Gazeta Transilvaniei, august 1892 (Anul 55, nr. 170-191)

1892-08-01 / nr. 170

Pagina 2 REPLICA junimii­­academice române din Tran­silvania şi Ungaria. Cătră Junimea Academică Maghiară. (Urmare). Dar chiar Maghiarul, báróne Iosif Kemény, care numai prietena nu ne era, scriea despre Români: „Omenescă şi pă­­ciuitoare toleranţă, corespunctătoare timpu­­rilor, mai nouă, concesiuni cuviincioase şi moderne,—eta ce trebue data unei na­ţiuni (Romanilor­), pe care spiritul­ tim­purilor­ vechi şi asprele epoce ale tre­cutului o îngenunchiată, dar care în pre­santa tota mai multa se ridică prin cul­tură şi care prea adese­orî nn­a dată pe cei mai buni fii ai patriei, eroi şi bărbaţi de stată.“ Şi într’adevără, nu este nici­decum întâ­mplător­, că cela mai puternica braţa aperatora ala Ungariei şi ala creştinis­mului contra Semi-Lunei, Johannes Hu­­niades Corvinus alias,­ Iancu Sibinianu, era Română. Ei fiiula său Mathias Rex Corvinus, totă Română, deveni cela mai drepta şi cela mai gloriosa rege ala acestei ţări. Dar apoi întrega leghiorila de eroi „maghiari“, de fapta însă Slavi? Oare nu scimă noi cu toţii, că a­­prigula Zrínyi era Croată de naţiona­litate ? Dér Zápolya nu era Slovacul? Dór Mateiu Ciac dela Trencinu, der Tit Dugom­ă, der Drag fi și Chinisi? (Amân­doi Români). Era fala și mândria eroică a Un­gariei ! Der asemenea eroi numai din eroice popoare puteau să se ridice, căci apa nu se face sânge nici-odatâ. încă în secolula ala XVIII-lea spunea Raicevicî: „In ultimula răsboiu ala Aus­triei cu Bavaria, Românii din Transilva­nia s'au purtată cu cea mai mare bravură“. Şi ce ne învaţă toate aceste autentice fapte istorice ? Ne învaţă, că maghiarismulă, pre­­cum în cjiua de at­!, aşa în trecuta, lua meritula naţiunilor­ nemaghiare şi ala fiilora lor, pentru sine şi vecinica se bă­­tea în piept, cu isbândile şi cu gloria altora. La 1741 împărătesa Maria Teresia a venita la adunarea de la Pressburg, unde cu prinţula Iosifa în braţe şi cu lacrimi în ochi, ruga pe magnaţii Ungariei să-i dea ajutoră în contra lui Friderica II­­ala Prusiei şi a altora inimici, cari îi nă­­păstuiau împărăţia. Atunci magnaţii Ungariei numai de­­câta traseră săbiile şi rostiră cunoscuta făgăduinţă: Moriamur pro rege nostro Ma­ria Iheresia. Foarte frumosă, negreşita. Dar magnaţii s’au dusu acasă şi au formată regimente, în parte mare, din fi­­ciorimea poporului română! Regimentele austro-ungare Nici 31, 33 şi 37, cari au fost a­duse atunci să-şi verse sângele, „pro rege nostro“ erau ro­­mânesci, ună lucru, care fîlă spre totă lumea de pe aici, pentru­ că chiar cehele trecute şi-a serbată fiă-care din aceste regimente, jubileula său cu pompă mare. Se înţelege, că astfel­ le venea ief­tină Maghiarilora gloria ! Vă lăudaţi, că aţi luptată la 1818 pentru desfacerea Ungariei de cătră Aus­tria, şi ne faceţi nouă imputări, că amă luptată contra tendenţelor­ vóstre. Să ne înţelegem­, colegi!­i dotorula luptei vóastre de atunci n’a fosta altceva, decâta principiulă de naţionalitate, or „constituţia“ vă era pre­­textula formala. Voi soleaţi, că acea constiţiă era cea mai bună formă de stată, care vouă, dar numai vouă singură, vă garanta deplină libertate naţională. Aţi voita să fiţi voi înşi­vă stăpâni pe a vostră sorte. Prea bine, în acestă punctă aţi a­­vuta şi veţi ave totdeuna aprobarea noas­­tră şi a tuturora oamenilor­ de bine. Dar voi nu v’aţî mulţumită cu atâtă câtă vi­ se cuvenea după drepta şi echi­­tate, ci atunci, ca şi