Gazeta Transilvaniei, august 1892 (Anul 55, nr. 170-191)
1892-08-05 / nr. 173
Braşovu, 4 Augusta v. Domi locu mai josu unui articulu publicata în „Neue Freie Presse“ din Viena, cu scopu de a lua în apărare supremaţia maghiară. Ori de câte ori se tracteză de o cestiune mai importantă, care poate interesa cercurile mai largi politice din apusulu Europei, corespondentuluijiarului „Neue Fr. Presse“ din Pesta sare în ajutorulu vederiloru politiciloru maghiari. Acestu ziaru este cu trupă şi sufletu pentru egemonia maghiară, fiindcă numai în acesta egemoniă vede ele asigurate interesele specifice ale Germaniloru din Austria, cari urmărescu faţă cu Slavii şi Românii din Austria aceeaşi ţîntă ca Maghiarii, deşi suntu mai înţelepţi în alegerea mijloceloru, ce crede, că-i potu duce la scopu. E naturală, că în asemeni împrejurări părerea darului „Neue Fr. Fresse“ asupra cestiunei române este forte suspectă, căci se vede câtă de colo, că este influinţată de dorinţa de-a lua în apărare despotismul maghiară. Nu poate fi nimică mai uşoră, decâtă a susţină, că statură ungară cu idea „naţiunei politice unitare“, este o „necesitate europănă“, şi că din causa acesta a fi nemulţumită cu starea lucrurilor, în acestă stată ar însemna a trăda interesele lui de viaţă cele mai importante. Dar pe ce se întemeiază „unitatea politică a naţiunei“ decani pe idea, că popoarele diferite din acestă stată sunt egală îndreptăţite întreolaltă? O naţiune politică, compusă din mai multe naţionalităţi nici că se poate cugeta decâtă numai pe temeiul egalei îndreptăţiri. Idea egalei îndreptăţiri este însă pentru Unguri numai o etichetă, cu care voră să se recomandeze lumei culte, ca „oameni liberali“, în realitate însă pentru ei „egala îndreptăţire“ nu însemneza, decâtă supunerea necondiţionată la dictatură loră, ea nu dă drepturi, ci impune numai datorii. Esistă o unitate politică în Elveţia, în America de nordă ş. a.; dar cine ar cuteza a crede, că sub aceasta unitate se înţelege supremaţia unei naţiuni asupra celorlalte, nu egalitatea lor, sub scutură statului? Deosebirea între unitatea politică şi unitatea naţională la suprematiştii unguri nu esistă , basaţî pe paragraful legii dela 1868, că limba statului este cea maghiară, ei identifică unitatea politică, ce-o proclamă acesta lege, cu unitatea naţională, susţiindă, că ţinta supremă a statului este învăţarea limbei maghiare. Cum că nu poate fi ceva mai absurdă şi mai ridiculă ca părerea aceasta, nu trebue să spunemă. Şi totuşi corespondentală din Pesta ală lui „Neue freie Presse“ se încerca a pune în cursă asemeni păreri absurde şi cu totul neîntemeiate. Dar nu este de lipsă să aducem multe doveefi pentru susţinerea afirmărilor noastre. „Neue freie Presse“ ne uşurază multă lucrură prin mărturisirile, ce le face. Legea de naţionalitate dela 1868, ne spune acea fată, s’a adusă în realitate numai pentru ochii lumii, „ca tânărulă stată ungară să-şi câştige iute amici“, nicidecum însă pentru mulţumirea poporelor ce compună acestă stată. „N. fr. Presse“ merge chiar pănă a susţine, că acea lege de naţionalitate a fostă „cea mai mare piedecă a consolidării statului ungară,“ care numai în nerespectarea ei îşi vede asigurate interesele de viaţă. Faţă cu acesta mărturisire tote celelalte afirmări ale foii maghiarofile din Viena cadă şi se nimicescu, căci cine va mai crede, că o astfelă de lege, care este privită ca o piedecă de