Gazeta Transilvaniei, august 1892 (Anul 55, nr. 170-191)

1892-08-05 / nr. 173

Braşovu, 4 Augusta v. Domi locu mai josu unui ar­­ticulu publicata în „Neue Freie Presse“ din Viena, cu scopu de a lua în apărare supremaţia ma­ghiară. Ori de câte ori se tracteză de o cestiune mai importantă, care poate interesa cercurile mai largi politice din apusulu Europei, co­­respondentulu­ijiarului „Neue Fr. Presse“ din Pesta sare în ajuto­­rulu vederiloru politiciloru ma­ghiari. Acestu ziaru este cu trupă şi sufletu pentru egemonia ma­ghiară, fiindcă numai în acesta egemoniă vede ele asigurate inte­resele specifice ale Germaniloru din Austria, cari urmărescu faţă cu Slavii şi Românii din Austria aceeaşi ţîntă ca Maghiarii, deşi suntu mai înţelepţi în alegerea mijloceloru, ce crede, că-i potu duce la scopu. E naturală, că în asemeni îm­prejurări părerea d­arului „Neue Fr. Fresse“ asupra cestiunei române este forte suspectă, căci se vede câtă de colo, că este influinţată de dorinţa de-a lua în apărare des­­potismul­ maghiară. Nu poate fi nimică mai uşoră, de­­câtă a susţină, că statură ungară cu idea „naţiunei politice unitare“, este o „necesitate europănă“, şi că din causa acesta a fi nemulţu­mită cu starea lucrurilor, în acestă stată ar însemna a trăda intere­sele lui de viaţă cele mai impor­tante. Dar pe ce se întemeiază „uni­tatea politică a naţiunei“ decani pe idea, că popoarele diferite din acestă stată sunt­ egală îndrep­tăţite între­olaltă? O naţiune po­litică, compusă din mai multe na­ţionalităţi nici că se poate cugeta decâtă numai pe temeiul­ egalei îndreptăţiri. Idea egalei îndreptăţiri este însă pentru Unguri numai o eti­chetă, cu care voră să se reco­­mandeze lumei culte, ca „oameni liberali“, în realitate însă pentru ei „egala îndreptăţire“ nu însem­­neza, decâtă supunerea necondi­ţionată la dictatură loră, ea nu dă drepturi, ci impune numai da­torii.­­ Esistă o unitate politică în Elveţia, în America de nordă ş. a.; dar cine ar cuteza a crede, că sub aceasta unitate se înţelege su­premaţia unei naţiuni asupra ce­lorlalte, nu egalitatea lor, sub scutură statului? Deosebirea între unitatea po­litică şi unitatea naţională la su­­prematiştii unguri nu esistă , basaţî pe paragraful­ legii dela 1868, că limba statului este cea maghiară, ei identifică unitatea politică, ce-o proclamă acesta lege, cu unitatea naţională, susţiindă, că ţinta su­premă a statului este învăţarea limbei maghiare. Cum că nu poate fi ceva mai absurdă şi mai ridiculă ca părerea aceasta, nu trebue să spunemă. Şi totuşi corespondentală din Pesta ală lui „Neue freie Presse“ se în­­cerca a pune în cursă asemeni păreri absurde şi cu totul­ ne­întemeiate. Dar nu este de lipsă să adu­cem­­ multe doveefi pentru susţi­nerea afirmărilor­ noastre. „Neue freie Presse“ ne uşurază multă lu­­crură prin mărturisirile, ce le face. Legea de naţionalitate dela 1868, ne spune acea fată, s’a adusă în realitate numai pentru ochii lumii, „ca tânărulă stată ungară să-şi câştige iute amici“, nicide­cum însă pentru mulţumirea po­­porelor­ ce compună acestă stată. „N. fr. Presse“ merge chiar pănă a susţine, că acea lege de naţio­nalitate a fostă „cea mai mare piedecă a consolidării statului un­gară,“ care numai în nerespectarea ei îşi vede asigurate interesele de viaţă. Faţă cu acesta mărturisire tote celelalte afirmări ale foii ma­­ghiarofile din Viena cadă şi se ni­­micescu, căci cine va mai crede, că o astfelă de lege, care este pri­vită ca o piedecă