Gazeta Transilvaniei, decembrie 1890 (Anul 53, nr. 269-291)

1890-12-04 / nr. 271

si 2 Proiectul­ de lege obligă pe fie­care co­mună, în care încă nu există unii insti­tuţii pentru îngrijirea copiilor­, ea să înfiinţeze ună astfel d de instituţii, even­tuală une asilu de veră. Dar proiectul­ obligă şi pe toţi copiii de la 1—6 ani de a cerceta aceste institute, în casul­ când nu se poate dovedi, că copiii au acasă sau în altă par­te îngrijirea şi paza ne­cesară. Urmarea va fi, că aceste insti­tute vor­ fi îngrămădite de copii şi legea permite întrunirea a 80 de copii într’o sin­gură cameră şi sub îngrijirea, unei singure îngrijitore, căreia, deci vor­ fi mai mulţi ca 40 de copii, i­ se va da într’ajutor o păzitore. Inchipuiţi-ve acum 80 de copii înghesuiţi într’o odaiă strimtă de dimineţa pănă sera! Astfel, voru se re promoveze să­nătatea ?... Din contră copiii, cari acasă erau sănătoşi, în noule institutii se voru bol­năvi, şi unii din ei se vor­ veştecji şi se vor­ prăpădi. Cum însă va pute birui sărmana îngrijitore cu 80 de copii şi cu nenu­măratele lor­ mici trebuinţe, cum pe lângă acesta conformă prescripţiunii,oră legei, ea îi va pute instrui în rugăciuni, cântări, vorbire, în eserciţii corporale şi lucru de mână, şi introduce în acelaşi timp el, conformă § 8, în cunoscinţa lim­­bei maghiare? La toate acestea înţelepţii creatori ai proiectului, pară a nu se fi gândită de locu. Destulă, că îmbunătă­ţirea starei sanitare a copiilor­ nu se va pute ajunge prin aceasta nouă „instituţi­­une naţională“. Scopul­ principală ală proiectului, adevărata lui intenţiune ascunsă, este maghiarizarea. Acesta reese anume din. § 8, care după cum am arătată, prescrie, că ocupaţiunea acelor­ copii, a căroră limbă maternă nu este cea ma­ghiară, este a se împreuna cu introdu­cerea în limba maghiară. Aceasta este o întorsătură de cuvinte așa obicinuită, din care fiă­care inspectoră școlară poate să facă ce va voi. Cine îlă va putea împe­deca* de a tălmăci acesta disposițiumi astfel­, ca să se vorbescă în genere ci copiii numai maghiaresce ? Faptulă însă că voescă a­ le impune copiilor­ noştri chiar în cea mai fragedă etate, limbi maghiară, este o adevărată barbariă. Chiar şi disposiţiunile proiectului de lege, privitore la capacitatea şi instruirea îngrijitorelor­ de copii, au ca scopă ma­ghiarisarea, căci ele îngreuneză nespus­ candidatelor­ nemaghiare de a ocupi una asemenea poştă. Urmarea va fi, că cu puţine escepţiuni, vor­ fi numite nu­mai îngrijitore de copii maghiare. Del acestea însă ministrulu de instrucţiun şi inspectorulă şcolară, de sigură că n voră cere ca se vorbescă cu copiii în altă limbă, decâtă in cea maghiară. Statuln îşi reservă dreptulă de a în -1 fiinţa ori unde va voi institute de stată­­ pentru îngrijirea copiilor, raid, spre care , scopă va pretinde o sporire a dărilor ă­­ seu de a sprijini institutele esistente şi­­ a influinţa în schimbă la numirea îngri- | jitorelor­, de a desfiinţa institutele ne-­­ corespumjătore, şi a Înfiinţa în locală , lora institute de stată ş. a. ş. a. In modulă , acesta în ţinuturile cu populaţii nemaghia-­­ ră asilurile de stată se vor p­lăţi totă mai­­ multă. Deoarece însă în asilurile de stată­­ nici nu poate fi vorba de-o considera-­­­ţiune faţă cu limba maternă a copiilor­, urmarea va fi înceta maghiarisare a tu­turora asilurilor, şi acesta nu însemneză alta, decâtă maghiarisarea copiilor, deja în cea mai fragedă etate, sau mai bine­­ disă o nouă încercare a m­aghiarisărei.