Gazeta Transilvaniei, septembrie 1891 (Anul 54, nr. 193-216)
1891-09-15 / nr. 204
Din emisa Sf. sărbătorile mâne, diarimn nu va apare până Luni seara. Braşovil, 13 Septemvre v. Pre când foile din întru şi din afara, cari vreau se scie câte ceva din cercurile înalte ale ocârmuitorilor noştri unsturî, vorbescu de oarecare schimbare a politicei acestora faţă cu naţionalităţile nemaghiare, pe atunci istoria modernă a maghiarisărei îşi urmăză drumul ei, neîmpedecată de nimeni, ba sprijinită chiar din răsputeri de toţi domnii mari unguri. De pildă în Oradea-mare se deschide unu Kisdedovo ungurescă. Acestă evenimentu nu se mulţămesce a’la serba cu modestiă, ci trebue se facă mare sgomotă pentru preamărirea scopurilor maghiarisării, ce le urmăresc. Părintele episcopu ungurii Schlauch cu colegulă seu Nogall trebue se fiă de faţă, ba tote notabilităţile oraşului şi ale comitatului se înfâţişăză la serbare. Episcopul Schlauch însuşi celebreaza uni Te Deum, apoi ţine o vorbire plină de focă patriotică şovinistă, în care arată, cum cu timpulă Kiş dedovurile voru avè se cuceréscu pentru maghiarismu pe toţi, câţi umblă încă aci retăcindă cu idei de limbă şi de naţionalitate deosebită. Şi pe când vlădicii şi domnii cei mari unguri din comitatulu Bihorului serbăză astfel, punerea în lucrare a nouei legi de maghiarisare, ministrul ungurescu de instrucţiune publică merge înnainte pe cărarea prăpăstiosă a politicei de desnaţionalisare, aci folosindu-se cu prisosit de disposiţiunile draconice ale legiloru şi ordinaţiunilor vechi, aci propunendu nouă legi şi luându nouă disposiţiuni. Şi cumcă d-lă Csaky şi-a pusă în gândă de-a face mă atacă combinată generală asupra şcoleloră nóstre poporale confesionale, o dovedesce şi scirea, ce o primimă cu posta de acei, că şcăla română gr. cat. din Elisabetopole (Ibaşfalău) s’a închisă şi că părinţii suntă avisaţî a-şî trimite copiii la şcola ungurescă de stată de-acolo. Politica de maghiarisare merge dela centru spre periferiă şi aşa, după închiderea şcolei române din Elisabetopole, ne putemă aştepta cu siguritate, că voră fi atacate şi celelalte şcăle din acestă protopopiatu. Nu ne îndoimă, că şcăla amintită, care a fostă închisă, se va fi luptată şi ea cu neajunsuri, fiă din lipsa de mijlóace, fiă şi din neglijenţa celor puşi în fruntea ei. Dar Ibaşfalăul e aproape de Blaşiu şi Blaşiulă nu e prea departe de ministru. Şi d-lă Csaky, dăcă ar fi fostă binevoitoră pentru cultura poporului română din Ibaşfalău, ar fi putută forte uşoră să se înţelăgă cu Metropolitulu dela Blaşiu şi să afle împreună vreună mijlocă, de a delătura memoratele neajunsuri şi de a scăpa astfelă şcola română de sub anatema legei nemilose. Dor d-lă Csaky nu numai că n’are simţă şi înţelegere pentru cultura română, ci o privesce chiar ca periculosă statului; de aceea nu-şi bate multă capulă cu condiţiunile de esistenţă ale scólelora române, ci se bucură, dăcă după împlinirea unor formalităţi ale legei, poate să pronunţe anatema ei, care se cuprinde în cuvintele: Mergeţi la scóla ungurescă! Şi acum ne pune în perspectivă ministrulă ună nou soiu de urmărire a scăleloră nóastre, pe cari prevăctendă, că nu le va pută închide una după alta, vră să le maghiariseze pe altă cale mai de grabă. E vorba adecă de ună nou proiectă de lege, despre care s’a făcută amintire încă în anulă trecută. Ministrulă, sub preteestulă regulărei salarieloră învățătorescî, voesce să facă o nouă spărtură în autonomia şcolară a confesiunilor. Ni se spune acum, că este aproape gata proiectulă de lege, după care se impune comunelor bisericescî, de a da învăţătorilor o ună salară minimală de 800 fl. la ană. Care comună nu va pută plăti acestă salară întregă, va primi dela guvernă diferenţa şi pentru câte 50—60 fl., dăcă nu-i va aduna poporulă, ministrulă va pretinde să se amestece în afacerile şcălei şi să fie stăpână pe ele. Eră stadiulă cela mai nou, în care a intrată politica de maghiarizare pe banii noştri. Nu numai că nu ne dă nimică statulă pentru învăţămentulă românescă, dar d-lă Csaky umblă acuma anume să ne strîmtoreze şi să ne silăscă să primimă ici-colo câte ună mică ajutoră dela stătu, pentru ca să aibă cuventă de a se amesteca şi de a preface învăţămentulă nostru din românescă în ungurescă. Şi apoi totă mai vorbescă unii de împăcare, eră noi, Românii, cari ară trebui să lucrămă acul mai multă ca totdăuna sfătuindu-ne seriosă împreună şi fiindă strînsă uniţi în luptă, ce facem ? Despre acesta vomă vorbi mai pe largă şi vomă cerceta, unde este răulă şi unde poate fi leaculă. FOILETONUL „GAZ. TRANS.