de căpetenie a desvoltării statului, să potă servi ca o trăsătură de înţelegere şi de unire între Maghiari şi naţionali­tăţile nemaghiare? Cine mai poate crede fariseismului, care vrea să împace lucrurile de aici încolo pe basa acestei legi, pe care din capul­ locului o declară de ne­­esecutabilă ? De aceea din expunerile chia­­rului „Neue freie Presse“, car­e stă în serviciulu maghiarismului violentă vedemă numai­ întâiu, că cercurile guvernamentale ma­ghiare desaprobă purtarea ne­­ghioba a fanaticilor­ unguri din Ardély, cari au dusă numai apă pe mara mișcării anti-maghiare; alu doilea, că nu se gândescă se­­riosă şi sinceră la o împăcare a naţionalităţiloră şi în deosebi a Româniloră; în fine vedemă din acele espuneri, că Ungurii dela putere şi prietenii loră vienesc totă se mai purta cu gândulă, că voră găsi între Români elemente, pe cari să le potă din nou înşela şi îmbăta cu apă rece. Deşerte ilusiuni, zadarnice spe­ranţe ! Vede voră duşmanii dreptăţii şi ai egalei îndreptăţiri naţionale, că Românulă cu tote neajunsurile sale scie să-şi preţuiéscă înainte de tote limba sa naţională, apoi da­­tinele, obiceiurile şi credinţele sale românesci, că prin urmare, în ciuda suprematiştilor germano maghiari, elă, arendă o consciinţă naţională atâta de desvoltată, este şi ră­mâne ună factoră politică în acestă stată, pe care „Neue freie Presse“, fără îndoieli numai din greşală, îlă numesce ună „stată poliglotă.4 Mişcarea română în Ungaria. Sub titlul­ acesta „Neue Freie Presse“ dela 11 Auguste n. publică o corespon­denţă din Pesta, pe care o introduce cu o aserţiune a răposatului conte Andrassy faţă cu politica de împăciuire inaugurată în Austria la 1879. Acesta a cris­, că nu poate fi spre folosulă statului şi a mo­narchiei, ca împăciuirea să se ridice la valoarea unui principiu politico. Şi a avut­ dreptate, dice corespondentule, căci pe lângă mişcarea din Austria, ces­­tiunea naţionalităţilor î ’şi ridică acum capul, şi în Ungaria şi acum trebue să se ia posiţiune faţă de ea. Apoi continuă astfel­: Cine accepteză dualismul­ şi în ca­­drulu acestuia statulO ungaro indepen­dentO — şi cine nu-l­ recunóasce, care stă pe basa legei în vigoare? — pentru acela toate aspiraţiunile de dreptu publi­­ce ale naţionalităţilorO sunt d­escluse de sine. Acestu statu cu naţiunea lui poli­tică unitară esistă şi înfloresce, este o necesitate europenă, una elementu de tărie de rangulu întâiă ale monarchiei austro-ungare; a se ridica în contra in­tegrităţii acestuia e totu atâta, ca şi pă­răsirea celor­ mai importante interese ale politicei interne şi externe. Ori sta­­tul­ acesta posedă îndreptăţirea pentru esistenţă,—şi atunci va dispune şi de pu­terea de a-şi apăra unitatea sa şi de a aduce acesta la valoare deplină, atâta în­­lăuntru, cât­ şi în afară; ori nu o po­sedă pe acesta,—şi atunci trebue să de­vină pradă curentelor­ subversive, curgă aceste în interiorul­ limitelor­ sale, seu fiă nutrite din afară. In tesă trebue pusă alternativa în intrega ei bruscheţă, voindu a afla adevăratele mijloace pentru delă­­turarea, seu cela puţină atenuarea răului. In acestu aspru aut aut (pri­ori) e trasă linia pentru politica ungurască, dela care nu te poţi abate, ci decă s’ar părăsi, ar aduce după sine numai desastru. O pac­­tare cu naţionalităţile din putere în putere, ca individualitate politica, sau de drepţii publici, este sinuciderea Ungariei şi nu se va afla nici între cei mai conservativi, nici între cei mai radicali