căpetenie a desvoltării statului, să potă servi ca o trăsătură de înţelegere şi de unire între Maghiari şi naţionalităţile nemaghiare? Cine mai poate crede fariseismului, care vrea să împace lucrurile de aici încolo pe basa acestei legi, pe care din capul locului o declară de neesecutabilă ? De aceea din expunerile chiarului „Neue freie Presse“, care stă în serviciulu maghiarismului violentă vedemă numai întâiu, că cercurile guvernamentale maghiare desaprobă purtarea neghioba a fanaticilor unguri din Ardély, cari au dusă numai apă pe mara mișcării anti-maghiare; alu doilea, că nu se gândescă seriosă şi sinceră la o împăcare a naţionalităţiloră şi în deosebi a Româniloră; în fine vedemă din acele espuneri, că Ungurii dela putere şi prietenii loră vienesc totă se mai purta cu gândulă, că voră găsi între Români elemente, pe cari să le potă din nou înşela şi îmbăta cu apă rece. Deşerte ilusiuni, zadarnice speranţe ! Vede voră duşmanii dreptăţii şi ai egalei îndreptăţiri naţionale, că Românulă cu tote neajunsurile sale scie să-şi preţuiéscă înainte de tote limba sa naţională, apoi datinele, obiceiurile şi credinţele sale românesci, că prin urmare, în ciuda suprematiştilor germano maghiari, elă, arendă o consciinţă naţională atâta de desvoltată, este şi rămâne ună factoră politică în acestă stată, pe care „Neue freie Presse“, fără îndoieli numai din greşală, îlă numesce ună „stată poliglotă.4 Mişcarea română în Ungaria. Sub titlul acesta „Neue Freie Presse“ dela 11 Auguste n. publică o corespondenţă din Pesta, pe care o introduce cu o aserţiune a răposatului conte Andrassy faţă cu politica de împăciuire inaugurată în Austria la 1879. Acesta a cris, că nu poate fi spre folosulă statului şi a monarchiei, ca împăciuirea să se ridice la valoarea unui principiu politico. Şi a avut dreptate, dice corespondentule, căci pe lângă mişcarea din Austria, cestiunea naţionalităţilor î ’şi ridică acum capul, şi în Ungaria şi acum trebue să se ia posiţiune faţă de ea. Apoi continuă astfel: Cine accepteză dualismul şi în cadrulu acestuia statulO ungaro independentO — şi cine nu-l recunóasce, care stă pe basa legei în vigoare? — pentru acela toate aspiraţiunile de dreptu publice ale naţionalităţilorO sunt descluse de sine. Acestu statu cu naţiunea lui politică unitară esistă şi înfloresce, este o necesitate europenă, una elementu de tărie de rangulu întâiă ale monarchiei austro-ungare; a se ridica în contra integrităţii acestuia e totu atâta, ca şi părăsirea celor mai importante interese ale politicei interne şi externe. Ori statul acesta posedă îndreptăţirea pentru esistenţă,—şi atunci va dispune şi de puterea de a-şi apăra unitatea sa şi de a aduce acesta la valoare deplină, atâta înlăuntru, cât şi în afară; ori nu o posedă pe acesta,—şi atunci trebue să devină pradă curentelor subversive, curgă aceste în interiorul limitelor sale, seu fiă nutrite din afară. In tesă trebue pusă alternativa în intrega ei bruscheţă, voindu a afla adevăratele mijloace pentru delăturarea, seu cela puţină atenuarea răului. In acestu aspru aut aut (priori) e trasă linia pentru politica ungurască, dela care nu te poţi abate, ci decă s’ar părăsi, ar aduce după sine numai desastru. O pactare cu naţionalităţile din putere în putere, ca individualitate politica, sau de drepţii publici, este sinuciderea Ungariei şi nu se va afla nici între cei mai conservativi, nici între cei mai radicali