în două de acil, aţi voită se fiţi stăpâni şi pe a nostră scrie şi moşia. Ei contra acestei nedrepte prefcen­­ţiuni ne­amă împotrivită atunci, ne îm­potrivima astăcii şi fără încetare ne vomă împotrivi. Este fapta cunoscuta, că nu numai noi Românii, ci şi Sârbii, Rutenii, Slo­vacii, Germanii şi Croaţii, erau cu toţii în contra restabilirei constituţiunei vostre. Oare de ce ? Pentru­ că faţă de pomenitele po­pore, acea constituţiune nu era," şi de facto nu este, decât, un­a adevărată ab­­solutismă. Cunoscutula istorica Springer scrie : Maghiarii voiau să rămână Maghiari, dar cereau, ca Românii şi Slavii din Ungaria se alecţică de ale loră proprii drepturi na­ţionale. Temelia politicei maghiare era u­ă amesteca nefirescă de liberalismă cu pre­­ţienei de stăpânire şi deja atunci se pu­tea prevede, că încurcătura asta are să se sfîrşescă cu violenţă. (Va urma.) CAZETA TRANSILVANIEI SCifliLE PILE!. — 31 Iulie. (12 Augusta) Serbatoare naţională slovacă. Cetima în „Narodnie Novinyu, foia naţională slo­vacă din Turotz-Szt-Marton“, că societa­tea dameloră slovace de-acolo, numită „­Zsivena“ va arangea o sărbare naţională slovacă din incidentula adunărei gene­rale ce o va ţine la 17 Augustă­­. Tata în timpul­ acesta îşi vor­ ţine adunarea generală şi acţionarii institutului naţio­nala slovacă numită „Dom“, în T. Szt. Márton. In decursula sărbărilora va cânta corula slovacă numită „Slovenski Spevo­­b­olu. Organulă slovaca „Narodnie No­­viny“ scrie cu însufleţire despre aceste sărbări, îndemnândo pe Slovaci să ia parte în numără câtă mai mare. —x— Maghiarisarea comitatului Trencina. Cetimii în „Magyar Hírlap“, că ruda fos­tului ministru Baross, fispanulă comita­tului Trencina, Justină Baross, lucră din răsputeri ca să stirpescă limbile streine din numitură comitată. Elă umblă prin toate oraşele şi opidele comitatului, în causa maghiarisârei, Zilele trecute fiind în Trencina-Tepliţa, la propunerea lui. Ospeţii băilora de-acolo au hotărîta, ca pe viitora să nu mai sufere societate de diletanţi streini la băi, ci numai o socie­tate maghiară. Şi în biserici s’a introdusă limba maghiară prin capelanulă Baross Károly din Rakova. — Vai de nemula, care primesce renegaţi în sînulă său! — x — înmormântarea artistului Manolescu. „Timpulă“ scrie, că Marţi la orele 2, s’a făcută în mijloculă unui mare concursă de rude, prieteni şi cunoscuţi, înmormân­tarea marelui nostru artista Gr. Mano­­lescu. Serviciula divină s’a celebrată în biserica Sf. Niculae, unde se afla espusă corpulă decedatului artistă. Catafalculă era acoperita de ună mare numără de corone, intre cari s’au observata acea a familiei, a Direcţiunei Teatreloră, a artiştiloră, a direcţiunei teatrului din Iaşi şi Craiova, a admiratorilor­ artistu­lui, a studenţilor­ universitari, a elevi­­lor a liceului din Iaşi, etc. In biserica Sf. Niculae a luată cuvântula­d. Stăncescu, în numele Teatrului Naţionala, şi a ară­tata în câte­va cuvinte vieţa artistului, iubirea de care s’a bucurat, în faţa M. S. Regelui, a Reginei, a regelui Suediei, precum şi a publicului bucuresteană. Pierderea ce are arta dramatică în per­sona artistului Manolescu, a d. Stăncescu, este ireparabilă. După d. Stăncescu a vorbita poetulă Al. Mace­­donski, făcânda o disertaţiune filosofică asupra artistului şi arătândă ingratitu­dinea publicului nostru faţă cu artele şi literele. Cortegiula a pornita apoi stră­­bătândă calea Victoriei şi s’a oprită în faţa Teatrului Naţională, unde artistula