“ Din vieta pictorilor, renumiţi, iii. Cimabue şi Giotto. In diminaţa uneifire frumoase de véra a anului 1240, pe riturile frumoase dintre Florenza și Vespigniano, mergea ună călătoră singură, dândă o atențiune deosebită farmeceloră naturei, cari acolo apăreau înaintea lui în totă splendoarea. — Călătorulă lasă acum departe după sine orașulă Florenza, mama arteleră, dar se pare, că încă nu e obosită, căci deși de etate mijlociă, musculii săi învingeau lungulă dramă. Călătorulă se opri mai de multe ori; — câte ună arbore frumosă, câte ună grupă de tufe îi atrăgea toata privirea, pănă când în fine ajunse pe uină vîrfă de deal. Soarele lucea cam sosit pe bolta cereasca. Călătorul o privi în jură și într’o luncă zări o turmă de oi, a căreia păzitură, în umbra unui arbore se ocupa cu ceva. Străinulă împinsă de curiositate se coborî de pe deală și se apropia de păstoră. Acesta era ună băiată abia de 10 ani, frumosă, brunetă, viciu, cu ochii negrii înfocaţi. Călătorulă să apropia încetă şi pe neobservate. — Ce poate să facă are acestă păstoraşă — îşifi860b în sine neluându-şi ochii de pe figura plecată a lui, câtă e de adâncită — originală, întru adevără originală. Nici nu mă aude. Lasă că lă voiu spăria eu! Apropiându-se tată mai tare de elă zări pe băeţandru, că în mână avea o bucată de cărbune, şi cu elă desemna cu multă diliginţă pe tăbliţa-i curată ună berbece, cu lână mare, în positură ofensivă. Străinulă răzimată de trunchiulă arborelui, se pleca asupra băiatului urmărindă cu băgare de semă trăsurile pe cari le făcea mâna lui cea nedeprinsă, și când acesta adâncită își continua lucrarea, de pe buzele străinului sbura fără voiă un ah! Păstorulă sări sus, spăriată. — Cine ești copilulă meu? Cum te chiamă? îlă întreba străinulă apropiându-se de elă, or copilulă ascunijendu-şî desemnulă se uita cu ochi plini de neîncredere la dânsulă. — „A lui Bondoue!“ — răspunse recâştigându-şi curagiulă la cuvintele blânde ale străinului. — „Şi cine te-a învăţată pe tine a desemna. — „Pănă acum nimeni! — răspunse băiatulă suspinândă. — „Nimeni! aşadară numai tu din diriginţă proprie ai învăţată, — e frumosă. Sei băiete că tu desemnezi foarte bine ?! — Mai ai şi alte desemnuri ? — „O, am! — răspunse băiatulă în pripă, am acasă mai multe — în lada tatălui meu. — Și ai voiă a desemna bine de acum înainte, sau chiar a zugrăvi? Ochii băiatului îi străluceau de bucuriă la aceste cuvinte. — „Oh, da, da, — răspunse băiatul” — asta mi a fostă unica dorință! — Dar voescl totodată să și înveți ? — îlă întreba mai departe străinulă. — Cu totă iubirea domnulă meu. — Așa vino, îndreptă-mă la casa tatălui tău. Străinulă și păstorașulă plecară pe drumulț lungă încârligată, în care timpă călătorulă întreba pe favoritulă său despre taté, — în cele din urmă se opriră înaintea casei celei mai sărăcăciose din sală. Călătorulă întră în casă și după elă băiatulă. Lângă unica ferestră a colibei, mă pină, uscăciosă, de statură mijlociă se ocupa cu reparea unei mreje. — Ală tău este fiiulă acesta ? îlă întrebă pe scurtă. — „Ală meu domnule — răspunse părintele sculându-se de pe laiță, — dar i arăși a făcută ceva blăstămățiă, așteptă numai ștrengarule! Ah! domnule nu învingă cu afurisitulă acesta de băiată, — barenul de l’ași putu scutura de pe capulă meu.