­ lui şi mă întorsei iară nóaptea pe întunerecă la voi,­ de unde apoi, trecândă peste *) tarniţa Stirigaiei, învăţarămă a doua nóapte la Baia pe hoţulă de ciocoiu, cum să-şi deşerte, ce s’a umplută cu­­ hă­băucă. Dară haideama“, sfârşi Darii, „să-i lăsămă pe cei cu dorulă să ne vadă, mai cu pofta ’n sînă.“ Se sculară toţi, Darii o lua înainte, mie fiicându-mi să-i urmeză, şi ceilalţi după noi. Trecurămă prislopulă şi co­­borându-ne la părăulă Dragoşa, merse­­răm şi pe elă pănă unde dă în rîul ei Mol­­dovița, acolo poposirămă pănă la cre­­patură de oi, ca să vedemă ceva, pe unde ar fi adecă acelă rîu de trecută, fragi, ceia ca copii nici habară n’aveau, că acesta rămase undeva prin pădure și copilul în loc să iasă din ea, se dusese totă mai adâncă. Dândă Darii cu ai săi de densulă,îlă lua şi’lă duse în aprópea Cacică şi aflândă ală cui­e, îlă dete părinţiloră cu cuvintele : „Ală Dvastre-i copilulă ? V’a dată Dumnedeu copii, aveţi grije de ei; io-să—Darii.“ pise şi lăsă şi pe părinţi şi pe cei cu ei ca trăs­niţi de fulgeră. — Acelă copilă iu intre anii 1860 şi 70 repausatură controloră de saline din Cacica. Peske, şi fiindă elă mai nainte de acăstă slujbă din Cacica man­datară la Vama, îmi po­vesti singură întâmplarea, cum îlă găsi Darii în pădure şi îlă aduse în braţe la părinţii săi f­ără fiulă său Alexis—„Olasiu“ Peşke, ce fu adjunct d­eretură în Rădăuţi şi muri la Cernăuţi, sclindă şi elă de episod a acesta a tătâne-seu, mi-o povesti şi elă, mie şi altora. — Ref. îlă trecurămă şi ne urcarămă în muntele numită „Dealulă lui Vasile“, acolo ne ospătară baciulă şi ciobanii unei stâne din Vama, fără a arăta câtă de puţină frică de noi sau codire de a ne ospăta cu ce avură mai bună. Nu audiam­ă altă vorbă dela ai noştri cătră ceia, şi dela aceia cătră ai noştri, decâtă bună, ca când am fi fi noi nisce cunoscuţi, ba chiar prietini vechi cu dânşii şi amă venită la ei în ospeţiă. Acolo rămaserămă fiiua întrâgă, adu­­cându-ne m­ă păcurară, ce’lă trămise Darii, o ploscă harnică de rachiu dela crîşma din Frumosu, iară Bordeianu fi­­­cându-ne din cimpoiu, de par­­că ascultau şi copacii dinprejurulă nostru. Desă dimineţa a doua fii plecarămă de-acolo, grijiţî cu merinde destulă dela stână, şi ne răsări sorele dincolo de apa Moldovei. Era într’o Sâmbătă. Ne co­­borîrămă pe dincolo de apa Moldo­vei la vale. Ne întâlniamă cu omeni ce mergeau ori la vite, ori la pădure; ei ne vedeau înarmaţi şi aşa mulţi la ună locă, dar nu se feriau de noi. Ne de­feră bineţe nouă, şi noi loră, unii adăugau cătră Darii și numele „bade Ione.“ — Sora trecurămă pe lângă sătulă Valea­ *) Lucru adevărată: acelă copilă, ca de patru ani, era ală unui impiegată dela salinele din Cacica, ce luându-se cu alţi copii de băeşi după GAZETA TRANSILVANIEI Nr. 176-1890

Next