Niculescu, societară ală Teatrului, a efisa ultimulă adio marelui şi iubitului artista. Deaci cortegială, urmata de ună imensa publica, a pornita spre cimitirulă Belu. Câtă costă manevrele? „Budapesti Hírlap“ scrie, că cjilele trecute au sosita la Cinci-Biserici, două milioane şi patru sute de mii fl. pentru scopuri militare la manevre. — x— Schimbări în diplomaţia austro-ungară. „Fremdenblatt“ confirmă soirea în pri­vinţa retragerei contelui Széchényi, am­­basadorulă Austro-Ungariei la Berlina, care își va remite scrisorile de rechiă­­mare în luna Octomvre. —x— Congresul­ căiloră ferate. Deschide­rea congresului căiloră ferate, care după cum se spie, se întrunesce la Petersburg, s’a fixată pentru 20 Augustă. — x — Universitate in Dobriţinii. Se scrie din Dobriţina, că corpură profesorală din districtura bisericesca de dincolo de Tisa a adresat b ună memoriu ministrului de culte, în care îi recomandă înfiinţarea unei universităţi unguresci in Dobriţinii. — x — O cerere de graţiare unică. Se scie oribila catastrofă din Prizbram, care a costată vieţa a sutimi de lucrători. Pa­tru tovarăşi de ai nenorocitelor­ victime au fost­ condamnaţi, în urma catastrofei, la diferite pedepse de închisore, pentru imprudenţă, cr o mită trei sute de mi­neri de cărbuni au cerută împăratului Austriei graţiarea condamnaţilor­. Atin­­gătoră esemplu de solidaritate, care de­sigura merită să fie băgată în semă. —x— Regele Greciei, după cum se telegra­­feză din Parisa, va face în luna Sep­­temvre a. c. o visită preşedintelui eRpu­­blicei francese. —x— Christofa Columb, sfântă. Christofa Columb e la ordinea­­j­ilei chiar în Vati­­cană. Va fi sfinţita, sau nu va fi? Se asi­gură la Roma, că e neînţelegere, lesuiţii ar fi descoperita că ilustrul- esploratorii lasă de dorită din punctul­ de vedere stricta. Soţia lui nu i-ar fi fosta nevastă legitimă şi, ceea ce e cu multa mai gravă, ea ar fi fosta ovreică. Se în­ţelege nehotărîrea celora ce voie să-iă sfinţască. — x— Esamenele de pădurari se vora ţine în anulă acesta la 24 Octomvre n. c. în casele comitatense din Oluşiu, Odorheiulă săcuescă, Braşovă şi Sibiiu. Peciţiunile au a se înainta la respectivii inspectori de păduri. — x— Logodnă. D-ră Ioană Popescu, absol­venta ală facultăţii de litere din Bucu­­resci, s’a logodita la 19 Iulie a. c. cu d ra Elena Rusu din Şiria. Acţiunea nasce reacţiune. Aliarulu „Montagblatt“ din Pesta dela 8 Augustă a. c., care este destulu de cetitu, vorbesce într’un articulu întitulată: „Se ripos­téza“, despre faimele ce suntu lă­ţite, mai alesu în Ardealu, (zicen­­­du-se, că Românii suntu gata se se ridice şi se omoare pe Unguri. Numita foia declară aceste faime de esagerate, deşi admite, că iri­­taţiunea Româniloru este mare. Totulu vine dela frica miceloru enclave maghiare, ce trăescu în mijloculii masseloru poporațiunei române, frică, nutrită din remi­niscențele dela 1848—49. „Montagblatt^ după aceasta in­troducere vre se arunce o pri­vire asupra isvoarelor­, din cari esti amintitele faime de alarmă, scriind următorele : Cari foi sunta acele, cari de câtva timpa cji d® lfh aducă publicului nouă faime înfricoşate? Acele suntă, cari încă acum câteva săptămâni predicau intole­ranţa cea mai şovinistică şi anunţau răs­­boiulă de esterminare în contra elemen­tului românescă. Amă pute înşira pe nume 4iar®l®e cari au practicata fără încetare meseria de aţîţare şi prin acesta au stârnită pe de o parte în elementula ungurescă o ură artietare faţă