unii bărbatu de statu maghiară, care va păși pe aceasta cale fatală. Deci trebue numai să zim­­beasca omulu asupra celor­ mai multe pretensiuni ale memorandului română, care s’a discutată mai multă decâtă ar fi trebuită. După câți­va advocaţi, iubi­tori de reclamă, şi câţi­va popi mărgi­niţi iau o foiă de hârtie şi în acesta pre­tindă desfiinţarea dualismului, desfacerea uniunei între Ungaria şi Transilvania, stabilirea de individualităţi istorico-poli­­tice în stată, atunci acesta tată nu e altceva decât­ o foiă de hârtiă. A fostă o greşală neiertată a unei mari părţi a pressei maghiare, de a da acestui peleri­nagiu teatrale la Viena ună reliefa, pe care acesta nu-lă merita. Altcum s’ar fi înecat, în mocirla antisemită. După acesta corespondentulă arată, că înţelege mânia patriotică, de care a fost­ cuprinsă pressa maghiară, vede şi scopurile oposiţionale de a crea guver­nului inconveniente, dar crede că Ges­tiunea e multă prea delicată, decâtă ca odată pusă, să fie folosită pentru ase­menea scopuri laterale. Se bucură, că diseusiunea cestiunei în­­fiarele maghiare devine din 40 în a fi mai liniştită. Mânia dela începută, care lucra cu lovituri de pietrii, cu acusaţiuni de trădare de pa­­triă, procese de pressă, a făcută locă unei chibzueli clare şi trezvii şi aşa au tre­buită se vadă curendă, că s’a făcută prea multă gălăgiă pentru nimica, că d-nu Raţiu şi soţii nici n’ar trebui să fie luaţi in disensiune, căci represintă numai o fracţiune a Româniloră, sau mai bine­­fisă, numai pe sine înşişi; că Româniloră în majoritatea loră covîrşitore, nici nu le vine în minte a conspira contra sta­tului ungară, de a desface uniunea, ci se mărginescă la paragrafui legei de naţio­nalitate. Acesta este tăremură de dreptă — continuă „Neue Freie Presse“—pe care este de a se resolva cestiunea naţiona-I lităţilor, şi în deosebi cestiunea ro­mână. zice mai departe, că legea de na­ţionalitate a fostă ună actă de necesi­tate, atunci când s’a creată, dér mai tardiu, s’a dovedită, ea cea mai mare pie­­decă pentru consolidarea statului ungară. S’a adusă de cătră dietă spre a câștiga statului ungară curendă amici, dér în adevéru n’a fostă nici-odată de tată ese­­cutată, pentru ca să potă fi posibilă aceea ce este deja astăzi statulă ungară. Dar legea numai în pestiuni secundare a rămasa neexecutată, în toate cele princi­pale, în biserică şi şcolă, ea ofere inse naționalităților b­ună gradă de libertate şi de putinţă de desvoltare, ca nici o altă legislațiune în vre­ună stată din lume, unde se află diferite popoare şi con­fesiuni. Apoi continuă astfeliu : Decă naţionalităţile dela începută ar fi călcată imediata pe pămentulă largă ală acestei legi şi pe lângă aceea ar fi dată statului aceea ce este ală statului, atunci de sigură, că nici-odată n’ar fi ajunsă la colisiuni serioase. In locă de aceasta inse au persistată în specială Ro­mânii, prin o politică nefastă de pasivi­tate, nu numai într’o isolare națională, ci și politică, de totă ce e maghiară, și prin aceasta puterea statului a fostă chiar pro­vocată, să-și ia cu forța, aceea ce nu i­ s’a dată de bună voiă. Cu acesta s’a puşcată adeseori de-asupra ţîntei şi oli­garcha ardeleni, cari strigă c­l mai tare după furci şi temniţă, au luată parte totă atâtă de păcătosă la mişcare, ca şi ac­tualii capi visibili ai acesteia. Dar sta­tură maghiară se află, după cum se arată adi, în deplină claritate, în stare de ne­cesară apărare, şi în acesta nu se prea alegă