unii bărbatu de statu maghiară, care va păși pe aceasta cale fatală. Deci trebue numai să zimbeasca omulu asupra celor mai multe pretensiuni ale memorandului română, care s’a discutată mai multă decâtă ar fi trebuită. După câțiva advocaţi, iubitori de reclamă, şi câţiva popi mărginiţi iau o foiă de hârtie şi în acesta pretindă desfiinţarea dualismului, desfacerea uniunei între Ungaria şi Transilvania, stabilirea de individualităţi istorico-politice în stată, atunci acesta tată nu e altceva decât o foiă de hârtiă. A fostă o greşală neiertată a unei mari părţi a pressei maghiare, de a da acestui pelerinagiu teatrale la Viena ună reliefa, pe care acesta nu-lă merita. Altcum s’ar fi înecat, în mocirla antisemită. După acesta corespondentulă arată, că înţelege mânia patriotică, de care a fost cuprinsă pressa maghiară, vede şi scopurile oposiţionale de a crea guvernului inconveniente, dar crede că Gestiunea e multă prea delicată, decâtă ca odată pusă, să fie folosită pentru asemenea scopuri laterale. Se bucură, că diseusiunea cestiunei înfiarele maghiare devine din 40 în a fi mai liniştită. Mânia dela începută, care lucra cu lovituri de pietrii, cu acusaţiuni de trădare de patriă, procese de pressă, a făcută locă unei chibzueli clare şi trezvii şi aşa au trebuită se vadă curendă, că s’a făcută prea multă gălăgiă pentru nimica, că d-nu Raţiu şi soţii nici n’ar trebui să fie luaţi in disensiune, căci represintă numai o fracţiune a Româniloră, sau mai binefisă, numai pe sine înşişi; că Româniloră în majoritatea loră covîrşitore, nici nu le vine în minte a conspira contra statului ungară, de a desface uniunea, ci se mărginescă la paragrafui legei de naţionalitate. Acesta este tăremură de dreptă — continuă „Neue Freie Presse“—pe care este de a se resolva cestiunea naţiona-I lităţilor, şi în deosebi cestiunea română. zice mai departe, că legea de naţionalitate a fostă ună actă de necesitate, atunci când s’a creată, dér mai tardiu, s’a dovedită, ea cea mai mare piedecă pentru consolidarea statului ungară. S’a adusă de cătră dietă spre a câștiga statului ungară curendă amici, dér în adevéru n’a fostă nici-odată de tată esecutată, pentru ca să potă fi posibilă aceea ce este deja astăzi statulă ungară. Dar legea numai în pestiuni secundare a rămasa neexecutată, în toate cele principale, în biserică şi şcolă, ea ofere inse naționalităților bună gradă de libertate şi de putinţă de desvoltare, ca nici o altă legislațiune în vreună stată din lume, unde se află diferite popoare şi confesiuni. Apoi continuă astfeliu : Decă naţionalităţile dela începută ar fi călcată imediata pe pămentulă largă ală acestei legi şi pe lângă aceea ar fi dată statului aceea ce este ală statului, atunci de sigură, că nici-odată n’ar fi ajunsă la colisiuni serioase. In locă de aceasta inse au persistată în specială Românii, prin o politică nefastă de pasivitate, nu numai într’o isolare națională, ci și politică, de totă ce e maghiară, și prin aceasta puterea statului a fostă chiar provocată, să-și ia cu forța, aceea ce nu i s’a dată de bună voiă. Cu acesta s’a puşcată adeseori de-asupra ţîntei şi oligarcha ardeleni, cari strigă cl mai tare după furci şi temniţă, au luată parte totă atâtă de păcătosă la mişcare, ca şi actualii capi visibili ai acesteia. Dar statură maghiară se află, după cum se arată adi, în deplină claritate, în stare de necesară apărare, şi în acesta nu se prea