­­ Decă însă Maghiarii îşi facă ilustunl,­­ că prin acesta modă voră pute să ajungă­­ la maghiarisare, atunci acésta-i o tristă­­ amăgire. Ceea­ ce voră ajunge, va fi că­­ prin acestă proiectă de lege ei îşi voră în-­­ străina naţionalităţile nemaghiare mai­­ multă ca pănă acum. Şi unde unii au­­ fostă deja forte aplicaţi de a se pune cu I I Maghiarii pe ună pictoră mai bună, re- j nunţândă la multe dorinţe, acolo prin i acestă proiecta de lege, decă va deveni­­ în adevără lege, aceştia eră şi voră fi I I puşi în nedumerire, şi li se va sgudui j i cu deosebire încrederea în buna voinţă­­ şi intenţiunile cinstite ale maghiarimei. I­­­dinea dilei. Totodată Scupcină dă es­­presiune dorinţei sale, ca guvernul, în înţelegere cu regenţii, să intuescă a de­­lătura urmările păgubitore, ce resultă din neînţelegerile părinţilor­ regelui, atâtă faţă cu vocia tronului, câtă şi faţă cu interesele ţerei, reacţiune puternică nu s’ar fi ivită şi în privinţa limbei, precum o binefăcător© reacţiune spunta, şi apoi se ivia, şi apoi se arăta şi în viaţa socială, şi în viaţa politică a întregului poporă română. . Mare şi cotropitoră era potopulă străinismului în vorbirea română, mare deci şi radicală fu şi acestă reacţiune. Unii voiră se italieniseze limba română, să ne facă se vorbimă întocmai ca­i noştri fratelli del Tenere, pe cuvân­­tulă, că şi noi eram sanque del loro sanque, sânge din sângele loru. Decă acesta în­cercare, pe atâta de entusiastă, pe câta de trecetoare, ar fi reușitu, Rom­a-M­urnă s’ar fi întrebatu cu mirare, decă, în stră­­vechiu-i trecutu, ea a trâmisu la Du­năre, nu colonii vorbindu limba rustică latină, ci mai încoce o coloniă italiană, por-toscanâ. Alții încercară — și acestă încercare nu fii trecetoare, — de a ne face să vor­­bimn latinesce, der atâta de latinesce, incâtu decă Virgiliu şi Cicerone s’ar fi «culatu din mormintele lor, şi ar fi ve­niţii în plimbare la Bucuresci, în pala­­tu­lu Universităţii, pe atunci locuinţa şi pentru Societatea academică, seu s’ar fi dusu la Blaţiu, într’ună altă focară de românismă, — de sigură, că ei s’ar fi mirată adencă audindă pe Românii du­năreni şi carpatini cum vorbescă lati­nesce după o milă şi optă sute de anî. Nici chiar la Roma nu se vorbia de marea majoritate a poporului atâtă de clasică şi de literară latinesce, cum voia şcola latinistă şi latinisantă din ţările române se ne facă pe noi să vorbimă. Ani de cjile, scriitorii transilvani şi o parte din scriitorii de dincaci de munţi ciceronisirâ, adecă vorbiră şi scriseră uuă felă de latinescă pe românesce, cu ace­laşi entusiasmă şi cu aceeaşi neclintită credinţă, cu cari, în Francia secolului XVI, Ronsard şi Pieiada lucrau să lati­­niseze şi să preciseze limba francesă, la­­tinisau întocmai cum se francisa limba germană în seculul­ XVIII la curtea lui Friderică II, Regele Prusiei, unde verbele finiren, logiren, avanchren, marchiren şi eclatiren potă să se dea de-a mâna cu regularisi şi pretendurisi, pe cari le ci­­tituă mai susă. Din totă acesta încercare de latini­­sare esagerată, dar care se înţelege forte din punctele de vedere ale luptei pen­tru naţionalitate, — dintr’acestă încer­care ceea ce bună a rămasă a fostă is­­gonirea din limbă a grecismeloră, tur­­cismeloră, rusismeloră furişate în statulă cuvinteloră românesc!, şi ura pentru cu­vinte de asemenea origine. Vorbirea însă în felulă latiniştiloră, numai cu vorbe bine-cuventate de Vir­giliu şi de Cicerone, nu era cu putinţă. Şi în ţera noastră, ca şi în toate ţerile, ba chiar mai multă, decâtă în tote ţerile, literatura, şciinţele, politica, magistratura, armata aveau trebuinţă de cuvinte nouă, pentru noţiuni şi lucruri nouă. Aceste cuvinte nu se găsiau nici în Cicerone, nici în toţi scriitorii clasici ai latinităţii. Şcola dela Blasiu şi Societatea aca­demică din Bucuresci respingiau cuvin­tele nouă cu aceeaşi orare cu care Aca­demia din Atena respingea pănă mai dă­­ună-di cuvintele grecesc!, cari nu se găsescă în Platon şi în Demostene, — cu aceeaşi orare, cu care Academia de la Grusen din Florenţa respingea cuvintele ce nu se găsescă în Dante, — ceea ce făcea pe ună poetă hazliu ală Italiei, anostită de acestă purismă esagerată, să întrebe în versurile sale: Bisogna aspett&r che­r­enga Dante, Ad insegnard­ chiamar la ciocolata? „Trebue ore să mai aşteptămă să vină Dante, pentru a ne învăţa cum să­­jicem­ă la ciocolată?