Gazeta Transilvaniei, decembrie 1890 (Anul 53, nr. 269-291)
1890-12-04 / nr. 271
si 2 Proiectul de lege obligă pe fiecare comună, în care încă nu există unii instituţii pentru îngrijirea copiilor, ea să înfiinţeze ună astfel d de instituţii, eventuală une asilu de veră. Dar proiectul obligă şi pe toţi copiii de la 1—6 ani de a cerceta aceste institute, în casul când nu se poate dovedi, că copiii au acasă sau în altă parte îngrijirea şi paza necesară. Urmarea va fi, că aceste institute vor fi îngrămădite de copii şi legea permite întrunirea a 80 de copii într’o singură cameră şi sub îngrijirea, unei singure îngrijitore, căreia, deci vor fi mai mulţi ca 40 de copii, i se va da într’ajutor o păzitore. Inchipuiţi-ve acum 80 de copii înghesuiţi într’o odaiă strimtă de dimineţa pănă sera! Astfel, voru se re promoveze sănătatea ?... Din contră copiii, cari acasă erau sănătoşi, în noule institutii se voru bolnăvi, şi unii din ei se vor veştecji şi se vor prăpădi. Cum însă va pute birui sărmana îngrijitore cu 80 de copii şi cu nenumăratele lor mici trebuinţe, cum pe lângă acesta conformă prescripţiunii,oră legei, ea îi va pute instrui în rugăciuni, cântări, vorbire, în eserciţii corporale şi lucru de mână, şi introduce în acelaşi timp el, conformă § 8, în cunoscinţa limbei maghiare? La toate acestea înţelepţii creatori ai proiectului, pară a nu se fi gândită de locu. Destulă, că îmbunătăţirea starei sanitare a copiilor nu se va pute ajunge prin aceasta nouă „instituţiune naţională“. Scopul principală ală proiectului, adevărata lui intenţiune ascunsă, este maghiarizarea. Acesta reese anume din. § 8, care după cum am arătată, prescrie, că ocupaţiunea acelor copii, a căroră limbă maternă nu este cea maghiară, este a se împreuna cu introducerea în limba maghiară. Aceasta este o întorsătură de cuvinte așa obicinuită, din care fiăcare inspectoră școlară poate să facă ce va voi. Cine îlă va putea împedeca* de a tălmăci acesta disposițiumi astfel, ca să se vorbescă în genere ci copiii numai maghiaresce ? Faptulă însă că voescă a le impune copiilor noştri chiar în cea mai fragedă etate, limbi maghiară, este o adevărată barbariă. Chiar şi disposiţiunile proiectului de lege, privitore la capacitatea şi instruirea îngrijitorelor de copii, au ca scopă maghiarisarea, căci ele îngreuneză nespus candidatelor nemaghiare de a ocupi una asemenea poştă. Urmarea va fi, că cu puţine escepţiuni, vor fi numite numai îngrijitore de copii maghiare. Del acestea însă ministrulu de instrucţiun şi inspectorulă şcolară, de sigură că n voră cere ca se vorbescă cu copiii în altă limbă, decâtă in cea maghiară. Statuln îşi reservă dreptulă de a în -1 fiinţa ori unde va voi institute de stată pentru îngrijirea copiilor, raid, spre care , scopă va pretinde o sporire a dărilor ă seu de a sprijini institutele esistente şi a influinţa în schimbă la numirea îngri- | jitorelor, de a desfiinţa institutele ne- corespumjătore, şi a Înfiinţa în locală , lora institute de stată ş. a. ş. a. In modulă , acesta în ţinuturile cu populaţii nemaghia- ră asilurile de stată se vor plăţi totă mai multă. Deoarece însă în asilurile de stată nici nu poate fi vorba de-o considera-ţiune faţă cu limba maternă a copiilor, urmarea va fi înceta maghiarisare a tuturora asilurilor, şi acesta nu însemneză alta, decâtă maghiarisarea copiilor, deja în cea mai fragedă etate, sau mai bine disă o nouă încercare a maghiarisărei. Decă însă Maghiarii îşi facă ilustunl, că prin acesta modă voră pute să ajungă la maghiarisare, atunci acésta-i o tristă amăgire. Ceea ce voră ajunge, va fi că prin acestă proiectă de lege ei îşi