alegă mijloacele. Acesta mişcare, care ia părerea venită, ca din pistolă, nu trebue a fi desfăcută din legătura fenomeneloră politice. Pe malurile Dîmboviţei, ca şi în multe puncte ale lumei, s’a purtată o luptă nevăfutâ, dar nu mai puţină crâncenă politică internaţională. Pentru ca să împedece alipirea României la tripla alianţă, ca Austro-Ungaria în casată unei conflagraţiuni europene să fiă silită să-şi împrăşeie puterea sa armată dealungulă unei graniţe nefinite, se aţîţă pasiunile naţionale ale Românilor, ca să se nască şi în Ostulă monarchiei o irredentâ, care să fiă destulă de disperată, să cadă în spatele propriei puteri armate. Socoteala aceasta este prea îndrăsnăţă şi făcută într’o necunoscinţă totală a împrejurârilor, decâtă ca se poatu conglăsui în momentulă decisivă. Cine a călcată vreodată pe pămentulă Transilvaniei scie foarte bine, că poporulă română e mai accesibilă pentru agitări bisericesc! şi sociale, decâtă pentru cele politice şi că mai înainte de tóate ţine cu fidelitate la comandantură supremă ală armatei. In isolarea sa de lume şi în sărăcia mare, despre care cei din apusă nu-şi potă face o ideiă corectă, mai uşoră şi mai repede potă fi aduşi acolo, ca să pornesc, in contra domnilor bogaţi ai propriei naţionalităţi, decâtă faţă de ună altul, ună duşmană necunoscută lui. Acésta o scie foarte bine d-lă Raţiu şi consoţi, şi ei se voră feri pentru propria loră piele, să-i aducă la extremă. Ei ar fi cele dintâiu victime ale furiei poporului. Şi popii o sciu acésta, cari înfilele de lucru îşi petrecă timpul, cu aceea, că în mijlocul satului petescă şi esplică țăranilor articoli crânceni ai foilor române agitatore, dar cari suntă siliți, ca în predicele loră de Dumineca se roage pe iubitură poporă, să nu-i trădeze, căci după cuventula lui Dumneczeu, este oprită a estrada pe servitorii Domnului. Acesta o sciu în fine şi mulţi domni, cari scriufiare unguresci, şi aceştia cu deosebire să se păzască de-a turna oleu în focă şi „Gazeta“ ese în fiecare z fi. Abonamente pentru Austro-Ungaria: Pe un anu 12 fl., pe şase luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. N-rii de Duminecă 2 fl. pe ani. Pentru România şi străinătate. Pe unu anu 40 franci, pe şase luni 20 fr., pe trei luni 10 fr. N-rii de Duminecă 8 franci. Se prenumără la toate oficiele poştale din întru şi din afară şi la doi. colectori. Abonamentul pentru Braşovu: a administraţiune, piaţa mare, Târgula Inului Nr. 30 Stagiula I., pe unu anü 10 fl., pe sese luni 5 fl., pe trei luni 2 fl. 50 or. Cu dusula în casă: Pe unu anü 12 fl., pe 6 luni 6 fl., pe trei luni 3 fl. Unu esemplaru 5 cr. v. a. sau 15 bani. Atâta abonamentele cât şi inserţiunile suntu a se plăti înainte. Redacţiunea, Administraţiunea şi Tipografia : " BRAŞOVU, piaţa mare, Târgulu Inului Nr. 30. Sinsori nefrancate nu se primesc. Manuscripte nu se retrimite. Birourile de muncim: Braşovu, piaţa mare, TSrgulu Inului Nr. 30. Inserate mai primescu în Viena R. Mosse, Hausenstein & Vogler (Otto Maas), E. Schalek, Alois Herndel, M. Dukes, A. Oppelik, J.Donneberg; în Budapesta: A. V. Goldberger, Eckstein Bernat; în Frankfurt : G. I. Daube ; în Hamburg: A. Steiner. Preţulu inserţiuniloru: o seria garmond pe o coloana 6 cr. şi 30 cr. timbru pentru o publicare. Publicări mai dese după tarifă şi învoială. Reclame pe pagina a IlI-a o senă 10 cr. v. a. sau 30 bani. Ir. 173. Brașovt, Mercur, 5 (17) August, 1892.