mijloacele. Acesta mişcare, care ia părere­a ve­nită, ca din pistolă, nu trebue a fi des­făcută din legătura fenomeneloră poli­tice. Pe malurile Dîmboviţei, ca şi în multe puncte ale lumei, s’a purtată o luptă nevă­futâ, dar nu mai puţină crân­cenă politică internaţională. Pentru ca să împedece alipirea României la tripla alianţă, ca Austro-Ungaria în casată unei conflagraţiuni europene să fiă silită să-şi împrăşeie puterea sa armată dealungulă unei graniţe nefinite, se aţîţă pasiunile naţionale ale Românilor­, ca să se nască şi în Ostulă monarchiei o irredentâ, care să fiă destulă de disperată, să cadă în spatele propriei puteri armate. Socoteala aceasta este prea îndrăsnăţă şi făcută într’o necunoscinţă totală a împrejurâri­­lor­, decâtă ca se poatu conglăsui în mo­­mentulă decisivă. Cine a călcată vreo­dată pe pămentulă Transilvaniei scie foarte bine, că poporulă română e mai accesibilă pentru agitări bisericesc! şi so­ciale, decâtă pentru cele politice şi că mai înainte de tóate ţine cu fidelitate la comandantură supremă ală armatei. In isolarea sa de lume şi în sărăcia mare, despre care cei din apusă nu-şi potă face o ideiă corectă, mai uşoră şi mai repede potă fi aduşi acolo, ca să pornesc, in contra domnilor­ bogaţi ai propriei naţionalităţi, decâtă faţă de ună altul­, ună duşmană necunoscută lui. Acésta o scie foarte bine d-lă Raţiu şi consoţi, şi ei se voră feri pentru propria loră piele, să-i aducă la extremă. Ei ar fi cele dintâiu victime ale furiei popo­rului. Şi popii o sciu acésta, cari în­­fi­lele de lucru îşi petrecă timpul, cu aceea, că în mijlocul­ satului petescă şi esplică țăranilor­ articoli crânceni ai foilor­ ro­mâne agitatore, dar cari suntă siliți, ca în predicele loră de Dumineca se roage pe iubitură poporă, să nu-i trădeze, căci după cuventula lui Dumneczeu, este oprită a estrada pe servitorii Domnului. Acesta o sciu în fine şi mulţi domni, cari scriu­­fiare unguresci, şi aceştia cu deosebire să se păzască de-a turna oleu în focă şi „Gazeta“ ese în fie­care z fi. Abonamente pentru Austro-Ungaria: Pe un anu 12 fl., pe şase luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. N-rii de Duminecă 2 fl. pe ani. Pentru România şi străinătate. Pe unu anu 40 franci, pe şase luni 20 fr., pe trei luni 10 fr. N-rii de Duminecă 8 franci. Se prenumără la toate oficiele poştale din întru şi din afară şi la doi. colectori. Abonamentul­ pentru Braşovu: a administraţiune, piaţa mare, Târgula Inului Nr. 30 Stagiula I., pe unu anü 10 fl., pe sese luni 5 fl., pe trei luni 2 fl. 50 or. Cu dusula în casă: Pe unu anü 12 fl., pe 6 luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. Unu esemplaru 5 cr. v. a. sau 15 bani. Atâta abonamen­tele cât­ şi inserţiunile suntu a se plăti înainte. Redacţiunea, Administraţiunea­­ şi Tipografia : " BRAŞOVU, piaţa mare, Târgulu Inului Nr. 30. Sinsori nefrancate nu se primesc­. Manuscripte nu se retrimite. Birourile de muncim: Braşovu, piaţa mare, TSrgulu Inului Nr. 30. Inserate mai primescu în Viena R. Mosse, Hausenstein & Vogler (Otto Maas), E. Schalek, Alois Herndel, M. Dukes, A. Oppelik, J.Donneberg; în Budapesta: A. V. Goldberger, Eck­stein Bernat; în Frankfurt : G. I. Daube ; în Hamburg: A. Steiner. Preţulu inserţiuniloru: o seria garmond pe o coloana 6 cr. şi 30 cr. timbru pentru o publi­care. Publicări mai dese după tarifă şi învoială. Reclame pe pagina a IlI-a o senă 10 cr. v. a. sau 30 bani. Ir. 173. Brașovt, Mercur­, 5 (17) August, 1892.

Next