“ In mii de caşuri, acestă întrebare fu pusă sub diferite forme, şi în timpul­ când latinismele ciudate şi greoaie bân­­tuiau grosniea prin Transilvania şi prin România. Pentru­ că vorbele chibrita şi batistă nu se găsiau în latinitatea cla­sică; elevii cursului superioră dela lice­­ul­ Satului Sava numiau, cu deplina în­­voiela a profesorului de limbele română şi latină, regretatură Maximă — numiau chibritul, cu locaţiunea pur ch­erouiană ună de părete-trecătoră, er batista ună nassuflete. Provocată de escesele şcolei latiniste şi latinisante, o altă şcolă se ivi, şi acesta la şcola archaismelor­. Ea îşi propunea desmormântarea cuvintelor­ române sau din vremuri vechi românite de prin cronice şi de prin erisave, şi întrebuinţarea lor în vorbire şi în scriere, în locuia cuvintelor­ streine şi netrebuin­­cioase, de vreme ce aveamă, pentru ace­leaşi noţiuni, cuvinte neaoşe româneşci. Şcola archaistă fu­ însă cea dintâiu, care pleca urechia şi la graiulă popo­rului română. Căci toate şcolile, cari se urmaseră pănă la archaişti nici nu voi­­­­seră să scie de limba vorbită de ţărană. I (V­a urma) 0\Z>.Tá 'ISA]». «, '<iTY ’ ' ö'iXíVAM3E. V"r 271 -5,‘ 0. .Â.rF’.A.TK.A.. Străinii şi guvernulu rusescu. „Gazeta de St. Petersburg“ anunţă,­­ că guvernulu rusescu va supune cotă de­­ curendă, consiliului imperiului, ună pro­iectă de lege contra colonisărei Rusiei : prin străini, membrii coloniilor, deja­­ stabilite, v­ră trebui scu să se natura- i liseze scu la din contră să părăsescă I țera. Afacerea reginei Natalia.1 Memorandulă, pe care l’a adresată I regina Natalia Scupcinei serbescl —­ară­­, tauda istoriculu divorţărei sale și paşii­­ întreprinşi de ea, pentru a se pute reîn- J toarce în Serbia și a sta in atingere cu fiulă său — după cum se telegrafeză din Belgradit, s’a cetită în şedința se­cretă a Scupcinei. Capii partidei liberale ,­­ s’au declaratu în favorula reginei, dar majoritatea radicalilor­ a fostu în contra acesteia. Hotărîrea Scupcinei este de ur­­­­mătorul­ cuprinsă : ,­­ Deorece nu se află o lege, pe a că­­■ t­reia basă Scupcină se potă hotărî în­­ I causa de faţă, şi deorece disposiţiunile­­ I constituţiei în astă privinţă, nu se ţină i ; de hotărîrile ordinare ale Scupcinei, e­i , Scupcină nu poate desbate asupra me­­■ morandului reginei şi trece la pr­ . SUlIilliK pl.l,Kl. Sentinţa poliţiei din Cluşiu. In cele din urmă şi-a pronunţată şi poliţia din Cluşiu sentinţa în afacerea demonstra­ţilor, la representarea „Nuntei din Vă­­leul.“ Ne-amă fi mirată decă faţă cu Români, cari şi-au manifestaţii simţulă lora naţionala, s’ar fi adusă o sentinţă achitătore în Cluşiu. Dar de acésta sur­prindere ne-au scutită păzitorii ordinei de acolo, căci precum ni­ se împărtăşesce, 16 dintre Românii Cluşieni, cari au fost­ ascultaţi la poliţie, fură pedepsiţi cu o amendă în bani de câte 5 fi. ** * Nou diarii. „Tribuna“ anunţă, că dela 1 Ianuarie v. 1891 va apăre în edi­tura „Institutului tipografică“ din Sibiiu ună organă ilustrată pentru familia ro-­­ mână. Noula organă va apare odată pe 1 săptămână sub direcţiunea d-lui Dr. D.