de Ro­mâni, pe de altă parte în ceşti din urmă o amărăciune pătimaşă în contra Ungu­­gurilor­. Era de prevăd­ută, că acestă nu­­trire a urei naţionale va aduce fructe rele şi încă dinainte se pute calcula ora, în cari fructele aceste se voră­cape. Domnii şovinişti, cari îşi iubescfi în moda atâta de furtunosfi patria, încâta îşi închipu­­escfi, că au luata patriotismula în arendă generală, de sigura, că n’au studiata de lopă, sau foarte rău geografia Ungariei. Când tinerimea din Aradé, pusă în miş­care de aţîţări fanatice, a insultată pe Ro­mâni şi a aruncata cu petrii în ei, atunci pressa susamintită a aplaudată pe aceşti expedenţi. Şi pe aplausă! Tinerilor ei din Aradă li­ s’a spusă chiar, că ei şi-au câş­tigată merite neperitare pentru scumpa patriă, fiindcă au bătută pe câţiva se­minarişti ; au glorificata aceste escese, ca fapte mari, demne să fiă eternisate în cartea sfântă a naţiunei. Dar au trecuta cu vederea o bagatelă. Au uitată, că Aradulu formeză ună puncta la graniță unde elementula maghiara deja e repre­­sentata intr’une numără mai mare, der că in­derătulă Aradului, în sudostă până în josă spre România, elementulă românescă trăesce in masse compacte. La Arad­, una cuartă de Ură de cetate, este mica localitate Micalaca, în care deja locuescu numai Români. Şi deca de aici se trage pe chartă o liniă pănă la Predeala, atunci linia acesta duce prin ună ţinuta, în care elementula românescă se află în majoritate covârşitore. La acesta de si­gura, că nici nu s’au gândita tinerii din Aradă şi panegiricii loră din pressa din Budapesta. Ei au uitată, că fiă-care ac­ţiune are, ca o urmare, o reacţiune, şi că lo­vitura reactivă în contra esceseloră din Aradă s’ară puté groznică răsbuna în con­tra minorităţiloru unguresci, cari înderetulă Aradului, ca nisce insule mici in marea poporului românescă, numai cu greu se potă susţine. Au fosta în Arad, foarte viteji. Dar acum, când din partea românescă li­ se dau loviturile înapoi, scotă strigăte de spaimă — şi alarmeză întrega opi­­niune publică. Noi repeţimă : speranţa trăesce în noi, că alarma de spaimă e lipsită de ori­ce temeiu. Dar o bună secţiune e în­grijirea acesta pentru aceia, cari îşi arată mai bine patriotismul, prin aceea, că înscenază escese volnice în contra altora şi în contra celoră, cari cugetă altmin­trelea. Politica nereală şi nepatriotică, care atinge aproape trad­area de patriă a agitatorilor­ români, nimenea nu o con­damnă mai aspru ca noi. Dar ori câtă condamnămă uneltirile revoltatoare ale factorilor­ amintiţi, pe de altă parte desaprobămă ori pe escesă, care se să­­vârşesce în contra acestora. Ce le im­­putămă Românilor, este, că ei nega le­gile statului. Ei bine, îi vomă converti pe ei la ascultare faţă de legi, decă ne vomă manifesta dreapta nostră supărare faţă de ei prin escese nelegale? Domni­­lor­, cari acum câteva săptămâni au aţâ­­ţată atâtă de zelosă pasiunea naţională, cari acum însă scotă în lume strigăte de spaimă, le-amă recomanda acestă cestiune pentru de apróape luarea aminte. Nr. 170—1892 Pentru adunarea generală a Asociaţiunii transilvane din 27 şi 28 Augustă n. c. In pt. 5 ală programei, după care au să decurgă lucrările acestei adunări, se prevede: Insinuarea propuneriioră şi eventualelor­ interpelări“. Acei membri, cari­­doresc­ a face propuneri meritorie sau interpelări, suntă rugaţi ca să le facă îndată în prima şedinţă, după cum şi suntă prevăzute în citatură pt. 5, pentru ca acele să se potă

Next