voră în- străina naţionalităţile nemaghiare mai multă ca pănă acum. Şi unde unii au fostă deja forte aplicaţi de a se pune cu I I Maghiarii pe ună pictoră mai bună, re- j nunţândă la multe dorinţe, acolo prin i acestă proiecta de lege, decă va deveni în adevără lege, aceştia eră şi voră fi I I puşi în nedumerire, şi li se va sgudui j i cu deosebire încrederea în buna voinţă şi intenţiunile cinstite ale maghiarimei. Idinea dilei. Totodată Scupcină dă espresiune dorinţei sale, ca guvernul, în înţelegere cu regenţii, să intuescă a delătura urmările păgubitore, ce resultă din neînţelegerile părinţilor regelui, atâtă faţă cu vocia tronului, câtă şi faţă cu interesele ţerei, reacţiune puternică nu s’ar fi ivită şi în privinţa limbei, precum o binefăcător© reacţiune spunta, şi apoi se ivia, şi apoi se arăta şi în viaţa socială, şi în viaţa politică a întregului poporă română. . Mare şi cotropitoră era potopulă străinismului în vorbirea română, mare deci şi radicală fu şi acestă reacţiune. Unii voiră se italieniseze limba română, să ne facă se vorbimă întocmai cai noştri fratelli del Tenere, pe cuvântulă, că şi noi eram sanque del loro sanque, sânge din sângele loru. Decă acesta încercare, pe atâta de entusiastă, pe câta de trecetoare, ar fi reușitu, Roma-Murnă s’ar fi întrebatu cu mirare, decă, în străvechiu-i trecutu, ea a trâmisu la Dunăre, nu colonii vorbindu limba rustică latină, ci mai încoce o coloniă italiană, por-toscanâ. Alții încercară — și acestă încercare nu fii trecetoare, — de a ne face să vorbimn latinesce, der atâta de latinesce, incâtu decă Virgiliu şi Cicerone s’ar fi «culatu din mormintele lor, şi ar fi veniţii în plimbare la Bucuresci, în palatulu Universităţii, pe atunci locuinţa şi pentru Societatea academică, seu s’ar fi dusu la Blaţiu, într’ună altă focară de românismă, — de sigură, că ei s’ar fi mirată adencă audindă pe Românii dunăreni şi carpatini cum vorbescă latinesce după o milă şi optă sute de anî. Nici chiar la Roma nu se vorbia de marea majoritate a poporului atâtă de clasică şi de literară latinesce, cum voia şcola latinistă şi latinisantă din ţările române se ne facă pe noi să vorbimă. Ani de cjile, scriitorii transilvani şi o parte din scriitorii de dincaci de munţi ciceronisirâ, adecă vorbiră şi scriseră uuă felă de latinescă pe românesce, cu acelaşi entusiasmă şi cu aceeaşi neclintită credinţă, cu cari, în Francia secolului XVI, Ronsard şi Pieiada lucrau să latiniseze şi să preciseze limba francesă, latinisau întocmai cum se francisa limba germană în seculul XVIII la curtea lui Friderică II, Regele Prusiei, unde verbele finiren, logiren, avanchren, marchiren şi eclatiren potă să se dea de-a mâna cu regularisi şi pretendurisi, pe cari le citituă mai susă. Din totă acesta încercare de latinisare esagerată, dar care se înţelege forte din punctele de vedere ale luptei pentru naţionalitate, — dintr’acestă încercare ceea ce bună a rămasă a fostă isgonirea din limbă a grecismeloră, turcismeloră, rusismeloră furişate în statulă cuvinteloră românesc!, şi ura pentru cuvinte de asemenea origine. Vorbirea însă în felulă latiniştiloră, numai cu vorbe bine-cuventate de Virgiliu şi de Cicerone, nu era cu putinţă. Şi în ţera noastră, ca şi în toate ţerile, ba chiar mai multă, decâtă în tote ţerile, literatura, şciinţele, politica, magistratura, armata aveau trebuinţă de cuvinte nouă, pentru noţiuni şi lucruri nouă. Aceste cuvinte nu se găsiau nici în Cicerone, nici în toţi scriitorii clasici ai latinităţii. Şcola dela Blasiu şi Societatea academică din Bucuresci respingiau cuvintele nouă cu aceeaşi orare cu care Academia din Atena respingea pănă mai dăună-di cuvintele grecesc!, cari nu se găsescă în Platon şi în Demostene, — cu aceeaşi orare, cu care Academia de la Grusen din Florenţa respingea cuvintele ce nu se găsescă în Dante, — ceea ce făcea pe ună poetă hazliu ală Italiei, anostită de acestă purismă esagerată, să întrebe în versurile sale: Bisogna aspett&r cherenga Dante, Ad insegnard chiamar la ciocolata? „Trebue ore să mai aşteptămă să vină Dante, pentru a ne învăţa cum săjicemă la ciocolată?