­­ P. Sarcianu. Temniţa de statu din Seghedinți a­­ mai căpătată acji­ună espe română. Pre-­j­­­otulă Ioană Mo­caveiu din Năsăudă, care ,­­ precum scimă, a fostă condamnată de I­I cătră curtea cu juraţi din Cluşiu în Sep-­i­­­temvre a. c. la ună ană şi jumătate în­­­­chisoare de stată, se află de Joi sera îm­preună cu stimabila-i soţie în Seghedină. D-lă Macaveina intrată în temniţe, acu­ în 3 (15) Decemvre, o lună după so­­ţulă său de suferinţe Traiană Popă—’Ido­­rimă sănătate şi tăriă, ca să potă suporta cu bărbăţia neînfrânţi toate greutăţile grelei osânde. ** * Despre „Nunta din Văleni“, „Magyar Állam“ publică în Nr. 283 o corespon­denţă, ce i­ se trimite din Cluşiu — de cătră m­ă­cină cu cugetare mai rece şi mai nepreocupatâ — în privinţa scene­­lor­ ivite în teatrulă ungurescă de acolo. In acestă corespondenţă se face între altele, că piesa „Nunta din Văleni“ este o nebuniă, care n’a putută fi scrisă, de­­câtă de ună Jidană de ală trece­lea rendu. „Fiă care figură din piesă este o ruşine, o batjocură a gustului şi a onestităţii, dar sensaţională şi cu caractere absurde şi bizare. N ci-odată n’a esistatu în Ro­mânia o asemenea societate româneasca, după cum o presentă Ganghofer şi Bro­­ciner. Amărăciunea Românilor e aşa deră a avută înţeles­. Am­ fi aşteptată mai multa tactă din partea direcţiunei tea­­trale, care poate să scie, că Ciuşulă nu e Budapesta“. * * * Casă tristă Cetimă în „Tribuna „D lă Septimiu Albini a îndurată o grea lovitură. Iubitulă seu părinte, d lă Va­­silie Albini, proprietară în Cută, a murită ieri. D-lă Septimiu Albini se află, pre­cum este cunoscută, în temniţă, pentru­­că a admisă ca redactoră responsabilă ală „Tribunei“ unu articulă calificată de agitatorică. Cu at­âtă mai greu trebue să pătrundă pe iubitul­ nostru colegă acesta nespusă durere.“ Adresămă şi noi din parte-ne sin­cere condolenţe confratelui nostru! * * * Manifestaţia pentru artista Agatha Bărsescu. Cetimă în „România Musicală“ de la 1 Decemvre. Studenţii universitari, în entusiasmulă şi nemărginita lor­ dra­goste cătră totu ce e românescă şi artă, hotârîră să facă o manifest­aţiă monstră artistei şi compatriotei noastre Agatha Bârsescu în sera de Luni 26 Noemvre. Studenţii universitari, în numără de peste două sute, plecară spre teatru. Cei mai cu dare de mână în staruri. A fostă unii entusiasmă generală, când cortina s’a ridicată şi când a apărută gentila şi neîntrecuta nostră artistă. Aclamaţiunile ţişneau ca ună torentă din toate părţile. Cortina se lasă, aplausele curgă, se re­­peţescă de trei, de patru ori; cortina se­­ ridică neîncetată şi artista apare cu su­­­­risulă sinceră pe buze, cu inima emo­­­­ţionată mulţămindă tuturora. M. S. Regina , şi principele Ferdinandă erau de faţă­ I Intre actula I şi al­ Il-lea, o mulţime ! Be hârtiere se lăsau în spre staluri şi I loji aruncate din înălţime. Era ună sonetă 'ală dini Ilie Ighel, tenorala publicistă i ii cronicară la „Naţiunea“ inspirată fi­­i de măreţa talentului artistei. Etă-lă , Artistă! ’N depărtarea măreţului apusă, — Pe unde cugetarea sublimă se ’mpră­ştie Şi ’n inime simţirea se se frămente sc­e — Ală ’României nume, artistă, tu ai dusă. Ai arătată că ’n colţură ce Dunărea îmbie ! Şi unde se înalţă Carpatulă totu mai susă, buntă suflete cuprinse de ună doră sfântă şi­­nespusă. I Ce zacă cu ’ndrăgostire ’n a arteloră robia ! Ţi-aducă mărire, ţie urmaşă blândă a Evei. Ce negurii eterne i ai dată farmecă, splen­­dare. ! Ce ai produsă vibrare n sufletă împetrită..., I In minte-ne de-a pururi săpată rămâne-vei: I Dar ai fi fostă mai dulce şi mai farmecătore ! 2.« ’» limba strămoşescă artistă-ai fi grăită!.. D-sora Bârsescu, la eşirea din teatru S a fost­ aclamată şi condusă de peste­­ 300 studenţi, cari au scosă caii de la I caretă şi au condus-o pănă la locuinţa I artistei. * * * * * *

Next