“ — Așa?! dér și la d’acelea să pricepe? întrebă călătorulă surrândă. — „Dér încă cum, domnule! aștâptă tu numai mulțămesce că..... — „Lasă-lă, de astă-dată n’a făcută nici ună rău, — ba l’am aflată săvârșindă ună lucru forte bună. Eu sunt pictoră. Am observată, că băiatulă are nu numai voiă dor și capacitate pentru pictură. Dă-mi’lă mie eu îlă voiu duce cu mine la Florenza.“ — „Bine domnule — dér cine va griji atunci de turma satului? Băiatulă e dreptă că-i numai pruncă încă, der (3ST“CTlv££:^-Cr IDE ETXlvdlXDT 37) .titauela* »a© in fiĂ-oar* (ți JLMBanieate jjitrt itsti Ung» 1 ?f. unu .anu 12 fi., pe ae lun 6 fl., Pe trei luni 3 fl. Feitri Eninânlh st străină ide: Pe unu anu 40 franci, pesese luni 20 franci, pe trei luni 10 franci. Se prenumeră la toate oficiele poștale din întru și dintară și la doi. colectori Aboulnemie psstn Brațovn:ia administrațiune, piața mare Nr. 22, etagiula I., pe unu ană 10 fl., pe sese luni 5 fl., pe trei luni 2 fl. 50 or. Cu dusul o în casă. Pe unu ana 12 fl. pe lese luni 6 fl., pe trei luni 3 fî, rfnu esemplaru 5 or, v. a. acu 15 bani. Atâta abonamentele ofttu și inserțiunile suntu a se plăti înaint» «uuna *fiaiiua«iliiis.Tîp^xrafla: j, piața mar» tir. 2â 'ardsoxl aafiran.o&fc«' nts 35? jm'««wa. M«an«c:ript© «150*7« tirfmitu ' iiimnlg de ajumimi. Ira tve, piața mare Mr 22 jflieratie 3Dtai prim«aon taVtana imdoifu MosaeBaasenstein & Voigt* ■ •$%o M.aas), ''gnnt'i Sehalik, Alois iemdl M. Dukes, A. Oppelik,J Do*Mfomrg; tn Bu iaptita: A. V. Gold?fvgsr An on Mesa Xckstein Bernat, Frankfurt: 9. L.Danbt;în Hamburg: A. Steiner Pwțnici inaerțiTiniioru; o norm farsapada pe o poleau fl os ji 30 o*. umbra pantra 0 pu« «licăre. Publi ori mai des» după tarifă și învoială, tagrame pr paging IlI-a -floreA 10 ar. v. a. »en 3^ bani Nr. 204.—Anula LIV. Brașovii, Sâmbătă, Duminecă 15 (27) Septemvre. 1891. CRONICA POLITICĂ. — 13 (25) Septemvrie. — Soime, că ministrulă ungurescu de scăle contele Albia Csaky a promisă încă de multu, că va aşterne dietei una proiectă de lege pentru regularea salarieloru învățătorescî. Acesta proiectă de lege, după cum anunţă „Magy. Ért.“, este aproape gata şi nu peste multă timp se va lua la desbatere în consiliulă ministerială. Noulă proiectă de lege ală lui Csaky este frate de cruce cu legea pentru „Kisdedovuri“, căci atâtă prin una, câtă şi prin cealaltă se ţintesce numai la maghiarisare. Insă şi foile unguresci spună, că noulă proiecţii de lege stă în legătură cu politica de naţionalitate, deoarece prin acelă proiectă se dispune ca în comunele acelea, unde poporul nu este în stare să plătescă învăţătorului leafa minimă (de 300 fl.) prevăzută în lege, suma ce nu se ajunge, o va plăti statulă şi prin acesta ’i se va asigura ministrului ungurescu de scăle o influinţă hotărîtă de asupra scăleloră.“. Aşa deră foile unguresci ni-o spună curată şi limpede, că ministrulă Csaky are să dea câtă mai curend, o nouă lovitură, şi încă dintre cele mai grele, autonomiei şcoleloră noastre poporale Trebue prin urmare să fimă gata de-a întîmpina cu bărbăţia şi acestă nou atacă, ce nilă prepară volniculă ministru Csaky şi soţii săi dela guvernă. — piarură din Sibiiu „Sieb. D. Tybk“ într’ună articula de fondă mai nou scrie următorele: In unele organe ale pressei maghiare de câtva timp, încoace se observă o vedită instinţă de a înfăţişa pe Saşii ardeleni ca pe noi favoriţi ai statului ungară, cari bucurându-se de sarele de graţia ală guvernului, se desfată fericiţi în acesta nouă mărire şi libertate. Mai cu sămă „Pester Lloyd“ e acela, care descrie posiţiunea paradisică a Saşilor, în colorile cele mai ademenitoare şi să silesce să convingă pe cetitorii din streinătate, că omeni mai fericiţi ca Saşii, nu se află în nici o ţără de pe suprafaţa pământului. Cu astfel de ocasiuni totdeauna să provocă la „cei trei noi fişpanî săsesc!“, ca dovadă pentru nemărginitulă liberalismă loia guvernului ungurescă. Dintre aceşti fişpanî, ce e dreptă unulă nu e Sasă, ală doilea e Sasă, dar guvernâză într’ună comitată locuită apróape esclusivă de Români, şi mai rămâne încă, întru câtă e vorba despre fostulă fundus regius.