“ In mii de caşuri, acestă întrebare fu pusă sub diferite forme, şi în timpul când latinismele ciudate şi greoaie bântuiau grosniea prin Transilvania şi prin România. Pentru că vorbele chibrita şi batistă nu se găsiau în latinitatea clasică; elevii cursului superioră dela liceul Satului Sava numiau, cu deplina învoiela a profesorului de limbele română şi latină, regretatură Maximă — numiau chibritul, cu locaţiunea pur cherouiană ună de părete-trecătoră, er batista ună nassuflete. Provocată de escesele şcolei latiniste şi latinisante, o altă şcolă se ivi, şi acesta la şcola archaismelor. Ea îşi propunea desmormântarea cuvintelor române sau din vremuri vechi românite de prin cronice şi de prin erisave, şi întrebuinţarea lor în vorbire şi în scriere, în locuia cuvintelor streine şi netrebuincioase, de vreme ce aveamă, pentru aceleaşi noţiuni, cuvinte neaoşe româneşci. Şcola archaistă fu însă cea dintâiu, care pleca urechia şi la graiulă poporului română. Căci toate şcolile, cari se urmaseră pănă la archaişti nici nu voiseră să scie de limba vorbită de ţărană. I (Va urma) 0\Z>.Tá 'ISA]». «, '<iTY ’ ' ö'iXíVAM3E. V"r 271 -5,‘ 0. .Â.rF’.A.TK.A.. Străinii şi guvernulu rusescu. „Gazeta de St. Petersburg“ anunţă, că guvernulu rusescu va supune cotă de curendă, consiliului imperiului, ună proiectă de lege contra colonisărei Rusiei : prin străini, membrii coloniilor, deja stabilite, vră trebui scu să se natura- i liseze scu la din contră să părăsescă I țera. Afacerea reginei Natalia.1 Memorandulă, pe care l’a adresată I regina Natalia Scupcinei serbescl —ară, tauda istoriculu divorţărei sale și paşii întreprinşi de ea, pentru a se pute reîn- J toarce în Serbia și a sta in atingere cu fiulă său — după cum se telegrafeză din Belgradit, s’a cetită în şedința secretă a Scupcinei. Capii partidei liberale , s’au declaratu în favorula reginei, dar majoritatea radicalilor a fostu în contra acesteia. Hotărîrea Scupcinei este de următorul cuprinsă : , Deorece nu se află o lege, pe a că■ treia basă Scupcină se potă hotărî în I causa de faţă, şi deorece disposiţiunile I constituţiei în astă privinţă, nu se ţină i ; de hotărîrile ordinare ale Scupcinei, ei , Scupcină nu poate desbate asupra me■ morandului reginei şi trece la pr . SUlIilliK pl.l,Kl. Sentinţa poliţiei din Cluşiu. In cele din urmă şi-a pronunţată şi poliţia din Cluşiu sentinţa în afacerea demonstraţilor, la representarea „Nuntei din Văleul.“ Ne-amă fi mirată decă faţă cu Români, cari şi-au manifestaţii simţulă lora naţionala, s’ar fi adusă o sentinţă achitătore în Cluşiu. Dar de acésta surprindere ne-au scutită păzitorii ordinei de acolo, căci precum ni se împărtăşesce, 16 dintre Românii Cluşieni, cari au fost ascultaţi la poliţie, fură pedepsiţi cu o amendă în bani de câte 5 fi. ** * Nou diarii. „Tribuna“ anunţă, că dela 1 Ianuarie v. 1891 va apăre în editura „Institutului tipografică“ din Sibiiu ună organă ilustrată pentru familia ro- mână. Noula organă va apare odată pe 1 săptămână sub direcţiunea d-lui Dr. D. P. Sarcianu. Temniţa de statu din Seghedinți a mai căpătată acjiună espe română. Pre-jotulă Ioană Mocaveiu din Năsăudă, care , precum scimă, a fostă condamnată de II cătră curtea cu juraţi din Cluşiu în Sep-itemvre a. c. la ună ană şi jumătate închisoare de stată, se află de Joi sera împreună cu stimabila-i soţie în Seghedină. D-lă Macaveina intrată în temniţe, acu în 3 (15) Decemvre, o lună după soţulă său de suferinţe Traiană Popă—’Idorimă sănătate şi tăriă, ca să potă suporta cu bărbăţia neînfrânţi toate greutăţile grelei osânde. ** * Despre „Nunta din Văleni“, „Magyar Állam“ publică în Nr. 283 o corespondenţă, ce i se trimite din Cluşiu — de cătră măcină cu cugetare mai rece şi mai nepreocupatâ — în privinţa scenelor ivite în teatrulă ungurescă de acolo. In acestă corespondenţă se face între altele, că piesa „Nunta din Văleni“ este o nebuniă, care n’a putută fi scrisă, decâtă de ună Jidană de ală trecelea rendu. „Fiă care figură din piesă este o ruşine, o batjocură a gustului şi a onestităţii, dar sensaţională şi cu caractere absurde şi bizare. N ci-odată n’a esistatu în România o asemenea societate româneasca, după cum o presentă Ganghofer şi Brociner. Amărăciunea Românilor e aşa deră a avută înţeles. Am fi aşteptată mai multa tactă din partea direcţiunei teatrale, care poate să scie, că Ciuşulă nu e Budapesta“. * * * Casă tristă Cetimă în „Tribuna „D lă Septimiu Albini a îndurată o grea lovitură. Iubitulă seu părinte, d lă Vasilie Albini, proprietară în Cută, a murită ieri. D-lă Septimiu Albini se află, precum este cunoscută, în temniţă, pentrucă a admisă ca redactoră responsabilă ală „Tribunei“ unu articulă calificată de agitatorică. Cu atâtă mai greu trebue să pătrundă pe iubitul nostru colegă acesta nespusă durere.“ Adresămă şi noi din parte-ne sincere condolenţe confratelui nostru! * * * Manifestaţia pentru artista Agatha Bărsescu. Cetimă în „România Musicală“ de la 1 Decemvre. Studenţii universitari, în entusiasmulă şi nemărginita lor dragoste cătră totu ce e românescă şi artă, hotârîră să facă o manifestaţiă monstră artistei şi compatriotei noastre Agatha Bârsescu în sera de Luni 26 Noemvre. Studenţii universitari, în numără de peste două sute, plecară spre teatru. Cei mai cu dare de mână în staruri. A fostă unii entusiasmă generală, când cortina s’a ridicată şi când a apărută gentila şi neîntrecuta nostră artistă. Aclamaţiunile ţişneau ca ună torentă din toate părţile. Cortina se lasă, aplausele curgă, se repeţescă de trei, de patru ori; cortina se ridică neîncetată şi artista apare cu surisulă sinceră pe buze, cu inima emoţionată mulţămindă tuturora. M. S. Regina , şi principele Ferdinandă erau de faţă I Intre actula I şi al Il-lea, o mulţime ! Be hârtiere se lăsau în spre staluri şi I loji aruncate din înălţime. Era ună sonetă 'ală dini Ilie Ighel, tenorala publicistă i ii cronicară la „Naţiunea“ inspirată fii de măreţa talentului artistei. Etă-lă , Artistă! ’N depărtarea măreţului apusă, — Pe unde cugetarea sublimă se ’mprăştie Şi ’n inime simţirea se se frămente sce — Ală ’României nume, artistă, tu ai dusă. Ai arătată că ’n colţură ce Dunărea îmbie ! Şi unde se înalţă Carpatulă totu mai susă, buntă suflete cuprinse de ună doră sfântă şinespusă. I Ce zacă cu ’ndrăgostire ’n a arteloră robia ! Ţi-aducă mărire, ţie urmaşă blândă a Evei. Ce negurii eterne i ai dată farmecă, splendare. ! Ce ai produsă vibrare n sufletă împetrită..., I In minte-ne de-a pururi săpată rămâne-vei: I Dar ai fi fostă mai dulce şi mai farmecătore ! 2.« ’» limba strămoşescă artistă-ai fi grăită!.. D-sora Bârsescu, la eşirea din teatru S a fost aclamată şi condusă de peste 300 studenţi, cari au scosă caii de la I caretă şi au condus-o pănă la locuinţa I artistei. * * * * * *